Tag : matei calinescu

carticartile pe care le iubesc

cartile pe care le iubesc

am scris pentru adevarul de week end care a aparut ieri un text despre cartile pe care le iubesc…

În literatură îmi place prezentul; nu ca acţiune a personajelor, ci preocuparea autorilor pentru structuri noi şi dinamici potrivite cu vremurile. De asta îl iubesc pe Safran Foer – ştie că singura şansă a cărţii e să devină un obiect interactiv şi exersează profund în această direcţie („Three of codes” sau „Extrem de tare şi incredibil de aproape”) , cum îl iubesc pe Jeffrey Eugenides pentru preocuparea lui în a-şi rafina dinamica frazelor (de fiecare dată când trebuie să scriu ceva important şi de amplitudine, mă întorc la un anume fragment din „Middlesex”, ca să-mi iau avânt).

O iubesc pe Zadie Smith (36 de ani), nu doar pentru că mă regăsesc în ce scrie, ci pentru că îmi place grija ei de a proteja şi ajuta generaţia nouă de scriitori. Cum o iubesc pe Margaret Atwood (72 de ani) pentru capacitatea de a rămâne actuală, atât în fondul ideilor, cât şi în forma cărţii (cea mai recentă carte a sa e tipărită, la cererea autoarei, pe hârtie reciclabilă).

Îl iubesc pe Filip Florian pentru rigoarea şi bunul-simţ din scrierile sale (şi din viaţa lui), îl iubesc pe Matei Călinescu pentru că nu s-a temut să-şi pună sufletul pe tavă, cum îl iubesc pe Radu Cosaşu pentru tot ceea ce este şi scrie. Dar cel mai mult şi mai mult îi iubesc, iubire din aceea profundă, pe care nu mai ai timp să o analizezi, ci o trăieşti cu voluptate, pe Raymond Carver şi Joan Didion. Carver, acest Cehov al anilor ’80, reuşeşte – într-un mod care pare magic, dar e sigur foarte muncit – să creeze suspans din nimic, iar simplitatea descrierilor sale duc orice poveste în esenţă şi capătă o valoare universală.

Didion e, pentru mine, supremul tandreţei şi al eleganţei, chiar şi atunci când mintea poate fi doborâtă de durere. Joan Didion înainte de a fi scriitor e jurnalist, iar rigoarea ei pentru relatarea emoţiilor fără patetism mă fascinează şi-mi trezeşte invidii constructive

restul aici

cind am terminat de scris textul mi-am dat seama ca, de fapt, eu nu iubesc cartile, ci oamenii care le scriu.:)

3061

ce carte ai recomanda pentru vara asta? – recomandari

am pus aceeasi intrebare si pe facebook
iata raspunsurile adunate

Alin Adrian Onacă prima care te atrage la librărie

Paul Nanca “Viata si opiniile lui Zacharias Lichter” – Matei Calinescu

Ruxandra Rusan viata de ciine, peter mayle

Antoaneta Roman “Se consideri le colpe”, de Andrea Bajani, despre multe lucruri, dar si despre unii italieni din România http://www.ibs.it/code/9788806187194/bajani-andrea/consideri-colpe

Ioana Laura Bularca A good year – Peter Mayle

Razvan Tudor scrisori catre fiul meu, liiceanu…

Alexandra Dinescu jurnal, oana pellea

Radu Valentin Sora Delirul – Marin Preda

Eniko Szanto Paler, drumuri prin memorie

Ioana Mischie cristian badilita- “dumnezeu de la mancha doarme cu tampla crapata pe umarul meu”

2439

a murit matei calinescu

cancer. la o saptamina distanta de aniversarea de 75 de ani.

pentru mine, Matei Calinescu nu era criticul literar, nici specialistul in literatura comparata, e tatal care si-a pus sufletul pe tava descriind problemele pe care le-a avut cu fiul autist, intr-una dintre cele mai emotionante carti pe care le-am citit, “Portretul lui M”.

il iubesc tare pentru cartea asta si primul gind, dupa ce ana mi-a spus vestea si mi s-a pus nodul in git, a fost sa recitesc putin din Portretul lui M (Ed Polirom).

capitolul 1 incepe asa:
“Orice moarte e o mare tragedie.

Moartea e inceputul oricarei biografii, al povestii oricarei vieti. Adevaratul inceput. M ar fi fost de acord. ”

🙁

2795

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!