Tag : sculpturi

letha wilson fotografie scultpura(inedit) Fotografiile-sculpturi captivante ale artistei Letha Wilson

(inedit) Fotografiile-sculpturi captivante ale artistei Letha Wilson

text de Eliza Manolescu

Arta fotografica ne permite sa privim lumi necunoscute din canapeaua relaxanta din living. Dar adancimea senzoriala experimentata de spectator nu este niciodata o sculptura, un mediu care este prezent, fizic, captivant si cu un impact puternic, invitand atingerea si chiar evocand sunetul. Asa se definesc si sculpturile fotografice ale Lethei Wilson.

Artista de origine americana incearca sa transforme imaginile plate in obiecte sculpturale, estompand linia dintre fotografie si natura. Fotografiile sale de relief si instalatiile specifice locatiei se invart in jurul relatiei dintre arhitectura si natura.

Lucrarile sunt imbogatite de stropi de beton, taieturi si pliuri, ce lasa impresia de crestaturi si cavitati. Cu straturi sau baze in beton, piesele lui Wilson exprima contrastul dintre interventia manuala si subiectul original al amprentelor, in timp ce texturile finale au o legatura cu peisajul natural.

letha letha wilson letha wilson fotografie letha wilson foto sculptura letha foto sculptura

1535
Yuichi-Ikehata-10Seria de sculpturi descompuse- Fragment of Long Term Memory

Seria de sculpturi descompuse- Fragment of Long Term Memory

Text de Raluca Antuca

Exact ca într-un vis în care nu mai știi ce se întâmplă cu tine, pentru că tot universul pare că se dematerializează, lucrările artistice ale lui Yuichi Ikehata reprezintă bucăți descompuse dintr-un corp oarecare, dar care poate fi considerat al oricăruia, inclusiv al tău.

Arta lui se situează între iluzie și realitate, pentru că ne arată o altă latură a trupului fragmentat, care face publicul să se întrebe ce este real și ce nu. Yuichi folosește lipici, sârme și hârtie pentru a sculpa aceste părți ale corpului, după care le fotografiază.

Proiectul se numește Fragment of Long Term Memory și explorează hotarele fragile care există între real și ireal. Sculpturile sunt foarte intime și grațioase, chiar dacă viziunea artistului este una macabră. Îmi place mult mâna care ține o floare, căci mie îmi pare a fi o reprezentare a morții și a vieții, care se contopesc în figură.

Yuichi-Ikehata-1 Yuichi-Ikehata-2 Yuichi-Ikehata-3 Yuichi-Ikehata-4 Yuichi-Ikehata-5 Yuichi-Ikehata-6 Yuichi-Ikehata-7 Yuichi-Ikehata-8 Yuichi-Ikehata-9 Yuichi-Ikehata-10

1332
Daniele-Papuli-paper-art-2Sculptografie, adică sculpturi din hârtie

Sculptografie, adică sculpturi din hârtie

Un artist italian pe nume Daniele Papuli s-a specializat în realizarea unor instalații incredibile prin felul în care a lucrat la ele. El asamblează fâșii de hârtie albă sau colorată sub forma unor sculpturi delicate, care își schimbă forma și se joacă cu lumina pentru a se îmbina nuanțele diverse.

Sculpturile sunt realizate manual cu multă răbdare și precizie de către sculptorul din Milano. Poziționate în locuri elegante, instalațiile sunt feerice, ba chiar senzuale, pentru că ne amintesc de formele feminine. Însă artistul nu se limitează la un singur model, ci fiecare lucrare este diferită prin culori, forme și dimensiuni.

Iată câteva exemple. Aici găsiți site-ul lui Daniele.

Daniele-Papuli-paper-art-1 Daniele-Papuli-paper-art-2 Daniele-Papuli-paper-art-3 Daniele-Papuli-paper-art-4 Daniele-Papuli-paper-art-5 Daniele-Papuli-paper-art-6 Daniele-Papuli-paper-art-7 Daniele-Papuli-paper-art-9 Daniele-Papuli-paper-art-10 Daniele-Papuli-paper-art-11 Daniele-Papuli-paper-art-12

1288
classicalsculpturespatterns1-900x563Sculpturile clasice sunt reinventate de artistul Misi Szilagyi

Sculpturile clasice sunt reinventate de artistul Misi Szilagyi

Text de Raluca Antuca

Ca într-un fel de ciclu al tendințelor, în modă totul se reinventează. Ceea ce făcea furori în anii ’50 poate fi acum o sursă de inspirație pentru designerii contemporani. Să te folosești de trecut pentru a crea ceva modern sau a adapta ceea ce a fost la ceea ce este înseamnă a înțelege foarte bine conceptele cu care jonglezi.

Nu orice lucru se poate transforma, iar anumite combinații au o logică în spate, care le face să se remarce printre atâtea inițiative. De exemplu, artistul Misi Szilagyi din Ungaria s-a gândit să dea un aspect diferit sculpturilor clasice faimoase.

În seria numită Classics & Patterns, el aplică modele digitale pe statui precum Venus din Milo, Perseus și Medusa. Îmi place mult contrastul de culoare, sculpturile fiind acum de culoare neagră, din care se disting formele și umbrele. Pe contul de Behance, Szilagyi mai are câteva proiecte interesante, care merită văzute.

classicalsculpturespatterns1-900x563 classicalsculpturespatterns2-900x563 classicalsculpturespatterns3-900x675 classicalsculpturespatterns4-900x563 classicalsculpturespatterns5-900x563 classicalsculpturespatterns6-900x1440 classicalsculpturespatterns7-900x563 classicalsculpturespatterns8-900x563

1049
jasondecairestaylor1FOTO- Cum arată primul muzeu subacvatic din Europa

FOTO- Cum arată primul muzeu subacvatic din Europa

Text de Raluca Antuca

Se numește Museo Atlantico și este localizat în apropierea insulei Lanzarote, la 14 metri sub Oceanul Atlantic. Este primul muzeu de artă contemporană subacvatic din Europa, iar lucrările hiperrealiste care locuiesc în ocean sunt atât de credibile, încât ai spune că sunt oameni transformați în stană de piatră.

Cunoscut pentru lucrările sale conceptuale, artistul Jason deCaires Taylor s-a ocupat de realizarea sculpturilor care abordează tema refugiaților ca o responsabilitate socială a întregii comunități de pe glob. Lucrările sunt realizate dintr-un ciment special care nu dăunează florei și faunei marine și care rezistă cel puțin 300 de ani.

Începând cu data de 25 februarie, muzeul va fi deschis vizitatorilor pasionați de scufundări.

jasondecairestaylor9 jasondecairestaylor11 jasondecairestaylor12 jasondecairestaylor13 jasondecairestaylor2 jasondecairestaylor3 jasondecairestaylor4 jasondecairestaylor5 jasondecairestaylor6 jasondecairestaylor7

1375
angela-coogne-768x505FOTO- Tuneluri suspendate din hârtie

FOTO- Tuneluri suspendate din hârtie

Text de Raluca Antuca

Dacă vă aflați acum în Munich sau aveți planuri să-l vizitați până pe 13 februarie, vă recomand să mergeți la Heitsch Gallery, unde Angela Glajcar are expoziție.

Angela este o artistă care dă viață sculpturilor 2D realizate din hârtie.  Lucrările ei variază ca dimensiune, dar se aseamănă prin materialul folosit și felul în care sunt executate. Zeci de hârtii sunt rupte astfel încât să formeze un tunel prin centrul lor. După care sunt suspendate pentru un efect spectaculos.

Deși sună banal, sunt sigură că artista a avut o viziune metaforică atunci când le-a realizat. Iar dacă îți lași imaginația să zburde puțin, sunt sigură că te vei gândi la vreo poveste, în care la capătul tunelului se află… ce vrei tu! :)

angela-top-768x1152 Glajcar_03-1024x1499 Glajcar_04-1024x682 Glajcar_Heitsch_02-768x1152 Glajcar_Heitsch_010-768x1147 GlajcarHeitsch_5-768x514 GlajcarHeitsch_08-768x597 split-768x558

1296
fashionsculptures-011-1050x788Sculpturi abstracte, inspirate de Fashion Week

Sculpturi abstracte, inspirate de Fashion Week

Text de Raluca Antuca

Moda este un amestec de culori, texturi, materiale și stiluri.

Artista Marie Valognes preia această definiție și realizează niște sculpturi haioase inspirate din ținutele care au fost prezente pe podium la săptămânile de modă. Sculpturile sunt abstracte, dar amuzante prin combinația de culori și materiale pe care le-a folosit.

Sub pseudonimul Mise en, Marie mărturisește că îi place să facă asocieri vizuale între obiecte și că are o viziune diferită asupra modei, pe care o percepe ca un amalgam de materiale și texturi. Munca ei are un stil jucăuș și lucrează mult cu forme și culori. Dar vă las să vă convingeți singuri cu fotografiile de mai jos!

fashionsculptures-02new-1050x788 fashionsculptures-021-1050x788 fashionsculptures-041-1050x787 fashionsculptures-051-1050x787

1425

Statuile care se contopesc doar câteva minute

Text de Raluca Antuca

În fiecare seară la orele 19, două sculpturi din fier, înalte de opt metri, încep să se miște una către cealaltă, se contopesc într-o îmbrățișare scurtă, după care se îndepărtează în direcții opuse. Acest spectacol are loc într-un orășel de la malul mării din Georgia și durează timp de zece minute.

Statuile cântăresc șapte tone și sunt controlate cu ajutorul unui program instalat pe computer. Acest spectacol este fascinant prin mișcările lor, dar și prin luminile colorate care se reflectă.

Opera de artă îi aparține Tamarei Kvesitadze, care a realizat design-ul în 2007 pentru statuile care au fost instalate abia în 2010. Artista s-a inspirat dintr-un roman scris în anii 1937 de Kurban Said (pseudonim pentru autorul necunoscut) din Azerbaidjan. Astfel statuile ar reprezenta un băiat musulman pe nume Ali și o prințesă din Georgia, pe nume Nino, care au trăit o poveste de dragoste cu sfârșit tragic. Cei doi au fost separați de invazia Rusiei Sovietice.

Aceste sculpturi sunt un fel de metaforă pentru povestea lor care s-a bucurat doar de câteva momente de fericire.

metal-statue-love-story-ali-nino-tamara-kvesitadze-georgia-1 metal-statue-love-story-ali-nino-tamara-kvesitadze-georgia-2 metal-statue-love-story-ali-nino-tamara-kvesitadze-georgia-3 metal-statue-love-story-ali-nino-tamara-kvesitadze-georgia-4 metal-statue-love-story-ali-nino-tamara-kvesitadze-georgia-5

1534
children_08Proiectul impresionant în care copiii sunt captivi în trupuri de adulți

Proiectul impresionant în care copiii sunt captivi în trupuri de adulți

Text de Raluca Antuca

În contextul crizei refugiaților care a stârnit atâtea opinii, mă gândeam la acele imagini în care un refugiat ține în mână un steag ISIS sau al alt refugiat, descoperit în ipostaza de terorist.

Aceste fotografii au primit share de milioane de ori, împrăștiind în spațiul virtual idei complet neavizate și opinii extremiste, pe care unii le iau de bune. Aceste imagini reușesc să fie distribuite, chiar dacă nu sunt verificate, pentru că impresionează vizual. Degeaba sunt ele scoase din context, dacă omul simplu caută niște confirmări pentru prejudecățile formate prin experiențele prin care a trecut.

Aceste imagini sunt puternice emoțional și reușesc să impresioneze. Poate din acest motiv, majoritatea campaniilor de succes au folosit fotografii care apelează la sensibilitate sau șochează vizual.

Un astfel de proiect a fost present la festivalul Burning Man din Nevada, unde un artist ucrainean a fost present pentru prima data cu o lucrare emoționantă. Este vorba de o sculptură din sârme metalice care ilustrează doi oameni care stau jos, spate în spate. În interiorul lor se află doi copii care își ating mâinile prin aceste sârme. Aceștia strălucesc atunci când ziua devine noapte.

Imaginea în sine arată genial și ne duce cu gândul la clipele în care oscilăm între rațiune și sentimente. Atunci când am vrea să ne întoarcem la a fi copil, cu griji mărunte și visuri mari. Atunci când adultul vrea să evadeze din cotidian. Absolut genial.

Iată ce spune Alexander Milov despre opera lui de artă. Cuvinte prea frumoase pentru a fi traduse.

“It demonstrates a conflict between a man and a woman as well as the outer and inner expression of human nature. Their inner selves are executed in the form of transparent children, who are holding out their hands through the grating. As it’s getting dark (night falls) the children chart to shine. This shining is a symbol of purity and sincerity that brings people together and gives a chance of making up when the dark time arrives.”

Mai multe proiecte pe site-ul oficial al festivalului.

children_01 children_02 children_03 children_04

Fotografii de Andrew Miller

 

1921
art1-728x400Sculpturile se fac și în mina de creion

Sculpturile se fac și în mina de creion

Text de Raluca Antuca

Mi se pare minunat cum unii oameni au o tendință naturală de a realiza lucrări artistice de orice fel. Dacă copiii sunt descurajați să-și urmeze aceste aptitudini și să se gândească la un viitor strălucit în domenii cât mai bănoase, adulții nu prea mai au încredere în artă ca stil de viață.

Ei bine, un sculptor din Bosnia ne arată că arta se poate face din absolut orice. El transformă vârfurile creioanelor cu o minuțiozitate fantastică și reușește să ne surprindă. Fie că vorbim de un aparat de fotografiat, un elefant sau Colloseumul, mina de grafit este prelucrată cu un cuțit special.

Operele de artă vorbesc de la sine, iar  Jasenko Đorđević a câștigat numeroase premii pentru talentul său.

art2 art3 art4 art5 art-6 art7 art8 art9

1877
forest-land-art-nature-spencer-byles-81PHOTO- Sculpturi în pădurile din Franța

PHOTO- Sculpturi în pădurile din Franța

Text de Raluca Antuca

Arta cere sacrificii, doar că uneori ele nu se resimt așa tare atunci când vezi rezultatele finale.

Spencer Byles este un sculptor cu un simț artistic foarte bine dezvoltat. Devotat pasiunii lui, și-a petrecut un an de zile singur în pădurile din sud-estul Franței. Aici a realizat niște sculpturi folosindu-se numai de materiale organice pe care le-a găsit în zonă.

Spencer a învățat să trăiască în singurătate și știe că niciuna dintre creațiile lui nu va dura pentru totdeauna. El pur și simplu a împrumutat elemente de la natură, pentru ca aceasta să ia înapoi ce este al ei.

Îmaginează-ți cum ar fi să mergi într-o drumeție cu prietenii și să-ți apară în cale o asemenea creație. Cât de magic și ireal ar fi!

Urmăriți-i activitatea pe Facebook aici!

art forest-land-art-nature-spencer-byles-42 forest-land-art-nature-spencer-byles-51 forest-land-art-nature-spencer-byles-61 forest-land-art-nature-spencer-byles-91 forest-land-art-nature-spencer-byles-111 forest-land-art-nature-spencer-byles-151 forest-land-art-nature-spencer-byles-161 forest-land-art-nature-spencer-byles-171 forest-land-art-nature-spencer-byles-181 forest-land-art-nature-spencer-byles-191 forest-land-art-nature-spencer-byles-210

1506
nuala-1DESIGN: creatii uimitoare din portelan

DESIGN: creatii uimitoare din portelan

o artista irlandeza pe nume Nuala O’Donovan realizeaza aceste creatii incredibile din portelan.
ea spune ca se inspira din corali si ca e un studiu al geometriei fractale.

pentru putin context, dincolo de aceste creatii uimitoare, matematicianul Benoit Mandelbrot a inventat cuvintul fractal pentru a avea o denumire pentru acele corpuri ale caror forma nu putuse fi incadrata in formule matematice. se intimpla in anii 70.

fractalii au ajuns in arta prin artisti matematicieni care au realizat peisaje uimitoare generate de computer, prntre ei un prieten al domnului Mandelbrot, Alan Norton.

mai multe dintre creatiile doamnei O’Donovan puteti gasi aici

1241
yulia-7dincolo de limite: ilustratii din hirtie

dincolo de limite: ilustratii din hirtie

imi plac mult artistii care fac un melange intre arte.

cum este  o tinara pe nume Yulia Brodskaya care  e ilustrator din… hirtie. tot ceea ce foloseste pentru lucrarile sale sunt hirtiile colorate si lipiciul.

a lucrat pentru Issey Miyake, Godiva, are lucrari in casele multor personalitati si are 30 de ani, deci o viata intreaga sa fie si mai cunoscuta cu lucrarile ei foarte speciale.

cind i-am vazut  lucrarile m-am gindit “cam cum trebuie sa fie mintea femeii asteia care in spatii mici formeaza bijuterii dintr-un material fragil, pentru ca macro sa dea imagini care sa emotioneze?”

 

 

1135
FUN FURNITUREmobilier amuzant, animat

mobilier amuzant, animat

exista o companie de design interior pe nume Straight Line Design care creeaza niste lucruri care ar inveseli orice casa.

sunt foarte functionale, doar ca sunt foarte out of the box.

compania e centrata pe geniul creativ al britanicului Judson Beaumont care are foarte multe expozitii in toata lumea cu sculpturile sale in care se distreaza cu volumele.

901
bricusifemeile din viata lui Brincusi

femeile din viata lui Brincusi

un text pe care l-am gasit intr-o nota pe facebook la doamna Silvia Ghiata si am rugat-o sa-l postez aici.

 

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI:

I.”Materialul didactic”

Constantin Brâncuşi a fost o personalitate a cărui consistenţă umană a fost înghiţită pur şi simplu de legendă. Omul Brâncuşi a fost, practic, strivit de cioburile propriei statui, precum Zamolxe din piesa cu acelaşi titlu a lui Lucian Blaga. Este inexplicabil cum de s-a putut întâmpla acest lucru într-un interval de timp atât de scurt, dar în orice caz e bine că s-a întâmplat, chiar dacă pentru asta a trebuit să sacrifice oameni apropiaţi, prieteni, femei. Să-i sacrifice sau pur şi simplu să se folosească de ei pentru a-şi atinge ţelul.

 

Preţul acestui comportament a fost, pe de o parte, magnitudinea operei, care mai produce şi astăzi seisme, iar pe de altă parte singurătatea tristă a omului, în ultimii ani de viaţă. Spuneam într-un articol anterior despre Brâncuşi că aproape toate femeile care i-au trecut pragul, atrase ca fluturii de lampă, au trecut în mod fatal și prin patul lui primitiv din locuința-șantier. S-a bucurat de ele fără să le dea nimic în schimb, furându-le chipul și esența, pe care le-a transformat în statui. Nu s-a fălit niciodată cu „cuceririle” lui, tot ceea ce ştim s-a aflat de la „victime” sau de la martori indirecţi. Voi face, pentru început, o trecere în revistă a câtorva nume de femei mai mult sau mai puţin celebre, care au avut curiozitatea fatală de a-l cunoaşte de aproape…

 

Margit Pogany

Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică Margit Pogany prin 1909 şi i-a cerut să-i pozeze pentru un bust. „Am pozat pentru el de mai multe ori, îşi amintea Margit Pogany. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust (in lut). Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“. Margit Pogany a consemnat şi impresia pe care i-a produs-o contemplarea unui cap de marmură aflat în atelier: „Am realizat că eram chiar eu, deşi capul nu avea niciuna din trăsăturile mele. Era tot numai ochi. Însă, privind înspre Brâncuşi, am observat că mă privea pe furiş, în timp ce vorbea cu prietenii mei. I-a făcut o enormă plăcere să constate că am reuşit să mă recunosc“. 19 lucrări intitulate „Domnişoara Pogany” a realizat Brâncuşi, într-un interval de 20 de ani. În 1913 a expus-o în Statele Unite, unde a trezit un interes uriaş. Cât priveşte prototipul, Margit Pogany, după primul război mondial aceasta s-a stabilit în Australia. Până în 1937 cei doi au întreţinut o corespondenţă intensă.

 

Margit Pogany 

Prințesa Marie Bonaparte

A fost fiica Prințului Roland Bonaparte (1858-1924) și a Mariei Félix Blanc. Bunicul patern a fost Pierre Napoleon Bonaparte, fiu al lui Lucien Bonaparte, care era unul dintre frații mai mici ai lui Napoleon I. Bunicul matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. De la această parte a familiei sale, Marie a moștenit o marea avere. În 1907 s-a căsătorit cu Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei. I-a pozat lui Brâncuşi pentru controversata „Prinţesă X”, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. A fost considerată o lucrare pornografică pentru asemănarea ei cu un falus, Brâncuşi fiind obligat să o retragă din expoziţie. Este adevărat că prinţesa Maria Bonaparte a fost obsedată toată viaţa de penis şi de obţinerea orgasmului (ea fiind frigidă), dar sensul lucrării e cu totul altul. Iată ce-i declara, în ianuarie 1920, Constantin Brâncuşi ziaristului Roger Devigne de la revista „L’ère nouvelle”: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esenţă (…) Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia. De fapt e chiar păcat să strici frumuseţea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi, (sculptând) părul, urechile. Şi materia mea e atât de frumoasă prin liniile acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat şi care rezumă într-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pământ“.

 

 Prinţesa Marie Bonaparte a Greciei

 

Eileen Lane

O relaţie „interzisă” a avut Brâncuşi cu o frumoasă americancă de origine irlandeză, pe nume Eileen Lane, venită ân Europa pentru a-şi vindeca rănile provocate de o logodnă eşuată. Era fascinată de Brâncuşi dar, în acelaşi timp, rigidă în gândire şi plină de prejudecăţi, ceea ce l-a determinat pe Brâncuşi să-i spună: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”. Eileen a acceptat invitaţia şi, împreună cu Brâncuşi, a vizitat România, între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922. Diferenţa de vârstă dintre cei doi (peste 20 de ani) a făcut imposibilă finalizare relaţiei printr-o căsătorie, lucru la care, oricum, Brâncuşi nici nu se gândea. Eileen, care era foarte îndrăgostită de Brâncuşi, a rupt în cele din urmă relaţia şi s-a întors în America unde s-a căsătorit. “Doresc să-ţi mulţumesc pentru zilele petrecute împreună – îi scria ea mai târziu. M-a durut însă să te văd suferind, la fel cum m-a întristat teama de a nu-ţi putea arăta o afecţiune pe care nu mai am dreptul să ţi-o împărtăşesc”. Eileen Lane i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea cu numele său (“Eileen Lane”).

II.

Dacă facem imprudenţa să-l scoatem pe Brâncuşi din legendă, s-ar putea să avem surpriza unor dezamăgiri. Omul nu este întotdeauna la înălţimea faptelor sale cele mai înalte, faptele fiind, în acest caz, opera artistică. Poate că, în numele imaginii pe care el ne-a indus-o iar noi am construit-o, raportată la morala comună, unele dintre relaţiile lui Brâncuşi cu femeile sunt imorale sau chiar incalificabile. Dar, pe lângă faptul că un «monstru» de talia lui Brâncuşi are circumstanţa genialităţii, e bine să luăm în considerare şi cuvintele lui Alfred de Musset, care spunea că “cele mai frumoase ciuperci cresc în bălegar. Dar noi mâncăm ciupercile, nu bălegarul”. «Ciupercile» sunt, evident, inegalabilele sale statui. Majoritatea dintre acestea au fost, însă, mai întâi femei.

Léonie Ricou

L-a cunoscut pe Brancuşi în salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, în perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogată din înalta societate pariziană, o cunoscută protectoare a artelor şi a artiştilor. Nu există dovezi certe asupra caracterului intim al relaţiei lor, în orice caz Leonie i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea „Madame L.R.” (vândută, în urmă cu doi ani, la Londra, la o licitaţie Christie’s, cu 20 de milioane de euro). Sculptura n-a aparţinut niciodată „inspiratoarei”. Ea a stat în atelierul din cartierul Montparnasse până spre anul 1920, când Brâncuşi a dat-o, în schimbul unei picturi, lui Fernand Léger. Acesta a fost primul proprietar al lucrării, până la moartea sa, în 1955. A fost lăsată moştenitre văduvei sale, Nadia, pentru ca, ulterior şi în final să intre în colecţia Yves Saint-Laurent, care a vândut-o la licitaţia Christie’s. Lucrarea nu fusese nicodată expusă.

 

Baronesa Renée Irana Frachon

În perioada 1909-1910, i-a pozat lui Brâncuşi, în celebrul lui atelier-şantier-sanctuar din cartierul Montparnasse, misterioasa baroană Renée Irana Frachon, al cărei portret, conform interpretărilor, a devenit, prin distilări succesive, „Muza adormită”. Ca şi în cazul lucrărilor „Domnişoara Pogany” sau „Prinţesa X”, Brâncuşi a insistat obsendant în exprimarea totală a trăirii declanşate de modelele sale feminine. De aceea a încercat să „extragă” ideea din mai multe materiale (bronz, marmură, lemn). Discreţia cu care sunt învăluite anumite relaţii ne împiedică să ştim până la ce grad de intimitate au ajuns. Este şi cazul acestei baronese cu nostalgii (sau, poate, cu ascendenţe) persane. Ea chiar a vizitat Iranul şi i-a trimis, din Teheran, o carte poştală lui Brâncuşi, în 1923. Iar ceva mai târziu a publicat şi o carte despre călătoria ei prin lumea islamică: „Quand j’etais au Kurdistan”.

 

Agnes Ernst Meyer şi “La Reine Pas Dédaigneuse”

Mamă şi fiică: Agnes şi Florence Meyer

Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe Brâncuşi, în 1910, prin intermediul soţului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului “The Washington Post”. Relaţia dintre ei s-a materializat artistic în lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse”, sculptată în marmură neagră. Agnes Meyer e aceea care îi asigura lui Brâncuşi, in 1914, transportul la New York al lucrarilor pentru expozitia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz şi Steichen, după cum tot ea acoperea cheltuielile procesului câştigat de sculptor în 1929, contra vămii americane. În acelaşi an, Florence, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, a venit la Paris pentru a încerca să-şi construiască o carieră de dansatoare. A ajuns, evident, şi în atelierul lui Brâncuşi, adusă acolo chiar de mama ei. În mod fatal, între artist şi fiica jurnalistei a început o relaţie care s-a prelungit, prin corespondenţă, până în 1947. Se pare că lucrarea„Miracle” a fost inspirată de Florence Meyer. Iată câteva fragmente din scrisorile trimise de Brâncuşi, din care reiese destul de clar natura relaţiilor dintre ei (Unele dintre scrisori sunt semnate cu numele „conspirative” Morice I, Morice II şi Morice III):

„Nu demult am dejunat cu Favorita. M-a întrebat daca am ştiri de la dumneavoastră şi i-am spus că v-am scris o scrisoare aproape de dragoste şi că n-am primit răspuns, la care ea a afirmat că aţi fi fost indignată dacă v-aş fi scris altfel…“ (23 februarie 1933)

„Îţi mulţumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt fenomene şi nu rezultatul unei evoluţii, în toate artele este exact la fel. Şcoala nu ne învaţă decât ceea ce ştim. Drumul înainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, împinşi de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem şi nu ceea ce bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Şi această nevoie profundă, care ne macină în permanenţă, e ca o piatră preţioasă, brută, pe care trebuie s-o lucrăm cu răbdare şi metodă. Nu te omorî cu dansul… Caută să nu te oboseşti, căci oboseala excesivă descurajează iar descurajarea repetată ucide încrederea în noi înşine. Or n-avem decât credinţa spre a ne ghida, draga mea Florence“ (31 iulie 1933)

„În seara premierei voi fi printre aceste flori, pentru a sărbători triumful tău. Floarea pe care ţi-o trimit e miraculoasă. Priveşte-o când eşti în dificultate şi ea te va salva“ (21 decembrie 1936)

„M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Te îmbraţişez mult, mult, mult, mult, mult… Am găsit cercelul tău printre pietrele mele şi mă bucur că e în siguranţă. M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Foarte, foarte dragă Florence, mă gândesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint. Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste“. (21 decembrie 1938).

Relaţia lor epistolară continua chiar şi în 1947. De data asta, Florence, care era măritată, îl iubea mai mult ca o fiică, trimiţându-i de la distanţă, iubitului ei de 69 de ani, pachete cu haine şi bunătăţi. Şi iată răspunsul lui Brâncuşi:

„Multumesc, Darling, acestea sunt lucrurile care-mi lipsesc cel mai mult. Morice III începe să te coste destul de scump. Ai să te ruinezi pentru un ingrat“. (1947)

 

III.

Aproape niciuna dintre femeile care s-au apropiat, mai mult sau mai puţin, de Brâncuşi, nu s-a situat la distanţa corectă de el, pentru a înţelege ceva din această apropiere. Unele l-au părăsit repede, după ce şi-au astâmpărat curiozitatea, altele au zăbovit mai mult, pe altele le-a gonit el. În orice caz au fost multe. Noi trecem în revistă doar câteva, cele mai importante…

„Fetişcana sofisticată”

Nancy Cunnard a fost o femeie şi o scriitoare nonconformistă, care a militat împotriva rasismului şi fascismului. Deşi s-a născut într-o familie britanică aristocratică, ea a respins ferm valorile clasei din care provenea. Afost muza inspiratoare a multor scriitori şi artişti ai secolului XX: Lewis Wyndham, Aldous Huxley,Tristan Tzara, Ezra Pound, Henry Crowder, Louis Aragon, Ernest Hemingway, James Joyce, Constantin Brâncuşi , Langston Hughes, Man Ray, şi William Carlos Williams. Cu cel puţin jumătate dintre ei a împărţit şi patul, unul dintre ei fiind, evident, Brâncuşi. În perioada în care frecventa atelierul acestuia din Montparnasse, Nancy Cunnard umbla însoţită de un pianist negru cu care, de fapt, trăia, aceasta neîmpiedicând-o să aibă multiple relaţii paralele. Brâncuşi i-a dedicat două lucrări: „Jeune Fille Sophistiquée” („O fetişcană sofisticată”) şi „Negresa blondă”. Viaţa promiscuă şi dezordonată i-a ruinat sănătatea fizică şi psihică, ceea ce a dus la internări repetate în spitale şi centre de boli mintale. Nancy Cunnard a murit la vârsta de 69 de ani, cântărind doar 26 de kilograme, în Cochin Hôpital, Paris.

„Vrăjitoarea”

În ultimii ani de viaţa ai lui Brâncuşi, una din cele mai apropiate persoane (de fapt, singura) i-a fost pictoriţa Sonia Terk-Delaunay, cea care l-a convins să-şi facă un testament prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă şi de atelier. Deşi ţinuse unele jurnale şi caiete de notiţe, Sonia şi le-a distrus înainte de a muri. Totuşi, în hârtiile rătăcite printre acte şi fotografii, s-a găsit o însemnare ciudată, care se referea la o întâlnire de câteva ore a lui Brâncuşi, în atelierul său, cu o femeie pe care el o numea „Vrăjitoarea”: pianista Vera Moore. Brâncuşi îi spunea Soniei că puterea Verei asupra lui a fost atât de mare încât, după încetarea legăturii lor, nu a mai fost atras de nimeni altcineva, nici fizic şi nici psihic: “La o întâlnire de câteva ore din studioul lui Brâncuşi, el mi-a povestit că după Vera nu a mai existat nimeni în viaţa lui, nu a mai atins nici o femeie. De bună voie şi nesilit de nimeni a devenit un ascet. Această transformare a fost remarcată de toţi, însă nimeni nu a pus-o în legătură cu Vera”. Se pare însă că, dacă Sonia spune adevărul, Brâncuşi o minţise. Aşa cum se ştie, după Vera Moore au mai existat cel puţin două femei în viaţa artistului: Maria Tănase (în 1938) şi Peggy Guggenheim (1939). Brâncuşi o cunoscuse pe Vera Moore în 1930, au avut o relaţie care a durat până în 1935, din care ar fi rezultat un copil. Cercetătoarea Siena Miller susţine că acest rod al iubirii dintre artistul român şi Vera Moore, ar fi John Moore, fost fotograf la cabaretul Crazy Horse. Acesta are astăzi 77 de ani şi trăieşte la Jouy en Josas, o localitate din vecinătatea Parisului. John Moore ( pe care-l cheamă, de fapt, John Constantin Brâncuşi Moore) nu a fost recunoscut de tatăl său.

 

4168
devon2Anul Calului, an de Lemn

Anul Calului, an de Lemn

pentru ca de astazi incepe un nou an chinezesc, Anul Calului de Lemn m-am gindit sa va arat un artist foarte foarte special care face cai din lemn

se numeste James Doran, e britanic cu o educatie pentru antichitati slefuita la Paris.

 

 

mai multe dintre lucrarile lui pot fi gasite aici

sa aveti un an nou mai bun decit cel care tocmai se incheie. Caii sunt unele dintre cele mai empatice, inteligente si cu caracter dintre animale.

anul asta (chinezesc) daca imprumutam de la cai aceste lucruri, vom fi mult mai fericiti

1053
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!