Tag : radu mihaileanu

mihaileanuUmbra lui Radu Mihaileanu

Umbra lui Radu Mihaileanu

in seara asta, la Cinema Studio, Radu Mihaileanu ( domnul pe care voi l-ati admirat dupa filmul Concertul si pe care eu il iubesc de la Trahir) era emotionat.

ma uitam la trupul lui care arata stinjeneala in timpul aplauzelor de la sfirsitul celui mai recent film al sau – Izvorul femeilor – si ma gindeam: “trebuie sa fi facut ceva frumos in viata ca sa ti se intimple sa ai ovatii in sala de cinematograf in care in urma cu 40 de ani te uitai la filme cu familia, sala care te-a facut sa-l iubesti pe Chaplin si sa vrei sa faci film.”

dupa aceea mi-am adus aminte de risul plinsul de Train de vie, de secventa de iubire si ura din Trahir (care seamana cu secventa de dragoste din Izvorul femeilor) si de ala micu’ din Va, vis et deviens si m-am gindit ca exista un Doamne Doamne (in orice religie ar fi el) care tine si cu regizorii de film: altfel n-ar fi stinjeneala asta venita din prea multa bucurie, in seara asta, la studio.

asta daca au norocul/inteligenta/ perseverenta sa munceasca atit de mult incit ceea ce lasa in urma sa fie mai mare decit propria lor fiinta. ca umbra.

***
Izvorul femeilor intra in cinematografe de vineri. sa mergeti sa-l vedeti; e o poveste despre femei si iubire.

1527
cannes-2011de azi, Cannes- 2011

de azi, Cannes- 2011

de astazi ne uitam cu atentie catre Cannes

avem prezenta romaneasca ( nu doar in filmul lui Catalin Mitulescu – Lover Boy si al lui Radu Mihaileanu – La source des femmes, ci si pe Maia Morgenstern in filmul La fin du silence – care e in Quinzaine des Realizateurs si e o coproductie Austria Franta, dar si pe Corneliu Porumboiu in juriu la Cinefondation)-> avem motive de zimbete si emotii.

dar dincolo de asta avem mega mondentitati pentru ca daca stie cu maiestrie ceva selectionerul Thierry Fremaux este sa imbine cinematografia de calitate cu mondenul, ca sa fie Cannes-ul extrem de prezent la stirile din lumea intreaga.

lovitura de gratie de anul acesta e filmul de deschidere, regizat de Woody Allen, Midnight in Paris in care apare si prima doamna a frantei, Carla Bruni.

ok, competitia e f f tare, iar regizorii din ambele sectiuni sunt minunati si abia asteptam cu totii sa vedem noile lor filme, dar puneti pariu ca rochia doamnei Sarcozy din aceasta seara va fi cea mai discutata?

986

simbata seara

alune, ceai din mere,scortisoara si stafide, o patura pufoasa si un film.
de mult n-am mai avut o simbata asa de linistita. si nici sentimentul asta de “acasa”.

*
Filmul e Trahir. mi se facuse dor de el dupa Concertul dlui Radu Mihaileanu, si Laura – care a citit pe aici ca doresc sa-l revad – mi l-a dat. Multzuuuuu mult mult mult.

Doar ce am vazut coperta dvd-ului si mi s-a taiat respiratia la amintirea emotiilor dinauntru. Habar n-aveam de super extras ( interviu cu Ion Mihaileanu, interviu cu Radu Mihaileanu si super opinii despre film de la 18 personalitati. suuuper marketing)

Later edit: la 15 ani distanta de la prima vizionare, filmul nu mi se mai pare la fel. ma scoate din poveste (chiar ma enerveaza) amestecul de franceza cu romana (pers pricipale vorbesc franceza, figurantii romana. in ac scena, in aceeasi poveste, ac lume/context). si imi dau seama ca am crescut (am si imbatrinit:) ). si eu, si regizorul :)

later edit 2: stiu de ce m-a emotionat asa de mult atunci filmul si de ce nu mai e la fel acum;nu e doar pt ca m-am obisnuit cu ceea ce a insemnat securitatea din multele discutii/ articole/ documentare, ci si am invatat mai bine cum e cu a trada/tradare:)

1283

Am vzt Concertul lui Radu Mihaileanu.

pe linga secventa finala cu concertul, sunt doua momente care mi-au placut la nebunie.

ambele sunt metafore despre ce ascund oamenii dincolo de ambalaj.
intr-o secv, dirijorul isi recupereaza membrii orchestrei desfintata de comunisti. si-i (re)gaseste prin piete drept vinzatori, drept soferi de taxi sau muncitori in constructii. si-i pune pe fiecare sa dea o proba, acolo, in strada, ca sa vada daca mai stiu meserie. (ilustratia muzicala e, sper sa nu ma insel:), mozart)

in cealalta secv, un tigan ia arcusul unei violoniste celebre si, in sala de concert, face o demonstratie a virtuozitatii sale. cinta arpegii si solfegii cu o viteza uluitoare in timp ce o invaluie ca pe o prada. iar privirea ei trece de la neincredere la admiratie, apoi la curiozitate “cum ai facut asta? unde ai studiat?”

*
Prima reactie de dupa film a fost sa ma duc acasa, sa caut Oistrakh cu Concertul pentru vioara al lui Ceaicovsky (Concertul din film, desi pe ecran nu e in interpretarea lui Oistrakh)
Gestul venit de la mine, care am ceva sechele din copilarie legate de muzica clasica, a fost prilej de ironii pentru prietenii mei:)

*
Pe la mijlocul filmului aveam foarte tare in minte ca tre sa cercetez de ce domn Mihaileanu prefera sa faca filme despre exprimarile de dincolo de cuvinte. E si o replica in film in care zice un personaj ca nu sunt bune cuvintele, nu sunt folositoare.
Ce ceva din interiorul dlui Mihaileanu, din felul lui de a vorbi lumii reale, il face ca atunci cind se exprima pe limba pe care o stie cel mai bine – cinematografia – sa puna accent pe ce spun gesturile, privirea etc? Paradoxul e ca o face folosindu-se de cuvinte, caci scrie un scenariu si le explica actorilor prin cuvinte… si daca e sa ma joc un pic cu presupunerile si cu instinctul meu, as zice ca o replica din film, ” pelicula asta e o confesiune… fiecare secventa e viata”.

ma joc, desigur.

*
Sunt f frumoase citeva nuante in film despre egoismul artistului, despre obsesia de a duce la bun sfirsit un act artistic.

Dar mi-ar fi placut mult ca finalul sa fie un pic diferit.
Inteleg ratiunile cinematografice pentru care a pus “vorbe” peste concert. Dar mi-ar fi placut sa-i lase pe protagonisti sa vorbeasca doar prin muzica si priviri. Sa lase energia dintre ei (si cea din scenariu) sa se intinda peste toti, iar restul orchestrei sa se minuneze de intimplarea care-i face si pe ei sa cinte dumnezeieste. Cum mi-ar fi placut ca EL – Maestro – sa-i spuna la ureche EI – Violonista -, la aplauze, printre hohotele ei de plins – secretul pe care il spune din off in timpul concertului.

Asa plinsul ei ar fi fost 100% generat (in mintea spectatorului) de energia incredibila transmisa in timpul unei intilniri artistice intense.

Si daca ati plins vreodata de v-ati zguduit pe dinauntru in timpul un spectacol, sau v-au clantanit dintii ca si cum ati fi iesit din ghetari eliberand tensiunea pe care ati receptat-o dintr-un act artistic, stiti despre ce vorbesc.
Daca nu, nu-i problema.

Filmul e frumos si asa cum e acum.
Am plins, desigur:)

*
Cu Radu Mihaileanu va intilniti in tabu de decembrie.
*
as vrea sa revad Trahir, daca-l are cineva, i-as fi recunoscatoare …

Radu Mihaileanu cu taraful pe covorul rosu la IFF Roma

Radu Mihaileanu e un domn extrem de interesant. Am impartit o masa acum citiva ani in curtea interioara de la Muzeul de arta din cluj, la Tiff. Era spontan si plin de glume si-avea ochii antene parabolice dupa frumusetile feminine din jur.

M-am gindit atunci, stiindu-i filmele extrem de emotionante, ca din veselia aia si din “joie de vivre”-ul evident isi gaseste arme ca sa ilustreze tragediile de pe ecran, adesea inspirate din fapte reale.

Acum e la festivalul international de film de la Roma cu Concertul, o comedie dulce amara, un gen care i-a devenit brand personal.
Duminica, la premiera filmului, pe covorul rosu, in festivalul de la Roma, Mihaileanu a dus un taraf tiganesc; mini concertul tarafului poate fi vazut aici

aici declaratiile de la conferinta de presa

Filmul ii are in distributie, in partea romana (caci exista si francezi si rusi) pe Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru şi Ovidiu Cuncea. Rolurile principale sunt detinute (conform imdb.com pt ca nu am vzt inca filmul si nu stiu actorii in cauza) de Alesei Guskov, Melanie Laurent, Dmitri Nazarov

Concertul vine in cinematografele noastre pe 20 nov.

1147
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!