Tag : personal

yt1o dependenta pe care mi-o asum: muzica din telefonul meu (P)

o dependenta pe care mi-o asum: muzica din telefonul meu (P)

zilele astea ma imprietenesc cu un telefon nou, asta inseamna ca o parte din muzica mea de plimbat prin parc nu imi este disponibila.

am un play list special cu variante de lucru ale unor piese celebre sau versiuni din concerte care nu au fost facute publice, ba chiar si citeva mixuri facute special pentru mine. asta e micul avantaj pe care-l ai cind lucrezi cu oameni care fac muzica:)

stiu de multa vreme ca sunt dependenta de muzica din telefonul meu si imi asum asta, desi de obicei ma lupt cu orice dependenta, iar zilele astea ca sa nu mi se para ca sunt dezbracata emotional la plimbarile mele matinale  prin parc (muzica pe care o ascult e pur si simplu un invelis pentru gindurile care se aseaza in ordine in ritmul pasilor care au urmat ritmul din casti) m-am orientat catre Zonga si muzicile de pe net.

sunt abonat Zonga de dinainte de a fi lansat oficial (asta pentru ca am facut parte din campania de lansare si am testat produsul inainte) si ma mai joc din cind cind prin colectia de muzici de acolo, facindu-mi propriul playlist, mini statia mea de radio.

cu noul telefon – care e un Samsung Galaxy Note Edge – ma distrez foarte tare cu internet 4, am si Supernet de la Vodafone (o inovatie in utilizarea serviciilor de Internet mobil, care asigura viteze ridicate, stabilitate crescuta si protectie completa, pentru o experienta superioara de utilizare.) si cred ca ma bucur in acest moment de cea mai buna experienta de muzica pe smartphone, cele mai bune servicii de date, muzica nelimitata, viteză de top, streaming fara întrerupere

 

Vestea buna este ca de Pasti, Vodafone are o oferta speciala: utilizatorii se pot bucura de o experienta cu adevarat nelimitata, fara bariere

de date si telefonie mobila. de trafic timp de pana la patru luni, astfel incat sa se poata bucura de serviciile de streaming, sa asculte muzica prin aplicatia Zonga sau sa ruleze continut video pe YouTube, fara sa isi faca griji privind depasirea traficului.

*

Promotional, Bonusul Nelimitat este de acum disponibil pentru toti utilizatorii care semneaza sau prelungesc un abonament Easy, Smart sau RED pentru smartphone-uri, precum si un abonament de internet mobil, pentru laptop-uri si tablete. Bonusul de internet nelimitat este gratuit si este valabil 4 luni pentru toate abonamentele RED, respectiv 2 luni pentru abonamentele Easy si Smart, incepand cu 7 Euro/ luna, precum si pentru abonamentele de internet mobil. Detalii despre activarea bonusului
sunt disponibile aici.

Muzica nelimitat, gratuit, cu Zonga: In plus, abonamentele cu smartphone sau tableta din portofoliul Vodafone Romania, de la Smart 9 la RED 19, ofera acces gratuit la muzica romaneasca, in aplicatia Zonga powered by Vodafone, timp de doi ani.

*
daca sunteti dependenti de muzica din telefon, cum sunt eu si aveti si abonament Vodafone (cum am si eu), ma gindesc ca e bine sa stiti de aceasta oferta.

1195
chef bazavan 1saptamina asta ma pregatesc de o super ChefXperience

saptamina asta ma pregatesc de o super ChefXperience

stiti ca-mi plac provocarile. mai stiti ca nu sunt chiar un Chef cind vine vorba despre experiente in bucatarie, ca sunt mai degraba stilul practic care vrea sa gateasca repede si sa fie gustos.

ei bine, am primit o super provocare in care imi sunt testate nu doar aptitudinile de chef ci si memoria, abilitatea de a gasi ingredientele cele mai rafinate prin magazinele de specialitate ale capitalei.

saptamina asta am parte de super CHEFXPERIENCE  si pregatesc un fel de mincare super super rafinat care se asorteaza la masa cu… dar mai bine va arat in doua zile.

provocarea e asa: un super Chef cu Stele Michelin a executat in fata mea o reteta pentru un preparat demential, nu am avut voie sa iau notite, nici sa fotografiez ceva, dar trebuie sa reproduc preparatul intocmai.

pot sa va spun, caci am gustat ce a preparat, ca e vorba de un buchet de arome incredibil si ca nu v-ati gindit pina acum ca un aliment banal pe care -l foloseau si bunicile noastre in deserturi delicioase poate sa ajunga un preparat de debut de masa, super super rafinat.

am putine emotii trebuie sa va spun, pentru ca nu am mai facut niciodata asa ceva, la un asemenea nivel, dar mi-am invitat prietenii la masa si o sa incerc pe ei marea provocare.

revin cu super fotografii (sper) si cu detalii despre o reteta delicioasa (cu stele Michelin) care se asorteaza perfect cu citeva ingrediente dulci amare.

1170

despre lenjerie si discretie – PR FORUM

speech PR FORUM – seminar Story doing before story telling 

in PR-ul cultural si de entertainment e o capcana mare: lipsa discretiei.

o regasim si  PR-ul de corporatie sau in cel pentru un brand, dar e mai simpatic si nu se simte nimeni din sala vizat direct, daca vorbim din aceasta perspectiva.

 

Cu tot respectul pentru munca fiecaruia dintre dvs, si a mea, cei mai multi oameni care n-au legatura cu aceasta meserie, cu PR-ul, se gindesc ca e despre cum sa apari in mass media. mai grav este ca si printre cei care lucreaza in aceasta meserie cred ca la asta se rezuma, sa apari in presa.

si nu mai conteaza forma in care apari.

anul trecut prezentam la o alta conferinta o parte din lucrurile pe care le-am creat ca sa promovam concertul VUNK in Orasul Minunilor (a fost vorba de o munca de echipa in care liderul trupei, Cornel Ilie, a venit cu filosofia unui concert si echipa tehnica a pus-o intr-o strategie de comunicare)… era vorba de o comunitate online anonima, cu o miscare sociala, nimeni n-a stiut in primele 3 luni ca in spate sunt niste vedete si-au fost peste 100 de stiri si aparitii la tv doar cu povestile despre niste fapte uimitoare care se intimplau in jurul nostru. si care transformasera Bucurestiul intr-un Oras al Minunilor. plus alte peste 300 de stiri la momentul cind s-a inteles ca era vorba de trupa VUNK.

cineva din industrie mi-a zis atunci, imediat dupa prezentare “da, dar voua v-a fost usor pentru ca era vorba de o trupa si va preia toata lumea, noi avem de vorbit despre produse comerciale si e mai greu”.

imi aduc aminte ca am facut o pauza mare pentru ca mi-am dat seama ca nu intelesese ce facusem in campania respectiva si i-am raspuns “am avut peste 100 de stiri cind nu stia nimeni cine se afla in spate, pentru ca am avut o poveste de spus. pentru ca am comunicat tot timpul faptele bune pe care le-am facut, actiunile educative… n-am pus in nicio stire/ comunicat o poezie, vorbe insirate ca sa fie, fiecare stire a vorbit despre o actiune mica pe care miscarea – brandul despre care vorbeam, Orasul MInunilor – le FACUSE. EXISTAU.

structura acelei campanii a fost exact in identitatea temei conferintei de astazi, story doing before story telling, numai ca… daca suntem onesti si ne uitam in jur, in vremurile fake it till you make it, stim ca multi PRi scriu despre lucruri care nu exista, insira cuvinte ca sa fie si, in disperarea de a livra clientului un raport cu aparitii media, a inceput sa se piarda concentrarea pe a construi  coerent, cu fiecare comunicare, brandul produsului pentru care lucrezi.

apparent, in PR-ul cultural e mai simplu sa vorbesti despre produsul pe care-l promovez pentru ca multora li se pare ca e mai glossy decit o napolitana, de exemplu. doar ca , din ce nisa e mai ingusta, daca nu-ti cunosti foarte bine produsul, daca nu te documentezi si daca nu cauti povestile autentice, nu o sa ajungi niciodata in presa cu o stire despre produsul tau cultural.

sincer, eu nu cred ca exista produs care sa nu ajunga in presa – fara sa fi platit ceva la departamentul media – atita timp cit stie sa ofere content relevant pt publicatia unde vrea sa apara, dar si pentru consumatorii sai. sigur asta se face cu efort, cu documentare, cu oameni care sa inteleaga nu doar structurile unor campanii de PR ci si structura scrierii unui articol.

 

*

anul trecut la festivalul de film Anonimul am avut o oportunitate imensa de PR. Festivalul International de Film Independent Anonimul prezinta pelicule care nu sunt blockbustere, actorii si regizorii nu sunt “glossy”, chiar daca au multe premii internationale. si e , aparent, greu sa-i promovezi.

anul trecut , cum spuneam, am avut o oportunitate speciala. in filmul de deschidere – o pelicula italiana premiata la Cannes cu Monica Bellucci in distributie, in rolul principal era o fetita din Romania, Alexandra Lungu – care in film era italianca.

organizatorii festivalului de film Anonimul au reusit sa o aduca in tara la deschiderea festivalului asa ca pentru mine ca PR a fost aur curat, aveam super unghi de povesti. ca sa poata sa fie preluata in presa, pentru ca era o fetita de care nu auzise nimeni, o fetita absolut obisnuita, am petrecut o zi cu mama ei si cu ea, am aflat povesti din viata ei si am briefuit jurnalistii, le-am dat toate posibilele unghiuri.

ar fi fost foarte simplu sa facem un comunicat de presa si sa insiram cuvinte frumoase despre cum cea mica s-a plimbat pe covorul rosu de la Cannes, dar noi am vrut mai mult de atit si am cautat adevaratele povesti din viata ei pe care le-am prezentat jurnalistilor.

la sfirsit am avut aparitii la toate televiziunile, toate revistele glossy si festivalul a avut o expunere foarte frumoasa. dar nu ne-am indeparatat nicio clipa de la ce era fetita aceea de fapt si n-am pus caruta inaintea boilor. am incercat sa o cunoasca lumea inainte de a o intilni, si i-am ajutat noi sa faca asta.

tot anul trecut la Anonimul a fost un film cu Kira Hagi, fata lui giga hagi. fata e de o modestie incredibila, e si super talentata in actorie (a cistigat o bursa la los angeles si e foarte mindra ca face scoala fara ca tatal ei sa-i plateasca cursurile), dar in romania se lupta cu imaginea de fiica a lui hagi.

pentru mine, ca PR, Kira era din nou o oportunitate pentru comunicarea festivalului internatonal de film independent Anonimul, doar ca parintilor si oamenilor din echipa filmului la care lucrase – filmul se numeste “Bucuresti te iubesc” le era teama ca, fata in fata, cu jurnalistii acestia se vor concentra pe intrebari legate de tatal ei si nu-si doreau asta. ceea ce e si firesc de altfel.

si din nou am mers la esenta, am stat de vorba cu fata, am aflat povesti din viata ei, fapte din viata ei, si-am briefuit jurnalistii. le-am oferit atit de multe informatii interesante pe care sa le abordeze incit nu am avut decit o singura intrebare legata de Gica Hagi la care fata a raspuns simplu, din perspectiva ei de copil care se uita la marele Hagi ca la tatal ei. si-am avut din nou super acoperire in presa pentru ca pina atunci fata nu iesise singura in nicio comunicare.

e putin spus ca am fost cerber cu jurnalistii, ca le-am explicat ca la marile interviuri de afara care sunt regulile jocului in acest caz, dar stiti ce? am lucrat cu cei mai rai jurnalisti de monden in cazul asta si nimeni n-a incalcat regulile.

pt ca daca joci profesionist si-l respecti pe cel din fata ta, si el te respecta.

*

pun pariu ca va ginditi ca e mai simplu in meseria mea pentru ca e cu vedete.

deloc.

cu o vedeta poti sa apari oricind in presa, spuneti fiecare dintre voi, daca o pui in chiloti intr-o fotografie… folosim genetic expresia “o pui in chiloti” pentru stirile trivia, can can… in fapt, aparitiile in presa in chiloti sunt doar o vulgara lipsa a discretiei si o satisfacere pe moment a ego-ului protagonistului.

dar daca esti un comunicator adevarat, daca vrei sa construiesti ceva cu PR-ul pe care-l faci pentru brandul pentru care lucrezi, implici vedeta in niste actiuni si apoi comunici.

si in zona dvs se intilneste , ma iertati, PR despre lenjerie. pentru ca de multe ori, in graba si presiunea de a livra aparitiile media din contract, nu mai construiti adevarate actiuni care sa se descarce in povesti care sa fie spuse presei.

stiu ca m-au invitat sa va povestesc PR-ul Cultural si din industria divertismentului pus in contextul  “a face mai intii, inainte de a povesti si impacheta frumos ca sa fie preluat”, dar lectia cea mai frumoasa pe care am invatat-o in anii de munca pentru festivalul de teatru de la sibiu, pentru festivalul de film anonimul, pentru simpaticii de la trupa VUNK e despre autenticitate si discretie.

cind poti si stii sa faci PR de entertainment fara sa dai stiri cu chiloti si vacante si ai si rezultate, inseamna ca iti ajuti clientul cu adevarat.

stiu sigur ca exista stiri cu lenjerie si in ramurile dvs de activitate. mi-ar placea sa va ginditi mai mult la ele inainte de a le da drumul pe piata.

multumesc

 

26 martie 2015

PR FORUM

4468
shutterstock_culoriCum ti-ai colora hainele daca ai putea sa faci o magie?

Cum ti-ai colora hainele daca ai putea sa faci o magie?

In garderoba mea exista, am spus-o de multe ori, foarte multe haine pastel. Grej, roz cenusa de trandafir, menta, bleu foarte deschis si multe nuante de gri.

Ma reprezinta si imi place mult sa ma imbrac asa, mi se pare ca spun cum sunt eu – nu-mi doresc sa ies in evidenta daca “evidentiatul” nu e parte din job.

O alta parte importanta din garderoba mea e din haine albe si negre din care se pot face mixuri speciale, toate in linii foarte simple, foarte nordice. Multe sunt si de la branduri nordice, de fapt.

Zilele trecute, prietena mea Fifi a gasit un site britanic cu haine foarte minimaliste si mi-a dat sa vad o rochie. I-am zis ca am una aproximativ la fel facuta de un designer roman si, dupa ce m-am mai uitat putin, am descoperit ca aveam si o pereche de pantaloni care erau prezenti si pe acel site.

Cred ca fiecare dintre noi, chiar si cind nu stim, ne exprimam prin hainele p ecare le purtam; ne aratam nesigurantele, ne aratam starea si, mereu, fara exceptie, ne expunem educatia. Imi place sa ma joc si sa ghicesc dupa croiala si culoarea unei haine cam cum e omul care o poarta si, intr-o vreme, am facut un joc cu cititoarele mele :”tu ce rochie esti” se numea si le-am indicat rochia care semana cel mai tare cu personalitatea fiecareia. (poate-l reiau zilele viitoare)

Dove unul dintre cei mai mari promotori ai increderii in sine pentru femei ca parte din exprimarea adevaratei frumuseti a creat o aplicatie pentru facebook in care poti sa iti colorezi tinutele (glam, casual sau office) in culorile preferate. E un joc dragut care arata indirect cit de frumos de putem colora viata, ne putem influenta starea (dar si pe a celor din jur) cu culorile pe care le punem in aceeasi tinuta, un joc despre cum pe aceeasi croiala de haine obtinem alt efect visual doar din culori.

Puteti intra aici in aplicatie – e un frumos exercitiu de stil.

Si mai e mesajul Dove, spus discret si elegant, ca acum te poti bucura de orice culoare in hainele tale, poti alege orice iti sta bine fara sa-ti faci griji de urmele pe care le poate lasa pe haine deodorantul tau. Am mai scris si imi face placere sa scriu pentru ca sunt o utilizatoare consecventa, Dove a creat Dove Invisible Dry, primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme albe pe 100 de culori, deodorant care pastreaza si calitatile magice ale produselor care poarta marca Dove, adica hidratarea si grija constanta pentru pielea ta.

Sunt curioasa, pentru Office care e culoarea ta preferata? Dar cind vine vorba de o tinuta de seara, ce ai alege?
Cum ziceam aceste alegeri spun foarte multe despre noi, dar si noi putem spune multe celor din jur prin culorile pe care le alegem pentru haine. Sa ne bucuram din plin de culori,deci.

cover photo shutterstock

1331
Santíssima-Trindade-FátimaSantíssima Trindade (Fátima)- o biserica asa cum n-am mai vazut

Santíssima Trindade (Fátima)- o biserica asa cum n-am mai vazut

in vizita mea in Portugalia, saptamina trecuta am ajuns si la Fatima; locul incarcat de legenda a trei copii care, in fiecare zi de 13 a lunii, timp de 6 luni au vazut chipul Maicii Domnului pe un cimp acum devenit un mare sanctuar.

dincolo de legenda, locul e magic si e incarcat si de gindurile bune ale oamenilor care vin si se roaga, dar si de problemele lor pe care si le pun in rugaciuni, asa ca daca stai linistit si te uiti in jur (la tinere care parcurg zimbind un ritual chinuitor – merg in genunchi aproape un km cu o luminare aprinsa rostind rugaciuni, la batrini care-si plimba amintirile brat la brat, la copii care tac uimiti de linistea din jur etc), daca-i privesti pe toti cu inima deschisa simti tensiunea locului.

o tensiune in sens pozitiv, care te inconjoara si pare ca te protejeaza.

*
desi turistii – crediciosi practicanti sau nu – isi centreaza atentia pe altarul construit in locul in care se spune ca a aparut imaginea sfinta, sau pe biserica veche, care aminteste de Vatican, pe mine m-a impresionat foarte tare o biserica noua construita in 2009, in partea diametral opusa bisericii vechi: Santissima Trindade.

Arhitectul acestei biserici se numeste Alexandros Tombazis, e grec , are 75 de ani si este unul dintre cei mai premiati arhitecti din lume.

De afara cladirea arata a orice numai a biserica nu, inauntru totul e atit de minimalist si dus pina la esenta incit mesajul e incredibil de puternic: credinta, simbolurile crestine sunt deja in noi, integrate asimilate, e doar o chestiune de acceptare si de perceptie ca sa realizam asta.

iata cum arata icoanele de pe peretii de la intrare

 

magia vine insa din utilizarea incredibila a luminii…

iata cum e utilizata lumina in interiorul bisericii (vorbim de o incapere cu o capacitate de 10.000 de oameni. asta mi-a adus aminte de biserica mare din Florenta, Dom-ul, care a fost creata cu brieful “sa incapa toata Florenta in ea pentru ca, in caz de incendii, cutremure sau alte calamitati, oamenii sa se simta protejati de BISERICA”)

dar mai ales uitati-va cu atentie la iesire.

(usa pe care iesi – aceeasi pe care si intri doar ca ai perspectiva inversa – iti da deschidere catre biserica veche, iar modul in care arhitectul a ales sa foloseasca spatiul si lumina, sa creeze o cruce din lumina, iar fiecare om care iese din biserica sa fie acoperit de lumina ca intr-un cerc magic e absolut incredibil. pentru mine a fost cea mai emotionanta dintre perceptiile de acolo. aceasta iesire si simbolurile pe care le poarta cu ea, intr-o forma minimalista, discreta, inteligenta, rafinata)

*

nu sunt o persoana religioasa, nu ma rog (rugaciunea asa cum este ea perceputa si folosita la nivel popular mi se pare o cersetorie egoista “da-mi ceva…”, “iarta-ma pt ..”), dar multumesc.

de multe ori pe zi pentru multe lucruri mici sau mari care mi se intimpla. unor oameni (cu stiinta lor – adica le spun direct-, sau fara stiinta lor, in gind pentru lucrurile pe care le invat) sau fara adresant direct: multumesc pur si simplu.

azi am citit mult despre arhitectul care a facut biserica asta speciala, Alexandros Tombazis, si i-am multumit si-n gind. si-o fac si aici.

cind eram in biserica mi-am adus aminte de arhitectul roman, si el foarte premiat, Atilla Kim si de o conversatie:

Anul trecut in iulie am fost rugat sa ma gindesc la un proiect pentru o biserica, iar de atunci ma confrunt cu intrebarea asta.

Ce mi se pare important, si de ce mi se pare ca cineva s-ar simti implinit intr-o biserica, e sa simta un anumit tip de suport care vine din credinta sau vine din comunitatea care e din jurul tau. Cred ca e mai mult din comunitate, pentru ca altfel – daca exista credinta – biserica nu este necesara. E o traire atit de personala si intima, incit iti cistigi echilibrul singur.

Cind mergi la biserica conteaza sentimentul pe care-l creeaza comunitatea, iar cind vine vorba despre arhitectura unei biserici acest lucru ar trebui sa-l puna pe primul plan: cum sa procedezi ca un grup de oameni sa observe ca nu sunt singuri… sa-i faci sa inteleaga ca pot sa se sprijine si in viata pe care o traiesc, nu doar in filosofia religioasa.

intreaga conversatie aici

(cb)

1639
shutterstock - dreamsdespre ratare

despre ratare

la inceputul acestei luni am fost la BOOKFEST , o serie de conferinte aplicate pentru elevi si studenti, care s-a intins pe o saptamina si care a avut 4-5 invitati zilnic.

trebuia sa le vorbim despre importanta de a citi, sau sa le povestim despre o carte anume, dar cei din sala voiau sa afle cum sa alegi o meserie care stii ca ti se potriveste.

le-am raspuns ca daca incearca mai multe lucruri in studentie si in liceu, daca fac voluntariat, internship in companii vor descoperi ce li se potriveste.

si pentru o clipa am vrut sa adaug “ce va place”, dupa “ce vi se potriveste”. dar mi-am adus aminte de ceva ce nu le puteam povesti in timpul surt de la sectiunea de intrebari si raspunsuri si-am lasat-o asa.

uneori ceea ce-ti place poate sa fie legat de ego si asta te poate duce la ratare.

*

acum destul de multa vreme un spectacol de teatru mi-a pus problema ratarii, nu din gratie textului care n-avea ca tema ratarea, ci din cauza productiei in sine.

avea unii dintre cei mai buni actori de pe piata, un text foarte celebru si se juca intr-un teatru central, doar ca “decupajul” (adica fragmentele alese din text) si solutiile regizorale erau atit de proaste incit vedeam spectatorii cum se foiesc in scaune din primele 10 min.

il cunosteam pe regizor, nu m-am putut duce la sfirsit sa-i spun ca nu mi-a placut nici de data asta; ii mai spusesem si in alte dati si, pentru ca stiam cam care ii e stilul de lucru (nepotrivit cu gustul meu), evitasem sa ma duc la piesele sale de foarte multe ori.

stiam ca regizorul ar putea fi un bun manager de teatru (sau un bun manager de orice pentru ca stie sa mobilizeze oameni, sa adune sponsori), dar ca ii placea sa fie regizor, sa faca “arta” si ca nu avea cum sa nu stie ca rezultatele muncii sale nu sunt cele mai bune, oricit le-ar ambala in vorbe frumoase la sfirsit.

pe drumul catre casa m-am gindit ca acesta este un bun exemplu despre ratare. despre cum ego-ul si micile placeri pe care ti le cere ego-ul te pot muta in viata de pe o directie in care sa poti face bine lucrurile, si sa faci si bine in jurul tau, pe o directie mediocra.

si m-am gindit desigur si la mine; poate ca as fi putut sa fiu o mai buna profesoara de matematica decit jurnalist sau decit om de comunicare, dar eu am ales calea care mi-a placut si care mi-a adus mai multe satisfactii.

prietenii – pt ca de asta sunt prieteni – m-au linistit si-au zis ca nu m-am ratat, mi-au dat exemple dintre realizarile mele in jurnalism sau in comunicare, dar tot a ramas in minte ideea asta: cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum stim sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

stiu manageri care ar putea fi niste artisti misto, stiu artisti care ar putea face management, stiu contabili care ar putea fi poeti, sau sportivi care ar putea fi super cintareti si am mereu in minte intrebarea asta:

cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum invatam sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

(cb)

cover photo shutterstock

2040
shutterstock timpfericire

fericire

”True happiness makes us wise”

ne petrecem timpul avind drept obiectiv „fericirea”. le uram prietenilor – cind e timp si loc pentru urari, la aniversari adica – fericire.
alergam alergam alergam dupa fericire asa cum ne-a fost descrisa in ceea ce ne-am luat noi reper: povestile parintilor, povestile cu printi si zine, povestile blockbuster, povestile altora.

si nu ne dam seama ca alergam dupa ceva ce, de fapt, avem tot timpul.
fericirea e starea noastra naturala, ne-o stricam pentru ca alergam dupa himere.

fericirea ne contine, e in jurul nostru in orice moment, chiar si cind ne e cel mai greu.

la multi ani de ziua internationala a fericirii.

nu va mai urez sa fiti fericiti, pentru ca sunteti.
va urez sa aveti puterea sa vedeti asta.

1787
shutterstock_renuntarecind ai dat totul pentru convingerile tale?

cind ai dat totul pentru convingerile tale?

prietenii mei imi spun adesea ca sunt un fel de kamikaze: sunt gata sa renunt la tot ce am construit doar ca sa urmez o idee in care cred cu putere.

am facut asta de citeva ori in viata si am invatat lucruri foarte frumoase despre mine.

de citeva ori am renuntat la un job bine platit: mai intii la pozitia de brand manager la Europa FM, apoi de red sef la Tabu, apoi am renuntat la contracte care mi-aduceau fie bani multi, fie notoritate si credibilitate.

pentru ca am vrut sa ma dezvolt.

de fiecare data asta am avut in gind “pot mai mult si mai bine, lumea progreseaza, sa fiu in pas cu evolutiile din domeniul meu”

*

in 2004 cind am plecat de la Europa FM tatal meu a fost foarte suparat. e din generatia pentru care cartea de munca inseamna foarte mult, precum si mindria ca lucrezi de multi ani in acelasi loc.

tata nu putea sa conceapa de ce plec fara sa am nimic ca sa inlocuiesc job-ul. si, mai ales, cum pot sa renunt la o functie de conducere si la o leafa bine platita cind angajatorul nu-mi face probleme si nici nu  vrea sa ma dea afara.

aveam bani pusi deoparte, nu eram conditionata financiar  si voiam sa invat si alte lucruri, voiam sa ma dezvolt profesional, iar credinta mea este ca nu poti face lucruri memorabile daca nu iesi din zona ta de confort.

*

cind am plecat de la Tabu, multi au ridicat din sprincene. n-am comentat niciodata de ce am plecat, dar a fost acolo un mix intre dezamagirea mea fata de directia pe care voia sa o impuna managementul si dorinta mea de a invata un nou limbaj – cel online. stiam ca nu pot sa invat foarte bine “o limba straina” daca nu incerc sa “locuiesc” in tara in care e vorbita.

*

de fiecare data am plecat cind am avut in minte gindul “mie mi-e mai bine fara voi”, mai binele insemind ca as putea sa-mi urmez crezurile pe un drum mai corect, chiar daca mai anevoios.

si din despartirile astea – unele dureroase la nivel emotional pentru ca erau si prietenii implicate – am invatat citeva lucruri:

1. daca ai incredere in tine, ai sa reusesti.

2. visurile si crezurile tale sunt foarte importante, urmeaza-le oricind ar parea de greu, satisfactiile sunt de nemasurat.

3. daca faci aceleasi lucruri zi de zi, nu ai sa progresezi ; iesirea din zona de confort, oricit ar fi de chinuitoare, aduce o rasplata imensa de fiecare data.

4. esti suma celor mai importanti 5 oameni pe care-i vezi zilnic, progresul personal vine cind ai alaturi oameni mai bine pregatiti (pentru viata sau profesie) decit tine.

Tu cind ai renuntat la totul ca sa-ti urmezi un vis? Mi-ar placea sa-ti aflu povestea.

*

De fiecare data cind eu am plecat pe un drum – care stiam ca va fi anevoios – ca sa-mi urmez crezurile si visurile, am avut siguranta financiara a economiilor facute cu grija si perseverenta. Daca nu esti in situatia mea , Banca Transilvania are, pina pe 31 martie, o campanie menita sa-ti faca drumul mai usor pentru a- ti face afacerea la care visezi.

12 luni GRATUITE la principalele operatiuni bancare:

deschidere de cont curent in lei

administrare lunara cont curent

abonament Internet Banking BT24 si Mobile Banking mBT24

lunar, primele 10 plati in lei prin BT24, mBT24 sau incasari in lei prin OP, indiferent daca sunt intrabancare sau interbancare

Poti afla mai multe detalii aici. 

*

Spune-mi povestea ta: cind ai renuntat la tot ca sa-ti urmezi crezurile? Sunt sigura ca o sa-i inspire si pe altii.

 

1482
mincare portugheza cu vita mazare si varza2 retete simple cu care te plimbi prin lume: Spania si Portugalia

2 retete simple cu care te plimbi prin lume: Spania si Portugalia

 Mama si bunica aveau radioul tovaras in bucatarie, eu am si un radio, dar si pe simpaticul robotel Philips Multicooker (de la Philips, brandul care l-a creat). Am mai scris despre el ca imi face viata foarte usoara, il am de mai bine de un an si jumatate si am beneficiat de-a lungul timpului de functiile lui smart (tine mincarea calda pina cind ajungi acasa, il poti programa dimineata sa gateasca si cind ajungi acasa doar asezi masa)

Am o prietena, Felicia, care si-a cumparat de Craciun acelasi aparat minune si acum face piine cu el; N-am ajuns inca la acest aspect (incerc sa maninc cit mai putina piine si stiu ca piine calda cu seminte, duminica la mic dejun inseamna si bucurie – amintiri din copilarie, dar si dezastru – pentru silueta mea).

Oricum, cochetez cu gindul asta: sa fac o piine traditional romaneasca cu ajutorul tovarasului Phil.

Pina atunci iata 2 retete internationale (cu multe legume desigur pentru ca asa maninc eu) care respecta regulile de baza: se prepara in mai putin de o ora si munca mea directa e de 10-15 min.

 Mincare catalana cu vinete si ardei

Mincarurile spaniole sunt f gustoase si mie mi se par ca seamana cu ceea ce gateau bunicii nostri.

De exemplu, Samfaina este o versiune spaniola de la ghiveciul de legume al nostru, diferind mirodeniile puse.

Ce contine

ceapa, ardei verde si rosu, usturoi, vinete, dovlecei, sos tomat, cimbru, boia iute, piper, ulei de masline.

Cum se prepara:

ceapa (1 bucata), usturoiul (3 catei), ardeii (unul rosu, unul verde) se toaca si se pun la calit in ulei de masline. dupa 5 min cit stau in robotelul Pihilips pe functia fry, se comuta pe boil, se adauga vinetele (una bucata), dovleceii (una bucata) taiati marunt, sosul de rosii ( o ceasca), un pahar de apa si , programeaza pentru 20 de min.

Eu toc dovleceii si vinetele in timp ce se calesc ardeii, ceapa si usturoiul. si mincarea e gata in 30 de min maximum.

Prefer sa o maninc simpla, desi poate fi servita si ca garnitura la carne.

 

Mincare portugheza cu mazare, carne de vita si varza.

Aici lucrurile sunt putin mai complicate pentru ca este o mincare incredibil de aromata si de buna, dar pentru care aveti nevoie de ingrediente care nu se gasesc in fiecare zi in debara. Nu zic ca sunt greu de gasit, doar ca – eu cel putin – nu am varza dulce mereu in debara.

Ce contine: carne de vita – 300 g, ardei rosu ( 1 buc), ardei verde (1 buc) dovlecei (1/2 buc),ceapa ( 1 buc), usturoi ( 3 catei), mazare ( o cana), varza dulce ( 1/4 dintr-o varza mica), cartofi ( 2, dimensiuni medii) , menta uscata, chili (eu am pus dulceata de ardei iute), cimbru, piper, sare, o cana de vin alb, o ceasca de sos de tomate.

Cum se prepara:

Ardeiul, ceapa si usturoiul se toaca marunt si se pun la calit in ulei de masline folosind functia FRY programata pentru 15 min. Intre timp se taie carnea in cubulete mici si se pun peste ingrediente, la aceeasi functie, in acelasi program si se mai lasa putin (eu in acest interval – cam 5 min – tai in cubulete mici cartofii, dovlecelul si morcovii pe care ii voi pune putin mai tirziu)

Se pun sosul de tomate, vinul, cimbrul si se mai lasa (cam atit mai e din program in acest moment al preparatiunii) 5 minute.

Pun apoi morcovii masarea, carofii si dovlecelul, impreuna cu varza taiata subtire si doua pahare de apa, plus menta. Programez multicookerul pe functia Boil pentru 30 de min si il las sa -si faca treaba singur.

E o reteta care se prepara cam in 45 de min si este foarte foarte aromata si gustoasa.

 

 

 

1751
shutterstock_LALELECURATENIE: lectiile vietii, cercuri care se inchid

CURATENIE: lectiile vietii, cercuri care se inchid

cred in cercurile care trebuie inchise, in lucrurile care nu trebuie lasate nerezolvate. cum cred ca viata ne aduce in acelasi loc peste ani, ca intr-o spirala – in acelasi punct, dar pe grade diferite – , ca sa ne invatam lectiile.

*

vineri ma aflam in biroul unui prieten pe care -l stiu de aproape 18 ani. singura. asteptam sa se adune mai multi oameni ca sa rezolvam o chestiune. prietenul asta e director in compania in care ma aflam.

a intrat intimplator in birou o doamna care e si ea directoare intr-o alta companie mare si  pe care o stiu de 15 ani. si ea voia sa discute cu prietenul acesta al meu, care e si prietenul ei.

in urma cu 15 ani, toti trei – si alti citiva oameni care astazi sunt in pozitii de conducere in companii mari din romania – incepeam un proiect legendar.

vineri ne-am aflat toti in acelasi birou ca sa planuim cum rescriem o parte istorie. am ajuns in spirala aceea, doar ca mai sus pe axul vertical, nu doar mai batrini, cu mai multi bani si cu mai multa putere/influenta in domeniile noastre, ci si – sper – mai intelepti.

si in timp ce-l asteptam pe domn, am vorbit cu doamna:

– nu ti se pare ca se inchide un cerc? suntem aici la 15 ani distanta, gata sa facem lucruri pe care nu credeam ca le vom mai face vreodata. ba chiar daca ne spunea cineva ca le vom face din nou, l-am fi declarat nebun.

ea a zimbit si-a zis

– e o lectie pe care o avem de invatat. dar care e?

*

pe drumul catre casa m-am gindit care ar putea fi lectia si mi-am spus ca ar putea fi despre “a munci mai eficient, dar nu la fel de nebunesc (ca nebunii) cum am facut-o cum 15 ani. despre a te bucura de viata si de prieteni.”

si cind am ajuns acasa, am pus pe hirtie toate proiectele in care sunt implicata. iar intr-o alta coloana am pus ce inseamna viata mea si ce ma bucura cu adevarat.

apoi am facut curatenie in prima lista. am eliminat proiectele care nu ma bucura. pe care le faceam doar pentru ego. de dragul performantei (profesionale sau materiale).

cind am luat decizia la ce renunt nu m-au interesat banii pe care mi-i aduc acele proiecte, m-am gindit doar la bucuria mea. pentru ca in acesti 15 ani am invatat ca banii vin oricum daca-ti faci treaba bine, dar si ca toate proiectele pe care le  alegi mai ales pentru bani sunt, de fapt, foarte ieftine, iar bucuriile adevarate nu au legatura cu banii.

in aceasta dimineata, de la geamul insorit al unei cafenele din Iasi (unde ma aflu pentru ca vreau sa vad un spectacol de dans – Imagine all the people, creatie a domnului Gigi Caciuleanu- adica unde imi urmez una dintre bucurii), am dat telefoane ca sa anunt ca renunt la anumite proiecte.

curatenia de primavara.

ceea ce va doresc si dumneavoastra.

2224
kiwiPERSONAL: 6 lucruri care fac mai usoara o zi draconica

PERSONAL: 6 lucruri care fac mai usoara o zi draconica

Zilele astea am un program draconic.

Ieri, de exemplu, am plecat la munca la 6 dimineata si m-am intors la 9 seara, dupa intilniri complicate in care a trebuit sa fiu atenta la reactiile multor oameni si sa asimilez multe informatii noi, dar si sa merg la evenimente pe care le-am putea numi mondene.

Astazi m-am trezit la 5 si jumatate dimineata si prima intilnire e programata la 9, apoi la 11.30 trebuie sa merg la o filmare si restul se complica din ce trec orele.

Cu un program de genul acesta ma confrunt de aproape o luna si, desi ar trebui sa fiu epuziata si nervoasa, astazi m-am trezit fara sa sune ceasul.

Pur si simplu inainte de culcare mi-am propus sa ma trezesc la 5.30 si m-am trezit la si 33 de minute.

Asta pentru ca am invatat citeva lucruri care ma ajuta foarte mult sa nu obosesc si sa ma simt bine – emotional.

1. imi incep ziua orice ar fi, oricit de dimineata ar fi si oricit de putin timp am dormit, cu… o cana cu apa calda si 2 felii de lamiie.

cafeaua o beau in timpul micului dejun la minim 30 de min dupa ce m-am trezit.

2. am grija la ce maninc

micul dejun e sfint si pe linga variatiuni cu ou (omleta, fierte ) si sunca/ piept pui afumat & legume pe care-l maninc macar de doua ori pe saptamina, am inclus in masa de la micul dejun budinca din seminte de chia cu iaurt, avocado care inlocuie untul in sandwich-uri, freshuri de fructe si legume .

3. imi pastrez ritualul de a-mi curata mintea

fac meditatie in fiecare dimineata si seara ca un exercitiu de curatare a mintii si de relaxare a ritmului interior. (am mai scris despre asta aici)

4. iau zilnic magicele vitamine din drojdie de bere.

5. imi iau doua zile libere la maxim 10 zile distanta (chiar daca nu sunt clasicele zile de week end). dar cind spun libere inseamna ca nu scriu nimic, nu am intilniri si , in principiu, nu am nici telefonul deschis (citesc mailurile daca sunt urgente, dar in principiu stiu ca nimic nu e urgent cu adevarat).

6. fac o plimbare de cel putin 30 de minute in fiecare zi.

 

De ce scriu despre toate acestea acum?

Daca as transcrie care a fost programul meu doar in aceasta saptamina, foarte multa lume s-ar incrunta pentru ca arata cumplit (si nu seamana deloc cu a merge la birou si a face treaba, orice ar insemna asta. Pentru ca la fiecare citeva ore fac un switch mental si intru in alt proiect, alte chestiuni de rezolvat, uneori din zone foarte foarte diferire). Cu toate astea, nu ma simt obosita. Si daca eu am gasit o cale ca sa-mi fie mai bine, ma gindesc ca s-ar putea sa va inspire si pe voi.

In ritmul de lucru de 14-16 ore, in ultimele saptamini m-am trezit in mod constant fara ceas cu un rabat de 5-7 minute de ora la care mi-am propus sa ma trezesc, chiar daca am dormit 3-4 ore. Si pentru ca nu m-a bruscat ceasul (nu mi-a intrerupt brusc somnul creindu-mi un disconfort), m-am trezit de fiecare data bine dispusa si relaxata.

Pun pe seama meditatiei partea aceasta a intelegerii cu mintea mea.

Programul acesta de maraton e doar pe scurt timp ( pina se aseaza lucrurile intr-un proiect nou la care lucrez)

1590
shutterstock_coffeedespre sacrificii

despre sacrificii

v-ati gindit vreodata ca ideea “am facut un sacrificiu pentru cineva” e doar o expresie a egoului?

cind alegem sa facem ceva, cind decidem sa actionam intr-un fel, avem o rationalitate in spatele actului nostru, fie ca este un interes (ca sa obtinem ceva) sau ca este altruism (fara niciun beneficiu).

ideea de sacrificiu pentru fapta noastra apare mult mai tirziu de la actiunea in sine, cind n-am primit ceea ce ne asteptam sa primim.

orice ar fi trebuit sa insemne asta, oricare ar fi trebuit sa fie recompensa emotionala sau materiala.

sacrificiul e, deci,  doar o chestiune a ego-ului nostru care n-a fost satisfacut asa cum se astepta.

*

ma gindesc la asta de citeva zile, de cind am auzit intr-o cafenea la citeva minute distanta mai intii o mama care-si certa copilul cu clasicul “eu sacrific totul pentru tine si tu…?!” ( nu stiu ce facuse copilul dar parea extrem de relaxat in timp ce-si bea sucul si se juca cu iPhonul cu fundalul sonor al bodoganelilor mamei).

putin mai tirziu am auzit “si-am sacrificat totul pentru el”, ca parte dintr-o conversatie intre doua tinere si-am banuit ca el era un iubit.

*

si in DEX,  SACRIFÍCIU este explicat drept Renunțare voluntară la un lucru scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop.

undeva pe drum a aparut ego-ul nostru si a dat un sens de repros ideii de sacrificiu pentru micile lucruri si intimplari dintre oameni.

1545
moment prezentego: “ca sa fie mai bine”

ego: “ca sa fie mai bine”

ne petrecem timp despicind firul in patru, paisprezece sau patruzeci si patru, analizind faptele noastre sau ale altora. in capul nostru e o voce care ne cearta pentru greselile pe care ne le imaginam ca le-am facut, in conformitate cu educatia si cultura noastra. si facem asta ca sa fie mai bine.

retraim in minte dialoguri, analizind in zeci de scenarii semnificatiile vorbelor dintre cuvinte si, cind obosim, schimbam jocul imaginindu-ne cum ar fi trebuit de fapt sa raspundem. ca sa fie mai bine.

ne imaginam viitorul si cum am putea schimba situatiile in care credem ca am gresit. de multe ori tot ca sa ne fie noua mai bine.

ceea ce e bine pentru noi, dintr-o alta perspectiva pentru altcineva poate ca nu mai e la fel de bine. dar noi, dupa reperele, emotiile si frustrarile noastre, ne luptam in mintea noastra ca sa fie mai bine.
ca sa iesim victoriosi in luptele si judecatile pe care ni le imaginam.

si ne consumam atit de mult timp parind ca suntem prezenti si luam parte la viata cind, de fapt, suntem cu gindul la trecut ca sa reparam ce credem ca avem noi de reparat, sau la viitor ca sa ne facem planuri ca sa fie mai bine.

si nu mai traim prezentul.

*

uitam ca trecutul e doar povestea subiectiva pe care am pastrat-o din evenimente traite, cum si proiectia in viitor a ce va fi sa fie e tot un rezultat subiectiv bazat nevoile noastre, deci pe ego.

e greu sa admitem ca doar prezentul curat, clipa de acum, asa cum vine ea, fara judecata, traita cu toate simturile alerte, nu e despre ego.

si ca orice voce, lupta, analiza din mintea noastra (despre noi sau despre altii) contine mult ego. sub umbrela dorintei de a fi mai bine.

*
au facut cercetari si au descoperit ca senzatia de frica poate fi eliminata din creier, mi-ar placea foarte mult sa existe medicamente care sa reduca si ego-ul.
as fi prima care as lua pina la pragul supradozei.

later edit: “medicament” e doar o metafora in text; meditatia si generozitatea sunt cele mai bune “medicamente” pentru o asemenea “boala”

2179
intilniri s!mpa marc cainUn nou proiect INTILNIRILE S!MPA

Un nou proiect INTILNIRILE S!MPA

Saptamina viitoare incep un proiect la care tin foarte mult si pe care-l port in minte de ceva vreme.
Un proiect despre a pune la un loc femei care seamana intre ele – au acelasi caracter, au aceeasi eleganta, acelasi bun simt si, mai ales, au etica si rigoare.

Femei care nu-si mai gasesc locul intr-o lume care e artificiala, de suprafata si de interese. Femei care incep sa se izoleze – sa nu isi mai doreasca sa participe la evenimente sociale – pentru ca stiu ca nu se regasesc in “lumea mondena”

Femei care, desi nu se cunosc intre ele, se vor placea intr-o clipa pentru ca vor sti imediat ca au in comun dorinta de a face lucruri frumoase, cu discretie si bun simt.

Am sa aduc fata in fata aceste femei, invitindu-le in locuri care sunt dupa chipul si asemanarea lor: locuri care vorbesc despre calitate, despre discretie si bun simt. De fiecare data in alt loc, de fiecare data intr-un context de “avanpremiera”/premiera, de a descoperi ceva nou, frumos, elegant, rafinat.

Nu vor fi fotografi, accesul se va face doar pe baza de invitatie, iar intilnirile sper ca, pe termen lung, sa se concretizeze in crearea unui grup de femei care sa-si uneasca fortele – mari, in dreptul fiecareia, dar si mai mari pentru tot grupul- pentru a face fapte bune, a ajuta comunitatea, a se ajuta /sprijini intre ele in proiecte viitoare.

Prima intilnire va fi intr-un loc al bunului gust, rafinamentului si preciziei germane; cum tocmai se deschide primul magazin franciza Marc Cain din Romania si va fi colectia noua adusa saptamina aceasta (care arata ca si cum ar putea fi purtata de Kate Middleton sau Regia Rania la intilniri oficiale), la sfirsitul saptaminii viitoare – pentru citeva ore- magazinul va fi inchis pentru o intilnire S!MPA.

De ce scriu asta si aici, desi accesul se va face doar pe baza de invitatie?

Pentru ca la fiecare intilnire imi doresc sa vina si citeva cititoare s!mpa. Asa ca daca va doriti sa participati la prima intilnire si sa cunoasteti 10 doamne minunate, scrieti-mi un mail la cristina.bazavan la gmail.com. (nu lasati comentarii aici, nu e genul de actiune pe care o vom “licita”/prezenta la vedere)

1533
pat kingsleyprima mea vizita in America (la Oscar), Pat Kingsley si o initiere

prima mea vizita in America (la Oscar), Pat Kingsley si o initiere

In martie 2001 ma duceam la Los Angeles sa vad Oscarurile de la ei de acasa.

Era un cadou – in loc de prima de bune rezultate la job – pe care managementul Europa FM mi-l facuse pentru munca si rezultatele din campania de lansare a “primului post privat de radio cu acoperire nationala” (acesta a fost primul descriptiv pt efm, anul urmator a devenit “un radio de milioane de romani”)

Ca si acum, nici atunci nu ma interesau banii, ci experientele si amintirile pe care mi le-as fi putut face din ceea ce traiam/ intilneam, asa ca obtinusem cadoul asta cind seful statiei ma intrebase “ce prima vrei pentru ce ai facut in anul asta?”/ “sa ma duc la Oscar daca obtin acreditare”, am raspuns scurt si direct, iar dinsul – Dan Ghibernea (mai tirziu ambasadorul Romaniei la Londra) – a zimbit si mi-a facut acest dar memorabil, mobilizind echipa de vinzari sa-mi gaseasca cazare buna, bilete de avion etc etc.

*

In avion – in calatoria aia lunga – ca sa nu ma plictisesc, am citit din scoarta in scoarta editia Vanity Fair care era atunci pe piata.

Adica editia cu aceasta coperta care se deschidea spectaculos in 3 parti.

Era, evident, un numar special Hollywood si-avea multe articole spectaculoase, nu doar ca informatie, ci si ca modalitate in care erau scrise, o tehnica pe care la vremea respectiva nu o intelegeam in detaliile ei, dar ma uimea prin felul in care curgeau informatiile si cum era structurat textul. (nici macar asta nu stiam sa spun atunci, ma uimea pur si simplu dar nu stiam sa spun de ce… in presa anilor 90 in Ro fusese o mare veselie, nu-si punea nimeni problema sa scrie articole in felul asta)

Am adus revista acasa si multa vreme am avut-o in colectie, apoi – cindva cind m-am mutat dintr-o casa in alta – am pierdut-o. Habar n-am unde si cum, dar regret si acum ca nu mai pot avea acces (nu sunt online) la citeva articole de acolo.

Unul era despre oamenii cheie de la Hollywood, despre Michael Ovitz si Pat Kingsley.

Ovitz era talent agent cu super fler si putere, cel care a infiintat Creative Artists Agency (printre clientii sai erau Tom Cruise, Dustin Hoffman, Kevin Costner, John Belushi, Michael Douglas, Bill Murray, Sylvester Stallone, Barbra Streisand, Steven Spielberg, Barry Levinson, Sydney Pollack) si care fost presedinte al Walt Disney Company pentru 2 ani si jumatate la sfirsitul anilor ’90.

Kingsley era doamna NU, publicistul cu cea mai mare putere de la Hollywood; printre clientii ei erau Tom Cruise, Al Pacino, Will Smith, Robert Redford, Candice Bergen, Raquel Welch, Charlie Chaplin, Jodie Foster …

La vremea aceea articolele despre ei au fost ca si cum mi-ar fi aprins cineva lumina intr-un tunel si am inceput sa vad pe unde merge stirea despre o vedeta si cit de “despre control si planificare” e vorba in showbiz.

Astazi stiu ca au fost mult mai mult de atit.

*

Am gasit din intimplare in aceasta dimineata (cautam sa aflu detalii despre publicistul lui Meryl Streep pentru ca tocmai a facut o noua miscare de comunicare foarte foarte smart si am vazut ca doamna care o are in grija pe Meryl, Leslee Dart, a fost partenera lui Pat Kingsley in business) un minunat articol despre Kingsley post activitatea ei din comunicarea pentru vedete.

Un articol care-i arata relaxarea de dupa stresul controlului pe care-l impunea si si-l impunea (desi era cea mai buna prietena a lui Tom Cruise, vorbeau in fiecare seara la telefon, pe vremea cind era in activitate spunea ca meseria ei e sa-i deschida usa limuzinei in fata covorului rosu cu smerenia si respectul ca intilneste unul dintre cele mai mari staruri ale lumii si sa se asigure ca fiecare jurnalist l-a intrebat ce e util pentru actor, nu pentru orgoliul jurnalistului :) ), un articol in care ii vezi super increderea in sine si asumarea a tot ceea ce a fost, dar in care da si ‘din casa’ foarte mult.

On Cruise: “His assistant called and made an appointment for Tom to come into my office. He had never been to my office before. And he came in, had a few minutes of chitchat, and he said, ‘I want you to know I’ve decided to make a change.’ I said: ‘I knew that was going to happen today. I guess I’ll probably take a pretty big hit with the media.’ And he said, ‘Well, we’ve all had those hits, haven’t we?’ I said, ‘Yeah. I’ll be OK.’ And then I said, ‘A lot of people have worked on your behalf that you’re not aware of, and I’d like to have you say hello to them.’ So I took him around, and he saw everybody and even went to see the mailman, just as cordial as could be.”

(…)
Cruise’s Scientology played a role, but only toward the end. Before that, there had been just one serious conflict with reps for the religious organization, “but it was taken care of very early in the game,” says Kingsley. “I felt that they were involved in a story that I was doing on Tom, and I said: ‘It’s not your story, it’s Tom’s. You have to step aside.’ And they did.”

Later, however, Cruise wanted to be more vocal about his beliefs. “I did have that conversation with Tom, about cooling it,” notes Kingsley, saying she told him: ” ‘Scientology is fine. You want to do a tour for Scientology? Do a tour for Scientology. But Warner Bros. is sponsoring this tour.’ That was for [2003’s] The Last Samurai. He didn’t say yes or no, except he did not discuss Scientology on that European tour.”

articolul a aparut in Hollywood Reporter in urma cu 2 ani si il puteti citi aici. este o minunatie de portret al unei femei care nu are nimic de demonstrat nimanui.

Drive up to Pat Kingsley’s house in Pacific Palisades, Calif., and you’ll be in for a bit of a shock. Amid the elegant homes and manicured mansions, it seems incongruously small, a modest, single-story place built in the early 1950s, its blandness almost studied, with little to set it apart except, perhaps, for the blinds drawn closed, as if to keep the world out.

This is where you’ll find the woman who ruled Hollywood for years, dispensing favors to a few and fearsomeness to many more, terrifying reporters and editors alike — and even several of the studio executives who paid her bills — a woman who, before her 2009 retirement, held sway at the nexus of Hollywood and the media, as authoritative as she was authoritarian, as strategic as others were tactical, a giant in a land of dwarfs.

*
Pentru mine, reintilnirea in aceste zile cu un text despre Pat Kingsley – la 14 ani de cind am aflat de existenta ei – intr-un context special al vietii mele profesionale (am sa dau detalii curind), mi se pare … un zimbet mare.

In 2001, cind m-am intors din America, mi s-a parut ca a fost lectia mea despre maturizare. Era prima data cind plecasem singura undeva (deplasarile mele in strainatate nu depasisera Parisul – pentru job mai ales- si Turcia pentru vacanta), ma dusesem ca jurnalist si informatiile din relatarile mele fusesera preluate si de Pro Tv si de presa nationala; aveam deci motive de mindrie.

Astazi stiu ca deplasarea aceea n-a fost doar despre asta. Ci a fost un fel de initiere.

Si da, inca imi mai doresc sa am editia aceea de Vanity fair, dar nu am mai gasit-o nicaieri.

1925
happy colaj micSa va fac cunostina cu noul membru al familiei mele: Happy

Sa va fac cunostina cu noul membru al familiei mele: Happy

Mos Craciun are spiridusi dintre cei mai surprinzatori si mai frumosi, si mai buni.

Astazi a venit unul dintre spiridusi la mine cu un dar care ma ajuta mult, dar ma si obliga. Sa va spun insa povestea de la inceput.

*

Pentru 3 ani, White Beauty m-a insotit in multe locuri din lume, a fost martora multor chinuri creative si mi-a fost partener de munca in conditii grele. A fost pentru mine un motiv de mare mindrie, pentru ca odata cu White Beauty in viata mea, l-am cunoscut si pe Razvan Lucescu si am fost – cu el si cu Andi Moisescu – imaginea unor computere foarte performante. Au trecut anii, white beauty a imbatrinit, merge mai lent si mi-am facut planul ca la sfirsitul acesta de an sa ii gasesc un inlocuitor.

Nu sunt chiar cea mai priceputa la tehnica si am cerut recomandari de la prieteni. Manafu a fost cel mai dragutz, ca de obicei cind il intreb ceva tehnic si-mi trimie info cu referinte ca sa inteleg cit pot eu de bine; e bine, Manafu mi-a explicat pe categorii, eficenta, cost vs performanta.

Cind imi calculam eu mai bine bugetul , hop in casuta postala un spiridus al lui Mos Craciun.

Simpaticele doamne de la HP Romania s-au gindit sa-mi faca un dar de Craciun si mi l-au trimis pe Happy.

Ma rog, pe el il cheama Pavilion x360 si e foarte slim, simpatic si maleabil (adica se transforma in tableta, se rasuceste tastatura, are touch screen – o sa descopar eu pe parcurs ce face si va mai spun), dar pentru mine e Happy pentru ca mi-a adus o mare bucurie.

Cred insa ca dar din dar se face rai si, cum tot aveam alocat un buget pentru a-mi cumpara un laptop, am decis ca banii respectivi sa-i donez catre 2 asociatii care au in grija copii saraci.

Dincolo de asta, cred in a inchide cercuri , in a urmari sensul lucrurilor pina ajungi in acelasi punct, chiar daca pe o treapta mai sus, stiu ca prin darul asta sunt obligata sa fac o fapta buna. Nu doar pentru ca e un dar foarte generos, care vine pe o nevoie directa (si le multumesc foarte mult celor de la HP Romania si celor de la The Group), ci si pentru ca…

In urma cu 2 ani eram invitata la Paris la un concert foarte foarte privat al lui Gwen Stefani (eu fiind mare fana Gwen Stefani) cind HP lansa platforma hpconnectedmusic. Unul dintre calculatoarele care erau prezentate ca inovatiile companiei pe care urmeaza sa le scoata pe piata in viitor era… Happy. Care e acum pe biroul meu.

Mi se pare o coincidenta frumoasa, un gest minunat si sper sa pot sa ma revansez cindva, intr-o forma la fel de frumoasa pentru cei care au gindit acest dar.

Pentru mine, intimplarea cu daruirea lui Happy e despre cit de obligata ma simt eu sa fac fapta buna si frumoasa pe mai departe. Ca sa pay it forward.

Va multumesc frumos si promit ca happy o sa va arate multe lucruri memorabile pentru ca o sa fie martorul multor povesti pe care le voi scrie ca sa ne reamintim in fiecare zi, zi de zi, ca sunt multe intimplari frumoase pe lumea asta.

*

de miine Happy intra in functiune:).

 

 

2648

dincolo de limitele interioare

despre depasirea limitelor interioare: “uneori cind tragi de tine te mai si rupi pe dinauntru”. de la un prieten care e un fel de kamikaze pe drumul in care-si urmareste visul.

1088
shutterstock_verdepovesti din cartierul meu: a murit Nea Ion

povesti din cartierul meu: a murit Nea Ion

Nea Ion era paznic la alimentara din colt. Prea putini dintre clienti stiau ca-l cheama Ion.

Statea linga raionul de legume si te ghida cind ajungeai la cintar, iti spunea el repede cifrele din dreptul produsului daca simtea o ezitare care ar fi insemnat ca ai uitat pe drum identificatorul cumparaturilor tale.

Ultima zi a fost la munca luni, ca sa ceara invoire de la sefa pentru ca nu se simta bine. Vinzatoarele spun ca nici duminica nu se simtea bine, adica aproape ca nu se putea tine pe picioare. De doua zile nu putea minca nimic, mai iesea din cind in cind afara sa fumeze. Fuma de la 16 ani.

i-au si zis, isi amintesc vinzatoarele, sa se duca acasa, iar el le-a replicat “nu se poate, n-are cine sa vina sa stea aici de paza”.

Tot ele, vinzatoarele, isi amintesc ca de citeva saptamini umorul lui devenise foarte negru ca le intrebase intr-o zi “ati semnat contractul cu primaria? ca acum cind te perpelesc astia vor sa stie cum sa te aseze: pe o parte, in picioare?” . Avea umor Nea Ion, spun vinzatoarele

A murit ieri, in spital, pentru ca a avea o infectie la plamini pe care nu a tratat-o la timp.

L-au adus acasa si, cind copiii il spalau dupa datina crestina, sotia lui a facut infarct in dormitor si-a murit si ea.

*

– Cine era Nea Ion? Domnul cu mustata?, am intrebat vinzatoarele incercind sa-mi dau seamadespre care dintre paznici e vorba

– Avea mustata Ion?, s-a aratat indignata vinzatoarea de la mezeluri.

– Da, avea mustata, s-a auzit o voce stinsa de la casa.

– Uite, ma, ca a murit de o zi; stai ani linga un om si nici nu mai stii cum arata, a spus amar doamna de la mezeluri si dupa ce s-a inchinat a adaugat “Dumnezeu sa-l odihneasca.”

 

cover photo: shutterstoc/Miramiska : green leaves

 

1335
romaniaScrisoare catre viitorul Presedinte,

Scrisoare catre viitorul Presedinte,

Irina Pacurariu m-a invitat sa scriu o scrisoare, publica, catre viitorul presedinte. Ea va face parte din emisiunea “Scrisori catre presedinte” care va fi difuzata de TVR, duminica incepind cu ora 18.35.

In contextul acestor zile si, mai ales, ale intilnirii televizate de ieri, am sa fac publica scrisoarea aici. (ea a fost scrisa, si filmata partea mea de emisiune, imediat dupa primul tur al alegerilor, luni 3 noiembrie.)

*

Domnule presedinte,

Daca tot am acest privilegiu sa va scriu o scrisoare publica, dati-mi voie sa va pun o intrebare: Dincolo de ideologii si de indemnurile colegilor de partid, ce v-a facut, cind ati ramas singur si-ati analizat propunerile, sa spuneti “da, candidez”?

In ultimii 25 de ani, m-am intrebat – la fiecare schimbare de mandate – de ce ar accepta cineva sa devina modelul de viata pentru citeva milioane de romani.

E ego? Adica stiti dvs ca sunteti mai bun decit toti ceilalti si ca puteti fi un exemplu?

E smerenie si datorie? Adica stiti ca puteti schimba un pic in bine lumea din jur si va puneti viata si timpul in folosul tarii?

Imi doresc sa aveti bun simt, nu pentru ca TREBUIE sa-l aveti, ci pentru ca exista in interiorul dvs. Imi doresc sa aveti onestitate si liniste interioara ca sa le puteti da mai departe si celorlalti. Imi doresc sa deveniti un model, un mentor, un mediator, un diplomant adevarat. Si sa va aduceti aminte, cu responsabilitate de asta in fiecare dimineata.

Si sa nu mintiti. Sa nu va mintiti.

Si sper din tot sufletul sa aveti relaxarea sa va lasati sotia sa fie o adevarata prima doamna a tarii care sa se implice cu discretie si eleganta, dar cu hotarire si fermitate, sa aduca in sufletul romancelor dorinta de a face fapte bune, de a-si educa mai bine copiii si de a-i creste sanatosi. Niciunul dintre presedintii de pina acum n-a facut-o.

Va doresc succes in lupta cu dumneavoastra de a deveni un om mai bun. Daca o sa cistigati lupta asta, si noi vom fi cistigatori.

1333
shutterstock_revisteAmintiri si lectii de la revista Tabu

Amintiri si lectii de la revista Tabu

In week endul acesta am triat citeva cutii cu diverse amintiri care s-au aflat intr-un depozit. Lucruri personale, dar si multe amintiri profesionale; de la dosare cu campaniile Europa FM pina la colectia revistelor Tabu din anii in care am manageruit echipa.

De aproape 4 ani de cind am plecat de la Tabu, n-am mai deschis nicio revista. Nu stiu cum arata astazi revista si, in general, refuz sa intru in orice conversatie pe tema continutul ei actual ori a vreunei decizii editoriale a actualului management.

In week end a trebuit sa ma intorc la revistele vechi pentru ca a trebuit sa iau decizia ce pastrez din cutiile care se aflau in mijlocul casei.

Asta a fost un exercitiu frumos de a ma uita la mine din urma cu 7-8 ani, dar si la munca mea si a unor echipe minunate.

1. E frumos sa constati ca nu mai ai incrincenarea de a te afla fata in fata cu ceea ce consideri a fi o greseala intr-un text. Da, si acum as mai edita unele dintre textele de atunci, “curatindu-le” de citeva emotii pe care le consider in plus, dar – cintindu-le cu mintea curata si fara nicio idee despre ce e vorba in ele – mi s-a parut uimitor ca foarte multe sunt perfect valabile si astazi.

2. Multi dintre tinerii pe care am pariat in 2005-2010 sunt astazi vedete confirmate.
Imi aduc aminte cit de mult ma luptam cu managementul ca sa fie in revista un articol despre x sau y ( “cine naiba a auzit de astia?” era replica standard), dar sa-i vezi cu ochii faptelor de peste aproape 10 ani e un confort psihologic imens. E o confirmare ca instinctul, backgroundul tau cultural functioneaza.

3. Editorialele pe care le-am scris atunci ma reprezinta si astazi. E reconfortant sa vad ca am fost sincera.

4. Sunt atit de multe interviuri frumoase (care mai stau si astazi in picioare) incit e aproape incredibil.
Mi-am amintit de primul interviu international (cu scenaristii de la Sex & The city) si incrincenarea mea in fata colegilor “cum adica pina acum nu am solicitat niciun interviu international?” si de acolo incolo a fost un sir valoros de interviuri cu actori, muzicieni imensi despre care puteam citi si in revistele “de afara”, doar ca era continutul nostru. Scris si facut de noi.
Interviurile care-mi poarta semnatura am sa le postez online, precum si o parte a interviurilor facute de Ana Maria Onisei (pentru ca am acordul ei); pe celelalte, din considerente de drepturi de autor nu le pot posta.

5. E interesant sa vezi cum de la an la an continutul isi schimba proportia de fotografii/ fashion vs interviuri reportaje. Si cum de fapt numerele cele mai vechi, alea care pareau cu cel mai greu content, sunt in continuare perfect valabile. Si stilistic, si editorial. Pentru ca doar continutul (informatia) daca e corecta si puternica rezista peste timp.

Cind muncesti zi de zi la o revista e ca si cum stai zi de zi, multi ani, cu cineva in casa: incepi sa-i vezi mai mult defectele si uiti de ce sunteti impreuna. Sa revad revista dupa atita ani a fost ca si cum m-as fi uitat la un fost iubit, cu mintea si sufletul curate, si-am inteles de ce – in alta viata – am fost impreuna; n-avea cum sa fie altfel.

A fost deci o experienta foarte interesanta in acest week end sa ma pot uita pe munca mea din ultimii ani. Si sa vad ca am relaxarea sa ma uit la ea ca si cum ar fi a altuia, cu curiozitate proaspata, mintea curata si analiza corecta.

E un exercitiu pe care vi-l recomand. E frumos sa te uiti la esenta caracterului tau – revazindu-ti reactiile din munca sau din viata personala – si sa intelegi cu ce te lupti ca sa imblinzesti, dar mai ales de ce unii oamenii iti sunt prieteni sau te-ai regasit peste ani in munca lor.

cover photo shutterstock

2415
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!