Monthly Archives : November 2018

anthonyquinnAnthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

Anthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

 

In doua saptamani urmeaza sa fie lansata in librarii autobiografia lui Anthony Quinn, Pacatul Originar.

Cartea apare la Editura Nemira in colectia Yorick dedicata teatrului si filmului si am privilegiul sa o citesc in aceste zile, inainte de a iesi in librarii.

Cum sunt cateva zile lungi de vacanta, m-am gandit ca un fragment din carte v-ar prinde bine si voua. Mai jos e o secventa din primul capitol cand Quinn merge pentru prima data la psiholog pentru ca e nefericit.

Cartea e drumul lui spre intelegerea de sine, e scrisa la persoana I, foarte cinematografic si lasa, printre randurile povestii unui baiat atat de sarac care credea ca o sa-l vanda parintii ca nu au ce sa-i dea de mancare, multe detalii despre cum functioneaza star sistemul de la hollywood si cum succesul iti poate deteriora personalitatea.

Quinn a jucat intr-unele dintre cele mai de succes filme ale anilor 40- 60, cu Zorba The Greek, Viva Zapata sau La Strada. Are doua premii Oscar si a intrat in istorie ca primul actor mexican care a castigat aceasta statueta.

 

pacatul originar

Pacatul Originar – Anthony Quinn, o autobiografie

Fragment

Sigur că da, cred în iubire, acea iubire despre care vorbeau Iisus sau Gandhi. Dar oare fusesem eu capabil vreodată să iubesc necondiționat? Cu siguranță, îmi iubeam copiii și totuși, le impusesem și lor legi.

Cu femeile eșuasem complet. Acolo, condițiile pe care le puneam eu erau învechite și rigide, rezultatul educației mele religioase și al eredității. Sângele indian care-mi curgea în vene era prea puternic pentru a permite orice concepții moderne stridente. Cu femeile eram total inflexibil.

„Căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”.[1]

Doctorul îmi aștepta răbdător răspunsul.

-Acel tip de iubire în care cred eu e prea complex pentru a răspunde doar cu Da sau Nu, i-am zis. Dar pentru moment să spunem că da, cred în iubire.

-Atunci nu vă temeți! Totul va fi bine. Nici un om care crede în iubire nu poate fi prea bolnav, a încercat el să facă o glumă.

Am zâmbit vag la gluma slabă.

-Când m-ați sunat zilele trecute, trebuie să recunosc că am fost șocat, a continuat el. Eu și soția mea v-am văzut într-o mulțime de filme. Așa că am făcut ceva cercetări în ce vă privește, înainte să veniți azi, aici.

Și a scos un dosar. Erau o mulțime de tăieturi din ziare. Le-a răsfoit și a găsit-o pe cea pe care o căuta.

-Uite-o! Scrie aici că v-ați născut în Mexic, în timpul revoluției.

-Da. Pe 21 aprilie 1915.

-Și mai scrie că mama și tatăl dumneavoastră au luptat amândoi de partea lui Pancho Villa. E corect?

-Da, cred că da.

-De ce-o spuneți așa?

-Perioada aia e toată o nebunie. Îmi pare rău. Da, au luptat alături de Pancho Villa.

Doctorul a dat din cap.

-Mă tem că tot ce știu despre Revoluția din Mexic este ceea ce am văzut în filmul „Viva Villa”, cu Wallace Beery. Oare așa era Villa în realitate?

-Cred că Beery a făcut un rol foarte bun, dar nu cred că a reușit să prindă ardoare aprinsă a lui Villa.

-Ce vreți să spuneți?

Și atunci i-am povestit o anecdotă, pe care o știam de la tata, despre momentul în care Villa călărise până în vârful dealului și văzuse Pacificul pentru prima dată. Se uitase la imensitatea oceanului minute în șir, fără să spună un cuvânt. Apoi, își strunise calul și o pornise înapoi, în jos.  Locotenentul său, care călărea în spatele lui, a zis: „Ce priveliște, nu-i așa Jefe?” Iar Pancho i-a răspuns peste umăr: „E prea mic ca să-mi sature mie setea”.

-Asta da replică, a zis doctorul. Și când ți-a povestit istorioara asta tatăl tău?

-Când eram puști.

-Și n-ai uitat-o în toți acești ani?

-Nu.

-Simțiți și dumneavoastră că oceanul e prea mic ca să vă stingă setea, dle Quinn?

-Da.

-Dacă doctorul mai avea dubii în privința bolii mele, am simțit că răspunsul meu i le-a risipit.

La naiba cu el! Lasă-l să-și câștige banii, m-am gândit.

Bărbatul avea o față impasibilă și căuta mai departe printre hârtiile din dosar.

-Scrie aici în continuare că tatăl dumneavoastră a fost un aventurier irlandez, iar mama, o prințesă aztecă.

A trebuit să râd puternic.

-De ce râdeți? Nu e adevărat? și-a ridicat el privirea.

-Tata a avut ceva sânge irlandez, partea asta e adevărată. Dar râdeam de treaba cu prințesa indiană.

-Eu și soția mea ne-am gândit că e ceva foarte romantic, când am citit.

-Presupun că exact asta a vrut departamentul de publicitate al Paramount Pictures să simțiți. Nu li s-a părut suficient de romantic ca mama să fi fost o mexicancă oarecare.

-De ce nu?

-Ce naiba, doctore, trăiești în Los Angeles. Știi prea bine ce cred cei mai mulți dintre oamenii de aici despre mexicani.

-Nu știu. Sunt aici doar de câțiva ani, Tony. Pot să-ți spun Tony?

Întrebarea despre mexicani m-a iritat. Începuse deja să arate ca un texan cu gâtul roșu.

-Sigur, dacă pot să-ți spun și eu pe numele mic.

A râs.

-Poți să-mi spui cum vrei – și în câte feluri n-o să-mi spui până o să terminăm.

-Deci… să fii mexican în sudul Californiei nu e tocmai un „Sesam, deschide-te!”. Ani întregi pe ușile sălilor de dans și la intrarea în restaurante au fost plăcuțe pe care scria: „Interzis mexicanilor!” Mexicanii sunt leneși, sunt hoți, sunt murdari. Sunt fie îmbrăcați în costume ciudate, fie Pachuco[2] sau fumători de marijuana.

-Ai fumat vreodată marijuana, Tony?

-Nu, niciodată.

A făcut niște semne pe o hârtie. Mă întrebam ce naiba tot scrie acolo.

Peste drum, într-o altă clădire de birouri, puteam să văd cabinetul unui dentist. Un tip în costum alb, se chiora în gâtul unei doamne în vârstă.

Doctorul m-a văzut că mă uit pe fereastră și s-a ridicat și a tras jaluzelele. Eram bucuros că nu eram eu cel care trebuia să treacă prin acea operațiune de la dentist.

-Te întrebam, Tony, cum era mama ta când era tânără.

Auzisem întrebarea, dar încercam cu disperare să evit răspunsul.

Doctorul a zâmbit înțelegător.

Iisuse! Cum era mama? Fusese oare vreodată tânără?

 

Dacă avem să-i spun nenorocitului ăstuia adevărul, probabil că avea să creadă că am complexul mamei. E atât de simplu… Chiar dacă nu sunt psihiatru, tot îmi dau seama de asta. Ce să-i spun? Că mama făcea cel mai bun chili con carne[3] din lume? Să-i spun despre foame, despre durere? Să-i spun adevărul?

Da, era tânără pe vremea aia, în Juárez. Amândoi eram tineri, pe vremea când eram singuri. Și chiar n-aveam nevoie de nimeni altcineva. Ne aveam unul pe altul. Probabil că de-aici au și plecat problemele. Dar și asta mi se pare prea simplu. Fără dubiu că s-au complicat când s-a întors el.

Eu aveam trei ani și am știut de-atunci că mi-am găsit adversarul perfect. Știam că n-o să-l pot învinge. Era prea mult pentru mine să mă lupt cu el, așa că m-am îndrăgostit de el pe loc. Dar mi-a luat locul și probabil de-asta mi-am petrecut tot restul vieții încercând să fiu ca el.

Cum era mama? Trecuseră doar câteva zile de când o întrebasem. Și știam că răspunsul ar putea fi acolo cumva.

-Mama, mai ții minte când mă plimbam eu pe acoperișul unei colibe de chirpici undeva în El Paso: Sau poate era Juárez? Mi-aduc aminte o colibă și o scară și pe tine, jos, strigându-mă, rugându-mă să fiu cuminte și să nu mă mișc. Ai adus niște bărbați care s-au urcat pe scară și m-au dat jos. Mi-aduc aminte că aproape m-am bucurat că îți fusese atât de frică. M-am bucurat să te necăjesc. Simțeam prin frica și grija ta că mă iubești cu adevărat. Cu cât mai îngrijorată erai tu, cu atât mai fericit eram eu. Și într-un final, bărbații ăștia s-au cățărat după mine și m-au dat jos. Iar tu m-ai luat în brațe și m-ai sărutat de parcă m-aș fi întors din morți.

[1] Biblia, Cartea Rut, Capitolul 1, versetul 16 (n. tr.).

[2] Pachuco se referă la o subcultură mexicano-americană, asociată cu costumele specifice, cu pantaloni largi, cu talia înaltă, și haină lungă, cu umerii lăsați, stil care a devenit popular în rândul comunităților afro-americane, latino americană și filipo-americane, în anii ’40 (n. tr.).

[3] Fel de mâncare tradițional, condimentat cu ardei iuți, carne (de vită), roșii și deseori fasole. Poate fi asezonat cu ceapă, usturoi și chimion (n. tr.).

3209
kidmanurban_frankss_fi(foto) Design: Casa de vacanta a lui Nicole Kidman si a lui Keith Urban –

(foto) Design: Casa de vacanta a lui Nicole Kidman si a lui Keith Urban –

Doamna Nicole Kidman, impreuna cu sotul ei, cantaretul de muzica country Keith Urban, tocmai au vandut  o casa mica de vacanta cu 4 dormitoare si  bai.

Casa amplasata in Tennessee a fost gandita pentru vacantele copiilor, are si un birou dar si o sala de sport, precum si o mini casuta alaturata pentru personal.

Kidman care are in palmares toate marile premii din cinematografie ( Oscar, Globul de aur si Emmy) este alaturi de Keith Urban ( si el castigator de Grammy) unul dintre cele mai influente cupluri din show biz. Nu s-ar fi gandit nimeni la aceasta putere a lui Kidman pe vremea cand a fost casatorita cu Tom Cruise care ii trecuse in contractul de casatorie si ca nu are voie sa faca … mai multe filme decat el.

Cuplul Kidman – Urban este si un actor important pe piata de imobiliare, ei detinand apartamente sau case in toate marile orase unde au si business: un penthouse in Sydney, o vila in Beverly Hills, un apartament in Chelsea, New York.

Iata cum a fost gandita si decorata casa de vacanta pe care tocmai au vandut-o.

kidmanurban_franks1 kidmanurban_franks2 kidmanurban_franks3 kidmanurban_franks4 kidmanurban_franks5 kidmanurban_franks6 kidmanurban_franks7 kidmanurban_franks8 kidmanurban_franks9 kidmanurban_franks10 kidmanurban_franks11 kidmanurban_franks12 kidmanurban_franks13 kidmanurban_franks14 kidmanurban_franks15 kidmanurban_franks16 kidmanurban_franks17 kidmanurban_franks18 kidmanurban_franks19 kidmanurban_franks20 kidmanurban_franks21 kidmanurban_franks22 kidmanurban_franks23 kidmanurban_franks24

 

 

 

2334
Tentatia de a fi fericitDe citit: Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone – (fragment carte) –

De citit: Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone – (fragment carte) –

 

La Gaudeamus a fost lansata o carte scrisa foarte tandru de italianul Lorenzo Marone, Tentatia de a fi fericit. Cartea este un succes international de casa i a fost ecranizata , filmul se numeste La tenerezza, regizat de Gianni Amelio în 2017, cu Renato Carpentieri, care a obținut Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Premiile David di Donatello din 2018.

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viața și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc.

*

Motto: Sufletelor fragile care iubesc fără să se iubească.

Prima dintre cele trei femei inaccesibile

 

Când se ajunge la vârsta mea e inevitabil un bilanţ al propriei vieţi, a ceea ce ai făcut şi a ceea ce ai pierdut, al greşelilor comise, al şanselor evaporate. Dar pentru că nu mi-au plăcut niciodată bilanţurile, am evitat şi evit şi acum să fac vreunul. Oricum, orice s-ar spune, dacă m-ar arunca pe pământ de alte zece ori, aş străbate întotdeauna acelaşi drum şi m-aş izbi încontinuu de aceleaşi ziduri. Cea mai mare parte dintre noi suntem ca furnicile, urmăm o cale deja trasată. Aşa că, staţi liniştiţi, n-o să vă plictisesc cu lista regretelor mele, o să vorbesc mai degrabă despre femei, care rămân oricum, după părerea mea, unul din motivele principale pentru care merită să trăieşti.

Am avut multe: frumoase şi urâte, simpatice şi odioase, bune şi canalii. Şi n-am iubit-o pe nici una ca pe singurele trei pe care n-am reuşit să le am. Se ştie, un lucru de care te bucuri, indiferent dacă este o maşină, o casă, un serviciu, sau chiar o femeie, se consumă ca o lumânare. Nu ne vom obişnui însă niciodată cu ceva ce nu avem. Iată de ce, chiar şi acum, când sunt un bătrân amorţit care poate spera doar în altruismul (e un fel de a spune) Rossanei, singurele femei, în afara soţiei mele, care mă caută în liniştea nopţii sunt ele, cele trei harpii care n-au vrut în nici un chip să se culce lângă mine.

Anna era colega mea de şcoală, păr blond, ochi verzi, sâni mari. M-am îndrăgostit imediat ce am văzut-o. Încă de pe atunci aveam o pasiune exagerată pentru formele pline. Problema era că ea era mai mare decât mine, chiar dacă numai cu un an. Dar în adolescenţă cele trei sute şaizeci şi cinci de zile în plus fac diferenţa; în perioada de timp de care pământul are nevoie ca să se învârtă în jurul soarelui, o femeie a înţeles deja că tu, mică şi insignifiantă fiinţă din clasa inferioară, valorezi cât guma lipită sub banca ei.

În viaţa fiecăruia dintre noi vine momentul în care poveştile romantice despre iubiri imposibile pe care le spuneau bunicii şi mătuşile bătrâne nu sunt decât prostii. Dragostea e mult mai crudă decât o rudă bătrână şi-ţi zvârle în faţă adevărul, şi anume că poţi să ai un zâmbet frumos, să scrii poezii de iubire pentru prinţesa ta sau să-i cânţi o serenadă sub balcon, dar dacă ai faţa plină de coşuri şi îţi miroase gura, ea iese cu altul. Aşa că a trebuit să aştept ultimul ei an de şcoală ca să încerc s-o cuceresc. Şi, dacă mă gândesc, a fost mai bine aşa. Timpul petrecut urmărind-o pe ascuns (sau dedicându-i scurte şi trecătoare minute de pasiune în baie) m-a învăţat că, dacă doreşti ceva, aşteptarea se transformă în speranţă şi face ca timpul să fie demn de a fi trăit.

Eram îndrăgostit de Anna aşa cum poate fi un adolescent care nu ştie nimic despre capcanele vieţii. Şi, într-adevăr, aceea e vârsta potrivită pentru a-ţi pierde capul pentru o fată, dacă nu înveţi să iubeşti la cincisprezece ani, nu înveţi niciodată. În ziua în care m-am apropiat de ea, o doream deja de trei ani, ştiam unde locuieşte, cine sunt cele mai bune prietene ale ei, până şi cu ce băieţi fusese. Ea, în schimb, nu ştia nimic despre mine. Şi totuşi, după câteva zile ne-am sărutat.

Nu cred că greşesc atunci când spun că tot ceea ce am devenit mai târziu se datorează acelui fatidic moment. Pentru că eu, odată ajuns acasă, eram convins că mă logodisem. I-am spus-o şi mamei, care a zâmbit şi s-a întors la treburile ei. În primul moment n-am dat prea mare importanţă faptului că a ridicat din umeri, dar aş fi făcut bine să cer explicaţii în legătură cu scepticismul ei. În ziua următoare m-am dus la Anna şi am îmbrăţişat-o, ea m-a privit surprinsă, s-a tras şi m-a întrebat ce fac. Un sărut nu era decât un sărut, cu siguranţă nu trebuia să ne căsătorim pentru asta. Problema e că pentru mine era prima oară. Primele dăţi ar trebui să aparţină exclusiv neofiţilor, altfel cine a trăit deja experienţa potoleşte, chiar şi fără să vrea, bucuria celuilalt. Anna a distrus primul meu sărut. Atunci m-am gândit că, pentru a o cuceri cu adevărat, va trebui să fac ceva mult mai dificil: să trăiesc cu ea o „primă dată“. Adică trebuia să mă culc cu ea.

Am avut nevoie de unsprezece luni ca să-mi duc la îndeplinire planul, luni în care am jucat rolul prietenului căruia să-i facă mărturisiri, care s-o însoţească peste tot dacă e nevoie, care să-i dea sfaturi, care să fie mereu prezent dacă e nevoie, ca un fel de căţeluş. În fond, am fost perfect. Atâta doar că nu te logodeşti cu un prieten, şi aşa şi era: ea se încurca, desigur, cu alţii, nu cu mine. Apoi însă i-a murit tatăl şi, recunosc, pentru mine a fost un mare noroc, pentru că Anna a avut şi mai multă nevoie de subsemnatul. S-a întâmplat ca într-o zi să rămânem aşezaţi mai mult decât de obicei pe patul meu şi să vorbim despre tatăl ei. Dacă ar fi fost după mine, aş fi continuat să ascult toată seara mii de poveşti despre tată, care nu mă interesau absolut deloc, numai că, la un moment dat, ea s-a întors spre mine şi m-a sărutat. Continua să vorbească, iar gura îi era la câţiva centimetri de a mea, chiar să fi vrut mi-ar fi fost imposibil să continui conversaţia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Atunci ne-am sărutat din nou şi în câteva secunde ne-am trezit pe jumătate dezbrăcaţi, sub pătură.

Îmi aduc şi-acum aminte de senzaţia pe care am trăit-o, pielea mea poate retrăi clipa aceea la infinit. E foarte adevărat că lucrurile pe care le păstrăm cu pasiune nu mor niciodată, oarecum asemenea casei bunicilor, pe care, dacă închid ochii, reuşesc încă s-o vizitez. Iată, primul meu contact cu Anna se mai află încă ramificat într-un capilar periferic al trupului şi atunci când iese la suprafaţă, chiar dacă doar pentru o clipă, simt că mi se face pielea de găină, ca acum şaizeci de ani.

Eram acolo, doar câteva clipe şi i-aş fi dăruit şi eu o „primă dată“, aş fi ajuns pentru totdeauna printre lucrurile de păstrat cu pasiune. Dar, se ştie, dragostea nu te înşală, eventual preferă să te pocnească peste ochi cu o palmă bine ţintită. Aşa că exact când era mai frumos, ea mă opri, îmi luă faţa între mâini şi spuse. „Cesare, îmi pare rău, ţin la tine, dar asta o fac cu bărbatul vieţii mele!“

Aş fi curios să ştiu dacă şi-a respectat promisiunea. Mi-ar face plăcere s-o întâlnesc şi s-o întreb: „Ai văzut? Nobila ta promisiune era o mare tâmpenie! Nu puteai face o excepţie în seara aia? Cine spune că n-aş fi putut fi eu bărbatul vieţii tale?“

N-am spus nimic însă, m-am îmbrăcat, i-am dat o sărutare castă pe obraz şi am condus-o acasă. Nu ne-am mai văzut, nu după mult timp ea s-a logodit, eu am plecat în armată. După câţiva ani am aflat că s-a mutat în Nord, cu soţul ei. N-am mai întâlnit-o niciodată, din câte ştiu s-ar putea să fi şi murit.

Anna a fost prima mea experienţă cu dragostea neîmpărtăşită, o invenţie inutilă, dacă te gândeşti bine. Există atâtea persoane singure pe lume, care ar putea să se întâlnească, să se iubească, să fie fericite, să aibă copii, să se înşele şi apoi să se despartă, în schimb mulţi pierd timpul urmărind pe cineva care cu mare greutate îşi dă seama de existenţa lor.

În orice caz, povestea asta m-a învăţat ceva: persoanele încruntate, arţăgoase şi sceptice nu sunt de fapt rele, numai că, spre deosebire de alţii, nu sunt în stare să facă faţă adevărului că lumea nu e un loc pentru cei buni.

Eu eram bun. Apoi a venit Anna şi piciorul ei în fund.

Ar trebui să le spun povestea asta copiilor mei, să-i explic Svevei că şi eu am fost un om mai bun înainte ca viaţa să mă înveţe să mă uit suspicios în jur, ca un iepure care iese din vizuina lui să caute hrană. Animalul are înscris în ADN-ul său simţul pericolului, se naşte pregătit deja să se apere de prădători, eu însă mi-am pierdut primii douăzeci de ani apărându-mă de vreunul din semenii mei.

Viaţa terestră ar trebui să fie ca o călătorie în Orient, o experienţă care ne deschide mintea şi ne face să devenim nişte fiinţe speciale. Dar se întâmplă exact invers, suntem scoşi afară din gaura neagră atunci când suntem inocenţi şi suntem vârâţi în sicriu după ce am făcut o mulţime de porcării. Am impresia că în timpul în care rămânem pe pământ ceva nu funcţionează cum trebuie.

 

Traducere din italiană şi note de Vlad Russo

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

© Humanitas Fiction 2018

Tentatia de a fi fericit

3160
dinastii bbc earth Imparat 2(de vazut neaparat) Dinastii – BBC Earth – filme documentare despre 5 specii cu vieti dramatice ca intr-o piesa de Shakespeare –

(de vazut neaparat) Dinastii – BBC Earth – filme documentare despre 5 specii cu vieti dramatice ca intr-o piesa de Shakespeare –

Din seara aceasta la BBC Earth, de la ora 23.00 incepe seria Dinastii povestile a 5 familii de animale, ultima dintre productiile care au beneficiat si de participarea senzationalului sir David Attenborough.

Daca aveti copii, dar chiar si fara copii, va rog sa va uitati la serie – daca spun ca e spectaculoasa e o exprimare saraca.

Am vazut ieri primul episod (fiecare are 50 de minute), cel despre Cimpanzei si a fost ca un film de actiune cu povesti de iubire, de suprematie, cu strategie politica si o dorinta putere de supravietuire. Teme pe care le intalnim in filme cu actori care glasuiesc ( Game of Thrones era cel mai aproape in mintea mea), desi animalele evident ca nu aveau replici.

Seria este o marturie pentru generatii a vietii unor specii pe cale de disparitie, dar si un semnal pentru noi sa facem tot ce e posibil sa prelungim viata acestor specii.
*
bazavan pinguini Sunt mai mult decat onorata ca sunt unul dintre ambasadorii acestei serii in Romania. Eu am in grija Pinguinul si filmul despre IMPARAT cum a fost numit personajul principal al seriei Dinastii despre pinguini.
Imparat e filmul pe care-l veti vedea joia viitoare (dupa cel cu Cimpanzeul David) si va asigur ca veti participa la o poveste foarte emotionanta.

Cei 3 oameni care au format echipa filmului au stat 245 de zile in Antartica fara posibilitatea de plecare, au avut chiar 6 luni fara posibilitatea de mancare proaspata pentru ca nu ajungea avion, elicopter, nimic in zona respectiva, toti membrii echipei au avut degeraturi si era atat de frig ca tineau bateriile pentru aparatura legate de corp ca sa nu inghete.

Dar… ca sa poata filma la nivelul pinguinilor Lindsay McCrae, cameramanul, a stat intinsa pe gheata marii saptamani intregi.

dinastii bbc earth Imparat

Regulile realizarii acestor documentare spun ca nu ai voie sa influentezi desfasurarea vietii animalelor intervenind in momentele grele chiar daca sunt de viata si de moarte, nu-l poti ajuta la suferinta, nu il poti sprijini.

Ei bine in episodul cu Imparat, echipa a filmat nasterea unor pui urmata de o furtuna de zapada la minus 40 de grade si fiecare membru al echipei se ruga ca ”aia micii” sa nu moara, sa stea lipiti unul de altul ca sa-si faca cald, pentru ca un pui singur insemna moartea.

A existat in timpul furtunii un moment care pinguinii cazusera intr-o rapa din care nu au mai iesit multe zile si, intr-o decizie fara precedent, echipa a ales sa sape un sant mic in speranta ca pinguinii se vor prinde si vor putea iesi pentru a se incalzi impreuna, altfel urmau sa moara acolo.

Momentul este f f emotionat.

Imparat contine cateva secvente despre cea mai mare imbratisare – masculii se unesc intr-un leagan urias pentru a proteja puii de temperaturi de – 40 grade celsius si uneori de vant care poate ajunge la 130km la ora. E o poveste despre solidaritate, prietenie si iubire. E o poveste despre familie, despre supravietuirea impreuna si despre sacrificiile pe care le faci pentru a face pui, pentru a-ti duce specia mai departe.

Mai revin saptamana viitoare cu informatii despre episodul cu pinguini din seria Dinastii de la BBC Earth, dar pana atunci va rog foarte mult sa va uitati in seara aceasta de la ora 23.00 la episodul cu David – e ca o reinterpretare a vietii politice si sociale, ca o piesa de Shakespeare.

Eu am plans cand l-am vazut si am fost f f impresionata de determinarea cimpanzeului a carei viata e urmarita in film, David poreclit de realizatori. E f f destept, foarte ambitios si cu o forta teribila de a-i manipula pe dusmani ca sa supravietuiasca.

In plus e filmat senzational si de multe ori m-am intrebat ”cum au putut sa filmeze detaliul asta?!”
In seara asta incepe seria Dinastii la BBC EARTH, o sa se vorbeasca multa vreme despre aceasta serie, asa ca uitati-va…

2578
Becoming michele(de citit) 9 citate din biografia lui Michelle Obama pe care trebuie sa le stiti si daca nu cititi cartea

(de citit) 9 citate din biografia lui Michelle Obama pe care trebuie sa le stiti si daca nu cititi cartea

 

De mai putin de o saptamana fosta prima doamna a Statelor Unite, Michelle Obama, si-a lansat cartea biografica Becoming, titlu tradus la noi ”Povestea mea” (la Editura Litera)

In America e unul dintre cele mai mari turnee de promovare pentru o carte cu evenimente cu sute de oameni la care, pe langa doamna Obama, mai sunt invitate o multime de celebritati – Oprah, Ellen DeGeneres, Reese Witherspoon, Sarah Jessica Parker si multe alte doamne care sunt iubite de femei

De altfel, intreaga campanie de promovare e foarte orientata catre publicul feminism (oricum statisticile arata ca femeile citesc mai mult, merg mai mult la filme sau la teatru, asta e realitatea 🙂 ) si exista chiar o linie de haine cu citate din carte.

Am sa ma mai intorc sa scriu despre aceasta campanie de promovare si scopul ei, dincolo de vanzarea cartii, acum insa cateva citate importante din carte.

(am citit cartea in engleza, asa ca traducerea citatelor imi apartine, nu stiu daca au fost traduse exact asa in ro)

Mai intai o declaratie dintr-un interviu din aceste sesiuni de prezentare a cartii alaturi de vedete.

” Urasc cand oamenii care beneficiaza de expunerea publica fac un pas in spate si spun  – eu nu sunt un role model, nu vreau aceasta responsabilitate. E prea tarziu sa spui asta, este un model pentru tinerii care se uita la tine. Iar eu nu vreau sa se uite tinerii la mine si sa creada ca am primit totul de-a gata ca n-am avut provocari si greutati”

 

  1. Cred ca lucrul cel mai rau pe care ni-l facem noi ca femei intre noi este faptul ca nu spunem public adevarul despre suferintele trupului nostru si cum functioneaza el de fapt
  2. Una dintre cele mai inutile intrebari pe care un adult poate sa i-o puna unui copil este ”ce vrei sa te faci cand vei fi mare” De parca a fi mare e punctul terminus al calatoriei. Ca si cum ajungi intr-un punct cand functionezi ca adult si asta e, sfarsit.
  3. Parintii m-au invatat sa vad adevaratele valori din povestea noastra de viata, din povestea mea de viata si povestea mai mare, a tarii noastre. Chiar si cand nu era o poveste cu un final fericit. Povestea ta de viata e tot ceea ce ai. Si trebuie sa iti asumi cine esti.
  1. Acum ca adult am realizat ca de multe ori copiii sunt devalorizati cand adultii nu-i ajuta sa invete cat mai multe. Furia lor se poate manifesta ca nesupunere si nerespectarea regulilor. Nu sunt copii rai sunt doar copii care incearca sa faca fata unor situatii rele.
  1. Familia noastra nu doar ca era punctuala, ci ajungeam cu totii inainte de ora intalnirii. Stiam ca acest lucru il face pe tata sa fie mai putin vulnerabil (nota mea, tatal avea scleroza multipla), ca avem timp sa gasim un loc de parcare care sa-I permita sa mearga cat mai putin. Lectia pe care am invatat-o este ca in viata poti sa controlezi unele lucruri, daca esti organizat.

6.     Pentru mine, sa traiesc alaturi de Barack care e o persoana cu un profund sens al scopului exitentei sale, sa dorm in acelasi pat cu el, sa mancam micul dejun alaturi, a fost ceva ce a trebuit sa corectez in comunicarea din relatie. Nu pentru ca el era ostentativ, ci pentru ca era foarte viu, prezent. In prezenta sigurantei sale, a gandului lui ca va putea face o diferenta in lume, as fi putut sa ma pierd, sa-mi pierd personalitatea, vocea.

Am fost profund indragostita de un barbat cu un intelectual puternc si o ambitie mare, calitati care l-au adus unde este, dar care ar fi putut sa ma inghita pe mine.

  1. Am fost suficient de norocoasa sa intalnesc o multime de oameni extraordinari cu realizari spectaculoae. Ce am invatat este ca toti au indoieli, nesigurante.
  2. Viata m-a invatat ca progresul si schimbarea se intampla incet, treptat. Plantam semintele schimbarii, dar fructul rezultat s-ar putea sa nu apucam sa-l vedem. Asa ca trebuie sa fim rabdatori si increzatori.
  3. Pentru mine ”becoming” nu este despre a ajunge undeva sau a atinge un anume obiectiv. Eu vad ca un drum pe care mergi inainte, un drum continuu catre un om mai bun. Calatoria nu se incheie.Michelle-Obama biografie
6099
psad logo#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

Astazi la Gaudeamus se lanseaza o carte foarte emotionanta ”Comoara din Delta” care contine “relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor”.

Cartea este coordonata de Cristian Teodorescu si are poveștile si aspiratiile unor copii din Delta, cu varste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completata cu proză scurta semnata de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta si care au acceptat, cu generozitate, sa contribuie la această opera colectiva, ce urmează a fi lansata la Gaudeamus, împreuna cu editura Vellant.

Iata un fragment din prefata cartii scrise de Ivan Patzaichin

Fiecare copil pe lumea asta are dreptul și poate! să ajungă campion cînd se face mare. Trebuie doar să găsească sportul sau meșteșugul pentru care are talent, și, cu puțin sprijin și ceva imaginație, să-l transforme în vis.

A fi campion nu e doar despre medalii și podium, ci înseamnă, în primul rînd, să te bucuri de ceea ce faci și mai ales să știi că ai dat tot ce se poate ca să fii cel mai bun. Și apoi vine și recunoașterea, medalia, fie că e în sport sau în altă vocație. Uneori, porți medalia pe dinăuntru; este făcută nu din aur, ci din însuși sentimentul că ai făcut cel mai bun lucru pe care îl puteai face într-un anume moment.

[…]

Eu cînd eram mic voiam să mă fac pilot (sau poate chiar avion?! nu-mi amintesc precis…), pentru că singurele mijloace de transport pe care le văzusem pînă atunci erau barca și avionul – cînd leneveam în lotca bunicului cu ochii pe cer. Așa a început visul meu de a fi campion. În toate întîlnirile pe care le am cu copiii, le spun să-și caute și apoi să-și urmeze visul. Nu este doar un clișeu. Este ceea ce eu am făcut și, chiar dacă fiecare reușită pe care am avut-o a debutat cu un eșec (de multe ori răsunător), este singura cale pe care o știu.

Copii, urmați-vă visul!

coperta Comoara din Delta Comoara din Delta e o carte care i-a pus pe copiii din satele dintre ape fata in fata cu gandurile despre vocatia lor, despre ce le-ar placea sa faca in viata, dar ne pune si pe fiecare dintre noi in fata unei realitati la care nu avem acces  si care ar putea sa ne dea de gandit intru ajutorarea copiilor pe care-i intalnim cand mergem in vacanta in Delta..

Astazi la Gaudeamus vin copiii din Delta sa-si prezinte cartea si sa dea autografe. Unii n-au mai fost niciodata in capitala si, cu siguranta, niciunul n-a fost vedeta unei lansari de carte unde stau langa nume importante intr-un targ cu zeci de mii de carti.

Va dati seama cat de mult inseamna asta pentru increderea lor? Si ce energie primesc ca sa lupte sa-si implineasca visurile?

Mi-a povestit candva dl Patzaichin ca atunci cand a venit in Bucuresti din Delta, a venit sa se faca campion. Mintea lui a fost setata de la inceput sa fie campion ca exemplele de medaliati olimpici din satul lui. Si tot ce facea era gandit ca sa devina campion, nu-l deranja efortul, munca stia ca asta trebuie sa faca pentru a fi campion.

Gastiti cartea Comoara din Delta la Editura Vellant, e o carte pe care ati putea sa o cititi impreuna cu copiii vostri

pagina de gardă Comoara din Delta

2981
robertredford_napa2(foto) Cum arata superba casa pe care Robert Redford o scoate la vanzare?

(foto) Cum arata superba casa pe care Robert Redford o scoate la vanzare?

Scriu periodic despre case ale celebritatilor care sunt scoase la vanzare. Motivul? Ma folosesc de numele lor celebru si curiozitatea naturala de a ntra in intimitatea lor pentru a arata solutii smart de decoratiuni interioare.

Sigur ca noi nu avem bugetele lor pentru decorarea casei, cum nu avem nici aceleasi dimensiuni la camere, dar eu cred foarte mult intr-o cultura vizuala care, pe termen, lung te ajuta sa iei decizii corecte in dreptul tau.

Iata asadar casa pe care domnul Robert Redford o scoate la vanzare este in zona vineriilor in Napa, California. Casa a fost construita in 1963 si a fost cumparata de domnul Redford in 2004.

Pretul de vanzare este 7, 5 milioane de dolari.

Cum domnul Redford este recunoscut nu doar pentru rolurile care i-au adus Oscarul sau Globul de Aur, ci si pentru eruditia sa, precum si pentru interesul constant de a construi ceva util pentru generatiile viitoare care vor face cinematografie, casa e una stilata, decorata mai aproape de stilurile europene decat de cel american.

In plus, ceva rar pentru americani – sunt foarte multe carti si spatii destinate cartilor.

Intr-o cladire mica, separata de casa, este atelierul sotiei lui Redford, pictorita Sibylle Szaggars, iar

in curte este o gradina in care cuplul a cultivat legume.

N-ati spune asta despre un actor de calibrul lui Redford, nu?

iata superba casa

 

robertredford_napa1 robertredford_napa2 robertredford_napa3 robertredford_napa4 robertredford_napa5 robertredford_napa6 robertredford_napa7 robertredford_napa8 robertredford_napa9 robertredford_napa10 robertredford_napa11 robertredford_napa12 robertredford_napa13 robertredford_napa14 robertredford_napa15 robertredford_napa16 robertredford_napa17 robertredford_napa18 robertredford_napa19 robertredford_napa20

2731
andra guti locarno(Interviu) Andra Guti- o adolescenta timida care ii da chip lui Alice T- copilul pe care NU iti doresti sa-l ai –

(Interviu) Andra Guti- o adolescenta timida care ii da chip lui Alice T- copilul pe care NU iti doresti sa-l ai –

De vineri intra in cinematografe filmul Alice T, o poveste pe care adolescentii ar trebui sa o vada alaturi de parintii lor.

Filmul spune povestea adolescentei Alice care este tot ce nu-si doreste un parinte sa ajunga copilul sau: minte, e violenta, e manipulatoare, are probleme cu scoala si a ramas insarcinata.

In primele 40 de minute din film urasti fata asta si te gandesti ce naiba i s-a intamplat de a ajuns asa – pentru ca merge din dezastru in dezastru, iar in ultima jumatate de ora ajungi sa vrei sa o imbratisezi si sa o iei acasa.

Am vazut filmul in week end si, in timp ce cresteau nervii in mine din cauza puterii de autodistrugere a acestui personaj, ma intrebam daca fata care interpreteaza rolul principal e dintr-un centru de plasament: avea atitudinea dur agresiva, mersul ca de boxeur, lipsit de orice gratie feminina.

In realitate e o fata foarte educata, a terminat liceul Dinu Lipatti, sectia actorie, iar pentru acest rol s-a ingrasat cu 10 kg si a lucrat mult cu regizorul Radu Muntean ca sa intre in mintea si in pielea lui Alice.

Alice T o are in rolul principal pe minunata tanara Andra Isabela Guti, iar rolul din acest film i-a adus un premiu de interpretare la festivalul de film de la Locarno.

Ceea ce a reusit ea sa faca in acest film ca performanta actoriceasca, dar si munca in echipa alaturi de regizorul filmului Radu Muntean (Hartia va fi albastra; Marti, dupa Craciun) – care e si scenarist alaturi de Alex Baciu si Razvan Radulescu – sunt o super lectie de parenting si de incredere.

Parinti, va rog sa cititi.

 “Inca nu pot sa fiu detasata cand ma uit la mine pe ecran.  Am vazut filmul de vreo 4-5 ori, pentru ca Radu monteaza in timpul filmarilor. Imediat dupa nu mi-a placut absolut deloc. Mi-a luat ceva timp sa realizez ce personaj am facut si cat de diferit este de mine…”

alice t vs andra

 

(in stanga Alice, in dreapta Andra)

Andra Guti e fata unui oboist si a unei economiste. Are 19 ani, a crescut intr-un mediu liber, are o inteligenta foarte ascutita, dar e foarte timida si… a invatat sa injure odata cu acest film. In plus, tot in filmul acesta a trebuit sa faca fata unei scene de nuditate.

“A fost multa psihologie din partea lui Radu. La inceput nu l-am placut deloc, mi s-a parut foarte arogant, foarte sigur pe el. De la fiecare proba cu celelalte personaje eu plecam plangand.

Tot ce voiam sa-i dovedesc era ca nu sunt o pustoaica prostuta…

Cumva la primul casting nu m-am dus cu nicio miza, eram cu colegii la o proba. Nu stiam munca lui Radu, nu-i vazusem filmele, stiam doar ca a fost la Cannes si cine a fost tatal lui… Dar dupa ce am fost sunata sa revin, mi-am promis ca rolul acesta va fi al meu… si m-am izolat subconstient de toata lumea ca sa ma pregatesc sa ma gandesc la ce fac. Am inteles mai tarziu ca si Radu a avut o discutie cu ai mei si le-a spus ca in perioada asta am nevoie de liniste.

Am avut aproape un an – casting, repetitii si filmari –  in care am vorbit foarte putin si cu ai mei, m-am izolat de prieteni, lumea mea era echipa de la filmare.

Radu mi-a castigat increderea si apoi mi-a creat un context in care imi permitea sa ma desfasor. Imi dadea sentimentul ca niciodata nu eram judecata, indiferent de cat de greu era momentul.

Am avut probleme cu injuraturile la repetitii, imi era rusine… Si, cumva, usor usor mi-a dat libertatea sa ma desfasor.”

alice t - film

Care erau datele “problemei” la momentul intalnirii lor? Muntean a dat casting, a vazut aproape 800 de fete si s-a oprit la Andra – o adolescenta care mai jucase la 6 ani intr-un film un rol mic; Andra era o adolescenta ca toti cei de 17 ani, in conflict cu nevoile sale in raport cu scoala si cu ceea ce voia sa faca in viata.

Si-a trebuit ca in mai putin de un an sa gaseasca impreuna o cale ca Andra sa intre in pielea unei fete arogante, rea, manipulatoare care isi bate colegii. Astazi spune ca daca nu facea acest rol, renunta la actorie pentru ca nu avea nicio confirmare ca e buna pentru meseria aceasta.

“Am jucat in “Dupa ea” al Cristinei Ionescu. Am fost intotdeauna un copil nonconformist, imi spunea si Cristina: “ai venit la proba, mi-ai varsat apa pe masa si ai ras in hohote.” Doar ca am avut o perioada de 10 ani cand mi-a fost rusine ca sunt deasupra celorlalti. Ma duceam la scoala si cand lumea imi spunea ca m-a vazut la cinema, imi era foarte rusine. Ceilalti nu erau ca mine.

Ai mei le spuneau tuturor prietenilor nostri cat de fericiti sunt cu ce fac si mie imi era rusine. Asa ca n-am vrut sa fac meseria asta. Doar ca a trebuit sa dau la liceu si mi-am dat seama ca era lucrul pe care stiam sa-l fac, imi placea sa citesc, sa cant, sa ma uit la filme. Si-a fost o joaca, ma duc la liceul asta sa vad ce o sa se intample. Si sincer, daca nu luam rolul probabil ca as fi renuntat la actorie.

Pentru ca, in scoala si banuiesc ca si la facultate, nu ti se da niciun moment nicio incredere in tine, nimeni nu iti spune niciodata ca esti bun, nu te incurajeaza.

Prin a X-a imi pusesesem problema sa renunt, pentru ca aveam foarte mult trac de scena; ma duceam la probe pentru concursuri, banalitati, si incepeam sa plang in proba. Am considerat ca am trac si eu nu pot sa fac meseria asta. Niciodata nu mi-a spus nimeni ca emotiile acestea trec cu experienta si timpul… Poate as fi dat la UNATC, dar daca nici acolo nu se lega, abandonam, eram pregatita sa accept ca nu sunt buna pentru aceasta meserie.”

Alice T 3

Trebuie sa vedeti filmul ca sa intelegeti ce performanta actoriceasca face Andra, cat de mare e transformarea si fizica, dar si la nivel psihologic. Banuiesc ca pe regizor l-au ajutat cateva experiente din propria viata (are copii, aproape adolescenti; are in apropierea familiei copii adoptati asemeni personajului din film) ca sa o aduca pe Andra la un nivel in care sa aiba o relatie credibila cu mama ei din film (Mihaela Sarbu) si sa o ajute sa-si depaseasca si incertitudinile varstei in conditiile in care-i cerea pentru rol transformari foarte grele.

“Mi-a cerut sa ma ingras foarte tare, am luat 10 kg si si-ar fi dorit sa ma ingras si mai mult… Ma scotea la masa de trei ori pe zi, se asigura ca mananc tot. Si tot si-ar fi dorit sa fiu mai grasa.

M-am vopsit roscat. Mi-a fost foarte greu, nu ma mai vopsisem inainte si nu intelegeam pentru ce, mie mi se parea ca, mai ales in Romania, actorii nu au o schimbare fizica atat de mare… Ma gandeam ca in Romania te ia regizorul asa cum esti. Practic, nu stiam ce inseamna actoria. Si acum sunt mai deschisa daca ma pui sa slabesc 20 de kg, nu mai mananc pana incep filmarile. Dar tot Radu a avut de suferit pana am ajuns aici; practic, cam cata rabdare sa ai sa-i explici unei adolescente de ce trebuie sa se schimbe si sa astepti sa-si asume schimbarea ca fiind a ei.”

De fapt, vazut de la distanta lucrul regizor copil – actor- in-film a fost un mentorat de un an si jumatate cat au durat castigurile, repetitiile si filmarile. Muntean a stiut sa lucreze cu mentalul Andrei ca sa o motiveze sa citeasca si sa vada cat mai multe filme europene, sa citeasca ceea ce ar fi ajutat-o pentru rol.

“Mi-a accesat butoanele de indolenta si, dupa ce a trezit in mine un simt al cunoasterii, am urmarit eu sa vad filme europene, sa citesc alte carti, despre adolescenti, despre adoptie. Habar nu aveam despre ce inseamna adoptia. Mi-am zis ca as vrea sa adopt un copil, dar niciodata nu m-am gandit ce inseamna, ce impact poate sa fie pentru copil, pentru familie. Am discutat cu Radu foarte mult, am discutat despre tot ce face Alice in paralel cu conceptiile mele. Aveam si lucruri in comun, dar si multe care nu se potriveau cu ceea ce sunt eu.”

alice t afis

In august filmul a mers la Festivalul de la Locarno, Andra – fetita care plangea dupa probe – a luat premiul pentru interpretare la capatul unui parcurs din care a invatat multe lectii. Printre ele si cea ca e misto sa iei un premiu international, dar el nu te schimba definitoriu ca om, a doua zi tot trebuie sa o iei de la capat in meserie, cu temerile si emotiile tale. Intre timp a terminat liceul, si-a luat un an sabatic, urmand ca din toamna viitoare sa mearga la studii de actorie in Anglia, dar pana atunci participa la castinguri in Romania si, desigur, are emotii mari la fiecare dintre ele.

 “Ma jur ca imi doream foarte tare sa ia filmul orice premiu, orice, dar nu mi-am pus problema ca o sa iau eu vreodata. Si a fost incredibil ca mi-au spus membrii juriului, dupa ceremonie, la o petrecere “Noi am vazut filmul in primele zile de festival si nu ne-am pus niciun moment problema ca o sa mai fie un rol atat de bun ca al tau.”

Dar stii cat de greu e sa crezi si sa te vezi din afara ca faci bine?!”

andra guti locarno

Puteti vedea filmul Alice T din 9 noiembrie in cinematografe

Alice T ii are in distributie pe Andra Guti, Mihaela Sarbu, Bogdan Dumitrache, Serban Pavlu, Teodor Corban, Ela Ionescu, Maria Popistasu. Regia Radu Muntean. Imaginea Tudor Lucaciu

Cu Alice T (Andra in personaj) va intalniti si pe contul de instagram al filmului care e administrat chiar de Andra: instagram.com/alicetarpan/ 

2944
jalo3(beauty) Am testat – Jalo3 – aparat inovator, unic in lume, supranumit si elixirul tineretii vesnice –

(beauty) Am testat – Jalo3 – aparat inovator, unic in lume, supranumit si elixirul tineretii vesnice –

De mai bine de doua saptamani testez un aparat care ofera tratamente cosmetice de avangarda la domiciliu. Yalo3 se numeste aparatul si realizeaza o combinatie de curatare, hidratare si stimulare a tenului cu o combinatie de acid hyaluronic si oligoelemente care e pulverizata pe fata si activata printr-un sistem de micromasaj.

*

Sunt dintre cele care vor sa imbatraneasca natural – ma opun oricarei interventii chirurgicale sau oricarui tratament cu ace pentru chipul meu, cu scopul de a ma mentine tanara. Insa sunt preocupata de tratamentele cosmetice care curata, hidrateaza si intretin o conditie cat mai buna a tenului, mai ales ca am un ten foarte uscat, iar cu anii devine si mai uscat.

Mai stiu ca asa cum aratam la chip si trup are legatura si cu ce mancam, si cum traim. Nu fumez, dar nu refuz un pahar de Aperol sau un vin bun, iar la mancare stau moderat spre bine. Am 46 de kilograme, o greutate constanta de aproape 20 de ani.

Sigur ca ma deranjeaza ca apar riduri pe fata mea, ca gravitatia isi spune cuvantul la ochi si in jurul gurii, dar…. asta e. Pot sa ajut la o hidratare cat mai buna, dar nu ma pot opune imbatranirii.

Altfel, nu judec pe nimeni care isi face alte interventii decat cele “de suprafata” – non invazive – pe care le prefer eu, fiecare dintre noi avem nevoi si dorinte diferite.

*

Cu aceste date personale, iata-ma testand acest aparat inovator, unic in lume, supranumit si elixirul tineretii vesnice.

barber-3

Ce face Jalo3?

  • Elimina ridurile
  • Hidrateaza in profunzime
  • Reda elasticitatea pielii
  • Lumineaza tenul
  • Oxigeneaza celulele
  • Restructureaza epiderma

Jalo3® este un dispozitiv ultrasonic care permite atomizarea nanomoleculelor de oxigen-ozon, acid hyaluronic și oligoelemente active pe piele, avand efect de revitalizare , hidratare si tonifiere a tenului. Vine impreuna cu 2 recipiente cu acid hyaluronic si oligoelemente pe care le refill apoi de la distribuitor.

jalo3

Am inceput sa folosesc Jalo3 de doua saptamani si cu siguranta am tenul mult mai bine hidratat. Aveam niste mici probleme la baza nasului unde pielea se usuca si mai tare, dar acum deja tenul este hidratat si nu mai apare aceasta problema.

Nu imi dau seama daca mi-au disparut dintre riduri, dar pielea e mai elastica, intr-o stare mai buna si mai luminoasa, iar aspectul general e de sanatate (m-au intrebat prietenele daca mi-am facut ceva la fata:) )

Ce face aparatul din perspectiva tehnica?

Ozonoterapie  prin dispozitivul de aplicare – care pulverizeaza acidul hyaluronic dupa ce a fost ozonificat, apoi face un micromasaj care activeaza in profunzime hidratatea.

Dispozitivul e atat de destept – are un sensor, desigur – ca stie cand pielea a primit nivelul optim de hidratatre si nu porneste masajul daca nu e hidratat suficient. Te indeamna sa mai actionezi pulverizatorul pana se activeaza micromasajul.

Puteti comanda acest aparat unic in lume de aici. CRed ca e o forma inteligenta pentru a avea grija de ten, acasa, constant, cu disciplina si cu intelegerea faptului ca tehnologia a avansat atat de mult incat poti avea acasa solutii demne de elixirul tineretii din povesti.

 

2637
PinPep_Samsung_029-800x468David al lui Michelangelo, imbracat pentru o campanie Samsung :) –

David al lui Michelangelo, imbracat pentru o campanie Samsung :) –

Doua dintre cele mai cunoscute statui ale lumii au fost reimaginate ca barbati obisnuiti in contact cu bunuri casnice intr-o campanie Samsung.

Statuile au fost montante in centrul Londrei.

E vorba de David, celebra statuie a lui Michelangelo care – in noua versiune – are pantaloni scurti si un tricou pe umar, si de Ganditorul lui Rodin care se uita cu maxima atentie la o masina de spalat rufe. Cele doua statui par integrate intr-o activitate casnica de la sfarsitul saptamanii.

Ideea campaniei a venit dintr-un sondaj care arata ca 75% dintre barbati nu stiu sa foloseasca aparatura casnica pe care o au acasa.

Campania se numeste ‘Modern Masterpieces’ si e si o trimitere la cat de rezistente sunt aceste aparate casnice de la Samsung.

Pentru realizarea statuilor 5 designeri au muncit timp de 2 luni dupa schite facute dupa statuile originale ca sa fie respectate toate detaliile pe care Michelangelor si Rodin le-au pus in munca lor. Evident exista si o componenta online a campaniei si una cu bannere outdoor, dincolo de statuile care se gasesc in centru Londrei.

30134587967_3ecfd37114_z Domestic-David-1-744x1024

2018-10-03_Samsung_Piccadilly_0100-768x512

1743
bazavan 1998- 201820 de ani din viata mea, cu momentele sale dulci si o fotografie refacuta dupa 20 de ani

20 de ani din viata mea, cu momentele sale dulci si o fotografie refacuta dupa 20 de ani

Pe 1 nov 2018 am refacut o fotografie de acum 20 de ani si 2 zile, din 30 octombrie 1998.

Acum 20 de ani eram redactor sef la stirile Radio 21, intre timp e alt radio pe acea frecventa (Virgin Radio) si nu mai stiu care e contextul in care a fost facuta fotografia.

Ce stiu sigur e ca in momentul acela habar nu aveam ca peste ani am sa intalnesc fata in fata o parte dintre vedetele straine pe care le continea Paris Match – revista pe care o aveam in mana, ca o sa-mi implinesc un vis si o sa merg la ceremonia de decernare a premiilor Oscar (s-a intamplat in 2001), ca o sa fiu invitata la Festivalul de film de la Cannes si o sa ma plimb (rugandu-ma sa nu ma impiedic) pe covorul rosu – s-a intamplat in 2009,  ca o sa ajut la crearea unor statii radio care astazi inseamna multe – emotie, educatie, prietenie – pentru milioane de ascultatori ( Europa FM si Radio Guerrilla), ca o sa lucrez pentru o revista minunata – Tabu – despre care, peste ani, designeri romani faimosi in toata lumea sa spuna ca a insemnat mult la debutul lor in cariera.

20 de ani!

bazavan 1998- 2018

Am cautat zilele acestea fotografii de acum 20 de ani, am 3 fotografii cu toate pentru ca nici atunci nu-mi placea sa stau la poze si mi se parea mai important sa traiesc activ momentul nu sa-l stochez intr-o forma pe hartie.

Am fost suprinsa sa descopar ca mai am cateva haine de pe vremea aceea – stiu ca atunci au fost destul de scumpe, dar iata ca le port si 20 de ani mai tarziu. Ceea ce port in fotografia refacuta e insa de data mai recenta:)

Am refacut aceasta fotografie pentru ca dr Oetker – care celebreaza 20 de ani de succes in Romania (doamne, cat de divine sunt budincile, vai vai vai) – m-a rugat sa povestesc cateva momente dulci din acesti 20 de ani.

Momentul Oscar mi-e drag si la aproape 20 de ani distanta si are multe semnificatii pentru mine.

Am ajuns la ceremonia Oscarurilor ca rasplata de sfarsit de an pentru munca depusa la lansarea Europa FM. N-am vrut prima, bonus salarial, am vrut sa-mi plateasca radioul deplasarea in America daca as fi obtinut acreditarea la ceremonie. Nu am nicio explicatie de ce mi-au dat americanii acreditare, a fost pur si simplu sa fie, iar directorul de la Europa FM de pe vremea aceea a aranjat cu agentia de vanzari sa faca contracte speciale cu o agentie de turism care m-a dus pana in America si-napoi.

In avion, drum lung si greu, am citit din scoarta in scoarta un Vanity Fair – Special Hollywood in care era un articol lung despre cea mai mare agentie de PR & reprezentare vedete, Creative Artists Agency, si imi aduc aminte ca mi-am dorit foarte mult sa fac si eu acea meserie.

vf 2001

Intre timp lucrez ca PR cu unele dintre cele mai mari vedete din Ro, s-a intamplat sa lucrez ca PR si cu vedete internationale pentru premiera unor filme facute la noi in tara.

Astazi, stiu ca atunci decizia de a nu opta pentru bani, ci a alege o experienta a fost cea mai buna. Atunci multa lume m-a certat ca nu am vrut banii, dar atunci a fost pentru prima data cand m-am dus singura undeva – a trebuit sa ma descurc cu propriile forte si am vazut mari profesionisti la munca.

(Intre timp a aparut si o carte geniala despre CCA – Powerhouse: The Untold Story of Hollywood’s Creative Artists, poate vreti sa o cititi.)

Multe momente dulci sunt in interviurile si intalnirile minunate cu mari oameni de cultura, din sport sau care au schimbat cu ceva societatea in acesti 20 de ani. De la noi, sau din cine stie ce colt de lume. Oameni despre care nu mi-as fi imaginat niciodata ca as fi putut sa-i intalnesc cand eram copil si ma uitam la ei la tv din sufrageria unui bloc cu 10 etaje din Alexandria.

Interviurile si intalnirile sunt precum multe cirese pe un tort, glazurate, aromate, super gustoase. Sunt peste 100 de interviuri pe care le-am facut in anii acestia si mi-ar fi greu sa spun acum care e interviul cel mai drag. Intotdeauna cel mai provocator e cel la care lucrez in acel moment (acum lucrez la un profil al Simonei Halep, va fi public in curand). Iar marea mea mandrie, care e doar pentru mine si pentru ai mei, e ca m-am aflat in spatele unor carti aparute in Romania, am ajutat la scrierea lor sau la traducerea lor.

Un alt moment dulce din acesti 20 de ani a fost decizia de a fi freelancer.  Vazut din afara poate fi un moment dulce amar, pentru ca pleci dintr-un loc de munca si oamenii se gandesc ca pleci la suparare… Dar nu a fost asa. Pentru mine a fost o eliberare.

Voiam sa nu mai depind de altii, voiam sa nu mai depinda altii de munca mea (si sa duc pe umeri responsabilitatea unei echipe de aproape 20 de oameni).

Sunt multe lucruri si bune si rele pe care le-am facut in acesti 20 de ani in profesia mea. Stiu ca dupa standardele multora sunt incadrata la o persoana care are succes. Daca ar fi sa ma gandesc ca am plecat dintr-o familie super modesta si am facut toate acestea, plus multe altele, singura, invatand si muncind mult, poate ca mi-as spune si eu ca sunt de succes.

Dar cu sinceritate, cred ca mai am foarte multe de facut (acum mai fac o scoala in marketing si sponsorship sportiv la o universitate din Europa bine conectata cu lumea sportului) si am pe lista dorintelor multe alte lucruri cu care cred ca as putea aduce o contributie pozitiva lumii din jurul meu.

Dar cum trebuie sa pun in cateva cuvinte “o reteta” pentru succes, spun asa:

  1. Gaseste -ti periodic timp sa te intrebi ce te-a facut cu adevarat fericit(a) in munca din ultimele zile, saptamani. Cand stii ce te face fericit(a), nu o sa mai fie vorba de“munca”, o sa fie parte din viata ta si orice efort va fi natural si va parea ca te consuma mai putin, oricat ar fi de mare.
  2. Ceea ce ai facut in trecut e relevant doar ca experienta care sa-ti dea o siguranta in deciziile din prezent, nicidecum o validare a celorlalti. In fiecare zi, cu fiecare proiect, o iei de la zero, e ca un nou meci pe care poti sa-l castigi sau sa-l pierzi. Iar cand ai un esec, invata din el si mergi mai departe.
  3. Dorinta si determinarea de a merge pe drumul tau sunt parte dintr-o constructie mentala care implica mult curaj: vor fi multi oameni pe drum care-ti vor spune ca alegi gresit (oricare ar fi alegerea).
  4. Nu faci alegeri pentru validarea altora, ci doar pentru tine si familia ta. La capatul drumului, cu familia ta faci bilantul si al lucrurilor bune si al celor (g)rele.
  5. Nu te asteapta sa faca altii in locul tau pentru tine lucrurile care iti doresti sa ti se intample. Munceste pentru ele in fiecare zi.

 

La aniversarea de 20 de ani, dr Oetker te invita sa participi la un concurs in care poti castiga o casa de vacanta. Cumpara ingrediente pentru prajituri si decoratiuni Dr Oetker cu eticheta promotionala, trimite codul unic prin SMS la 1816 sau online la www.oetker.ro si te-ai inscris pentru casa de vacanta. In plus poti fi unul dintre norocosii premiilor saptamanale (kit d calatorie care include doua trolere Samsonite de dimensiuni diferite) sau lunare (vacanta de 1000 euro pentru 2 persoane).

dr otker bun

3343
cover fear#decitit – De la FEAR – Trump in the White House, cartea lui Bob Woodward, la Cartea presedintilor – Vladimir Tismaneanu –

#decitit – De la FEAR – Trump in the White House, cartea lui Bob Woodward, la Cartea presedintilor – Vladimir Tismaneanu –

update – cartea a aparut si in limba romana, in februarie 2019, la editura Litera, o gasiti aici

Am citit/ascultat zilele acestea  cartea lui Bob Woodward, Fear – Trump in the White House, a cincea carte biografica despre un presedinte american scrisa de celebrul jurnalist american, castigator de Pulitzer, subiect de filme (un jurnalist la fel de celebru ca presedintii despre care a scris, sau a ajutat la demiterea lor ca urmare a anchetelor sale)

Sunt f f curioasa daca politicienii romani o vor citi, bine si ceva moderatori tv care se dau cunoscatori prin dezbateri. Cartea descrie intamplarile din spatele unor decizii importante de politica interna sau externa in administratia Trump si face analize minunate de context ca sa intelegi impactul deciziilor.

Sigur sunt si povesti stranii despre cum seful de cabinet ii sustrage lui Trump de pe birou hartiile pe care nu trebuie sa le semneze ca sa nu provoace dezastre mondiale, iar presedintele uita oricum ca a avut acele documente pe masa, sau cum – pentru ca are deficit de atentie – l-au dus pentru o sedinta importanta intr-o camera fara ferestre ca sa nu aiba unde sa se uite cand se plictisea. (sedinta era la Pentagon, o mini lectie despre importanta relatiilor de politica externa pentru ca Trump nu considera importanta diplomatia politica, pe sistemul “noi suntem cei mai mari, sa asculte ce zicem noi, nu negociem nimic”.

fear

E un moment in carte in care Trump explica de ce foloseste excesiv Twitter-ul. Actualul presedinte american are o disputa cu departamentul de comunicare de la Casa Alba dupa ce pune un status despre persoanele transgender din Armata spunand ca nu vor mai avea asigurari medicale.

Trump le spune subalternilor lui ca daca da un interviu la tv – oricare tv – aleg ce vor ei sa difuzeze din ce a spus si ii denatureaza vorbele, asa ca pe twitter scrie el ce vrea si il preia toate televiziunile cu poza textului lui.

Sigur ca oficialii din Armata spun ca un twitter nu are putere legala deci ei nu vor schimba regula, ca e impotriva constitutiei americane, iar Trump urla in continuare. (cateva luni mai tarziu Curtea Constitutionala declara aceasta decizie neconstitutionala).

Dincolo de aceasta anecdotica cartea are multe detalii din spatele unor decizii de politica externa care pot fi lectii pentru multi politicieni. Lectii si de “asa da”, dar si de “asa nu”.

*

Mi-ar placea foarte foarte mult sa citesc o carte despre Dragnea in vremea referendumului, o alta despre Iohannis sau despre Basescu. Scrise pe investigatie, narativ.

In Romania avem carti pe care si le-au scris presedintii despre ei si activitatea lor – usor egocentrite, nu neaparat biografii (adica transcrierea multor discursuri) -, dar nu avem carti care sa urmareasca documentat mandatele presedintilor.

Exista  Cartea Presedintilor – Cristian Patrasconiu in dialog cu Vladimir Tismaneanu (editura Humanitas)  despre mandatele presedintilor pana la Basescu inlusiv (cartea a aparut in 2013), unde se face o analiza a pressedintilor dar dintr-o perspectiva “din afara”, fara sa fi facut cineva munca de teren La Cotroceni sa intrebe staff-ul sau oamenii care au luat deciziile. Mai avem cartea Adrianei Saftoiu despre o parte din mandatul lui Traian Basescu – Cronica de Cotroceni.

Numai ca, daca vrem sa invatam ceva din istoria trecuta ar trebui sa o consemnam jurnalistic, dicolo de versiunea presedintilor in functie, si sa dezvoltam o cultura a cartilor despre mandatele presedintilor.

Imi doresc sa sustinem cu tot ce putem noi un Bob Woodward al Romaniei – domnul Catalin Tolontan are potential foarte mare pentru asta, si domnul Cristian Lupsa sau domnul Attila Biro – si sper sa apara cat mai curand asemenea gen literar in Romania pentru ca ne-ar ajuta sa progresam si sa luam decizii mai bune in alegerile noastre politice.

*

In Cartea presedintilor exista o discutie despre cartile presedintilor romani, iata opinia lui Vladimir Tismaneanu, prezenta in carte.

“Exista si aici o chestiune de har. Sa stii sa povestesti lucruri care intereseaza dincolo de propria-ti persoana. Sa ai idei, sa poti analiza cartile pe care le-ati citit (aici Emil Constantinescu, profesor veritabil, om de meserie, ii da lectii de departe amatorului propagandist Iliescu, chiar daca acesta a condus Editura Tehnica). Sa ai darul portretului: nu e destul sa spui ca ai luat masa cu Bill Clinton. Trebuie sa convingi ca ai avut ce vorbi cu Clinton. Apoi, e nevoie de franchete. Din nou, cred ca in privinta asta Traian Basescu va iesi castigator daca si cand isi va scrie memoriile. Stilul sau este direct, fara echivocuri. Vorbeste o limba romana fireasca, cand am facut cartea de dialoguri cu Ion Iliescu, am incercat sa-l conving sa creioneze cateva portrete (Corneliu Coposu, Laonte Rautu, Alexandru Barladeanu, Ion Ratiu, Nicolae Ceausescu, Ion Gheorghe Maurer, deci dincolo de diferentele biografice certe, oameni cu care s-a intersectat, cu care a lucrat, cu care s-a confruntat). N-am reusit. Iliescu intepeneste cand il aduci pe teritoriul subiectivitatii.”

cartea presedintilor

1066

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!