Tag : pianista

frivolitati – freewheel

Am inceput un joc cu MD-ul. Vorbe & muzici. Din cind in cind, el insoteste unul din posturile de aici cu o muzica la tema. In restul timpului, pe el il cititi aici.

Simbata dupa ce am participat la frivolitati care au suparat publicul cititor de blog, m-am oprit cu anaceadesteapta intr-una bucata circiuma sa mincam. Printre inghitzituri am dezbatut si chestii delicate din bucataria muncii noastre.

Ana vine dupa o perioada in care a stat si-a scris (s-a chinuit si l-a chinuit si pe domn Lupsa cu) un articol pe care-l cititi in numarul de martie.
Care, pentru ca a fost lucrat nu doar cu mintea ci si cu sufletul, nu prea paraseste casa; apare in discutiile noastre mereu.

Am discutat, am facut comparatii, am ris, ne-am incruntat, am vorbit despre limite, putintze si neputintze.

Seara, pe cind eram fiecare la casele noastre, ana mi-a trimis un citat si-un link.

Citatul era racord la ceva din discutia noastra si ii apartinea unui domn pe care am decis pe loc ca-l iau de barbat. (stiu, frivolitati, mai ales ca in ignoranta mea habar n-aveam de el, desi aud ca e un celebru jurnalist, Mike Sager.)

Link-ul e de la un text scris acum 4!!! ani despre doamna-pianista-Jelinek (cea care a scris cartea a carei ecranizare nu paraseste casa mea), text gasit intimplator pe cind cauta ceva pe liternet.
E un motiv sa intelegeti de ce eu o numesc anaceadesteapta. Nu o iau de nevasta, desi…(frivolitati, desigur)
textul aici

*
MD-ul a ales pt asta:

820

Pianista lui Michael Haneke

“I don’t try to sympathize with my characters, I just try to empathize with them. To try to understand. If I sympathized with the characters I would make idealized, romantic characters out of them, which I don’t do. I don’t idealize them, I just do normal characters, not very sympathetic, but just the way they are. I think I do this in films that are made in the shape of a question, not in the shape of an answer. They just try to make a very open statement and it is down to anyone’s subjectivity to find his own answer to that.”
Isabelle Huppert

*

Am vzt in week endul acesta Pianista, filmul lui Michael Haneke. Habar n-am de ce l-am sarit la vremea lui. Ma bucur insa ca nu l-am vzt atunci, pentru ca ar fi fost ca la Bleu-ul lui Kieslowski: as fi stat in casa, prêt de citeva zile, incerc sa reinvat sa respir. Acum, anii din buletin, antrenamentul stomacului si emisiunile timpite de la tv, ma ajuta sa ma recuperez mai repede.

*
Mai jos e secventa mea preferata din film. Ana (care mi-a dat filmul) spune ca e si secventa preferata a lui Haneke. Nu vreau inca sa ma uit pe dvd la interviurile cu regizorul si cu actrita ( Isabelle Huppert) ca sa nu-mi stric lumea pe care mi-am creat-o in capul meu. Tot Ana mi-a zis ca si Haneke spune ceva similar, cum ca refuza sa dezvaluie unele chei din scene pentru ca fiecare spectator isi formeaza o lume a lui, isi da explicatiile lui. Stiam io ca iubesc pe cine trebuie:)
*
Aveam si cartea (Pianista, Elfriede Jelinek, Polirom) undeva prin casa. Azi noapte, cind nu mai puteam respira si-am oprit o clipa filmul, am cautat-o. Dar sunt prea multe carti pe aici si efortul mi s-a parut mare. Astazi mi-am cumparat alta. Am deschis-o la intimplare: secventa cu baia publica. Mult mai dura si mai agresiva decit rafinamentul, finetea si detaliul nimicului din film. O fac cadou. Dupa reperele mele, nu se ridica la nivelul filmului.

*
In secventa de mai jos, Erika – profesoara de pian – se prezinta iubitului ei. N-are exercitiul relationarii cu barbatii, nu stie sa vorbeasca cu ei. N-are niciun fel de exercitiu de relationare si se ascunde in spatele perfectiunii (din muzica) ca sa se protejeze. Erika are preferinte sado maso si-i scrie iubitului o scrisoare pe care-l pune sa o citeasca in timp ce ea il priveste. Apoi il confrunta cu ce a citit. Imi place mult cum Huppert ( e maiestria ei aici, de asta nu numesc personajul – Erika) isi prezinta arsenalul erotic: inocenta, vulnerabila, angoasata. Ca o fetita care-si scoate jucariile la control, sau isi prezinta caietele de tema profesorului. Pentru iubitul ei a pierdut controlul, se expune asa cum e.

Desigur, il sperie. Dar asta e alta discutie.

Toata bucuria acestui film e ca doar expune. Nu da niciun verdict, nu da nicio explicatie, nu-ti ofera foarte mult background despre personaje.
N-am mai vzt de mult un asemenea control al detaliilor, al lucrurilor mici care pot genera raspunsuri mari. Un firesc care, in banalitatea lui, te darima. O constructie care creste pas cu pas, te omoara usor, te face sa-ti spui “ok, renunt, nu-l pot duce la capat, ma chinuie prea tare”, dar te tine lipit de ecran. Si cind te poti detasa si-ti doresti sa deconstruiesti ca sa intelegi cum de te-a fct regizorul sa ajungi in starea aia, iti vine sa-l iei acasa pe Haneke, desi banuiesti ca ai avea o viata f f f grea cu el.

Am scris asa de mult de el, cu gindul ca poate va conving sa-l vedeti.

1152
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!