Tag : personal

bazavan otherside 11Nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. (pentru Iqads)

Nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. (pentru Iqads)

articol aparut pe site-ul IQads

Pe Cristina Bazavan, multi o stiu si o urmaresc de pe vremea cand era redactor sef la revista Tabu. De 9 ani s-a mutat in online, pe blogul propriu, pe care l-a gandit inca de la inceput cu o etica solida la baza. E din garda veche de bloggeri, dar si-a adaptat comunicarea si la noile forme, migrand si spre Facebook si Instagram, cand e cazul.

In discutia noastra curenta pe care am pornit-o despre ce inseamna sa fii influencer in Romania, cum arata piata la noi si cum se lucreaza campaniile, Cristina e transanta: nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. 

 

Cand ai stiut ca esti influencer

Termenul de “influencer” mi se pare o prostie, imi cer scuze. E o eticheta care arata aroganta, ego cat casa si dorinta de a fi mai mare decat ailaltii, mai “dumnezeu”, mai “hitler”, dar nu in a face bine, ci in a “influenta”/ “manipula”.

Inteleg inventia lui din perspectiva publicitara, o eticheta interna in conversatiile publicitarilor pentru stabilirea unor afinitati pentru campanii (are o mai mare influenta la categoria cutare de public), dar oamenii din online care se numesc singuri “influenceri” sau se simt/cred “influenceri” mi se par niste aroganti mai preocupati de forma, de eticheta, si nu de fond, de continut.

Stiu niste bloggerite din zona fashion care au cateva sute de vizitatori pe zi care si-au scris in blog, la descrierea lor “influencer la {insert nume de familie}.ro”. Pe bune?! Mi-ar fi rusine sa fac una ca asta.

Nu ma consider un influencer, nu e tinta mea in viata sa influentez lumea in vreun fel, asta implica si o doza de manipulare.

Tot ce imi doresc este sa prezint informatii pozitive, frumoase, sa dau acces la o zona – care tine de arta, implicare sociala – la care oamenii nu mai sunt foarte atenti si sa las pe fiecare sa decida ce face in dreptul lui: daca va cumpara o carte, va merge la un film, va iesi in strada pentru o idee.

 

Responsabilitati de influencer

Nu inveti sa fii influent (daca “influenta” e ceva dobandit prin trucuri, nu e naturala, e o minciuna).

Influenta e precum charisma. Tu iti faci treaba cu onestitate, cat mai aproape de perfectiunea pe care o cunosti, si daca se intampla sa te urmeze lumea inseamna ca ai ceva in plus, natural. Dar care se bazeaza pe onestitate, nu pe manipulare.

Audienta pe care o am in online vine din faptul ca sunt responsabila cu ceea ce scriu, ceea ce promovez. Si nu invers. Adica nu m-a “apucat” responsabilitatea dupa ce am avut audienta. Dar asta e poate si datorita faptului ca de la inceput mi-am gandit blogul ca o revista, cu valorile si etica unei reviste.

 

Mod de lucru: cu agentia sau direct cu clientul

Lucrez si cu agentii si direct cu branduri. Am un agent care se ocupa de vanzarea blogului meu, l-am avut inca de la inceput. Cum spuneam, am gandit blogul ca un business, ca o revista.

Am colaborat cam cu toate brandurile mari care sunt pe piata din Romania si pe care le consum. Pentru ca e o conditie esentiala sa folosesc acele branduri, altfel nu ma implic in campaniile care nu se potrivesc cu viata mea si nu sunt relevante pentru publicul meu.

Am facut TOATE categoriile de continut. De la carte pana la articol, de la video pana la live-uri.

 

Tipuri de propuneri primite

Mai primesc si propuneri care sunt scrise de incepatori sau de cate un junior dintr-o agentie mare care nu stie despre mine multe lucruri.

Odata mi-au propus sa sustin un festival de teatru pentru care lucram, alta data sa filmez (in costum de baie) pe marginea unei piscine :-) si mi-a fost clar ca erau oameni care nu stiau nici ce scriu, nici ce fac sau am facut. Dar nu e o tragedie, eu stiu sa spun NU – si spun mult mai des decat accept campanii – si stiu sa spun intr-o formula politicoasa.

De 9 ani de cand am blogul am facut de la spoturi TV, ambasador de brand, campanii clasice cu postari despre produs asociat cu viata mea si pana la proiecte in care sponsorii au sustinut ideile mele departandu-se de la campaniile lor (ebook-urile pe care le-am scos anii trecuti sunt cel mai bun exemplu).

 

DOs and DON’Ts

Accept doar campaniile care stiu ca se potrivesc publicului meu. Stiu ca scriu pentru femei 25+, orientate catre cultura, arta, care au un stil de viata foarte bine definit si nu accept decat campaniile relevante pentru audienta mea.

Imi iau o marja de 2-3 zile de scris un text, pentru ca vreau sa am timp sa am si alte lucruri pe blog, nu doar publicitati.

In rest, nu exista don’t, pentru ca daca e ceva ce nu-mi place – produs, abordare – nu accept campania.

 

A marca sau nu cu (P)

Nu marchez cu (P) campaniile pentru ca nu accept sa scriu decat ceea ce cred eu despre un produs, nu dau copy paste la ceva, nu accept sa-si posteze altii reclamele lor – in forma lor – la mine pe blog.

In plus, mi se pare usor ipocrit sa pun (P) si sa scriu orice mizerie, doar pentru ca e platit. Sa ma ascund in spatele (P)–ului pentru orice as lua banii. Am un cod de etica intern si mi-l respect.

 

Rezulatele si cum le masuram

Am doar blogul, il masor cu Google Analytics. Au fost momente cand am avut cele mai viralizate articole ale lunii sau articole (interviuri, cel mai adesea) preluate de ziare si tv-uri, dar si momente in care, desi am muncit mult pentru un articol, n-a avut succesul la care ma asteptam.

Succesul unui articol nu tine doar ce ce scrii in el, ci si de timing – nevoia publicului de o anumita informatie, contextul general.

Unul dintre cele mai citite texte din 2011 (de exemplu, a fost pe locul 3 la nivel national in anul respectiv, dintre toate textele scrise pe bloguri) e o poveste pe care am scris-o despre Regele Mihai. Dar a contat nu doar intamplarea (am avut privilegiul sa fiu aproape de Casa Regala a Romaniei) ci si momentul in care am publicat textul, imediat dupa ce presedintele de la acea vreme – Traian Basescu – il jignise pe Rege. Iar oamenii voiau sa-si exprime – ca si mine – regretul pentru ceea ce se intamplase.

Am avut si campanii pe Instagram, si doar pe Twitter sau Facebook, dar baza muncii mele in online e blogul.

 

Fee-uri fixe sau negociabile

Am rate card, agent care se ocupa de vanzarea blogului, totul functioneaza ca o revista. Am insa si momente in care imi plac proiectele, oamenii nu au banii pe care eu ii cer in mod normal si atunci ii rog sa faca o donatie pentru una dintre asociatiile pe care le indragesc eu.

Si nu iau bani pe pentru a promova cultura. :)

 

Venituri: produci cat sa traiesti?

Sigur. La momentul la care am plecat de la revista Tabu (am fost redactorul sef pana in 2011) castigam din blog cat castigam la revista. Intre timp am mai crescut pentru ca am si investit in blog, in colaboratori, in proiecte.

Nu scriu pe/contra produse. :)

 

Starea pietei de la noi

Multa forma fara fond, multi oameni care cred ca lumea a inceput odata cu ei, ca ei sunt mici dumnezei.

Cu sinceritate, NU exista influenceri in Romania. Exista tineri cu audienta in online. Atat. Influenta se va masura/constata pe termen lung in ani.

Pro TV a fost un influencer, a schimbat ceva in mentalitatea oamenilor. Dar nu si-a pus aceasta eticheta, a construit pe niste valori, cu niste crezuri si cu multa viziune si-a miscat ceva in industria divertismentului, a televiziunii. Iar noi am constatat asta pe termen lung, nu in momentul marilor lor campanii, nu la momentul “faptelor” lor.

 

Obiectii si la ce mai e de lucrat

Prea mult ambalaj si etichete pompoase care sa defineasca oameni si prea putin continut profesionist. Dar e normal, suntem inca la inceput.

Imi aminteste de presa din anii ’90 cand totul era un “copy-paste” din reviste de afara si multa parerologie interna.

In ultima vreme, piata de publicitate in online a inceput sa creasca, asa ca si continutul se va mai profesionaliza.

A aparut, de exemplu, BRomania, iar ceea ce face Matei acolo – desi pare joaca, e multa stiinta. Si-l felicit pentru perseverenta si disciplina lui in munca.

 

Pe viitor

Am sa produc mai multe ebook-uri. Si probabil inca un site, pe o alta nisa, dar asta va fi public la anul.

septembrie 2016

4343
munti de branza lidl web(Magic) O Poveste dintr-un Craciun, surprinzator asa cum e…

(Magic) O Poveste dintr-un Craciun, surprinzator asa cum e…

Ne apropiem de Craciun, intram in febra cumparaturilor si a to do list-elor pentru inainte de vacanta.

Cum Sarbatorile si Craciunul nu sunt despre a alerga, ci a bucura si a te bucura, m-am gandit sa va povestesc despre Craciunul surprinzator asa cum e…

Acum cativa ani a fost o stire la televizor despre un baietel din Botosani care a caut de la etaj in timp ce incerca sa ajunga la serbarea scolara sa-l intalneasca pe Mos Craciun. Parintii nu avusesera bani si nu contribuisera cu daruri la serbare si nu voiau ca ala mic sa sufere ca nu primeste nimic de la Mosul asa ca-l inchisesera in casa.

Statea la un etaj inferior, s-a accidentat (dar nu f grav), numai ca povestea lui a ajuns la zeci de mii de oameni care s-au gandit sa faca ei pe mosul pentru copil.

Printre ei si eu. Am aflat adresa copilului, am cumparat online jucarii si ceva de mancare si am pus cu livrare in Botosani neaparat inainte de Ajun.

Pe 24 decembrie m-a sunat curierul, nu gasea adresa. Era pe strada copilului, dar blocul de 10 etaje avea 3 scari si eu nu aveam acest detaliu, doar etajul. Aproape ca-mi venea sa plang cand am vazut ca s-ar putea sa nu-i ajunga darul copilului. Si curierul – dupa ce i-am spus care e povestea, unde trebuie sa ajunga – mi-a promis ca face el cumva sa afle.

A revenit peste o alta jumatate de ora sa-mi spuna ca a sunat la mai multe apartamente, i-a intrebat daca stiu unde sta baietelul care a cazut de la etaj si l-a gasit, a urcat acasa la el si i-a dus coletul, are toata casa plina de jucarii si ca parintii lui plang de bucurie.

Si mi-a mai spus ”acum, doamna, nici nu-mi mai trebuie mie altceva de Craciun. Am vazut cum se bucura copilul acela si e cel mai frumos cadou, avea zeci de daruri in casa, e incredibil”.

Mi-a mai spus ca va suna la firma lui de curierat sa completeze adresa pentru colegi si pentru alti spiridusi ai Mosului care voiau sa-l bucure pe copil. Era super insufletit de intamplare si super emotionat.

Cred ca pentru pustiul din Botosani a fost un Craciun magic cu adevarat, dar pentru domnul curier cu care am vorbit la telefon a fost un Craciun despre credinta si bunatate, despre a ajuta fiecare dintre noi cu ce putem, despre a fi atenti la ceilalti.

Si cumva, pentru domnul de la firma de curierat cred ca a fost mai rewarding pentru ca a vazut ca, daca stim sa ne bucuram si sa ajutam, Craciunul e surprinzator asa cum e.

Pentru mine Craciunul este despre genul acesta de intamplari, despre spiritul lui Mos Craciun transpus in fapte umane, despre lapte cu scortisoara, portocale si alune, ciocolata calda si cozonaci.

Este si despre masa in familie, despre a petrece asezat, relaxat si a te bucura de ce ai in acel moment.

Este despre magia pe care o poti face tu pentru ceilalti si care ti se va intoarce inapoi inzecit.

Zilele astea am sa ma duc sa fac cumparaturi pentru Craciun si intre cumparaturile pentru masa de acasa, am sa mai iau cateva cutii cu bomboane cu crema de portocale Deluxe (am mancat zilele trecute si se topesc in gura) si am sa le daruiesc unor necunoscuti. Pentru putina magie, pentru un Craciun surprinzator asa cum e.

Puteti vedea toata gama gourmet Deluxe de la Lidl, aici. Cele mai multe dintre ingredientele de la masa noastra de Craciun vor fi din aceasta gama pentru ca sunt delicioase, o gama extrem de variata si de rafinata (crema de branza cu trufe e divina, la fel cea cu somon salbatic si cafea, iar camembert-ul e precum omatul) la un pret super accesibil.

Gourmet pentru un Craciun surprinzator asa cum e.

1935
lidl aperitif webBeautifully normal, sau cum sarbatorile pot fi si gourmet, fara fast

Beautifully normal, sau cum sarbatorile pot fi si gourmet, fara fast

Eu sunt o persoana careia nu-i place sa traiasca in fast.

Imi plac lucrurile minimaliste, mi se pare ca mai putin inseamna mai mult si nu mai am de multa vreme dorinta de a demonstra cu forta ceea ce stiu (ca experienta personala sau profesionala).

Zilele trecute am fost invitata la o emisiune la Radio Guerrilla – Roz by Carla Teaha – si vorbeam cu gazda emisiunii despre cat de mult ne pierdem vremea pentru ca ne intereseaza perceptiile altora despre noi.

Ma numar printre norocosii care au reusit pe drumul vietii sa inteleaga ca e absolut inutil sa-ti pese de gura lumii si ca e mult mult mai folositor pentru dezvoltarea ta ca om sa te concentrezi sa mergi frumos pe drumul tau, cu crezurile tale si cu lucrurile pe care le inveti zi de zi.

Am cumva privilegiul de a putea alege cum continua si evolueaza experienta mea profesionala si care sunt oamenii cu care imi doresc sa ma insotesc in viata.

Dar cum spuneam, nu-mi place sa traiesc show off…

*

Sunt foarte aproape de conceptul #beautifullynormal. Am scris de mai multe ori de-a lungul timpului despre frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte, a micilor intamplari „normale”/ „banale”/ „uzuale” care construiesc fundatia noastra ca oameni.

Viata nu e facuta din extraordinar pe linie continua ci din multe intamplari imperfecte dupa regulile altora, intamplari care prin emotia si energia celor care ne insotesc devin memorabile pentru noi.

*

Sa nu credeti ca de Sarbatori ma apuca extravagantele. Sigur ca sunt preocupata sa fie o atmosfera festiva in casa, sunt atenta la decoratiunile de Craciun (pe unele le am de ani si au fiecare cate o poveste care insoteste o amintire) si ma preocupa mesele si intalnirile de Sarbatori cu cei apropiati.

Dar nu-mi place risipa. Nu e vorba de zgarcenie, nu gasesc rostul pentru care sa facem lucruri in exces mai departe de nevoile noastre.

Anul asta am descoperit gama gourmet de la Lidl, Deluxe, si viata mi-a devenit putin mai usoara in ceea ce priveste masa festiva. Am trecut deja printr-o experienta de intalniri cu prietenii in zilele libere de Sfantul Andrei + Zi Nationala, completata cu intalnirea cu Mos Nicolae.

M-am descurcat minunat cu produsele Deluxe de la Lidl, cu cumparaturi care au echivalat cu un cos plin (vedeti foto de mai jos) si au costat sub 150 de ron ( vedeti foto cu bonul).

cumparaturi lidl web

bon cumparaturi lidl web

Nu stiu daca ati testat pana acum aceasta gama, dar ce imi place mie foarte mult, dincolo de pretul atractiv pentru fiecare produs este cantitatea. Ai un produs de lux la un gramaj decent, poti pregati aperitive sau feluri principale pe numar de portii, fara sa fie risipa.

Desigur, m-am intrebat cum naiba reusesc sa mentina o asemenea calitate si produse, practic, luxury (este divina crema de castane, iar galustele cu pesto sunt… aoleo, aoleo nici nu stiti cate am mancat), la preturi atat de mici si singurul raspuns rezonabil pe care il am este ca … e un cadou pentru clientii Lidl.

Daca tot mergi pentru cumparaturile de sarbatori pentru ca poti cumpara orice – de la decoratiuni pentru brad pana la mancare – sa ai parte si de delicatese. De asta e o gama sezoniera, de asta nu mai gasesti unele produse in versiunea de Pasti cand reapare gama.

Nu stiu daca ati descoperit aceasta gama, daca nu ati testat-o inca va recomand cu incredere sos-ul de hrean cu portocale sau mustarul cu ananas care vor face magie in diverse combinatii cu pate sau carnuri… cum va recomand pasta de anghinare sau cea de masline si cu capere si ansoa…

sosuri lidl web

Iar cipsurile din legume la gratar… sunt mai mult decat perfecte in zilele friguroase de iarna, acum cand ne vom instala brazii de Craciun, ne vom face ceai sau ciocolata cu scortisoara si vom avea cate o carte (sau un film) alaturi intr-o dupa amiaza relaxanta.

Zilele viitoare am sa va mai arat pe Instagram dintre mancarurile pe care le pregatesc in aceste zile cu un singur scop: sa va fac sa va ganditi ca in Sarbatoarea Craciunului nu este vorba despre cea mai pe trend beteala sau cel mai scump glob sau cea mai incarcata masa daca nu-ti doresti cu adevarat acele obiecte sau nu ai atat de multi oameni la masa.

Craciunul se traieste asa cum simti, exista frumusetea linistitoare a lucrurilor pe care nu le faci sub presiunea lui “asa zice lumea”. Si… odata ce ai vazut ca poti de Craciun sa traiesti #beautifullynormal, exista o posibilitate ca si in oricare alta zi din an sa faci lucrurile dupa cum simti, nu dupa cum iti dicteaza lumea.

Pentru ca traiesti pentru tine, nu pentru altii… despre asta e #beautifullynormal .

P.S. In cover foto e o crema de branza cu somon salbatic si …caffea. cea din centrul fotografiei, #casastiti

9325
drumMoartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

Moartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

X a pierdut lupta cu viata…

E o exprimare sablon in Romania, la fel ca aceea cu ”s-a dus la ingeri” sau cea cu ”dumnezeu avea nevoie sus de el pentru…” si treceti aici orice servicii – de la gatit la prestat distractii artistice.

Oamenii ar trebui sa fie mai responsabili cu ceea ce spun in spatiul liber despre moarte. Mai intelepti. Ca sa nu provoace spaime si frici inutile.

Si nu ma refer doar la cei de la tv, desi de la ei pleaca aceste exprimari si sunt validate si pentru cei care vorbesc in spatiu public al social media.

Moartea e o certitudine, de cand ne nastem stim ca o sa murim. De ce privim viata ca pe o lupta cu moartea in loc sa o privim ca pe o calatorie spre ceva ce oricum stim ca vine?

De ce preferam incrancenarea unei ”lupte” cu presiunea de a iesi castigator (dezvoltata intens intr-o epoca concurentiala) si dezvoltam astfel frici, spaime?

Viata traita relaxat ne ajuta sa ne bucuram mai mult de ce ni se intampla. Sa valorificam mai mult fiecare clipa. Moartea e o certitudine. O putem amana cu medicina moderna, dar va fi acolo undeva in viata noastra.

Si nu ne ajuta nicio incrancenare.

2762
drumDaydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Daydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Acum 3 ani scriam despre obiceiul meu ca, la oboseala, sa visez cu ochii deschisi la lucrurile care mi-ar aduce bucurie daca s-ar intampla.

Nu sunt genul care sa isi doreasca bani, case sau masini… Nu sunt cel mai bogat om din lume, nu pot sa-mi iau iahturi sau sa imi iau liber un an de zile si sa plec in jurul lumii prin hoteluri de lux (desi asta cred ca e realizabil si cu bani mai putini), dar am o viata decenta si fac lucrurile care-mi plac.

Eu imi doresc intalniri si experiente. Fapte care sa se transforme in amintiri.

Aseara mi-am dat seama ca, intr-un mod magic, nestiut de legile rationale, lista pe care o facusem acum 3 ani e indeplinita aproape complet… desi erau lucruri super complicate pe ea.

Imi doream sa-l vad pe Kevin Spacey. (Rezolvat. L-am vazut in Richard III-lea la Old Vic in Londra).

Imi doream ca minunatul coregraf sau dansator Akram Khan sa ajunga si la Bucuresti pentru  ca si romanii sa-l descopere. L-am vazut in multe orase europene in turneu (sunt un fel de groupie), stiu cat de speciale si emotionante sunt show-urile companiei lor si imi doream atat de tare sa-i vada si romanii ca am zis ca muncesc un an de zile gratis la departamentul comunicare pt compania care-l aduce (s-a intamplat gratie JTI, am muncit doar pentru comunicarea show-ului nu mai mult, JTI au fost generosi cu mine:) ).

Imi mai doream “sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput. in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.”

Si mi s-a intamplat asta de cateva ori in multe proiecte profesionale, ba chiar si in viata in astia trei ani. Desigur, a incepe ceva inseamna ca altceva s–a sfarsit si ma bucur ca am avut relaxarea sa nu pun presiune pe mine pentru niciunul dintre “sfarsituri”.

Imi doream sa o vad pe Juliette Binoche si scriam ”ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la cativa metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia”.

Am o relatie speciala cu filmul Blue al lui Kieslowski in care doamna Binoche detine rolul principal. (Multi ani am avut in dormitor afisul matrita al acestui film, un cadou nepretuit de la un prieten care stia cat de mult iubesc acest film.)

Se intampla sa o vad pe doamna Binoche la sfarsitul acestei saptamani!!! Desi m-am straduit sa-mi cumpar bilete prin orase europene pe vremea cand era in turneu cu spectacolul lui Akram Khan de dans (doamna Binoche are curaj si experimenteaza mult), se intampla sa o vad duminica la .. Institutul francez din Bucuresti la o intalnire cu presa si apoi luni in spectacolul care inchide Festivalul National de Teatru!!!

Si acum mi se pare imposibil si magic si…cum vreti, ca Juliette Binoche vine in Romania la sfarsitul acestei saptamani!!!

*

M-am uitat pe wishlistul respectiv, de acum 3 ani. Mai sunt acolo doua lucruri care sunt… pe cale sa se intample, sper… cele mai realizabile de fapt pentru ca realizarea lor tine de actiuni pe care trebuie sa le fac eu.

Sa tin in brate un Koala si/sau un ursulet panda

Sa imi petrec o vacanta in locul unde s-a filmat Lucia e il Sexo, un sat de pe o insula spaniola pustie, cu case care par create din lut. Insula e numeste Formentera.

In dimineata aceasta am cercetat cum pot ajunge acolo (prin Ibiza se ajunge) si mi-am luat bilete pentru primavara cand va fi cald, dar nu vor fi foarte multi turisti.

*

Wishlisturile noastre sunt un mélange straniu de karma, intamplarile sortii si actiunile pe care le facem.

Intamplarea cu doamna Binoche care vine la Bucuresti m-a facut sa ma gandesc asa: daca intamplarile sortii si-au facut magia in lista mea de dorinte, eu ce mai astept?!

Ceea ce va doresc si voua.

 

aaa, imi mai doresc sa vina candva la Bucuresti Kevin Spacey cu un spectacol… sa se bucure si romanii de el.

las asta aici si revin peste 3 ani:)

 

 

3595
Absolut_Vodka_BTS_178despre independenta

despre independenta

Zilele acestea, am povestit si pe facebook, am un program super incarcat. Imi incep ziua la o ora foarte mica -4-5 dimineata – si o inchei undeva in jurul orei 23, pe parcursul acestor multor ore scriu, fac interviuri (mai multe in aceeasi zi), vad spectacole de teatru din FNT, asist la repetitii pentru un spectacol de teatru care va va impresiona foarte tare la inceputul lui noiembrie, ajut la comunicarea unui film emotionant care va fi lansat tot in noiembrie, activitati care aduc cu ele si intalniri si stabiliri de contracte… si sunt multe alte lucruri pe care le fac in relatia de comunicare pentru artistii pentru care lucrez.

Plus munca pentru blog… cu toate administrativele adiacente.

In fiecare dimineata cand ma uit la to do list, mi se face frica: daca nu duc la capat tot ce trebuie sa fac si incurc niste oameni?!

Seara, in mod magic, constat ca am rezolvat o parte importanta din lucruri (uneori pe toate) si ca am resurse de energie si mai ales de bucurie ca sa fac altele pentru a doua zi.

Pe la inceputul lui octombrie eram atat de obosita ca ma dadeam jos din pat rostogolindu-ma, astazi desi vin dupa multe zile grele, ma trezesc zambind si gasesc resurse de energie sa fac o multime de lucruri. Unde e diferenta?

Cred ca diferenta e in libertatea de a face lucruri creative. De a face exact ceea ce-mi place.

Intr-un mod pe care nu mi-l pot explica, ma bucura foarte tare sa vad laboratorul muncii unui spectacol (teatru, muzica, chiar si film). In plus, desi in timpul unui interviu e un consum foarte mare (esti atent la multe detalii, intensitatea traseului intrebare raspuns e mare, plus ca interviul –uneori cu o persoana cu care n-ai vorbit prea multe – e o conversatie super indiscreta: intrebi lucruri pe care la o conversatie la prima intalnire/vedere nu le-ai rosti) , deci cum ziceam e un consum mare, cumva din energa si adrenalina de acolo, eu ma incarc foarte tare.

Sigur ca nu fac intotdeauna ceea ce-mi place, ca sunt multe lucruri administrative din activitatea mea in online care imi dau batai de cap si un oare care stress, dar…

ABSOLUT m-a invitat sa povestesc care a fost momentul in care am decis sa ma indrept catre industriile creative (eu venind din zona stiintelor exacte), sa visez la o lume mai deschisa, mai buna, o lume in care oamenii sunt liberi sa iubeasca pe cine vor, o lume in care toti oamenii si sexele sunt egale, oamenii sunt liberi sa se exprime.

Am avut norocul sa ma duca viata in directia asta si probabil ca perioada petrecuta la revista Tabu cu provocarile pe care mi le-a adus de a pune in spatiu public lucruri nevorbite, mi-au cizelat putin gandirea inspre libertate.

Dar decizia de a face ce-mi place, de a vorbi despre oamenii creativi care nu sunt foarte expusi publicului a venit … ascultandu-ma. Remarcand ca aceste lucruri imi dau energie si imi aduc bucurie, ca e nepretuita emotia unei intalniri cu un om care e ”iesit din randul lumii” pentru ca gandeste diferit.

Oamenii normali fac lucruri normale, oamenii ”diferiti” – care ies din randul stabilit de gura lumii – schimba lumea. In bine sau in rau, dar asta depinde de fiecare.

Spre norocul meu, habar nu am de unde, felul meu de a fi este spre independenta. Nu-mi pasa ce zice lumea (nici despre mine, nici despre altii), mi se pare o pierdere de vreme sa ascult judecatile categorice ale unora despre oameni, accept autoritatea (ierarhia superioara) doar daca vine de la cineva a carui competenta o recunosc.

Prietenii mei spun ca sunt norocoasa ca m-am nascut cu doza aceasta de a nu-mi pasa de gura lumii, dar eu cred ca fiecare o are pe dinauntru, doar ca nu a invatat sa o acceseze:)

Si daca eu pot trai fericita asta, cred ca mai sunt si alti oameni care o pot face. Poate ca e nevoie de curaj sa iti urmezi calea impotriva a ceea ce cred altii despre drumul tau, dar curajul acesta e in noi. Trebuie doar sa ne ascultam si sa vedem ce ne face cu adevarat placere, care e sursa de energie care ne poate urni in zilele in care nu mai putem de oboseala :)

Asa ca, la fel ca in campania pe care o lanseaza ABSOLUT la nivel international in aceste zile va doresc sa aveti un …  ‘Tonight’  – momentul Absolut de inspiratie, momentul in care luam actiune, momentul in care schimbam ce va fi “maine”.

E foarte frumoasa campania globala ABSOLUT, cu un spot regizat de mexicanul care a filmat si Revenant, Gravity, BIRDMAN, dar si bucuria de film Children of Men a lui Cuaron, despre o lume mai buna. Emmanuel ‘Chivo’ Lubezki il cheama.

Si eu ca si simpaticii din spatele brandului ABSOLUT,  cred ca toti oamenii au dreptul sa se exprime liber, creativ, indraznet si imi doresc sa dam o voce creativilor care nu sunt suficient reprezentati in mediul public.

Vom lucra deci la asta, in saptamanile viitoare.

Sa va uitati la filmul campaniei Absolut One Night – despre momentul in care realizezi ca poti sa traiesti liber, sa faci ceea ce simti, iar lumea din jurul tau sa devina mai buna doar pentru ca nu mai esti preocupat sa-i judeci pe altii pentru drumul lor. (cover foto e tot din video)

2362
bazavan otherside 11Cum am inceput sa detin item-uri de lux, fara sa dau milioane

Cum am inceput sa detin item-uri de lux, fara sa dau milioane

 

Acum vreo 10 ani, in revista la care lucram – Tabu- am publicat un articol despre oamenii care se imbraca cu personalitate, care au garderobe spectaculoase desi nu sunt foarte bogati si nici nu au job-uri cu salarii uriase.

Nu mai stiu cum le chema pe fetele care au aparut in acel articol, dar stiu cum aratau: sofisticate, diferite de orice vedeam pe strada, parca scoase din revistele de afara:)

Toate aveau acelasi secret: urmareau pe site-uri de specialitate reducerile masive, aveau cuvinte si expresii cheie dupa care primeau informatii direct in mail.

Nu cumparau in fiecare zi, uneori erau saptamani sau luni in care nu-si cumparau nimic, dar fiecare achizie era o piesa importanta din garderoba – designer, croiala, culoare – la un pret minuscul.

Imi aduc aminte de o pereche de pantaloni Comme des Garcons pe care o tanara domnisoara platise 10 euro!!!!

Filosofia lor era despre rabdare, despre a nu achzitiona impulsiv si despre a avea o imagine clara a structurii unei garderobe eficiente.

Inspirata de acel articol, pe care nu l-am scris eu (doar l-am editat si aprobat, pentru ca eram redactorul sef) , am invatat pas cu pas cum sa-mi construiesc o garderoba simpatica, structura garderobei pe sezoane si mai ales cum sa fac investitii pe termen lung.

Astazi primesc newslettere de la multe site-uri care sunt curatori de obiecte de designer si, pur si simplu, urmaresc reducerile. Asa se face ca ma mandresc cu un sacou Margiela sau cu mai multe perechi de pantaloni Comme des Garcons (ca sa dau doar doua branduri), piese pe care le port de cativa ani si care sunt mereu remarcate pentru ca sunt diferite.

Sigur achiziitiile mele nu sunt ostentative, pentru ca nici eu nu sunt o persoana show off si nu spun niciodata ce branduri port, chiar daca cineva imi complimenteaza o haina. Mi se pare ca e parte din bun simt si politete sa fii discret cu brandurile pe care le porti. In plus, cred ca ar trebui sa ne imbracam pentru noi, nu pentru validarea celorlalti. Dar asta tine de personalitatea fiecaruia.

 

Iata cateva reguli pentru o garderoba smart, asa cum sunt ele descrise de Dominique Loreau in cartea Arta simplitatii:

7 tinute de exterior (sacouri, impermeabil, mantou etc)

7 pulovere, tricouri, camasi

7 pantaloni, jeans, fuste, rochii

7 perechi de incaltaminte ( ghete, botine, pantofi cu toc, sandale, pantofi de interior si mocasini)

Cateva accesorii(sal din Casmir, fulare, curele, palarii, manusi)

Lenjeria intima, pijamalele si prosoapele ar trebui sa constituie un lot separat, dar la fel de minutios si de bine gandit ca restul. Atentia la aceste mici detalii arata ca sunteti riguroasa, chibzuita si feminina.

In plus, va veti putea permite achizitii mai valoroase pe care le veti putea folosi pentru mai multe sezoane.

Si asa ca un bonus, sa stiti ca zilele astea daca dati un search la eMAG pe rochii de seara o sa aveti cateva surprize interesante la diferite produse care ar putea fi o investitie foarte buna. Am facut eu asta, pentru ca urmaresc o achizitie in aceasta directie, si am gasit peste 700 de rezultate, multe foarte interesante. Le puteti gasi aici.

8236
lisabona linistedespre lipsa de empatie a fiecaruia dintre noi

despre lipsa de empatie a fiecaruia dintre noi

Uneori

… as vrea ca oamenii sa inteleaga ca daca cineva le spune ca vrea o pauza sa-i dea pauza aia. Adica sa nu sune, sa nu zica dar cu ce te ajut si, mai presus de toate, sa nu dea din coate ca sa-si faca loc in pauza aia cu propriile nevoi si probleme.

Cand spun pauza zic liniste. N-are legatura cu nimic personal. E profesional. Si ma ingrozeste gandul ca oamenii sunt atat de egoisti si ca nevoia lor – oricare ar fi aia (ca nu-i place seful, ca-l doare burta, ca nu ii iese un proiect atunci, in clipa aia) – e mai importanta decat oricare alta nevoie. Fie ea si de liniste.

Uneori iti dai seama ca in nevoia ta de liniste, desi n-o poti obtine, esti ingrozitor de singur. Pentru ca oamenii nu mai au empatie. Au doar nevoi. Pe care trebuie sa si le satisfaca imediat, indiferent de nevoile altora.

Iar asta e o foarte trista concluzie.

Sigur ti s-a intamplat si tie asta macar o data, dar… de cate ori ai fost egoist si nu ai ascultat nevoia de pauza a altuia?

#intrebpentruunprieten

4459
campanie bloggeri_vizual final (1)Calatorie in viitor – sau cum sa regreti cat mai putin din ce n-ai trait

Calatorie in viitor – sau cum sa regreti cat mai putin din ce n-ai trait

Sunt un om care nu se supune regulilor. Asta e bine uneori (pentru ca fac lucruri iesite din randul lumii, deci am sanse de progres, de evolutie), dar alteori e rau (pentru ca ma judeca lumea pentru lucrurile pe care nu le fac ca restul lumii).

Sunt o persoana despre care pana acum ceva ani ai fi putut spune fara sa eziti ca “n-are radacini” – nu in sensul originii, ci al stabilitatii. Imi schimbam locul de munca la maxim 5 ani,  ma mutam la fiecare 2 ani intr-o alta casa, ca sa schimb atmosfera, energia si sa-mi tin ascutite simturile. (da, stiu ca pare straniu, dar daca va ganditi cat de atenti sunteti la toate detaliile intr-o casa cand va mutati in ea, o sa intelegeti metafora asta cu simturile).

In ultimii ani am mai prins radacini; poate ca e varsta, poate ca ritmul meu interior s-a schimbat (cu siguranta a mai incetinit), dar am inceput sa fiu preocupata de lucruri pe care sa le construiesc pe termen lung (construiesc acum o companie noua cu 3 prieteni).

Constantele din viata mea insa sunt prietenii si dorinta sa nu regret prea multe din ce n-am trait. Sunt un om discret si, in ciuda aparentelor unei vieti semi publice, foarte putini oameni stiu lucrurile pe care le traiesc in privat.

Ce ma ghideaza in viata e sa nu am regrete pentru lucrurile pe care nu le-am incercat, nu le-am experimentat, nu le-am trait.

De exemplu, imi plac foarte mult dansul si teatrul – si am cateodata nebunia sa ma sui in avion si sa ma duc pentru o singura zi la Londra, sa vad un anume spectacol. (sigur, imi iau bilete in avans, dar fac un tur de forta pentru ca a doua zi sunt senina in Bucuresti, la munca)

Unii oamenii isi iau case si masini, eu imi iau experiente. Peste 10 ani, de exemplu, mi-ar placea sa nu regret ca nu am apucat inca sa vad mai mult din Asia si ca… n-am stat o saptamana intr-o gradinita de ursuleti panda ca voluntar.

Da, sigur ca mi-ar placea ca noua noastra companie sa fie una dintre cele mai importante si relevante din partea “administrativa” a divertismentului romanesc si stiu ca va fi pentru ca vom munci mult pentru asta in anii care vor veni, dar mi-ar placea sa nu regret ca nu am avut timp sa-mi fac amintirile la care visam.

*

OTP Bank m-a invitat sa fac o calatorie in viitor ca sa constientizez inca o data ce e important pentru mine. Uneori, alergand dupa datoriile zilnice, uitam sa ne mai facem amintiri. Dam adesea vina pe… bani. Ne spunem ca trebuie sa-i folosim pentru lucruri mai urgente, mai palpabile, pentru achizitii materiale serioase.

Eu sunt dintre cei care cred ca banii sunt ca sa-ti creezi amintiri si experiente, iar daca nu-i ai atunci cand ai nevoie mare de ei pentru o asemenea experienta poti apela cu incredere la un credit personal.

Pentru cine vrea sa stie mai multe detalii despre Creditul personal de la OTP Bank, iata informatiile pe scurt.

Se accepta venituri de toate felurile. Adeverinta de venit poate sa lipseasca pentru ca informatiile despre veniturile tale le furnizeaza ANAF.

Dobanda e mai mica daca primesti salariul la OTP Bank.

Comisioanele sunt usor de tinut minte pentru ca… toate sunt zero.

0 lei comision pentru deschiderea contului,

0 lei comision de analiza dosar in functie de oferta aleasa.

0 lei/ luna pentru administrarea creditului,

0% pentru rambursarea anticipata a creditelor cu dobanda variabila.

Iar dobanda incepe de la 7, 9% (in functie de profilul clientului si istoricul sau de creditare).

Mai multe detalii gasiti aici https://www.otpbank.ro/credit/pl

Cat despre mine… peste 10 ani am sa va povestesc cum e un ursulet panda la atingere. Sunt sigura.

panda cub

 

 

 

2820
OnteachingJournalism1Asa incepe totul: Blog din placere… de 10 ani –

Asa incepe totul: Blog din placere… de 10 ani –

Am mai povestit despre cum am inceput sa scriu pe o platforma care m-a condus la un blog, dar zilele astea am realizat ca tocmai se implinesc 10 ani de la acel moment.

Am inceput sa scriu pe platforma yahoo 360 punand texte despre spectacolele pe care le vedeam la Bucuresti , un fel de povesti pentru prieteni, pentru ca un cuplu de prieteni se mutase din tara.

Imi amintesc ca una dintre povestile pe care le-am scris a fost si despre un spectacol de la Constanta – Inimi Cicatrizate, in regia lui Radu Afrim. Mi-a placut atat de mult spectacolul acela, incat la casarea lui (cand a incetat sa se mai joace) m-am rugat de una dintre actritele din distributie sa-mi aduca o bucatica mica din décor. Un gramofon din gips. Il am acasa.

Textul in cauza a facut ca numarul meu de prieteni pe platforma respectiva sa creasca intr-o saptamana de la 2-3 mii la peste 10.000 ceea ce era imens pe atunci, dat fiind numarul utilizatorilor de internet.

Ceea ce mi-a oferit acea platforma nu gasisem nicaieri: contactul direct cu prietenii care ma citeau, pentru care scriam.

*

Din primul moment al prezentei mele in online nu m-am gandit sa scriu pentru glorie, pentru audienta (le aveam deja la Tabu, avusesem si inainte la Europa FM), am vrut doar sa pun continut nou, de calitate, intr-un spatiu in care ar fi citit si alti oameni cu aceleasi gusturi ca mine.

Nu se vorbea in 2007 de comunitati, nu se gandea nimeni ca acea audienta stransa cu informatii relevante pentru un anume public putea fi monetizata. Era interesant ca puteam aduna cu texte despre spectacole de teatru sau despre filme (cu informatii din culise adesea, pentru ca aveam acces ca jurnalist) multe mii de oameni care sa ma citeasca.

*

De acolo n-a fost decat un pas sa mi se creeze un blog pe site-ul revistei Tabu. Publisherii din acel moment al revistei au vrut sa valorifice audienta pe care o puteam aduce. Pe mine ma interesa sa scriu in continuare despre teatru, expozitii, filme si nu aveam nicio preocupare financiara legata de audienta pe care o aduceam pe site.

Am refuzat sa mai scriu cand pe blogul meu de pe site-ul revistei a aparut o reclama electorala. Trustul avea un contract pentru toate site-urile si ma pusesera si pe mine la gramada.

Atunci a fost momentul in care am decis ca vreau sa am un loc al meu unde sa fiu doar eu responsabila pentru asocierile de brand sau publicitatea atasata.

 Asa a aparut bazavan.ro in 2010.

*

In mai putin de un an am inceput sa monetizez noul domeniu, dar… nicio clipa nu m-am gandit primordial la banii care ar fi putut veni: m-a interesat continutul pe care il puneam in spatiul public.

M-a interesat relevanta a ceea ce scriam, utilitatea, pentru cititorii posibili si probabili.

Si astazi, ca si acum 10 ani, scriu DIN PLACERE pe blogul meu. Da, fac bani cu el; da, e o platforma care le arata oamenilor cine sunt si ce stiu sa fac iar asta imi aduce beneficii materiale pe mai multe directii (productie de continut, public speaking, consultanta media). Dar agentiile de publicitate stiu ca spun mult mai des NU la propunerile comerciale decat spun Da, in ciuda faptului ca unii cititori cred ca e destula reclama pe site-ul meu.

*

Imi place sa arat o alta fata a intamplarilor si oamenilor din jurul nostru, de asta scriu. Nu ma intereseaza sa scriu despre mine si intamplarile mele din viata cotidiana decat daca ele pot fi relevante ca experienta pentru cineva. Si de fiecare data cand scriu un mic eseu sau un interviu ma intreb “textul asta o sa mai stea in picioare si peste 10 ani?” , adica are el relevanta si puterea sa transmita o serie de stari si informatii care sa merite sa ocupe cuiva timpul?

De asta scriu de 10 ani pe blogul meu.

Stiu ca daca faci ceva din placere si nu te pui pe tine pe primul plan, ci actiunea care te bucura, e doar o chestiune de timp si de perseverenta ca sa reusesti sa fii unul dintre cei mai buni.

*

De asta cred tare in proiectul pe care-l lanseaza Lidl zilele acestea –  Bucatar din placere – in care pasionatii de gatit sunt invitati sa-si gasesca curajul de a deveni o voce in spatiul public in domeniul lor de interes.

Puteti gasi detalii aici https://surprize.lidl.ro/bucatardinplacere, e o competitie prin care Lidl cauta viitorii blogeri de “food” si le ofera suportul de a invata cum sa-si prezinte cat mai bine munca si pasiunea. Tot ce trebuie sa faceti e sa incarcati o fotografie sau un video in care sa aratati modul in care va place sa gatiti.

Daca aveti pasiune, daca faceti din placere si daca aveti si ceva notiuni tehnice (de scris, de fotografie si de marketing, nevoi ale cititorilor) puteti deveni… ce vreti voi in online.

Eu am intrat in jocul acesta cu notiunile de scris si de marketing, ba chiar si cu o cultura vizuala exersata in multe sedinte foto la revista Tabu, dar ceea ce vi se ofera acum – daca sunteti pasionati de gatit – e … priceless.

*

La 10 ani de cand am scris pentru prima data pe o platforma care putea fi considerata blog, si la 7 ani distanta de la detinerea unui domeniu personal pe care se afla o mini revista de life style feminin pot spune ca singura cale pe care o stiu pentru succesul in online – pe termen lung – un succes constant implica placerea pentru ce faci, perseverenta si crearea unui continut relevant care sa stea in picioare si peste … multi ani.

Ceea ce… va doresc si voua. Mai ales ca va si ajuta Lidl.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4494
like-us-on-facebook-buttonNu conteaza cate like-uri ai, chiar nu conteaza

Nu conteaza cate like-uri ai, chiar nu conteaza

Draga elevule, draga studentule, draga omule care petreci ore in sir pe facebook

Stiu ca viata ta se schimba cand primesti o notificare. Dopamina pe care o secreta creierul e atat de intensa incat corpul zice ca mai vrea senzatia respectiva. Si la urmatoarea notificare e si mai dornic.

Ca la droguri. (puteti citi un studiu din psychology today aici – facebook and your brain )

Stiu ca increderea ta e in echilibru direct cu numarul de like-uri, de share-uri sau de comentarii pozitive.

Dar, fa un pas in spate si gandeste-te:

La ce ai dat like ieri? Dar acum doua zile? Dar luna trecuta? Anul trecut pe vremea asta ce citeai pe facebook?

Pun pariu ca habar nu mai ai. Cum, sunt sigura ca stii, habar nu mai au nici cei care ti-au dat tie like ieri, acum doua zile, acum o luna sau anul trecut care a fost exact postarea si ce spuneai/aratai in ea.

Cum habar nu mai au ce haine ai purtat saptamana trecuta si cat de adanc iti era decolteul in fotografia care a luat cele mai multe ”inimioare” pe instagram. Cum nu-si mai aduc aminte nici gluma aia semi misogina pe care ai facut-o acum doua luni ca sa te dai mare in gasca ta de baieti si care a ”prins tare” la public.

Draga elevule, draga studentule, draga omule care petreci ore in sir pe facebook,

Incearca sa realizezi ca nu conteaza cate like-uri ai pe facebook sau cate inimioare ai pe instagram. Ca oamenii te vor uita imediat dupa ce au reactionat la mesajul tau, daca nu e un continut nou, relevant pentru o parte din public, daca nu aduce informatii noi care sa fie utile si altora la o cautare pe google.

Ca in internet mori mai repede decat in viata off line.

Ce conteaza e ceea ce vor gasi pe google viitorii tai angajatori, viitoarea nevasta sau viitorul sot, precum si …socrii.

Si mai conteaza, daca esti producator de continut, acele informatii care au schimbat cu un milimetru lumea la momentul in care le-ai dezvaluit sau articolele/ fotografiile care mai ”stau in picioare” la ani distanta de la publicare prin calitatea si forta cu care au descris oameni si evenimente.

Astazi cand pui ceva in social media – ca e facebook, ca e instagram – gandeste-te: o sa mai conteze peste un an? Sau peste 10? De ce e relevant pentru mine cate like-uri primesc?

Dupa care, sper sa ai curajul sa stergi statusul si sa iesi la plimbare in parc. Chiar nu conteaza cate like-uri ai.

Sambata am fost sa le vorbesc studentilor care vor sa faca din online un business. Printre altele, le-am spus ca nu conteaza cate like-uri au. Si am simtit nevoia sa las asta si aici. Poate e util cuiva.

 

4666
autism speaksUn gand despre copiii cu autism si rudele lor

Un gand despre copiii cu autism si rudele lor

De fiecare data cand intalnesc copii cu autism, sau cu alte deficiente, ma uit la doua lucruri: daca ei sunt confortabili in lumea lor si daca parintii lor se uita cu incredere in jur.

Duminica e ziua de constientizarea a autismului si e important sa vorbim despre aceasta deficienta de cat mai multe ori ca sa intelegem ca ea face parte din viata noastra. 10% dintre copii au astazi autism, la nivel mondial.

Imi plac copiii care sunt crescuti cu dragoste si super intelegere si acceptare si care, in lumea lor, nu stiu ca sunt putin diferiti de ceilalti.

Cum imi plac si copiii care, cu la fel de multa dragoste crescuti, stiu ca sunt diferiti si lupta sa fie mai bine pentru ei – sa faca parte dintr-o echipa, dintr-o familie mai mare care nu-i include doar pe parinti.

Am scris de multe ori despre copiii cu autism, tocmai din nevoia de a-i aduce mai mult in fata lumii pentru a fi acceptati.

Dar, ca adult, de fiecare data cand intalnesc un copil cu probleme – autism, Sindromul Down sau alte deficiente – ma gandesc in primul rand la parintii lui. Daca ei au puterea emotionala si resursele sa mearga cat se poate de departe in tratamentul copiilor lor, in a lupta pentru ca micutii lor sa fie acceptati in societate, copiilor le va fi mai usor.

Lumea copiilor e construita de oamenii mari.  Care au nevoie de incurajari ca oricare alt copil.

Asa ca de 2 aprilie acesta, duminica, va rog tare sa va indreptati pentru cateva clipe atentia catre parintii copiilor cu deficiente, cu autism. Aa le spuneti o vorba buna, sa le transmiteti un gand bun. Asta le va da aripi sa lupte pentru copiii lor pentru multe alte luni.

multumesc.

3396
campanie bloggeri_vizual final (1)Calatorie in trecut – sau ce am invatat dintr-o scrisoare in care ceream o racheta de tenis

Calatorie in trecut – sau ce am invatat dintr-o scrisoare in care ceream o racheta de tenis

La inceputul anilor 90, in vara in care Andre Agassi a jucat finala la Roland Gaross, invatam sa joc tenis in Alexandria, orasul in care nu se intampla nimic.

Imi placea tenisul mai mult cand ma uitam la televizor decat cand eram pe teren pentru ca ma incurca foarte tare faptul ca eram mica de inaltime, n-aveam forta, iar fileul imi parea la kilometri distanta de unde serveam.

Si serviciul mi se parea o chestiune complicata si visam noaptea cum arunc mingea in aer si dau pe langa ea, in loc sa o lovesc cu putere ca sa treaca de fileu.

Dar, oricat ar fi fost de greu, imi doream sa invat sa joc tenis pentru ca imi placea ce vedeam la televizor. Lectiile erau in capatul celalalt al orasului, mergeam cu tata cam 20 de minute pe jos, si falfaim cu drag si emfaza racheta de lemn – Reghin – pe care o cumparasera ai mei cu ceva eforturi financiare.

Nu vin dintr-o familie instarita. As spune ca familia mea era chiar foare modesta, asa ca dorinta mea de a invata sa joc tenis era o aventura pentru toata lumea.

In vara in care Agassi a jucat finala la Roland Gaross-ul am venit la Bucuresti si, pe bdul Stefan cel Mare, am descoperit un magazinas – genul de “cu de toate” – consignatia care avea si cateva reviste straine. Printre ele revista Tennis care-l avea pe Agassi pe coperta. Stiu ca nu am avut suficienti bani ca sa mi-o cumpar, dar ca m-am rugat de doamna vanzatoare sa o pastreze pentru inca o luna, promitandu-i ca am sa strang bani si data viitoare cand vin in Bucuresti o cumpar. Mi-a pastrat-o si prin septembrie- octombrie o aveam acasa la loc de cinste.

Tot pe atunci, cea mai bogata dintre rudele noastre, un unchi care plecase in America cu multi ani in urma, si-a anuntat vizita in Romania. Prima lui vizita de dupa Revolutie. Fiecare dintre nepoti s-a apucat sa scrie cate o mini scrisoare cu ce isi doreste sa-i aduca unchiul.

Eu am pictat cateva randuri din tot sufletul meu despre o racheta de tenis din carbon, cum vedeam ca au jucatorii de tenis la care ma uitam la tv. Nu aparusera inca in Romania, sau oricum nu vazusem eu in Alexandria si in putinele magazine pe care le stiam prin Bucuresti, si mi se parea ceva super SF.

Am scris ca si cum i-as fi scris lui Mos Craciun sau unei forte supreme a naturii. Mi-am pus toata dorinta acolo, am visat la racheta aceea de tenis ca la cel mai scump si drag lucru din lume. Scrisorile au plecat catre America, iar eu – cateva zile mai tarziu – am avut o revelatie.

Imi faceam lectiile la biroul aflat in fata unui geam pe care era pictata ciocanitoarea Woody. Era acolo pe geam dinainte sa ne mutam noi si, desi geamul se crapase de la cine stie ce intemperie, ne rugasem de parinti (locuiam in camera cu sora mea) sa–l lase asa pentru ca n-ar mai fi putut nimeni desena pe el la fel. Si era semnul nostru de a fi diferite, nimeni in tot orasul nu mai avea desenat pe geam un personaj animat.

Ei bine, la cateva zile de dupa ce au plecat scrisorile catre unchiul nostru, in timp ce-mi faceam lectiile m-am uitat la Woody de pe geam – semnul occidentalitatii, al Americii la care visam – si m-a lovit un gand: de ce sa-mi faca unchiul meu cadou o racheta de tenis? Am muncit pentru ea? De ce sa-l bag la cheltuiala, de ce sa cersesc ceva?

Habar n-am de unde am avut gandul asta, dar imi amintesc extrem de bine rusinea pe care am simtit-o ca am indraznit sa-i cer o racheta de tenis scumpa.

Si mai stiu ca atunci mi-am promis ca nu voi cere nimic pe gratis de la nimeni. In familia noastra, fiind mai saracuti, cei mai bogati erau generosi cu ceilalti, iar ai mei erau obisnuiti sa ceara cand aveau nevoie.

N-am primit racheta de tenis cand unchiul a venit in Romania si-am fost usurata ca n-am primit-o, dar tot mi-a fost rusine sa dau ochii cu el pentru ca am indraznit sa-i cer ceva asa de scump, in conditiile in care el nu ne era dator cu nimic. Daca va citi asta, abia acum va descoperi rusinea mea.

Am scris povestea aceasta, calatoria in timp ca sa va rog sa fiti atenti la nevoile si dorintele copiilor vostri. Si sa-i invatati sa ceara /aiba doar lucrurile pe care si le permit.

Sigur ca astazi ne permitem mai multe decat atunci – si pentru ca se gasesc mai multe produse din toate categoriile, dar si pentru ca daca nu avem banii putem sa facem imprumuturi pentru nevoi personale.

*

OTP Bank m-a invitat sa fac o excursie in timp ca sa ma gandesc cum ar fi fost daca intr-un moment in care mi-am dorit f f mult ceva, as fi avut posibilitatea sa iau un credit de nevoi personale.

In cazul amintirii de mai sus, nu stiu daca o racheta de tenis de carbon mi-ar fi schimbat in vreun fel cursul vietii, banuiesc ca nu as fi ajuns vreo mare jucatoare de tenis pentru ca nu am datele fizice si nici n-as fi avut resursele materiale ca sa merg prin turnee. Dar stiu ca ar fi fost o foarte foarte mare bucurie, ca si cum l-as fi intalnit pe Mos Craciun cel adevarat.

Dar stiu ca mi-am tinut promisiunea din copilarie. N-am cerut niciodata nimanui ceva gratis, n-am cerut niciodata bani cu imprumut de la o persoana particulara, am preferat sa fac credite la banca si sa-mi iau ceea ce am nevoie pentru ca apoi sa pot plati prin munca mea.

Pentru cine vrea sa stie mai multe detalii despre Creditul personal de la OTP Bank, iata informatiile pe scurt.

Se accepta venituri de toate felurile. Adeverinta de venit poate sa lipseasca pentru ca informatiile despre veniturile tale le furnizeaza ANAF.

Dobanda e mai mica daca primesti salariul la OTP Bank.

Comisioanele sunt usor de tinut minte pentru ca… toate sunt zero.

O comision pentru deschiderea contului,

O lei/ luna pentru admnistrarea creditului,

O% pentru rambursarea anticipate a creditelor cu dobanda variabila.

Iar pentru un credit de 10.000 lei pe 5 ani, dobanda incepe de la 7, 9% (in functie de profilul clientului si istoricul sau de creditare).

Mai multe detalii gasiti aici https://www.otpbank.ro/credit/pl

*

Altfel, eu si astazi iubesc tenisul foarte mult. Peste ani mi-am cumparat singura o racheta de carbon, acum nu mai joc, dar privesc cu mare drag meciurile. Zilele trecute cand a fost FED Cup la Bucuresti, am vazut meciurile fetelor noastre din loja lui Ilie Nastase ceea ce ar fi parut mai mult decat SF in copilaria mea. E inca o dovada ca se intampla cumva pe lumea asta si dorintele tale cele mai mari se indeplinesc.

 

2027
atitudineIncepe un nou an, sunteti sigure ca aveti planuri pt el?!

Incepe un nou an, sunteti sigure ca aveti planuri pt el?!

Ieri eram intr-un hypermarket si vedeam o doamna care se uita fix la mine. M-am gandit ca e ceva in neregula cu mine (eram imbracata intr-o geaca groasa, in jeans, nemachiata, cu ochelarii care-mi lumineaza calea si parul prins intr-o coada) si-am trecut mai departe. Doamna a venit dupa mine printre rafturi si, recunosc, m-am cam speriat cand am vazut-o ca vine tintit la mine.

M-a intrebat daca sunt Cristina Bazavan si, pt o fractiune de secunda, gandindu-ma cum sunt imbracata si absolut deloc machiata – m-am gandit sa spun ca nu :) A continuat sa-mi spuna ca ma citeste in Unica si ca se bucura ca m-a intalnit.

Evident mi-a fost f f rusine, evident ca mi-am promis ca voi iesi din casa numai coafata si pe tocuri (no way:) ), dar m-am gandit inca o data de cate ori am vrut eu sa renunt la a scrie pentru Unica si mereu a aparut cineva care mi-a multumit pt text.

Iata mai jos, textul din Unica ianuarie la care facea referire doamna din hypermarket.

*

Hello, 2017!

Incepe un nou an, ce planuri aveti pentru el?!

 

Stiti ca analizele sociologie spun ca pentru  noi femeile de-a lungul unui an exista 3 inceputuri? Pare straniu, dar…

Mai intai exista inceputul cu promisiuni si analize pentru propria persoana – cel care se intampla la aniversarea zilei de nastere. Ne promitem ca o sa avem mai multa grija de noi, ca o sa ne urmarim mai atent obiectivele personale (care tin uneori de profesie – o slujba mai buna, o leafa mai mare, mai putin stres si invariabilul “N-o sa mai mai consum pentru toate nimicurile”, sau tin de viata personala – sa stau mai mult cu familia, sa socializez mai mult cu prietenii, sa economisesc ceva bani, sa calatoresc, sa visez, sa iubesc, sa MA iubesc, sa ma duc la sala de sport).

Mai apoi exista inceputul social – cel de dupa vacanta de vara  – cand ne intoarcem la munca si creierul e setat pentru un nou inceput. Desigur ne punem obiective  (care tin uneori de profesie – o slujba mai buna, o leafa mai mare, mai putin stres si invariabilul “N-o sa mai mai consum pentru toate nimicurile”, sau tin de viata personala – sa stau mai mult cu familia, sa socializez mai mult cu prietenii, sa economisesc ceva bani, sa calatoresc, sa visez, sa iubesc, sa MA iubesc, sa ma duc la sala de sport).

Si exista, desigur, inceputul calendaristic – inceputul de an – marcat cu o semi vacanta si cu alte setari de obiective (care tin uneori de profesie – o slujba mai buna, o leafa mai mare, mai putin stres si invariabilul “N-o sa mai mai consum pentru toate nimicurile”, sau tin de viata personala – sa stau mai mult cu familia, sa socializez mai mult cu prietenii, sa economisesc ceva bani, sa calatoresc, sa visez, sa iubesc, sa MA iubesc, sa ma duc la sala de sport).

Sunt foarte curioasa cat de multe dintre promisiunile pe care vi le-ati facut anul trecut le si respectati. Si daca ati reusit sa faceti macar o schimbare importanta in viata, sa existe un inceput dintre cele gandite de voi ca va fac bine.

Cand privim detasat vietile altora ne dam seama mai usor de ce nu isi repecta propriile promisiuni si, oricum ai lua-o, totul e o chestiune de vointa si de rigoare, disciplina.

Daca iti doresti cu adevarat sa te schimbi, te schimbi; pentru ca noi alegem – dincolo de orice teama, orice gand ca trebuie sa ne supunem sistemului – noi alegem cum vrem sa ne traim viata.

Stiu ca cititi aceste randuri si va ganditi: femeii asteia ii e usor sa vorbeasca despre schimbari pentru ca are o viata usoara, n-are problemele mele (oricare ar fi ele) si ce stie ea despre mine?!

Dar, de fapt, gandul asta e doar o scuza. Pentru ca eu pot sa ma apar si sa spun ca nu exista om fara probleme, nu exista persoana care sa nu se lupte cu ganduri, spaime, situatii in fiecare zi. Dar aleg sa vad partea pozitiva, sa nu pun presiune pe mine, sa nu ma judec, sa ma rasplatesc cand fac ceva frumos, sa fiu onesta cu mine cand fac vreo prostie, sa-mi scutur ego-ul cand vrea sa o ia in fata… Si tot asa.

Ce vreau sa spun cu textul asta? V-ati gandit cate promisiuni ne facem noua insine, v-ati gandit cat de mult v-ati pacalit pe voi amagindu-va cu gandul ca o sa incepeti sa faceti lucruri bune pentru voi pe care nu le-ati dus la bun sfarsit pentru ca v-ati gasit scuze?!

Ma gandesc tot timpul ca acolo unde este un inceput este prin apropiere si un sfarsit. Adica s-a incheiat ceva care fie ne-a facut placere, fie nu, dar s-a dus cu ajutorul nostru sau cu ajutorul… sortii.

Asa ca poate la inceputul lui 2017 faci o lista cu lucrurile pe care le inchiei, intamplarile si situatiile care isi vor gasi  un sfarsit. Si poate, daca vrei sa intri in jocul meu faci urmatoarele lucruri.

  1. Scrii trei scrisori de multumire pentru trei persoane care te-ai ajutat in 2016 si nu le-ai multumit suficient. Daca incepi anul cu multumiri, cu intelegere pentru ceilalti si cu recunoasterea eforturilor lor, iti asezi un fundament frumos pentru ce urmeaza sa construiesti in urmatoarele luni.
  2. Faci o lista cu 12 lucruri noi – noute pe care nu le-ai facut niciodata asezate pe anotimpuri pe care sa le incerci in 2017, cate unul pentru fiecare luna. Nu trebuie sa fie ceva spectaculos sau mare – poate sa fie sa inveti sa faci o anume prajitura au sa te tunzi cum iti doreai de foarte multa vreme. Dar e important sa faci ceva nou mereu, pentru ca asta te tine alerta si iti adduce bucurii pe care inca nu le stii.
  3. Iti iei timp sa te relaxezi si sa-ti multumesti tie pentru ce ai facut bun in acest an. Si iti faci un cadou dragut. Doar pentru tine. Pentru sufletul tau. Nu neaparat costisitor, dar care sa-ti aduca tie o bucurie adevarata.
  4. Invata sa-ti cureti mintea si sa traiesti in prezent sa te bucuri de ce ai si ce ti se intampla, nu sa analizezi ce ai fi putut avea.

Iti doresc ca 2017 sa fie unul dintre cele mai frumoase inceputuri din viata ta. Sa te pretuiesti si sa te rasplatesti pentru fiecare clipa pe care o vei dedica sa-i ajuti pe ceilalti.

 

3274
letty un comportament adecvatCe am eu mai bun… Dar tu?

Ce am eu mai bun… Dar tu?

Am vazut zilele astea trei episoade dintr-un serial nou de la TNT, Un Comportament Adecvat (Good Behavior), un film cu simpatica Michelle Dockery (pe care ati vazut-o in Downtown Abbey) in rolul unei femei foarte destepta, foarte educata si rafinata, care ajunge intr-un anume context sa faca puscarie, iar apoi se chinuie sa se reabiliteze dar intra dintr-o incurcatura in alta si pare ca nu mai ajunge la capatul tunelului.

E foarte bine facut serialul (sper ca daca zambesc la TNT imi vor mai da acces sa vad in avans si alte episoade:) ) iar personajul lui Michelle, Letty, e prezentat cu multe nuante – stii ca are un istoric nefericit (inca nu am aflat ce a facut de a fost in puscarie) -, vezi ca face nefacute, dar ii remarci calitatile – e foarte directa, foarte rafinata, e evident ca e educata, nu-si lasa prietenii la necaz, isi iubeste fiul si vrea sa-i fie cat mai bine.
Si asa ”infractoare” cum e ea, incepi sa o placi pentru ce are bun.

Cum ziceam e f bine scris filmul, sa-l cautati e de astazi la TNT. Puteti citi mai multe despre el aici

Cum am facut binging cu primele 3 episoade, am avut si starea necesara sa fiu prezenta in povestea doamnei Letty si sa ma gandesc ca si in viata e la fel.

Eu spun ca oamenii nu-si schimba caracterul, doar nevoile – comportamentul lor fata de tine fiind influentat de nevoia de moment: au sau nu ceva de obtinut de la tine. Si mai spun ca odata ce o persoana a facut dovada ca nu are caracter e bine sa fii in garda la urmatoarele interactiuni pentru ca se va dovedi ca iti va face rau din nou si din nou.

Si cred ca fiecare dintre noi, fiind constient ca nu isi va schimba caracterul, ar trebui sa-si faca o analiza onesta a aptitudinilor, reperelor pe care le are mai bune in structura sa pentru ca sa le cultive. Ca sa mearga prin viata facand bine.

Pentru cei mai multi dintre cei care ma cunosc eu sunt o persoana foarte dificila: spun ceea ce gandesc daca mi se cere o parere profesionala (politicos, dar direct), nu sunt sociabila, nu-mi doresc sa cultiv prietenii doar ca sa inaintez mai usor prin viata.

Dar stiu ca sunt onesta, statornica, imi slefuiesc ego-ul, generoasa, atenta la nevoile celorlalti. Si cred ca in viata e despre a da, nu despre a cere.

Si incerc sa –mi cultiv aceste lucruri ca sa –mi fac viata mai usoara si sa nu-i fac pe cei din jurul meu sa se incrunte prea des cand intra in contact cu mine.

Mi-ar placea sa-mi spuneti (sub discretia anonimatului internetului) ce credeti ca aveti voi mai bun si cum puteti exploata asta ca sa va faceti viata mai usoara.

Sunt sigura ca randurile voastre o sa-i inspire si pe altii sa-si faca viata mai frumoasa, lor si celor din jurul lor.

Ce ziceti? Ne facem cu totii ziua mai frumoasa, cu un exercitiu de sinceritate – sub anonimat ca sa nu va fie frica de judecata cuiva – si ne spuneti ce aveti mai bun in caracterul si aptitudinile voastre?
O sa fie si o forma de a va rasplati voi pe voi pentru ceea ce faceti bine… ca o mica terapie:)

4181

Arta interviului – Lawrence Grobel, acum in romana

 

 

La Gaudeamus poate fi cumparata una dintre cele mai spectaculoase carti despre cum se fac interviurile, despre relatiile dintre oameni, despre jurnalismul facut (si) cu inima: Arta interviului de Lawrence Grobel. Sunt mai mult decat onorata ca Editura Publica mi-a propus sa scriu prefata acestei carti si le mai multumesc inca o data si aici ca au facut efortul de a o traduce. Mai jos prefata care spune povestea mea cu aceasta carte care a insemnat foarte mult in formarea mea ca jurnalist. Sa o cumparati, o sa iubiti cartea asta, sunt sigura.

 

 

Interviul este una dintre cele mai intense experiențe. Te întâlnești cu o persoană pe care e foarte posibil să nu o cunoști și, pe parcursul a două, trei ore, îi pui întrebări pe care uneori n-ai curaj să le adresezi unei rude sau unui prieten apropiat. Întrebări care sapă în sufletul omului, care cer răspunsuri concise, cu vorbe care să lase urme. Dacă n-ar fi convenția jurnalistică și dacă te-ai întâlni pe stradă cu cineva care ți-ar pune ție asemenea întrebări, l-ai considera nebun.

Interviul are o parte de terapie, de psihologie. Ai subiectul în față, te-ai documentat atât de mult despre el încât știi ce răspunsuri ar putea să dea la întrebările tale și aștepți să iasă din cadrul pe care l-ai anticipat, să se emoționeze la ceva în plus, să se enerveze. Pentru că în emoția aceea, în enervarea pe care uneori o simți doar dintr-o altă frecvență a cuvintelor sau dintr-o privire mai lungă, se află direcția în care poți să sapi mai mult, ca să afli ceva ce nu s-a mai scris. Uneori doare când sapi, alteori e o ușurare pentru că adevărul a ieșit la iveală.

Interviul de personaj e atât de intens încât e ca o iubire. Se schimbă niște idei, se transmit niște emoții și – dacă a fost făcut bine – se încheie de multe ori cu o prietenie. Pentru că subiectul știe că tu, jurnalistul, știi mai multe despre el decât majoritatea oamenilor din jurul său. Și mai știe că ai fost onest (și e bine să fi fost onest) și că nu i-ai folosit povestea altfel decât a spus-o el, că l-ai dezvăluit lumii cu toată vulnerabilitatea sa, dar și că i-ai lăsat un loc din care să poată să zâmbească și să le arate celorlalți că poți reuși să treci peste ce e greu.

M-am întâlnit pentru prima dată cu ediția în limba engleză a cărții pe care o aveți în mână în 2010, când în România tocmai apăruse biografia lui Al Pacino, realizată de Lawrence Grobel sub formă de interviuri.
Erau surprinzătoare interviurile din carte și felul în care autorul alesese să le editeze (îți dezvăluiau în layere personalitatea actorului), dar era și o usoară urmă de aroganță printre rânduri. Nu din partea lui Grobel, ci a lui Al Pacino, care mărturisea că acceptase un interviu cu presa, la 39 de ani, doar cu condiția să fie făcut de Grobel, jurnalistul ale cărui interviuri le citea.

Cu informațiile acestea încă de când citeam bografia lui Pacino, am comandat cartea The art of the Interview de pe Amazon. Voiam să văd cine naiba e Grobel, care e metoda lui de lucru și ce are în plus față de alți jurnaliști încât a reușit să-l convingă pe Pacino că el e cel mai cel, ba mai mult, au dezvoltat și o prietenie.

La vremea respectivă, eram redactor-șef al revistei Tabu, o publicație de lifestyle feminin în care apăreau interviuri ample, consistente, cu personalități culturale atât din România, cât și din afara țării. (Am părăsit revista în 2011 ca să-mi fac propriul un business și trei ani mai târziu a dispărut și revista de pe piață – asta dacă vă întrebați de ce nu știti mare lucru despre această publicație.)

Voiam deci să înțeleg, în toate nuanțele, în ce consta magia lui Grobel, care se întindea de la momentul în care suna subiectul pentru un interviu și până la editarea finală, negociată cu editorul publicației pentru care scrisese interviul.

Știu că am citit cartea în două zile și am fost uimită de claritatea cu care își destructura pașii din mecanismul unui interviu și de modul în care transpunea fiecare etapa într-o poveste glamouroasă, în care implica actorii de la Hollywood pe care îi intervievase. Mi s-a părut că lucrurile despre care am citit în cele două zile puteau fi ușor comparate cu câțiva ani de cursuri la Jurnalism și am vrut să dau mai departe din bucuria pe care mi-o adusese mie domnul Lawrence Grobel.

Așa că am comandat încă zece exemplare ca să o dăruiesc jurnaliștilor care ar fi avut nevoie de ea pentru documentare, dar și pentru încurajare.

Pentru că paginile pe care urmează să le citiți sunt ca un manual despre cum să te documentezi pentru un interviu, despre cum să construiești o relație cu subiectul tău, dar să rămâi onest, despre cum te ajută în viață tehnica interviului chiar și dacă nu ești jurnalist. Despre cât de frumoasă este această meserie dacă o faci cu multă pasiune și cu atenție la orice detaliu.

Cinci ani mai târziu de la prima mea întâlnire cu această carte, m-am regăsit în biroul- bibliotecă al celor de la Editura Publica, povestind despre cât de mult a însemnat cartea lui Grobel pentru mine ca jurnalist. Despre cât de mult m-a încurajat că merg într-o direcție bună în meseria mea, despre cum mi-a validat efortul nebunesc de a mă documenta uneori ca o obsedată, despre cât de important ar putea fi acest volum în România, într-o vreme în care se produce mult conținut (online și offline), dar care nu are un standard ridicat.

Am plecat din biroul Publica făcând un mic pariu și o promisiune.

Am pariat pe traducerea cărții în română într-un fel care a unit cele două medii prin care jurnaliștii se exprimă astăzi – online și offline. Am pariat pe numărul de like-uri și de share-uri pe care l-ar putea avea postarea în care întreb oamenii dacă vor să fie tradusă această carte. Am spus 500 și au fost mai mult de 1000.
Și-am promis că voi face campania de promovare a acestei cărți (astăzi lucrez ca PR și consultant de imagine pentru personalități și branduri din industria divertismentului).

Cred că pariul a fost doar o joacă, pentru că reprezentații editurii se hotărâseră să o traducă încă din timpul întâlnirii noastre, dar și un semn frumos că își începe viața în România atât de dorită.
La momentul la care scriu aceste rânduri, în România sunt din ce în ce mai puține ziare și reviste care publică interviuri de formă lungă, așa că apariția acestei cărți este o nebunie frumoasă. Dar știu sigur că ea va marca activitatea unor tineri jurnaliști care își încep carierele.

Indiferent de mediul în care va fi expusă informația în viitor (online sau offline), ea va avea la bază un interviu. Cineva se va fi dus să întrebe pe altcineva despre un subiect. Așa că această carte va fi de actualitate și peste 10 ani, și peste 20 de ani. Și va continua să fie de referință pentru cineva care are treabă cu jurnalismul (sau cu comunicarea) pentru că vorbește despre resursele interioare la care trebuie să apelezi ca să ți se spună o poveste bună și adevarată.

Interviul e baza jurnalismului. De la un interviu bun încep zeci de articole bune. Nicio anchetă și nicio investigație nu pot apărea fără interviuri.

Interviul – conversația în care unul întreaba și-l ascultă pe celălalt – e baza relațiilor interumane. Din acest motiv cred că Arta interviului nu este o carte doar pentru jurnaliști sau pentru oamenii din comunicare, ci și pentru cei care vor să învețe să-i asculte pe ceilalți ca să înceapă să fie ascultați.

P.S. Mi-am promis ca în primii cinci ani de la apariția acestei cărți (adică până în 2021), studentul la Jurnalism din anul I care are media cea mai mare la sfârșitul anului va primi de la mine cadou cartea pe care o aveți acum în mână. Indiferent de orașul în care studiază.

Arta-interviului_edituraPublica

3145
and-the-winner-isDe ce nu-mi plac premiile in care esti pus sa-ti aduni votanti ca sa castigi –

De ce nu-mi plac premiile in care esti pus sa-ti aduni votanti ca sa castigi –

Stiu ca sunt un cosmar pentru prietenii mei care organizeaza celebrari ale unor oameni prin voturi populare pentru ca, de multe ori, le scriu ca sa le spun de ce alegerea poporului nu e intotdeauna buna.

Cativa ani la rand unii dintre ei m-au nominalizat si pe mine la tot felul de premii si m-au rugat sa-mi invit comunitatea sa voteze. N-am facut-o niciodata pentru ca, in primul rand, mi se pare penibil actul de a cersi un vot pentru un premiu care e doar o ingrasare a egoului.

Apoi, genul de premiu care e obtinut prin activarea comunitatiilor celor care sunt nominalizati e doar o buna gaselnita de marketing pentru a creste notorietatea brandului care organizeaza premiile (se joaca printre publicuri diferite) si a-si face trafic pe site, dar nu are nicio putere, nicio alta relevanta,  pentru ca ajunge sa compare mere cu castraveti pe principiul ca tot pe masa din bucatarie le gasesti pana la urma.

Cristi Manafu stie cat de vocala am fost cand Dragos Asaftei si Marian Godina au pierdut in doi ani consecutivi premiul personalitatea anului in internet in detrimentul unor tineri cu activitate mai putin remarcabila, dar mai bine inteleasa de toata lumea… paradoxal rezumata activitatea castigatorilor in cazul unuia cu ”paine” (mancare), iar al altuia cu ”circ” (umor), tocmai pentru ca alegerile s-au facut ca urmare a unor campanii in care nominalizatii erau pusi sa-si adune voturi.

Dragos Asaftei a ajuns, gratie activitatii sale din online, fotograful presedintelui Romaniei la 23 de ani si e un tanar implicat in foarte multe activitati sociale si educationale, o performanta greu de egalat, iar Marian Godina a reusit cu umorul lui, dar si cu spiritul dreptatii pe care-l are in sange, sa schimbe putin imaginea politiei romane; si el si-a dus activitatea din online mai departe de notorietate si a utilizat tot ce a castigat in online pentru a salva vieti si a face educatie.

Amandoi au mult bun simt si, organic, li s-a parut anapoda sa-si faca o campanie puternica pentru a castiga un premiu.

“Daca vrei sa faci ceva care e diferit, care sa revolutioneze, lucreaza singur sau cu cat mai putini oameni. Cu cat sunt mai multi implicati in proiect, cu atat devine mai comun,” mi-a spus acum 6 ani  Ejnar Truelsen un domn care a creat un calapod pentru pantofii sport care a revolutionat lumea sportului si a modei. (aici puteti citi despre intalnirea mea cu el)

Am mereu in gand vorbele lui cand intalnesc festivitati de premiere cu trofee obtinute prin votul publicului.

Cred ca o comisie de specialitate care numeste un castigator pentru un premiu e infinit mai relevanta pentru calitatea castigatorului pentru ca are cunostinte mai specifice pentru a putea desemna un lider in inovatie, in creatie, in… ce e desemnata comisia sa ofere premiul.

Cum mai cred ca un vot al publicului va alege intotdeauna pe cineva mai apropiat de mediocru/ de medie (pentru ca e inteles de mai multi) decat de inovatie si noi drumuri pe care le poate deschide.

 

 

 

 

2258
scoici cu orez si legumeCe-am mai gatit: Scoici cu orez si legume

Ce-am mai gatit: Scoici cu orez si legume

Zilele trecute voiam sa mananc ceva usor, dar care sa-mi aminteasca de mare si sa foloseasca alimente poaspete (legume care cresc in aceasta perioada a anului)

Am cumparat scoici in ulei, am luat legume de sezon, mazare, ardei gras, ceapa verde, usturoi, rosii si-am trecut la treaba.

Ce-am gatit nu e chiar paella desi seamana, dar nu stiu sa fac paella si, cum spuneam, tot ce imi doream e sa fac o mancare sanatoasa si gustoasa.

Am tocat legumele foarte marunt, le-am pus putin pe foc. Porumbul l-am fiert, la fel si orezul (orezul l-am fiert cu putina boia dulce in apa).

Am pus apoi totul intr-un wok si am lasat 10 minute.

In farfurie am adaugat si un sos dulce acrisor, chinezesc, doar pentru ca voiam sa experimentez si alte arome.

Am avut nevoie de 20 de minute cu totul pentru o masa suuuper gustoasa si usoara.

scoici cu orez si legume

 

2872
blockAm inceput sa dau “block”. Mult.

Am inceput sa dau “block”. Mult.

Zilele trecute am anuntat ca voi da unfriend pe facebook tuturor celor care-si vor pune o fotografie cu ei in chiloti (costum de baie) din vacante, piscine, straduri si alte locuri in care iti cauti racoarea vara.

Ma socasera trei fotografii consecutive, de la 3 persoane care nu se cunosc, pe care FB le afisase una sub alta. Toate cu protagonistii in chiloti de baie.

M-am gandit daca sa anunt public ca fac asta sau, pur si simplu, sa execut unfriend fara alte vorbe care ar parea ostentative. Am anuntat pentru ca mi-am spus ca poate fi un semnal de alarma, un indemn catre decenta si bun simt.

Rezultatul?!

Oameni care mi-au scris si in privat, si in public, ca discriminez.

De parca nu lasam omul sa se expuna in chiloti la el pe pagina; e treaba lui ce face la el, cum e treaba mea ce aleg sa vad, de cine aleg sa ma insotesc.

Cineva mi-a zis ca dupa regula asta oamenii ar trebui sa mearga imbracati la plaja sau sa nu ma duc eu la plaja ca ma oripilez.

De parca Facebook e loc cu umbrelute si valuri de mare si stam toti in chiloti si navigam prin timeline cautand sa ne imbatranim pielea sau sa ne racorim.

Altcineva mi-a zis ca sunt fotografii si fotografii si-ar trebui sa am alt criteriu de selectie.

(si nu, nu se referea la fotografiile de fashion din reviste, ci tot la instantanee de vacanta)

De parca decenta si bunul simt in ceea ce priveste expunerea in spatiul public (facebook e un fel de bucur obor, iesiti in chiloti la piata) se masoara in calitatea costumului de baie sau in numarul de kilograme din dotare.

Bunul simt e bun simt si atat.

*

In ultimele luni am dat de foarte multe ori block in spatiul virtual. Oamenilor care imi copiau identitatea ( e o duduie care a devenit peste noapte fana a tuturor dansatorilor pe care i-am vazut eu prin lume si scria ca si cum a fost ea la spectacole; cum i-am dat block, cum i-a disparut si cultura in domeniu), oamenilor care vorbeau urat cand isi sustineau parerile, conturi care erau cu identitati false, evidente, oamenilor care cautau doar sa denigreze pe altii sau categoria de “lipitori” pe doua picioare despre care am scris aici.

Am dat block oamenilor cu care nu-mi doresc sa ma insotesc nici in privat, nici in spatiul virtual.

Si cred, pentru ca “traim” atat de mult in spatiu virtual, ca trebuie sa avem grija de cine ne insotim si in lumea care nu ne pare tangibila. Pentru ca luam fara sa ne dam seama din mizeriile lor, din lipsa lor de bun simt, din comportamentul lor bizar si, prin vizualizarea permanenta a acestor mizerii, ajungem sa credem ca sunt ceva firesc.

*

E miniserie britanica pe nume Black Mirror care vorbeste despre deviatiile de comportament generate de tehnologie si gadgeturi intr-o lume viitoare. Intr-unul dintre episoade, un raufacator este condamnat de tribunal cu “block” si, printr-o tehnologie speciala, e ecranat astfel incat ceilalti oameni din spatiul public nu-l mai vad. Merge liber pe strada, poate sa faca orice vrea el, dar are “block” si nu poate interactiona cu nimeni.

Infractorului i se pare ca a luat cea mai mare pedeapsa.

 

 

 

 

4530
inelsynchronicity: doua inele, acelasi mesaj si doua femei care s-au vazut o singura data

synchronicity: doua inele, acelasi mesaj si doua femei care s-au vazut o singura data

stiu ca titlul de mai sus pare ca un teaser de roman, dar el reflecta o realitate mai aproape decat va imaginati.

in turneul nostru lung cu Scoala Flanco ne-am oprit pentru o zi (si-o seara) la Cluj si-am avut ocazia sa o revad pe Barbara hangan, o doamna pictorita foarte foarte talentata pe care Sorana o place foarte mult.

Chinezu se obisnuise deja cu micile noastre popasuri culturale (la Craiova, dupa cursuri, a mers la Casa Minerva in vizita si a fotografiat vitraliile) si era la un pas sa vina cu noi in atelierul Barbarei.

ne-am asezat insa la un pahar de vorba (si de Aperol Spritz pt mine, pt Chinezu bere, desigur, doar Sorana a ramas la limonada) si Barbara ne-a vizitat pe terasa hotelului unde urma sa dormim.

dupa cateva minute de conversatii Barbara s-a intors catre Sorana si i-a aratat inelul pe care tocmai si-l facuse.
one sees clearly only with the heart, scria pe el

inel barbara

 

cand am inteles ce are pe inel, l-am scos pe al meu si am rugat-o sa citeasca

“limpede vezi doar cu inima”, scrie pe el

inel

 

Cand Sorana a vazut coincidenta a exclamat “e o intamplare de-a ta”, uitandu-se la mine si facand referire la multele coincidente care imi apar in viata.

*

citatul de pe inelul ei e mai lung pentru ca si spatiul e mai mult.

m-am mai intalnit cu Barbara o singura data, la cateva zile dupa una dintre expozitiile pe care le-a avut in bucuresti.

*

cum i-am povestit si Barbarei, am pierdut acest inel la inceputul anului, l-am cautat mult si m-am resemnat spunand ca poate cat a fost sa stea la mine, a stat si-acum va bucura pe altcineva.

l-am gasit intr-o zi de vineri la cateva ore dupa ce luasem o decizie radicala de a renunta la o colaborare. nu-mi placeau oamenii cu care trebuia sa lucrez, nu stiau meserie, minteau si barfeau prea mult.

din momentul in care l-am gasit am stiut ca am luat decizia cea mai buna de a renunta la acel contract.

“limpede vezi doar cu inima”

 

3129
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!