Ieri am descoperit ca Irina Margareta Nistor este foarte pasionata de zbor. A zburat cu tot ce se putea zbura (inclusiv cu balonul), a fost la un pas sa dea la facultatea de Aerospatiale si… i-ar placea sa traiasca intr-un avion.
Am aflat asta cind am fost invitata sa fac un tur cu un avion utilitar deasupra Deltei, intr-o companie onoranta: doamna Mariana Mihutz, Marcela Motoc (actrita de origine romana care locuieste in Franta), Tudor Patapievici (fiul lui HR Patapievici) si Marius Manole (actor al Teatrului National Bucuresti). Eram toti invitati de Irina Margareta Nistor , care e prietena cu Ma Mi, un pilot care zboara de 50 de ani.
In avion, care parea extras de pe platourile de filmare ale unei povesti dintre cele 2 razboaie mondiale, putea urca un singur pasager alaturi de pilot, iar excursiile de 5 minute pe deasupra marii au fost, pentru mine, niste minunate lectii de caracter.
*
Prima care a vrut sa se urce in avion a fost doamna Mariana Mihutz. Cind filmam si ii faceam fotografii, rideam spunind ca nimeni nu o sa creada ca sunt pe bune; par ca si cum ar fi pe platoul de filmare a unei noi pelicule. Dinsa zimbea cu distinctie si statea alaturi de pilot cu eleganta unei regine.
Cind avionul era deasupra marii, Marius Manole a exclamat:
“Vezi, de asta e dinsa una dintre cele mai mari actrite ale Romaniei. Are curajul de a face prima lucrurile, asumindu-si riscurile”
Cind a coborit doamna Mihutz si i-am spus minunata observatie a lui Marius, ne-a replicat cu umor amestecat cu modestie “Din disperare, ca sa scap”. Si ne-a zimbit din nou.
*
Marius Manole a avut si el lectia lui pe parcursul zborului. La inceput ii era teama, doamna Mihutz ii explicase unde pe traseu sunt mici vibratii ale avionului, iar cind pilotul l-a intrebat “vreti sa conduceti dvs?”, Marius a raspuns:
“Aoleoo, va rog eu, nu… abia ce am avut curaj sa ma sui”.
Dar, dupa 5 minute de zbor, cind s-a dat jos avea o colectie impresionanta de fotografii si filmulete. Ca sa nu se mai gindeasca la teama lui, se concentrase sa filmeze si sa fotografieze. Ca pe scena: ca sa nu te mai gindesti la ce-i al tau de acasa, te concentrezi pe rolul pe care-l ai.
*
Marcela Motoc a fost printre ultimii care a zburat si… a fost singura care a avut curajul sa preia maneta pilotului si sa conduca avionul. As fi putut sa intuiesc curajul si partea de aventura aducatoare de adrenalina din personalitatea ei, inca de “la sol” pe cind filma aterizarile tuturor. Mi-a spus atunci ca femeile gresesc cind isi spun virsta mai mica, ar trebui sa spuna ca au mult mai multi ani pentru ca barbatii sa fie uimiti de cit de bine arata la virste mari:).
*
Zborul meu a fost o alta lectie. De sus, am vazut locul in care Dunarea se varsa in mare.
Nu-s foarte prietenoase apele intre ele. Au culori diferite, au “energii diferite” si, chiar daca se intrepatrund una cu cealalta, nu inseamna ca se si contopesc: poti vedea foarte clar , intr-o masivitate de ape, o dunga fina care desparte – in primii metri de la varsarea canalului in mare – Dunarea de Marea Neagra.
Ca intr-o iubire; suntem impreuna, dar e o linie distincta care separa “apele” noastre.
*
Intimplarea de ieri a mai avut pentru mine si o alta latura. Pe cind asteptam sa-mi vina rindul la o mini-cursa pe deasupra Deltei, m-am conversat cu Doamna Mariana Mihut despre piesele domniei sale. Ii explicam citeva dintre senzatiile pe care le-am trait la “Ingropati-ma pe dupa plinta” si “Regele Lear”… am spus ceva (e privat, nu voi scrie aici), eram cumva emotionata si vulnerabila (vorbeam despre ce m-a emotionat pe mine si se intelegea implicit cite ceva din mine) si doamna Mihutz m-a luat imediat in brate. Iar aceasta imbratisare mi s-a parut unul dintre cele mai emotionante si mai speciale cadouri din viata mea.
*
Anul asta de la Anonimul, eu plec nu doar cu amintirea unor filme frumoase si a unor conversatii delicioase, ci si cu o parte din generozitatea Irinei Margareta Nistor care imparte in fiecare an bucuria ei de a zbura cu prietenii, plus cu emotia pe care inca o mai simt de la imbratisarea doamnei Mihutz.
(iar toate astea, mi s-au intimplat – si mie, si lui Marius – gratie unei zine bune… dar ea nu vrea sa ii spunem numele… va spun insa ca are – ca toate zinele speciale – cei mai turcoaz ochi din lume).
cum s-a vazut zborul din perspectiva lui Marius Manole, puteti citi aici
cronicile simpa de la Anonimul sunt transmise cu sprijinul vodafone
