Imi fac dimineata o lista mentala cu lucrurile pentru care sunt recunoscatoare, ca un fel de ritual discret care imi aseaza ziua pe un fagas mai bland. Nu e nimic spectaculos in ea, si poate tocmai de aceea functioneaza: prieteniile care ma tin ancorata, mancarea care imi da un confort aproape copilaresc, job-ul care, dincolo de oboseala, vine cu o energie aparte. Interviurile, mai ales. E greu de explicat ce se intampla acolo — un amestec de curiozitate, emotie si conexiune — dar la finalul lor simt ca topai pe dinauntru, ca si cum ceva s-ar fi aprins si nu se mai stinge.
Apoi e scrisul, cu joaca lui serioasa: exercitii, incercari, reveniri, cautari de ton si ritm. Ma intorc mereu la scriitori care imi plac, ca la niste repere afective, nu doar stilistice. Cititul vine ca o prelungire fireasca, un spatiu in care ma pierd si ma regasesc in acelasi timp. Iar muzica — mai ales in perioada asta — imi tine companie intr-un mod aproape fizic; corurile si vocile suprapuse creeaza un fel de ordine interioara pe care nu stiam ca o caut.
In ultima vreme, am inceput sa scriu lista asta, nu doar sa o gandesc. Pentru ca, pe parcursul zilei, apar fisuri: o angoasa care se strecoara fara sa anunte, o frica difuza ca nu fac lucrurile „cum trebuie”, senzatia ca incurc sau sunt incurcata. Ganduri care se agata de mine si nu mai pleaca usor. Si atunci ma intorc la lista.
Cand o recitesc, nu dispar toate nelinistile, dar se micsoreaza. Isi pierd din volum, din dramatism. E ca si cum as face un pas inapoi si as vedea din nou intregul, nu doar fisura. Lista devine un fel de dovada scrisa ca viata mea nu e doar suma grijilor mele. Ca exista, in paralel, o tesatura de lucruri bune, simple si consistente, care ma sustin chiar si atunci cand nu le acord atentie.
Poate ca asta e, de fapt, esenta exercitiului: nu sa alung frica, ci sa nu o las sa fie singura poveste pe care o spun despre mine.
Si poate experienta mea v-ar puea ajuta, inspira si pe dumneavoastra.
#jurnal Un mic rasfat. Am un obicei ca atunci cand termin un proiect complicat sa imi fac un cadou. De data asta mi-am cumparat o gentuta noua de la un designer roman, Mihai Iliuc.
Bine, ca sa fiu sincera pana la capat, mi-am cumparat si un nou parfumel Atelier Cologne. Si un buchet de flori 😊 (mi-as face abonament la o florarie, daca ar fi o oferta atractiva, sa-mi iau de doua ori pe luna flori)
Imi place mult gentuta, o cheama MIA, e din piele, facuta cu grija si mi-am ales culoarea Taupe.. Ma gandesc sa imi mai iau una lunile urmatoare, dar mai trebuie sa mai fac un proiect ca sa merite un asemenea rasfat… nu e scumpa deloc, doar eu sunt cumpatata.
Am vrut sa-mi cumpar doua din prima achizitie, dar m-am gandit ca nu e chiar sanatos. Si asta m-a facut sa ma gandesc la cumpatare vs zgaarcenie…
***
Intr-o lume in care excesul a devenit, aproape fara sa ne dam seama, o norma, cumpatarea risca sa fie confundata cu zgarcenia. Intre cele doua exista insa o diferenta profunda, care nu tine de cat cheltuiesti, ci de cum gandesti si de ce alegi sa faci cu ceea ce ai.
Cumpatarea este, in esenta, o forma de respect: fata de munca, fata de resurse si fata de ceilalti. Nu inseamna lipsa, ci echilibru. Nu inseamna refuzul bucuriei, ci alegerea constienta a ei. Zgarcenia, in schimb, se naste din frica — frica de a pierde, de a nu avea suficient, de a nu controla. Este rigida si adesea egoista.
Pentru mine, cumpatarea a fost mereu un mod de a trai, nu un efort. Nu am crescut intr-o familie cu bani, iar lipsurile nu m-au invatat doar sa imi doresc, ci si sa apreciez. Imi amintesc foarte clar momentele in care priveam la ce aveau sau primeau altii si simteam acea dorinta tacuta, uneori apasatoare. Poate tocmai de aceea, astazi, chiar daca imi pot permite mai mult decat nivelul mediu de trai, aleg sa nu uit.
Nu arunc mancare. Nu pentru ca nu mi-as permite, ci pentru ca stiu cat valoreaza. Imi cumpar haine cu atentie, gandindu-ma mai degraba la cum se potrivesc cu ceea ce am deja in sifonier, decat la trenduri trecatoare. Nu simt nevoia sa am mult, ci sa am suficient si potrivit.
Cumpatarea mea se vede si in felul in care dau mai departe. Donez 10% din orice proiect special pe care il fac — catre animale sau catre asociatii care ajuta copii vulnerabili. Nu este o obligatie, ci o alegere fireasca, un mod de a echilibra ceea ce primesc cu ceea ce ofer.
Si cum am mai scris – aratat -pe aici, impart cu cei apropiati lucrurile sau cadourile primite de la branduri. Nu din lipsa de interes, ci dintr-un reflex format in timp — acela de a nu tine doar pentru mine ceva ce poate aduce bucurie si altcuiva. Poate e felul meu de a raspunde acelei versiuni mai tinere a mea, care isi dorea, uneori in tacere, sa fie si ea parte din acele momente.
A fi cumpatat nu inseamna a trai cu frana trasa, ci a trai constient. Inseamna sa alegi cu sens, sa consumi cu masura si sa dai mai departe fara teama. Zgarcenia strange si izoleaza. Cumpatarea aduna si apoi imparte.
In final, diferenta nu se vede in portofel, ci in inima.
Puterea este una dintre cele mai seducatoare si, in acelasi timp, fragile realitati ale existentei umane. Ea poate imbraca forme diferite – fizica, profesionala, simbolica sau politica – si ofera individului un sentiment de control, de relevanta si de identitate.
Insa momentul pierderii acestei puteri este adesea unul de cotitura, in care omul este fortat sa se redefineasca.
Ma preocupa de ceva vreme reactiile celor care simt ca pierd puterea caci ele dezvaluie esenta relatiei noastre cu puterea.
(Ma gandesc sa fac o serie de interviuri pe tema aceasta, doar sa ma mai linistesc un pic cu ce proiecte am acum.)
M-am ganddit ca pentru un halterofil, puterea este concreta, masurabila, vizibila. Ea se afla in muschi, in performanta, in recorduri, insa odata cu inaintarea in varsta sau in urma unei accidentari, aceasta forma de putere incepe sa se erodeze. Reactia initiala este adesea negarea – incercarea de a forta limitele corpului, de a demonstra ca declinul nu a inceput. Urmeaza frustrarea, uneori chiar furia, atunci cand corpul nu mai raspunde. In cele din urma, unii reusesc sa transforme aceasta pierdere intr-o alta forma de putere: experienta. Devin antrenori, mentori, oameni care nu mai ridica greutati, ci ridica alti oameni. Astfel, puterea fizica se transforma intr-o putere simbolica si educationala.
In cazul unui medic anestezist, puterea este subtila, aproape invizibila pentru pacient si consta in controlul asupra constiintei, asupra durerii si, uneori, asupra granitei dintre viata si moarte.
Daca acest medic pierde puterea – fie printr-o greseala profesionala, fie prin retragere – impactul este mai profund, pentru ca identitatea sa este legata de responsabilitate si precizie. Reactia poate fi una de introspectie intensa, uneori insotita de vinovatie sau anxietate. Dar si aici exista posibilitatea transformarii: din practician activ, medicul poate deveni profesor, cercetator sau ghid pentru generatiile urmatoare. Puterea nu mai consta in actiunea directa, ci in transmiterea cunoasterii.
Cel mai vizibil exemplu ramane insa politicianul. Puterea politica este poate cea mai efemera si, totodata, cea mai intoxicanta.
Ea vine cu prestigiu, influenta si capacitatea de a modela societatea. Cand este pierduta – prin alegeri, scandaluri sau schimbari de regim – reactiile sunt adesea dramatice. Unii refuza sa accepte realitatea si cauta sa recastige controlul prin orice mijloace. Altii se retrag, uneori cu demnitate, alteori in anonimat. Sigur ca la noi, unde politicienii sunt la norma, fara studii si cu pregatiri obscure, pusi pe listele electorale pe pile si sprijiniti de oameni care-i santajeaza (ca sa nu fie ei la vedere), disperarea pierderii puterii cu care s-au obisnuit ( si o considera un status de neclintit, care li se cuvine din nastere) – disperarea e foarte mare. Iar pierderea puterii duce la reactii oribile si fara scrupule.
Iar Sorin Grindeanu e in capul listei in aceasta categorie, un om fara caracter, care a fost umilit de multeori de proprii colegi si care se agata cu disperare de putere pentru ca pierderea ei inseamna moartea sociala: stie ca nu va mai fi angajat de nimeni, nu va mai avea niciun prieten influent.
Exista insa si politicieni care reusesc sa-si redefineasca puterea: devin comentatori, consultanti sau lideri de opinie. Insa pot face asta daca, in spatele unei functii politice a fost un continut adevarat – a fost cunoastere, empatie, intelegere si inteligenta. Cand intuitia iti spune ca nu mai ai nimic post politica, intervine panica, agresiunea, frustrarea.
Aici apare clar puterea coercitiva – capacitatea de a impune reguli, de a controla prin legi, sanctiuni sau forta.
Pe langa aceasta, in societatea moderna apare tot mai clar puterea notorietatii. Nu mai este nevoie sa detii o functie oficiala pentru a influenta oamenii – este suficient sa fii cunoscut, vizibil, prezent in spatiul public. Celebritatea devine o forma de capital. Astfel, un politician sau o figura publica care isi pierde functia poate pastra influenta prin imagine, prin aparitii media sau prin retele sociale. Puterea se muta din zona institutionala in zona simbolica.
O alta forma importanta este puterea manipularii, adica influenta asupra gandirii si perceptiilor celorlalti. Aceasta este poate cea mai subtila si mai persistenta forma de putere. Chiar si dupa pierderea autoritatii formale, un individ poate continua sa controleze naratiuni, sa influenteze opinii si sa modeleze comportamente. In multe cazuri, aceasta putere devine mai eficienta decat cea coercitiva, pentru ca nu se bazeaza pe forta, ci pe convingere.
In toate aceste cazuri, se observa un tipar comun: pierderea puterii este perceputa initial ca o pierdere a identitatii.
Oamenii nu pierd doar o functie sau o abilitate, ci si felul in care se percep pe ei insisi. De aici deriva reactii emotionale puternice – negare, furie, tristete. Totusi, aceasta pierdere poate deveni si o oportunitate. Ea obliga individul sa descopere forme alternative de putere: influenta prin experienta, autoritatea morala, capacitatea de a inspira sau de a educa.
In esenta, puterea nu dispare complet – ea se transforma. Diferenta dintre cei care se prabusesc si cei care evolueaza consta in capacitatea de adaptare.
Adevarata putere nu este cea pe care o exercitam asupra altora sau asupra mediului, ci aceea de a ne reinventa atunci cand circumstantele ne-o rapesc pe cea initiala. Astfel, pierderea puterii nu este doar un sfarsit, ci si un inceput – o invitatie la redefinire si la maturizare.
De aici deriva reactii emotionale puternice – negare, furie, tristete. Totusi, aceasta pierdere poate deveni si o oportunitate. Ea obliga individul sa descopere forme alternative de putere: influenta prin experienta, autoritatea morala, notorietatea sau capacitatea de a modela gandirea altora.
N-am de scris pentru doua saptamani despre lucrurile faine pe care le-am vazut, citit, descoperit. Pentru mine rubrica asta a capatat alte semnificatii cu timpul: oricum zic ca textele sunt ca niste organisme vii, noi le scriem cu o intentie si publicul le percepe altfel, dupa reperele lui… si daca e o serie de articole – forma si continutul lor se ajusteaza natural (si fara sa fii constient direct cand le scrii) pentru ca incepi fie sa simti ce ai tu mai mare nevoie (si atunci scrii de placere), fie ce place publicului (si face audienta)
Eu n-am fost niciodata persoana care sa faca pe placul publicui, nu m-am asezat pe trenduri pentru audienta… nici cand eram la radio, nici la revista si nici acum in online… pur si simplu, am niste directii in capul meu despre cum as putea ajuta cititorii cu ceea ce scriu (lucrurile care sunt inima a ceea ce fac ) si nu ma abat de la ele… pe termen lung ele isi fac efectul: oamenii care ne citesc (pe mine si pe colegul Eduard), testeaza cartile, filmele, spectacolele si expozitiiile de care vorbim/scriem fie ca sunt in tara, fie ca sunt in strainatate…
Si asta e cea mai mare bucurie…nu ca te-au ascultat si au urmat ce ai scris/zis, ci ca si-au facut singuri o bucurie descoperind si alte intamplari din jurul nostru.
Chiar cred ca fiecare dintre noi ar putea face lumea din jurul lui un pic mai buna daca ar alege sa le arate si altora lucrurile care-i plac lui si i-ar asculta pe cei din jur povestind despre lucrurile care le plac lor.
In ultimele zile, am bifat, ascultat, vazut… chestiuni la categoria destepti… si trec aici doua podcasturi din directii diferite, amandoua insa ca un ocean de bine si frumos.
Conversatia dintre HR Patapievici cu Razvan Exarhu si conversatia dintre Adrian Batista, Oana Radu si Catalin Maruta…
Le aveti mai jos si va invit din inima sa le ascultati… Oameni cu pregatiri diferite (dmnul Patapievici, filosof, Adrian Batista, producator Romanii au talent, Oara Radu scenograf) dar cu perspective atat de frumoase despre viata, cu o etica si autoanaliza minunate si cu o smerenie in a descoperi viata dintr-un unghi la care altii nu se uita…bine, si f f f destepti toti.
Poate sunt eu pe optimism (pentru ca imi place cum se lupta domn Bolojan cu talentatii de la psd), dar mi se pare ca in Romania (unde desigur ca ne e greu, pt ca ne-au crescut toate cheltuielile) am remarcat si initiative care arata o directie frumoasa: educatia devine mai practica si conectata la viata reala, arta se imbina cu responsabilitatea fata de mediu, iar sportul si sanatatea capata tot mai mult o dimensiune comunitara.
Unul dintre cele mai puternice exemple vine din zona educatiei tehnologice. Intre 13 si 15 martie a avut loc Campionatul National de Robotica FIRST Tech Challenge Romania, un eveniment care a adunat peste 2000 de liceeni din toata tara. Nu este doar un concurs de roboti, ci un spatiu in care elevii invata sa lucreze in echipa, sa gandeasca strategic si sa construiasca proiecte ca intr-un start-up real. Este genul de educatie care ii pregateste pentru viitor, nu doar pentru examene. Mai multe detalii poti gasi aici: https://natieprineducatie.ro si https://firstinspires.org
In paralel, programele de tip “applied learning”, precum cele dezvoltate de Junior Achievement Romania, continua sa creasca si sa implice sute de mii de elevi anual. Tinerii sunt incurajati sa creeze solutii pentru probleme reale din societate, de la sanatate la mediu si sport. Accentul se muta vizibil de la memorare la gandire critica si initiativa. Informatii despre aceste programe sunt disponibile aici: https://jaromania.org
In zona muzicii, a aparut un proiect simplu, dar foarte creativ: “1 Minute Orchestra”. Ideea este sa transformi ambalaje reciclabile in instrumente muzicale si sa creezi ritmuri impreuna cu altii. Proiectul imbina educatia ecologica cu expresia artistica si arata ca muzica poate porni din lucruri marunte, daca exista imaginatie. Mai multe despre initiativa: https://1minuteorchestra.com
Pe partea de sanatate, un pas important a fost lansarea centrului CREAATiV din Bucuresti, dedicat adolescentilor care se confrunta cu adictii. Nu este doar un loc de tratament, ci si de educatie si sprijin psihologic, cu accent pe prevenire si reintegrare. Este un semn ca sanatatea mintala incepe sa fie tratata mai serios si mai empatic. Detalii pot fi gasite aici: https://creaativ.ro
In acelasi timp, sportul continua sa fie un catalizator pentru binele comunitar. Evenimentul “Daruim prin Miscare”, anuntat in aceasta perioada, aduce impreuna activitatea fizica si sprijinul pentru familii vulnerabile. Participarea la antrenamente si activitati sportive se transforma in ajutor concret pentru copii si mame aflate in dificultate. Este o forma de solidaritate activa, in care miscarea devine un gest de generozitate. Mai multe informatii: https://daruimprinmiscare.ro
Privite impreuna, aceste initiative spun o poveste coerenta: Romania invata incet sa puna accent pe colaborare, creativitate si grija fata de ceilalti. Nu sunt schimbari spectaculoase peste noapte, dar sunt pasi constanti spre o societate mai conectata, mai empatica si mai orientata spre viitor. Si in continuare cred ca depinde de fiecare dintre no isa facem cu un milimetru lumea mai buna si mai frumoasa in jurul nostru.
Va las si un domn cu o voce superba pe care l-am ascultat mult zilele astea (l-am gasit intr-o conversatie in care il lauda Elton John) – Saint Harison se numeste
Exista povesti din jurnalism care par scoase din filme. Dar uneori realitatea devine mai absurda decat orice scenariu. Iata o poveste socanta pe care am citit-o via poynter, un site de jurnalism, din America.
Totul a inceput pe 10 martie, cand un proiectil iranian a lovit orasul Beit Shemesh, langa Ierusalim. Din fericire, nimeni nu a fost ranit. Un incident relativ obisnuit intr-o zona tensionata — si o stire tratata ca atare de jurnalistul Emanuel Fabian, corespondent militar. A publicat informatia si apoi… lucrurile au luat o turnura complet neasteptata.
Emailul care nu avea sens
In aceeasi zi, Fabian primeste un email in ebraica de la cineva pe nume „Aviv”. Cererea era simpla, dar ciudata: sa modifice articolul. Nu fusese o racheta, sustinea expeditorul, ci doar „un fragment de interceptor”.
Fabian refuza politicos. Argumentul lui: explozia era prea mare pentru un simplu fragment. A doua zi, apare un alt email. Alt nume — „Daniel”. Aceeasi insistenta. Aceeasi rugaminte presanta: schimba articolul. Apoi inca unul si inca unul. La inceput, doar insistenta. Apoi… presiune.
Cand stirea devine miza financiara
Fabian a inceput sa se intrebe: De ce ii pasa cuiva atat de mult de formularea exacta a unui articol?
Articolul lui declansase o controversa pe o platforma de pariuri numita Polymarket, unde oamenii pariau daca Iranul va lovi Israelul pe 10 martie.
Miza? Milioane de dolari.
Dintr-o data, formularea lui nu mai era doar jurnalism. Era…o suma foarte mare de bani.
De la emailuri la amenintari
Fabian incepe sa primeasca mesaje pe WhatsApp de la un anumit „Haim”. Tonul nu mai era politicos ci amenintator.
„Ai exact 30 de minute sa corectezi articolul.” „Daca nu, vei suferi consecinte pe care nu ti le poti imagina.”
„Dupa ce ne faci sa pierdem 900.000 de dolari, vom investi cel putin atat ca sa te terminam.” „Tu esti singurul responsabil pentru viata ta.”
Mesajele au continuat din ce in ce mai aggressive din ce in ce mai personale.
Momentul in care jurnalismul devine periculos
Fabian a anuntat politia, dar mesajele nu s-au oprit.
Un ultim ultimatum: 90 de minute sa „corecteze minciuna”. Altfel, va avea „dusmani dispusi sa plateasca orice” pentru a-i face viata un cosmar.
Platforma Polymarket a condamnat public amenintarile, subliniind ceva esential: pietele de predictii depind de jurnalism correct, presiunea asupra jurnalistilor distruge tocmai baza acestor sisteme
Dar raul fusese deja facut.
Nu este doar o poveste despre un jurnalist amenintat. Este o poveste despre o lume in care: stirile devin active financiare, adevarul are pret, iar jurnalistii pot deveni… tinte directe
Pentru ca atunci cand realitatea insasi devine un pariu, cine controleaza povestea… controleaza rezultatul.
Am citit zilele trecute un studiu despre creierul uman in epoca AI, studiu care a fost prezentat la Davos… ce spune, in mare, acest studiu cititi mai jos, mai ales ca la noi mult timp sanatatea creierului a fost neglijata in politicile publice si acum abia am inceput sa vorbim despre aceasta tema, in contextul lipsei gandirii critice, depresiilor tot mai des intalnire si auto-izolarii voite a multor persoane
In ultimii ani, cercetatorii si organizatiile internationale au inceput sa vorbeasca tot mai mult despre un concept numit „capital cerebral” (brain capital) iar la baza ideea spune ca societatile prospera atunci cand oamenii au un creier sanatos si abilitati cognitive dezvoltate. Cu alte cuvinte, sanatatea creierului si capacitatea noastra de a gandi, de a invata si de a ne adapta devin o resursa economica la fel de importanta ca educatia sau infrastructura.
Capitalul cerebral are doua componente principale.
Prima este sanatatea creierului. Aceasta se refera la functionarea optima a creierului si la prevenirea sau tratarea tulburarilor mentale si neurologice. A doua componenta este reprezentata de competentele cognitive si emotionale – capacitatea de a gandi critic, de a rezolva probleme, de a colabora cu ceilalti sau de a ne adapta la schimbare. Aceste doua dimensiuni sunt strans legate, un creier sanatos ajuta la dezvoltarea abilitatilor cognitive, iar un stil de viata care stimuleaza gandirea si relatiile sociale contribuie la mentinerea sanatatii creierului.
Sanatatea creierului influenteaza mult mai mult decat functiile mentale.
Studiile arata ca persoanele care au o buna ingrijire a creierului prezinta si un risc mai mic de boli cardiovasculare sau de anumite tipuri de cancer. Mai mult decat atat, o populatie cu o sanatate mentala buna este mai stabila social si mai productiva economic. Oamenii pot munci mai eficient, pot invata mai usor si pot contribui mai activ la viata comunitatii.
In prezent, afectiunile legate de creier – inclusiv depresia, anxietatea, accidentele vasculare cerebrale sau dementa – reprezinta aproape un sfert din povara globala a bolilor.
De asemenea, multe dintre aceste probleme apar foarte devreme in viata. Aproximativ jumatate dintre tulburarile de sanatate mintala apar inainte de varsta de 14 ani, iar trei sferturi pana la 24 de ani. Pe de alta parte, bolile neurodegenerative precum dementa afecteaza mai ales persoanele in varsta. Numarul oamenilor care traiesc cu dementa a crescut puternic in ultimele decenii si este de asteptat sa continue sa creasca pe masura ce populatia globala imbatraneste.
Sanatatea creierului se formeaza pe tot parcursul vietii. De aceea, preventia este esentiala.
In perioada prenatala si in copilaria timpurie, factori precum nutritia, ingrijirea medicala si reducerea stresului pot influenta dezvoltarea creierului. La maturitate, stilul de viata devine la fel de important. Activitatea fizica, alimentatia echilibrata, somnul suficient si stimularea cognitiva pot reduce riscul unor probleme neurologice sau cardiovasculare. Chiar si la varste inaintate, exercitiile fizice, antrenamentul mental si interactiunea sociala pot contribui la mentinerea functiilor cognitive.
In multe tari cu venituri mici si medii, majoritatea persoanelor cu tulburari mentale nu beneficiaza de tratament adecvat.
Exista si un deficit major de specialist, in unele regiuni ale lumii, exista doar un psihiatru pentru un milion de locuitori. (Bine, noi avem mai multi, dar si o ramada de pseudo-psihologi cu multe probleme si educationale, si emotionale si… legale )
Lipsa tratamentului are consecinte nu doar pentru pacienti, ci si pentru familiile lor si pentru economie. Problemele de sanatate mintala pot duce la pierderea locurilor de munca, scaderea productivitatii si la o povara mai mare asupra sistemelor de sanatate. Progresele tehnologice deschid noi posibilitati pentru diagnosticarea si tratamentul bolilor cerebrale. Cercetarile recente permit detectarea mai timpurie a unor afectiuni precum boala Alzheimer. Specialistii estimeaza ca daca debutul acestei boli ar putea fi intarziat chiar si cu cativa ani, numarul cazurilor ar putea scadea semnificativ in urmatoarele decenii.
Investitia in sanatatea creierului nu este doar o problema medicala, ci si una economica si sociala.
O societate in care oamenii au creiere sanatoase si competente cognitive dezvoltate este mai capabila sa faca fata schimbarilor tehnologice, sa inoveze si sa mentina coeziunea sociala. Pe masura ce lumea devine tot mai complexa si mai digitalizata, capitalul cerebral – sanatatea si capacitatea de gandire a oamenilor – ar putea deveni una dintre cele mai importante resurse ale secolului XXI.
Acesta este un buchet urias de lalele primit de la simpaticele de la aentia Caracteristic, in colaborare cu Magnolia.
Multumesc din suflet pentru flori. Sunt superbe.
Si totusi — aici incepe partea putin dilematica si ilustratoare de mici sechele a povestii.
Pentru ca eu nu sunt genul „Instagram show-off”, nu prea simt nevoia sa ma laud cu lucruri sau intamplari. Nici macar cu interviurile pe care le fac, desi uneori imi spun prietenii ca ar trebui. Cred ca emotia unei intamplari e ceva foarte personal: ce simti tu intr-un moment nu poate fi duplicat de altcineva care doar il vede pe ecran. Asa ca, de cele mai multe ori, prefer sa pastrez bucuria pentru mine si sa nu ocup timpul oamenilor cu ceva care nu ii priveste sau nu le aduce vreun folos.
Singurul motiv pentru care mai pun uneori daruri pe Instagram este unul simplu: ca sa spun „multumesc” si in public celor care au avut un gand bun pentru mine. In privat spun intotdeauna. In public — doar uneori.
Dar buchetul acesta… buchetul acesta e atat de mare si de spectaculos incat m-a facut sa ma gandesc la ceva la care nu te gandesti, de obicei, cand primesti flori.
Prima reactie, dupa bucurie, a fost: „Sunt prea multe.” Si nu o spun ca pe o plangere. Lalelele sunt splendide. Casa mea arata ca o mica primavara in interior. Am si impartit din ele azi, ca sa se bucure si altii de ele. Totusi, inca am foarte multe lalele prin casa 😊 si de fiecare data cand ma uit la ele imi vine aceeasi intrebare: Le merit? Pentru ca sunt multe. Pentru ca e perioada din an in care florile sunt la mare cautare. Pentru ca, intr-un fel, sunt un lux efemer — somptuos, dar cu termen de viata limitat.
Si atunci mintea mea, de fata crescuta in conditii modeste si obisnuita sa calculeze mereu eficienta costurilor, incepe sa puna intrebari ciudate pentru cineva care tocmai a primit un buchet minunat: Merit eu acest consum de resurse? Cand se „amortizeaza” moral un astfel de dar?
Stiu foarte bine ca Mihaela Ganciu si echipa Magnolia nu au facut acest gest cu vreo intentie ascunsa. Sunt sigura ca a fost un dar facut cu bucurie — pur si simplu. Dar buchetul acesta mi-a aratat ceva despre mine: ca, chiar si cand ma rasfat (si da, ma rasfat saptamanal cu flori si dulciuri), exista undeva in mine o voce mica care intreaba: „Merit asta?”
Nu stiu daca e bine sau rau ca port intrebarea asta cu mine. Probabil ca e doar felul in care te modeleaza anii si felul in care ai crescut. Oricum ar fi, inca o data: multumesc pentru flori. Sunt superbe. Si, intre timp, incerc sa invat sa ma bucur de ele fara sa le fac bilantul moral.
Am citit zilele trecute o carte care are la baza cel mai mare studiu despre chimia si psihologia fericirii, desfasurat pe mai bine de 17 ani, in mai multe tari, pe persoane de educatii diferite, cu obiceiuri diferite de life style.
O carte care ar trebui sa fie baza oricarui coach de orice fel – de la job la relatii personale, sexualitate sau training mental.
Aveam cartea in ebook de pe vremea serialului Scandal, adica mai bine de 10 ani, si nu ma hotarasem sa o citesc credeam ca e o analiza foarte tehnica si stiintifica.
Am ajuns la aceasta carte pentru ca la momentul premierii serialului Scandal care vorbeste despre un PR fixer care rezolva multe situatii de criza, am citit cartea scrisa de doamna care a inspirat filmul, Judy Smith fost consilier de comunicare la Casa Alba, Good Sefl, Bad Self.
Cartea lui Judy am citit-o de atunci, e despre comunicarea de criza si despre HR (ce spun actiunile si CV-urile oamenilor despre caracterul lor), iar acolo povesteste despre doua titluri pe care le da spre lectura clientilor ei din zona corporate sau politica, dupa o situatie de criza.
Prima carte este The How of Happiness – a scientific approach to getting the life you want de Sonja Lyubomirsky, iar a doua este Mistakes were made but not by me…
Despre prima carte vreau sa scriu putin acum pentru ca e posibil sa nu ajungeti sa o cititi (nu e tradusa la noi) si v-ar putea ajuta sa reflectati putin asupra modului de a gandi si de a va trai viata.
Doamna psiholog subliniaza cat de variata e perceptia noastra despre fericire, cu variabile de la educatie, tara in care traim, nivelul de lifestyle pe care -l avem, dar spune ca fericirea nu e despre asta si face si o demonstratie ca de fapt fericirea se deprinde cum deprindem practicarea unui sport, o anumita rutina de viata etc.
Cercetarile sugereaza ca a lucra pentru a deveni mai fericit nu numai ca va face o persoana sa se simta mai bine, ci ii va stimula si energia, creativitatea si sistemul imunitar, va favoriza relatii mai bune, va creste productivitatea la locul de munca si chiar va duce la o viata mai lunga.
Cercetarile ei au aratat ca oamenii care se considera fericiti isi dedica o mare parte din timp familiei si prietenilor, cultivand si bucurandu-se de aceste relatii. Isi exprima cu usurinta recunostinta pentru tot ceea ce au.Sunt adesea primii care ofera ajutor colegilor de munca si trecatorilor. Practica optimismul atunci cand isi imagineaza viitorul. Savureaza placerile vietii si incearca sa traiasca in momentul prezent. Fac din exercitiile fizice un obicei saptamanal si chiar zilnic. Sunt profund dedicati obiectivelor si ambitiilor pe tot parcursul vietii (de exemplu, lupta impotriva fraudei sau invatarea copiilor lor valorile lor profunde).
Nu in ultimul rand, si cei mai fericiti oameni au parte de stres, crize si chiar tragedii. In astfel de circumstante, ei pot deveni la fel de afectati si emotivi ca noi toti dar arma lor secreta este echilibrul si puterea de care dau dovada in a face fata provocarilor.
Primul mit este acela ca fericirea este ceva ce trebuie sa gasim, ca este acolo undeva, un loc care nu ne este la indemana, un fel de Shangri-la. Gandim ca am putea ajunge acolo, dar numai daca s-ar intampla lucrurile potrivite: daca ne-am casatori cu adevaratele noastre iubiri, ne-am asigura slujbele de vis, ne-am cumpara case elegante.
In fapt, cercetarile au aratat ca atingerea senzatiei de fericire e un proces care e impartit in 3 factori: 50% e set point – A. D. N-ul nostru, felul in care hormonii nostri functioneaza genetic. 40% din senzatia de fericire e data de activitatea noastra zilnica, iar 10% este dat de circumstante (razboi, accidente, status marital, financiar etc).
Daca nu esti fericit astazi, atunci nu vei fi fericit nici maine daca nu iei lucrurile in propriile maini si nu faci ceva.
Cartea sustine ca 40 % din fericirea noastra este determinata de activitatea intentionata, de rutina noastra zilnica si de promisiunea pe care ne-o facem ca sa fim o persoana mai buna si mai orientate catre ceilalti, fericirea noastra venind adesea din bucuria celorlalti.
Oricat de banal si cliseu ar suna, fericirea, mai mult decat orice, este o stare de spirit, un mod de a ne percepe si de a ne aborda pe noi insine si lumea in care traim.
Asadar, daca doriti sa fiti fericiti maine, poimaine si pentru tot restul vietii, o puteti face alegand sa va schimbati si sa va gestionati starea de spirit astazi, in acest moment.
Studiile au aratat ca mai multi bani aduc o fericie temporara, o operatie estetica – in care gasim confort, aduce si ea o fericire temporara, la fel o casa noua, o slujba noua; e doar o chestiune de timp pana ne obisnuim cu noul nostru statut si incercam sa gasim in alte locuri fericirea, aratandu-ne nefericiti.
Analizand comportamentul oamenilor fericiti si testand un nou comportament zilnic pe cei care nu au momente de fericire, cercetatorii au ajuns la 12 chestiuni care, daca sunt introduse in rutina noastra, ne vor da o stare de fericire.
Studiile doamnei psiholog Sonja Lyubomirsky au aratat ca nu e nevoie de toti cei 12 pasi, 4 pasi, in functie de ce ne place sa facem si de temperamentul nostru, sunt suficienti pentru a ne imbunatati starea.
Exprimarea recunostintei: sa transmiteti binecuvantarile pentru ceea ce aveti (facute fie catre o persoana apropiata, fie in privat, prin contemplare sau printr-un jurnal) sau sa transmiteti recunostinta si aprecierea dumneavoastra uneia sau mai multor persoane carora nu le-ati multumit niciodata in mod corespunzator.
Cultivarea optimismului: Pastrarea unui jurnal in care va imaginati si scrieti despre cel mai bun viitor posibil pentru dumneavoastra sau exersarea de a privi partea buna a fiecarei situatii.
Evitarea gandirii excesive si a comparatiei sociale: Utilizarea unor strategii (cum ar fi distragerea atentiei) pentru a reduce frecventa cu care te gandesti la problemele tale si te compari cu altii.
Practicarea actelor de bunatate: Facand lucruri bune pentru altii, indiferent daca sunt prieteni sau straini, direct sau anonim, spontan sau planificat
Incurajarea relatiilor: Alegerea unei relatii care are nevoie de consolidare si investirea de timp si energie in vindecarea, cultivarea, afirmarea si bucuria acesteia.
Dezvoltarea de strategii de adaptare:Exersarea modalitatilor de a indura sau de a depasi un stres, o dificultate sau o trauma recenta.
Invatarea execitiului iertarii:Tinerea unui jurnal sau scrierea unei scrisori in care lucrati la renuntarea la furie si resentimente fata de una sau mai multe persoane care v-au ranit sau v-au gresit.
Efectuarea mai multor activitati care va angajeaza cu adevarat:Cresterea numarului de experiente acasa si la serviciu in care va “pierdeti”, care sunt provocatoare si absorbante (de exemplu, experiente de flux).
Savurati bucuriile vietii:Acordarea unei atentii deosebite, incantarea si reluarea placerilor si minunilor momentane ale vietii, prin gandire, scriere, desen sau impartasire cu altcineva.
Angajarea fata de obiectivele tale:Alegerea unuia, a doua sau a trei obiective semnificative care sunt semnificative pentru dumneavoastra si dedicarea de timp si efort pentru urmarirea acestora.
Practicarea religiei si a spiritualitatii: Implicandu-va mai mult in biserica, templu sau moschee sau citind si meditand la carti cu tematica spirituala.
Aveti grija de corpul dumneavoastra: Implicarea in activitati fizice, meditatia, zambetul si rasul.
Una dintre directiile importante ale disputelor din online vine din faptul ca oamenii cred ca stiu mai bine decat tine ce trebuie sa faci in toate situatiile din viata ta: de la vacanta si deciziile electorale pana la ce mananci. Eu ma confrunt cu zeci de comentarii foarte agresive si vad uneori pe pagina mea oameni care se cearta vartos (pana la jigniri personale) pentru ca au pareri diferite despre… un film.
Asa ca am fost interesata sa citesc despre ”de ce cred oamenii ca stiu ce e mai bine pentru tine” ca sa privesc mai relaxat lucrurile… Ei bine, asta vine dintr-un amestec de mecanisme psihologice, culturale si istorice. La baza acestui fenomen sta, paradoxal, o nevoie profund umana: nevoia de siguranta si de sens.
Cand cineva gaseste o solutie care functioneaza pentru el — un stil de viata, o credinta, o dieta, o alegere politica, o metoda de educatie — apare tentatia de a transforma experienta personala in adevar universal. Daca „mie mi-a mers”, atunci „asa trebuie sa fie pentru toti”. Aceasta generalizare reduce incertitudinea lumii si ofera iluzia controlului. (si da si credinta ca daca esti mama poti sa tii cursuri de parenting – desi nu ai studii despre psihologia copilului, sau daca ai divortat de 3-4 ori, sigur pot isa dai lectii despre relatiile de cuplu – desi n-ai fost la nicio scoala de specialitate, uneori nici la psiholog pentru tine)
Psihologic, creierul nostru este construit sa caute confirmare, nu complexitate. Fenomenul numit „bias de confirmare” ne face sa selectam informatiile care ne sustin convingerile si sa le ignoram pe cele contrare. In timp, convingerile devin identitate. Nu mai sunt doar opinii, ci parti din „cine suntem”. Iar cand altcineva face o alegere diferita, nu mai pare doar o alta optiune, ci o amenintare la adresa identitatii noastre. De aici apare nevoia de a corecta, de a convinge, uneori de a certa.
Cultural, multe societati au fost construite pe modele ierarhice: parintele decide pentru copil, liderul pentru comunitate, autoritatea religioasa pentru credinciosi. Aceste structuri au avut rolul lor in organizarea sociala, dar au lasat si o mostenire mentala — ideea ca cineva „stie mai bine”. In viata de zi cu zi, aceasta mentalitate se infiltreaza subtil: prieteni care dau sfaturi nesolicitate, rude care judeca alegerile personale, necunoscuti care comenteaza pe internet. Spatiul digital a amplificat fenomenul, oferind fiecaruia o tribuna si iluzia expertizei universale.
Mai exista si un motiv emotional: anxietatea fata de libertatea altora. Libertatea celuilalt ne aminteste ca exista mai multe moduri de a trai si ca propriile noastre alegeri nu sunt singurele posibile. Pentru unii, aceasta pluralitate este inconfortabila. Este mai linistitor sa creada ca exista o singura cale corecta — si ca ei o cunosc. Certarea devine atunci o forma de auto-validare: daca il conving pe celalalt, inseamna ca am dreptate.
In realitate, maturitatea sociala apare abia cand acceptam diferenta fara a o percepe ca pe o amenintare. A decide pentru altul este uneori necesar — in cazul copiilor mici sau al persoanelor vulnerabile — dar intre adulti autonomi devine o forma de control. Respectul autentic nu inseamna acord total, ci recunoasterea faptului ca fiecare om traieste intr-un context unic, cu resurse, temeri si valori diferite.
Poate ca adevarata intrebare nu este „de ce credem ca stim mai bine pentru altii”, ci „de ce ne este atat de greu sa acceptam ca nu stim”.
In momentul in care toleram incertitudinea si diversitatea, dispare si nevoia de a certa. Ramane doar dialogul — si libertatea.
Nu scriu asta ca sa va spun ca e bine sa faceti ceva anume, ci doar ca sa asez intr-un context mai larg comentariile care vin din online… ne ajuta sa reactionam mai relaxat la ele…
Puteti citi mai multe pe tema in Mistakes Were Made (But Not by Me) — Carol Tavris & Elliot Aronson… pentru intelegerea auto-justificarii: de ce ne aparam opiniile si ii criticam pe ceilalti cand aleg diferit (am mai scris despre ea) si The Gift of Fear — Gavin de Becker – ajuta sa intelegeti dinamica controlului si de ce unii oameni cred ca stiu mai bine pentru altii.
Sunt zile complicate la nivel international, am prieteni care locuiesc in zonele de conflict si aproape ca mi-e frica sa deschid telefonul sau televizorul ca sa vad ce s-a amai intmaplat.
Astazi am o zi care se sfarseste cu o intalnire cu Tom Harper, Steven Knight, Cillian Murphy, Rebecca Ferguson, Barry Keoghan și Tim Roth legat de filmul Peaky Blinders: The Immortal Man care se va lansa in cateva zile. Vin la intalnire in civilie, dar vor vorbi despre personajele din film. Scriu zilele viitoare pe urban.ro despre asta, acum doar va spun ca filmul are o coloana sonora superbissima.
Pentru ca azi e 1 martie, am inceput ziua cu placinta cu mere, un bol cu orez cu lapte si cafea…
Si pentru ca vine 8 martie vreau sa va povestesc despre o actiune emotionanta care poate face mult bine la nivel emotional: Alexandra Raureanu care are Asociatia Spitale Curate stange bani si in acest an pentru a face mici cadouri de 8 martie mamelor care stau cu copiii in spitalul de oncologie.
Credeti-ma, un asemenea gest venit cu suportul necunoscutilor iti poate da o forta incredibila. Eu am donat, puteti dona si dvs oricat de putin aici
RO46RZBR0000060016949927, deschis la Raiffeisen Bank, beneficiarul fiind Asociatia Spitale Curate.
Altfel, am avut o saptamana in care am facut multe interviuri si am vazut si trei screenere cu filme pentru care mai trebuie sa fac interviuri. Stiu ca e, aparent o munca usoara (cu siguranta nu dau la sapa sau fac ceva complicat fizic), dar cand incepi ziua si vezi ca ai 5 interviuri pe to do list, te cam incrunti un pic . Nu pentru ca nu iti place ce faci, ci din cauza presiunii si stresului ca nu ai decat o sansa sa fie bine…
Ca sa raman la interviuri, nu ale mele, ale altora mai destepti decat mine, semnalez aici o discutie superba (dar ingrijoratoare) intre Mihnea Maruta si Catalin Striblea despre lumea AI, cum se schimba raportul de invatare si cum algoritmii ne vor domina in curand. (rezumatul meu e mai fara nuante, si implica spaimele mele, Mihnea e mult mai nuantat in dialog si vorbeste absolut superb despre lumea care e cat mai aproape de mine)
Tot la interviuri doua conversatii cu acelasi protagonist: Horia Tecau. Am povestit de multe ori ca imi place echilibrul lui interior si faptul ca e dispus sa povesteasca drumul lung pe care l-a facut pana la acest echilibru. Eu par o stockerita pentru ca urmaresc toate interviurile 😊 dar sunt foarte multe lucruri faine de invatat din ele..
Aici interviul facut de Raluca Hagiu care are un proiect care se numeste Prima Data… si care e o jurnalista superba.. si fizic, dar si cu o minte superba.
Senatul a adoptat, miercuri, doua proiecte de lege care instituie 2026 drept Anul ‘Traian Vuia’ si Anul ‘Grigore Constantin Moisil’.
E putin cam dubios ca in februarie s-au gandit la acest lucru, dupa ce avem si Anul Nadia Comaneci (50 de ani de la 10 -le perfect) si Anul Constantin Brancusi (150 de ani de la nastere). Daca aceasta decizie ar fi fost luata prin octombrie trecut, ar fi fost timp pentru organizat lucruri mai ample care sa-i omagieze pe Vuia si Moisil.
Despre Vuia nu sunt foarte multe, dar despre Grigore Moisil, un matematician genial cu mult mult umor, am citit cateva carti scrise de sotia sa, Viorica.
Zilele astea recitesc ”A fost o data… Grigore Moisil” ca sa scriu nu din amintiri, ci cat mai exact cateva ceva pentru urban, sau pentru aici…
Schimb putin registrul, nu e chiar la vesti pozitive, dar va rog sa va uitati la acest film in care tanara Ilinca Urse mentioneaza ce fac baietii tineri ca sa iasa in evidenta si sa se incadreze intr-un trend al generatiei lor, cum isi modifica (uneori cu ciocanul) oasele fetei ca sa aiba un chip mai structurat… Stiu ca informatii de acest gen ajung rar in bula noastra si cand ajung pare ca e deja tarziu pentru ca au luat o amploare foarte mare, asa ca va rog sa va uitati … si daca sesizati ceva similar in jurul dvs semnalati unui psiholog sau chiar politiei.
