Am vazut ieri la Filarmonica din Craiova, Bach in showbiz, un spectacol cu variatiuni pe teme din Bach la percutie, spectacol creat de Zoli Toth si Adrian Enescu, si realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.
Sunt doua momente pe care le pastrez in minte.
Dupa prima piesa, spectatorii ar fi vrut sa aplaude dar nu stiau daca se cade sau nu. Se aflau in mijlocul unui recital dupa un repertoriu clasic, in Filarmonica, erau vioara, violoncel, marimba si vibrafon pe scena, plus muzicieni cu multa carte (si premii) in muzica clasica, dar ceea ce ascultasera nu era chiar muzica clasica.
Au aplaudat dupa citeva secunde de ezitare, iar mai tirziu cind Zoli Toth le-a spus ca aplauzele publicului le fac bine, si-au intensificat sonor aprecierea. De la o piesa la alta aplauzele au devenit mai puternice si mai cu pofta, semn ca spectatorii incepeau sa decodifice ceea ce vedeau pe scena si care nu semana cu nimic din ce mai ascultasera in Filarmonica.
Cind publicul a inceput sa aplaude cu putere, au aparut zimbetele pe fetele celor 4 muzicieni – Zoli Toth, Bogdan Pop, Flaminia Nasai, Amalia Gisca (sunt foarte tineri, dar au ani de studiat muzica, pe note:), mai multi decit anii de cariera ai oricarui artist dance din topuri de la noi).
A fost insa si un moment in oglinda, cind pe fetele spectatorilor erau zimbete largi.
Catre finalul concertului, Bogdan Pop – celalalt percutionist de linga Zoli Toth, fost elev al lui ZoliJ – a inceput sa-si foloseasca trupul drept cutie de rezonanta pentru un moment special de percutie. Spectatorii au fost invitati sa tina ritmul cu aplauzele si, cind si-au dat seama ca si ei fac parte din show, au inceput sa se distreze foarte tare… pe Bach!
*
Bach in showbiz – variatiuni pe teme din Bach – e un show care poate fi receptat din doua directii. Pentru needucatii in muzica clasica – cum sunt eu – receptia poate sa fie foarte cinematografica, pentru ca Adrian Enescu a creat , inspirat de Bach, o poveste foarte cinematografica. Mi se parea uneori ca sunt intr-un film despre viitor, ca Minority Report, de ex, dar si in povesti gen Amelie 🙂
Celor care stiu bine lucrarile lui Bach cred ca spectacolul le ofera un alt fel de drum care vorbeste, mai ales, despre cit de talentat si de special este Adrian Enescu, compozitorul lucrarilor din program. Probabil unul dintre cei mai vizionari compozitori romani, cintecele scrise de domnia sa in anii 80 “stau in picioare” ca sound si acum, intr-o epoca a muzicii electronice cu ritmuri alerte.
*
Altfel, mi se pare greu ce vor sa faca Zoli Toth si Adrian Enescu cu proiectul asta si cred ca e o munca de citiva ani buni. Reinterpretind intr-o forma accesibila teme din muzica clasica, traducind pentru un public neobisnuit cu muzica clasica, ei spera ca tinerii sa revina in salile de concerte.
E ceva care se va face pas cu pas, intilnind om cu om, experimentind direct in contact cu muzica si, ca la toti cei care inoveaza si vor sa schimbe lumea, care vor sa sparga ziduri, e foarte mult de munca.
Cei care vor veni dupa ei, pe drumul pe care-l “asfalteaza” acum, vor merge mult mai relaxati si vor avea un parcurs mult mai comod in a traduce limbajul classic catre un public tinar.
Trebuie ca e insa si o bucurie a vizionarului, indiferent de cit de greu e drumul parcurs.
***
Desi nu sunt o cunoscatoare a muzicii lui Bach, ca o experienta personala pot sa spun ca la una dintre piesele din concert o variatiune dupa Corala Cantata 147 mi-au dat lacrimile. Dupa concert am cautat tema originala si nu m-a impresionat la fel de mult. Asa ca, pentru mine, a functionat “traducerea”.
Spectacolul poate fi vazut dupa cum urmeaza: 5 mai Timisoara, 9 mai Oradea, Satu Mare 10 mai, Cluj Napoca11 mai, Pitesti 16 mai, Brasov 23 mai, Tirgu Mures 24 mai, Sibiu 25 mai, Deva 26 mai, Bucuresti 5 iunie
