Monthly Archives : March 2023

shutterstock_celebritateE atat de trista disputa pe premii si nominalizari la UNITER sau GOPO. Cred in artistii care creeaza cu credinta ca ii vor inspira pe spectatori, nu pentru premii. Va dau si cateva exemple.

E atat de trista disputa pe premii si nominalizari la UNITER sau GOPO. Cred in artistii care creeaza cu credinta ca ii vor inspira pe spectatori, nu pentru premii. Va dau si cateva exemple.

Oamenii din film, teatru, scriitorii pe care eu ii iubesc nu au inceput sa faca meseriile lor pentru ca voiau un premiu, ci pentru ca era singura cale de exprimare pe care ei o stiau valida pentru ceea ce era in interiorul lor, in sufletul lor, in mintea lor.

Niciun mare artist, din orice zona ar fi el, nu a inceput sa faca arta lui – film, teatru, dramaturgie, actorie, dans, cascadorie, pictura, sculptura, stand up comedie etc – ca sa ia un premiu. Nimeni n-a muncit ore in sir, nu si-a infruntat fricile si durerile ca sa le expuna apoi publicului intr-o forma inspirationala gandindu-se… “muncesc acum, dar sa vezi ce premiu iau cu ce am creat”

Am fost de-a lungul anilor la repetitii de teatru. Chiar si la Radu Afrim, care e acum pe lista nominalizatilor  UNITER cu 5 mentionari, una pentru cel mai bun spectacol („Seaside Stories” de la Constanta), restul pentru proiectele pe care le-a regizat mai multe spectacole (cum au nominalizari si actorii din  spectacolele lui) si altii se intreaba de ce e el acolo si nu sunt ei sau ele.

Am vazut efortul pe care-l face el, cat de mult  si-a sedimentat ideea inainte de a veni la repetitii, dar si cat de mult muncesc actorii cu trupurile si sufletele lor, cu garda jos, dezgoliti de orgolii, ca sa le iasa maiestria de pe scena si sa faca o poveste vie. O poveste care sa ne duca pe noi intr-o lume despre care stim ca e imaginara, dar asta nu ne impiedica sa radem si sa plangem din tot sufletul.

N-am vazut inca cel mai recent spectacol al lui, dar am vazut multe altele si stiu sigur ca atunci cand si-a ales textul, actorii si a gandit impreuna cu echipa decorurile sau muzica, nu s-a gandit nicio clipa la ce UNITER o sa ia. (pentru multe a si luat statuete , el si colegii sai actori)

Am fost de multe ori la filmari pentru productii romanesti, stiu efortul regizorilor, al operatorilor, al actorilor. Uneori e inuman cate ore trag o anume dubla si ei par proaspeti si in frig  si ploaie, iar regizorul incearca sa obtina the best din ce exprima ei pentru ca stie ca va fi ceva ireparabil si irepetabil cand va fi filmul pe ecran.

Am privilegiul sa am printre prieteni pe Emanuel Parvu, regizorul care a facut Marocco – filmul are 3 nominalizari la Gopo (toate pentru actorie, deci a facut el ceva bine ca regizor acolo) – si pe care l-ati vazut in rolul principal al politistului obsedat de dreptate din Miracol – pentru care e nominalizat el la Gopo pentru actorie.

Stiu cate variante de scenariu au fost la Marocco, cati ani a muncit ca sa fie povestea in nuantele pe care si le dorea el.

Credeti ca atunci cand a scris a avut in cap “mama, ce premii o sa iau la Gopo”?!

Cu siguranta ca l-ar fi bucurat mai multe nominalizari sau premii la Gopo pentru echipa cu care a facut filmul Marocco, pentru ca isi doreste ca munca acestora sa fie recunoscuta si apreciata in industrie. Dar sunt sigura ca nicio clipa cand se lupta cu povestea despre cum fapte mici nesemificative aparent duc la catastrofe de nereparat, nu avea in minte cum o sa fie pe scena la Gopo, imbracat tzipla, ca sa zica multumescuri.

Pot sa dau zeci si sute de exemple si de artisti care fac nu neaparat ceea ce normele considera a fi arta, dar ale caror produse in fata publicului aduc multa bucurie si deschid minti daramand tabu-uri. 

Sa-l numesc pe domnul Mimi Branescu, pentru ca am vorbit mult despre dansul zilele astea in privat plecat de la initiativa de a face cursuri de scriere /dramaturgie pentru tineri actori. E cel care a scris Las Fierbinti si a creat personaje legendare, cum a scris si cateva piese de teatru la care razi si plangi, si pleci acasa cu multe ganduri de a fi mai bun. Stiti cat de greu i-a fost lui in studentie?! Cata saracie, si cata vointa pentru a reusi sa faca ceea ce iubeste? Nu s-a gandit, sunt sigura, la nicun premiu cand scria la Las Fierbinti, cum nu a tintit vreo lauda speciala odata cu aceste cursuri de scriere. A facut totul din simtire, si credinta de a da ceva inapoi comunitatii sale.

Sunt multi baieti din standup pe care-i admir sincer pentru curajul de a iesi in public sa spuna printr-o ironie si cateva replici foarte inteligente adevaruri despre comportamentele noastre discutabile (nu va opriti in 3 cuvinte care par “urate”, fondul face diferenta). Il mentionez pe Cosmin Nedelcu Micutzu pentru perseverenta lui de a se folosi de mediile pe care le are la dispozitie ca sa darame prejudecati si sa te faca sa te gandesti daca si tu ai fost Bully vreodata, sau ai discriminat… totul smart si fara sa te pedepseasca intr-un fel.

Credeti ca atunci cand a dat la actorie Cosmin, cand s-a chinuit si a facut foamea prin studentie sau imediat dupa, tinta lui era vreun premiu?! Sau cand si-a invins timididatea pentru a fi fata in fata cu publicul?

Sunt multi muzicanti, oameni care canta in trupe, de la Smiley, Feli, Delia, Carlas Dreams sau micuta Irina Rimes, toti au trecut prin perioade cumplit de grele ca sa ajunga unde sunt astazi… si credeti ca au facut aceste sacrificii pentru ca voiau un premiu?!

Toti cei pe care i-am mentionat, si sa ma ierte ceilalti foarte foarte multi pe care nu i-am adus aici in fata voastra, toti fac meseria lor cu forta si autenticitate pentru ca e singura cale prin care ei se pot exprima. Si toti vor ca prin munca lor sa daruiasca emotii comunitatii, oamenilor pe care-i iubesc.

Iar asta se intampla de cand e lumea, in toata lumea. Van Gogh si-a taiat o ureche si a pictat in saracie lucie, Michelangelo s-a certat cu toata lumea ca sa sculpteze doar in felul in care voia el… Mozart canta la 5 ani si nu-si punea deloc problema cum erau cei mai mari decat el, si nici oamenii epocii nu se temeau ca e prea talentat pentru varsta lui. Si lista e lunga lunga.

Si-atunci de ce am ajuns sa va impartim in femei/barbati/ tineri/ batrani in cautarea unor segmente de arta in care sa luati premii?! Si de ce vreti voi sa fiti impartiti in aceste categorii si nu apreciati doar pentru munca voastra indiferent ca aveti 13 sau 70 de ani?!

Bucuria unei meserii nu e validata de niciun premiu. Faci lucrurile pentru ca iti place ce faci, ca asta simti ca e ceea ce TREBUIE SA FACI si vrei sa transmiti ceva comunitatii. Atat.

Sigur ca te ajuta in viata un premiu, iti gadila orgoliul, iti da un reper ca esti pe un drum agreat de unii (nu neaparat un drum bun), iti deschide niste usi si ai, poate, un drum mai usor. Dar daca premiul e tinta pentru care creezi, munca ta nu e autentica. Si,pe termen lung, oamenii, chiar daca nu au pregatirea necesara, vor simti ca nu esti autentic.

Astazi va pierdeti intr-o discutie care e mai mult despre orgoliu decat despre valoare cand comentati nominalizari si premii incercand sa minimalizati munca si sa anulati efortul confratilor vostri, iar energia respectiva ati putea-o folosi sa CREEATI.

E pacat ca in lupta asta pentru premii si nominalizari uitati esenta: de ce faceti aceasta meserie (in oricare zona a artei ar fi ea).

*ca o nota personala; nu am fost niciodata la o ceremonie care ma premia pentru ceva din jurnalism. Sigur ca am ridicat din sprancene cand la premiile din industria mea au fost nominalizate produse cu trei horoscoape si doua retete, plus aberante sfaturi de feminitate 😊 cand produsele pe care le-am creat au avut intotdeauna si continut international exclusive. Asta nu m-a impiedicat insa sa-mi consum f f mult timp si multi bani pentru a face lucrurile in care cred, pentru a fi o rotita mica dintr-un mecanism si a ajuta la promovarea muncii artistilor pentru a caror munca am un mare respect si a arata publicului o parte frumoasa a vietii. Pentru ca fac asta din dorinta de a da oamenilor vesti care sa-I inspire sa fie mai buni, nu ca sa iau vreun premiu.

10964
virginia 008Virginia Zeani: Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului

Virginia Zeani: Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului

Doamna Virginia Zeani a incetat din viata ieri dimineata ( 20 martie 2023) Avea 93 de ani si a fost una dintre cele mai impresionante voci si personalitati modiale  ale operei

Articolul de mai jos a fost publicat initial in 19 octombrie 2012.

***

Duminica este ziua de nastere a uneia dintre cele mai mari soprane ale Romaniei, Virginia Zeani. Implineste 87 de ani. “Cind o femeie poate sa-si spuna virsta, poate sa spuna orice”, crede doamna Zeani.

Interviul de mai jos este o miime de milimetru din personalitatea fabuloasa a doamnei Zeani care are in cariera sa profesionala performante incredibile: a cintat pe toate marile scene ale lumii, a avut unii dintre cei mai faimosi parteneri de concerte. Intr-o vreme in care Callas era numita La Divina, Virginia Zeani era L’Assoluta.

Cititi printre rinduri si remarcati obsesia pentru perfectiune (cit de des apare cuvintul “perfect” in vorbele domniei sale) si modestia (atentie! ne vorbeste o femeie care e considerata oriunde in lume o DIVA ABSOLUTA).

Sunt multe detalii in vorbele domniei sale care ne arata ce caracter frumos avem in fata, dar fragmentul meu preferat e cel in care povesteste cu exactitate motivele pentru care a anulat doua spectacole in toata cariera sa (dintre mii de reprezentatii). Doar doua spectacole anulate. Pentru mine, e in detaliul asta o foarte mare dragoste pentru meseria pe care si-a ales-o, dar si o vointa incredibila.

La Multi Ani sanatosi, Doamna Virginia Zeani.

(Multumiri speciale lui Bogdan Enache pentru tot sprijinul si efortul pus in realizarea acestui interviu. Fotografii: Bogdan Enache , Arhiva personala)

***

Am citit cartea in care dl Sever Voinescu va intervieveaza (Canta che ti passa) si-am fost foarte impresionata de dorinta dvs de a impartasi ceea ce ati invatat, de generozitatea de a spune si altora ce stiti. Sunt foarte rari oamenii care vor sa dezvaluie secretele meseriei lor. De ce ati ales sa faceti asta?

Mi s-a cerut de multe ori sa scriu o carte despre viata mea, dar e mai interesant sa faci un interviu decit sa scrii o literatura care de multe ori trebuie inflorita si nu rezulta realitatea. Eu cred in interviuri pentru ca sunt momente unice, nu poti sa le schimbi. In carte insa poti sa schimbi mereu, sa rescrii. Depinde de umorul pe care-l ai.

E un fragment in carte in care spuneti ca pentru cineva care lucreaza cu vocea mult, cind invata sa impinga aerul corect pentru anumite sunete ajunge chiar la dureri de cap. A fost pentru prima data cind am constientizat ca exista si durere in meseria asta.
Puteti sa explicati mai exact ce se intimpla cu cineva care studiaza muzica si cum isi poate modifica/ antrena muschii corzilor vocale? Unde apare durerea.

(ride) Draga mea, n-am stiut niciodata ca exista o durere in voce. Nu, noi putem sa exprimam cu intensitatea vocii o anumita faza a unei dureri, a unei tristeti sau a unui plinset, dar vocea nu poate provoca dureri.

Citeodata poate provoca – asta mi s-a intimplat sa aud – cite o … aproape o lesinare, la cite un tenor. Nu intotdeauna si nu la toti. Se invirte ceva cu el. Se zice ca tenorul, daca ajunge la do natural, trebuie sa se tina de pian… Nu-mi amintesc ca printre colegele mele sa fi auzit ca au dureri de cap cind cinta. Nici mie nu mi s-a intimplat. Femeile au dureri de cap cind barbatii se comporta urit cu ele (ride).

In carte descriati ca un medic si mi-am dat seama ca stiti anatomie. Ati invatat anatomie cind ati inceput sa predati sau inainte?

Anatomia o inveti incet, incet cind incepi sa cinti. Anatomia cintului e ceva diferit de anatomia pe care o cunoaste un om obisnuit. Cintul este o miscare a muschilor diafragmei intr-un mod diferit de un om normal.

Uitati-va la un balerin cind intra pe scena, imediat are o atitudine. La fel trebuie sa facem si noi, chiar daca nu ne miscam picioarele. Vocea se aude intr-un fel sustinuta de diafragma, o miscare pe care o fac si bunii balerini. Ei au o incordare a corpului si in acelasi timp o mare relaxare.

E un sistem care nu se invata in cuvinte, nici in interviu. Trebuie sa arati celor care invata, ce trebuie sa faca. De obicei cu burta inauntru, coastele in afara. E la fel cum munceste un balerin care intra pe scena: facem aceleasi miscari ca sa dureze mult timp piruieta noastra vocala.

Va invidiez, cu drag, pentru prietenia cu Federico Fellini. Acum citiva ani m-am dus special la Roma pentru ca, mai bine de o saptamina, sa merg prin multe dintre locurile in care a trait, lucrat, mincat etc. Daca ar fi sa-l descrieti intr-o imagine, care ar fi aceea?

Era un om special, absent in societate, dar cu gindire specifica si o distribuire a prieteniilor cu foarte mare discretie. Ceea ce m-a impresionat la el este asemanarea in multe lucruri cu sotul meu , Nicola Rossi Lemeni, care si el parea citeodata absent si era in lumea lui. Dar, de exemplu, Nicola era un mare poet, a publicat 5 volume, a luat de 2 ori primul premiu pe Italia. Si el, Fellini, care a produs atitea filme speciale, vedeti ca e un om diferit, special, nu e comun. Avea o imaginatie a lui, isi exprima poezia lui prin filme.

Prietenia noastra a inceput cind lucram la casa noastra la Fregene, linga casa lor care era construita in acelasi an. Lucra Le notte di Cabiria in timpul acela, a vazut arborii pe care ii aveam in gradina – pini romani – si i-a folosit in film.

Era un om foarte viu, dar cu ochii foarte absenti. Avea ochi care priveau creierul, nu priveau in pamint.

Si frumusetea prieteniei noastre e ca lui ii placeau femeile plinute. Pot sa spun ca atunci cind eram tinara eram plinuta – acum sunt plina (ride) – si intotdeauna ma stringea in brate si imi zicea “Daca as fi fost Casanova, te-as fi invitat la pat”
“Din fericire, nu esti Casanova, si am un alt Casanova care e sotul meu”, rideam eu.

Sa nu uitam ca el a fost casatorit cu o alta mare actrita care de multe ori a fost sacrificata vietii lui, Giulietta Masina, daca va reaminti filmele ei. S-au cunoscut foarte tineri si s-au casatorit. Au murit acum citiva ani, dupa moartea sotului meu care s-a intimplat acum 21 de ani.  I-am vazut ultima data cind au fost sa-si ia Oscarul si am plins. Atunci Fellini a vorbit ultima data in public, rugind-o pe Giulietta: “non piangere”. Giulieta stia ca el nu e bine cu sanatatea.

E incredibil de frumoasa si de emotionanta secventa din carte in care Fellini si sotul dvs, Nicola Rossi Lemeni, se converseaza tacind. Spuneti ca amindoi aveau o lume interioara bogata, dar nu mentionati nicaieri despre lumea dvs interioara. In momentele dvs de tacere la ce va ginditi?

Dumnezeule bun si drag, ma gindesc la o mie si o mie de lucruri, dar dominant este intotdeauna o melodie. Si nu stiu cum imi vin in cap, pentru ca eu nu ma gindesc la o arie nici de-a mea, nici de-a altora. Deodata imi vine ceva in cap care-mi sufoca celelalte ginduri. Si ma gindesc: de ce imi vine in cap aria asta? N-am inteles niciodata de ce.

Cind ma gindesc la dvs va asociez cu un talent urias, dar si cu o mare responsabilitate pe care v-ati asumat-o pina la capat . Dar responsabilitatea implica seriozitate, foarte multa seriozitate. Ce va distreaza? Ce va amuza? Trebuie sa fie ceva care sa va si distreze.

Tot muzica. Si in special muzica de opera. Sau muzica usoara frumoasa, cintata de cintaretii de muzica moderna, dar nu “bum bum bum”, cum se spune. (ride) Pop.

Parca din muzica imi plac toate, dar nu cea cu versuri vulgare – nu m-a atras niciodata. Imi place muzica populara din multe tari, imi place Grigoras Dinicu. Imi vin in cap multe dintre cintecele noastre populare pentru ca, de cind m-am nascut, i-am auzit tiganii mei de la Solovastru care cintau la tambal ca sa joace taranii. Eu stateam intr-un colt si imi placea sa ii aud. Abia dupa ce am implinit 4 ani am inceput sa iubesc muzica. De mai inainte nu -mi amintesc multe lucruri.

[caption id="attachment_19414" align="alignnone" width="333"] Virginia Zeani la 4 ani[/caption]

Opera e pentru oamenii educati muzical, dar mi se pare cu atit mai frumos cind cineva care nu are educatia necesara – are urechile astupate, cum spun eu – se emotioneaza profund ascultind o interpretare de clasa. Vi s-a intimplat sa vina cineva la dvs si sa va spuna “M-ati emotionat? Nu am repere, nu stiu de ce, dar sunt profund miscat”?

Sigur, m-au impresionat persoanele care veneau pline de dragoste si de afectiune si de intelegere. Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului. Am cintat pentru mine, sigur, dar m-am gindit cum pot emotiona prin mine insami, adica trebuia sa dau eu emotia mea. De aceea multe lucruri poate nu sunt perfecte, dar emotia mea era enorma ca sa pot sa transmit celorlalti.

Si daca m-as intoarce inapoi as schimba multe lucruri, pentru ca evolutia unui spirit, a unei voci, nu se face intr-o saptamina ci intr-o viata. Te-ai intoarce inapoi sa pui punctele gresite la o parte, dar asta nu o putem face. Mergem inainte cu fruntea sus, cu drag pentru muzica si pentru cei care o iubesc.

Pentru cei needucati muzical, cum i-ati invata sa asculte opera? Ce ar trebui sa faca sa li se deschida inima si urechile?

Multe dintre persoanele pe care le cunosc si le frecventez nu iubesc opera, nu se lasa sedusi de melodie. Iubesc alte lucruri si nu pot sa le impiedic sa se duca pe strada lor, cum nimeni nu m-a impiedicat sa merg pe strada mea.

Dar sunt rare persoanele care nu iubesc niciun fel de muzica. Sunt atirea ramuri ca, daca nu iubesti opera, opereta sau nimic din ce e clasic, gasesti altceva sa-ti placa. De exemplu, mie imi place muzica country. E asa de inteligenta, de sentimentala.

Nu sunt suparata pe cei pe care nu iubesc muzica, e treaba lor. Nu ma bag in gusturile altora, le sustin pe ale mele.

Aveti o cariera fabuloasa – nu e la trecut, o aveti, e a dvs, va fi pentru totdeauna. Spuneati mai devreme ca, avind experienta de acum, ati face diferit  unele lucruri daca vi s-ar da posibilitatea…

Da, as face total diferit. Eu nu cred ca am facut lucruri extraordinare, dar tot ce am facut a fost cu o imensa placere pentru ca simteam muzica intr-un fel total. Exista lume mult mai culta muzicalmente decit mine, critici, dirijori, muzicologi…

Dar vreau sa te contrazic. Cariera fabuloasa nu exista, intotdeauna este un muzician mai mare decit tine. Cit timp placi si esti iubit – asta este fabulos. Daca reusesti sa ramii in memoria publicului care vine dupa tine, 50 – 100 de ani, inseamna ca era o cariera fabuloasa. Dar eu nu voi trai peste 100 de ani ca sa stiu cum va fi. Nu ma consider fabuloasa.

Care e cea mai pretioasa amintire din toti acesti ani? Cea care va vine in minte prima data…

Sunt un sir de amintiri. Ziua in care m-am casatorit cu Nicola, aveam mari emotii si stiam ca viata mea o sa aiba mari schimbari. Pina atunci eram carierista, nu stiam altceva decit sa studiez, sa studiez si, foarte rar, sa ma distrez. Nu aveam timpul necesar sa studiez cite opere am facut la inceputul carierei mele.

Dupa asta a fost momentul in care mi-am vazut parintii, in aeroportul din Roma, dupa 16 ani.
Ei ramasesera in tara, eu i-am cumparat in timpul regimului comunist ca sa-i pot aduce linga mine. Era ziua de 8 martie 1963.

Ati intilnit unii dintre cei mai mari si mai importanti oameni din lume si nu -i intilneati din ipostaza unui om obisnuit, ci din perspectiva unei persoane pe care ei o admirau. Ati fost vreodata emotionata- incurcat-rusinata  in fata vreunei persoane pe care ati intilnit-o?

Emotionata, dar nu incurcata. Cum sa nu! Intilnesti lume incoronata, ai emotii. Chiar si lume pe care nu o stii, dar o simti intr-un mod diferit decit pe ceilalti. Am cunoscut de la inceput lume foarte importanta din domeniul muzicii, dirijori celebri, colegi foarte talentati.

Prima mea iesire din Italia a fost la Cairo si Regele Farouk, dupa editia mea de Traviata, mi-a dat medalia de aur si m-a invitat sa cint la logodna lui cu Narriman Sadek. Eram asa de emotionata ca am intrat la aceasta logodna de vis, in 1951,ca n-am putut minca nimic. Si s-au servit lucruri in-cre-di-bi-le. Dar cind cinti nu poti sa maninci imediat inainte. Mi-am luat numai o inghetata care se numea Ali Baba, am riscat.

I-am cunoscut pe printul Rainier si pe Grace Kelly. Am fost la ei la masa la prinz, iar printesa si mama ei au venit sa ma vada in Traviata. La final mi-au adus o sampanie, dupa ultimul act, in cabina mea. Un gest foarte emotionant.

Emotiile sunt mari si cind ai si deschideri mari de scena, ca la Arena di Verona. Si trebuie sa te stapinesti si sa te domini intr-o maniera nemaipomenita ca sa iasa vocea corect. Asa ca am trecut prin mari emotii si am cunoscut multe multe personalitati din toate ramurile culturii. Le conserv si poate intr-o zi o scriu si o carte.


Ati avut extrem de putine spectacole pe care nu le-ati onorat in toata cariera dvs, iar asta arata o vointa incredibila si un mental teribil. Ce va spuneati, din ce va motivati?

Uite: e o problema foarte interesanta cum forta vine cintind si pofta vine mincind, cum se spune in Romania. Chiar daca incepeam un spectacol si ma gindeam “Dumnezeule, in seara asta nu ma simt bine”, pur si simplu ma concentram si ajungeam la sfirsit chiar daca poate cite o nota nu era perfecta. Si publicul ma iubea si ma astepta la usa. Ziceam “citeodata si imperfectiunea devine perfecta”. Se intimpla si minuni de genul asta.

Am pierdut doua spectacole.  O data am avut gitul intepenit. Era unul dintre spectacolele mele din Lucia di Lammermoor. M-am dus inainte sa vizitez o grota cu vinuri grozave, era foarte frig, in timpul primaverii, si se vede ca m-am bolnavit. A durat 3 zile si am pierdut un spectacol.

Si a doua oara a fost  la al treilea spectacol de la Traviata la Metropolitan cind am racit grozav. Am iesit in zapada de la o masa si am asteptat cam mult taxiul; a doua zi am avut o raceala grozava si dureri de cap, dar si vocea mi-era complet joasa. Atunci am pierdut un alt spectacol. Restul le-am cintat chiar daca nu am fost perfecta, dar multa lume n-a observat, stiam sa acopar.

Ma gindeam sa va intreb pentru final ce ma sfatuiti sa fac daca as fi o tinara care vrea sa aiba o cariera de succes in muzica (nu sunt, n-am deloc talent la muzica), dar mi-am dat seama ca e mai util sa va intreb “cum ne sfatuiti sa ne traim viata frumos”?

Imitati-ma pe mine, treceti prin greutati plingind, dar zicind “cinta ca-ti trece”. Asa am trecut de multe ori si mi-au trecut durerile si suferintele; poate ca perna era uda de lacrimi dimineata, dar cind ma trezeam imi ziceam:  “am un spectacol de cintat sau altul de invatat”. Asa ca durerile trec cind te gindesti ca viata este o minunatie dumnezeiasca.

***

Premii primite de Virginia Zeani de-a lungul carierei

1950 – Medalia de Aur pentru merit artistic – acordata de Regele Farouk al Egiptului – personal. Virginia Zeani a fost invitata sa aniverseze cei 100 de ani de existenta ai Teatrului Liric din Egipt
1961 – Commendatore della Republica Italiana
1963 – Medalia de Aur din partea Operei din Barcelona
1964 – Medalia de aur Roma Campidoglio – pentru cei mai buni cantareti – acordata Virginiei Zeani si tenorului Franco Corelli
1965 – Premiul National Diapason D’oro – (acordat doar de doua ori in 30 de ani – pentru Virginia Zeani si lui Mario del Monaco – tenor )
1967, 1970, 1974 – Premiul MASCHERE d’Argento – acordat celor mai buni interpreti de opera, dar si actori
1982- Verdi Prize
1992 – Puccini Prize
2000 – Steaua Romaniei in grad de Comandor
2011 – Ordinul Nihil Sine Deo – acordat de Regele Mihai al Romaniei

ParisPolice1905_Reveal_A#Amvazut in avanpremiera Paris Police 1905. Serialul rezolva crime din La Belle Epoque si va putea fi vazut pe Focus Sat. De vazut neaparat.

#Amvazut in avanpremiera Paris Police 1905. Serialul rezolva crime din La Belle Epoque si va putea fi vazut pe Focus Sat. De vazut neaparat.

Am vazut in avanpremiera doua episoade din sezonul 2 al serialului francez „Paris Police 1905” si mi s-a facut dor sa citesc carti despre La Belle Epoque, perioada in care Parisul a pus bazele culturii noastre moderne, perioada in care Parisul i-a gazduit pe Paul Gauquin, Henri Matisse, Toulouse Lautrec sau Picasso, iar Moulin Rouge si Folies Bergere si-au inceput activitatea.

Serialul va putea fi vazut din 30 martie, in exclusivitate in Aplicatia Focus Sat, acolo unde gasiti si primul sezon „Paris Police 1900” care in Romania s-a difuzat in octombrie 2021.

In ultimii ani am inceput sa avem tot mai mult acces si la alte productii decatde acum clasicele filme americanesi am inceput cu totii sa prindem gustul productiilor europene cu seriale in care dinamica actiunii e altfel, avem mai multe planuri ale povestilor si, mai presus de orice, un alt gen de actorie: mai fin, mai estetic, mai bogat in emotii interioare.

Sigur ca nu verbalizam asta cand ne uitam, dar simtim ca e “altfel” un serial european la nivelul povestii, al felului in care e montat si interpretat.

Imi place mult aceasta varietate care ne imbogateste cultura cinematografica si pot sa va spun ca, daca Sherlock Holmes ar fi fost francez si ar fi trait la inceputul secolului trecut, ar fi fost cam ca detectivul Antoine Jouin (interpretat de Jérémie Laheurte) din “Paris Police 1905”.

Rafinat, intepator, emotionant, plin de suspans si de personaje tulburi, “Paris Police 1905” descrie povesti aflate la extremele societatii – bogatie si saracie, ipocrizia clerului, o burghezie distrusa si, in esenta, un oras aflat in plina agitatie. E foarte mult suspans in poveste, imbinat cu seductie, bogatie si coruptie…

“Paris Police 1905” are o poveste foarte frumos scrisa de scenaristul Fabien Nury, pe care l-am cautat special sa inteleg ce background are, pentru ca povestea e si cool, si cu o dinamica aparte. Ei bine, domnul Nury vine din zona de benzi desenate, are premii internationale pentru munca lui si asta explica mult din partea de cool a povestii, cu bogatia emotionala a personajelor.

Povestea se invarte in jurul unei crime descoperite in Bois de Boulogne, marele parc de la marginea Parisului care si astazi este o zona in care sunt evenimente periculoase. Dar crima e doar un pretext pentru a prezenta viata acelor vremuri, cu prostituate care devin patroane de cazinouri si incearca sa urce pe scara sociala, cu politisti corupti, cu bogatie si saracie extreme in contextul unor boli date de lipsa igienei si a unor medicamente pe care abia mai tarziu istoria le va consemna.

Ce e cu adevarat spectaculos la serial vine din zona vizuala – costumele si imaginea care duc la o imersiune a spectatorului intr-o epoca foarte frumoasa.

Vedeti cateva episoade (sunt sigura ca va va prinde actiunea si veti dori sa stiti cine e criminalul si eu imi doresc acum 😊 ) mai ales pentru imaginea superba si costumele de epoca spectaculoase care acopera toata gama de personaje – de la lux la super saracie.

In plus e un serial foarte foarte destept si suspansul e construit foarte inteligent, din poveste dar si din montaj, incat il veti urmari cu foarte multa placere. Personal m-am gandit ca nu intamplator filmul ca forma de exprimare, mijloc artistic, a fost inventat in Franta (Lumiere a creat proiectorul putin inainte de momentul in care se desfasoara actiunea acestui serial).

Daca va spun ca episoadele din noul sezon „Paris Police 1905” sunt regizate de Julien Despaux („Zona neagra”/„Black Spot”) si Frédéric Balekdjian (premiat la Festivalul de Film de la Berlin 2005, pentru „Les mauvais joueurs”) intelegeti ca e o cu totul alta abordare care arata ca se poate si comercial, dar si foarte inteligent si stilat in aceelasi timp.

Decorurile au fost concepute de Pierre Quefféléan (castigator al Premiului César 2018, la categoria „cele mai bune decoruri”, pentru filmul „La revedere acolo sus”/„Au revoir là-haut”). Iar de garderoba – care este axata pe piese vestimentare de iarna, cand are loc actiunea – s-a ocupat Anaïs Romand (castigatoare a 3 Premii César, pentru costume).

Tineti minte din 30 martie, la Focus Sat TV in exclusivitate in Romania noua productie Canal+ Original „Paris Police 1905” (sezonul 2 al serialului noir francez „Paris Police 1900”)va putea fi urmarita in fiecare luni si joi de la ora 22.00 in  Aplicația Focus Sat si la Focus Sat TV.

Cei care nu sunt clienti Focus Sat au posibilitatea sa testeze gratuit timp de 7 zile Aplicatia Focus Sat.

*

9988
A vector illustration of Online Social Media Influencer at WorkCateva studii despre trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media. Sau cum guru de internet de acum sunt in profilul sarlatanilor care au fost din totdeauna in istorie.

Cateva studii despre trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media. Sau cum guru de internet de acum sunt in profilul sarlatanilor care au fost din totdeauna in istorie.

In acest week end am citit multe articole pe site-ul  Personality and individual differences (https://www.sciencedirect.com/journal/personality-and-individual-differences ), un jurnal in care psihologi din toata lumea isi publica cercetarile stiintifice.

Voiam sa citesc despre Trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media pentru ca aveam o mica teorie despre sarlatanii si guru de social media care cumva s-a confirmat, evident la un nivel mult mai ridicat si cu justificari stiintifice.

Teoria mea pleaca de la constatarea ca marii sarlatani ai istoriei erau niste persoane care aveau charisma, stiau sa speculeze atentia oamenilor si sa identtifice nevoile lor si sa-I manipuleze, toti aveau trasaturi machiavelice.

Enciclopedia britanica spune ca printre cei mai important sarlatani din istorie au fost

– Mary Carleton – o tanara care la 1635 s-a declarat printesa germana ca sa jefuiasca diversi bogati din Londra.

 Contele Alessandri di Cagliostro un sarlatan Italian care le promitea bogatilor pe la 1743 viata fara sfarsit cu ritualuri de frumusete secrete.

Mai aproape de zilele noastre tot din categoria sarlatani medicali e Dr Sebi care a activat in anii 80 si i-a avut client pe Michael Jackson John Travolta si alte vedete carora le promitea o tinerete vesnica a corpului prin mancare alcalina pentru a reduce aciditaatea corpului, dandu-se medic desi nu avea studii de specialitate.

Sunt mai multi sarlatani mentionati de Britannica, ii gasiti aici (https://www.britannica.com/list/8-of-historys-most-famous-charlatans-con-artists-and-tricksters ) si pentru toti am putea gasi si un corespondent in ziua de astazi cu manifestari in social media.

Ce spun studiile pe care le-am citit.

Virtualizarea lumii le permite oamenilor care se comporta intr-un anumit mod antisocial sa se concentreze pe auto-promovare.

Un studiu al comportamentului online arata ca autopromovarea excesiva in online e facuta mai ales de femei caracterizate de un antagonism egocentric ridicat, narcisism nevrotic, viziuni machiavelice, tactici machiavelice.

Adica femeile manipulatoare, rautacioase, dezinhibitoare, care agreeaza sadismul fizic si sadismul indirect au folosit Instagram pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

Persoanele care aveau o predispozitie pentru sadismul verbal si emotivitatea au fost asociate cu o perioada mai lunga de utilizare a Facebook-ului, in timp ce onestitatea, umilinta si constiinciozitatea au fost asociate cu un timp mai scurt de utilizare a Facebook.

 In plus, femeile cu un grad de extroverstim peste medie, deci de manipulare, deci axate autopromovare si sadism indirect au folosit Facebook pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

De obicei, statistic, este vorba de aproximativ 3% din populatia generala, care foloseste manipularea si denigrarea si autopromovarea. Doar ca prin puterea algoritmilor, acestor persoane li se da acum o importanta mai mare.

Astfel, tipurile cu adevarat psihopatice ajung sa domine conversatia sociala si sa isi arunce veninul otravitor si manipulator in domeniul public, nu numai fara teama de a fi opriti si fara inhibitie, dar si sustinute de algoritmi si promovate de advertising fiind platiti de diverse branduri care vor sa speculeze audienta lor.

Fiecare societate in orice perioada a istoriei a trebuit sa se confrunte cu un mic procent de oameni care au utilizat toate beneficiile societatii doar pentru ei insisi. Au trebuit sa se confrunte cu faptul ca acesti oameni, daca nu sunt tinuti sub control, pot demola structura intregii societati.

Iar polarizarea pe care o resimtim este o consecinta a exprimarii lor nestingherite online pe Instagram, Facebook, Twitter si pe forumurile de comentarii online.

Astazi vedem acelasi model de machiavelism, psihopatie si narcisism caracterizandu-i pe barbatii care sunt, de asemenea, stimulati sa foloseasca ceea ce obisnuiau sa fie strategii antisociale feminine clasice pentru a avansa in ierarhia reputationala.

Concluzia este ca exista un procent mic de oameni care genereaza o cantitate imensa de zgomot, iar asta ne denatureaza perceptia despre cum sunt oamenii normali.

Din instinct data fiind varietatea inetului facem presupunerea ca primim o reprezentare impartiala si nepartinitoare a lucrurilor care se intampla in jurul nostru.

Atunci cand te afli pe o platforma online si citesti, sa zicem, comentariile, ai presupunerea ca ceea ce vezi este ceva de genul unui esantion al opiniei publice. Dar nu este asa, pentru ca, daca zece straini ar veni la tine la intamplare pe strada, atunci ai avea un esantion de ceea ce cred oamenii la intamplare. Dar comportamentul online nu este aleatoriu, cee ace vezi e bazat pe cei care au deja succes (care nu e intotdeauna obtinut pe cai corecte) iar oamenii care posteaza nu sunt tocmai normali.

Doi cercetatori, Jonathan Haidt si Jean Twenge, spun ca oamenii care domina sectiunile de comentarii online, se ascund sub indentitati anonime , dincolo de bot-ii care sunt platiti, iar ceea ce se intampla, intr-un anumit sens, este ca avem o noua forma de poluare care este, de asemenea, sponsorizata de corporatii, si este o poluare a domeniului discursului public. Iar poluarea are loc deoarece companiile de social media fie permit, fie nu reusesc sa ii controleze pe cei cunoscuti in limbajul popular drept troli.

Pe mine ma scot din minti oamenii guru care te invata sa fii mai feminina/mai masculine (in structura lui cel mai agresiv dintre Fratii Tate care ii invata pe niste gugustiuci sa fie mai barbati nu e cu nimic mai deferit de caprioarele din toata lumea, inclusiv de la noi, care te invata sa fii mai feminine si iti vand apa in sticla care-I schimba energia si structura ca sa te ajute la sanatate… singura diferenta e ca nu sunt implicati in trafic si exploatare sexuala, dar esenta comportamentului e acelasi: n-am scoala pentru nimic, dar iti vand o iluzie – ca esti mai bogat (a), mai sanatoas(a) , mai aproape de tineretea vestinca si de sanatatea mintala absoluta.

Nu vorbesc de medici aici, ci de capriori care au citit 5 carti si sunt guru peste noapte, sau nu le-au citit deloc dar au charisma care poate pacali prostimea.

Sarlatanii sunt de cand e lumea, acum mai accentuate prin puterea social media, dar ce ma uimeste pe mine este cum de brandurile mari se asociaza cu asemenea sarlatani cand orice psiholog care a citit putin mai mult ti-ar spune ca oamenii care-si fac auto promo excesiv in social media sunt narcisisti, machiavelici,  manipulatori, personalitati toxice care, in esenta, fac foarte mult rau in societate.

11843

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!