La trei zile distanta de la vizita oficiala a presedintelui Nicusor Dan in Austria unde a mers insotit de partenera de viata si de cei doi copii, oamenii mai au de comentat “ce cautau copiii acolo”…
Stiu ca memoria oamenilor e selectiva si alegem sa tinem minte (oricum pe scurta durata, cam ca un pestisor de acvariu) doar lucrurile care ne convin, dar as vrea sa va spun ca la prima vizita in Romania a lui Joe Biden (era vicepresedinte atunci, in 2009) acesta a venit insotit de nepoata minora care avea 11 ani pentru ca si-a dorit sa-i arate copilului o parte din istorie si sa-i explice contextul acestei zone. De altfel Biden si-a luat copiii intr-o vizita de stat cand a mers si la la Dachau in timpul adolescentei fiilor sai.
In discursul sau sustinut la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti pe 23 octombrie 2009, Biden a prezentat-o pe nepoata Finnegan ca parte a delegatiei familiilor sale, spunand: „…I want them to understand, particularly my granddaughter … I want them to see and understand first‑hand the story of this region and of this continent. My granddaughter is visiting museums and monuments …”
Intalnim mai des copii in vizite de stat atunci cand e vorba de familiile regale, Kate si William i-au plimbat pe copiii lor in multe dintre vizitele lor oficiale, iar mai recent, acum cateva saptamani, Pritul si Printesa de Monaco i-au adus pe copiii lor gemeni la intalnirea cu Emanuel Macron cand presedintele Frantei a vizitat principatul de Monaco.
Sigur ca aceste vizite cu familia sunt exceptie, nu regula, fiind rare in protocolul diplomatic, dar vizitele sunt organizate in detaliu cu mult timp inainte si ambele parti stiu ca vor participa si copii.
Mie mi s-a parut absolut minunat ca presedintele a fost insotit de familie la o vizita care avea si multe momente culturale si, desi s-a discutat mult despre afacerile dintre Austria si Romania, precum si chestiuni de Securitate, prezenta copiilor a fost foarte in identatea presedintelui: un parinte implicat, care nu este show off cu niciuna dintre activitatile sale, dar le imbina discret.
Plus ca fetita si, mai ales, baiatul Antim – cu inocenta si candoarea lor – au adus un plus de dragalasenie si caldura vizitei, mai ales ca nu am fost chiar foarte prieteni cu Austria, sau Austria nu a fost cea mai prietenoasa cu noi.
Eu am scris acum doar ca sa va reamintesc ca nu e nici primul nici singurul reprezentant al unui stat care merge intr-o vizita oficiala si cu copiii.
Cat despre beneficiile unei asemenea vizite pentru cei mici…
Scoala spune ca e important sa fie integrati copiii in activitatile adulte. Si cre ca pentru cei mici ai domnului presedinte e complicat sa inteleaga cantitatea de timp pe care o aloca muncii in locul familiei, oricat effort ar face sa fie in acelasi rimt alaturi de ei,
Calitatea locului de munca al parintilor — autonomia, satisfactia profesionala, echilibrul munca‑viata personala — pot influenta cum isi exercita rolul parental. Astfel, joburile psihologic gratifiante se pot traduce in parenting mai angajat si mai calm, iar copiii dezvolta abilitati adaptive si emotionale mai bune .
Eu cred ca ar trebui sa ne bucuram de prezente asa frumoase si reprezentari cu bun simt la nivel international, precum si de felul discret si elegant in care presedintele are familia aproape si e mereu un sprijin pentru ai lui.
Uitati-va la filmuletul asta, de la echipa sa de comunicare… altfel, sper tare ca partenera de viata a presedintelui sa se implice mai mult in viata publica decat celelalte prime doamne pe care Ro le-a avut.
Vara e vremea pentru citit, la soare, la mare sau la munte, momente de liniste pe care le folosim pentru a evada in alte lumi.
Am ales cateva carti, in marea majoritate noi, cu o exceptie – pentru ca editura are reuceri f mari, iar cartea care e superba, cost acum 15 lei.
E vorba de Dinti Albi, Zadie Smith. Una dintre cele mai talentate scriitoare contemporane britanice (eu o iubesc atat de mult ca, acum ceva ani, m-am dus la Londra special cand lansa una dintre carti si am luat autograf)
Dinti Albi e povestea prieteniei a doi veterani de razboi, Archie Jones si Samad Iqbal.
Archie se afla la a doua casatorie, cu o jamaicana care are pe jumatate varsta lui, si au impreuna o fiica, un copil precoce, cu o personalitate complexa. Casatoria aranjata conform traditiei ii aduce lui Samad fii gemeni, dar intru totul diferiti, si reinnoirea, pe baze selective, a devotamentului pentru islam.Pe fundalul diversitatii rasiale si culturale a Londrei, Dinti albi reda talmes-balmesul modernitatii si al asteptarilor confuze, cocheteaza cu dezastrul si imbratiseaza comedia existentei cotidiene.
Dinti albi Zadie Smith, editura litera, costa in aceste zile 15 lei si o gasiti aici.
Zilele abandonului Elena Ferante, Editura Trei
Cartile Elenei Ferante prezinta lumi in care sa te scufunzi cu multa emotie. De data asta avem povestea unei doamne care voia sa devina scriitoare, dar a renuntat la dointele ei dedicandu-se casniciei si cresterii copiilor. Cand e parasita de sotul ei, Mario, se refugiaza in propria nefericire si descrie zilele care au urmat plecarii lui ca pe un iad personal. Are treizeci si opt de ani, doi copii si un caine-lup de care trebuie sa aiba grija in continuare, desi i se pare ca viata s-a sfarsit.
Bestseller in Italia timp de aproape un an, Zilele abandonului descrie incercarea unei femei parasite de a gasi, dupa luni de furie, indoieli, autocompatimire si disperare, o cale de a-si depasi suferinta si de a-si construi o noua viata.
Ce am mancat intr-un an si alte ganduri, Stanley Tucci, Editura Publica
E o carte care o sa va inspire la noi meniuri de vacanta, dar o sa va si emotioneze pentru ca Tucci vorbeste si despre lupta lui cu cancerul (pe care l-a invins)
O vara doar pentru noi – Anne Prachet, Editura Humanitas
O tanara doamna care se indragosteste de un actor si o poveste de o vara care e un pretext pentru a rememora greselile tineretii, dar si curajul de a face aceste greseli.
In virtutea ineptiei, Radu Paraschivescu, Humanitas
O colectie de ziceri care de care mai amuzante si mai aiuritoare spuse in spatiu public de politicieni, vedete din multe domenii, persoane publice. Nu e o carte care sa arate cu degetul pe cei vinovati de greseli de exprimare, e mai degraba un compendiu amuzant din care sa invatam sa nu facem si noi – prea multe – greseli similare.
Sapte ani stranii, Mircea Cartarescu, Humanitas
E un jurnal, al treilea, tinut de Mircea Cartarescu; se refera si la perioada pandemiei si e interesant cum vede un scriitor, care are oricum o lume speciala pe care o expune, viata din jurul lui.
Sa nu clipesti, Stephen King, Nemira
Stephen King reuneste personaje memorabile si fire narative tensionate intr-un roman care pulseaza de furie, durere si adevaruri tulburatoare. Sa nu clipesti nu e doar un thriller: este o radiografie a justitiei, a fricii si a unei Americi framantate de ura si obsesii. Paisprezece victime anuntate – treisprezece nevinovate si una vinovata.
E cea mai recenta carte a lui Stephen King, avem pe urban si un fragment din ea, il gasiti aici.
In cateva zile incepe Insula Iubirii si Romania va fi din nou innebunita sa dezbata caracterele indoielnice ale participantilor. (nici o persoana serioasa, rationala nu se duce la un reality show despre tentatii si inselari ca sa-si rezolve problemele din cuplu; participantii sunt cetateni in cautare de publicitate sperand ca o vor valoriza apoi, via social media)
Anul trecut am citit cartea „Creating Reality: An Insider’s Guide to Working in Reality TV” de Pete Tartaglia, un domn care a facut parte din echipele multor reality tv-uri din Statele Unite si care s-a gandit sa explice mecanismele si job-urile care sunt in acest domeniu (ca sa fie util celor care vor sa lucreze in domeniu), iar printre provestiri a mai dezvaluit si din lucrurile necurate din format.
Personal cred ca emisiunile de acest gen sunt o mizerie si nu ar trebui sa existe, dar stiu ca oamenii care sunt in spate – in partea de productie – sunt foarte buni profesionisti si ca e o maiestrie sa-i faci pe oamenii aceia stranii sa spuna lucruri intereseante care sa inchege un fir narativ care sa capteze atentia. Cei de la montaj care reaseaza firul narativ sunt f f buni (si in Romania) si ar putea lucra orican in cinematografie.
E trist insa ca publicul consuma mizeria si nu rad de prostie, ci cu prostii. Protagonistii de acolo, alesi pe spranceana dupa un format (vedeti imediat), devin mici vedete desi calitatea lor umana e la un nivel foarte foarte jos.
Ca fapt divers, cativa dintre cei care au fost in editia de anul trecut au fost si promotori ai campaniei electorale a lui Calin Georgescu. Erau pe target, nici ei, nici publicul lor nu intelegeau ca domnul acela e un sarlatan.
Cartea lui Tartaglia este o lucrare practica si accesibila despre productia televiziunii reality, bazata pe experienta autorului de peste doua decenii in domeniu .
Tartaglia ofera exemple concrete si anecdote – de la roluri ale asistentilor de productie pana la episodul „war room” in marile companii.
Stiu ca veti fi tentati sa va pierdeti mult timp uitandu-va la mizerie umana, dar macar cititi ce e mai jos ca sa intelegeti cum se construiesc povestile de acolo. Pentru ca evident totul e controlat; nimeni nu cheltuie sute de mii de euro intr-o productie pentru a o lasa la intamplare – din contra, manipularea e pe toate planurile si intre concurenti si cu publicul…
„Reality” TV este planificat – nu total spontan
Desi pare nescriptata, reality TV este foarte controlata si structurata. Producatorii creeaza „arcuri narative” si scene gandite dinainte pentru a obtine emotii si tensiune. Se lucreaza cu „story producers” care organizeaza povestea dupa ce este filmata.
„Productia buna inseamna poveste clara”
Reality TV are la baza aceleasi principii ca o poveste fictionala: personaje memorabile, conflict (cand nu exista il provocam speculand fricile participantilor), obstacole, rezolutie.
Producatorii „vaneaza” si organizeaza aceste momente, apoi le structureaza ca un arc narativ.
Etica si manipularea emotionala
Realitatea este editata si manipulata pentru drama. Participantii sunt uneori provocati intentionat pentru reactii puternice. Pete Tartaglia recunoaste ca e o linie subtire intre spectacol si exploatare, iar producatorii trebuie sa fie constienti de asta.
Manipularea conflictului este una dintre cele mai esentiale si controversate tehnici folosite in reality TV – iar Pete Tartaglia vorbeste deschis despre asta in Creating Reality. Iata o sinteza a ideilor lui pe acest subiect:
Cum se manipuleaza conflictul in reality TV:
Disputele si certurile sunt sarea si piperul unei asemenea productii asa ca este estentia crearea de contexte tensionate. Producatorii creeaza conditii in care e probabil sa apara conflict: participanti cu personalitati opuse sunt pusi impreuna intentionat, se folosesc resurse limitate (bani, mancare, timp, spatiu), se adauga misiuni stresante sau competitii unde miza pare mare.
O alta smecherie pe care care o fac producatorii ca sa creeze tensiunea pentru audienta este provocarea emotiilor – dar fara scenariu
Producatorii nu spun „actioneaza asa”, dar pot: pune intrebari in interviuri care inflameaza (ex. „Ce crezi ca a vrut sa spuna cand s-a uitat asa la tine?”), oferi informatii selective sau chiar dezinformatii pentru a crea gelozie/confuzie, amplifica neintelegeri prin montaj si repetitie.
Manipularea prin montaj
Cea mai puternica arma este editarea materialului filmat: Se pot scoate replici din context sau lipi reactii din alte momente. Tacerea sau o privire neutra poate fi taiata si folosita pentru a sugera furie, tristete sau dispret. Se adauga muzica tensionata sau efecte sonore pentru a intensifica drama.
Tartaglia spune: „The edit can make a simple disagreement feel like a war” (Montajul poate transforma un simplu dezacord intr-un razboi).
Confesionalele – arma cu dublu tais
Interviurile personale („confessionals”) sunt ghidate de producatori, intrebarile sunt menite sa obtina reactii directe, critice, emotionale, acel „talking head” devine adesea povestitorul conflictului, dar cuvintele sunt folosite strategic.
„Framing” – cine e eroul, cine e „raul”
Prin selectia scenelor, montaj si coloana sonora, producatorii „editeaza personalitati”: cineva timid poate parea nesigur sau suspect, sineva direct poate fi prezentat ca agresiv, se creeaza „arhetipuri” – baiatul bun, fata rea, victima, tradatorul etc.
Tartaglia: „We don’t make them say it, but we sure decide how you’ll see it.” („Nu ii facem sa spuna ce spun – dar alegem cum tu, privitorul, o vei percepe.”)
Manipularea conflictului nu inseamna inventarea lui, ci amplificarea si re-contextualizarea momentelor tensionate – uneori prin situatii controlate, alteori doar prin montaj.
Pete Tartaglia vorbeste clar in Creating Reality despre criteriile de casting in reality TV. Este un subiect esential in carte, deoarece personajele sunt cheia succesului unui reality show.
Cum sunt alesi cei dintr-o asemenea emisiune (aceleasi criterii sunt si la ersiunile de maritis)
Se cauta oameni care au opinii puternice, reactioneaza emotional si nu se tem sa se exprime; Nu conteaza doar frumusetea fizica – ci carisma, energia, autenticitatea.
Tartaglia: „You want someone who either explodes or implodes on camera — never someone who coasts.”
Castingul e gandit ca un mozaic de tipologii: fata dulce vs. fata manipulatoare, bBaiatul timid vs. cel arrogant, “Vocea ratiunii” vs. „instigatorul”. Scopul este sa existe potential de conflict sau alianta, fara ca totul sa fie previzibil.
Se cauta povesti de viata cu: tTrauma, lupta, depasirea obstacolelor, rRelatii tensionate, identitate puternica, scopuri clare. Producatorii vor sa stie: „Ce il motiveaza pe acest om?”, „Care e punctul sau slab?”
O sa inceapa curand Insula Iubirii, o sa radeti, o sa va enervati, o sa va pierdeti timpul si o sa fiti manipulati emotional pentru audienta. Tineti minte ca exista si echipa de make-up si stilisti care le imbraca pe fete ca sa fie cat mai representative pe personajul pe care au fost “distribuite”.O sa fie din nou o nebunie nationala, toata lumea o sa aiba o parere despre vreun cetatean/cetateanca de acolo.
Asta inseamna ca oamenii aceia din spate, producatorii si echipele, si-au facut bine treaba.
