Tag : metropolis

parvu v titieni#devazut 1949 – Judecata – un spectacol de teatru care-ti pune credinta la incercare –

#devazut 1949 – Judecata – un spectacol de teatru care-ti pune credinta la incercare –

Din decembrie se joaca la Teatrul Metropolis un spectacol in 2 personaje care o sa va zguduie putin.

1949- Judecata e un spectacol care in lumea filmului s-ar numi “de autor”, actorii sunt Adrian Titieni si Emanuel Parvu, textul este scris de Parvu si Bogdan Adrian Toma, iar regia ii apartine lui Emanuel Parvu…

Spectacolul este povestea unui anchetator al Securitatii (Parvu) care e fata in fata intr-o ancheta cu un calugar despre care se banuieste ca face parte din miscarea de Rezistenta (Titieni).

 Anchetatorul e micul dumnezeu al torturii din Securitate. Cand e trimis el la Ancheta inseamna ca nu mai ai nicio sansa, pentru ca si-a dezvoltat cele mai rafinate forme de tortura. Dar mai inseamna si ca cel care e anchetat are o vointa extraordinara pentru ca a rezistat zile in sir anchetelor altor securisti.

Calugar e blajin, cald si bun, un singuratic care si-a dedicat viata altora si credintei in Dumnezeu. Pare bolnav pentru ca tuseste des si e slabit.

Spectatorul vede printr-o cusca de plexiglas cum stau fata in fata, cum anchetatorul sapa in mintea calugarului si cum teroarea emotionala creste minut cu minut.

afis judecata 2

Il cunosc bine pe Emanuel Parvu (as spune chiar ca suntem prieteni) fac precizarea aceasta doar ca sa dau context suferintei mele din timpul primelor 30 de minute de spectacol.

In minutele acelea cred ca mi-am spus de 4-5 ori: “Parvu e un om bun in viata privata, aici e doar un spectacol de teatru, e pe o durata limitata de timp ceea ce vezi acum”

Asta pentru ca in minutele de tortura emotionala il uram pur si simplu pe anchetator si – cum spectacolul se joaca intr-o sala cu doar 55 de locuri, practic esti foarte foarte aproape de actori (chiar daca ii separa peretele transparent al custii in care stau) – si mi se parea ca-mi face rau mie prin nedreptatea pe care o expunea.

SECURISTUL: …eu am schimbat putin metodele astea traditionale…eu n-am treaba cine stie ce cu suspectii, n-am treaba cu ei…eu am treaba cu ce iubesc ei mai mult pe lumea asta…fiecare om are cate-un punct slab parinte, eu la punctul ala ma duc…cunosc peste optsprezece metode de tortura, fiecare implica un alt organ si-un alt instrument…la scoala la NKVD, au un manual cu saizeci. N-am reusit sa invat decat o treime…sau mai bine spus, mi le-am ales pe cele mai bune…iti dai seama?…optsprezece metode de-a face omul sa lesine de durere sau sa-si piarda mintile…si pana la urma tot scot ce am de scos…iar la sfarsit le pun fata la rotisor…ii fac ca la masina de tocat carne…iar aia mai destepti o sa-nteleaga si de ce…ia sa vedem, stii de ce le fac asa?

parvu judecata metropolis

1949 – Judecata pune problema credintei si a adevarului vazut din perspective diferite. In prima jumatate de ora il urasti pe anchetator si ai in minte marii invatati romani care au suferit cumplit in inchisorile securitatii (Steinhardt, Radu Gyr, Petre Tutea sunt doar cateva dintre numele pe care le aveam in minte cand dl Titieni era in fata mea  in ipostaza anchetatului).

Mai tarziu lucrurile se schimba, calugarul nu mai e la fel de blajin, puterea lui de a-l umili si a-l ataca emotional pe anchetator e pe o linie ingusta a dreptatii, iar anchetatorul are justificari oneste pentru drumul pe care l-a ales in viata.

Interpretarea celor doi e atat de credibila, de autentica, de fara sabloane incat imi doresc foarte foarte tare ca juriul UNITER sa le vada spectacolul si sa-l ia in calcul la nominalizari si premii.

In contextul in care traim astazi cand Catedrala Neamului e cea mai mare realizare a anului care a trecut si cand frica e insurubata in mintile noastre in fiecare zi prin orice cale ( de la emisiuni tv pe mai multe paliere intelectuale – cu ghicitori/vrajitoare sau economisti rafinati- pana la telefonul pe care-l detinem toti si ne aduce zilnic informatii dubios selectate de algoritmi care ne speculeaza nevoile), 1949 – Judecata e un spectacol in care o sa simtiti ca vi sa da dreptate… culmea e ca veti avea dreptate si prin vorbele anchetatorului cel rau, dar si prin cele ale calugarului cel bun. Iar credinta voastra o sa fie putin pusa la incercare.

Calugarul: Poate…frica te face sa tii in suflet tot ce ai mai urat. Ura, invidia, razbunarea, pe toate astea le tii ascunse de frica…De aia nu esti intreg la cap. De aia trebuie curatata tara de voi, de comunisti… Ati pus atata frica-n poporu’ asta incat a devenit un fel de-a trai. Sa traiesti in frica si-n minciuna toata viata… asta ati facut din tara asta, ai stat cu pistolu’n mana si-ai putut  sa impusti oameni pe strada. Voi comunistii, vreti o societate cu oameni egali, dar chiar voi sunteti aia care anulati egalitatea.

andrian titieni emanuel parvu 1949 judecata

In anul in care Presedintia Romaniei si-a ales ca tema de promovat educatia si cartile, eu as duce oameni ca Emanuel Parvu prin licee sa le vorbeasca copiilor. Sa le spuna cum a mers pe drumul lui oricat de nebunesc sau de greu ar fi fost.

A renuntat la a mai face una dintre cele mai de success emisiuni de divertisment din istoria contemporana a televiziunii si la banii care veneau odata cu ea ca sa faca film si teatru. S-a chinuit mult dar in cativa ani de munca super sustinuta a castigat premiul pentru regie la Festivalul de film de la Sarajevo cu “Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor”, film pentru care mai are un brat de premii, la fel ca si pentru scurt metrajele pe care le-a facut; a devenit profesor la UNATC, a jucat in seriale importante de televiziune (cel mai recent in Hackerville la HBO), dar si in filme ale altor colegi regizori  (Bacalaureat -ul lui Cristian Mungiu sau Aniversarea lui Dan Chisu sau Portretul luptatorului la tinerete a lui Constantin Popescu) si-a facut teatru si ca regizor si ca actor (sa vedeti O spovedanie).

Cred ca de la genul acesta de oameni copiii ar putea sa invete si respectul pentru carte, dar si sa creada in visurile lor.

Puteti citi aici un interviu cu povestea de viata a lui Emanuel Parvu care include si munca legala in Londra prin restaurante faimoase, un accident cu motocicleta, o boala stranie si un drum lung spre actorie si regie cu mai multe escale emotionante – printre ele, intalnirea cu Liviu Ciulei)

(Citatele din spectacol le am gratie amabilitatii domnului Parvu. )

1949- Judecata se joaca la Metropolis astfel

19 ianuarie de la 17.00 si 19.30,

25 ianuarie 19.30

29 ianuarie 20.00

 

644
doidoi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

doi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

o banca intr-un parc, doi oameni, mai multe vieti. o viata care vrea cu disperare sa se lipeasca de cineva ca sa nu ramina singura; o alta viata care vrea sa se dezlipeasca de altcineva din zeci de motive – de la adulter pina la plictiseala.

si toate minciunile dintre ele.

daca n-ati vazut niciodata piesa “Doi pe o banca” scrisa de rusul Aleksandr Ghelman nu stiti ca “toate minciunile dintre ele” inseamna mult. nu stiti ca “ele” sunt evenimentele din viata ei, (alt)ele sunt evenimentele din viata lui si (alt)ele sunt evenimentele si minciunile din intilnirea lor.

*

teatrul Metropolis  si regizorul Emanuel Parvu fac un experiment foarte interesant in aceste zile: reiau piesa Doi pe o banca, in acelasi decor ca in urma cu 2 ani – cind a avut premiera – dar intr-o cu totul alta montare si distributie.

daca la prima versiune cei doi – Adela Popescu si Mihai Bendeac – erau tineri si povestile lor veneau intr-o lume ca de basm (decorul e inspirat din filmele lui Tim Burton), in versiunea de acum Tania Filip si Florin Zamfirescu aduc toata drama disperarii ca au ajuns la o maturitate care ii sperie pentru ca nu au pe cineva alaturi.

acelasi text, acelasi decor, alte costume, alti actori si cu totul si cu totul alta piesa. mi se pare un exercitiu minunat sa arati astfel cit de mult se poate schimba ceva daca te uiti din perspective diferite.

*

e un moment in piesa cind personajul lui Florin Zamfirescu arunca intr-o ghena de gunoi o bucata de hirtie. Se pregateste sa tinteasca gaura tomberonului cu cocolosul de hirtie de la citiva metri distanta, isi evalueaza fortele si face un pas in fata. Se mai uita o data la gura lazii de gunoi si mai inainteaza un pas. Apoi arunca victorios nimerind perfect tomberonul.

am fost astazi la repetitii si am vazut secventa asta din rindul 5, la doua scaune distanta de regizor, despartiti de culoarul de serviciu pt spectatori.

din perspectiva mea, momentul asta arata nesiguranta personajului, dar si ego-ul lui – voia sa nimereasca tomberonul chiar cu pretul de a micsora distanta, de a trisa putin.

la final, Emanuel mi-a explicat ca pentru el a fost o cu totul alta solutie (pe care nu am sa vi-o spun insa) de a ajuns la aceasta miscare.

din nou, perspective diferite.

 

*

n-o sa vedeti asta in spectacol, desi s-ar putea sa o simtiti dincolo de orice cuvint, dar era un soi de respect si generozitate la repetitii.

regizorul Emanuel Parvu vorbea cu dvs cu ambii actori, profesori la UNATC. iar actorii ascultau solutiile regizorale cu mult profesionalism.

abia la sfirsit am aflat ca doamna Tania Filip i-a fost profesoara lui Emanuel si mi s-a parut si mai frumoasa generozitatea in lucru pe care am simtit-o de ambele parti.

*

sa mergeti sa vedeti “Doi pe o banca” la Teatru Metropolis; e o poveste dulce amara despre viata si despre minciunile rostite din disperare sau ca sa fie supravietuirea mai usoara. simbata si duminica sunt avanpremiere pentru public, iar biletele sunt puse deja in vinzare. piesa intra in repertoriu de la sfirsitul lunii.

si sa cautati “Doi” – scurt metrajul lui Emanuel Parvu inspirat de acelasi text, tras dintr-un singur cadru. un exercitiu cinematografic foarte spectaculos.

 

 

 

2693
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!