Tag : prieteni

scrisoare_de_la_mos_craciunPrimul meu Craciun in Rai (Anca Macoviciuc)

Primul meu Craciun in Rai (Anca Macoviciuc)

povestea face parte din proiectul primul ebook din Romania cu povesti de Craciun

Primul meu Craciun in Rai

Cand m-am trezit, in camera nu mai era nici urma de televizor. Nu stiu de ce, primul reflex a fost sa caut telecomanda si s-o indrept catre locul gol de pe masuta de langa usa, doar – doar l-oi face sa apara. Merde!, mi-am zis si-am vrut si sa pronunt dar nu mi-a iesit. Nu m-a susprins ca n-am putut verbaliza o prostie, mi s-a tot intamplat in ultimii ani in Belgia.
M-am uitat roata prin camera si n-am recunoscut nimic din ce era ieri dupa-amiaza cand am adormit scriind de zor la teza de doctorat. Cu toate astea, locul imi era cumva familiar. Da, m-am trezit intr-o camera care nu era a mea, dar era plina cu lucruri pe care le-am recunoscut si le-am mangaiat. Pe fiecare in parte. Si la fiecare mangaiere imi aminteam clipa si locul in care le-am primit si privirile persoanelor care mi le-au daruit. Am staruit zambind in fiecare privire. Cand in sfarsit m-am asezat pe pat, incercand sa-mi pipai realitatea, m-a luat cu ameteala – ca in prima dimineata de Pasti fara tata. Aveam roua pe maini, de la florile care-mi umplusera patul. Atat de multe flori albe, brr. Am reusit sa ma usuc cu poalele rochiei. Si-apoi m-a lovit: nu ma trezisem. Eram inca in visul de ieri dimineata, ala scurt cat somnul de dinainte de micul dejun luat in pripa pe foile de la capitolul 6. Si-n visul ala eram singura in rochia asta, si un pic trista, dar nu vedeam nimic in jur. Acuma vad
, mi-am spus. Vad ca nu e nicio sursa de incalzire in camera asta, dar nu mi-e frig de loc. Roua s-a uscat, patul se incalzeste de la flori, si pasii mei, pe masura ce parcurg camera asta mare de-a lungul si de-a latul, sunt calzi, ca dupa o frectie cu otet.

Asta a fost prima mea fraza “observationala”. Cand mi-am intors privirea catre usa, l-am vazut pe tata. Am stiut, inainte sa-mi zica “buna”. Si nu m-am speriat.
Am inteles unde sunt, si ca ieri se continua cu un altfel de azi decat ala in care imi programasem sa fac curat impreuna cu mama in apartamentul pe care-l luasem in rate. Am stiut ca pe El n-am sa-l mai tin niciodata de mana. O singura lacrima, atat am simtit pe obrazul drept. Una calda, atunci cand tata mi-a sarutat mana.

Ne-am asezat la masa bunicii, aia pe care-mi scrijelisem numele cu creta colorata la 7 ani, si-am povestit. Stia tot ce facusem, dar ii tot dadeam inainte oricum versiunea mea, cu tot ce-am vrut sa-i spun o viata si n-avusesem timp. M-a scos la plimbare apoi, si, rand pe rand i-am revazut pe toti cei carora le spusesem in biserici “la revedere”. Si ei m-au invatat, fiecare cu tehnica lui, cum sa ma uit la toti cei care mi-au spus acelasi lucru, cu gandul, cu vorba, cu flori si lumanari, cu strigat, cu durere, cu intelegere sau cu revolta. Si pana la ziua mea, am invatat cum sa-i fac sa ma simta aproape. Pe cei care ma lasa aproape, ca deh, daca sunt aici nu inseamna ca am super puteri.

*
Le-am vazut la patinaj. Prima lor iesire intr-o astfel de locatie si formatie mi se datoreaza, stiu. Ana se descurca foarte bine, Iulica la fel, Mireille nu mai zic. M-am prapadit de ras cand le-am vazut pe Anca, Andreea si pe Ancuta inaintand timide pe langa mantinela aia urata. Dar le-am dat curaj. Sunt asa mandra de Ana.

Ancuta era prima data pe patine. Am vrut sa aprind prima noastra tigara. Aia pe care o aprinsesem la filtru cand am fumat prima oara, la geamul din camera mea, intr-a 11a, parca, dupa ce ne-am facut ochelari. N-am reusit, ca aici, lucrurile adunate in camera nu dispar niciodata. Uneori se fac mai mici, sa faca loc altora. Chestie ciudata Raiul asta.

Ancuta si-a dat joc manusile de piele si si-a aprins o tigara. Mirosea ca laleaua aia alba pe care mi-a adus-o dimineata la Serbanesti si care sta in ghiveci langa celelalte primite de Craciun. Pentru alea dinainte nu mai e loc in camera, stau in gradina. Am uitat sa zic, am o gradina destul de mare. Tata glumeste, cica la 30 de ani o sa am prima gradina botanica din zona asta.
Erau rosii in obraji.

Mama a facut cozonac si a vorbit cu Ana, sa vina impreuna. Au venit toate pe seara, sa cinsteasca un pahar pentru mine si sa se uite la poze. Fetele s-au tinut de mana si s-au tinut sa nu planga, pentru ca na, au tinut la mine. Durerea e galbena. Am vazut-o facandu-se mare cat o minge medicinala cand au auzit-o pe mama vorbind cu El la telefon. A ramas in Belgia. In camera noastra de acolo ferestrele-s acoperite de multe mingi din astea galbene.

Fetele-au povestit care cum ce-au mai facut, nu si ce-ar mai vrea sa faca. Eu asta as fi vrut s-aud. Si mi-am promis c-o sa fac cumva sa le-ascult pe fiecare in parte, care pe unde s-or duce. Macar atat.
Mama a adormit mult dupa ce-au plecat fetele pe la casele lor.

Am sarutat-o pe frunte. De multe ori am vrut sa fac asta in adolescenta, cand mai adormea suparata, dupa vreo zi grea la scoala.
Florile din camera s-au deschis de la toate lacrimile cazute in pamantul pe care-l vad prima data de Craciun altfel.
In rama foto goala de pe noptiera, el imi cauta inca privirea in amintirile care curgeau alandala si-n care eram impreuna. L-am vazut cum se enerveaza ca nu merge netul, se opreste si se roaga. N-a crezut niciodata in miracole, si dupa ce mi-a luat ultimul bilet de avion catre Romania, in chestia aia otelita in care m-au pus in rochie, n-a mai crezut in nimic bun in general. Am atins mijlocul ramei si-am vazut cum se schimba la fata. In mijlocul desktopului i-a aparut ultima noastra replica de chat. Aratam tare bine in avatar. Am zis lol, in gand, dar n-am putut pronunta. Aici nu pot sa vorbesc altfel decat am facut-o acolo. A zambit si a deschis explorer-ul.
I-am simtit increderea. O pagina de yahoo, cu stiri ingramadite, cu casuta de logare in dreapta. Dedesubt, o reclama tampita: “Love is a gift”. Mai tii minte cand ai zis ca n-o sa dai niciodata click pe un banner
? I-m sters replica asta din memorie.
In acelasi loc, in acelasi timp, am atins un pixel. S-a deschis o pagina de povesti de Craciun.

“I see the countless Christmas Trees around the world below,

with tiny lights, like heaven’s stars, reflecting on the snow.

The sight is so spectacular, please wipe away that tear,

for I am spending Christmas with Jesus Christ this year.

I hear the many Christmas songs that people hold so dear, but the sounds of music can’t compare with the Christmas choir up here.

I have no words to tell you, the joy their voices bring,

for it is beyond description, to hear the angels sing.

I know how much you miss me, I feel it in your heart,

but I am not far way. We’re really not apart.
Be happy for me dear. You know I hold you dear,

Be glad I’m spending Christmas with Jesus Christ this year.

“Love” is The gift, more precious than pure gold.

It was always most important in stories that we told.

Please love and keep each other, as my Father said to do,

for I can’t count the blessings or love he has for you.

So, have a Merry Christmas and wipe away that tear.

Because I’m spending Christmas with Jesus Christ this year”.

Stiu, e cam tampita poezia asta, as zice ca e chiar penibila de fapt, ca unele din serialele la care inca se mai uita fetele sau ca versurile de Maya Angelou puse pe cartonase de doliu, dar atat am putut face: un click pe un banner care-a dus la o pagina unde cineva si-a publicat durerea, s-o citeasca altii ca sa si-o vindece pe-a lor.

Si ne-am bucurat impreuna. Ca la primul nostru brad. Mingile galbene au disparut de prin camera. A ramas una mica, sub pat.

Mi-a promis c-o sa faca singur curat pana-n Craciunul urmator.
In ultimii 3 ani am incercat sa-l fac sa se tina de cuvant si am pus in aplicare tot ce-am invatat la cursurile de aici. Imi dau deja masteratul in vindecare. Tata zice c-o sa-mi publice astia lucrarea de disertatie, in franceza, engleza si romana, ca am un titlu scurt si haios: Primul Craciun in Rai.


PS: Celor carora le e dor de poze cu mine, o sa le dedic un blog. Trebuie sa-i mai trimit niste vise din alea increzatoare Ancutei.

PPS: Dimineata si seara deschideti geamul. Larg. O sa va zambesc sanatos de la prima gura adanca de aer.

Cu drag,

N.

1347

Tiff 2009, Oameni si faze: Plectrude

O stiam virtual. Comentase pe blogul meu, ma dusesem pe blogul ei si ma plimbasem o vreme.

Am cunoscut-o la cluj; micutza, delicata, cititoare de proust in franceza!!! (n-am citit-o inca, s-a aparat ea cind m-am uitat la cartea pe care o avea in mina „in cautarea timpului pierdut”).
mi-a facut un cadou superb: o carte postala din 1970 cu cinematograful Republica.

Ce nu stie ea e ca eu string carti postale pentru un colaj pe care vreau sa mi-l fac pe perete, asa ca a fost punct ochit punct lovit.

Bombonelele ei poket coffe ne-au tinut companie tot drumul. Si-acum, in tren, sunt 3 bomboane pe masa intre computerele noastre. Ultimele trei.

Ana Maria, ma bucur ca te-am cunoscut. Si sper sa-i scrii lui Razvan la Liternet:)

1368

o abatere, pentru cind ai un ragaz

nu-i mare brinza, dar e textul care m-a emotionat cu vreo citeva zile inainte de 2009. si m-am gindit la tine, citindu-l. mi-am reamintit de el in timp ce rasfoiam posturile tale de vacanta. sper sa-ti placa. mie mi-a picat ca o digresiune voita, la momentul potrivit. treci repede peste intro, spre final se intensifica treaba ;))

text dilema veche

pup meanwhile, ma duc la frecat podelele,
a.

*
de la anaceadesteapta, azi pe la prinz, via email.

*
e doua juma d dimine, ana tocmai ce a plecat d la mine.
am avut de recuperat lucruri pierdute in zilele de vacanta, in ideea textului pe care mi l-a trimis.

2326

in loc de jurnal de vacanta

Acolo unde e link, e o invitatie: s-ar putea sa va placa sa vedeti/cititi.

Am vzt:
1. Good night and good luck (era la tv si-am vrut sa revad monologul cu “daca televiziunea doar va distra lumea, atunci va ramine o cutie cu fire si lampi”)
2- 3 -4. How to Lose Friends & Alienate People, Read & burn out, Women – ca sa-mi spal creierii dupa lecturile grele.
5-6. Breath al lui Kim ki duk (cam bullshit, dar nu-l vazusem cind concura cu Mungiu la Cannes) si Dream – la sugestia lu’ domn Afrim – tot al lui Kim Ki Duk (much, much better)
7. First person – Rick Rosner si Chris Langan (doua episoade din documentarele-interviuri mai vechi ale lui Errol Morris pentru ca mi le-a reamintit domnu’ Gladwell cu cartea sa.)
8. Stories of lost souls (7 povestiri cu distributii si regizori diferiti; Cate Blanchet mi-nu-nat d isterica intr-una din ele)
9. The city of Sylvia (n-as fi vzt niciodata filmu’ asta daca in aeroport, R n-ar fi fost confundat cu actorul din rolul principal, iar el plin de incredere nu ar fi dat autograf -“with love, Xavier”)
10. Milk (Sean Penn ia Oscarul, din nou; doar ora – 5 dimine – m-a oprit sa dau clasicul sms “toti baietii misto joaca in echipa voastra?!”)
11. Revolutionary Road (filmul care a reusit performanta vacantei: sa–mi alunge insomnia; la a treia incercare am ajuns la genericul final, pacat ca l-am vzt la sf vacantei, as fi dormit mai mult)

Am citit:
1. Joan Didion – The year of magical thinking (m-a impresionat tare, a dus la o serie de alte lecturi despre care am sa scriu separat si am cautat-o pe Adriana Marina: “hai sa facem cumva sa fie tradusa si la noi”. multzu Lavi, Cristi)
2. Malcom Gladwell – Outliers (care m-a cam enervat si o sa ma manifest curind aici)
3. Paul Auster – True tales of American life (povesti reale scrise de oameni obisnuiti si editate de Auster)
4. Zadie Smith – The book of other people (23 de scriitori si exercitiile lor d proza scurta pe tema data, editate de Zadie – o concurenta la antologia Granta); m-a distrat Hornby si al lui J Johnson, nu s-a luat deloc in serios – de unde si postul meu cu “Popescu”;
5. Julian Barnes – Nothing to be Frightened of (cadoul d Craciun d la Mimo, direct la tinta. Multzu.)
6. Ian McEwan – The Daydreamer (prima carte pentru copii a dlui McEwan)

Am baut: mult, de multe feluri, in doua tari, dupa doua obiceiuri si fusuri orare.

M-am plimbat pe strazi pina mi-a inghetat nasul, mi-am revazut prieteni vechi, am facut pariuri si cadouri, am stat cit am putut de mult departe de net, de calculator si de televizor. Am lichelit.

gata, i’m back home.

3846

supliment pt barbati tabu

E prima revista gay oriented care se distributie mass market.
Asta e esenta.

Nu toate articolele contin cuvintul gay. Nu tot ce e intre cele 100 de pagini e exclusiv pentru comunitatea gay. Sunt lucuri de interes si pentru barbatii straight. Sunt lucruri de citit si pentru femei.

La fel ca in viata.

E un ghid life style gay oriented.

*
Cum a aparut?

Aveam in plan la sfirsit de an un supliment pentru barbati. Dar sunt atit de multe suplimente care insotesc revistele pentru femei, mai sunt si revistele de barbati, incit nu nu-si mai gasea locul inca unul la fel.

Am prieteni gay. Nu pentru ca e la moda sa ai prieteni gay, ci pentru ca viata ne-a adus alaturi si ne-am placut unii pe altii.

Prietenii mei nu sunt ca tarky sau mai stiu eu cine care se mascareste la tv. Am fct suplimentul asta cu gindul la ei.

Cu gindul la momentele in care prietenii mei merg cu teama pe strada, cind aud prin Mall-uri cuvinte greu de reprodus sau cind sunt dati jos din taxi.

Cu gindul la momentele in care pierd tencuiala din consolidarea caramizilor relatiilor lor pentru ca se priveaza de o multzime de senzatii pe care le-ar avea desfasurindu-se in spatiul public ( sa se tina de mina intr-un parc e doar un exemplu banal).

Cu gindul la mustrarile mele de constiinta pentru cazurile in care am tinut sa precizez in articole ca nu joc in echipa cealalta, desi stiam ca nu ar trebuit sa conteze precizarea asta, dar instinctul de aparare m-a fct sa marchez bine cum stau lucrurile.

“Daca ceva exista, el nu poate fi ignorat tocmai pentru ca exista” ne-a zis Tudor Kovaks mie si Oanei intr-o cafenea in timp ce-l chinuiam cu cele mai dure intrebari despre lumea interioara a gay-ilor. (interviul e in revista)

Sper ca a rezultat o revista onesta. Stiu insa ca scrisa de unii dintre cei mai frumosi dintre reprezentatii comunitatii gay ( frumosi ca ambalaj – da’ ce sa facem daca ne place de voi ca sunteti ingrijiti si frumusei :) – dar frumosi si ca structura umana).

Le multumesc tuturor pentru entuziasmul cu care s-au alaturat la un proiect care sper sa deschida un nou drum.

De aici incolo depinde doar de cumparatori si de reactiile publicului, daca va mai exista un supliment pentru barbati tabu (gay oriented).

Recesiunea prin ochii unei fashionistas

“Am in dulap intr-o parte camasile cu butoni, separat de toate celelalte camasi. Le imbrac la intilnirile importante de business. Din martie n-am mai umblat in zona aia din sifonier. Asa ca se simtea de mai multa vreme ca vine recesiunea.”

Mirela, super fashionistas, agent imobiliar in zona rezidentiala

815

insectarul cu oameni

Trebuie sa te scot cu el intr-o zi la cafea.
Ok (…pauza…) Da’ de ce?
Pt ca o sa va placa sa va intilniti, sa va cunoasteti.
A, da. Bine. (…pauza…) Insectarul tau cu oameni alesi pe sprinceana.
Da’ d c insectar?
Pentru ca niciunuia nu ne place sa stam mult afara. Sub sticla e mai bine.

*
am purtat discutia asta cu un prieten acum doua zile. de atunci mi-am mai dorit ca un prieten sa-l cunoasca pe altul, si-am mai descoperit doi oameni pe care i-as putea aduce fatza in fatza pentru o intilnire care sa fie memorabila. mi-am dorit sa o cunosc si sa o simt mai bine pe o doamna care a fost subiectul unei sedinte foto pt revista pt ca m-a surprins cu caldura ei si cu mobilarea interioara. m-am incarcat tare frumu din niste povesti in care mi-as fi dorit sa cunosc fiecare dintre subiecti or semnatari. m-am emotionat la gindul ca in curind ana o sa-l cunoasca pe un pusti care m-a fct sa pling odata intr-un film si pe care la vremea aia mi-am dorit tare tare sa-l intilnesc. (dupa ce-si face ana treaba o sa-l si cunosc)
*
Oameni cu acelasi limbaj emotional.
*
Foto e de la Petrila, mina cu 12 morti, fcta ieri de Cristian Movila.

Cristi mi-a zis azi ceva care m-a dus cu gindul la o marturisire a lui Cristian Lupsa, iar atunci cind imi povestea domn Lupsa imi amintisem de o vorba asemanatoare spusa de Radu Afrim.

Si nu se cunosc intre ei. Inca:)

996

daruri pe care nu le poti cumpara cu bani

in octombrie e ziua mea, cum e pe la inceputul lunii si am prieteni multi, toata luna primesc daruri.

toti se “vaita” ca e greu sa-mi faca mie daruri;

pot sa-mi cumpar orice vreau si, ca sa fie si mai nashpa pt ei, cred din toata inima ca “darurile adevarate sunt cele care nu se pot cumpara cu bani”

cind se gindeste cineva la tine si vrea sa imparta un lucru frumu pe care l-a vzt/trait, mi se pare un dar minunat, dar e destul de greu sa intilnesti multi oameni care sa stie sa faca asta. ( me happy)

*

azi am primit d la anaceadesteapta o gravura de mircea dumitrescu, “saritul peste gard” din ciclul Patru probabilitati de evadare.

dar darul n-a fost gravura in sine (care e f valoaroasa si f frumoasa si pe care, daca reusesc sa o foto, o si postez), ci asocierea cu experientele noastre, cu discutiile noastre, cu darul de l-a primit ea anul trecut, cu desenul d mi l-a fct radu. iar drumul asta pe care l-am fct mental cind am deschis desenul si emotia care l-a insotit, nu se poate cumpara cu niciun ban, nicaieri in lume.

o zi frumu azi. multzuuuu ana.

(care ana era cu mos craciun in redactie azi. stateau d vb p o canapea si toti cei care treceau aveau luminite in ochi. a fost tare frumu sa constat ca toti mai credem in mos craciun.)

2119

mimo is my hero!

15.30 piata romana costa cafe.
merg cu mimo pe strase si povestim. adica eu povestesc cu ochii prin vitrine si ea asculta. pina cind urla de imi muta urechea din loc: ATENTIEEEEEEE!

in fata noastra la 20 d m, un domn rrom si o batrinca se intorc. domnul rrom ( e f negru, mic d statura si bine facut) se uita la noi ca o pantera. ii simti toata ura in ochi.

citeva secunde care par minute bune, ne uitam unii la altii, batrinica mirata, luindu-si geanta in brate la gestul meu de a-mi duce geanta aproape de corp, domnul rrom ( nu mai mult de 25 de ani, imbracat in trening) fixindu-ne cu privirea. cu ura.

apoi domnul traverseaza strada printre masini, batrinica vine linga noi, mimo ii explica ca nu a apucat sa ii ia nimik, a vzt ea cum dusese mina la geanta dar avea miinile goale.

dupa care batrinica traverseaza si ea, sa-si cumpere pateuri.

iar eu o declar eroina mea pe mimo pt curajul ei si spiritul ei civic.
love youuu mimo.
***
mimo e prietena mea de aproape 10 ani (aniversam in noiembrie 10 ani de la prima noatra intilnire)
me happy ca am asa prieteni misto. aici intr-o foto dintr-un mall unde, contrar orice v-ati gindi nu facea shopping, ci muncea. lucreaza la revista styler.

1458

rochia maria – rochia l’amant

Nici nu trebuie sa ma gandesc. Rochia “L’amant”: vreau sa fiu si exact in momentul din poza. Inocenta, pasionala,reala,carnala,feminina, interzisa, exotica, misterioasa. Si contextul este fascinant. Sunt sigura ca multe femei s-au vazut in postura de “dama de companie” in situatii total complicate si carnale.
maria alexe

*
maria e stilist si e colega cu noi. sau a fost stilist pentru ca vrea sa faca altceva acum, vrea sa treaca in partea mult mai creativa, vrea sa se intoarca la desene. pe maria o iubesc pentru amestecul ei de inocenta cu sexualitate directa, uneori agresiva; pentru vorba ei fara ocolisuri si fara rusine. e foarte frumoasa maria, seamana cu angelina jolie si-are dozade nebunie pentru care o plac si mai tare.

oamenii banali fac lucruri banale, imi spun mereu. maria nu intra la categoria asta.

*
daca ai putea sa te transformi intr-o rochie, ce ai vrea sa fii?
trimite rochia eu la cristina.bazavan@tabu.ro

1442

rochia noemi

“este cea purtata de Julianne Moore, cu tot cu jacheta cea verde. Este rochia mea preferata, pe care as purta-o in fiecare zi si nu m-as plictisi de ea, niciodata! Si nu e numai din cauza filmului, imi starneste amintiri din camera mamei de la bunicii din Braila, cand rasfoiam albume de fotografii cu mama in anii de liceu iar aceste rochii erau a la mode. Iubesc rochia asta!”

*

*

Noemi e cel mai bun om pe care-l cunosc. nu poate sa spuna o rautate, nu poate sa se certe cu nimeni. nu poate fizic, are eraticat din creieras sectiunea “suparare”. e omul care si-ar da si haina de pe ea pt tine, care e gata sa se mute de la ea de acasa sa te lase pe tine sa locuiesti acolo daca nu ai unde sta. noemi vine de pe alta planeta, nelocuita de noi muritorii, e ingeras.

1557

rochia adriana

simpla, discreta, rafinata, eleganta.

muream d curiozitate care e rochia ei, caci e f f f f speciala ca persoana.

un yamamoto.

*

adriana e colega mea si e un personaj aparte, a intrat in gasca mea – off job – de un an si ceva, cu prezenta ei discreta si eleganta.

v-as dori tare sa puteti sa ajungeti sa o cunoasteti. dar pt asta nu e suficient sa o intilniti.

e destul d greu sa reusiti asta, caci nu se lasa usor “cunoscuta”

*

(mi-a dat astazi un documentar despre yamamoto si-am descoperit ca…. asta va fi pt un alt blog)

1270

pillowman – o noua piesa by radu afrim

  

mai intii de toate, daca nu mi-ati citit niciodata blogul personal, e bine si corect sa stiti, ca radu mi-e prieten. asta nu inseamna ca nu spun ce nu-mi place (cind nu-mi place) ceva la piesele lui, dar am o doza mare d subiectivism, pe care-l declar asumat.

*

simbata am fo a vad piesa lui cea mai noua; Pillowman…la Braila!!!

*

despre cenzura, copii molestati, parinti care planifica prea mult viata copiilor lor, copii care se zbat “sa evadeze din gindurile parintilor lor; sa nu devina sablonul inventat de ei”, cum ar spune Thomese (Copilul-Umbra a fo lectura mea pe drumul dus-intors Bucuresti Braila), scriitori care se descarca prin povesti; scriitori care se incarca din povesti; inocenti care accepta cu greu ca sunt diferiti si asa vor ramine.

*

cu o foto din show, facuta de radu

1187

aeroport budapesta – surreal California Dreamin’

pe drum catre casa ( de la Berlin) escala la budapesta.
*

30 de soldati americani in haine de camuflaj cu imprimeuri pale. (iete ce fashion i-am descris), cu muschiuletzi si foarte atletici. atirnau pe unde isi gasisera cite un loc, un spatiu de bagaje, o masa de restaurant.

toate tocurile cui, mule-urile asortate si bibiloaiele de aur la degete si urechi isi facusera treaba ca din intimplare in zona aia. si tot ca din intimplare mule-urile erau romance.

*
dau la prietenelor mele p sms descrierea situatiei, anaceadesteapta raspunde “decupaj din California Dreamin’ ” si in 2 min trece nonsalant pe linga americani Andi Vasluianu ca si cind ar fi facut si el parte din secventa aia de film.

*
andi a vnt in acelasi avion cu noi de la budapesta la bucuresti.

974

Anonimul IV- filme pt prieteni

azi am vzt un film pt mimo, unul pt adriana si unul pt radu. si cum mai am in plan pina diseara filme, cred ca mai bifez si alti prieteni.
pt adriana a fo Muli, o poveste animata facuta de Marjan Farsad din Iran, despre o fetita care avea putini prieteni si facea lucrurile dupa regulile ei principiale si f f frumu. locuia intr-un copac si s-a transformat intr-o stea.

pt radu am vzt un film cu scenariu de prietenul lui roberto garcia (ala de i-a dat premiul uniter la bucuresti, anu trecut). evident, ca garcia nu scrie decit despre copii, iar povestea are drept finalitate puscaria. f frumu si filmu asta p enume Porque hay cosas que nunca se olvidan (r lucas figueroa) . in traducere, pentru ca exista lucruri pe care nu le uiti niciodata.

pt mimo e filmul asta, iar ea – care a avt de-a face cu motanul meu turbat si trimis la mama – stie ca ii este dedicat acest film. l-a fct un britanic, simon tofield, si se numeste cat- man- do


943
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!