Tag : Michael Keaton

golden-globesMaine se dau Globurile de aur : cateva amintiri super emotionante si ceva dorinte

Maine se dau Globurile de aur : cateva amintiri super emotionante si ceva dorinte

Maine se imparc Globurile de aur, pentru filmele de cinema dar si pentru productiile de televiziune.
Am si eu preferatii mei, ca toata lumea, dar dintre toate premiile posibile, doua imi doresc foarte foarte mult sa se intimple.

Un Glob de aur pentru coloana sonora pentru Ennio Morricone care a scris muzica pentru filmul The Hateful Eight al lui Tarantino. Morricone are 87 de ani, n-a castigat niciun Oscar desi a scris muzici pentru unele dintre cele mai mari filme ale tuturor timpurilor, iar Globul asta ar putea sa-i deschida calea catre marele premiu cat inca mai este in viata. Are doi mari concurenti in categorie – Carter Burwell (pt filmul Carol) si Alexandre Desplat (The Danish Girl), dar ca o rasplata a istoriei si de dragul unui moment foarte emotionant la gala, mi-ar placea sa castige Ennio Morricone.

Si-mi mai doresc un Glob de aur pentru scenariu de la Spotlight scris de Tom McCarthy si Josh Singer. Filmul e povestea unui caz real de investigatie jurnalistica din America in 2001-2002, ivestigatie despre nenumaratele cazuri de molestari de copii facute de preotii catolici. Ce fac domnii acestia doi cu scenariul este o magie mi-nu-na-ta. Si ei au concurenta serioasa (pe mult mai cunoscutii, Aaron Sorkin pt filmul Steve Jobs si Quentin Tarantino pentru The Hateful Eight.

Dincolo de premii, ceremoniile acestea sunt despre momentele in care apar discursurile emotionante de multumire: o usa mica deschisa catre sufletul unor mari actori care – antrenati prea bine in ceea ce inseamna media – nu mai spun lucruri personale de multa vreme in interviuri.

Iata 3 dintre cele mai emotionante discursuri de la Globurile de aur. Atentie, o sa plangeti:)

Discursul lui Kevin Spacey de anul trecut cand, pentru prima data in cariera dupa foarte multe nominalizari, a castigat un Glob

Discursul de multumire (cu lacrimi) al lui Michael Keaton, pentru Globul obtinut cu rolul din Birdman, in 2015

Prezentarea lui Robert Downey Jr care o introducea pe Jodie Foster drept castigatoarea premiului pentru intreaga cariera, plus discursul foarte foarte foarte emotionant al lui Jodie din 2013

Ceremonia 2016 a Globurilor de aur are loc maine (noapte, dupa fusul nostru orar) la Los Angeles. Aici puteti vedea intreaga lista de nominalizati.

2119
spotlight-one-sheetSpotlight – unul din filmele pe care, la Oscar 2016, vor fi puse toate luminile

Spotlight – unul din filmele pe care, la Oscar 2016, vor fi puse toate luminile

Am vazut o notita despre filmul asta – Spotlight – in revista Time care-l trecea in categoria celor mai bune filme ale anului 2015 si mi-am adus aminte ca, pe vremea cand era doar o idee de scenariu, aparea pe site-urile de specialitate drept scenariul pe care-l asteapta toata lumea.

Spotlight e o poveste cu jurnalisti in stilul celei din All President’s Men. Pleaca de la un caz real, o ancheta a departamentului de investigatii a ziarului The Globe din Boston despre un preot care a molestat un copil si ajunge la unul dintre cele  mai mari scandaluri din istoria Americii – sute de preoti care au molestat mii de copii, cu stiinta mai marilor bisericii.

Cazul real s-a intamplat in 2001 si o parte din ancheta departamentului de investigatii se suprapune peste 9/11, iar jurnalistii sunt nevoiti sa intrerupa munca la aceasta ancheta pentru 6 saptamani ca sa scrie o serie ampla de articole despre atacurile teroriste de la World Trade Center .

Spotlight are unul dintre cele mai bine scrise scenarii ale filmelor lansate anul trecut, surprinde atat de fin nuantele meseriei de jurnalist – lupta ca sa castigi increderea sursei, sacrificarea vietii personale, atasarea de un subiect pana se pierde obiectivitatea, presiunea politica, raportarea la sefi intr-o redactie etc – si-o face in secvente care se incadreaza perfect cu povestea.

Spotlight e unul dintre filmele care i-ar putea motiva pe tineri sa se faca jurnalisti, iar pe jurnalisti sa o ia de la capat in munca lor de Sisif (de la zero la fiecare nou articol)  cu mai mult entuziasm si cu convingerea ca pot schimba lumea.

E unul din filmele, asemeni lui All the president’s men sau Frost/ Nixon sau Good Night, and Good Luck, care aduc un frumos omagiu meseriei de jurnalist, dar nu o fac cu laude patetice, ci aratand vulnerabilitatile meseriei, puterea de care trebuie sa dea dovada un om care se vrea a fi un jurnalist bun.

*

Dupa ce am vazut filmul am cercetat sa inteleg cat de mult s-au apropiat actorii din personajele principale (Michael Keaton si Mark Ruffalo) de personajele reale, jurnalistii din redactia Spotlight .

Am descoperit ca si actorii au fost marcati de aceasta poveste care a schimbat America incat au vrut sa faca lucrurile… istorice. Rufallo il ruga pe jurnalistul pe care-l juca sa-i citeasca replicile din film in fiecare pauza, iar Keaton l-a socat pe seful departamentului Spotlight – Walter Robinson- cand a inceput sa-l imite: “era ca si cum te-ai vedea in oglinda, doar ca nu poti controla imaginea ta de dincolo de sticla”

*

O sa va placa mult mult filmul asta. E despre munca cu pasiune, e despre perseverenta, e despre a-ti asuma greselile (o parte din redactia Spotlight a avut subiectul in fata si cu ani in urma dar – in viteza lucrurilor dintr-o redactie – l-au ratat) si mai ales e despre a vedea THE BIG PICTURE.

E o secventa minunata cind seful redactiei vede materialul pe care-l au jurnalistii – dovada ca un cardial stia de abuzurile sexuale al unui preot – si nu-i lasa sa-l publice.

Le spune ca nu e doar despre un caz, e despre sistem si daca fac dovada ca e un fenomen care e raspandit in tot Bostonul si-au facut datoria ca jurnalisti. Cateva luni mai tarziu, jurnalistii descoperisera 87 de preoti, iar dupa publicarea primului articol (au fost aproape 600 pe parcursul a unui an), mii de oameni au sunat la redactie si au povestit ca, in copilarie, au fost abuzati sexual de preoti.

E frumoasa morala asta, intr-o lume in care vrem sa dam lovitura si sa fugim catre altceva: sa te uiti tot timpul la THE BIG PICTURE ca sa poti povesti despre impactul adevarat al unei povesti individuale si ai puterea sa stai pe subiect – oricat de tentat ai fi sa arati ce ai descoperit – pana obtii mai multe nuante ale aceluiasi Adevar.

Josh Singer si Tom McCarthy au scris scenariul ( McCarthy a si regizat) acestui film si sper din tot sufletul sa ia un Oscar pentru scenariu original anul acesta. Sunt nominalizati la Globurile de aur pentru cel mai bun scenariu si cel mai bun film/drama.
Josh Singer a scris pentru seriale celebre West Wing, Lie to me si face mi-nu-na-tii, magie in acest film prin structura povestii.

Va rog sa va uitati la Spotlight  – fie ca aveti treaba cu jurnalismul, fie ca nu.

Filmul ajunge pe ecranele noastre in februarie, am sa va mai amintesc de el si atunci.

2458
cover inarittu carver birdmanBirdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Birdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Unul dintre filmele cu cele mai multe nominalizari la Oscar din acest an, Birdman (9 nominalizari, printre ele cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun actor in rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine) , are ca punct de plecare o nuvela scrisa de Raymond Carver in 1979 si publicata in 1981 pe nume “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.

In film un actor ajuns la 50 de ani, care a fost cindva faimos pentru ca a interpretat rolul unui super eroi pe nume Birdman (jucat de Michael Keaton, primul Batman in creatiile cinematografice ale lui Tim Burton – 1989 ), vrea sa monteze pe Broadway piesa lui Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”, un proiect in care e si regizor si actor.

Cum cartea care contine si nuvela “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire” nu se mai gaseste in librarii, iar biografia lui Carver nu a fost publicata in Ro ( a aparut in 2009, poate acum cu cistigarea multor premii pentru film, Carver devine mai interesant si se traduce si biografia), am sa transcriu mai jos citeva fragmente din A writer’s life – biografia lui Carver, fragmente care fac referire la momentele in care a scris nuvela care e cheia filmului.

Pentru cei care au indragit filmul aceste informatii (completate cu italice in romaneste, cu trimitere la film) ar putea fi o perspectiva noua de a aprecia munca scenaristilor si a regizorului filmului BIRDMAN, si, poate, isi vor dori sa-l revada.

***

ideea nuvelei Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire, al carei titlu intial era Beginners, i-a venit lui Carver in timpul conversatiilor pe care le purta cu cea de-a doua sotie a sa, scriitoarea Tess Gallagher, in compania prietenilor pe care si-i facusera in El Paso – Herb si Sherry. Ray si Tess s-au mutat in El Paso pentru ca Ray a primit job de profesor la Universitatea din oras. Tess era deja o scriitoare foarte apreciata, detinatoarea unei burse Guggenheim (se cunoscusera la un congres literar cu 2 ani inainte de a incepe o relatie, la momentul respectiv Ray era separat de prima sa sotie Maryann cu care avea o fata, Christine) .

noii lor prieteni, Herb si Sherry aveau sa marturiseasca mai tirziu despre serile lor de conversatii

“On these occasions, many noticed that Ray and Tess were devoted to each other, and she was protective of him. Gallagher appear to be so nurturing of Ray that some feminists on the faculty wondered aloud why a writer of her stature would set her own work and career aside to “nurse” him.”

(in filmul Birdman, actorul care vrea sa puna in scena piesa lui Carver este separat de sotie, are o noua iubita care e colega lui de scena care sta in umbra succesului lui) 

“…there are conversations from which Carver built his signature short story ” what we talk out when we talk about love”. While no one claims that the story is an exact portrait of particular people, fellow travelers from those days agree that Herb was certainly the model for the story’s Mel McGinnis. In June 1980, about the time Ray was finishing the story, the original Herb gave up alcohol. After the story appear in book form, Herb wrote to Ray to thank him for his encouragement to become sober.”

(…)

On May 26, the day after Ray’s forty first birthday, twenty years old unmarried Christine Carver gave birth to a baby girl and named her Windy Michelle. ” I am a granddad now”, Ray wrote to Ford ( nota mea. Ford e unul intre prietenii sai, Christine e fiica din prima casatorie, care nu locuieste cu el)

(in film personajul principal, actorul care regizeaza piesa,  are o fiica – Sam, de 20 si ceva ani – care ii e asistenta personala  pentru ca actorul simte nevoia sa recupereze o relatie incompleta tata -fiica)

(…)

in toamna lui 1980, Carver trimite o colectie de povestiri catre prietenul sau Gordon Lish ca sa i le editeze intrucit vrea sa vorbeasca cu o editura sa i  le publice. unele sunt scrise inainte de 1977, in perioada in care era alcoolic si vorbesc despre ratare, despre iubiri pierdute, despre cupluri de toate felurile.

manuscrisul pe care i-l inmineaza direct lui Lish (si el scriitor, colaborator la Esquire SUA,  erau prieteni de mai bine de 13 ani) poarta titlul ” So Much Water So Close to Home”, iar Ray ii explica ” everyone is drowning, not only in faraway rivers but near to home.” la aceasta versiune de  manuscris cei doi se vor referi cu numele Versiunea A

citeva luni mai tirziu, pe 10 mai 1981, in timp ce Lish munceste la editarea povestirilor lui, Ray ii scrie:

“I want them to be the best possible stories… Not to worry about money… be enough, you know to have Knopf do a book of mine and have you as my editor. So open the throttle. Ramming speed”.

pe 23 iunie 1981, Raymond Carver primeste manuscrisul “version B” – “comprised Ray’s typescript (A) with Lish’s editing in felt – tip marker running though and above type lines. Lish hs already arranged to have I retyped.”

“The collection looks terrific,” Carver wrote Lish, “though I haven’t been able to read much more than the title page – which title is fine, I think, YES”.

The new title supplied by Lish was “What We Talk About When We Talk About Love” a line Lish tweaked from dialogue spoken by the cardiologist in the story Ray called Beginners. -...it ought to make us all feel ashamed when we talk like we know what we were talink about, when we talk about love

(…)

dupa ce Carver a facut corecturile recomandate de Lish si i-a trimis o noua copie a manuscrisului, s-a intimplat ceva straniu. Pe 7 iulie, Lish i-a trimis o noua versiune, numita  C , a manuscrisului care avea editari dincolo de orice discutasera. In arhivele corespondentei dintre ei nu exista nimic care sa explice aceasta versiune C care sare din tipare, iar biografa lui Carver, Carol Sklenicka face tot felul de presupuneri: fie Lish a pierdut manuscrisul primit de la Carver si a continuat sa editeze peste B-ul pe care i-l trimisese, fie a muncit si dupa ce i-a dat manuscrisul si n-a mai asteptat un raspuns de la el.

in corespondenta dintre ei apare insa pe 14 iulie, dupa ce Carver  a studiat toata noaptea noul edit pe care il primise, o scrisoare catre Lish

“You are a wonder, a genius…and there’s no doubt of that, better than any two of Max Perkins, etc. etc. And I’m not unmindful of the fact of my immense debt to you, a debt I can simply never, never repay. This whole new life I have, so many of the friends I now have, this job up here [teaching creative writing at Syracuse University], everything, I owe to you… even though they may be closer to works of art than originals and people will be reading them 50 years from now… This whole new life  I have… everuthing, I owe to you for WILL YOU PLEASE”.

 

“I’m afraid, mortally afraid, I feel it, that if the book were to be published as it is in its present edited form, I may never write another story, that’s how closely, God Forbid, some of those stories are to my sense of regaining my health and mental well-being.”

Ce facuse Lish? scurtase cu 50% tot manuscrisul, schimbase titluri de la  10 dintre cele 17 povestiri, iar finalul de la 3 dintre ele fusese rescris integral. Multe dintre povestiri in varianta lor lunga fusesera publicate in diverse reviste de specialitate, iar Carver a inceput sa se intrebe cam citi ani de pauza sunt necesari intre cele doua versiuni pentru ca viitorii cititori sa nu fie deranjati de diferente.

(in Birdman, actorul regizor are o relatie similara cu agentul managerul lui care incearca sa-l tina pe linia de plutire si sa-i impinga limitele/ uneori sa-l manipuleze, ca sa-si duca proiectul la bun sfirsit)

Pentru o vreme insa, prietenia lui Carver cu Lish a intrat in impas pentru ca nevoia de validare si de continua confirmare a lui Carver (accentuata dupa perioada de alcoolism) n-a fost pe deplin satisfacuta cu un asemenea edit drastic.

Lish si-a justificat decizia pentru acest edit foarte dur pe seama protectiei pe care si-o dorea pentru prietenul lui, Carver cistigase National Book Award cu “will you please”, iar Lish stia ca acum scriitorul trebuie sa vina cu ceva mult mai puternic si mai mare. pe citeva saptamini a fost o corespondenta foarte dura intre cei doi, Carver dorind sa fie reintroduse citeva fragmente din povestirile draftului B, Lish n-a cedat, iar Carver, ca sa fie impacat cu sine, a publicat aceste povestiri in versiuni mai lungi in revistele glossy americane, la citiva ani de la aparitia cartii.

(in filmul BIRDMAN, personajul principal are o disputa serioasa cu colegul de scena care ii modifica versiunea sa asupra spectacolului si , in cele din urma, se lasa purtat de val si dezvolta chiar mai mult decit sugerase respectivul)

***

cartea “What We Talk About When We Talk About Love” a aparut la mijlocul lui decembrie 1981 si, imediat, New York Times l-a rugat sa scrie un eseu despre cum se scriu nuvelele, prozele scurte.  pina in Mai 1082 cartea s-a vindut in 15.000 de exemplare, imens pentru o colectie de proza scurta si peste 20.000 de dolari in drepturi de autor. (fee-ul initial pentru care acceptase sa publice cartea a fost 5000 de dolari)

Christine Carver, fiica lui, i-a scris urmatoarea scrisoare dupa ce a citit cartea:

” I read the first story and the next and was so emotionally charged that I read every story and literally could not put it down until it was finised. That colection charges you with anxiousness. Every story is so tense, yet there is something to it. It’s love for the characters in some way – there’s not one character that you can downright despise. They are all human. You know what I’m saying? That’s another thing about my dad. He stayed true to his characters.”

*

dupa ce vedeti filmul ginditi-va si la povestea aceasta din culisele scrierii nuvelei care e “rama” – “scheletul” actiunii filmului. ginditi-va ca Inarritu a marturisit ca s-a gindit adesea la sinucidere in ultimii ani si la ce inseamna de fapt succes; la faptul ca filmul pe care l-ati vazut e despre ego si ambitia artistului de a ramine in istorie, dar si despre echipa din spatele artistului, precum si despre echipa din spatele acestui film… dar si despre lupta cu propria mediocritate.

si mai ginditi-va ca,  intr-un fel magic, Michael Keaton care e cel care-l joaca pe Birdman/actorul ratat care vrea sa obtina o noua validare si e gata sa-si dea viata pe scena pentru asta,se joaca si pe sine, il joaca si pe Carver, si pe Inarritu.

si probabil multi alti artisti din lumea asta.

*

Raymond Carver s-a nascut pe 25 mai 1938 si a murit pe 2 august 1988, dupa o lunga suferinta cauzata de cancer, boala pe care a tinut-o in mare secret. Ultima carte pe care a citit-o pe patul de moarte a fost “O confesiune” – o lucrare filosofica a lui Lev Tolstoi, in care acesta vorbeste despre moarte, sinucidere, sensul vietii. Carte pe care Tolstoi a scris-o la 50 de ani, virsta la care a murit Carver (si la care Inarritu a facut filmul Birdman care pune aceleasi probleme)

Pe 1 august, in noaptea de dinaintea mortii, Raymond Carver a rugat-o pe Tess sa-i puna filmul Dark Eyes, al lui Nikita Michalkov, dupa o nuvela de Cehov – preferatul lui pe care l-a studiat toata viata -; filmul /nuvela e povestea unui italian (un Mastroiani trecut de 50 de ani il joaca) care, aflat in vacanta cu sotia,  se indragosteste de o tinara care se afla intr-un mariaj dificil.

Editorul si prietenul lui, Gordon Lish implineste 81 de ani in februarie, locuieste in  Hewlett (New York). Dupa moartea lui Carver a inceput sa publice propriile sale scrieri, fiind considerat un scriitor de un mare rafinament. Pe vremea cind era la Esquire i-a publicat pe Nabokov sau Kundera, fiind recunoscut pentru flerul sau la descoperirea talentelor literare.

fragmentele transcrise mai sus sunt din cartea Raymond Carver – A Writer’s Life, scrisa de Carol Sklenicka. nu a fost tradusa la noi, dar o puteti cumpara de aici.

 

1416
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!