Tag : multumesc

Despre puterea lui ”mulțumesc”

Deși e un cuvânt care aduce liniște și bucurie, ”mulțumesc” e nedreptățit în lupta cu alte cuvinte

Dacă ar fi o persoană, ”multumesc” ar fi fata timidă dintr-un colț de cameră, fata pe care nu o bagă nimeni în seamă la petrecere până când, la concursul de Karaoke, ajunge în centrul atenției pentru că are voce de Adele. Sau ar fi băiatul liniștit pe care nu-l aude mai nimeni vorbind, dar care știe cum să-i încurajeze simplu pe ceilalți când sunt necăji. A fost mereu atent la nevoile lor și stie, din instinct, când trebuie ”sprijiniți”. Dacă ”mulțumesc” ar fi o floare, ar fi tot timpul înflorită și te-ar uimi prin simplitatea frumuseții sale, dacă ar fi un câine, ar fi dintre cei antrenați ca să salveze vieți. Dacă ar avea SUFLET ar fi unul foarte frumos.

Și cu toate astea e unul dintre cuvintele cele mai nedreptățite, unul dintre cuvintele pe care le folosim cel mai puțin.

Tu de câte ori ai spus astăzi ”mulțumesc”? Astăzi, adica fix în ziua în care citești aceste rânduri. De trei, de cinci ori? De mai multe ori?

E foarte posibil să nici nu-ți aduci aminte, cum la fel de posibil e să-ți găsești repede o scuză (te-ai prins, cred, din partea de început că ”mulțumesc” e un cuvânt care e bine să fie folosit des). Probabil că spui că e prea de dimineață, că încă nu ai vorbit cu multă lume, că e week end și, deci, nu ai relaționat decât cu cei ”ai casei”… Sau orice altă scuză ți-ar putea trece prin cap.

Ca să-ți explic de ce e o scuză și nu o explicație reală, am să-ți povestesc ceva din viața mea.
Mulți ani, prea mulți ani, am fost insomniacă. Am avut perioade în care am dormit doar două ore pe noapte, ba chiar zile în care nu am dormit deloc. Când dormi câteva ore pe zi în mod constant organismul nu mai are timp să se regenereze, așa că am început să am probleme de sănătate. Complicate.

Am ajuns la medic, am făcut tratamente care mi-au tratat alte părți ale corpului, nu mintea și, când m-am facut (mai) bine, mi-am pus problema că ar trebui să învăț să-mi protejez creierul și să-l relaxez ca să intre în starea de somn. Așa am ajuns la meditație și la yoga. Însă pentru o minte alertă, obișnuită să facă o mulțime de calcule, meditația nu a părut un drum ușor.

Revelația a venit odată cu o conversație despre complimentele pe care le primim și pe care le facem, versus ușurința cu care spunem lucruri rele, emitem judecăți. “Vorbele bune le primești pe același drum ca și pe cele proaste. Și sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus doamna Rodica Mandache pe terasa la Cărturești într-o după amiază de primăvară. M-am gândit în următoarea clipă ce frumos este să spui vorbe frumoase când omul le primește mai ușor: nu e în fața ta. Nu neapărat când e la telefon sau îi scrii un mesaj, ci când nu știe că îi mulțumești. Mi-am imaginat că energia cuvântului își face treaba si m-am gândit că începi să capeți abilități frumoase, dar natural dezinteresate, de a aprecia ceva.

Așa că am început, în fiecare seară, înainte de culcare, să mulțumesc în gând celor cu care mă întâlnesc peste zi: tuturor, fără excepție. Sigur că sunt persoane care, peste zi, m-au scos din minți cu ceva, au făcut ceva care să mă deranjeze profund, dar în secundele în care mă gândesc pentru ce ar trebui să le mulțumesc – care e încercarea pe care am trecut-o, care e lecția pe care am învățat-o – se întâmplă ceva minunat în mintea mea: ritmul interior coboară, intervine o stare care e cât o plimbare printr-un peisaj superb nelocuit de oameni, iar mintea e pregătită de meditație. De liniștea și curățenia interioară.

Fac asta de câțiva ani și am ajuns la performanța de a dormi câte ore îmi propun și. mai ales, de a adormi imediat și a mă trezi fără nicio alarmă la ora la care mi-am propus. Cumva, pe drumul acesta pavat cu mulțumiri, am făcut pace cu mintea mea.

Doar că acum știu că valoarea lui ”mulțumesc” e depreciată. Nu mulțumim pentru ceea ce avem pentru că suntem prea grăbiți să dobândim altele, nu mulțumim pentru ceea ce ne dăruiesc ceilalți pentru ca râvnim la ceva ce nu ne-au dat. Nu ne mulțumim nouă pentru eforturile pe care le facem .
Prin urmare suntem mai tot timpul nemulțumiți.

Astăzi știu că nu primim laudele cu relaxare pentru că suntem încrâncenați să obținem alte lucruri, dacă am fi împăcați cu ceea ce avem și ne-am asuma că tot ceea ce am făcut e al nostru, am spune simplu ”mulțumesc” și-am merge mai departe cu inima plină.

Și mai știu că ”mulțumesc” are egală putere și când îl spui în fața persoanei care a făcut ceva frumos, dar și când îl gândești față de cineva care nu e lângă tine. Și că sunt zeci de lucruri pentru care putem să mulțumim în fiecare zi celor din jurul nostru, dar și nouă înșine.

Deci, de câte ori ați spus mulțumesc astăzi?!

Când mi-a povestit despre de ce nu știu oamenii să primească laude (poate pentru că nici nu știu să le facă), doamna Rodica Mandache mi-a mai spus ceva: “Păstrăm și vorbele bune și vorbele rele, acolo, în suflet, într-un sertăraș. Diferența e că la alea bune apelăm câteodată să ne vindece.”

Unica, octombrie 2015

alexandra usureluun dulce multumesc pentru Alexandra Usurelu

un dulce multumesc pentru Alexandra Usurelu

dupa mine unul dintre cele mai simpatice lucruri pe care le poti face e sa multumesti cuiva care ti-a adus o bucurie; dar sa-i multumesti anonim sau din multime.

eu scriu mailuri catre scriitorii ale caror carti mi-au placut, le multumesc actorilor sau muzicienilor care m-au impresionat, chiar daca ei habar nu au cine sunt. mi se pare ca e un fel de playback time, ca e frumos sa stie ca efortul lor a avut efect.

*

din aceasta serie de multumiri aproape anonime, in campania in care eu sunt mesagerul sentimentelor frumoase si duc mesaje dulci catre oameni buni si frumosi, avem astazi o surpriza intimplata aseara.

Alexandra Usurelu a primit de la un cuplu fan (n-am sa le spun numele – mai mult decit e trecut pe ciocolata – pentru ca si-au dorit anonimat) o ciocolata pe care scria simplu multumesc. Alexandra stie cine i-a trimis ciocolata si a si cunoscut-o aseara, la concertul ei Roua Noua pe tinara care a vrrut astfel sa-i multumeasca pentru momentele de emotie si bucurie pe care le-a trait prin muzica ei.

 

Partea super super simpatica este ca Alexandra, la concertele ei, face daruri spectatorilor. si nu ma refer aici la daruri muzicale; cind descopera in public pe cineva pe care nu l-a mai vazut, ii face un mic cadou.

Mi se pare minunat ca doi oameni buni si frumosi au vrut sa-i intoarca gestul Alexandrei Usurelu si i-au trimis o ciocolata Heidi, creata special pentru ea, cu un mesaj de multumire.

inca mai sunt mesager al sentimentelor de multumire pentru oricine isi doreste asta. impreuna cu chocolatierii de la  Heidi Chocoworld facem o ciocolata speciala, punem pe ea mesajul pe care voi ni-l dati si ducem ciocolata cui vreti voi sa-i multumiti … pentru o fapta buna, pentru ca e om bun, pentru … ce vreti voi sa multumiti

tot ce trebuie sa faceti e sa scrieti aici un comentariu cui doriti sa-i multumiti si de ce. restul rezolvam in culise:), pe mailuri. (ce mesaj, ce fel de ciocolata etc)

va astept propunerile de multumiri, imi place la nebunie sa vad bucuria oamenilor cind primesc ciocolata de la cineva pe care nu-l cunosc.

1249
helpinghand-animals (1)multumesc

multumesc

Cine nu rivneste dupa un multumesc spus de la ceilalti membrii ai echipei sale cind s-a realizat o victorie? Ani de zile m-am chinuit cu intrebarea “mie de ce nu-mi zice nimeni multumesc sau bravo la o victorie, desi eu le multumesc sau ii felicit pe colegi, pentru ca stiu ca asta ii motiveaza?!” primul raspuns care-mi venea in minte era “pentru ca eu sunt seful si nu mai are cine sa- mi multumeasca”

Saptamina asta am primit raspunsul bun printr-o poveste.

“Aveam 16 ani si eram in lotul de juniori la handbal. Intr-o vara ne-am dus in cantonament in acelasi timp cu echipa mare, nationala care tocmai ce cistigase medalia olimpica la Munchen.
La masa la doi pasi de mine, era Draganescu, cel care daduse gol in ultimele secunde ale finalei si adusese medalia echipei. Era un erou pentru mine si pentru intreaga tara.
La un prinz unul dintre colegii lui a venit si l-a batut pe umar, el s-a intors si s-a uitat, iar un altul i-a luat mincarea din fatza. Si nu i-a mai dat-o. Rideau cu totii, glume din alea de echipa, de cantonament.

Dar mie mi-a fost mila de el. Era un erou.

Peste multi ani mi-am dat insa seama ca pentru membrii echipei lui, el era Draganescu, ala care mai daduse 1000 de goluri in antrenamente sau in alte meciuri importante. Sigur ca marcase si golul ultim de la Olimpiada, dar de asta era sportiv, ca sa marcheze. Isi facuse datoria.
Nu trebuie sa asteptam multumiri, ne facem datoria”

Povestea mi-a fost spusa de un domn care e persoana publica si care, prin meseria lui, ii bucura pe foarte multi oameni.

570
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!