Diminetile mele nu sunt spectaculoase. Nu exista fanfara, nici revelatii existentiale la prima ora. Exista insa cafeaua. Cafeaua mea, bauta incet, intr-o cana care imi place, intr-o liniste care nu mai cere nimic de la mine. Uneori exista si un mic desert — ceva neimportant la scara istorica, dar esential la scara personala. Un patratel de ciocolata, o prajitura mica, ceva dulce cat sa spuna: „Buna dimineata, viata, sunt aici si pot sa te iau usor.” Am ajuns sa cred ca bucuria zilnica incepe exact aici: in permisiunea de a nu dramatiza inceputul zilei.
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este ca timpul nu ma mai alearga. Sau, mai exact, ca am invatat sa nu mai alerg eu dupa el. Imi pot face programul cum imi doresc. Pot muta lucruri. Pot spune „mai tarziu” fara vina si „nu” fara explicatii kilometrice. Libertatea aceasta nu arata ca in filme — nu e cu valize deschise si orase straine — ci arata ca o zi in care pot decide cand muncesc, cand ma opresc, cand ies la o plimbare fara scop. Este o bucurie discreta, dar constanta, genul care nu tipa, ci sta langa tine. Si stiu ca nu e o ucurie continua, ca vor fi multe zile in care deadline-urile vor fi complicate, dar le iau usor pe toate, cum vin…
Am prieteni de la care invat. Si asta, descopar, este una dintre cele mai subestimate forme de noroc. Oameni care ma fac mai atenta, mai curioasa, uneori mai modesta. Oameni care nu ma lasa sa ma plafonez confortabil in propriile convingeri. Am invatat, nu fara efort, cat de important este sa te inconjori de oameni care te motiveaza sa fii mai bun — nu prin comparatie sau competitie, ci prin exemplu. Oameni care traiesc interesant, care pun intrebari bune, care nu se tem sa se schimbe. Bucuria apare des dupa conversatii cu ei, cand plec cu un gand nou sau cu o neliniste fertila.
Mai sunt si alte bucurii mici, dar incapatanate. Lumina de dupa-amiaza care cade bine intr-o camera. Un mesaj neasteptat. Faptul ca pot merge pe jos si ca genunchii mei coopereaza (nu intotdeauna, dar suficient). O melodie care ma prinde exact cand aveam nevoie. Ordinea intr-un sertar. Dezordinea creativa de pe birou.
Am inceput sa caut aceste bucurii intentionat. Nu ca pe un exercitiu de optimism fortat, ci ca pe o forma de atentie. Viata nu devine brusc usoara cand o faci, dar devine mai locuibila. Si poate asta e tot ce ne dorim, de fapt: o viata in care sa putem sta confortabil, cu cafeaua in mana, cu un desert mic, cu oameni buni in jur si cu sentimentul ca, pentru moment, este suficient.
Si daca maine nu va fi la fel, e in regula. Pentru ca bucuriile zilnice au prostul obicei sa revina. De cele mai multe ori, chiar dimineata.
A fost o saptamana cu vesti care ne-au socat…voi scrie despre lucrurile pozitive pentru ca intotdeauna sunt si lucruri pozitive care ne pot motiva sa fim mai buni, dar vreau sa semnalez ca e ingrozitor ce s-a intamplat in judetul Timis cu 3 copii care au omorat un alt copil dupa un plan minutios. Cel care a facut planul (13 ani) a iesit pozitiv la consumul de droguri… iar in aceasta dimineata au fost arestati cei care le livrau drogurile copiilor.
Intamplarea pare rupta din serialul Adolescence, doar ca din pacate nu e film, e o realitate ingrozitoare si, inainte sa avem cuvinte grele despre copiii respectivi, e mai important sa le intelegem contextul in care au trait si sa invatam din lucrurile care i-au format in aceasta directie, pentru ca nici un copil nu se naste rau, criminal si agresiv. Intelegand putem ajuta sa nu se mai repete catastrofa aceasta.
In directia asta, ceva care ar putea inspira autoritatile – Ministerul Educatiei – dar pana acolo ceva ce se poate face la orele de dirigentie, inspirat din alte tari care au si ele problema cu violenta la copii.
Ministerul Educatiei din Franta a anuntat oficial ca elevii din clasele primare vor avea in programa scolara lectii despre ingrijirea animalelor de companie si respectul fata de acestea ca parte a educatiei morale si civice. Scopul este sa-i ajute pe copii sa invete aplicat despre empatie, responsabilitate si respect — inclusiv fata de animale — drept competente sociale de baza.
Guvernul britanic a publicat in decembrie 2025 un plan (VAWG strategy) menit sa reduca violenta impotriva femeilor si fetelor. Strategia include educatie extinsa despre relatii sanatoase, consimtamant si respect in scoli si pregatirea profesorilor pentru a aborda misoginia si atitudinile daunatoare in randul elevilor.
Ministerul Educatiei din Marea Britanie a actualizat ghidurile privind Relatiile, Educatia Sexuala si Educatia pentru Sanatate (RSHE), pentru a pune accent pe identificarea modelelor pozitive, combaterea miturilor misogine si intelegerea relatiilor sanatoase, in special in scoli secundare
Daca sunteti profesori si/sau parinti poate va ganditi sa vorbiti la scoala ca sa fie la orele de dirigentie asemenea lectii. Omul sfinteste locul si pana se vor organiza autoritatile puteti fiecare dintre dvs sa schimbati viata unor tineri.
*
Cateva dintre lucrurile frumoase pe care le-am remarcat in aceasta saptamana…
La CES 2025 s-au lansat produse spectaculoase din multe directii, eu am tinut minte durectiile legate de sanatate
Preventia primeaza peste monitorizarea reactiva – tehnologia incearca sa anticipeze problemele de sanatate, nu doar sa le raporteze. Wearables devin mai inteligente si mai utile, cu metrici care se apropie de uz clinic. Casa conectata + AI duce la un nou concept de sanatate integrata – mediul in care traim este din ce in ce mai implicat in bunastarea noastra.
Vreau insa sa scriu si aici ca precizia unor dispozitive AI de sanatate poate fi variabila si nu inlocuieste consultatiile medicale profesionale;
Altfel, am o problema cu datele personale pe care le cedezi cand utilizezi asemenea device-uri. Acum ceva vreme un prieten de la Bitdefender imi povestea ce minunatii – in sensul rau – pot face hackerii prin devices smart pe care le avem in casa sau pe care ele purtam… si daca ajuta parerea mea de om nepriceut, dar prietena cu multi dintre cei care lucreaza si programeaza antivirus, fiecare dintre noi ar trebui sa aiba – cum e doctorul de familie- si o persoana profesionista care se ocupa cu antivirusi, sa ne verifice device-urile si sa ne trainuiasca in setari cand ne luam un device nou.
*
Zilele astea citesc o carte despre cum infractorii devin faimosi, si interesul nostru pentru sarlatani. (am mai scris despre sarlatani faimosi aici)
Citesc acum Celebrity Culture and Crime, o carte care analizeaza legatura dintre cultura celebritatii si criminalitate, un subiect foarte discutat in societatea contemporana dar analizat mai putin in mod academic.
Penfold-Mounce porneste de la premisa ca in secolul XXI cultura celebritatii a devenit o forta dominanta in viata sociala si mediatica, iar aceasta influenteaza modul in care percepem atat celebritatile, cat si criminalitatea. In carte, autoarea exploreaza doua directii principale: cum unele persoane implicate in infractiuni devin celebritati (de exemplu, criminali celebrati de mass-media) si cum unele celebritati se confrunta cu infractiuni (cand vedete comit fapte penale si sunt apoi intens mediatizate). Ea le analizeaza pe ambele folosind concepte din teoria guvernamentalitatii lui Foucault — adica modul in care puterea si controlul social se exercita prin mediatizare si normele culturale ale celebritatii.
Pe mine ma enerveaza teribil ca televiziunile noastre aleg sa puna in emisiuni de divertisment escroci si puscariasi dovediti prin pedepse ale legii, condamnari. Inteleg ideea de reabilitare sociala, cum inteleg si rolul unor filme documentare, chiar si artistice, inspirate de infractori, dar mi se pare gresit sa-i duci in reality tv infractori ca Cristian Boureanu (condamnat ca a agresat un politist, si acuzat – in cercetari acum- ca a agresat sexual o tanara) si Calin Dunca (arest si cercetat pentru constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscala, delapidare, inselaciune si manipularea pietei de capital, om cu multe plangeri de inselaciune), doi oameni cu mari probleme de comportament si de caracter… care zic ca au hateri 😊 si de aia sunt aceste acuzatii, din invidie. In capul lor si in vorbele publice n-au facut nimic rau…
Urmeaza sa scriu un text despre cum ar trebui sa existe o legislatie care sa aiba grija sa nu fie normalizata infractiunea.
(de exemplu il cunosc pe Tibi Useriu, care a fost infractor rau rau in tinerete si care acum e reabilitat, campion in curse de anduranta si o persoana care recunoaste si ce a facut rau in tinerete si ca se lupta in continuare cu demonii sai interni… pe el mi-ar placea sa-l vad oricand la tv pentru ca poate explica frumos ca lupta sa fii bun e continua si greu de dus zilnic; nu e bine sa-I vedem pe sarlatanii mentionati mai sus care fura, agreseaza si neaga orice infractionalitate …)
E un subiect cu multe nuante, de asta si citesc carti ca sa scriu ceva cat pot eu de corect si obiectiv…
*
Alttfel, acum puteti vedea pe skyshowtime toate cele 5 episoade Amadeus despre viata lui Mozart si conflictul cu Salieri. L-am vazut in screenere (pe urban.ro e un interviu cu Will Sharpe care e Mozart si va fi maine un interviu cu Paul Bettany).
Mi-a placut mult seria, stiu piesa de teatru a lui Peter Shaffer – am vazut-o si in montari romanesti, si m-am bucurat ca -fiind serial – au avut mai mult spatiu sa puna dramele interioare ale lui Mozart, disputa cu tatal lui care il cara ca pe o maimuta sa-l vada regii cum canta la pian… si drama lui interioara, presiunea geniului.
Si e frumos si in textul lui Shaffer si in serial cum arata drama lui Salieri: el iubeste muzica, e educat si are puterea sa o promoveze, dar intelege ca altul e mai destept si mai talentat decat el, si ego-ul nu-l lasa sa accepte asta.
Mie imi place Mozart si m-am plimbat in Austria dupa locurile prin care a trait, i-am citit si scrisorile catre familie (sunt publice, l-am pus si pe urban.ro cum altfel, aici)
Poate va uitati la serial 😊
Mi-a mai placut abordarea celor care au in grija Raionul de Peste, restaurantul super cool care e in complexul Agora din piata Floreasca. E super premium, sunt clienta lor, iar pe urban.ro e si un interviu (de laa vremea caand muncea in Bucuresti pt acest restaurant, acum ceva ani) cu Karim Rashid, un designer care are in multe muzee lucrari, domn care a decorat restaurantul…Ce mi-a placut a fost faptul ca voiau sa promoveze restaurantul, sa te convinga sa le testezi produsele (nu stiau ca sunt client 🙂 ) si mi-au trimis un box cu preparate de testat… pe multe le stiam, am mai si impartit din ele pentru prieteni care nu ajung des la Raionul de peste si nici nu-si comanda. Nu e chiar un restaurant pentru comandat, e mai degraba pentru experienta de la fata locului …
am pus pe instagram cu imagini si parerea mea despre aceasta abordare, eu fiind o persoana care nu accepta niciodata sa mearga la inaugurari de carciumi si restaurante. Imi pot cumpara singura o masa la oricare restaurant din Romania, nu e niciodata despre gratuitate si, pentru mine, nu e nici despre postari in social media ca sa scoram si sa avem o imagine cool. 🙂
Inchid aici pentru saptamana asta, imi pare rau ca am scris si despre lucruri urate si rele, nu asta e intentia acestui sumar de intamplari de sfarsit de saptamana, dar mi-a luat-o viata inainte.
P.S.pentru Cotidianul am scris despre cum opinia publica, via instrumentele social media, a capatat atata putere incat nu mai e interesata de adevar, vrea sa i te supui dorintelor sale si sa crezi in adevarul impus de ea/ei, eventual umilindu-te… aici e textul.
Sunt sigura ca aceste directii vor aparea curand in trenduri si in actiuni media.
Anul acesta avem un trend care se cheama ”comfort zone”, aparut din nevoia de liniste intr-o lume mult prea aglomerata de informatii. Acest blog care e creat in 2008 a fost de la inceput gandit ca o oaza de bine si frumos, o zona de confort.
Acum mai spun despre un trend pe care-l veti recunoaste curand si pe care e construit urban.ro: Educatia va fi prin divertisment. Pe urban.ro invatam cu totii zilnic despre arta, muzica clasica, literature… si lista ”lectiilor” informale se mareste mereu
Intr-o lume dominata de viteza, tehnologie si supraincarcare informationala, educatia traditionala, bazata exclusiv pe memorare si repetitie, devine tot mai putin eficienta..
Noile generatii invata diferit: prin experienta, emotie si interactiune. De aceea, educatia viitorului va fi strans legata de divertisment, un domeniu capabil sa capteze atentia si sa transmita informatii utile intr-un mod accesibil si memorabil.
Cred ca in anii care vor veni filmele, serialele, jocurile video, podcasturile sau platformele de social media nu vor mai fi doar surse de relaxare, ci si canale puternice de informare. Va fi de altfel si o usa de iseisre din interdictiile pe care incep sa le puna guvernele cand e vorba de social media.
Exista jocuri care ii invata pe utilizatori notiuni de economie, urbanism sau chiar medicina, fara ca acestia sa simta presiunea unui proces educational clasic. Invatarea apare natural, ca rezultat al dorintei de a progresa in joc. Platformele online si retelele sociale contribuie, la randul lor, la aceasta forma de educatie prin divertisment. Articolele realizate intr-un limbaj simplu si dinamic pot transmite informatii despre sanatate, drepturi civice, nutritie sau psihologie.
Si avem astazi o generatie de creatori de continut care explica pe intelesul tuturor cum functioneaza corpul uman sau cum sa recunosti dezinformarea, iar munca lor are un impact educational real asupra publicului larg.
Cred ca stand-up-ul poate stimula gandirea critica prin satira si umor intelligent, iar directiile de react politic sau social din social media dar si in stand up sunt exemplul perfect.
E important evident si responsabilitatea autorului sa nu livreze minciuni de dragul audientei, cum e importanta si cultura/educatia celui care recepteaza mesajele ca sa stie sa aleaga calitatea… Va depinde de fiecare dintre noi, creatori sau receptori, daca divertismentul nu doar distreaza, ci provoaca reflectie si ofera perspective noi.
Educatia prin divertisment nu inseamna superficialitate, ci adaptare la realitatile contemporane.
Atunci cand informatia este prezentata intr-un mod atractiv si relevant, dorinta de a invata creste. Educatia viitorului va imbina cunoasterea cu placerea, transformand invatarea intr-un proces continuu, natural si accesibil tuturor.
Duceti-va copiii la lectii informale – in parcurile educationale, in muzeele stiintifice, tehnice, in expozitii, la spectacolele educationale de muzica. Iar daca sunteti creatori, ganditi-va de pe acum sa puneti pe platforme chestiuni educationale intr-un format atractiv.
Sunt dintre persoanele care nu vor sa faca rabat de la timpul alocat lecturii, dar nici de la ceea ce pun in spatiu public. Stiu ca audiobook-urile si filmele video de format scurt consumate intensiv fac rau creierului nostru si vreau sa pun in spatiul public si chestiuni care sa indrepte lumea spre citit de forma lunga, stiind ca le va face bine pentru sanatate celor care ma citesc. Imi stresez si prietenii sa citeasca in print pe carte, pe hartie, pentru ca sunt antrenate alte functii ale creierului decat cititul in format electronic.
Stiu ca scriu des despre chestiuni sanatatea mintala, dar este o problema mare in acest moment si va fi si mai mare in anii urmatori. Din aceeasi directie e si studiul despre care scriu mai jos.
*
Cand deschidem o carte buna, ne asteptam la o poveste captivanta, personaje memorabile si o lume in care sa ne pierdem – dar stiinta ne spune ca beneficiile merg mult mai departe.
Un studiu publicat in Social Cognitive and Affective Neuroscience (PMC) a explorat un aspect fascinant al cititului de fictiune: legatura dintre lectura literaturii si capacitatea noastra de a intelege si simti ceea ce traiesc altii – fenomen cunoscut in psihologie ca „teoria mintii” (theory of mind).
Cercetatorii, printre care Diana Tamir si colegii sai, au folosit imagistica cerebrala pentru a urmari cum reactioneaza creierul cititorilor in timp ce acestia parcurg texte diferite – unele pline de scene vii, pline de detalii, altele abstracte, cu sau fara continut social. Rezultatul? Zonele creierului implicate in imaginatie si simulare mentala – cunoscute colectiv ca reteaua implicita (default network) – se activeaza in mod semnificativ atunci cand citim fictiune sociala, adica pasaje in care sentimentele, gandurile si interactiunile dintre oameni sunt in prim-plan.
Ce inseamna asta pentru noi, in viata de zi cu zi?
Image: 675822023, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: cometakatie / Alamy / Profimedia
Lectura de literatura nu e doar relaxare – e un exercitiu cognitiv care ne antreneaza capacitatea de a intelege starile emotionale ale altora. Intr-o lume in care comunicarea interumana este atat de importanta – de la relatii personale la negocieri la locul de munca – aceasta abilitate este esentiala. Cu cat citim mai multa fictiune de calitate, cu atat ne oferim oportunitatea de a „exersa” empatia, adica abilitatea de a ne pune in pielea cuiva, de a anticipa reactii emotionale si de a raspunde in moduri mai sensibile si mai adaptate.
Studiul sugereaza ca nu orice text are acelasi impact. Lectura de non-fictiune sau de texte monotone nu activeaza in acelasi mod reteaua neurala responsabila pentru simularea mentala, iar beneficiile empatice sunt mai reduse. In schimb, povestile care ne provoaca sa simtim, sa ne imaginam trairile personajelor si sa construim mental intregi lumi sociale ne solicita creierul in moduri care transcind simpla acumulare de informatie.
Pentru cititorii pasionati, aceasta confirma ce poate ati simtit deja: lecturile profunde nu sunt un moft, ci o forma de antrenament personal. Intr-o era digitala in care interactiunile fata-in-fata sunt adesea inlocuite de mesaje rapide si superficiale, lectura de fictiune poate fi o oaza in care ne regasim capacitatea de a iubi, de a intelege si de a relationa profund.
Pe scurt, urmatoarea data cand te pierzi intr-o carte — fie ca e un roman clasic, o poveste contemporana sau un volum de fictiune literara – gandeste-te la citit ca la un antrenament pentru inima si mintea ta: nu doar relaxare, ci o practica subtila de crestere a empatiei si a conexiunii cu ceilalti.
Cartile care „antreneaza” empatia sunt de obicei cele in care povestea este construita din perspectiva unui personaj interiorizat, cu emotii si ganduri complexe – cum sunt multe romane clasice, fictiuni psihologice sau povestiri din zone culturale diferite. Citeste si autori contemporani care spun povesti despre oameni obisnuiti, despre solidaritate si rezilienta – aceste perspective te ajuta sa intelegi mai bine trairile celorlalti si sa-ti extinzi intelegerea emotionala.
Ieri cand ma pregateam sa citesc The New Yorker, parte din rasfatul meu de week end, m-a lovit intrebarea: cum a aparut amandina in Romania?
Si mie imi vine sa rad acum ca am avut aceste preocupari, dar mi-am petrecut cateva minute bune cautand informatii despre amandine… dar deviza mea in viata este ”Fiecare zi in care invatam ceva e o zi buna” (bine m-am apucat si de un curs online de la Oxford, dar o sa scriu despre experienta dupa ce-l termin)
Amandina mea preferata e cea de la Zelateria, fosta Braseria Zexe, facuta de Ana Consulea. Acum ca am stabilit asta, sa va spun ce am gasit ca istoric despre aceasta prajitura…
Amandina romaneasca a aparut cel mai probabil in anii ’50–’60, in perioada comunista. Este considerata o adaptare locala a prajiturilor frantuzesti de tip „Amandine / Amandin”, care contineau migdale („amande” in franceza), doar ca in Romania, reteta a fost simplificata si standardizata: cacao in loc de migdale scumpe, sirop cu rom, crema de unt cu cacao si glazura de fondant.
Nu exista un cofetar sau o cofetarie documentata clar care sa fie autorul, dar se presupune ca a fost dezvoltata in laboratoarele de cofetarie de stat sau in cofetarii mari (gen cele bucurestene celebre din epoca), ca parte a unei oferte standard. Uneori este asociata, fara dovezi ferme, cu traditia cofetarilor de la Capsa, dar nu exista o confirmare istorica.
A devenit atat de popular oentru ca… rezista bine in vitrine, avea ingrediente relativ accesibile, sugera bogatie si ca e festiva deci eraperfecta pentru nevoile mai ales emotionale din epoca respective
Amandina romaneasca vs. „Amandine / Amandin” frantuzeasca
Amandina romaneasca (clasica) are urmatoarea compozitie
Blat: pandispan cu cacao, uneori mai dens
Sirop: foarte important – cu rom (esenta sau rom adevarat)
Crema: crema de unt cu cacao (greoaie, dar emblematica)
Glazura: fondant de cacao lucios
Gust: intens, dulce, „greu”, memorabil
In vremea comunistilor prin aceasta prajitura se urmarea sa sature consumatorul, sa impresioneze, sa tina bine si mult in vitrina.
Amandine / Amandin frantuzeasca
Ingredient-cheie: migdalele (faina de migdale, crema frangipane)
Blat: mai degraba un blat umed, fin, nu pandispan clasic
Crema: delicata, pe baza de migdale, ou si unt (nu unt pur cu cacao)
Sirop: discret sau inexistent
Glazura: absenta sau foarte fina (zahar pudra, glazaj subtire)
Gust: echilibrat, mai putin dulce
Scop: eleganta si aroma, nu „impact”
In Franta, nu exista „amandina” ca prajitura cu cacao si rom, aceea este creatia noastra.
Greseli frecvente in amandinele de azi . Din pacate, multe cofetarii au stricat exact ce facea prajitura buna:
1. Blatul uscat Pandispan prea copt sau prost insiropat, amandina trebuie sa fie umeda, nu sfaramicioasa
2. Sirop artificial agresiv Prea multa esenta de rom chimica face ca gustul sa devina intepator, nu rotund
3. „Crema” e din margarina in cofetariile ieftine. Untul adevarat da gustul autentic si textura corecta
4. Glazura groasa, opaca. Fondantul corect e subtire, lucios, nu strat de plastic. Prea mult zahar face ca prajitura sa fie dulce fara profunzime
5. Zgarcenie la cacao. Se folosesc amestecuri ieftine cand de fapt, amandina trebuie sa aiba gust de cacao, nu doar culoare
Cum ar trebui sa fie o amandina buna (test rapid) moale, dar stabila, sirop prezent, dar nu baltind, crema fina, cu gust real de unt si cacao, glazura subtire, care crapa usor la taiere, nu excesiv de dulce
Saptamana aceasta am cateva vesti simpatice pe care sa le impart cu dvs care v-ar putea aduce un zambet si s-aar putea sa va inspire sa faceti ceva bun si frumos pt dvs si cei dragi.
Am mai povestit ca pentru mine e important sa punem in spatiu public, prin urban.ro sau prin acest blog, lucruri din care oameni sa invete si caare sa-i inspire sa fie mai buni – nu doar ca altruism, ci mai buni pt ei – mai educati, mai rafinati.
Inceputul de an a aratat ca munca noastra, asta de nisa in care vorbim de carti filme teatru balet, fara barfe si scandaluri, conteaza si inspira oameni.
Stiu persoane care si-au cumparat cartea lui Stephanie Grisham (care nu e tradusa la noi, si despre care am scris aici), cum vad in clasamentele de inceput de an ca am fost relevanti pentru multi oameni.
Iar texteele noastre despre cursurile gratuite pe care le puteti face la Oxford (cititi aici) sau Harvard (aici) au avut zeci de mii de cititori. Chiar sper ca vor fi cateva sute dintre aceste mii de cititori care vor studia ceva nou… si se vor bucura de cursuri pentru evolutia lor.
Ma bucur mult de succesul serialului Plaha care e pe youtube acum pt, dincolo de realizare si dramatizare, ne arata o parte din Moldova zilelor noastre.
Altfel, a devenit viral colajul meu cu Plaha, facut din printscreens in timp ce ma uitam in septembrie la serial (cand era pe youtube inaintea alegerilor in Republica Moldova). Iar intamplarea asta, dincolo de bucuria ca acest colaj circula pe net si de succesul lui Iulian Postelnicu din acest moment – care e genial si un om minunat -, m-a facut sa ma gandesc cum s-a schimbat mentalitatea noastra si credem ca orice e pe net e gratis si ni se cuvine.
Nu stiu cine e domnul in cauza, sunt oricum multe conturi care au preluat acest colaj (nu e afisul filmului sa stiti, atat m-a dus pe mine capul sa fac atunci, acum as face altfel colajul), nu sunt deloc suparata ca e preluat acest colaj si e considerat deja parte din film, e doar o observattie despre comportamentul media.
Am citit trenduri media la acest inceput de an si am vazut inca o data ca oamenii cauta extremele – fie sa li se spuna lucrurile care le plac deja, ca sa li se confirme credintele, sa aiba o validare, fie sa li se vorbeasca despre lucrurile care ii enerveaza teribil, daca se poate intr-o forma ironica si cat mia accesibila.
Cred sincer ca viitorul va fi prin educatia prin divertisment.
Am citit zilele astea ca invatarea unui instrument muzical antreneaza creierul mai complex si mai profund decat temele scolare obisnuite, deoarece implica simultan procese cognitive, motorii, senzoriale si emotionale: citirea notelor, coordonarea mainilor, controlul respiratiei, ascultarea activa si autoreglarea atentiei.
In timp ce temele clasice consolideaza de obicei o singura abilitate (memorare, calcul, citire), practica muzicala dezvolta functiile executive, memoria de lucru, capacitatea de concentrare si conectivitatea dintre emisferele cerebrale, cu efecte transferabile catre matematica, limbaj si gandire critica. Din acest motiv, cercetatorii considera educatia muzicala nu doar o activitate artistica, ci un „antrenament global al creierului”, cu beneficii cognitive pe termen lung care pot depasi impactul exercitiilor scolare repetitive.
Poate va ganditi la asta cand e vorba de educatia dvs si a copiilor dvs.
De asta imi place podcastul lui Florin Ristei care spune lucruri din culisele invatarii unui instrument (inclusiv vocea)
*
Mi-a placut la nebunie evenimentul creat de David Popovici Sprint with the Stars... o licenta britanica adusa si in Romania in care e promovat inotul la un nivel de neimaginat acum cativa ani: copii de 6-10 ani au inotat alaturi de capioni mondiali din toata lumea. Un eveniment in care David Popovici, cu sufletul lui mare, incearca sa-si folosesca notoritatea ca sa faca un bine sportului romanesc.
Stiu o parte din echipa lui din Ro, oameni foarte faini care sunt in jurul lui, si ma bucur foarte mult pentru ce se intapla. Stiu sigur ca pentru copiii care au participat e mai mult decat un eveniment exceptional, la varsta lor sa -i intalneasca si sa vorbeasca, ba chiar sa inoate cu mari capioni din toata lumea e ceva ce le va da aripi pt multa vreme.
Bravo David Popovici si echipa din jurul tau; sunteti minunati si eu din acest colt de internet va multumesc tare pentru efortul vostru si pentru ca va ganditi la cei mici.
Mi-a placut tare ca domn Nicusor Dan a pus la dispozitie gratuit sala de teatru de la Palatul Cotroceni pentru companii independente de teatru si pentru trupe de liceeni. Mi se pare minunat si foarte foarte motivational pentru orice actor de orice varsta.
Sala de teatru din Palatul Cotroceni din Bucuresti a fost amenajata ca sala de spectacole in cadrul palatului construit de Regele Carol I cu ajutorul arhitectului Paul Gottereau, parte a evolutiei istorice a cladirii care dateaza din secolul al XIX-lea, dupa ce pe acest amplasament fusese o manastire ctitorita de Serban Cantacuzino; Capacitatea sa este de aproximativ 120 de locuri dispuse pe mai multe niveluri, ceea ce o face un spatiu intim potrivit pentru reprezentatii ale trupelor mici.
Altfel urmaresc cu interes proiectul Samsung „Solve for Tomorrow” — idei pentru binele comunitatii. In Romania, 25 de echipe finaliste din competitia de proiecte Solve for Tomorrow combina tehnologie, educatie, sport si protectia mediului pentru a gasi solutii reale la probleme din viata comunitatilor lor. (Samsung Global Newsroom)
Am mai citit in trenduri ca cercetatorii dezvolta ecrane OLED flexibile si extensibile care pot fi integrate in haine sau dispozitive purtabile, deschizand noi posibilitati pentru sanatate, sport si comunicare.
Mie imi placesa citesc biografiile oamenilor mari din lumea asta, mari in sensul realizarilor la scara istoriei. Si am invatat ceva din vietile lorS se concentreaa mai mult pe aptitudinile lor, pe ce atu-uri au ei (fizice sua intelectuale) ca sa poata sa-si depaseasca adversarii – insport sau business.
Din perspectiva asta cred ca daca ne-am concentra pe ce e frumos in viata noastra si pe ce putem face sa fie mai frumos in jurul nostru ne-ar fi mult mai bine.
Va las si o doamna minunata cu muzica ei, Hania Rani care este o pianista, compozitoare si cantareata poloneza, cunoscuta international pentru muzica sa minimalista si cinematografica, care imbina pianul clasic cu electronica delicata si influente ambientale.
Astazi intimitatea a devenit ceva ce se poate pierde la fel de usor ca o parola. De obicei, se intampla cand cineva iti spune „stai asa, nu posta inca, nu e story-ready”. In acel moment, stii ca traim vremuri in care apropierea nu mai este suficienta daca nu este si publicabila.
Pe vremuri – adica acum cincisprezece ani, ceea ce in epoca internetului inseamna Paleolitic – intimitatea era ceva ce se intampla pe canapea. Acum se intampla intr-un dreptunghi de 1080 pe 1920 de pixeli, cu lumina buna si o fraza care pare spontana, dar a fost editata de trei ori. Intimitatea nu mai este doar intre doi oameni; este intre doi oameni si publicul lor fidel, care asteapta confirmarea ca iubirea exista, ca tristetea e reala si ca fericirea merita un emoji potrivit.
Social media ne-a promis conexiune. Si, ca toate promisiunile mari, a venit cu un asterisc. Da, suntem mai conectati ca oricand, dar in acelasi timp ne este teribil de greu sa fim singuri cu cineva fara sa ne gandim cum ar arata asta din exterior. Intimitatea a devenit performativa. Daca nu a fost vazuta, daca nu a fost validata, daca nu a primit suficiente inimioare, exista suspiciunea ca poate nici n-a fost atat de profunda.
Exista un tip special de singuratate care apare cand stii totul despre viata cuiva – ce mananca, unde merge in vacanta, ce citat l-a „lovit” azi – dar nu stii cum ii suna vocea cand e obosit sau ce face cu mainile cand e nervos. Stim detalii, dar nu stim taceri. Si intimitatea, daca e sa fim sinceri, traieste mai ales in taceri.
Am ajuns sa negociem intimitatea: ce pastram pentru noi si ce „merge” online. Ce poate fi postat fara sa tradam prea mult si ce trebuie ascuns ca sa ramana adevarat. E un echilibru fragil. Prea multa expunere si relatia devine un serial. Prea putina si apar intrebari: „Dar de ce nu pui nimic?” – ca si cum absenta ar fi o forma de esec
Si totusi, in ciuda tuturor acestor lucruri, intimitatea nu a disparut. S-a micsorat. S-a retras. S-a facut mai discreta, mai incapatanata. Traieste in mesajele care nu sunt screenshot-uite. In conversatiile care nu devin podcast. In momentele in care telefonul ramane cu fata in jos pe masa si nimeni nu simte nevoia sa verifice nimic.
Poate ca adevarata intimitate, in epoca social media, este actul radical de a nu impartasi. De a avea ceva care nu este pentru toata lumea. Ceva care nu poate fi filtrat, decupat sau explicat intr-un caption. Ceva care exista doar pentru ca doua persoane au fost acolo, in acelasi timp, fara martori.
Si daca asta inseamna ca uneori iubirea noastra nu arata „bine” online, poate ca e un semn foarte bun. Pentru ca unele lucruri, cele mai importante, nu sunt facute ca sa fie vazute. Sunt facute ca sa fie traite.
Am parcus, mai exact ascultat, cartea I’ll take your questions now, scrisa de Stephanie Grisham, care a fost White House Press Secretary si Communications Director (iulie 2019 – aprilie 2020), si apoi Chief of Staff si Press Secretary pentru Prima Doamna (2020–2021), adica a lucrat multa vreme in spiritul filosofiei Trump.
A fost recunoscuta drept primul Press Secretary din istoria Casei Albe care nu a tinut nici macar o conferinta de presa, toata comunicarea ei facandu-se in intalniri directe cu jurnalistii…
*
Mie imi place sa citesc carti ale celor care au lucrat in comunicare pentru marile nume din politica sau divertisment – PR, Publicisti, secretari de presa – pentru ca invat multe lucruri despre comunicare dar si despre caraterul clientilor celor care scriu. Pun la sfarsitul textului si alte carti pe tema pe care le-am citit, poate va inspira.
*
Cartea „I’ll Take Your Questions Now” este o marturie din interiorul Casei Albe Trump, scrisa de una dintre cele mai loiale persoane din cercul apropiat al Melaniei Trump, care ulterior rupe tacerea si isi asuma vina pentru complicitate. Grisham recunoaste ca a mintit de multe ori in timpul acestor joburi, povesteste cum, cand Trump era suparat pe o reactie a presei, era foarte agresiv verbal cu colaboratorii care erau pur si simplu umiliti fara sa li se dea ocazia sa raspunda.
Grisham seteaza printre randuri legile de comunicare dupa care se ghideaza Trump.
Fiecare intalnire e gandita ca un show de televiziune care trebuie sa capteze audienta
Nu conteaza ce spui, imaginile sunt mai importante
Nu conteaza adevarul, ci impresia pe care o are publicul la final.
Stephanie Grisham scrie si gandeste mai degraba ca un publicist, nu ca o persona de comunicare in politici publice… adica e mai orientata catre trivia si anecdotica, in detrimentul strategiilor de comunicare.
Plus ca la ritmul si felul de lucru al lui Trump, pare ca nu a fost vorba nicio clipa – in primul mandat – de vreo strategie, ci mai degraba de instinct si raspuns bazat pe ego.
Cartea ar trebui citita si de diplomatii care vor sa dezvolte relatii cu administratia Trrump (pentru ca dincolo de trivia, intelegi cum functioneaza mintea lui Trump si ce ii place), dar si de oamenii de comunicare pentru ca arata niste diectii in comunicarea celor care sunt condusi de algoritmiii social media.
*
E o secventa in carte in care se vorbeste despre o intalnire cu Vladimir Putin. Trump ii spune “acum o sa fiu putin mai dur cu tine, dar e pentru camerele tv, te prinzi tu.”
Bonus, de partea cealalta echipa lui Putin a adus la intalnire o rusoaicaa superba ca traducatoare pentru a-i capta atentia lui Trump, dar si simpatia…
*
Sigur ca avem si povesti despre haos, lipsa de profesionalism si abuzuri constante. Grisham descrie administratia Trump ca fiind: complet dezorganizata, fara proceduri clare de lucru; dominata de tipete, umilinte, rivalitati toxice si barfe; un mediu in care competenta nu conta, ci doar loialitatea fata de Trump.
Ea recunoaste ca multi angajati erau nepregatiti si coplesiti, iar deciziile se luau impulsiv.
Povesteste ca Trump voia sa stie detalii personale despre jurnalistii care erau contra deciziilor sale si intreba multe lucruri personale si intime despre ei pentru ca apoi sa foloseasca informatiile ca sa-i agreseze verbal.
Printre cele mai grave dezvaluiri: Trump facea comentarii sexuale si misogine despre femei, inclusiv despre angajate; era frecvent furios, razbunator si obsedat de imaginea sa publica; refuza adevarul si ii pedepsea pe cei care il contraziceau.
Grisham spune de multe ori “aceasta era o situatie in care am stiut de la inceput ca trebuie sa mint si ca presa o sa ma considere din nou nebuna, dar asta e… e parte din job”
O parte importanta din carte e dedicata primei doamne Melania Trump intrucat Grisham a fost purtatoarea ei de cuvant dar si sefa staffului, organizandu-i programul si vizitele.
Autoarea o descrie pe Melania ca distanta, pasiva si preocupata de imagine, spune ca este emotional detasata, rar implicata real in initiativele publice; mai preocupata de fotografii, haine si aparente decat de politici; constienta de comportamentul sotului, dar alegand sa nu intervina.
Povsteste ca Melania are doua iubiri mari in viata: fiul ei si albumul de fotografii cu ea. Si ca stilistul ei ii pregateste un lookbook cu tot ce poarta pentru fiecare aparitie publica, lookbook pe care il primesc si oamenii din stafful ei.
Stilistul Melaniei, Hervé Pierre (numele complet: Hervé Pierre Braillard) este si designer de moda si este format profesional in Franta, cu o cariera solida in moda de lux, lucrand timp de peste un deceniu la Carolina Herrera, unde a ajuns director de creatie pentru colectiile de seara si haute couture. Pe langa Melania Trump a mai lucrat cu Michelle Obama, Laura Bush, dar si Céline Dion si Glenn Close, in special pentru aparitii de gala.
Exista un moment in carte in care este povestita intamplarea cu haina Melaniei Trump pe spatele careia scria I really don’t care, do you?…
Era o haina de la Zara pe care Melania si-o cumparase singura, nu se afla in lookbook-ul stilistului, haina pe care a purtat-o cand a fost la un centru de copii cu probleme.
Era insa prima aparitie in spatiul public dupa ce aparusera informatii cu prostituata Stormy Daniels pe care dl Trump o platise.
A fost iures mare atunci (aici o stire BBC despre incident), iar doamna Grisham povesteste cum a urlat Trump la Melania pentru ca a purtat acea haina si cat de multumit a fost cand a gasit el solutia de comunicare (a pus si pe twitter) spunand ca mesajul a fost la adresa presei care difuzeaza fake news. Grisham descrie cum Melania nu a spus nimic la intalnire, doar a zambit ironic cat timp Trump a tipat, dupa care i-a intors spatele, purtand aceeasi haina, si a plecat in apartamentele ei, in timp ce se vedea in continuare mesajul I really don’t care, do you?
Sunt multe anecdote in carte, iar Trump a fost foarte suparat la aparitia cartii si a spus despre Grisham: „Stephanie didn’t have what it takes and that was obvious from the beginning.” („Stephanie nu a avut ce trebuie si asta a fost evident de la inceput.”) . A mers in linia pe care Grisham o descria in carte conform careia, cand cineva pleca din preajma lui, il denigra in toate comunicarile ulterioare, cu trimiteri inclusiv la etichete subiective sau inventate. Despre ea a mai spus ca „had big problems and we felt that she should work out those problems for herself.” („avea mari probleme si consideram ca ar fi trebuit sa si le rezolve pe cont propriu.”).
In declaratia sa (difuzata de purtatoarea de cuvant), Trump a sustinut ca este doar o incercare de a „castiga bani” si de a „vinde minciuni” despre familia Trump, catalogand-o pe Grisham ca un „fost angajat nemultumit” si criticand editura.
Sa cititi/ ascultati cartea „I’ll Take Your Questions Now” pentru ca este: o radiografie dura a administratiei Trump; o carte despre tacere, complicitate si degradarea adevarului; o avertizare despre ce se intampla cand oamenii „normali” aleg sa nu spuna nimic.
Stephanie Grisham si-a depus demisia pe 6 ianuarie 2021, in ziua atacului asupra Capitoliului, marcandu-si retragerea din administratia Trump si incheierea activitatii sale oficiale in cadrul Casei Albe.
Cartea e relevanta pentru comunicatori mai ales din perspectiva schimbarii paradigmei intre adevar si perceptie. Nu e niciodata vorba despre etica, ci doar despre a manipula pentru ca perceptia sa fie cat mai aproape de obiectul tau.
Acum Grisham este activa in dezbaterea politica americana, criticand public pe Donald Trump si sustinand alte figuri politice, participa la evenimente publice si media, inclusiv la conventii sau interviuri TV. In plus, are un proiect personal legat de animale si viata offline, prezentat pe retele sociale.
https://bazavan.ro/2021/03/melania-me-comunicare/
***
Daca vreti sa cititi despre tehnicile de comunicare pe care le adopta Trump exista cartie scrise de Roger Ailes care a fost directorul Fox TV si i-a facut campania lui Trump pt prima candidature pt presedintie: “OFF Camera”, “You are the message” (care e o carte de self promo si cum sa te vinzi/prezinti mai bine pt un job)
Despre Ailes s-a facut si filmul The Loudest Voice , dupa cartea omonima scrisa de Gabriel Sherman.
Ca sa intelegeti comunicarea lui Trump, puteti citi despre lectiile lui Roy Cohn (care i-a fost mentor, il descoperiti in filmul The Appredince), iar una dintre cartile despre Cohn este Time For Lies de CY Sein
Daca v-a placut serialul West Wing, sa stiti ca au avut-o consultant pe Judy Smith, care fost purtator de cuvant la Casa Alba si are cartea Good sell, Bad Sell.
Avem si in ro cartile doamnei Adriana Saftoiu, “Cronica de Cotroceni” si “Jurnal de Campanie” .
Se termina vacanta, viata incepe sa revina in ritm de foc si mi-am propus sa iau mai usor anul asta, sa nu mai trag ca o nebuna de mine, dar sa ma bucur si rasfat mai mult.
Am fost atat de obosita la sfarsitul acestui an ca multe zile am zacut pur si simplu, am mancat, m-am culcat, am mancat din nou si tot asa…
Cum viata ma inspira si in scris, la sfarsitul anului trecut am scris pt Cotidianul, in avans ca sa am zile libere un pic, fix despe oboseala si cartea Societatea Oboselii care reaseaza un pic perspectiva in care facem eforturi ca sa ne potrivim in puzzleul social. Si cat de mult rau ne-a facut mentalitatea ca progresul inseamna mai ales sa-ti tragi tare de tine ca sa-ti depasesti limitele.
Textul din 3 ianuarie din Cotidianul e aici, cel de ieri care e despre imbratisari, Walt Disney si empatie e aici…
Altfel sunt uimita cum naiba ajung oamenii sa comenteze politica si la aceste texte care sunt despre stil de viata si nu e mentionat nimic, dar nimic despre politica.
Politica insa, cu un text de pe blog, a provocat ceva iures in online cu 1,8 milioane de vizualizari si cateva zzeci de mii de reactii. Ceva deranj doar pentru ca am aratat ca anul trecut am aavut femei care au facut lucruri faine prin curaj, inteligenta si determinare.
*
In vacanta am preparat ceva f f gustos si va spun si aici poate va inspira sa testati.
O salata cu fenicul, mandarine, ceapa rosie, masline, morcov, sos de tahini si iaurt. Poate incercati candva e super super gustos.
*
Voi scrie separat despre serialul Amadeus de la Skyshow time (5 episoade) pe care l-am vazut screener chiar inainte de vacanta…
E minunat interpretat conflictul interior al lui Salieri (Paul Bettany) despre cand esti suficient de educat sa intelegi ca altul e genial si tu nu poti sa-l ajungi cu toata scoala ta… si puterea sociala…
Am mai vazut in aceasta vacanta filmele Cover Up (despre unul dintre jurnalistii de investigatie importanti din America), The Lowdown, tradus la noi Informatii confidentiale, si the Newsreader – un serial in doua sezoane despre o redacctie de stiri din anii 80…
Si bonus dupa toate aceste filme cu jurnalisti, reali sau fictionali, am cautat sa revad Natural Born Killers ca sa simt ritmul de filmare si de montaj de la vremea aceea, adicca anii 90.
Am mai vazut cateva screenere dar o sa povestesc pe rand despre ele pe insta… dar si putin din noile filme romanesti si m-am gandit ca sunt vremuri faine pentru actorii romani pentru ca au lucruri frumoase de munca.
O sa scriu separat si despre alte doua carti pe care le-am citit in vacanta.
Una desteapta tare -am citit-o cu dictionarul alaturi si cautand pe net informatii suplimentare pentru ca nu aveam context si nu puteam intelege mult. E vorba despre cartea dlui profesor Theodor Paleologu – Cine mai opreste apocalipsa.
(mi-au spus cei de la Editura Trei, unde a aparut cartea, ca se pregatesc de tirajul 2 pentru ca primul a fost epuizat, deci mai e o speranta in tara asta… sunt multi destepti care inteleg cartea asta)
O alta carte la limita dintre gossip si politica e cea a fostei purtatoare de cuvant a lui Trump si fosta sefa de cabinei a sotiei lui – Melania, Stephanie Grisham – now I’ll Take you questions, care da mult din casa si spune multe lucruri rele.
E o carte pe care ar trebui sa o citeasca multi dintre comentatorii politici de la noi si diplomati… o sa-i ajute sa inteleaga mai multe despre Trump care isi vede mandatele de presedinte ca un producator de televiziune in cautare de audienta maxima… ma rog o sa scriu separat pentru ca sunt multe de spus…
Mai fac cateva mentionari nu chiar de bine 😊
Mi se pare o mizerie ca Antena 1 a decis sa puna doi infractori – Calin Dunca si Cristian Boureanu – in Survivor, cred ca e f f gresit sa ii validezi si sa le speli imaginea printr-o emisiune de divertisment.
Nu m-am uitat, nu vreau sa vad acesti oameni cu un caracter infect care au facut puscarie,au inselat multi oameni, iar in caul lui Boureanu au si agresat femei… nu m-am uitat nici la emisiunea concurenta de la Pro TV, pt mine e pierdere de timp.
Am vazut insa doua episoade din Power Couple si sunt in continuare mai mult decat impresionata de echipa de safety a show-ului.
M-am gandit cam cat de grele pot fi unele probe daca o gimnasta ca Sandra Izbasa se vaita ca nu mai poate, ea fiind si foarte fit dar si cu un mental foarte puternic. Imi place castul de la acest show…
Va rog sa incepem anul cu o fapte buna, putem schimba viata unui tanar cu o fapta mica si simpla.
Fiecare tanar merita sa aiba un „maine”. Dar pentru unii, viitorul nu incepe cu vise mari, ci cu sanse mici. Cu usi inchise. Cu lipsuri care apasa mai greu decat curajul din inima.
In Romania, mii de tineri talentati cresc in medii unde posibilitatile se numara pe degete. Tineri care vor sa munceasca, sa-si ajute familiile, sa devina independenti. Tineri pentru care un permis de conducere nu este un moft, ci o punte – spre un job, spre demnitate, spre libertatea de a-si lua viata in propriile maini.
De asta scriu anual despre proiectul Mol, „Permis pentru viitor”, care le ofera exact asta: o sansa reala. O finantare completa pentru scoala de soferi la categoriile B, C sau D, pentru tinerii intre 18 si 25 de ani, care stiu ca volanul poate insemna un salariu, o meserie, un rost.
Este un proiect al Fundatiei pentru comunitate de la compania care detine benzinariile Mol si e unul dintre proiectele pe care le iubesc pentru ca stiu oameni care au beneficiat de el si care si-au schimbat viata fundamental odata avand carnet de conducere si access la o meserie pentru care familia lor nu i-ar fi putut sprijini.
Scriu de multi ani despre acest proiect (nu e reclama, e doar dorinta mea de a ajuta pe cineva care cu o informatie isi poate schimba viata)
Din 2015 pana azi, 412 tineri au primit aceasta sansa. 412 destine care s-au schimbat pentru ca cineva a crezut in ele. 412 povesti in care „nu se poate” a devenit „uite ca se poate!”.
Dar inca sunt sute, mii, care asteapta randul lor.
Inscrierile sunt deschise pana pe 27 ianuarie 2026 si se pot face aici https://pentrucomunitate.ro/permis. Timpul care a mai ramaas e scurt, iar visurile lor sunt mari.
Tu poti fi scanteia care aprinde un viitor.
Te rog da vestea mai departe. Distribuie. Trimite unui profesor, unui asistent social, unui tanar care crede ca viata l-a uitat.
Poate nu putem schimba lumea intreaga. Dar putem schimba lumea unui tanar. Iar asta schimba tot.
O sansa spusa mai departe poate deveni o meserie. O meserie poate deveni o viata salvata din lipsuri. Iar o viata salvata poate deveni, la randul ei, un exemplu.
Nu lasa vestea sa se opreasca la tine. Fa-o sa circule mai repede decat orice obstacol.
Pentru ca, uneori, viitorul unor tineri care pare ca nu au sanse incepe cu noi. Cu tine. Cu un SHARE.
Scriam zilele trecute ca una dintre cele mai importante rezolutii pe care ar trebui s ale avem pe acest an este sa ne antrenam mintea sa faca fata asaltului de informatii si sa ne ajute la concentrare.
Sigur ca pentru o viata mai echilibrata si ca sa distingem ce stiri sunt fake si ce e real e nevoie de citit oameni de incredere, dar aceasta e alta discutie.
Acum sa ramanem la antrenarea mintii…
Concentrarea este mai mult decat o abilitate cognitiva – este un muschi mental care, antrenat constant, sustine sanatatea creierului, reduce stresul oxidativ indus de cortizol, imbunatateste neuroplasticitatea si incetineste declinul cognitiv asociat inaintarii in varsta. Activitatile care stimuleaza atentia focalizata, memoria de lucru si reglarea emotionala contribuie la un profil neurobiologic anti-aging: inflamatie mai mica, somn de calitate, risc redus de boli neurodegenerative si performanta mentala crescuta.
Mai jos sunt 10 exercitii practice care imbina antrenamentul cognitiv cu beneficii pentru longevitatea si vitalitatea creierului.
1. Respiratia 4-7-8 cu focus vizual
Inspira 4 secunde, mentine 7, expira 8, privind un punct fix timp de 2 minute. Efect anti-aging: reduce stresul, scade cortizolul, imbunatateste oxigenarea creierului.
2. Meditatia “un singur gand”
Timp de 3 minute, urmareste un singur gand ales (ex: “claritate”), fara sa il modifici. Daca apare altul, revino la cel initial. Efect: antreneaza atentia selectiva si reduce inflamatia neuronala.
3. Tehnica Pomodoro mentala fara ecran
Alege o activitate (citit, planificare), seteaza 10 minute si lucreaza fara intreruperi. Repeta de 3 ori cu pauze scurte. Efect: imbunatateste memoria de lucru si reduce oboseala cognitiva.
4. Exercitiul lumanarii
Aprinde o lumanare si urmareste flacara 60–90 secunde, fara sa iti misti privirea. Efect: creste atentia focalizata si calmeaza sistemul nervos.
5. Memorarea a 7 obiecte
Priveste 7 obiecte din jur 30 secunde, apoi inchide ochii si descrie-le mental in detaliu. Efect: stimuleaza hipocampul si mentine memoria activa.
6. Cititul cu creionul
Citeste o pagina subliniind ideile principale, mentinand ritm constant, fara pauza. Efect: imbunatateste atentia si procesarea informatiei.
7. Scrierea in flux 5 minute
Scrie 5 minute fara intrerupere, fara autocorectare, concentrandu-te doar pe idei. Efect: activeaza cortexul prefrontal si aduce claritate mentala.
8. Ascultare activa 100%
Asculta o piesa instrumentala sau sunete din natura 3 minute, identificand mental elementele auditive. Efect: imbunatateste atentia auditiva si reduce zgomotul mental.
9. Numaratoare inversa cu vizualizare
Numara de la 50 la 0 lent, imaginand fiecare numar scris mare pe un fundal alb mental. Efect: disciplina a atentiei si antrenarea concentrarii sustinute.
10. Comutarea atentiei
Timp de 2 minute: 30 sec focus pe respiratie, 30 sec pe sunete, 30 sec pe corp, 30 sec pe un gand ales. Repeta ciclul. Efect: flexibilitate cognitiva si atentie rezilienta.
De ce ajuta in procesul anti-aging?
Aceste exercitii sustin mecanisme biologice esentiale ale unui creier tanar:
Neuroplasticitate crescuta duce la un creier adaptabil si activ
Inflamatie redusa inseamna risc scazut de declin cognitiv
Iar atentie si memorie mai bune inseamna claritate si productivitate si o viata mai sanatoasa si mai echilibrata.
Cum sa le practici corect
Pentru rezultate optime:
3–5 exercitii/zi (10–15 minute in total)
5–6 zile pe saptamana
Alternare intre focus static si comutare
Practicate dimineata sau inainte de activitati care cer concentrare
Sanatatea si tineretea creierului nu depind doar de genetica, ci si de antrenamentul mental zilnic. Concentrarea practicata constant scade ritmul de imbatranire cognitiva, reduce stresul celular si imbunatateste calitatea vietii. Un creier concentrat este un creier mai calm, mai rezilient si biologic mai tanar.
Traim intr-un ecosistem informational dominat de viteza. Ideile sunt taiate in bucati tot mai mici, ambalate pentru consum instant, masurate in secunde de atentie si convertite in grafice de audienta. Dar creierul uman – organ plastic, avid de sens si structura – nu a evoluat pentru a gandi doar in titluri, ci pentru a construi lumi. Iar lectura textelor de forma lunga este unul dintre cele mai puternice exercitii de igiena mentala pe care il avem la indemana.
Perspectiva sanatatii: ce se intampla in creier cand citim lung
Cand citim un text amplu, creierul activeaza simultan retele multiple: limbaj, memorie de lucru, imaginatie, analiza logica, empatie, anticipare. Spre deosebire de continutul scurt, care functioneaza ca un stimulent, lectura lunga functioneaza ca un antrenament: intareste atentia sustinuta, reducand fragmentarea cognitiva; imbunatateste memoria prin exercitiul de a pastra context pe parcursul mai multor pagini; reduce anxietatea, pentru ca lectura profunda incetineste ritmul intern si scade cortizolul; creste rezerva cognitiva, factor protector impotriva declinului neurodegenerativ; dezvolta empatia, cititorul fiind invitat sa locuiasca mintea altcuiva pentru mai mult timp.
Daca social media este sprint, lectura lunga este maraton. Iar sanatatea mentala se castiga in probele de anduranta.
Perspectiva sociala: mintea hranita vs. mintea suprastimulata
O minte care consuma doar micro-texte traieste intr-o succesiune de impulsuri. Dopamina urca, scade, urca, scade – exact ca intr-un mecanism de recompensa dependent. O minte care citeste lung, insa, intra intr-un alt metabolism: serotonina sensului, satisfactia intelegerii, bucuria conexiunilor, tihna structurii.
Cititorul de texte lungi devine mai greu de manipulat, pentru ca poate urmari un fir argumentativ complex. Devine mai creativ, pentru ca isi antreneaza imaginatia. Devine mai calm, pentru ca a practicat atentia fara intrerupere. Intr-o lume polarizata, lectura lunga este un antidot civic.
Responsabilitatea noastra (nu doar a celor care scriu, ci si a celor care pot promovva ce scriu altii) nu este doar sa capturam minti, ci sa le crestem
Cei care scriem pentru spatiul public avem azi doua optiuni: sa ne luptam pentru atentie sau sa luptam pentru minte. Nu sunt acelasi lucru.
A produce doar continut scurt, emotional, viral, cu scopul de a maximiza audienta inseamna a trata publicul ca pe o resursa de exploatat. A produce si texte lungi, bine documentate, oneste, utile, inseamna a trata publicul ca pe o comunitate de care esti responsabil.
Vanitatea cifrelor – like-uri, share-uri, vizualizari – este trecatoare. Impactul asupra arhitecturii mentale a oamenilor este durabil. Responsabilitatea noastra etica este sa publicam si idei care fortifica, nu doar idei care excita.
Scrisul, ca act public, nu trebuie sa fie doar un reflector indreptat spre autor, ci un instrument de sanatate publica. La fel cum un oras are nevoie de parcuri, nu doar de reclame luminoase, mintea publica are nevoie de texte care ii cresc capacitatea, nu doar de continut care o consuma.
Lectura textelor de forma lunga este o practica de sanatate, un exercitiu de libertate interioara, un scut cognitiv si o sursa de dezvoltare emotionala. Iar scriitorii, editorii, creatorii de opinie au datoria sa lase in spatiul public si hrana pentru gandire, nu doar carlige pentru audienta.
De asta scriu texte de forma lunga, de asta pe urban.ro avem in fiecare sambata fragmente de carti pe care sa le descoperiti dimineata de week end la cafea (plus ca poate sunt persoane care nu-si permit sa cumpere multe carti si asa gusta putin din magia unui anume scriitor).
Nu scriem ca sa dovedim cati oameni ne pot urmari. Scriem ca sa dovedim ca mintea lor merita ceva mai mult decat sa fie urmarita – merita sa fie ajutata.
Anul 2025 a purtat multe etichete: al tehnologiei accelerate, al tensiunilor geopolitice, al crizelor climatice. Dar, dincolo de statistici si rapoarte, 2025 a avut o vibratie dominanta: a fost, mai ales, anul femeilor care au aratat ca puterea nu inseamna zgomot, ci claritate; nu agresivitate, ci coloana vertebrala; nu promisiuni, ci fapte.
In Europa de Est, in centrul unei regiuni framantate, Maia Sandu a ramas simbolul intelepciunii politice. Lider al unui stat mic, dar cu provocari uriase, ea a demonstrat ca diplomatia poate fi ferma fara a deveni cinica si ca un presedinte poate fi integru fara a fi fragil. Vocea ei a fost calma, dar neclintita, iar lectia ei esentiala a fost aceasta: curajul de a apara democratia se exerseaza zilnic, prin rabdare, echilibru si luciditate. Intr-o lume dominata adesea de orgolii masculine, doamna Maia Sandu a aratat ca viitorul apartine celor care gandesc inainte de a lovi. Si a fost desemnata de The Telegraph politicianul anului.
In Romania, aceeasi energie s-a regasit in administratia de mediu, unde Diana Buzoianu, la Ministerul Mediului, a adus determinarea unui activist care a inteles sistemul si rigoarea unui profesionist care stie ca schimbarea reala nu se face din strada sau din birou, ci din ambele locuri simultan. Ea a impins proiecte dificile, a rezistat inertiei administrative si a tradus preocuparea pentru natura in politici aplicate. Determinarea ei a devenit un reper, iar forta cu care se opune PSD la orice actiune a doamnei Buzoianu e confirmarea ca face bine in ce face: protejarea mediului nu e un moft ideologic, ci o datorie morala fata de generatiile care vor veni.
In acelasi timp, in justitia romana, Raluca Morosanu, judecator la Curtea de Apel, a dat sens cuvantului „curaj”. Intr-un domeniu in care presiunile sunt intense, amenintarile sunt tacute, iar mizele sunt enorme, ea a aratat ca legea trebuie aparata chiar si atunci cand cei care o incalca par mai puternici decat institutiile. Curajul ei nu a fost spectacol, ci exemplu. Un curaj care inspira pentru ca nu striga, ci indreapta.
Pentru mine aceste trei femei de varste diferite — din politica, din administratie, din justitie — au format un triunghi simbolic al anului 2025. Intelepciune, determinare, curaj. Trei calitati care, atunci cand se intalnesc, nu doar descriu leadershipul feminin, ci il fac inevitabil.
Dar 2025 nu a fost doar despre ele. A fost anul in care am reinvatat sa ne pese public. Sa ne implicam fara sa asteptam aplauze. Sa spunem „ajunge” cand e nevoie, dar si „hai” cand apare o sansa de a construi. Sa credem in progres chiar si cand e lent. Sa ramanem blande, dar imposibil de clintit.
Si a fost anul care ne-a adus-o prima doamna pe Mirabela Gradinaru, partenera de viata a lui Nicusor Dan. Eleganta, desteapta, mama dedicata la propriu, nu de fatada, cu un bun simt care dezarmeaza, ea a devenit, fara sa-si fi propus, hartia de turnesol pentru ipocrizie, falsi moralisti, invidiosi si neputiciosi in propriile vieti.
Si e premiul nostru mare, pentru care n-am facut niciun efort dificil – doar ne-am exercitat dreptul la vot, dupa ce am inceput anul cu o spaima mare. Daca am privi putin in spate, am terminat anul 2025 avand ca lideri oameni integri si buni, ceea ce nu speram in ianuarie trecut.
Asa ca oricat ne-ar spune unii si altii ca Nicusor Dan si Ilie Bolojan nu se inteleg (cand aceste vorbe cauta, de fapt, sa faca zgomot si sa provoace ura), oricat de greu ne-ar fi in lunile urmatoare (pentru ca trebuie sa se repare dezastrul furtului PSD-ului mincinos si ipocrit pus pe aranjat rude si furat grupa mare),oricat de greu va fi acum, se va face curatenie in mizeria din jurul nostru si avem nevoie majora de asta, chiar daca acum miroase urat…
Revenind insa, 2025 a fost anul femeilor care au condus prin valori, nu prin vanitate. Care au schimbat reguli, nu doar discursuri. Care au inspirat implicare, nu supunere. Si poate, tocmai de aceea, a fost un an in care lumea a parut — macar putin — mai matura, mai atenta, mai umana.
Si sunt absolut sigura ca domnii mentionati, Bolojan si Dan, sunt de acord cu mine si au o pretuire speciala pentru aceste doamne pe care le-am numit Careul de ASI…
Iar daca istoria va nota 2025 ca un an de rascruce, va fi pentru ca, in mijlocul furtunii, cateva femei au demonstrat ca lumina nu se cere, ci se aprinde.
Am fost atat de obosita la sfarsitul anului care s-a incheiat incat doua zile am mancat si am dormit, am mancat iar si apoi am dormit din nou.
Culmea e ca la inceputul saptamanii scrisesem (in avans ca sa am putin timp liber) pentru Cotidianul despre Rezolutii si oboseala. O sa cititi maine pe platforma publicatiei (am vrut sa scriu ziarului, pentru ca pentru mine e in continuare un ziar).
Intre timp s-au mai umplut din baterii si am reinceput sa simt nevoia sa scriu, caci scrisul e lucrul care ma bucura pe mine cel mai mult si imi da un confort mental (desigur, cand e in cantitati decente sa ma si bucur de ce scriu)
Altfel, anul incepe mereu cu aceeasi farsa colectiva: credem, cu o sinceritate induiosatoare, ca daca scriem ceva intr-un carnetel dragut, cu un pix scump, Universul va exclama: „In sfarsit, cineva cu un plan!” si va coopera imediat.
Dar traim in lumea lui „poti”, nu „nu ai voie”, exact cum spune Filosoful Byung-Chul Han in cartea sa Societatea oboselii (despre care o sa cititi maine in Cotidianul)— ceea ce suna minunat pana cand „poti” devine „trebuie”, iar „trebuie” devine „de ce nu am facut deja?”. Si uite asa, pe 2 ianuarie, in loc de zen, ajungem la o usoara hiperventilatie.
E un program atat de dens, incat nici apocalipsa nu si-ar gasi loc in el. Poate doar ca reminder intre pilates si hidratare.
Ne dorim sa fim mai buni, dar fara sa trecem prin inconvenientul de a fi, temporar, mai slabi; vrem transformare, dar nu vrem haos; vrem progres, dar nu vrem sa arate ca o lista interminabila de bifat — desi exact asta ajunge sa fie.
Si totusi, intentia noastra nu e rea. E chiar adorabila. E ca atunci cand iti cumperi un jurnal cu 365 de pagini albe si iti spui: „Aici va locui noua mea viata organizata.” Ceea ce se intampla, in realitate, e ca jurnalul ajunge sa tina bonuri, parole uitate si un citat notat frumos, pe care nu-l mai gasesti niciodata cand chiar ai nevoie de el.
Odihna nu e o recompensa, e o conditie, iar „nu” e un muschi moral care merita antrenat la fel ca oricare alta parte a corpului.
La final, nu oboseala in sine e problema — ci faptul ca nu mai stim sa ne odihnim frumos, inteligent, cu umor, asa cum iti savurezi desertul preferat sau un text bine scris.
Asa ca, in 2026, va propun sa renegociem: mai putine “trebuie”, mai multe “ar fi dragut”, mai putina presiune, mai mult unt pe clatite, mai putina auto-critica, mai multa auto-compasiune… si prajituri cu ciocolata
Sa lasam aer intre asteptari, sa lasam greselile sa fie fermecatoare, sa lasam lucrurile bune sa ne surprinda. Iar lunile viitoare sa va prinda odihniti, indragostiti de lucruri mici si eliberati de propria lista de cerinte. Restul… e doar decor.
