Monthly Archives : February 2026

Chan-wook-ParkRepost. Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian. Regizorul a fost desemnat presedintele juriului Festivalului de la Cannes 2026

Repost. Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian. Regizorul a fost desemnat presedintele juriului Festivalului de la Cannes 2026

Regizorul sud-coreean Park Chan-wook va fi presedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes. Festivalul are loc anul acesta in luna mai.

„Park Chan-wook si juriul sau vor desemna Palme d’Or 2026, dupa ce anul trecut premiul a fost castigat de iranianul Jafar Panahi, acordat de Juliette Binoche filmului Un simple accident”, a anuntat Festivalul intr-un comunicat, referindu-se la „o premiera pentru cinematografia coreeana”.

Domnia sa a fost in Romania acum 10 ani, la festivalul de film Anonimul, de la Sfantul Gheorghe, ocazie cu care am discutat despre multe lucruri, nu neaparat legate de un anume film.

Daca nu l-ati descoperit inca in calitatea sa de regizor, va rog sa-i cautati filmele e o minte super luminata a cinematografiei contemporane.

Pentru cei care nu sunt obisnuiti ai festivalurilor de film, sau pasionati de filme asiatice, numele lui Park-Chan-wook nu e unul foarte obisnuit. E foarte posibil sa nu va intalniti niciodata cu un film de-al lui, desi ar fi util pentru voi ca experienta sa vedeti macar Oldboy si Stoker.

Park Chan–wook lucreaza cu povesti in care personajele se lupta cu inversunare impotriva propriei sorti, personaje care la inceput sunt incredibil de bune, manate de actiuni altruiste, dar sfarsesc in cele mai negre situatii transformandu-se in demoni.

Park Chan –wook e un domn care crede ca razbunarea e absolut inutila si are o trilogie care vorbeste despre oameni care ajung in situatii extreme si care incearca sa se razbune pe cei care le-au provocat necazuri.

E unul dintre cei mai faimosi regizori coreeni, e atat de faimos si de talentat incat Tarantino a facut super presiuni ca filmul Oldboy sa ia marele premiu la Cannes (nu l-a luat, a luat premiul special), dar si atat de talentat incat sa –l vrea Hollywoodul. Stoker e un film cu Nicole Kidman in rol principal.

Chiar daca nu veti vedea niciodata un film de-al lui (desi va recomand cu incredere sa incercati experienta vizionarii unei povesti scrise de el pentru ca va va bantui multa vreme si va va atinge la nivel visceral, generandu-va senzatii organice – sunt filme nu doar foarte violente dar si foarte erotice), va invit sa cititi interviul de mai jos, din perspectiva intelegerii unui om care lucreaza cu povesti extrem de dureroase ca sa arate desertaciunile caracterului uman.

Un domn care are o rigoare speciala de lucru (face storyboard pentru fiecare secventa din film, repeta cu actorii ca la teatru, vorbeste cu directorul de imagine inca din primele momente cum va arata tot filmul etc). Un regizor care are o tehnica matematica prin care-si manipuleaza spectatorii ca sa ajunga la starile si emotiile pe care vrea sa le transmita.

Interviul de mai jos a avut loc in cadrul Festivalului de Film Independent Anonimul 2016, unde Park Chan-wook a fost invitatul special si a primit un premiu special pentru frumusetea pe care a adus-o cinematografiei mondiale.

La masterclass-ul pe care l-a sustinut in cadrul Festivalului Anonimul 2016, Park Chan- wook a spus un lucru care m-a emotionat profund. Vorbea despre cum construieste o poveste si a spus

“nu exista o actiune pozitiva care sa fie perfect diametral opusa unei actiuni negative pentru ca ele nu au niciodata acelasi context”

E in fraza asta foarte multa matematica, filosofie, dar si cunoasterea inteleapta a vietii – cu multele ei nuante de gri. Si-a fost rostita de un om caruia ii place sa detina controlul.

*

V-am ascultat mai devreme la masterclass si am remarcat interesul special pentru structura si prelucrarea scenariului. Ma gandeam ca e usor sa faci asta cand intreg procesul iti apartine, dar ca e mai greu cand lucrezi in echipa, cum a fost atunci cand ati lucrat cu fratele dvs (nota mea. Au facut un scurt metraj, experimental, filmat doar cu iPhone, film care a fost premiat la festivalul de la Berlin). A fost greu sa lucrati cu fratele dvs?

A fost la fel ca a oricare alta productie… De fapt, ca sa fiu foarte sincer, cand lucrez cu fratele meu nu e chiar la fel pentru ca tind sa-i dau mai mult credit si libertate decat celorlalti membri ai echipei. Pe parcurs ce dezvoltam proiectul imi revin si ajustam mai mult impreuna (rade).

Cred ca e foarte multa logica (din perspectiva filosofica) dar si matematica in munca dvs, Erati bun la matematici la scoala?

(rade) Da, e adevarat ca am un interes special pentru structura si pentru logica si acum, pentru ca faceti aceasta comparatie, pot sa spun ca exista elemente de matematica in arta, si in cinematografie. Poate insa ca matematica e mai vizibila in muzica, la Bach de exemplu. Dar la scoala nu am fost foarte interesat de materiile care se ocupau cu stiinta.

E o samanta de matematician in mintea dvs, sunt sigura…

(rade) Da, probabil ca este… in partea de logica.

Revenind la rigoarea dvs in lucrul pentru scenariu, sunt curioasa daca atunci cand incepeti sa scrieti stiti deja nu doar ideea povestii ci si finalul exact sau daca va dati libertate pentru ca personajele sa-si traiasca singure viata in timp ce scrieti.

Depinde de poveste. Uneori stiu sfarsitul, alteori traiesc cu personajele si le dau dreptul sa-si creeze viata in functie de necesitatile audientei si structura pe care o urmaresc… La Oldboy stiam cum se va termina, chiar daca apoi am editat si am modificat. La Sympathy for Mr Vengeance am descoperit finalul pe parcurs ce lucram, a fost un proces mai lung.

Si suferiti pentru personajele care o incaseaza rau?

Nu, pentru ca stiu de ce o incaseaza. In plus, imi place procesul in care, pentru ca nu stiu unde e drumul pe care merge personajul, scormonesc prin ceata. E frumoasa si intensa cautarea respectiva, nu ma chinuie, imi face placere.

Cum va alegeti actorii? E un proces lung sau stiti inca din timp ce scrieti cine va fi actorul care va da viata personajului respectiv?

Nu ma gandesc la un anume actor cand scriu. Ma gandesc doar la viata personajului respeciv, la miza povestii si la ce vreau sa spun audientei in fiecare moment. Dar nu fac casting decat atunci cand simt ca e nevoie de un actor foarte nou, daca am nevoie de un actor care e deja cunoscut pentru munca lui sau am mai lucrat cu el si stiu cum lucreaza, nu mai fac auditie.

Cum ati lucrat ca sa va pastrati identitatea stilisticii vizuale chiar si cand ati lucrat pentru un film hollywoodian – Stoker cu Nicole Kidman si Mia Wasikowska?

De data asta am plecat de la un scenariu care nu era al meu si ca sa pot sa-mi internalizez povestea, am tradus tot scenariul in coreeana. Am lucrat pe el, dupa obisnuintele mele – am facut storyboard, am facut pregatirile specifice – cu scenariul in limba coreeana, fara sa schimb o replica in el. Dar aveam nevoie sa am limbajul meu aproape. Apoi am trecut la lucru ca de obicei, cu actorii.

A fost diferit sa lucrati cu actori care aveau o alta cultura decat a dvs?

Pentru mine munca nu e o chestiune de limba pe care o vorbesti, nationalitatea pe care o ai sau stilul personal de viata. E mai degraba despre profesionalism si caractere, personalitati diferite care trebuiesc armonizate in intregul filmului. Dar pentru asta ne pregatim impreuna in avans, inainte de filmari.

In urma cu cativa ani ati facut videoclipuri pentru K pop music unde e un cu totul alt limbaj, o alta audienta. Cum a fost sa va adaptati stilul pentru o asemenea productie de forma scurta?

Am facut doua videoclipuri. Primul a fost pentru un artist rock, a fost un videoclip cu buget zero, o singura zi de filmare, dar am vrut sa fac acest clip pentru ca era forma prin care puteam sa-l sustin pe acest artist care imi place foarte mult.

Cel de-al doilea pentru Lee Jung Hyun care e o vedeta k- pop foarte cunoscuta in Coreea a fost o experienta cu peripetii. Am scris o poveste aproape de stilul meu – cu un vampir – pentru ca pentru asta ma invitasera sa fac videoclipul. Lee Jung Hyun a fost actrita inainte de a fi  o vedeta pop , dar chiar si asa a fost foarte diferit pentru ca eram pe set cu o actrita care canta dar care era cu totul noua. Nu o stiam nici eu, nici fratele meu.

A fost o iesire din zona lucrurilor pe care le fac sau le controlez si trebuie sa recunosc ca e singura melodie de gen pe care am ascultat-o cap coada in toata viata mea. (rade) (nota mea, puteti vedea aici videoclipul respectiv)

Ce muzica ascultati?

Foarte multa muzica clasica, putin jazz si, din cand in cand, rock.

Ce va motiveaza sa mergeti inainte in aceasta industrie in care ati obtinut aproape toate premiile mari?

Nu e despre premii. De fapt, e o chestiune personala. Nu sunt foarte fericit cu viata pe care trebuie sa o traiesc dincolo de munca, adica nu am vreo problema anume in viata, dar nu imi place sa rezolv chestiuni care tin de banca sau , de exemplu, sa merg la sedintele cu parintii de la scoala. Stiu ca trebuie sa fac si aceste lucruri si le fac. Dar sa lucrez la un film, sa ma scufund intr-o poveste in care stiu ca exagerez lucruri ca sa pot sa transmit anumite stari spectatorilor, sa le pot povesti intamplari care sa-i puna pe ganduri, asta e o motivatie foarte puternica pentru mine. Si o forma de evadare de la lumea in care nu-mi place in mod particular sa traiesc.

Pentru ca vorbiti doar coreeana, iar noi nu intelegem niciun cuvant, suntem foarte atenti la ceea ce transmite limbajul trupului dvs. Am remarcat astazi ca sunteti foarte calm, foarte calculat, ca zambiti mult si, chiar si atunci cand vorbit despre personajele foarte intunecate pe care le creati, o faceti cu zambetul pe buze. Nu va intreb de ce creati personaje atat de intunecate, am inteles ca asta e calea cea mai directa prin care ne puteti capta atentia, vreau insa sa va intreb in ce gasiti sursa de energie pozitiva ca sa puneti viata dvs in echilibru dupa ce terminati de lucrat la filme atat de intunecate.

Am invatat sa traiesc fara sperante mari pentru viitor, pentru ziua de maine. Stiu ca asta ma ajuta sa nu fiu dezamagit de ceea ce urmeaza sa intalnesc, ceea ce nu pot controla. Dar in film, in scenariile mele imi permit sa duc lucrurile la extrem, sa pun spectatorii in fata unor emotii foarte puternice care vorbesc despre desertaciunea umana pentru ca stiu ca acolo pot controla aproape totul.

Asa ca in privat traiesc fara sperante speciale, dar pun tot ce cred si simt pe ecran.

15472
MINCIUNA COVERMinciuna ca stare de fapt, o mostenire in societatea romaneasca. De la Ceausescu si Marcel Ciolacu pana la profesori si influenceri ca tanara Andra Gogan. Dar se vede o raza de lumina.

Minciuna ca stare de fapt, o mostenire in societatea romaneasca. De la Ceausescu si Marcel Ciolacu pana la profesori si influenceri ca tanara Andra Gogan. Dar se vede o raza de lumina.

Nu stiu daca dvs va intrebati la fel de obsesiv ca mine de ce mintim atat de mult? De ce exageram, cosmetizam, falsificam, „aranjam” realitatea pana cand ea devine aproape de nerecunoscut?

Eu fac urticarie, mi se zbarleste creierul si sufletul de nervi cand vad oameni care mint de dragul de a minti, ca sa se salveze din vreo prostie sau sa iasa in fata cu ceva de laudat.

Explicatiile sunt multiple — culturale, istorice, psihologice — dar un fir rosu traverseaza ultimele decenii: modelul oferit chiar de conducatorii statului.

In Romania, minciuna nu a fost doar tolerata; ea a fost institutionalizata si transmisa ca o strategie de supravietuire si succes. A disparut de multa vreme din mentalul colectiv porunca cu ”sa nu minti”

In perioada comunista, mecanismul era brutal si clar. Raportarile catre Nicolae Ceausescu nu reflectau realitatea, ci ceea ce liderul voia sa auda. Productiile agricole erau umflate din pix, planurile industriale erau „indeplinite si depasite” pe hartie, iar statisticile despre bunastare erau pura propaganda. Sistemul nu doar ca incuraja minciuna — o cerea.

A aparut astfel o cultura organizationala in care realitatea devenea negociabila, iar loialitatea se masura in capacitatea de a cosmetiza cifrele.

Dupa 1989, s-ar fi putut crede ca prabusirea regimului va aduce si o resetare morala. In practica, insa, multe reflexe au supravietuit.

Elitele politice postcomuniste au transmis, uneori involuntar, alteori cinic, acelasi mesaj: aparenta conteaza mai mult decat adevarul.  Chiar si acum cand am mai scapat putin de securisti, biologic sau pentru ca ne-am desteptat cand am votat, tot avem minciuna ca fapt de drept in orice activitate.

Diplomele false sau obtinute prin frauda, titlurile academice cumparate, doctoratele plagiate nu au fost doar scandaluri izolate, ci simptomele unui sistem in care statutul era mai important decat competenta. Cand ministri, parlamentari sau sefi de institutii sunt prinsi ca au copiat lucrari intregi fara consecinte reale, societatea primeste o lectie implicita: regulile sunt optionale pentru cei puternici.

Minciuna a coborat de aici in comportamentul oamenilor care nu au multa putere, dar s-ar putea sa aiba multa influenta.

De cate ori o vad pe dra Andra Gogan la tv imi aduc aminte cum isi invita ea publicul sa faca o mica inselaciune, sa minta putin ca sa mai aiba un film pe Netflix.

Ea e o fata foarte muncitoare, dar profund stricata la cap, crescuta in cultura celebritatii si a cifrelor de audienta ca forma de validare… Cand a lansat un film pt adolescente, motivational – create cu ganduri bune, la baza – filmul a avut contract de difuzare pentru netflix. Nu era vreo glorie estetica sau scenaristia, chiar daca publicul ei de tiktok mersese la cinematoraf. Pana aici e totul ok, pe bani ei poate sa faca orice produs vrea si o duce capul.

Numai ca, post plasare pe Netflix, a facut campanie  ca publicul ei sa puna filmul fie si in fundal, ca décor pentru alte activitati, chiar daca nu se uita, ca sa aiba  cifre de audienta mai bune.

Iar asta arata cat de viciata e mintea ei si cum un copil – nenascut pe vremea comunistilor- a luat exemplul cel mai rau de la adulti;  minciuna si manipularea unor rezultate, ca raportarile pt Ceausescu.

Pare ceva inofensiv, dar minciuna e ca un cancer in societatea noastra si aceasta pedagogie a imposturii are efecte profunde.

Ea erodeaza increderea sociala — capitalul invizibil fara de care nicio societate nu functioneaza eficient. Daca oamenii cred ca succesul vine din „aranjamente” si nu din merit, motivatia pentru performanta autentica scade. In timp, apare o forma de cinism colectiv: convingerea ca toti mint si ca doar naivii spun adevarul.

Un alt  exemplu recent care a alimentat aceasta perceptie a fost campania legata de programul Visa Waiver pentru Statele Unite, in urma cu aproximativ doi ani. In incercarea de a indeplini criteriul privind rata de refuz a vizelor, au existat mesaje publice si initiative care sugerau mobilizarea cetatenilor sa aplice strategic, uneori fara intentia reala de a calatori, pentru a influenta statistic procentul. Chiar daca motivatia politica era obtinerea unui obiectiv legitim — eliminarea vizelor — metoda sugerata transmitea din nou ideea ca cifrele pot fi „optimizate” prin comportamente artificiale. Ciolacu e un impostor  care minte cum respire, cu aceleasi probleme ca mostenitorul lui, Grindeanu, care minte cum respira.

Pentru multi romani, episodul  visa waiver a rezonat  cu vechile practici de raportare cosmetizata: nu schimbam realitatea, schimbam indicatorul.

Problema nu este ca romanii ar avea o predispozitie genetica spre minciuna. Problema este una de model social.

Oamenii invata comportamentele dominante din mediul lor, mai ales de la cei aflati in pozitii de putere. Cand liderii triseaza fara consecinte, trisatul devine normal. Cand adevarul este sanctionat, iar falsul premiat, societatea se adapteaza.

Exista insa si semne de schimbare. Presiunea publica asupra plagiatelor a crescut in ultimii ani, presa si societatea civila investigheaza mai mult, iar noile generatii par mai putin dispuse sa accepte impostura ca regula. (o iubesc pe Emilia Sercan, cu darzenia si determinarea cu care se lupta cu impostorii)

Cultura minciunii nu este un destin inevitabil; ea este un produs social care poate fi demontat prin responsabilitate si consecinte reale pentru cei care o perpetueaza.

In fond, o societate nu devine mai onesta prin discursuri morale, ci prin exemple concrete. Iar cea mai puternica lectie pe care o pot oferi conducatorii nu este promisiunea adevarului, ci practicarea lui.

Si, indifferent, de optiunile noastre politice si ce gandim despre deciziile lor avem zilele astea cativa politicieni, putini ce-i drept, care nu mint si vor sa faca curat, cum stiu ei si cum pot: Nicusor Dan, Ilie Bolojan, Diana Buzoianu sunt trei persoane pt a caror corectitudine am un mare respect. Imi mai plac  si alti oameni onesti care suntt lideri de opinie – cum e Valeriu Nicolae, Vlad Petreanu, Cristian Tudor Popescu, Catalin Striblea si chiar Dragos Patraru (chiar daca opiniile sale sunt mult prea socialiste pt reperele mele)…

594
copii faimosiDe ce au luat-o razna Beregoi si Bostanica… Generatia crescuta in vizibilitate sau cum se dezvolta psihologic adolescentii si adultii care au fost copii influenceri

De ce au luat-o razna Beregoi si Bostanica… Generatia crescuta in vizibilitate sau cum se dezvolta psihologic adolescentii si adultii care au fost copii influenceri

Preambul. Am lucrat la radio de la 19 ani, intr-o vreme in care radiourile erau unul dintre cele mai ravnite lucruri. Ma asteptau oameni la receptia statiei si eu stateam ascunsa sau plecam pe nestiute ca sa scap de ei. Imi place meseria de jurnalist in infotainment dar nu imi plac toate aspectele ei, plus ca nu am stiut sa fac fata expunerii – si nu mi-am gasitt confortul multa vreme. Mai tarziu am avut emisiune despre filme la TV si cand televiziunea (cu care facusem un contract super stufos cu regulile mele de expunere) mi-a spus ca vrea sa faca panouri cu chipul meu prin oras, m-am opus si mi-am dorit sa plec imediat (au mai durat vreo 3 luni pana am facut eu o trasnaie care nu le-a placut). Si mai tarziu am lucrat cu mari artisti ai tarii in partea lor de coordonare imagine (pentru care am facut scoala in strainatate), deci stiu cum e cu celebritatea si din partea cealalta a culiselor. Eu vreau o viata normala, banala, oamenii pentru care am lucrat se simteau bine cand erau supra expusi si munceau/meritau  asta.

Nu suntem toti la fel, important e sa facem ce ne place si sa ajustam regulile societatii pentru personalitatea noastra fara sa aducem prejudicii altora.

Scandalul cu cele doua super vedete de Tik Tok si youtube, Beregoi si Bostanica, e varful unui iceberg care arata disfunctiile unei generatii. Am mai scris ca vor aparea efecte complicate, depresii si alte probleme mentale pentru generatia social media care ravneste la atentie, dar in ultimele zile am cautat sa citesc studii pe copii si adolescenti, pentru ca fetele astea au grave grave probleme emotionale si de comportament, fiind doi monstruleti in disputa pentru suprematia atentiei.

Mai jos am incercat sa scriu, cat mai spre academic ca sa nu para ca iau apararea unei parti din aceasta disputa, despre problemele grave cu care se confrunta si aceste fete, dar si generatiile care au 16+ ani. E un text lung, dar e un subiect la care nu prea ne uitam in spatiu public si ne va lovi si mai tare curand.

Bonus, am facut acum ceva vreme un interviu cu jurnalistul care a facut documentarul Fake Famous despre celebritati create pt online (documentarul e pe HBO, interviul meu aici)

In ultimele doua decenii, aparitia retelelor sociale a creat o categorie complet noua de experienta umana: copiii care devin celebri inainte de a avea o identitate formata.

Acesti „kidfluenceri” — copii care au acumulat audiente semnificative online prin platforme precum YouTube, Instagram sau TikTok — ajung astazi adolescenti si adulti tineri, oferind primele date despre impactul pe termen lung al celebritatii digitale precoce. Desi fenomenul este relativ recent, cercetarile existente si analogiile cu fostii copii actori arata ca dezvoltarea lor psihologica implica provocari specifice legate de identitate, autonomie, relatii si sanatate mentala.

Copiii influenceri cresc intr-un mediu in care experientele cotidiene sunt adesea transformate in continut.

Spre deosebire de copiii actori traditionali, expunerea lor nu este limitata la proiecte profesionale punctuale, ci devine o realitate continua. Viata privata si identitatea publica se suprapun inca din primii ani de dezvoltare.

Cercetarile despre fenomenul „kidfluencing” arata riscuri potentiale precum stresul legat de performanta, presiunea financiara si dificultati in formarea conceptului de sine, mai ales atunci cand copilul contribuie la veniturile familiei sau la brandul familial. Expunerea permanenta poate afecta si dreptul la intimitate si dezvoltarea autonomiei personale. In multe cazuri, parintii indeplinesc simultan rolul de ingrijitor si manager, ceea ce complica relatia emotionala si limitele familiale.

Adolescenta este perioada critica pentru formarea identitatii personale, iar pentru fostii copii influenceri acest proces este adesea mai complex.

Teoriile dezvoltarii arata ca adolescentii experimenteaza in mod natural o preocupare intensa pentru evaluarea sociala, insa in cazul celor care au fost celebri online aceasta evaluare nu este imaginara, ci reala si cuantificata prin metrici precum aprecieri, comentarii si vizualizari.

Multi adolescenti care au crescut in mediul influencerilor descriu dificultati in separarea dintre sinele autentic si persona online. Aceasta confuzie identitara poate genera anxietate, perfectionism si vulnerabilitate la depresie, mai ales atunci cand popularitatea fluctueaza sau feedback-ul devine negativ. Plus ca exista multe studii care araata ca utilizarea intensiva a retelelor sociale la tineri duc  asocieri consistente cu simptome depresive, probleme de somn si anxietate, iar pentru copiii influenceri aceste riscuri sunt amplificate de presiunea publica constanta.

Relatiile sociale reprezinta o alta provocare. Adolescentii care au fost cunoscuti online pot dezvolta neincredere in intentiile celorlalti, intrebandu-se daca sunt apreciati pentru cine sunt sau pentru notorietatea lor. In plus, expunerea timpurie poate limita experientele sociale normale, contribuind la sentimentul de izolare.

Tranzitia catre maturitate ii pune pe copii acestia intr-o ipostaza noua: cine sunt eu fara audienta?

Intrarea in viata adulta implica adesea o criza identitara suplimentara pentru fostii copii influenceri. Popularitatea online este instabila, dependenta de algoritmi si tendinte, iar pierderea relevantei poate produce anxietate si sentimentul pierderii valorii personale. Pentru cei a caror identitate a fost construita in jurul imaginii publice, intrebarea „cine sunt eu fara platforma?” devine centrala.

Cercetarile despre celebritate arata ca persoanele cunoscute pot experimenta fragmentarea identitatii si dificultati in relatii intime, iar aceste mecanisme par sa fie prezente si in cazul influencerilor. In plus, tranzitia catre cariere traditionale poate fi dificila, deoarece experienta profesionala este adesea perceputa ca neconventionala sau dependenta de notorietate.

Incerc sa scriu cat mai general, urmarind mecanismele care se produc in viata si emotiile aceestor tineri, fara sa fiu foarte aplicata pe cele doua fete care sunt intr-o deriva totala … si ele si rudele lor apropriate.

Psihologii spun in studiile pe care le-am citit ca relatia cu parintii poate deveni tensionata la maturitate, mai ales daca copilul percepe ca nu a avut control asupra expunerii sale. Unele studii de caz si relatari autobiografice la copiii celebri din alte generatii indica resentimente legate de lipsa consimtamantului informat in copilarie si de utilizarea imaginii personale pentru profit familial.

Nevoile psihologice specifice ale acestei generatii

Desi nevoile fundamentale ale fostilor copii influenceri nu difera de cele ale altor persoane, contextul dezvoltarii lor face ca anumite nevoi sa fie mai pronuntate.

In adolescenta cesti copii au nevoie de spatiu privat autentic, fara expunere publica, autonomie in deciziile legate de imagine si activitate online, validare emotionala neconditionata de performanta, relatii sociale autentice offline, suport in dezvoltarea identitatii personale.

(copilele acestea doua n-au prieteni,  isi invitau la zilele de nastere – facute pentru content online – alte ete cu notorietate online)

In maturitate copiii crescuti in celebritate au probleme cu reconstructia identitatii dincolo de popularitate, au nevoie de separarea valorii personale de metrici digitale, suport psihologic pentru anxietate si burnout, autonomie financiara si profesionala, sens si scop in afara celebritatii

Sigur ca, specific, cele doua fete nu au acum disponibiliatea mentala si emotionala sa faca un pas in spate ca sa inceapa sa lucreze cu emotionalul lor, dar textul acesta e si pentru parintii altor copii faimosi in online.

Sunt sigura ca nu toti copiii influenceri dezvolta dificultati psihologice. Multi dobandesc competente valoroase, precum abilitati de comunicare, creativitate, antreprenoriat si incredere in sine. Factorii de protectie includ controlul personal asupra carierei, limite clare intre viata publica si cea privata si suport emotional consistent din partea familiei. Cred ca cel mai adesea, acest sprijin si  swift de la online vine mai ales in familiile in care paritii au fost faimosi inaintea copiilor prin meseriile lor si au experimentat provocarile expunerii.

Fostii copii influenceri reprezinta prima generatie crescuta complet in vizibilitate digitala permanenta. Experienta lor ridica intrebari etice importante despre consimtamant, dreptul la intimitate si responsabilitatea parintilor si platformelor. Daca societatea a avut nevoie de decenii pentru a reglementa munca copiilor actori, fenomenul influencerilor indica necesitatea unor cadre similare pentru mediul digital.

Provocarea centrala a acestei generatii nu este faima in sine, ci construirea unui sine autentic intr-un context in care imaginea a precedat identitatea.

Pe masura ce prima generatie ajunge la maturitate, intelegerea experientei lor devine esentiala nu doar pentru psihologie, ci si pentru societate, deoarece copiii de astazi cresc intr-o lume in care vizibilitatea nu mai este exceptia, ci norma.

Nu fiti prea aspri cu aceste fete care au deraiat acum… daca au facut ilegalitatile despre  care se vorbeste (ele si familiile lor) justitia le va pedepsi. Ele au nevoie insa de consiliere psihologica, de training media pentru situatii de criza, iar paritii si managerii trebuie sa vorbeasca cu specialisti ca sa stie cum sa-si ghideze copilele aflate acum intr-un moment cumplit de deriva emotionala.

Nu ma refer doar la faptul ca, in competitia dintre ele, s-au activat multe lucruri urate in interiorul lor,ci la deficientele emotionale si intelectuale pe care le au…

https://bazavan.ro/2025/10/succes-si-celebritate/

https://bazavan.ro/2025/02/nu-exista-celebritate-perpetum-mobile-campania-am-mintit/

https://bazavan.ro/2023/04/celebritate-ana-morodan-accident/

5167
ce mi-a placutCe mi-a placut sapt 22 feb: Ac de siguranta cu Tibi Useriu, scoala gratuita creata de Tom Holland, Time 100 de oameni influenti in medicina, un nou album Moby

Ce mi-a placut sapt 22 feb: Ac de siguranta cu Tibi Useriu, scoala gratuita creata de Tom Holland, Time 100 de oameni influenti in medicina, un nou album Moby

A fost o saptamana cu multe intamplari care m-au emotionat si mi-au placut.

A fost socanta vestea despre animalele tinute in ”depozit”  de la Suraia, pentru ca adapost nu era… Era un loc unde un domn s-a gandit sa faca bani pe seama animalelor si primariilor care vor sa scape de caini… asa ca ii aduna si ii omora.

ONG-urile au reusit sa inchida locul, sa elibereze cainii si sper ca domnul acela propietar de lagar de caini  sa faca multa puscarie. Pe mine m-a emotionat tare un medic veterinar, Mihai Grigore, care a scos singurel mai mult de 90% din cainii de acolo pe o ploaie si un frig ingrozitoare…

Am citit despre dansul, are si propriul lui loc unde salveaza caini, si pt ca nu stiam ce sa fac altceva ca sa-i ajut, am facut o mica donatie.

Oricum, cred ca e important sa donati oricat de putin adaposturilor care au preluat din cainii de acolo pentru ca au mare nevoie, cainii sunt vai de sufletul lor, bolnavi si neingrijiti si vor fi costuri mari ca sa-i aduca pe un drum decent.

*

Mi-a placut mult saptamana asta podcastul lui Exarhu Ac de siguranta cu Tibi Useriu. Am aflat ca intre timp e tata, David il cheama pe copilul lui, ca are o noua carte – pe are mi-am comandat-o, vine maine 😊

https://www.youtube.com/watch?v=rWXShIq6qNk

Il stiu mai bine pe Alin Useriu, fratele lui, am fost printre primii jurnalisti care am scris despre ce face la Tasuleasa, le urmaresc activitatea si e un moment in podcast pe caa-l povesteste Tibi, despre intalnirea cu Ivan Patzaichin la care am participat. Fusesem cu domnu Patzaichin si Doru Frolu in Delta la penitenciarul pe care-l faceau cu fonduri norvegiene, in care detinutii invatau meserii si se lucra mult la increderea lor de sine, si ii povestisem lui Ivan de Tibi.. Stiu ca l-am sunat atunci pe Alin si le-am fixat o intalnire…  a fost o intalnire magica in cladirea The Arc, unde are Doru birourile… iI fratia lor, Alin vorbeste si convinge, iar Tibi – care e mai ursulet si introvert – intelege repede cum poate ajuta si face bine, apoi trece rapid la treaba…

Luati-va putin timp sa ascultati acest podcast, e superb cum povesteste Tibi cum a invatat sa-si controlezez emotiile (ca da, mai are un fior si ii apare adrenalina daca vede o masina cu bani care trece pe strada, dar nu il mai bate gandul sa fure si sa faca cine stie ce infractiuni)

Cand am scris despre normalizarea infractiunii in societatea noastra, si cum infractori renumiti pentru agresiuni, fraude si trafic de influenta sunt vedete de la tv, voiam sa scriu ca ar fi utila o lege care sa le interzica aparitiile in media… Dar mi-am adus aminte ca Tibi Useriu este o persoana care a facut mult rau in tinerete si acum e reabilitat, cu extraordinar de multa munca si, pentru oameni ca el, reabilitarea nu ar trebui sa fie restrictiva…

E complicata decizia de a promova pe cineva care a facut puscarie si dupa ce reguli accepti sau nu sa-i promovezi, cred ca etica si bunul simt si gandul ca de noi depinde sa construim o lume mai buna, ar trebui sa fie un drum calauzitor.

Dar intervine dorinta de celebritate, de audienta, de bani a realizatorilor programelor in care escrocii si-ar putea gasi loc iar o mizerie ca emisiunea lui Capatos va avea mereu justificarea informarii… ”noi am ajuns primii la  infractorul X”

Am scris care sunt pasii normalizarii infractorilor in acest articol lung, e o schema in care victima incepe sa dispara treptat si infractorul devine cool… cititi daca aveti timp, macar ne aparam noi intre noi, daca altii nu ne apara de asemenea lepre.

https://bazavan.ro/2026/02/cand-si-cum-s-a-normalizat-infractiunea/

*

Saptamana asta am primit bonbon minunat de la Leonidas si, recunosc, ca desi de obicei impart tot ce primesc, acum mai am de dat doar sticla de vin caci la bonbon mananc constiincioasa de cateva zile, iar cafeaua a fost deschisa de atunci si imi incep diminetile cu ea.

*

Citesc zilele astea cartea  The Ilusition of Immortality – A Psychology of Fame and Celebrity

despre comportamentul celebritatilor care sar de pe sine si cred ca li se cuvine totul. O sa scriu maine mai multe  despre carte pentru ca nu e tradusa la noi si are cateva perspective uutile pentru fiecare dintre noi despre faima si celebritate, mai ales in epoca social media cand argumentele din dispute sunt cu ”eu am mai multi followers” 😊

Am mai citit ceva superb zilele astea: editia Time 100 de oameni influenti in medicina, nu doar cu medici care schimba lumea ci si cu oameni care prin faptele lor bune ajuta ca mai multe vieti sa aiba un curs mai bun.

Am mai vazut o stire simpatica cu tanarul interpret al lui Superman, Tom Holland care vrea sa faca o scoala gratuita cu cei mai buni profesori in Anglia, care sa aiba nivelul unei scoli private dar sa fie accesibila pentru toata lumea. Holland vine din familia unei scriitoare si a unui comediant si a facut o scoala catolica langa Wimbleton, iar pentru cursurile lui de dans si actorie, familia a facut eforturi foarte mari.

Si inchei cu Moby care a lansat albumul Future Quiet, cu piese ambientale si, cumva eterice, marturisind ca desi asculta multe genuri muzicale, penttru ca se lupta cu anxietatea de multi ani, geunul acesta de muzica il linisteste…

Il ascultati aici.

https://www.youtube.com/watch?v=1VRzcapVFW4&list=PLxA687tYuMWgr2rKpe6THIv5i43x8IUpg

757
romaniaImi place unde merge Romania :) privit in macro incepem sa facem lucruri tot mai bune pentru societate

Imi place unde merge Romania :) privit in macro incepem sa facem lucruri tot mai bune pentru societate

Ma gandeam aseara, uitandu-ma la televizor si cum unii incercau sa o dea pe langa copac si sa nu vada nimic bun in tara noastra astazi, ma gandeam ca  Romania a traversat, in ultimele decenii, una dintre cele mai ample transformari din istoria sa moderna.

Eu ma uitam la tv in timp ce mancam praline belgiene de la Leonidas, si pe vremea comunismului nici nu stiam ca exista ciocolata asa fina si moale.

Dar dincolo de asta, pentru ca poate nusi permit toti bobbon din ciocolata belgiana (cu siguranta pot cumpara multi ciocolata), una dintre cele mai evidente schimbari este libertatea individuala.

Inainte de 1989, calatoriile in strainatate erau rare si strict controlate, accesul la informatie era limitat, iar contactul cu lumea occidentala era filtrat ideologic. Astazi, romanii pot studia, lucra si trai oriunde in Uniunea Europeana, iar mobilitatea a devenit o normalitate. Cand eram mica nici nu stiam ce e in afara granitelor tarii si cand am ajuns in merica (a afost una dintre primele mele deplasari in strainatate pt ca m-am dus la Oscar) si am vazut cum arata o alimentara plina, m-am plimbat o jumatatae de ora rin magazine sa vad ce lucruri sunt, caci nu vazusem niciodata. Si acum am emotionez (cu o parte de revolta) ca nu stiam nimic din toate ce erau in lume…

Si ma enerveaza tare cand vad cetateni, colegi de tara si de oras, care spun ca era mai bine in communism: nu, nu era… nu mancai si faceai puscarie daca ai fi spus orice iti trecea prin cap…

Ultimii ani au accentuat aceasta deschidere internationala. Romania a devenit o destinatie pentru investitii in tehnologie, IT si industrie, iar marile orase s-au conectat puternic la economia globala. Companiile multinationale, startup-urile si ecosistemele de inovatie au creat o clasa profesionala competitiva la nivel European si nea-u invata, oricat ar parea de stranie exprimarea, sa mancam cu furculita si cutitul in viata sociala care implica voluntariat, sa le fie bine si celorlalti, nu doar noua…

aca in comunism initiativa privata era descurajata, iar conformismul era adesea o conditie de supravietuire, astazi antreprenoriatul, creativitatea si exprimarea individuala sunt incurajate Eu de exemlu, nu am muncit nicio zi la stat, si sunt pe cont propriu de 15 ani…

Tinerii au acces la educatie internationala, programe Erasmus si oportunitati globale, ceea ce contribuie la o societate mai deschisa si mai diversa cultural. Romania nu mai este o tara inchisa, ci una aflata intr-un proces continuu de integrare si adaptare la dinamica globala.

Scriu de suparare ma iertati pentru ca uitam ca schimbarea dintre comunism si prezent nu inseamna doar o transformare politica sau economica, ci o redefinire profunda a societatii.

Accentul ultimilor ani pe deschiderea internationala, mobilitate si conectare globala arata ca Romania se indeparteaza tot mai mult de izolarea trecutului, construindu-si identitatea intr-un context european si mondial.

Si chiar cred ca in aceste zile avem cel mai onest premier si cel mai corect presedinte, oricat nu v-ar placea sa cititi asta. Doi oameni care fac ce spun, spun ce fac, fara tumbe si laude ostentative…

E ok daca nu aveti aceeasi parere cu mine, eu ma bucur ca mergem inspre mai bine…

538
barbat cu catuseCand si cum s-a normalizat infractiunea? Romania are infractori condamnati la tv in emisiuni de divertisment, iar online-ul este locul unde puscariasii fac carnaval

Cand si cum s-a normalizat infractiunea? Romania are infractori condamnati la tv in emisiuni de divertisment, iar online-ul este locul unde puscariasii fac carnaval

Intre spectacol mediatic si erodarea reperelor morale. Ma gadesc de cateva saptamani la mizeria care se intampla in presa noastra care normaalizeaza infractiunea si o aduce in prim plaan ca glorie la tv… fac urticarie cand ii vad pe Caalin Donca si Cristian Boureanu in emisiuni de divertisment  in care, indirect, incearca sa-si spele imaginea, ei fiind niste mizerabili. Daca aveti timp puteti cititi Celebrity Culture and Crime: The Joy of Transgression de Ruth Penfold-Mounce care detaliaza mai mult decat scriu eu mai jos.

In Romania ultimilor ani, infractorul condamnat a incetat sa mai fie o figura marginala a spatiului public. Tot mai des, el este prezentat ca personaj pitoresc, ca „rebel de succes”, ca om „care spune lucrurilor pe nume” sau, mai grav, ca model de reusita. Nu mai vorbim doar despre toleranta, ci despre o veritabila normalizare a infractiunii – un proces lent, dar persistent, prin care fapta penala este separata simbolic de responsabilitatea morala.

Momentul de ruptura nu este unul singular, dar poate fi plasat aproximativ in perioada post-2010, cand televiziunile de stiri, tabloidizarea continutului si logica audientei au inceput sa transforme justitia in divertisment.

In locul unei naratiuni centrate pe victime, pe prejudiciu social si pe functia justitiei, s-a impus treptat o poveste mai comoda: infractorul a devenit un personaj, iar condamnarea devine doar un episod din biografia sa „spectaculoasa”.

Astazi – chiar in aceste momente – avem incractori dovediti si condamnati cum sunt Calin Dunca,  Cristian Boureanu, Makaveli (pe numele sau real Virgil Alexandru Zidaru)  care sunt prezenti la tv si umanizati. Primii doi la Antena 1 in prime time la Survivor, cel din urma enumerat cu o emisiune la Realitatea TV in care vorbeste despre cum politia favorizeaza consumul de droguri in dialog cu George Simion, el fiind condamnat pt trafic de droguri.

Nu mai vorbesc despre podcasturi voma facute de Bursucu sau ceea ce creeaza online condamnatul – si fugarul – Cristian Rizea, o persoana implicata in fraude si trafic de influenta, sau de emisiunea pe care a inceput sa o faca Dan Capatos unde si-au gasit spatiu multi infractori – Alex Bodi, Mario Iordanescu sunt doar doua exemple.

Realizatorii astia de emisiuni au copii acasa si nu inteleg de ce foamea de bani e mai mare decat moralitatea si responsabilitatea lor laand in calcul ceea ce vor sa le transmita copiilor lor. Sa inviti niste infractori ca sa se dea cu parerea despre orice, e validarea lor; iar in lipsa oricarui context in caare sa fie prezentate infractiunile pe care le-au facut (dovedite de justitie) e mizerie jurnalistica.

Vreau sa scriu aici cateva lucruri pe care le-am citit in ultima vreme ca sa va ajute si pe dvs in a intelege mizeria si a va feri de ea.

 Cum se produce normalizarea. Procesul functioneaza prin cateva mecanisme repetitive:

1. Vizibilitate constanta si necritica. Prezenta frecventa in platouri TV sau in podcasturi transforma infractorul intr-o figura familiara. Familiaritatea, psihologic, reduce perceptia de pericol si gravitate.

2. Reincadrarea identitatii. Condamnarea este prezentata ca „o greseala”, „un abuz”, „o perioada grea”, nu ca rezultatul unei fapte penale concrete.

3. Victima dispare din poveste. In spatiul mediatic romanesc, aproape niciodata nu mai apare intrebarea: cine a platit, cine a fost ranit, cine a pierdut?

Alte cazuri emblematice din Romania

Gigi Becali. Condamnat definitiv la inchisoare, el a revenit rapid in prim-plan ca invitat permanent la televiziuni, comentator sportiv si actor politic informal.
Discursul public nu se mai raporteaza la infractiune, ci la personaj: pitoresc, imprevizibil, „spumos”. Condamnarea a devenit un detaliu de biografie, nu o linie de demarcatie morala.

Cristi Borcea. In pofida condamnarii din dosarul transferurilor din fotbal, imaginea sa publica a fost rebranduita in zona de lifestyle, monden si „om de succes”. Prezenta sa mediatica a transmis un mesaj periculos: cariera publica poate continua nestingherit dupa o condamnare penala.

Liviu Dragnea. Desi condamnat definitiv pentru fapte de coruptie, a devenit ulterior realizator media si comentator politic. Platforma publica nu este folosita pentru asumare sau reflectie, ci pentru reinterpretarea propriei condamnari ca act politic.

Nutu Camataru. Poate cel mai ilustrativ exemplu al transformarii infractorului intr-o figura aproape folclorica. Aparitiile media si online construiesc o estetica a lumii interlope prezentata ca stil de viata exotic, nu ca univers al violentei, exploatarii si fricii. O carte publicata (si mult comunicata pe ideea ca s-a vandut foarte bine) si un film documentar aflat in pregatire contribuie si ele mult la normalizarea infractorului Nutu Camataru.

De la „infractor” la „influencer”

Un element nou in ultimii ani este migrarea din televiziune spre social media. Podcasturile, TikTok, YouTube si Facebook permit ocolirea filtrului jurnalistic si construirea directa a unei comunitati.

Astfel apare un nou tip de capital simbolic: condamnarea devine certificatul de autenticitate. „Am trecut prin puscarie” este convertit in autoritate sociala. Nu competenta, nu integritatea si nu contributia sociala sunt valorizate, ci experienta penala.

De ce prinde acest model in Romania

Romania vine cu un fond cultural fragil in raport cu institutiile statului si cu justitia. Neincrederea istorica in autoritate face ca infractorul sa fie perceput, reflex, drept „cel care s-a luptat cu sistemul”.

In plus, precaritatea economica si frustrarea sociala creeaza o foame de povesti rapide de succes. Infractorul vizibil, prosper si relaxat dupa condamnare devine dovada aparenta ca regulile pot fi incalcate fara consecinte reale.

Fenomenul nu este romanesc, dar in Romania este amplificat de lipsa unor standarde etice media clare.

Jordan Belfort. Cunoscut drept „Lupul de pe Wall Street”, a devenit speaker motivational global, dupa ce a fost condamnat pentru frauda financiara masiva. Povestea lui este vanduta drept lectie de succes, nu drept avertisment moral. S-a facut si un film cu Leonardo di Caprio despre esrocheriile lui.

Anna Sorokin. Cunoscuta si ca Anna Delvey, a devenit personaj pop-culture, subiect de serial si aparitii media. Frauda este transformata in intriga glamour.

Serialul Inventing Anna a consolidat exact aceasta estetica: infractoarea este interesanta, carismatica, stylish, in timp ce victimele raman figuri secundare.

In multe cazuri internationale, accentul comercial este pus pe poveste, dar exista simultan si un discurs public critic puternic: investigatii jurnalistice, dezbateri academice, reflectii etice.

In Romania, balanta este mult mai dezechilibrata.
Naratiunea dominanta este cea a personajului, nu a responsabilitatii. Dragnea si Becali au televiziunile aliate, Makaveli are propria emisiune la o teeleviziune cu moralitate nu doar indoielnica, ci mizera de-a dreptul.

NU am puterea sa schimb legea dar pot sa va explic efectul social real si sa va dau contextul pentru a sti cum sa relationanti/intelegeti asemenea context.

Normalizarea infractiunii produce trei consecinte grave:

– relativizarea legii. Legea devine negociabila, un obstacol temporar, nu un reper.

– deprecierea victimei. Suferinta reala – financiara, psihologica sau fizica – dispare complet din spatiul public.

– deformarea modelelor pentru tineri. Infractorul vizibil devine mai relevant social decat profesorul, medicul, cercetatorul sau antreprenorul onest.

Infractiunea nu s-a normalizat printr-o decizie explicita, ci prin repetitie, prin divertisment si prin tacerea morala a spatiului public.

In Romania, momentul in care un condamnat ajunge influencer sau vedeta media fara a fi confruntat constant cu faptele sale nu mai este o exceptie. Este deja un tipar. Iar intrebarea nu mai este daca societatea accepta acest fenomen, ci daca mai este capabila sa construiasca o cultura publica in care succesul sa nu fie compatibil cu lipsa de responsabilitate.

2256
sapt 8 febCe mi-a placut… sapt 8 februarie; ultima carte a lui Julian Barnes, Transylvania Open, ceremonia JO Milano Cortina,  familiile Urzica si Banica la Power Couple….

Ce mi-a placut… sapt 8 februarie; ultima carte a lui Julian Barnes, Transylvania Open, ceremonia JO Milano Cortina,  familiile Urzica si Banica la Power Couple….

Mi-am dat seama ca e un exercitiu frumos si bun pentru mentalul meu sa fac in fiecare saptamana acest articol despre lucrurile care mi-au placut. El plecase din nevoia de a va arata si lucruri frumoase in aceasta avalansa de vesti negative din jurul nostru. Mai ales ca sunt foarte multe vesti frumoase, doar ca nu le mai vedem…

Si pe mine ma ia valul cu lucrurile vietii de rezolvat si uit sa ma mai bucur de unele intamplari, iar recapitularea de la sfarsit de saptamana imi aduce un zambet pe buze.

Am avut o saptamana aglomerata, am scris mult, am citit cate ceva si am vazut si ceva screenere de la filme pe care le veti evdea in zilele viitoare, eu le-am vazut cu treba, in interes de serviciu…

Tot timpul spun ca, desi am unele zile cand ma trezesc si la 4 dimineata (duminica trecuta si joi, in aceasta saptamana) ca sa pot sa termin de scris si sa predau la timp ce am, e un privilegiu sa pot trai din scris…

Altfel, saptamana asta, am si gatit putinel… iar ieri am facut ficatei de pui cu un sos rosu cu multa ceapa, si o garnitura cu cartofi dulci la cuptor si masline… s-a mancat cu  viteza si avant 😊

Eu mananc foarte rar carne, mananc insa peste, dar cand mi-e pofta de carne evident ca imi ascult corpul…

*

Saptamana asta am fost cu ochii pe sport si sportivi pentru ca asa mi-au iesit vestile in cale: m-am uitat putin la Transylvania Open care a fost la Cluj (a castigat Sorana Carstea, in finala cu Emma Raducanu), mi-a placut editia speciala Romania in direct de la Cluj, cu Simona Halep, Horia Tecau si Patric…(directorul turneului).

Imi place mult relaxarea cu care Horia Tecau povesteste ce a invatat de la antrenorii lui de mental… si ca lucrurile de acolo se potrivesc si pentru cei  care nu sunt sportivi. El are o academie unde trainuieste sportivii aflati la inceput de drum, dar il puteti asculta aici intr-un podcast minunat al colegului Alex Macavei, facut anul trecut…

https://www.youtube.com/watch?v=FL7e7RXvfJg&t=48s

M-am uitat putin la ceremonia de deschidere de la Jocurile Olimpice de Iarna Milano – Cortina pentru ca stiam ca Italia isi va pune in valoare mostenirea culturala si estetica, si am vazut trimiteri la Michelangelo, la estetica din fashion italiana – cu manechine imbracate in costume in culorile steagului Italiei, facute de Armani… E una dintre imaginile mele preferate de la ceremonie…

Cum mi-a placut si mesajul adus in arena de sport de Charlize Theron de la Nelson Mandela, il ascultati mai jos, are semnificatii profunde si pentru ce traim astazi.

*

Ca sa raman tot la lumea sportului, am vazut putin din Power Couple sezonul 3, episoade recente … Ma fascineaza caracterul sportivilor ca Sandra Izbasa (pe sotul ei actor, la Nottara, Razvan Banica, l-am vazut in teatru, dar nu stiam ce funny sunt in cuplu, si ce autoironie sanatoasa ii guverneaza) si familia Simona si Marius Urzica…

Ce vreau sa spun despre acesti sportivi este legat de vointa lor…cum se lupta cu frica in fata unor probe dificile pentru mentalul lor, dar cum nu cedeaza. Pe de o parte e cumva motivational ca si lor le e frica uneori de activitati sportive, deci sunt si ei oameni ca noi (sau aproape) pt ca au reusit la nivel mondial… pe de alta parte, vointa lor, e wooow, sapata adanc in corp si minte, din nastere cred.

Marius Urzica e superbissim in aceste situatii, ii vezi si frica si indarjirea si determinarea si faptul ca mintea lui nu concepe sa renunte…

M-a facut sa ma gandesc ca marii campioni chiar sunt facuti din alt aluat.

In weekend am rasfoit cartea (pe care am citit-o acum ceva vreme) Once Upon a Time: The Captivating Life of Carolyn Bessette-Kennedy pentru ca vine pe Disney + in cateva zile miniseria in 8 episoade Love Story: John F. Kennedy Jr. & Carolyn Bessette si vom scrie ceva simpa pe urban.ro. (bine, am vazut si screenerele, dar am semnat si pe mama si pe tata ca nu zic nimic inainte de premiera)

Si, va rog, va rog, cautati cartea Plecare, Plecari de Julian Barnes care tocmai a aparut la Nemira (e si un fragment pe urban.ro, aici)…e absolut superba.

Alte vesti simpatice din aceasta saptamana, Romania a urcat in clasamentul Global Soft Power Index, ceea ce reflecta un impact cultural si educational tot mai mare al tarii la nivel Mondial; Un studiu major la nivel global arata ca aproximativ o treime din cazurile de cancer pot fi prevenite prin schimbarea stilului de viata (de exemplu reducerea fumatului, alcoolului, cresterea activitatii fizice) si exista vaccinuri care elimina formele de cancer, cum ar fi cel cervical – ceea ce marcheaza pasi reali in preventie si reducerea bolilor grave; In vestul Romaniei, Institutul Regional de Oncologie din Timisoara este in curs de construire, o investitie majora care va servi pacientii cu diagnostice oncologice si va oferi servicii avansate, inclusiv transplante si cercetare

1287
maturitate cover3 minute de lectura DE BINE. Cand nu ai dreptate si accepti asta sau cum recunoasterea greselii e una dintre cele mai subevaluate forme de maturitate emotionala

3 minute de lectura DE BINE. Cand nu ai dreptate si accepti asta sau cum recunoasterea greselii e una dintre cele mai subevaluate forme de maturitate emotionala

Exista un moment in viata — de obicei dupa ce ai explicat foarte clar, cu exemple, analogii si un ton rezonabil, de ce ai dreptate — in care realitatea se uita la tine si spune: „Nu.”

Nu spune „poate”. Nu spune „depinde”. Spune „nu”, simplu, politicos, definitiv.

Sa recunosti ca nu ai dreptate este una dintre cele mai subevaluate forme de maturitate emotionala. Pentru ca nimeni nu ne-a crescut spunandu-ne: „O sa fii fericit cand vei accepta ca ai gresit.” Ni s-a spus sa fim puternici, siguri, sa ne sustinem punctul de vedere, sa nu cedam. Ceea ce suna minunat pana cand iti dai seama ca „a nu ceda” poate deveni un sport extrem practicat impotriva propriei linisti.

A avea dreptate este supraevaluat. Are o satisfactie scurta si zgomotoasa, ca un desert prea dulce. Acceptarea faptului ca nu ai dreptate, in schimb, e o placere subtila, care se instaleaza lent si nu cere aplauze. Cere doar echilibru interior. Si un pic de curaj.

Pentru ca e nevoie de curaj sa spui: am gresit. Sau, si mai greu: nu stiu.
E nevoie de liniste in tine ca sa nu simti ca identitatea ta se prabuseste odata cu argumentul.

Am observat ca oamenii care pot admite ca nu au dreptate nu sunt mai slabi. Sunt mai odihniti. Nu duc in spate conversatii neterminate, replici imaginare, victorii care trebuiau demonstrate. Ei stiu ca valoarea lor nu sta intr-un verdict.

Echilibrul interior nu inseamna sa fii neutru sau sa nu ai opinii. Inseamna sa stii cand sa le lasi jos, ca pe o geanta prea grea, si sa spui: „Nu merita.”

Uneori ai dreptate. Alteori ai pace.
Si, cu timpul, inveti ca pacea doarme mai bine noaptea.

762

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!