Tag : Orasul Minunilor

despre lenjerie si discretie – PR FORUM

speech PR FORUM – seminar Story doing before story telling 

in PR-ul cultural si de entertainment e o capcana mare: lipsa discretiei.

o regasim si  PR-ul de corporatie sau in cel pentru un brand, dar e mai simpatic si nu se simte nimeni din sala vizat direct, daca vorbim din aceasta perspectiva.

 

Cu tot respectul pentru munca fiecaruia dintre dvs, si a mea, cei mai multi oameni care n-au legatura cu aceasta meserie, cu PR-ul, se gindesc ca e despre cum sa apari in mass media. mai grav este ca si printre cei care lucreaza in aceasta meserie cred ca la asta se rezuma, sa apari in presa.

si nu mai conteaza forma in care apari.

anul trecut prezentam la o alta conferinta o parte din lucrurile pe care le-am creat ca sa promovam concertul VUNK in Orasul Minunilor (a fost vorba de o munca de echipa in care liderul trupei, Cornel Ilie, a venit cu filosofia unui concert si echipa tehnica a pus-o intr-o strategie de comunicare)… era vorba de o comunitate online anonima, cu o miscare sociala, nimeni n-a stiut in primele 3 luni ca in spate sunt niste vedete si-au fost peste 100 de stiri si aparitii la tv doar cu povestile despre niste fapte uimitoare care se intimplau in jurul nostru. si care transformasera Bucurestiul intr-un Oras al Minunilor. plus alte peste 300 de stiri la momentul cind s-a inteles ca era vorba de trupa VUNK.

cineva din industrie mi-a zis atunci, imediat dupa prezentare “da, dar voua v-a fost usor pentru ca era vorba de o trupa si va preia toata lumea, noi avem de vorbit despre produse comerciale si e mai greu”.

imi aduc aminte ca am facut o pauza mare pentru ca mi-am dat seama ca nu intelesese ce facusem in campania respectiva si i-am raspuns “am avut peste 100 de stiri cind nu stia nimeni cine se afla in spate, pentru ca am avut o poveste de spus. pentru ca am comunicat tot timpul faptele bune pe care le-am facut, actiunile educative… n-am pus in nicio stire/ comunicat o poezie, vorbe insirate ca sa fie, fiecare stire a vorbit despre o actiune mica pe care miscarea – brandul despre care vorbeam, Orasul MInunilor – le FACUSE. EXISTAU.

structura acelei campanii a fost exact in identitatea temei conferintei de astazi, story doing before story telling, numai ca… daca suntem onesti si ne uitam in jur, in vremurile fake it till you make it, stim ca multi PRi scriu despre lucruri care nu exista, insira cuvinte ca sa fie si, in disperarea de a livra clientului un raport cu aparitii media, a inceput sa se piarda concentrarea pe a construi  coerent, cu fiecare comunicare, brandul produsului pentru care lucrezi.

apparent, in PR-ul cultural e mai simplu sa vorbesti despre produsul pe care-l promovez pentru ca multora li se pare ca e mai glossy decit o napolitana, de exemplu. doar ca , din ce nisa e mai ingusta, daca nu-ti cunosti foarte bine produsul, daca nu te documentezi si daca nu cauti povestile autentice, nu o sa ajungi niciodata in presa cu o stire despre produsul tau cultural.

sincer, eu nu cred ca exista produs care sa nu ajunga in presa – fara sa fi platit ceva la departamentul media – atita timp cit stie sa ofere content relevant pt publicatia unde vrea sa apara, dar si pentru consumatorii sai. sigur asta se face cu efort, cu documentare, cu oameni care sa inteleaga nu doar structurile unor campanii de PR ci si structura scrierii unui articol.

 

*

anul trecut la festivalul de film Anonimul am avut o oportunitate imensa de PR. Festivalul International de Film Independent Anonimul prezinta pelicule care nu sunt blockbustere, actorii si regizorii nu sunt “glossy”, chiar daca au multe premii internationale. si e , aparent, greu sa-i promovezi.

anul trecut , cum spuneam, am avut o oportunitate speciala. in filmul de deschidere – o pelicula italiana premiata la Cannes cu Monica Bellucci in distributie, in rolul principal era o fetita din Romania, Alexandra Lungu – care in film era italianca.

organizatorii festivalului de film Anonimul au reusit sa o aduca in tara la deschiderea festivalului asa ca pentru mine ca PR a fost aur curat, aveam super unghi de povesti. ca sa poata sa fie preluata in presa, pentru ca era o fetita de care nu auzise nimeni, o fetita absolut obisnuita, am petrecut o zi cu mama ei si cu ea, am aflat povesti din viata ei si am briefuit jurnalistii, le-am dat toate posibilele unghiuri.

ar fi fost foarte simplu sa facem un comunicat de presa si sa insiram cuvinte frumoase despre cum cea mica s-a plimbat pe covorul rosu de la Cannes, dar noi am vrut mai mult de atit si am cautat adevaratele povesti din viata ei pe care le-am prezentat jurnalistilor.

la sfirsit am avut aparitii la toate televiziunile, toate revistele glossy si festivalul a avut o expunere foarte frumoasa. dar nu ne-am indeparatat nicio clipa de la ce era fetita aceea de fapt si n-am pus caruta inaintea boilor. am incercat sa o cunoasca lumea inainte de a o intilni, si i-am ajutat noi sa faca asta.

tot anul trecut la Anonimul a fost un film cu Kira Hagi, fata lui giga hagi. fata e de o modestie incredibila, e si super talentata in actorie (a cistigat o bursa la los angeles si e foarte mindra ca face scoala fara ca tatal ei sa-i plateasca cursurile), dar in romania se lupta cu imaginea de fiica a lui hagi.

pentru mine, ca PR, Kira era din nou o oportunitate pentru comunicarea festivalului internatonal de film independent Anonimul, doar ca parintilor si oamenilor din echipa filmului la care lucrase – filmul se numeste “Bucuresti te iubesc” le era teama ca, fata in fata, cu jurnalistii acestia se vor concentra pe intrebari legate de tatal ei si nu-si doreau asta. ceea ce e si firesc de altfel.

si din nou am mers la esenta, am stat de vorba cu fata, am aflat povesti din viata ei, fapte din viata ei, si-am briefuit jurnalistii. le-am oferit atit de multe informatii interesante pe care sa le abordeze incit nu am avut decit o singura intrebare legata de Gica Hagi la care fata a raspuns simplu, din perspectiva ei de copil care se uita la marele Hagi ca la tatal ei. si-am avut din nou super acoperire in presa pentru ca pina atunci fata nu iesise singura in nicio comunicare.

e putin spus ca am fost cerber cu jurnalistii, ca le-am explicat ca la marile interviuri de afara care sunt regulile jocului in acest caz, dar stiti ce? am lucrat cu cei mai rai jurnalisti de monden in cazul asta si nimeni n-a incalcat regulile.

pt ca daca joci profesionist si-l respecti pe cel din fata ta, si el te respecta.

*

pun pariu ca va ginditi ca e mai simplu in meseria mea pentru ca e cu vedete.

deloc.

cu o vedeta poti sa apari oricind in presa, spuneti fiecare dintre voi, daca o pui in chiloti intr-o fotografie… folosim genetic expresia “o pui in chiloti” pentru stirile trivia, can can… in fapt, aparitiile in presa in chiloti sunt doar o vulgara lipsa a discretiei si o satisfacere pe moment a ego-ului protagonistului.

dar daca esti un comunicator adevarat, daca vrei sa construiesti ceva cu PR-ul pe care-l faci pentru brandul pentru care lucrezi, implici vedeta in niste actiuni si apoi comunici.

si in zona dvs se intilneste , ma iertati, PR despre lenjerie. pentru ca de multe ori, in graba si presiunea de a livra aparitiile media din contract, nu mai construiti adevarate actiuni care sa se descarce in povesti care sa fie spuse presei.

stiu ca m-au invitat sa va povestesc PR-ul Cultural si din industria divertismentului pus in contextul  “a face mai intii, inainte de a povesti si impacheta frumos ca sa fie preluat”, dar lectia cea mai frumoasa pe care am invatat-o in anii de munca pentru festivalul de teatru de la sibiu, pentru festivalul de film anonimul, pentru simpaticii de la trupa VUNK e despre autenticitate si discretie.

cind poti si stii sa faci PR de entertainment fara sa dai stiri cu chiloti si vacante si ai si rezultate, inseamna ca iti ajuti clientul cu adevarat.

stiu sigur ca exista stiri cu lenjerie si in ramurile dvs de activitate. mi-ar placea sa va ginditi mai mult la ele inainte de a le da drumul pe piata.

multumesc

 

26 martie 2015

PR FORUM

3623
SAMSUNG CSCCum o cutie muzicala a schimbat viata unui oras: Rothenburg ob der Tauber

Cum o cutie muzicala a schimbat viata unui oras: Rothenburg ob der Tauber

de citeva zile ma aflu in Germania, la invitatia biroului national de turism, ca sa descopar povesti despre Craciunul german; aceasta este o poveste reala, despre cum o cutie muzicala a schimbat viata unui oras de talia Sighisoarei

 

In 1963 un domn pe nume Wilhelm Wohlfahrt si-a petrecut Craciunul impreuna cu sotia sa si cu familia unui coleg american de la compania unde lucra IBM, acasa la el. Americanii s-au indragostit pur si simplu de o cutie muzicala din lemn pe care Wilhem o avea: o constructie circulara de lemn in care apareau Magii, Fecioara Maria si pruncul Iisus.

Tinarul domn a vrut sa le faca o bucurie prietenilor sai asa ca a incercat sa le cumpere si lor o cutie muzicala similara, dar cum imediat dupa Craciun toate decoratiunile au fost scoase din magazine,  Wilhelm a trebuit sa mearga la producator sa-l roage sa-i vinda o cutie muzicala.

Erzgebirge – producatorul  – a fost insa un foarte bun afacerist. Mai avea 10 asemenea obiecte si i-a spus “le cumperi pe toate sau nu cumperi niciuna”

Cu 9 cutii muzicale in plus Wihelm s-a transformat in vinzator de ocazie sunind in cartier – din usa in usa, la vecini. Dupa 3 vizite, politia l-a arestat pentru ca nu avea voie sa vinda fara o autorizatie.

L-au eliberat dupa citeva ore, doar ca – in timp ce-i explica politistului de ce are acele cutii, o femeie i-a auzit povestea si i-a spus ca le poate vinde intr-un bazar al armatei americane.

Cutiile muzicale s-au vindut foarte repede si organizatorii bazarului l-au rugat sa mai aduca si alte decoratiuni de Craciun, alte jucarii din lemn produse de mestesugari germani.

Asa a ajuns Wilhelm sa faca o companie dupa numele sotiei lui (el nu avea voie pentru ca muncea la IBM) prin care sa vinda obiecte de decoratiuni pentru Craciun.

18 ani mai tirziu cind afacerea prosperase si deja produceau colectii de decoratiuni de Craciun, fiul sau – Harald –  s-a gindit: “cum ar fi sa avem un Christmas Wonderland?”, un loc magic in care pe toata durata anului sa fie Craciun, sa se vinda cele mai spectaculoase decoratiuni si jucarii din lemn, iar zapada si bradul de Craciun sa fie prezente in orice luna.

Astazi Käthe Wohlfahrt Christmas Store e un magazin pe doua etaje, in care e iarna si vara, un magazine care pare un cartier facut din turta dulce. Are peste 30.000 de decoratiuni de Craciun, are un brad urias de aproape 6 metri inaltime in care sunt 1300 de globulete. In lume mai sunt alte 3 magazine, deschise tot timpul anului care poarta acelasi nume, iar in perioada Sarbatorilor apar popup stores pe toate continentele cu produsele Käthe Wohlfahrt Christmas.

Orasul in care s-a deschis primul magazin – si cel mai mare din lume – Rothenburg ob der Tauber (un oras construit pe o fortareata medievala) si-a adaptat viata dupa succesul magazinului: pastreaza peste an decoratiuni de Craciun in locuri special amenajate si, gratie acestui fapt, a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din Germania. Peste 11 milioane de vizitatori ajung in fiecare an in oraselul in care e tot timpul Craciunul, un orasel care are putin peste 10.000 de locuitori, iar asta a facut ca Rothenburg ob der Tauber sa ajunga dintr-un orasel sarac unul foarte prosper.

In magazinul Käthe Wohlfahrt Christmas la parter, pe partea dreapta catre capatul “strazii germane” e o vitrina: acolo sunt multe cutiute muzicale. Printre ele si modelul cutiei muzicale create de Erzgebirge in 1962. E la vinzare pentru vizitatorii care vor sa pastreze spiritul Craciunului in tot timpul anului.

Cutia muzicala care a schimbat viata orasului, acea cutie muzicala pe care a vazut-o prietenul american al lui Wilhelm, se afla in biroul lui, la loc de cinste.

*

Nota mea: in prima parte a acestui an am lucrat la proiectul Orasul Minunilor al trupei VUNK  care promova cel mai mare concert al carierei lor  de pina acum si care a avut la baza un basm scris de liderul trupei, Cornel Ilie, despre un oras a carui viata e influentata de cutiile muzicale pe care le primesc la nastere locuitorii.

Stiu sigur ca inspiratia lui Cornel pentru basmul lui nu a plecat de la aceasta poveste reala, germana,  nici nu cred ca o stia, si mi se pare minunat ca la sfirsitul anului am putut descoperi ca, undeva in lumea asta exista un oras care a fost salvat de o cutie muzicala. Si ca povestea imaginata de Cornel, dincolo de metafora, poate fi reala.

aici primul capitol la basmului creat de Cornel Ilie, in lectura lui Marian Ralea

1669
sincerprezentare Webstock 2014 :Cum sa spunem povesti mai bune despre companii/branduri?

prezentare Webstock 2014 :Cum sa spunem povesti mai bune despre companii/branduri?

 

Cristi Manafu m-a rugat sa fac o prezentare care sa dea citeva puncte de urmat pentru ca o companie/ un brand sa aiba mai multe povesti in presa, sa se vorbeasca mai mult despre ea/el.

Evident m-am gindit ca pentru asta calea cea mai simpla si mai directa este: Sa raspunzi la intrebarile celor care sunt interesati de compania ta/brandul tau. Si sa o faci mereu cautind o anecdota, o intimplare memorabila.

La inceputul anului am tinut un seminar despre cum companiile din industria textila pot avea o relatie mai buna cu presa si acoperire mai mare in ziare. Si-am facut un exercitiu; am cautat cel mai mic stand, care parea cu investitia cea mai mica, cel mai simplu si-am rugat pe cineva de acolo sa vina sa imi rapsunda la citeva intrebari. I-am spus ca nu vreau sa aranjam nimic, nu vreau sa cercetez nimic despre compania domniei sale inainte, trebuie sa fie acolo si atit.

Si-a urmat un moment de magie…

Le-am spus celor din audienta ca vom face un exercitiu cu Stofe Buhusi si ca targetul meu e sa gasesc un story pentru o revista de business ( ZF, Business Magazin, Biz), un subiect pentru o comunicare in interiorul industriei in care activeaza (prin urmare in publicatii ca Dialog Textil sau Business Textil) si un subiect pentru o publicatie glossy up market.

am vazut neincrederea pe chipul auditoriului. Vorbeam despre Stofe Buhusi! si-am inceput sa intreb:

Citi ani are compania dvs

s-a format in 1885, prima companie de stofe din Romania, unul dintre proprietari a fost Kogalniceanu

exportati mult?

6 milioane pe vremea comunistilor, 1 milion acum, singura companie cu productie integrate

iata primul subiect pt publicatiile de business –  compania creata de Kogalniceanu, Stofe Buhusi, exporta si astazi de 1 mil de euro

 In timpul razboiului ce ati produs?

Uniforme  militare in timpul celui de-al doilea razboi mondial; si in razboiul din Irak am produs uniforme militare.

istorie, schite pentru costume insemna un story f bun pentru esquire

Din intrebare in intrebare am gasit povesti pentru reviste ca avantaje si desigur pentru publicatiile lor de profil pentru ca aveau o tehnologie speciala unica in ro.

Care e lectia din aceasta intimplare?

Orice lucru din compania ta are o poveste, trebuie doar sa fie puse intrebarile corecte pentru raspunsurile potrivite.

 

Unele companii au descoperit acest lucru si stiu puterea povestilor. Am avut placerea sa lucrez pentru Mc Donald’s in 2 ani diferiti la brosura Eu sunt M in care angajatii isi spun povestile in fata clientilor. Am descoperit povesti demne de filme, niste minunate lectii despre perseverenta, ambitie si determinare.

Ce a fost cu adevarat interesant pentru mine, dincolo de povestile oamenilor, a fost increderea. Alexandra Olaru, director de comunicare McDonald’s Ro, mi-a dat acces deplin la orice am vrut eu. I-am spus ca vreau sa vad inainte de a ne apuca de lucru cum functioneaza un restaurant McDo si ea mi-a dat full acces 2 zile in restaurantul de la UNIRII . Si mi-a mai dat mina libera sa fac povesti jurnalistice adevarate, nu mi-a cerut sa intreb ceva corporatist, nu m-a cenzurat in nicio intrebare in dialogul meu cu angajatii McDonald’s.

O parte dintre povesti le gasiti pe site-ul Mc Donald’s . Marea mea bucurie a fost cind, la un an distanta de la prima brosura, ma intilneam cu oameni din compania McDonald’s care imi spuneau – m-am regasit in povestile acelea, iar prietenii mei apropiati, citind povestile, au fost super impresionati de intimplarile de viata minunate.

Oriunde e o poveste, trebuie doar sa fii atent la ce e in jurul tau, sa raspunzi la curiozitatile oamenilor si eventual sa aduci un om din afara companiei sa se uite cu ochi proaspeti ca sa vada totul din alta perspectiva si sa descopere noi povesti.

*

Ce faci insa cind brandul comunica poveste cu fiecare dintre produsele sale?

Cum mai poti sa atragi atentia si  sa obtii mai multa acoperire decit esti deja obisnuit?

Ei bine, acum ajungem la tema acestui panel – inovatia in comunicarea online.

Anul acesta am muncit pentru unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de comunicare din Romania, crearea unui oras virtual care sa reuneasca o comunitate noua, sa largeasca publicul tinta al unui brand.

E vorba de proiectul VUNK in Orasul Minunilor; in fiecare an, trupa VUNK are un concert cu o productie unica, cu o scenotehnica uriasa, comparabil cu al oricarei mari trupe rock de afara. E deja al 4-lea concert de acest fel, deci provocarea era foarte mare.

Pentru ca vorbim de entertainment, aparitii in presa sunt mult mai usor de obtinut pentru VUNK decit daca am vorbi de … napolitane, de exemplu, deci trupa era obisnuita cu o frecventa mediu spre mare de aparitii din anii precedenti.

Ideea de a crea in real “un oras al minunilor” a fost a lui Cornel Ilie, liderul trupei. Si intial a fost luat in calcul un site care sa functioneze ca o lume virtuala. Apoi am calculat resursele, am vazut ce e cost effective, si ca productie, si ca bani investiti, si am ales un blog si o pagina de facebook.

VUNK – ca orice trupa care are  traditie in Romania si mult succes – are o baza de fani foarte mare, numai ca voiam sa “ne jucam” cu alt public si-am decis ca nu o vom folosi deloc. Asa a venit ideea sa facem Orasul Minunilor sub anonimat. Si-am instaurat o regula interna: spunem, daca ne intreaba cineva, ca e proiectul unor prieteni. Nu minteam – era al unor prieteni , eu am inceput sa lucrez la comunicare in echipa lor tocmai pentru ca eram prieteni.

Am tintit de la inceput un public educat, rafinat, interesat de arta, daca vreti hipsteri, un public format din lideri informali in grupurile lor de prieteni.

Am inceput prin a posta pe facebook fotografii si texte cu care oamenii din acest public tinta ar fi putut avea un racord emotional: replici din filme celebre, din carti celebre, din mari ginditori.

Toate cu cuvinte cheie comune: vis, tehnologie, aspirational, suprarealist. Toate cu super potential de viral.

 

Intre timp am creat o miscare sociala pe care am numit-o Orasul Minunilor cu niste valori foarte  clare:

– sa ne uitam la lucrurile frumoase din jurul nostru si incepem sa le redescoperim magia
– sa facem fapte bune in anonimat, din credinta de a ajuta pe cineva, fara niciun alt interes
– sa reinstauram bunul simt si spiritul civic prin puterea exemplului

si-am comunicat toate acestea prin mesaje visuale foarte simple ca structura dar care defineau Orasul Minunilor, pe care le-am postat pe pagina de facebook creata.

Am continuat marcind cele mai frumoase locuri din bucuresti cu carti de joc uriase care infatisau As de pica: peste 100 de locuri. Fiecare loc care avea un As de pica a fost fotografiat si pus pe blog si pe facebook.

Cartile de joc au fost trimise si la multi dintre prezentatorii tv, ai canalelor de stiri sau nu, insotite de o scrisoare care spunea despre miscarea sociala Orasul Minunilor

Si-a aparut prima stire, prima preluare in presa si la tv. Observatorul de la ora 19.00 a avut o stire ampla despre miscarea sociala Orasul Minunilor.

Apoi, pentru ca targetam lumea artistica, educata, managerul trupei, Cristian Stan, care stia forte clar care sunt nevoile si problemele din aceasta zona profesionala, a propus sa facem o campanie de educare pentru ca publicul sa-si cumpere bilete din timp la spectacole, ceea ce ajuta industria divertismentului sa se dezvolte mai corect.

13 mari artisti ai RO au participat la crearea unui spot care compara mersul la spectacol cu o vacanta a sufletului. Printre ei Cornel Ilie si Marian Ralea, ambii cu care stiam ca urmeaza sa construim mai departe povesti. Niciunul dintre cei din spot nu a stiut despre ce e vorba, dar a participat pentru ca i-a placut ideea.

Evident au fost alte stiri in ziare, alte share-uri pe facebook, au pus pe wall-urile lor nu doar artistii implicati, ci si companii independente de teatru sau muzicieni care s-au regasit in povestea clipului.

Apoi, fideli cu ideea de a crea o  miscare sociala in care oamenii sa se recunoasca, am cautat sa facem “fapte bune”, sa ajutam fara niciun interes special, sub anonimat total: asa a aparut donatia anonima pentru un tinar boxeur care voia sa se lase de sport pentru ca nu-si permite financiar echipamentul. Antrenorul lui de la Dinamo ne-a spus ca are potentialul sa fie un mare campion dar ca e pe cale sa se lase. Copilul nu stie nici acum cine l-a ajutat, insa zilele acestea ii vom duce bilete la concert si dupa show  va face cunostinta cu Cornel Ilie si colegii lui.

Si, din nou, am avut stiri in ziare. Deja jurnalistii ne intrebau despre ce e vorba si se crease un val mare de curiozitate.

La 2 luni de la lansarea Orasului Minunilor in online pe pagina de facebook erau peste 10.000 de oameni, toti veniti organic.

E mult? E putin?

Pagina de facebook a festivalului Anonimul are aproape acelasi numar de fani, pagina Festivalului International de teatru de la Sibiu are putin sub 9.000. Tinteam publicul acesta si am ajuns in 2 luni la o audienta comparabila, desi vorbim de pagini cu vechime de minim 3 ani.

La momentul revealului absolut toate ziarele au scris despre concert, proiect, ideea nastrusnica, Cornel a fost invitat la televiziuni si toata lumea intreba “o sa continue Orasul Minunilor si dincolo de show?”

Ei bine, in paralel cu comunicarea pentru spectacol – care are toate elementele sa supuna spectatorul la o experienta cu adevarat inedita, suprarealista (VUNK se va juca cu toate simturile lor, cu mirosul, cu simtul tactil, le vor crea momente de magie la propriu) – a continuat, din august si pina acum, si comunicarea pentru Orasul Minunilor.

Alte citeva fapte bune – o donatie speciala de lapte praf pentru un copil cu o boala rara, un lapte pe care, cu ajutorul Nestle si Graffiti PR,  a fost adus special; o campanie pentru a dona singe – alte campanii de educare si dovezi concrete ca trupa VUNK face ceea ce spune, crede in valorile pe care le-a promovat.

Parte din sustinerea ideilor a fost ca au militat pentru un oras curat, asa ca nu au folosit deloc afisaj stradal ci doar outdoor , tv si radio pentru promovarea concertelor.

Evident cu costuri mai mari, dar au ramas fideli cu ideile pe care le promoveaza.

 

Orasul Minunilor a continuat cu o poveste scrisa de Cornel Ilie, cu un scurt metraj cu Marian Ralea in care e prezentat primul capitol al povestii, baietii din trupa au devenit super eroi care militeaza fiecare pentru ceva in Orasul Minunilor, va fi curind un serial cu benzi desenate, o carte care se lanseaza la concert cu o poveste scrisa de Cornel Ilie.

Rezultatul?

20 de mesaje/stiri/comunicari legate de Orasul Minunilor in presa in ultimele 3 luni intr-un total aproximativ de peste 300 de aparitii in ziare/site-uri/tv. ( aproape dublu fata de concertul de anul trecut)

O comunitate online in care sunt prezenti unii dintre cei mai importanti si influenti oameni din ro – de la oameni de publicitate, vedete media sau producatori regizori . o comunitate foarte rivnita acum de sponsorii concertului.

Si o lume speciala in care oamenii si-au gasit o oaza de bine. O lume care va continua sa existe si dupa 3 octombrie cind e concertul.

Care a fost cheia?

Tot timpul s-a mers pe nevoile grupului tinta, tot timpul am comunicat lucruri in care trupa crede cu adevarat si-am FACUT inainte de a COMUNICA; a fost mai intii  fapta si-apoi stirea. Am creat intimplarile, evenimentele, povestile despre care jurnalistii au scris.

Am schimbat putin sensul comunicarii din entertainment: am ales lucrurile in care liderul trupei crede (Cornel e unul dintre cei mai implicati social si umanitar artisti pe care-i cunosc), am creat evenimente care sa provoace un efect real, o schimbare (nu doar sa fie ceva PRistic) si , cu povestea reala in fata, jurnalistii au preluat foarte usor, iar comunitatea a raspuns prompt.

Dar absolut tot a fost facut cu SINCERITATE.

 

Acesta este un detaliu din decorul care va fi pe scena pe 3 Octombrie. El pastreaza conceptul tuturor fotografiilor pe care le-am folosit in campania de teasing, in ilustratiile ulterioare. Nimic din ceea ce s-a comunicat nu este intimplator, totul se va regasi – ca bucatile unui puzzle – in imaginea finala a show-ului;

De la comunicarea pentru Orasul Minunilor, pina la transformarea visuala in super eroi a baietilor din trupa (culorile folosite pentru hainele si machiajul lor) , faptele bune si campaniile educationale, toate isi au locul lor pe care spectatorii il vor descoperi in show-ul VUNK in Orasul Minunilor.

***

in loc de concluzie – ca sa raspund la provocarea lui Cristi Manafu despre ce sa faci ca sa ai mai multe povesti despre compania ta – spun doar 4 lucruri:

•Sa te uiti cu o curiozitate reala la ce e in jurul tau
•Sa raspunzi la intrebari cu povesti din companie
•Sa aduci pe cineva din afara companiei care sa scrie despre tine
•Sa provoci tu povestile, daca te tin friiele, care sa intereseze si sa miste oamenii
Dar orice ai face, TREBUIE SA FII SINCER.
Va multumesc.
Webstock, septembrie 2014
***
precizare pentru online; intreaga integrare VUNK in Orasul Minunilor ( cu imnul Ne Facem Auziti, cu campania electorala a membrilor trupei si comunicarea directa despre concert, cu refacerea unor cladiri simbol ale Romaniei care au luat un nou chip pentru Orasul Minunilor si care se regasesc si in videoclipul piesei Ne facem auziti) va fi subiectul unei prezentari ample la o conferinta viitoare cind vom avea cifrele finale ale proiectului.
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!