Author : Cristina Bazavan

“Puterea” e un subiect care ma preocupa de foarte multi ani  – la inceput a fost la nivel simplu: am puterea pentru ca am o functie de conducere, cum m-am schimbat eu si cum s-a schimbat atitudinea celor din jurul nostrum (pentru ca sunt f multe nuante in aceasta putere a functiei de conducere)

Mai tarziu m-am uitat la cei care au forme mai subtile de “putere” – de a invinge orice prejudecati, de a lupta cu viata, de a salva alte vieti. Si foarte foarte tarziu am asociat puterea si cu forta, nu mi se parea interesant sa ma gandesc la nuantele si detaliile acestei abordari in directia fortei.

Asta pana cand am vazut-o pe domnisoara Mihaela Cambei care face haltere, a castigat medalie olimpica si campionate mondiale. Are 50 si ceva de kg si ridica peste 100 kg, dar cu tot efortul asta urias si inuman e foarte feminine si cocheta. Imi place mult de ea si sa se uite cu atentie la ea si companiile de cosmetice pentru ca mesajul pe care-l transmite prin viata ei e exceptional.

Cum zilele trecute Mihaela a mai castigat medalii la Campionatul Mondial, m-am intors la a ma gandi despre putere (am si citit o carte intre timp, e despre Etica Puterii, scriu putin mai jos despre ea)

Exista un moment tacut, aproape invizibil, in care fiecare om care poarta o responsabilitate simte greutatea ei. Nu e clipa in care primesti o functie, un titlu sau o recunoastere — ci momentul in care intelegi ca, intr-un fel sau altul, ai in maini viata, siguranta sau increderea altcuiva. Acolo incepe adevarata poveste a puterii.

Un medic de la ATI priveste monitorul care tine in viata un om intre doua respiratii. El nu are doar puterea de a vindeca, ci si pe aceea de a decide cand lupta s-a sfarsit.
Un judecator rosteste o sentinta care schimba un destin.
O profesoara, in fata unei clase de adolescenti nelinistiti, are puterea de a le spune: „Tu poti mai mult decat crezi.” Un jurnalist scrie despre o nedreptate, un arhitect ridica un spital, un psiholog asculta o tacere grea — fiecare poarta o forma de putere.
Si fiecare trebuie sa invete sa o tina in maini fara sa o franga.

Puterea nu e doar forta. E o proba de caracter.
Ea ne arata cine suntem atunci cand nimeni nu ne vede, cand am putea profita si nu o facem, cand am putea tacea si alegem sa vorbim .Etica nu este un set de reguli impuse din afara — e un juramant interior, o busola care te tine in picioare cand tentatia devine mai mare decat frica. Puterea medicului sta in compasiune, nu doar in cunostinte.
Puterea profesorului, in rabdare, nu in autoritate. Puterea artistului, in sinceritate, nu in faima. Puterea judecatorului, in dreptate, nu in control. Si puterea fiecarui om — in alegerea de a face bine, nu doar de a castiga.

„Ce facem cu puterea?”
O putem folosi ca arma, ca scut sau ca lumina. O putem transforma in zid sau in punte.
Devine toxica doar atunci cand uitam ca nu ne apartine — ca este imprumutata pentru o vreme, ca sa servim ceva mai mare decat noi. Adevarata putere nu striga si nu cere aplauze. Se recunoaste in mainile care ridica, nu care apasa. In cuvintele care vindeca, nu care ranesc. In deciziile luate cu inima, nu doar cu mintea.

Ceea ce facem cu puterea spune totul despre cine suntem. Iar daca intr-o zi ne vom intreba ce ramane dupa noi, poate raspunsul e simplu: raman oamenii pe care i-am atins fara sa-i zdrobim.

Spuneam ca am citit o carte despre etica si putere, carte care te invata sa alegi bine intr-o lume complicata. „The Power of Ethics: How to Make Good Choices in a Complicated World” este scrisa Susan Liautaud, profesoara la Stanford si specialista in etica aplicata.

Liautaud porneste de la o observatie simpla, dar tulburatoare:
niciodata nu am avut mai multa putere si, totodata, mai multa confuzie morala. Tehnologia, globalizarea, viteza informatiei — toate ne ofera posibilitati uriase, dar ne pun in fata dilemelor pe care generatiile anterioare nici nu le puteau imagina.

Ea nu vorbeste despre puterea politica sau financiara, ci despre puterea deciziilor noastre de zi cu zi: cum alegem ce e corect la munca, ce e bine sa publicam online, cand sa intervenim si cand sa tacem. Fiecare alegere are ecou — asupra altora, asupra mediului, asupra viitorului.

Autoarea propune un cadru simplu, dar profund, in patru pasi, pentru a lua o decizie etica care poate fi aplicat oricand:

1. Identifica principiile implicate – Care sunt valorile tale? Ce e important cu adevarat in acea situatie?
2. Aduna faptele – Nu decide pe baza de instinct sau zvon; intelege contextul complet.
3. Gandeste-te la toti cei afectati – Cine pierde, cine castiga, cine e ignorat?
4. Priveste inainte – Ce consecinte va avea decizia pe termen lung? Ce lume lasi in urma dupa ea?

Este un proces care cere timp si atentie, dar care ne scoate din reflexul reactiilor rapide si superficiale.
Liautaud ne aminteste ca etica nu inseamna perfectiune, ci constienta — curajul de a reflecta inainte de a actiona si de a ne asuma greselile cand le facem.

Cartea nu ofera raspunsuri universale, ci ne invata sa ne punem intrebarile corecte.
Puterea, spune Liautaud, nu e o arma si nici un trofeu. E o responsabilitate.

Am cartea in format electronic si o daruiesc daca e cineva care doreste sa o citteasca. Doar sa lase un comentariu (si sa-si completeze mailul correct). Nu  fac publice comentariile, nu va fi publica adresa voastra..

A fost o saptamana in care am mai avut flori acasa si multe dulciuri 🙂  sunt in zilele in care caut idei noi pentru urban.ro, arunc multe chestiuni din casa (sau dau sa le foloseasca cine ar avea nevoie mai mult de ele- ca sunt haine, carti sau alte chestiuni)

In aceasta saptamana (desi am muncit mai putin pentru urban.ro), n-am citit foarte mult si nici prea multe screeners n-am vazut. Dar NU vreau s merg pe lucruri negative, mai bine semnalez cateva vesti simpatice pe care le-am remarcat pentru ca de asta m-am gandit sa pun in spatiu public “ce mi-a placut”… sunt prea multe stiri negative, mai bine ne concentram pe pozitiv…

Saptamana asta am remarcat noul cantec lansat de Sia 😊 imi place mult doamna aceasta.

Cea de-a VIII-a editie a Galei Corneliu Coposu se va desfasura, in mod simbolic si sentimental, pe plaiurile salajene, pe 10 si 11 noiembrie 2025, pentru a aduce un pios omagiu si o eterna recunostinta, nu doar celui mai important om politic din Romania de dupa 1989, Seniorul Corneliu Coposu, ci si intregii sale familii. Printre invitatii speciali se numara Ioan Stanomir si Mihai Maci iar bine-cunoscutul si indragitul Alexandru Andries va sustine un concert extraordinar.

Domnul Coposu (ca si domnului Ratiu) au fost niste oameni f speciali si cu o moralitate de standard f inalt. Din pacate pentru mine eram f tanara cand dansii traiau si nu am avut pregatirea intelectuala si culturala sa-i apreciez la adevarata lor valoare. Peste ani, am cittit carti desprre dansii (la lansarea unuia dintre Jurnalele domnului Ratiu am si vorbit, i-am cunoscut si rudele), dar mi-ar fi placut sa-i intalnesc si sa le multumesc pentru felul lor de a fi si pentru ce au dat mai departe multor generatii.

*

O veste simpatica si care m-am bucurat mult a venit de la Salvati Copiii si are legatura cu cartile 😊

Libris si Salvati Copiii Romania anunta lansarea celei de-a saptea editii a programului CarteTeca, prin care 50 de biblioteci scolare din tara vor fi dotate cu carti noi, printr-o investitie totala de 250.000 lei. Inscrierile pentru editia din acest an au fost deschise pe platforma libris.ro/carteteca. 

Pana in prezent, proiectul a reunit 1.665 de scoli inscrise, dintre care 287 au fost premiate, insumand peste 1,1 milioane de lei investiti in dotarea bibliotecilor scolare si peste 35.000 de volume donate. Lansat in 2019 si derulat anual fara intrerupere, CarteTeca ramane unul dintre cele mai consistente programe private dedicate educatiei prin lectura. Initiativa isi propune sa reduca decalajele dintre scolile din mediul urban si rural, oferind elevilor acces la resurse educationale actuale. 

Si pentru ca am scris despre Salvati Copiii (si gandul s-a dus imediat nu doar la doamna Alexandrescu care conduce  cu mana de fier asociatia si face mult mult bine pentru copiii din toata tara, ci si la Amalia Nastase care ajuta in partea medicala a proiectelor Salvati copiii) scriu despre o alta actiune tres simpa: alpaca Olly din restaurantele McDonald’s ajuta la strangerea de bani pentru casa Ronald din curtea spitalului Grigore Alexandrescu. Daca o cumparati (e f f simpatica) contributi cu banuti ca familiile sa stea gratuit in Casa McDO cat au copiii in spital la tratament ca sa nu mai fie despartite si sa asigure confort emottional celor mici. Am scris despre asta si pe insta, vedeti mai jos (si sunt multe articole pe blog despre casa Ronald McDonald pentru ca am fost de cateva roi acolo si cunosc multa lume din fundatie). Saptamna aaceast care vine e cea in care puteti dona (sau lasa din rest) in cutiile speciale din toate restaurantele, pentru aceeasi cauza minunata.

Pe Olly a mea am dat-o deja unei fetite 😊

*

La ora la care scriu tocmai s-a terminat maratonul prin Bucuresti si s-a reluat traficul; stiu ca astazi a fost multa lume nervoasa din cauza traficului deviat, dar e o actiune foarte mare, recunoscuta international si face mult binem(si pentru sport, dar si pentru promovarea turismului din Bucuresti)

In aceeasi directie, pe 5 octombrie, cea de-a saptea editie a crosului Sun Challenge a adus impreuna mai mult de  300 de alergatori pasionati de natura, sport si implicare civica, in decorul unic al Parcului Natural Vacaresti. Impreuna, acestia au reusit sa stranga peste 10.500 de euro din taxele de inscriere la cele trei trasee disponibile – 5 km, 10 km si 20 km. Fondurile vor fi directionate integral catre protejarea celor sase specii de amfibieni care traiesc in ecosistemul urban unic din parc.

E o minune a naturii Delta Vacaresti si faptul ca exista in lateralul Bucurestiului. Sa stiti ca puteti vedea acolo, in habitat natural, multe pasari, iar asta ar trebui si sa ocrotim si sa celebram prin toate mijloacele… (sunt orase din lumea asta unde sunt boxe amplasate in parcuri sau locuri de odihna care difuzeaza sunete de pasari ca sa li se para si lor ca e natura vie… am scris pe urban.ro acum ceva vreme de asta, cititi aici)

*

Si ca sa raman la natura, saptamana asta presa internationala a remarcat ca un adolescent a inventat un robot subacvatic cu forma de testoasa pentru monitorizarea recifelor de corali. Robotul este gandit sa fie mai putin perturbator decat vehiculele subacvatice clasice, folosind miscari inspirate de testoase.

Copiii acestor vremuri sunt foarte creativi si mai orientati catre ecologie decat noi… bine, au si o intelegere mai profunda a noilor tehnologii, iar unele tari incearca sa-i protejeze de pericolele internetului

Italia a aprobat o lege care reglementeaza utilizarea inteligentei artificiale, prevazand responsabilitate, trasabilitate si supraveghere umana. Legea interzice distribuirea de continut generat de AI daca provoaca daune, si limiteaza accesul la anumite tehnologii pentru tinerii sub 14 ani, cu acord parental.

Va mai arat ceva tres tres simpa de la Adidas, balerini sub brandul lor… (cu o campanie de advertisind minunata)

***

In aceste articole de sfarsit de saptamana mi-am propus sa nu scriu despre carti. Ele vor fi puse intr-un articol separat, mai ales ca nu am scris de multa vreme despre ce am mai citit si s-au adunat titluri.

Dar semnalez castigatorul Nobelului pentru literatura – László Krasznahorkai care are doua carti traduse la noi la Editura Trei in colectia Anansi. World Fiction, “Intoarcerea acasa a baronului Wenckheim” si “Satantango”

Cand eram mica, obisnuiam sa cred ca parintii mei stiu totul. Ca pot repara orice, ca au raspuns la orice intrebare si ca lumea incepe si se termina cu ei. Ani mai tarziu, mi-am dat seama ca multe dintre raspunsurile mele, cele pe care le dau acum instinctiv, sunt de fapt ecoul a ceea ce s-a impregnat in mine din acei ani.

Poate ca nu am mostenit trasaturi evidente — am alte gesturi, alte cuvinte si alta educatie — dar am pastrat de la ei regulile de baza cu „sa nu minti, sa nu furi si sa-ti faci treaba cat mai bine”. Si sa nu am datorii, de niciun fel.  Si, fara sa-mi dau seama, le duc mai departe, in fiecare zi.

Sunt studii care spun ca peste 70% din ceea ce suntem vine din ce am vazut acasa. Nu doar in trasaturi sau expresii, ci in felul in care privim lumea. Asa se formeaza increderea, respectul, felul in care invatam sa ne descurcam. Chiar si atitudinea fata de bani e in aceasta categorie: cercetarile de la University of Cambridge arata ca obiceiurile financiare se formeaza pana la varsta de 7 ani. Sapte ani… exact perioada in care, de obicei, stam cel mai aproape de parinti. Ele se rafineaza cu anii si la adolescenta, odata cu ceva autonomie, incepem sa avem incredere in noi sa administram cu responsabilitate banii.

Poate ca nu ne gandim la asta, dar atunci cand ii vedeam pe parinti platind facturile, cumparand cu grija, spunand „mai bine pastram ceva pentru mai tarziu”, invatam, de fapt, despre responsabilitate.
Si cand ii vedeam bucurandu-se de o vacanta, cumparand o carte sau o floare fara vreun motiv anume, invatam despre bucuria de a trai. Doua lectii simple, dar esentiale: una despre prudenta, alta despre libertate.

Mi-ar fi placut sa am o educatie financiara, dar pe vremea primei parti a adolescentei mele nu exista nici ideea aceasta si nici gandul ca vom avea independenta si libertatea sa facem propriile afaceri si sa ne administram/ investim banii intr-un mod inteligent care sa fie in favoarea noastra.

Acum, cand ma uit la generatiile mai tinere, mi se pare frumos ca pot invata aceleasi lucruri, dar intr-o forma care le e mai aproape. Cu aplicatii, carduri, transferuri instant, dar cu acelasi sens — acela al grijii.

Raiffeisen Bank a lansat un cont pentru adolescentii intre 14 si 17 ani, exact pentru a deschide dialogul dintre parinti si copii despre bani si incredere. E mai mult decat un cont: e o invitatie la conversatie si o dovada de incredere. Parintele merge cu adolescentul la banca, deschid impreuna contul, si din acel moment incepe o poveste despre responsabilitate si libertate, spusa in limbajul acestei generatii.

Avantajele acestui cont pentru adolescenti sunt:

• Primeste bani instant: fie ca e vorba de bursa, alocatie, bani de buzunar de la parinti sau de la prieteni, banii ajung in cont imediat daca sunt trimisi dintr-o banca din sistemul de plati instant. 
• Plati rapide cu cardul in magazine sau online.
• Retrageri gratuite de numerar de la orice ATM din Romania.
• Acces la aplicatia Smart Mobile, cu vizualizare sold, tranzactii si notificari instant.
• Functii de siguranta: blocare card si solicitare card nou direct din aplicatie.

Contul poate fi deschis in orice agentie Raiffeisen. Parintele trebuie sa mearga impreuna cu adolescentul.

• Deschiderea contului este complet gratuita; ZERO comisioane pentru administrarea contului si cardului, a aplicatiei Smart Mobile, pentru incasari, plati cu cardul si retrageri de la ATM, fara nicio conditie. 
• Bonus financiar de pana la 300 lei:
• 150 de lei direct in cont, la sfarsitul lunii urmatoare deschiderii contului.
• Inca 50 de lei daca face cel putin o plata la comercianti (online sau in magazin) cu noul card, in luna deschiderii contului.
• Si inca 100 de lei daca foloseste cardul pentru cel putin 10 tranzactii, in primele 3 luni de la inrolare.

Astfel, noul produs completeaza procesul de planificare financiara, oferind tinerilor nu doar incredere, ci si oportunitatea unor experiente practice si sigure de gestionare a banilor, intr-o etapa esentiala a formarii lor.

Cum ziceam, mi-ar fi placut sa am educatie financiara inca din adolescenta, mi-ar fi fost mai usor in administrarea banilor ca adult. Cand s-a deschis serviciul Banking 1:1 de la Raiffeisen am discutat mult cu expertii financiari, toate intrebarile mele nerostite la vremea lor la scoala sau acasa pentru ca nu erau vremurile pentru asa ceva.

Eu in familie am invatat sa fiu atenta, sa nu risipesc, sa ma bucur de ce am (pentru ca nu eram cei mai instariti oameni din oras 😊) Poate de asta mi se pare frumoasa ideea acestui cont pentru adolescenti de la Raiffeisen, pentru ca ne aminteste ca, indiferent de varsta, ducem mai departe ceva din cei care ne-au crescut. Un gest, un vis, o atitudine.

Asa ca te invit sa te gandesti putin: Ce ai mostenit tu din familia ta? Poate e curajul tatalui tau, poate e rabdarea mamei, poate e modul in care iti planuiesti ziua sau iti gestionezi banii.

Pentru ca, oricat de moderna ar fi lumea in care traim, un lucru ramane mereu adevarat: in familie, tot ce faci, faci din iubire.

Ieri am primit de la simpaticii de la Secom (al caror client sunt de multa vreme) produse din nou agama Good Routine care e o gama extensie cu alimente, shake-uri si suplimente pentru un stil de viata sanatos.

Eu am cumparat deja dintre produse (am scris si pe urban.ro despre ele, aici  😊 )

Cum citesc In aceste zile cartea Mintea Imuna – Noua Stiinta a sanatatii, mi s-a parut frumoasa coincidenta asocierii produselor Good Routine cu aceasta carte pentru ca exact asta face domn docto Lyman -ne invata mici exercitii practice care, odata introduse in rutina zilnica, ajuta la o viata mai sanatoasa.

Despre gama good  routine aici, pe urban.ro, mai jos despre carte pe care o recomand din inima. Mai bine cititi la prima mana de la un medica adevarat, recunoscut pentru cercetarile sale si premiat pentruu ce scrie, decat sa intrati pe mana unul sarlatan de internet care va spune aiureli plecand de la temele abordate de domn doctor.

„Mintea imuna. Noua stiinta a sanatatii” de doctor Monty Lyman medic si cercetator, implicat in neuroimunologie si domenii conexe.

Cartea se ocupa cu ideea ca mintea si sistemul imunitar nu sunt doua entitati separate, asa cum s-a crezut mult timp, ci ca exista o interactiune stransa intre ele, care influenteaza nu doar sanatatea fizica, dar si cea mentala.

Poate inflamatia cronica sa duca la depresie? (ai am eu un raspuns de amator, care are grija de multi ani sa reduca inflamatiile din corp, sau cel putin sa le tina sub control: uneori aceasta lupta continua te oboseste si e o treapta spre o mai proasta dispozitie… nu ma bag in partea clinica – depresia, pentru asta cititi cartea)

Pot medicamente folosite pentru boli „externe” (ca artrita) sa aiba efecte asupra sanatatii mintale?-> e una  din temele din carte

Cum ar putea microbiomul intestinal sa influenteze comportamentul prin nervul vag?

Domn doctor combina informatii stiintifice recente, studii in neuroimunologie, exemple clinice si sfaturi practice privind modul in care putem influenta acest sistem imunitar-minte pentru a ne proteja sanatatea generala.

E frumos cum  cartea leaga domenii care adesea sunt separate (imunitatea, sanatatea mintala, microbiom, neurologie). Asta ofera o privire mai holistica asupra sanatatii. Desi sunt concepte complexe, autorul pare ca le explica intr-un mod relativ digestibil, cu exemple, analogii.

E o carte care e foarte noua in abordare si asta are si parti bune si parti rele:

Ideile nu toate sunt inca „consacrate”; unele sunt ipoteze sau relativ noi in cercetare, deci nu toate recomandarile au dovezi solide pe termen lung.

Aceasta abordare lasa loc pentru multi sarlatani sa vanda gogosi pe teme conexe. Cartea ofera perspectiva, educatie si schimbari de stil de viata, dar nu inlocuieste sfatul medical.

Cartea a aparut in Ro la Editura Public (o gasiti aici) a si, desi stiam ca e o editura super serioasa si nu publica lucruri sau Autori stranii, tot am cautat sa citesc despre Dr. Monty Lyman, care e britanic si are 33 de ani si om f serios 😊asta pentru ca ma stereaza tare toti gugustiucii care scriu pe net despre sanatate fara sa aiba studii.

P.S. am primit mai mule daruri de la Secom (multumesc f f mult, doamnelor) dar pe astea le-am si deschis… bites din migdale si curmale (cu sructura unor jeleuri) sunt f f f bune si foarte sanatoase , punga e langa birou am dovedit cateva de ieri, iar Granola cu goji si stafide m-au insotit de dimineata 🙂

M-am intalnit cu notorietatea de pe la 20 de ani. Nu ma recunostea lumea pe strada (slava domnului) dar, pentru ca lucram la radio si faceam o emisiune cu “lacrimi si suspine”, veneau ascultatori la receptia radioului ca sa ma cunoasca. Doamna de la receptie avea consemn sa le spuna tuturor ca nu mai sunt in radio si, asa, scapam.

Cand am facut emisiune la tv mi s-a parut cel mai consuming lucru din lume, desi nu era o munca grea – o emisiune saptamanala de o ora, pentru care inregistram introurile in 20 de minute maximum. Credeam ca disconforul este de la faptul ca nu-mi placea expunerea si nici mentalitatea din televiziuni cand oamenii de pe sticla, prezentatorii, sunt mai cu motz decat restul lumii. Eu veneam din radio unde eram toti egali. Astazi, dupa niste intalniri cu psihologi si cu ceva carti, stiu ca sunt introverta si nu e confortul meu sa ma expun in niciun fel. (chiar daca m-am antrenat /educat pentru asta)

Nici la revista nu a fost complicat. Oamenii ma vedeau in poza din editorial, m-au cautat unii sa ma alerge pentru un pictorial inspirat de teme religioase, dar nimic de neevitat.

In epoca internetului, am inceput repede sa am audienta dar fara sa ma expun pe mine, fara poze multe (strictul necesar cat sa se vada ca sunt vie si exist) si fara detalii din viata privata, comunicand in spatiul public lucruri culturale relevante.

Notorietatea este o forma particulara de putere: aduce vizibilitate, recunoastere si validare, iti da curaj sa incerci mai multe, ai si avantaje financiare, dar rareori dureaza.

 Si cred ca e vital sa stii sa administrezi momentele in care nu mai esti notoriu. (am scris de multe ori despre ce sa va intampla cu celebritatile de Instagram  cand notorietatea lor se va diminua… pentru ca vom avea depresii si multe chestiuni care implica sanatatea mintala – Cazul Morodan mi-e cel mai la indemana pentru exemplificare).

Atat sportivii de performanta, cat si politicienii sau participantii la reality show-uri experimenteaza acelasi drum abrupt – ascensiunea in lumina reflectoarelor, urmata de inevitabila retragere in anonimat. Intrebarea esentiala este ce se intampla cand nu mai esti celebru si cum reusesti sa iti reconstruiesti identitatea.

In sport, gloria este adesea limitata de timp. Corpul imbatraneste, performantele scad, iar publicul isi muta atentia spre noile generatii. Studiile din psihologia sportului arata ca multi atleti retrasi se confrunta cu depresie si anxietate, pentru ca intreaga lor identitate era definita de competitii, medalii si aplauze. Fara aceste repere, apare un gol existential. Cei care reusesc sa traverseze tranzitia o fac prin redefinire: devin antrenori, mentori sau ambasadori ai sportului, transformand notorietatea trecuta intr-o resursa pentru altii.

Politicienii trec printr-o provocare similara. In timpul mandatului, traiesc intr-un univers de putere, influenta si vizibilitate. Odata iesiti din functie, pierd nu doar atentia presei, ci si sentimentul de relevanta sociala. Multi raporteaza o „cadere de pe scena” insotita de izolare si frustrari. Totusi, exista si exemple pozitive: fosti lideri care isi gasesc un nou rol in educatie, diplomatie sau activism civic. Reusita lor depinde de capacitatea de a accepta ca puterea politica a fost doar o etapa, nu intregul sens al vietii.

Participantii la reality TV traiesc poate cea mai brutala forma de pierdere a notorietatii. Ei trec in cateva luni de la anonimat la o vizibilitate exploziva, apoi inapoi la uitare. Pentru multi, acest ciclu rapid produce confuzie identitara, depresie si un sentiment de abandon. Publicul ii recunoaste inca pe strada, dar interesul mediatic se muta pe urmatorul sezon. Lipsa unei pregatiri psihologice pentru aceasta tranzitie lasa urme adanci. Doar cei care reusesc sa valorifice momentul pentru a-si construi o cariera sau o directie clara isi pastreaza echilibrul.

Am scris acum ceva ani o carte despre X Factor Romania, dupa ce am petrecut doi ani printre concurentii si echipele de productie din doua sezoane. La momentul respectiv am ajuns sa vorbesc cu un psiholog american care mi-a explicat ca acesti concurenti trec prin asa de multe schimbari emotionale cu risc de depresie, incat companiile de asigurari nu-i asigura pe concurenti pentru 3 ani de cand incepe emisiunea. E vorba si de adrenalina de la live-uri (care functioneaza ca un drog), dar si de pierderea notorietatii odata cu terminarea emisiunii.

Indiferent de domeniu, pierderea notorietatii scoate la suprafata aceeasi intrebare: cine esti dincolo de lumina reflectoarelor? Ce faci cand nu mai esti definit de aplauze, voturi sau audienta?

Raspunsul sta in capacitatea de a te reinventa si de a invata ca valoarea personala nu se masoara prin numarul de fani, ci prin sensul pe care il dai vietii tale. Cand gloria se stinge, supravietuiesc cei care transforma amintirea succesului intr-o fundatie pentru un nou inceput.

Vorbeam zilele trecute cu un prieten regizor de film care a avut un parcurs exceptional: anul trecut a facut ocolul lumii cu filmul lui si a fost in cea mai mare competitie de film din lume. El mi-a spus ca daca acum s-ar incheiaa viata si cariera lui, pentru tot ceea ce a trait in ultimele luni e atat de recunoscator incat e impacat cu sine si cu ideea de succes.

Sigur ca munceste in continuare si, in lumea lui, dupa reperele lui, si-a fixa alte obiective de succes, dar implinirea pe care o simte e mai puternica decat orice celebritate sau notorietate. Pentru ca nu-l recunoaste chiar toata lumea pe strada.

Stiu ca i-am spus in conversatia in care mi-a marturist asta (si ca a inceput deja pregatirea de filmare pentru noul lui proiect) ca inteleg mult din incarcarea emotionala, din umplerea sufletului cu rezultatele muncii tale. Pastrand proportiile, pentru ca amicul meu e f f f tare in domeniul lui, eu nu simt deloc nevoia sa ma laud cu interviuri internationale si o fac minimal doar ca sa fie audienta pentru articolele despre ei; nu m-am fotografiat cu celebritatile internationale pe care le-am intalnit, nu pastrez alte amintiri decat emotia din sufletul meu.

Am o viata care pare oricum ireala, plina de lucruri incredibile pentru copilul care am fost, – ditrun orasel mic si sarac – sunt foarte recunoscatoare pentru tot ce am trait sau traiesc.

Tu ce faci cand/daca nu mai esti celebru, iti ajunge succesul (fie si trecut)?

In ultimele zile ma trezesc tarziu fata de ora mea standard… eu ma trezesc la 5 dimineata de obicei, iar acum trezirea e undeva pe la 7 si ceva…

Nu sunt mai obosita decat in alte zile, pur si simplu asa ma trezesc ( nu folosesc alarma decat cand plec la aeroport la o ora mica si vreau sa fiu sigura ca nu incurc ceva)…

Acest delay care-mi complica un pic si programul zilnic pentru ca eu scriu mult de la 6 jumatate la 10, ora cand lumea devine activa, m-a facut sa mi reamintesc o teore a mea de multi ani.

Daca ati remarcat ca intre 5 ora de trezire si 6 si jumatate cand ma asez la scris e o distanta 😊 sa stiti ca timpul acesta  e alocat dusului, cafelei si… privitului in gol, inainte de a face programul zilei.

De pe la 30 de ani ma gandesc ca atunci cand ne trezim e nevoie ca sufletul sa ajunga acasa, si de asta avem nevoie de cateva minute noi cu noi, in pat sau la cafea…

Nu mai stiu de ce am ajuns la aceasta concluzie – ca sufletul vine acasa dimineata… dar, pur si simplu, asa simt… ca e nevoie de putin timp sa se aseze sufletul la locul lui 😊

Nu-mi aduc aminte ce visez decat rareori, deci nu are legatura cu visele.

In week end am cautat sa citesc  in ce culturi exista ideea de “revenire acasa a sufletului dimineata” si am citit ca in traditia populara romaneasca  exista credinta ca, in timpul somnului, sufletul poate „umbla”, „pluti” sau „se desprinde” temporar de trup, iar la trezire se intoarce. De aceea, uneori se spunea ca nu e bine sa trezesti brusc pe cineva, pentru ca „nu i s-a intors sufletul inca”.
Culmea e ca nu suntem singurii care au aceasta traditie pentru  ca africanii si amerindienii cred ca sufletul calatoreste in vis (pentru a primi mesaje, a intalni stramosi etc.). Dimineata, el se reintoarce, aducand „darurile visului”.

Si in spiritualitatea indiana (hinduism, yoga, vedanta) somnul profund este vazut ca o stare in care Atman (sufletul individual) se contopeste temporar cu Brahman (Sufletul universal). Cand ne trezim, Atman „revine in trup”, adica „se intoarce acasa”.

Nu cred in fantome si spirite care bantuie pe langa noi, dar mi se pare ca avem nevoie de cateva minute bune in fiecare zi ca sa ne asezam in corpul si mintea noastra, inainte de a ne pregati pentru ce avem de rezolvat in acea zi.

Medicii spun ca atunci cand ne trezim, cel mai sanatos lucru pe care il putem face este sa ne oferim cateva momente de reconectare constienta — sa nu ne ridicam brusc, ci sa respiram adanc, sa ne simtim corpul si sa ne aducem mintea in prezent. Dupa orele de somn, sistemul nervos este intr-o stare de tranzitie intre relaxare si activitate, iar trezirea lenta permite inimii, tensiunii arteriale si respiratiei sa se stabilizeze. Este recomandat sa bem un pahar cu apa pentru a rehidrata organismul, sa deschidem geamul sau sa iesim cateva minute la lumina naturala (ajuta la reglarea ritmului circadian) si, daca putem, sa facem cateva miscari usoare de intindere pentru coloana vertebrala si articulatii.

Mi-am adus aminte cu aceasta ocazie de filmul „21 Grams” (2003), regizat de Alejandro González Iñárritu, care este o drama intensa despre pierdere, vinovatie si legatura invizibila dintre vieti aparent fara legatura. Povestea urmareste trei personaje — un profesor bolnav de inima care asteapta un transplant, o femeie devastata de moartea familiei sale intr-un accident si un fost detinut care incearca sa se redreseze spiritual — ale caror destine se intersecteaza tragic in jurul aceluiasi eveniment. Titlul se refera la celebra teorie potrivit careia sufletul cantareste 21 de grame, adica greutatea pe care o pierde trupul in momentul mortii. Filmul exploreaza astfel, intr-un montaj fragmentat si poetic, cat valoreaza o viata, cat costa o vina si daca sufletul poate fi masurat in ceva atat de concret.

(sau poate traseul gandurilor a fost invers, de la film la credinta mea ca sufletul vine acasa pentru ca am vorbit cu Eduard de interviu cu Arriaga care a lucrat mult cu Inarritu)

Sambata a fost ziua mea, iar asta a facut ca saptamana sa fie presarata de mesaje emotionante de la oameni exceptionali. Nu o sa “dropping names” aici, pentru ca nu despre asta este vorba.

Pentru mine ziua de nastere are doua reguli: nu muncesc (e ziua mea si fac fix ce vreau cu ea) si nu pun presiune pe ea: e o zi aproape ca oricare alta. Soarele rasare la fel si azi, si a plouat bine mercic si ieri si vineri, adica lumea merge mai departe in regulile ei, trebuie doar sa “ne asezam in viata noastra” si sa traim cu recunostinta si atentie.

Daca-mi doresc ceva pe viitor, pentru anii care vin este “sa nu ma acresc” – sa nu critic cu aerul de superioritate ca le stiu eu mai bine, sa nu mi se para ca stiu, sa raman curioasa si atenta, si sa gasesc resurse sa pot sprijini tinerii care ma impresioneaza. Fie si cu o vorba buna sau o carte.

Stiu ca voi remarca greseli si le voi semnala, dar tonul face muzica, iar daca din ce semnalez  lumea poate invata ceva – desigur, trebuie sa ofer si documentare pentru a invata – voi fi happy 😊
Si, desigur, imi doresc sanatate si minte limpede si focusata, ceea ce va doresc si dvs.

Acum lucrurile pe care le-am remarcat saptamana asta.

Am vazut in screener Gasca de la Drept un film cu tineri, pentru intreaga familie, care vorbeste despre valori ca prietenie, loialitate, incredere. Filmul intra din 10 octombrie pe ecrane, e romanesc si dincolo ca e pozitiv si emotionant, dar fix un film de duminica fara pretentii de film artistic model festival, mai degraba model Hallmark,  dincolo de toate astea e distributia – avem in prima linie o gasca de tineri care abia au iesit de pe bancile scolii sau aproape (Tudor Cucu-Dumitrescu, Ileana Puiu, Cezara Petredeanu, Vlad Brumaru,  Maruca Baiasu, Theodor Soptelea, Ionut Daniel Ionescu, Serban Lazarovici, Vicky Raileanu si Denis Hanganu) si in linia a doua, practic suport pentru poveste si sprijin pentru tineri o altilerie grea de actori –  Adrian Titieni, Andi Vasluianu, Tania Filip, Alex Conovaru, Dana Voicu, Daniela Nane.

Denis Hanganu si Vicky Raileanu nu mai intra la categoria “practic iesiti de pe bancile scolii”, dar i-am pus la “tineri”… sunt doi oameni cu foarte mult bun simt si foarte disciplinati in munca lor, si ar ajuta oricand un coleg de breasla.

E foarte frumos cum adultii cu experienta multa sunt sprijin pentru tineri, mi-a placut mult asta. Filmul e regizat de o tanara la debut – Mihaela Anitei.

Am multe de scris despre acest film si schimbul de generatii care e frumos exemplificat aici, dar o sa scriu pe urban.ro.  Semnalez insa ca avem ince o femeie regizor si asta e super super simpa.

Si ca sa raman tot la filme, saptamana asta am descoperit podcastul Ora de film (exact ca numele emisiunii pe care am prezentat-o la Digi un sezon – pt ca nu era deloc pt mine televziunea, imi aducea un asa mare disconfort…)  Spre rusinea mea nu stiu cum ii cheama pe cei doi realizatori, dar curiozitatea lor reala face ca acest interviu cu Stefan Iancu sa fie f bun… (am aflat intre timp cum ii cheama Cristi Jumară și Ciprian Turlea )

Sigur ca si Stefan stie ca trebuie sa livreze povesti daca tot a iesit la un podcast. Si el e un tanar f citit, f disciplinat si, mai presus de toate, care trage tare de el ca sa depaseasca orice bariera… Imi place mult de Stefan Iancu, mult mult… si nu pentru ca e frumusel, asta e bonus pentru fetele de varsta lui 😊

Acum alte stiri care mi-au atras atentia si care sunt frumoase, caci avem nevoie mult si de asemenea stiri

Octombrie e luna care pune lumina roz pe cancerul la san ca sa reaminteasca cat de important e sa ne facem control periodic. Fundatia Renasterea a avut o super actiune ca in fiecare an, a luminat in roz palatul Cotroceni, partenera de viiata a domnului Nicusor Dan, Mirabela  Gradinaru, a participat la eveniment.

Si Primark are toata luna o colectie de lenjerie post operatorie, testata cu medici… Primark a facut si o donatie catre Fundatia Renasterea. Daca aveti pe aproape persoane care se confrunta cu cancerul la san, cumparati-le sutienele din colectie, sunt si cochete si gandite sa le protejeze. Si le faceti o bucurie care o sa le aduca confort (am scris pe urban, aici, mai multe)

Am citit in The Guardian un raport global care arata ca actele de bunatate voluntara (donat, ajutat persoane, voluntariat) au ramas cu peste 10 % mai ridicate comparativ cu perioada pre-pandemica. (The Guardian)

Si am vazut ca in Franta a folosit fluviul Sena pentru a racori peste 800 de cladiri in zilele caniculare — o strategie urbana de adaptare la schimbarile climatice. Avem si la Cluj o asemenea instalatie, caci tinerii de acolo sunt f f conectati la ce e nou in lume… bravo lor.

Stiu ca au fost necazuri mari in sistemul de Sanatate din RO, cu copii morti – ceva oribil… dar s-au intamplat si lucruri bune. Am avut o premiera medicala, numita Telepatologie

Reteaua de sanatate REGINA MARIA deruleaza un proiect de telepatologie: un examen intraoperator realizat la distanta – chirurgia a avut loc in Bucuresti, iar anatomopatologii au contribuit din Cluj-Napoca, folosind imagini video de inalta rezolutie. Proiectul a fost un succes, demonstrand ca astfel de tehnologii pot fi folosite in Romania si, daca am avea medici uniti de oriunde in RO pentru binele pacientilor, am putea face f f multe in aceata tara. Pentru ca medici buni si destepti avem.

Tot in Ro, o avem pe minunea de fata Mihaela Cambei care e super frumoasa si cocheta si sportul pe care-l face ea este… ridicarea greutatii, haltere. La Campionatul Mondial de haltere de la Førde, Norvegia, Mihaela  a castigat aur la smuls (94 kg) si doua medalii de argint, una la aruncat (114 kg) si cealalta la total (208 kg).

Si ca sa raman la sport, in varianta divertisment insa, imi place mult castingul de la Asia Express . Ma uit ca mi-a atras atentia o prietena ca sunt tipologii foarte diferite si cunosc cateva persoane care au fost in competitie.

Imi place Alex Ion – din echipa actorilor -, il stiu de multi ani, un om de super caracter, cu o minte si o disciplina brici. Super educat si mi-a placut mult ca atunci cand au avut o proba cu o persoana trans a fost protector si cu mult bun simt (bonus, si o sotie superba; ea nu e acolo in competitie dar sa o cautati… superba si desteapta). Altfel, e frumos ca il descopar ca om pe Stefan Floroaia, colegul lui. Nu-mi place deloc ca actor, nu are skills pentru meseria asta, dar are muschi😊 si acum am vazut ca are si suflet 😊

Si-mi plac sportivii. Stiam ca Dan Alexa e o minte brici si un caracter protector( banuiesc ca e f f greu sa tii in frau un vestiar de fotbalisti, iar el ca antrenor a avut psihologia – din instinct sau lectura – sa faca super treaba pe unde a fost antrenor). Iar pe Gabi Tamas l-am vazut acum ceva ani intr-un interviu unde se vedea ca simte in ce directie se duce jurnalistul si il executa din trei cuvinte, politicos dar super smart, cu deriva autoironica, si fara calepentru jurnalist de a mai avansa in directia aceea.

Nu ma pricep deloc la fotbal (gloria mea – cu gasca de la gratar – e ma cunosc adica ei stiu cine sunt eu si ca exist in acest spatiu si ne mai si conversam din cand in cand) cu Ion Alexandru de la Eurosport si Dan Pavel de la Antena 1 pentru ca ei au comentat meciurile nationalei 😊; dar in mintea domnilor din gasca mea e mai tare ca ii stiu pe acesti domni decat ca am fct interviuri cu DeNiro, Sharon Stone sau Staley Tucci 😊)

Daca vreti sa cititi o carte despre un antrenor legendar, care nu e doar despre sport e si despre cum unesti o echipa cu tipologii si ambitii diferite, cititi 11 Inele de  Phil Jackson.

Si sa va uitati putin la Asia Express cu gandul sa urmariti cat de elegant il conduce Dan Alexa pe colegul de echipa, Gabi Tamas care are caracter de Denis Pericol public, dar loialitate multa, suflet mare si minte brici, super super smart.

Bonus daca ati ajuns pana aici, super cantecul care e pe coloana sonora/ chiar pe generic a filmului The Seduction cu Anamaria Vartolomei protagonista, care imi place tare – de cantec zic, dar si filmul e fain. Woodkid a fost si in RO

Influenta este una dintre cele mai subtile forme de putere pe care le exercitam in viata de zi cu zi. Nu se reduce la pozitii oficiale, la numere ale audientei din social media sau la autoritate impusa prin forta, ci la abilitatea de a inspira, de a mobiliza si de a orienta comportamentele si emotiile celorlalti.

Iar zilele acestea cu victoria moldovenilor in alegeri (care ne-a adus bucurie si speranta) si felul in care Moldova a stiut sa se fereasca de influenta malefica exercitata prin fake news m-au facut sa ma gandesc la influenta vs putere.

E o carte care se numeste The Power Paradox, unde autorul –  Dacher Keltner –  arata ca paradoxul puterii se afla tocmai aici: castigam influenta prin empatie, generozitate si grija fata de altii, dar riscam sa o pierdem atunci cand uitam tocmai aceste valori.

Castigam influenta in mod natural atunci cand contribuim la binele comun. In grupuri, oamenii tind sa acorde ascultare si respect celor care asculta cu atentie, ofera sprijin si creeaza un sentiment de siguranta.

Am intervievat zeci de lideri in proiecte speciale, multi din alte colturi ale lumii cu o  alta mentalitate in care au crescut, am citit si despre multi lideri ai lumii si deciziile lo, si stiu un lucru: liderii reali nu sunt cei care se impun prin forta/putere de orice fel, ci cei care arata grija si responsabilitate.

 In familie, la locul de munca sau in comunitate, influenta se construieste prin gesturi marunte, prin disponibilitatea de a asculta, prin echitate si prin capacitatea de a oferi incredere.

Paradoxul apare in momentul in care influenta devine stabila. Odata ce o persoana se simte puternica, incepe sa-si supraestimeze propria importanta si sa-si piarda sensibilitatea fata de ceilalti.

Exista studii care arata ca oamenii cu putere devin mai putin empatici, mai impulsivi si mai putin atenti la normele morale. In loc sa foloseasca influenta pentru a ridica grupul, risca sa o transforme intr-un instrument de satisfacere personala. Intervine desigur egoa, ceva frustrari din trecut, dorinta de acumulare personala.  Asa se ajunge la abuzuri, la izolarea liderului si la pierderea treptata a sustinerii celor din jur.

Pierderea influentei survine atunci cand oamenii nu se mai simt respectati sau reprezentati.

Viata ne-a invatat pe toti ca aroganta, egoismul si lipsa de integritate distrug increderea, iar fara incredere nu exista influenta reala. Sigur, speech-urile si training-urile au introdus cuvantul smerenie in vocabularul urban, cand acest cuvant era mai des utilizat de cei care practicau credintele religioase… tot asa a aparit in limbajul nostru – si exercitiile zilnice – practica recunostintei, cand ea era prezenta de sute de ani in rugaciunile din oricare religie.  

Istoria politica, dar si experienta cotidiana, ofera nenumarate exemple de persoane care au pierdut totul in clipa in care au folosit puterea pentru control, nu pentru sprijin.

Sunt o persoana care a avut functii de conducere de la varste la care nici nu stiam sa scriu correct cuvantul leader darmite sa inteleg ce inseamna si cum devii un lider respectat, dar cumva in mintea mea a fost  mereu un gand: cum pot sa raman etica si corecta atunci cand am putere? Cum sa nu ma ia valul si sa mi se suie la cap ce mi se intampla?

Nu am reusit intotdeauna, nu in functiile de conducere – acolo nu m-am simtit niciodata buricul pamantului (si am avut mereu sefi care mi-au dat task-uri si am avut de raportat obiective), ci mai degraba in influenta pe care as putea sa o exercit online gratie audientei care a crescut de la an la an.

Astazi psihologii vorbesc despre exercitii precum cultivarea recunostintei, mentinerea modestiei si practicarea empatiei, ca sa-ti tii capul pe umeri si sa nu te crezi miezul din gogoasa orice ai face.

Acestea nu sunt doar idealuri morale, ci ancore psihologice care impiedica degradarea generate de influenta. A ramane etic inseamna a-ti aminti constant ca puterea nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate fata de ceilalti. A ramane influent in mod durabil presupune sa folosesti fiecare oportunitate pentru a construi punti, nu ziduri. (cu mai bine de 10 ani in urma, am protestat cand Jamilla a castiat nush ce premiu la Webstock pe principiul influentei, spuneam ca nu votul publicului trebuie sa conteze 100% in acordarea premiului, ci si implicarea in actiuni care sa sprijine comunitatea… doamna Jamilla m-a certat tare si a luat-o f personal spunand ca am ceva cu dansa… N-am 😊 sper insa ca intre timp face ceva si pentru comunitate dincolo de inspiratia pentru prajituri, de altfel f bune).

In cele din urma, influenta este un test al caracterului. O castigam atunci cand avem grija de ceilalti si o pierdem atunci cand ne folosim de ei. Etica nu este o limita a puterii, ci singurul drum prin care aceasta poate sa dureze si sa genereze schimbari pozitive. Astfel, adevarata forta nu sta in capacitatea de a controla, ci in puterea de a inspira si de a sluji binele comun.

Acum ceva ani intr-un interviu cu o mare actrita castigatoare de Oscar si de multe premii m-am intalnit fata in fata cu aceste cuvinte “a doua zi dupa cel mai mare succes pe care-l ai, o iei de la zero. Soarele rasare la fel, pamantul se invarte la fel. Nu s-a schimbat nimic in lume ca ai luat tu un premiu care conteaa pt tine. E la fel ca atunci cand moare cineva drag. Oricat ai suferi, viata merge mai departe.”

Doamna in cauza, Dame Vanessa Redgrave, si-a pierdut fiica – pe Natasha Richardson – intr-un accident.

Increderea este una dintre cele mai fragile resurse pe care le avem in relatiile dintre oameni. Se construieste incet, cu gesturi mici, cuvinte atent alese si consecventa in fapte.

E ceva ce ma preocupa constant de multi ani si referitor la incredere in ceilalti, dar si la increderea in mine.

Cand eram mai tanara nici macar nu m-am gandit la increderea in sine – aveam un alt drive, performantele academice mi-au dat in capul meu o superioritate, sau o confirmare ca sunt smart,  iar asta imi aducea si increderea in mine.

Acum stiu ca nu stiu, chiar si atunci cand am notiuni multe despre un domeniu, si increderea in mine s-a mai tocit pe la colturi. Si ma gandesc de ceva vreme la aceasta fluctuatie a increderii.

Exista momente in viata in care increderea in sine pare de neclintit. Ne ridicam, facem pasi hotarati si simtim ca putem muta muntii. Dar exista si clipe in care, fara sa ne dam seama, ea se subtiaza, se pierde printre ezitari si se ascunde dupa frici.

Si ma tot gandesc unde se duce increderea in sine cand se duce?*

Zilele trecute m-am entuziasmat ca am reusit sa am un interviu emotionant cu o persoana pe care o intalneam prima data, e antrenata media corporate (deci lasa rar garda jos) si cu toate astea, in timpul interviului subiectul a ajuns la ceva atat de intim si greu de dus in viata incat ne-am emotionat amandoi foarte tare.

Si dupa ce am terminat, i-am dat un mesaj unei prietene “Mai pot face sa fie magie in interviuri, sa lase oamenii garda jos. Uite ce mi s-a intamplat…”

Si mi-am dat seama ca, pentru o vreme n-am mai avut incredere in mine cand e vorba de interviuri, desi sunt foarte pregatita pentru asta… si nu ma alint, chiar am pregatire in domenii dincolo de jurnalism care ajuta la interviuri – in psihologie, limbajul trupului/ nonverbal etc.

Fac interviuri multe intr-o luna, dar nu mai facusem de mai bine de jumatate de an, acest gen de interviu corporate cu un manager f f destept, de top la nivel international, super antrenat media, si intamplarea m-a facut sa ma gandesc mult la “unde se duce increderea cand se duce?”*

Poate ca se retrage in trecut, in acele zile in care am fost siguri pe noi, si ramane acolo ca o amintire greu de atins. Sau poate ca se ascunde in umbrele noastre interioare, in acea voce critica ce ne spune ca nu suntem suficient de buni, suficient de pregatiti, suficient de demni.

Cred ca increderea nu dispare complet, ci intra intr-o forma de hibernare, asteptand momentul potrivit sa reapara.

Cand o pierdem, simtim golul ei in toate gesturile simple. Ne indoim de alegeri banale, amanam lucruri pe care altadata le faceam fara efort, ne comparam mereu cu ceilalti.

 Increderea in sine pleaca acolo unde se hraneste din indoiala si nesiguranta, acolo unde fricile noastre devin mai puternice decat curajul.

Si totusi, viata m-a invatat  – iar acest exemplu cu interviul corporate e o dovada – ca increderea nu se rataceste pentru totdeauna. Uneori e nevoie sa o chemam inapoi pas cu pas: printr-o reusita mica, printr-o decizie respectata, printr-un „da, am reusit” spus in fata propriei oglinzi.

Increderea in sine se intoarce atunci cand ne permitem sa gresim fara sa ne judecam, cand invatam sa fim rabdatori cu noi si cand ne recunoastem valoarea chiar si in imperfectiune.

Poate ca ea nu pleaca, de fapt, nicaieri. Poate doar se ascunde ca sa ne testeze.

Ne pune intrebari incomode, ne forteaza sa privim cine suntem dincolo de aparente si ne provoaca sa crestem. Iar cand invatam sa o recuperam, descoperim o versiune mai solida a noastra, o incredere care nu se mai clatina la primul vant.

In fond, increderea in sine nu se duce. Ea se transforma in lectie, in exercitiu, in drum. Si ne asteapta mereu sa o regasim. Iar cand e cu noi – seduce 😊*

Poate va ajuta gandurile si framantarile mele… sa aveti incredere, si sa va fie bine. Increderea reapare cu primul „incerc din nou”.

„Pot. Merit. Reusesc,”, imi spun eu in fiecare dimineata… e o mantra pe care am dezvoltat-o cand aveam un accident la un picior, nu puteam merge prea bine si incercam sa ma imprietenesc cu un baston.

Poate povestesc asta alta data… 😊 sa-mi fac curaj 😊

Mi se pare ca sunt multe vesti rele promovate intensiv; de dimineata la stiri am vazut multe nenorociri si m-am gandit sa pun in spatiu public o trecere in revista de lucruri care mi-au placut saptamana asta.

Serialul Plaha. M-am bucurat pentru succesul intregii echipe. E un serial puternic, o echipa faina si m-a emotionat pe alocuri, Ma bucur ca a avut mare success si poate fac si sezonul 2. Am scris pe urban.ro despre el.

Sper ca maine seara, sa mananc ciocolata Bucuria, cu ganduri bune pentru doamna minunata a moldovenilor – Maia Sandu, foarte curajoasa si foarte foarte educata si inteligenta… superba doamna.

A fost o saptamana faina  la competitiile sportive unde la Campionatele Europene U20 la atletism de la Tampere, Stefania Uta a castigat medalia de aur la 400 m garduri, stabilind si un record al competitiei.

Echipajul de patru rame masculin format din Stefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mandrilă si Ciprian Tudosă a obtinut vineri medalia de argint la Campionatele Mondiale de la Shanghai.

Si echipajul de patru rame feminin format din Ancuţa Bodnar, Geanina Juncănariu, Adriana Adam si Amalia Beres a obtinut tot medalia de argint.

In acelasi timp, la Jocurile Mondiale, dansatorii Rares Cojoc si Andreea Matei au obtinut prima medalie de argint pentru Romania la sectiunea Standard.

A fost o saptamana  in care  am realizat ca la radio in Bucuresti, matinalele – care sunt locomotivele statiei – au inceput sa aiba femei care au opinii, nu doar voce simpatica gata sa aduca culoare. De obicei domnisoarele din matinal erau comice si tinta ironiilor.

Imi place Ramona de la radio Impuls face matinal cu amicul  Zaff – i-am zis si lui ca-mi place prospetimea si curajul ei, e o voce foarte puternica – in mesaj – si foarte curajoasa (se arunca in povestiri personale fara nicio problema); la Kiss e Corina Bacanu si ea o voce puternica si convingatoare si are curajul opiniilor ei care pot sa nu fie ca opiniile majoritatii. La Digi FM si-a gasit frumos locul Oana Zamfir care e un fel de reporter pentru invitatii destepti de acolo – imi plac mult momentele cu Florin Negrutiu si Theodor Paleologu (le urmaresc mereu  pe youtube). La Guerrilla e Gilda, care s-a intors din concediu de maternitate si care are eleganta sa-l struneasca bine pe nabadaiosul de Dobrovolschi; La Magic e Liana, regina totala acolo, imi place mult si podcastul ei – separat de ce face la radio – imi place ca e curioasa real, nu de forma ca sa bifeze niste raspunsuri care ar scora online.

Mi-a placut aceasta constatare,  faptul ca femeile au voce la propriu si au depasit stadiul de “décor sonor”, nu pentru ca ele nu erau capabile pana acum, ci pentru ca acum sunt lasate sa vorbeasca pe bune ( si si-au castigat dreptul asta).

Si cumva in aceeasi directie, doar ca e o stire de pe alte meleaguri, in Regatul Unit, finala Rugby World Cup pentru femei la Twickenham a inregistrat casa inchisa, cu peste 80.000 de spectator, iar asta arata ca sportul feminin atrage din ce in ce mai mult interes si respect.

Altfel, in aceasta saptamana a fost anuntat ca o terapie ADN promitatoare a incetinit progresia bolii Huntington cu aproximativ 75% pe o perioada de trei ani, ceea ce aduce speranta pentru cei afectati de aceasta maladie considerata anterior imbatabila.

Si tot din zona sanatatii, o campanie speciala de sanatate in zone afectate de inundatii din Punjab, India, a oferit sute de mii de consultatii medicale, a distribuit kituri de sanatate si a prevenit aparitia unor epidemii mari prin actiuni rapide si coordonate.

Si o veste de la “destepti” pe care ii citesc chiar daca nu inteleg  tot 😊 Google si IBM cred ca primul computer cuantic viabil la scara industriala e aproape, dupa progrese importante la corectarea erorilor si stabilitate. (Financial Times)

Iar un dispozitiv tip bandaj inteligent, care combina AI, imagistica si bioelectronica, accelereaza vindecarea ranilor cu aproximativ 25%. (ScienceDaily)

Si ca sa inchei intr-o directie frivola, imi place mult noua piesa yungblud cu aerosmith.

Astazi ma uit la screener cu un nou serial francez inspirat de ‘Dangerous Liaisons’ , cu o abordare mai tanara si un pic mai feminista, “The Seduction” se va chema, cu Anamaria Vartolomei si Lucas Bravo –  cel din Emily in Paris – , o productie care va fi pe  HBO. Am vzt ieri doua episoade super erotice – power – women 😊

Desigur am si citit in aceasta saptamna, si am si in week end pe to do list o carte simpa, dar mi-am promis ca nu scriu aici de carti – zona mea de confort – ci fac o postare speciala cand se aduna mai multe. Acum sunt In faza in care citesc carti despre gandirea critica😊

Si brusc, terminand de scris, imi dau seama ca saptamna asta am fost feminista dupa gandirea unora 😊 dar asa s-a nimerit ca in aproape toate lucrurile care mi-au placut saptamana asta sa fie vorba si despre femei faine…

citesc zilele acestea o carte despre sarlatanie si sarlatani 🙂

eu am plecat de la a citi despre gandirea critica si cum ne trainuim mintea sa nu luam plasa de la multi sarlatani ai internetului si, prin asocieri, mi-am adus aminte ca am citit multe articole pe site-ul  Personality and individual differences (https://www.sciencedirect.com/journal/personality-and-individual-differences ), un jurnal in care psihologi din toata lumea isi publica cercetarile stiintifice si am si scris despre asta in urma cu 3 ani 🙂 de unde se vede treaba ca ma tot preocupa acest subiect; bine, ma si lovesc zilnic de multi sarlatani

iata textul mai jos a fost scris in martie 2023… despre cartea lui Konnikova scriu zilele viitoare. am citit de fapt oua carti, Cea mai mare cacialma a fost traduse in Ro la Editura Publica, dar prima carte pe care am citit-o de aceasta autoare, psiholog si fosta jucatoare de poker, este Mastermind care nu a fost tradusa inca la noi

acesta e insa textul din 2023

Voiam sa citesc despre Trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media pentru ca aveam o mica teorie despre sarlatanii si guru de social media care cumva s-a confirmat, evident la un nivel mult mai ridicat si cu justificari stiintifice.

Teoria mea pleaca de la constatarea ca marii sarlatani ai istoriei erau niste persoane care aveau charisma, stiau sa speculeze atentia oamenilor si sa identtifice nevoile lor si sa-I manipuleze, toti aveau trasaturi machiavelice.

Enciclopedia britanica spune ca printre cei mai important sarlatani din istorie au fost

– Mary Carleton – o tanara care la 1635 s-a declarat printesa germana ca sa jefuiasca diversi bogati din Londra.

 Contele Alessandri di Cagliostro un sarlatan Italian care le promitea bogatilor pe la 1743 viata fara sfarsit cu ritualuri de frumusete secrete.

Mai aproape de zilele noastre tot din categoria sarlatani medicali e Dr Sebi care a activat in anii 80 si i-a avut client pe Michael Jackson John Travolta si alte vedete carora le promitea o tinerete vesnica a corpului prin mancare alcalina pentru a reduce aciditaatea corpului, dandu-se medic desi nu avea studii de specialitate.

Sunt mai multi sarlatani mentionati de Britannica, ii gasiti aici (https://www.britannica.com/list/8-of-historys-most-famous-charlatans-con-artists-and-tricksters ) si pentru toti am putea gasi si un corespondent in ziua de astazi cu manifestari in social media.

Ce spun studiile pe care le-am citit.

Virtualizarea lumii le permite oamenilor care se comporta intr-un anumit mod antisocial sa se concentreze pe auto-promovare.

Un studiu al comportamentului online arata ca autopromovarea excesiva in online e facuta mai ales de femei caracterizate de un antagonism egocentric ridicat, narcisism nevrotic, viziuni machiavelice, tactici machiavelice.

Adica femeile manipulatoare, rautacioase, dezinhibitoare, care agreeaza sadismul fizic si sadismul indirect au folosit Instagram pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

Persoanele care aveau o predispozitie pentru sadismul verbal si emotivitatea au fost asociate cu o perioada mai lunga de utilizare a Facebook-ului, in timp ce onestitatea, umilinta si constiinciozitatea au fost asociate cu un timp mai scurt de utilizare a Facebook.

 In plus, femeile cu un grad de extroverstim peste medie, deci de manipulare, deci axate autopromovare si sadism indirect au folosit Facebook pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

De obicei, statistic, este vorba de aproximativ 3% din populatia generala, care foloseste manipularea si denigrarea si autopromovarea. Doar ca prin puterea algoritmilor, acestor persoane li se da acum o importanta mai mare.

Astfel, tipurile cu adevarat psihopatice ajung sa domine conversatia sociala si sa isi arunce veninul otravitor si manipulator in domeniul public, nu numai fara teama de a fi opriti si fara inhibitie, dar si sustinute de algoritmi si promovate de advertising fiind platiti de diverse branduri care vor sa speculeze audienta lor.

Fiecare societate in orice perioada a istoriei a trebuit sa se confrunte cu un mic procent de oameni care au utilizat toate beneficiile societatii doar pentru ei insisi. Au trebuit sa se confrunte cu faptul ca acesti oameni, daca nu sunt tinuti sub control, pot demola structura intregii societati.

Iar polarizarea pe care o resimtim este o consecinta a exprimarii lor nestingherite online pe Instagram, Facebook, Twitter si pe forumurile de comentarii online.

Astazi vedem acelasi model de machiavelism, psihopatie si narcisism caracterizandu-i pe barbatii care sunt, de asemenea, stimulati sa foloseasca ceea ce obisnuiau sa fie strategii antisociale feminine clasice pentru a avansa in ierarhia reputationala.

Concluzia este ca exista un procent mic de oameni care genereaza o cantitate imensa de zgomot, iar asta ne denatureaza perceptia despre cum sunt oamenii normali.

Din instinct data fiind varietatea inetului facem presupunerea ca primim o reprezentare impartiala si nepartinitoare a lucrurilor care se intampla in jurul nostru.

Atunci cand te afli pe o platforma online si citesti, sa zicem, comentariile, ai presupunerea ca ceea ce vezi este ceva de genul unui esantion al opiniei publice. Dar nu este asa, pentru ca, daca zece straini ar veni la tine la intamplare pe strada, atunci ai avea un esantion de ceea ce cred oamenii la intamplare. Dar comportamentul online nu este aleatoriu, cee ace vezi e bazat pe cei care au deja succes (care nu e intotdeauna obtinut pe cai corecte) iar oamenii care posteaza nu sunt tocmai normali.

Doi cercetatori, Jonathan Haidt si Jean Twenge, spun ca oamenii care domina sectiunile de comentarii online, se ascund sub indentitati anonime , dincolo de bot-ii care sunt platiti, iar ceea ce se intampla, intr-un anumit sens, este ca avem o noua forma de poluare care este, de asemenea, sponsorizata de corporatii, si este o poluare a domeniului discursului public. Iar poluarea are loc deoarece companiile de social media fie permit, fie nu reusesc sa ii controleze pe cei cunoscuti in limbajul popular drept troli.

Pe mine ma scot din minti oamenii guru care te invata sa fii mai feminina/mai masculine (in structura lui cel mai agresiv dintre Fratii Tate care ii invata pe niste gugustiuci sa fie mai barbati nu e cu nimic mai deferit de caprioarele din toata lumea, inclusiv de la noi, care te invata sa fii mai feminine si iti vand apa in sticla care-I schimba energia si structura ca sa te ajute la sanatate… singura diferenta e ca nu sunt implicati in trafic si exploatare sexuala, dar esenta comportamentului e acelasi: n-am scoala pentru nimic, dar iti vand o iluzie – ca esti mai bogat (a), mai sanatoas(a) , mai aproape de tineretea vestinca si de sanatatea mintala absoluta.

Nu vorbesc de medici aici, ci de capriori care au citit 5 carti si sunt guru peste noapte, sau nu le-au citit deloc dar au charisma care poate pacali prostimea.

Sarlatanii sunt de cand e lumea, acum mai accentuate prin puterea social media, dar ce ma uimeste pe mine este cum de brandurile mari se asociaza cu asemenea sarlatani cand orice psiholog care a citit putin mai mult ti-ar spune ca oamenii care-si fac auto promo excesiv in social media sunt narcisisti, machiavelici,  manipulatori, personalitati toxice care, in esenta, fac foarte mult rau in societate.

Am scris zilele trecute despre ura, campania DigiTV si ce cred ca e gresit in abordarea lor… Si am facut ceva diferentieri intre termeni: critica, opinie negativa, hate online si ura propriu zisa.

Am precizat si trei carti in acel articol…

Le pun si aici doar titlurile, despre ele mai pe larg in textul de la link…

Despre Ura – Gabriel LIiceanu

Never Split the Difference – Chris Voss

Nervous States: Democracy and the Decline of Reason” de William Davies

Nu sunt specialista intr-o analiza a curentelor media si a influentei retelelor sociale asupra mintii noastre – cred ca pe tot ce tine de media moderna, Mihnea Maruta e o persoana foarte bine pregatita, cu opinii foarte fine si ar trebui sa-l cititi pe substack, aici https://substack.com/@mihneamaruta

Insa, pe mine m-a speriat tare toata ura din perioada pandemiei si, apoi, din perioada alegerilor (si post alegeri) si am vrut sa inteleg mai multe, asa ca am citit ce am gasit…

Cred in continuare ca ne ajuta pe fiecare sa vedem cat mai multe nuante ca sa putem fi mai echilibrati in abordarile noastre.

Iata alte  carti despre ura…

The Nature of Hate — Robert J. and Karin Sternberg mi-a fost prezentata ca o lucrare de referinta din perspectiva psihologiei sociale. Autorii propun o teorie in doua parti privind ura:

– negarea intimitatii, pasiune si angajament;

– povestile noilor grupe despre tinta urii — de la „dusmani ai lui Dumnezeu” la tirani. Cartea vorbeste despre manifestari ale urii in relatii interpersonale, propaganda, terorism, genocid si ofera perspective asupra unor posibile remedii.

Prisoners of Hate — Aaron T. Beck, asta e pentru cei care au studii de psihologie sau au citit multe carti/articole de psihologie pentru ca e academic tehnica, cu  abordare clinica si cognitiv-terapeutica asupra urii: Beck, fondatorul terapiei cognitive, exploreaza originea cognitiva a furiei, ostilitatii si violentei — de la abuz domestic pâna la genocid. Identifica distorsiuni mentale comune care conduc la disfunctionarea emotionala si explica cum terapia te poate ajuta sa „prinzi” aceste tipare si sa previi consecinte extrem de grave.

The Moral Psychology of Hate – Noell Birondo, e cea mai accesibila pentru un novice al  psihologiei si arata perspective diverse pentru ca este o colectie  de eseuri interdisciplinare care trateaza ura nu doar ca emotie distructiva, ci si din perspectiva morala: de ce „ura” poate reflecta semnificatii profunde despre cine suntem si cum ne intelegem unii pe altii.  Prezinta analize filosofice, psihologice si politice.

Overcoming Evil – Genocide, Violent Conflict and Terrorism – Ervin Staub, pe asta am citit-o imediat dupa alegeri pentru ca mi se parea ca societatea noastra e foarte divizata si suntem la un pas de mare necaz, n-a fost asa, dar cartea are o perspectiva orientata catre preventie si reconstructie dupa violenta in masa, si ofera insight in psihologia raului si a reconcilierii.

Cartea The Nature of Hate a lui Robert si Karin Sternberg include in anexa un chestionar de evaluare a urii conceput pentru a operationaliza teoria lor „duplex” (structura + povesti/naratiuni).

Structura chestionarului este (la nivel informational doar aproximativ caci el nu e prezentat integral, dar da o directive de evaluare si autoevaluare)

1. Dimensiuni emotionale (structura urii)

   • Negarea intimitatii („Nu vreau sa am nimic de-a face cu acea persoana.”)
   • Pasiune negativa („Prezenta acelei persoane ma enerveaza/imi provoaca dezgust.”)
   • Angajament ostil („Cred ca acea persoana merita sa fie pedepsita/exclusa.”)

2. Naratiuni asociate tintei urii
   Sternberg si Sternberg au identificat mai multe tipuri de „povesti” prin care oamenii isi justifica ura. Exemple de itemi ar fi:

   • „Aceasta persoana este un dusman al lui Dumnezeu / al binelui.”
   • „Aceasta persoana este ca un parazit / ceva ce trebuie eliminat.”
   • „Aceasta persoana este un tirant care vrea sa ne controleze.”
   • „Aceasta persoana este un strain periculos care nu apartine aici.”

3. Comportamente potentiale
   Itemi care exploreaza daca ura duce la intentii concrete:

   • „As prefera sa evit contactul cu acea persoana.”
   • „As sprijini masuri prin care acea persoana sa fie exclusa / pedepsita.”

Itemii sunt formulati ca afirmatii, iar respondentii indica gradul de acord pe o scala Likert (de ex. 1 = deloc adevarat, 7 = foarte adevarat).

Raspunsurile ofera un „profil al urii” fata de o anumita persoana sau grup. Se poate analiza ce dimensiuni sunt dominante (de exemplu: doar repulsie pasiva vs. ura cu intentie activa). Este util atat pentru cercetare academica, cat si pentru intelegerea conflictelor interpersonale sau intergrup.

Si e util pentru fiecare dintre noi cand intram intr-o zona emotionala dubioasa si avem ganduri negre fata de diferite persoane.

Citesc chiar acum o carte superbissima despre formarea emotiilor in creier, inclusiv cele negative „How Emotions Are Made: The Secret Life of the Brain”. Ii stresez pe toti prietenii sa le-o dau sa o citeasca pentru ca, asa cum o s avedeti si mai jos, cu cat avem mai multe nuante ale urii cu atat putem managerui mai bine istuatiile dificile.

Cum apar emotiile in creier: creierul functioneaza predictiv, nu reactiv; face „ipoteze” despre ce se ntampla si le corecteaza cu datele senzoriale. Emotia = un episod rezultat din potrivirea predictiilor cu semnalele (exteroceptie + interoceptie) prin intermediul conceptelor. Multe emotii sunt realitati sociale: exista pentru ca oamenii dintr-o cultura se pun de acord asupra lor (reguli, asteptari, etichete). Exemple: ce inseamna „insulta”, „respect” sau „rusine” se invata social, influentand cum „se construiesc” emotiile in situatii reale.

Ideea care ar trebui sa ne puna pe ganduri este asa -daca emotiile sunt construite, pot fi si reconstruite; iata ce sugereaza autoarea ca putem face

-imbunatateste-ti body budget (somn, alimentatie, miscare);

-imbogateste vocabularul emotional (creste granularitatea); asta inseamna sa-ti dezvolti si rafinezi setul de cuvinte/concepte pe care le folosesti pentru a descrie starile tale interioare. Persoanele cu granularitate emotionala mare recunosc diferentele subtile dintre „iritat”, „frustrat”, „nelinistit” si „furios”. Cercetarile arata ca acestea se regleaza emotional mai bine, iau decizii mai bune si sunt mai rezistente la stres.

– schimba contextul/perspectiva pentru a genera alte predictii

O singura completare mai am, pt ca simt ca ma afund in ceva pentru care am doar curiozitate, nu si scoala). exista studii care arata ca o emotie dureaza 90 de secunde in mintea noastra (efectul chimic adica), restul e intretinut de vocea noastra interioara si de ego… sa va ganditi la asta cand va apuca sa va certati tare tare cu cineva si aveti I mintea dvs adevarate dezbateri cu persoana respective…

Aici, pe urban, un text despre cele 90 de secunde…

 Am citit in acest week end articolul„The Orgasm Expert Who Ended Up on Trial” publicat in The New Yorker, semnat de Thessaly La Force, despre o doamna bizara si sarlatanca despre care sigur sigur se va face un documentar, serial. Nu stiu daca puteti citi articolul la liber pe site, eu am abonament, dar va las mai jos informatiile pricipale si la sfarsit link-ul catre textul din revista.

Americanii astia sunt uimitori, sunt masa de manevra pentru sarlatani, si dau bani pe orice prostie care e marketata cu fundita.

Acum tocmai a fost un proces impotriva fondatoarei OneTaste, Nicole Daedone, si al directoarei de vanzari, Rachel Cherwitz. Ambele au pledat „nevinovat” pentru acuzatia de conspiratie privind munca fortata si prostitutie.

(bine, intre timp povestind prietenilor ce am citit, am aflat ca avem si in romania traineri de respiratie sexuala pentru un orgasm mai puternic. De asta e bine sa avem educatie sexuala in scoala, ca lumea sa fie mai relaxata si mai informata si sa nu mai apara sarlatani care te invata sa zambesti ca sa ai o viata sexuala buna)

Ce este OneTaste si ce a fost „orgasmic meditation”

Fondata in 2004, OneTaste promova o tehnica numita orgasmic meditation (OM): un ritual in care o femeie, dezbracata de la talie in jos, primea timp de 15 minute o stimulare delicata a clitorisului de catre un partener (de multe ori un barbat cu manusi). Daedone explica denumirea astfel: „asa cum oceanul are un singur gust — gustul sarii — tot asa exista gustul eliberarii, gustul adevarului.”

La apogeul sau, in 2017, compania raporta venituri de cel putin 10 milioane de dolari anual. Daca cursurile introductive erau accesibile, cele avansate erau extrem de costisitoare: pachete care puteau ajunge la 36 000 $, iar abonamentele anuale, oferind acces prioritar (pt ca omul daca nu e si snob sa vrea sa fie primul, nu doar prost sa vrea sa fie fraierit pe foarte multi bani, se considera ratat in viata 🙂 ), costau pana la 60 000 $.

Cultura organizatiei includea case comunale unde locuiau angajati si membri tineri si atractivi, selectati strategic pentru vanzari. Sloganul „Powered by Orgasm” reflecta filosofia brandului.

Procurorii au prezentat marturii ale fostelor angajate care sustineau ca au fost exploatate: munca nedeclarata sau prost platita, presiuni psihologice, coercitie sexuala—uneori chiar obligatii de natura sexuala cu investitori pentru a aduce fonduri.

O angajata, numita in instanta „Dana”, a descris cum gatitul, plimbarile si intalnirile cu un sustinator financiar au culminat cu acte sexuale: „Ocazional OM, iar eu ii faceam fellatio.” Daedone ar fi promovat idei radicale si folosea expresia depreciativa „golden pussy” pentru femei indisponibile sexual. Grupul isi definea propriul limbaj intern—„muggles” pentru externi, „red pill” pentru initiati.

Dupa verdict, ambele  inculpate au fost trimise in detentie la Metropolitan Detention Center din Brooklyn, urmand sa fie condamnate cu pedepse de pana la 20 de ani de inchisoare. 

Contextul mediatic al cazului include discutii despre limitele wellness-ului, consimtamant, manipulare si exploatare, comparativ cu alte scandaluri de tip cult, ca NXIVM. In articol sunt mai multe  marturii ale unor doamne care au fost trimise catre clienti pentru exploatare sexuala.

Textul e aici https://www.newyorker.com/news/our-local-correspondents/the-orgasm-expert-who-ended-up-on-trial

E o nevoie majora sa punem in spatiu public informatii despre ura, sa dezbatem extremismul, polarizarea ideilor si cum sa traim in aceeasi comunitate cu intelegre si cand nu avem aceleasi opinii cu vecinii. De asta apreciez foarte mult ideea campaniei”Impreuna, fara ura“de la Digi TV, dar pe cat o apreciez pe atat de mult disconfort imi creeaza pentru ca se pun in spatiu public informatii gresite, iar unele testimoniale ale reporterilor nu aveau ce sa caute pe tv pentru ca fac mai mult rau decat bine. Unul cel putin instiga la ura 😊  dar sa le luam pe rand.

(e un subiect pe care am citit mult din perioada pandemiei  si pana acum pentru ca am vrut sa inteleg directia in care mergem. Am scris de cateva ori de cartea Nervous States: Democracy and the Decline of Reason” de William Davies

La sfarsitul articolului am sa scriu si despre experienta mea cu furia oamenilor care nu au avut aceeasi opinie cu mine. Spoiler – nu m-am gandit niciodata ca ma urasc, nu pe termen lung pentru ca au alta treaba in viata in afara persoanei mele. Cred ca e important sa cunoastem bine termenii si nuantele acestui fenomen, dincolo de experienta personala, pentru ca ne lovim zilnic de consecintele sale si ar fi bine sa reactionam ca  sa ajutam, nu sa daramam)

„Hate” ca termen de argou online a inceput sa fie folosit in anii 2000, mai ales pe forumuri si apoi pe retele sociale. Nu insemna ura pura, ci mai degraba comentarii rautacioase, jigniri sau critici facute cu intentie negativa.

Pe masura ce social media a explodat (Facebook, Twitter, YouTube dupa 2005–2010), „critica dura” a inceput sa fie etichetata tot mai des simplu ca „hate”.

Cam prin 2012–2015 presa online si influencerii au inceput sa foloseasca termenul constant: „am primit hate”, „val de hate”, „hateri”. In special in Romania, cuvantul a intrat masiv in limbajul cotidian prin zona de vloguri si muzica.

Asa se face ca azi, „hate” nu mai inseamna doar o critica normala, ci e folosit mai ales pentru critica agresiva, jigniri sau atacuri personale.

Dar e o mare diferenta intre o opinie negativa, o critica, ura si… hate-ul din argoul online, iar primele doua nu implica si ura, pot fi parte din viata fara sa fie ura  la mijloc.

Ura este, in general, definita ca un sentiment intens de ostilitate, repulsie sau aversiune profunda fata de cineva sau ceva. Este mai mult decat simpla antipatie sau suparare — are o incarcatura emotionala puternica, care poate fi persistenta si greu de controlat.

Poate fi privita din mai multe perspective:

Psihologic: o emotie negativa intensa, de multe ori asociata cu furie, resentiment si dorinta de a evita sau chiar rani obiectul urii.

Filosofic: o forma extrema de neacceptare, care poate inchide calea spre empatie, dialog si reconciliere.

Social: poate lua forme colective, de exemplu ura rasiala, religioasa sau politica, devenind periculoasa prin faptul ca alimenteaza conflicte si discriminare.

Unii ganditori fac differenta intre ura ca emotie spontana si pasagera (de exemplu, atunci cand cineva ne raneste grav) si ura ca atitudine cultivata si fixata in timp, care se transforma intr-o viziune de ansamblu asupra unei persoane sau a unui grup.

* De asta mi se par f f gresite unele dintre testimonialele reporterilor DIGI care nu au o corecta intelegere a termenilor. Interesant este ca mai mult doamnele se duc “pe campii” fiind mai degraba afectate emotional si la nivelul egourilor, din ceea ce arata exemplele lor, de opiniile negative ale oamenilor.

Sunt trei doamne care fac referire la aprecierile legate de o caracteristica personala – chip, greutate, ras, voce. Doar ca atunci cand spui „nu-mi place chipul tau”, asta nu este neaparat ura. Sa facem cateva diferentieri de nuanta in exprimare.

Cand cineva foloseste expresia “nu imi place…” poate sa fie antipatie / lipsa de simpatie. E un sentiment mai usor, poate fi doar o reactie estetica sau instinctiva. Nu implica dorinta de a face rau sau de a respinge complet persoana. Ex.: „Nu-mi place cum arata cineva, dar nu am nimic impotriva lui/ei.”

Pe un alt nivel al emotiilor “nu-mi place chipul tau” poate sa fie repulsie. E o emotie mai intensa decat antipatia, implica o reactie de respingere puternica si se simte mai bine si corect in limbaj vorbit, decat in scris- online. Totusi, inca nu e ura, ci mai degraba un disconfort emotional.

Abia pe ultimul nivel al emotiilor poate fi ura. E ceva ce merge mult mai departe decat o simpla neplacere a chipului. Inseamna sa asociezi persoana cu emotii negative persistente si sa doresti, constient sau inconstient, ca acea persoana sa sufere, sa fie respinsa sau chiar eliminata din viata ta. In acest caz, cred ca ura nu se rezuma la aspectul fizic, ci la incarcatura emotionala si ostilitatea pe termen lung.

 Deci, simpla afirmatie „nu-mi place chipul/vocea/rasul tau” exprima mai degraba antipatie sau o preferinta personala, nu ura. Iar o persoana educata si bine asezata emotional in propria minte, nu ar trebui sa ia personal si sa dramatizeze o asemenea opine.  Nu trebuie sa ne deranjeze ca altora nu le place culoarea noastra de par sau hainele noastre si nici nu e cazul sa le replicam verbal agresiv celor care au o alta opine decat noi sau alte gusturi decat ale noastre.

Ura apare cand acel „nu-mi place” se transforma in ostilitate constanta si dorinta de respingere sau vatamare. Cand cineva spune „nu-mi place chipul tau” afirmatia este mai degraba o judecata de gust sau respingere superficiala, nu neaparat ura.

Dar pentru cel care o primeste, poate fi resimtita ca un atac direct la identitate, pentru ca fata e strans legata de sentimentul de respect de sine. Daca tu o percepi imediat ca ura, asta inseamna ca mintea face o generalizare: „Daca nu-i place chipul meu inseamna ca ma respinge ca persoana.Daca ma respinge e ostil(a) fata de mine.” In realitate, poate fi doar o lipsa de simpatie, o exprimare neinspirata sau chiar o proiectie a celuilalt.

Si, da,ego-ul (imaginea si povestea pe care ti-o spui despre tine insuti )are un rol important aici: cand cineva atinge un aspect fundamental (chipul, corpul, vocea), ego-ul simte ca este atacat. Reactia imediata este defensiva: „Acesta nu e doar un comentariu, e un afront, e ura.”

E important sa intelegem ca doare asa mult o respingere estetica la adresa popriei persoane pentru ca fata e simbolul identitatii. Este „masca” prin care ne prezentam lumii.

Cand cineva spune „nu-mi place chipul tau”, nu o percepem ca un simplu comentariu estetic, ci ca o respingere a intregii noastre fiinte. Aici se activeaza ego-ul si da semnalul: „Sunt atacat, trebuie sa ma apar.”

Pe mine ma supara foarte mult ca in cazul reporterilor DIGI nu si-a pus nimeni problema sa le faca un brief despre nuantele acestui termen, dar ma ingrijoreaza si faptul ca ei nu au citit pe tema si s-au dat cu presupusul la nivelul capacitatii lor de intelegere si perceptie. Si e un subiect atat de delicat in contextul prezent, incat ar trebui sa fie responsabilitate cu ceea ce punem in spatiu public despre ura.

Bine, brusc acum stim si cine sunt reperterii necititi, superficial, egoisti, egocentristi. Si nu, nu e ura in exprimarea mea, e doar o opinie negativa. Foarte “negativa” despre cultura media a acestor oameni. (sunt insa super fan al doamnei Cristina Cileacu pentru cum a pus in context, cu intelepciune, bullyingul online la care a fost supusa acum 3 ani, cu distantare si intelepciune, folosind mai degraba cuvintul jignire, nu ura)

In gloria promourilor aiurea e domnisoara Oana Zamfir care face scanderbeg cu opiniile oamenilor “daca ai fi In fata cu mine ai mai spune asta?”cu atitudinea “– ti-ai mai pune fortele cu mine?!”, aratand muuuuulte chestiuni foarte (g)rele din caracterul sau. Iar supararile dansei sunt ca unor oameni nu le place vocea si rasul sau.

Sunt  zeci de carti, despre cum abordezi persoanele care nu au aceeasi parere cu tine si, poate, par violente si agresive

Cel mai simplu e sa dau exemplu cu abordarea cainilor violenti si agresivi: orice persoana descopera sau invata ca daca esti agresiv cu un caine agresiv, el va deveni si mai agresiv, iar calea corecta e “pe pace si intelegere”. Sau in cauzul copiilor care au tantrum…Sau, ca jurnalisti, descoperim curand ca unui subiect ostil nu-i arati ostilitate, nu te lupti sa-i pui opiniile la pamant…

*

Are domnul Gabriel Liiceanu o carte in care sunt trei eseuri, unul dintre ele se numeste „Despre ura”, carte care este o reflectie filosofica si morala asupra urii, atat la nivel individual, cat si colectiv. El analizeaza ura nu doar ca emotie, ci ca fenomen social si politic, aratand cat de periculoasa poate fi atunci cand nu este constientizata sau controlata.

Liiceanu spune ca ura nu este doar o simpla emotie negativa, ci poate deveni o forta care degradeaza relatiile intre oameni si poate justifica acte extrem de violente. Si analizeaa cum ura se hraneste adesea din diferente percepute: etnice, politice, religioase sau culturale. Ea apare cand oamenii isi construiesc identitatea prin opozitie si respingere

Cartea vorbeste despre cum ura se cultiva si se transmite: prin prejudecati, manipulare, propaganda sau prin experiente traumatizante si avertiseaza ca ura afecteaza moralitatea individului, ducand la intoleranta, violenta si lipsa de empatie. La nivel colectiv, poate conduce la conflicte, razboaie sau regimuri totalitare.

Si ceva ce ar trebui sa citeasca cat mai multa lume, inclusiv reporterii Digi, este despre cum trebuie abordata ura: prin constientizare, reflectie, dialog si cultivarea intelegerii reciproce. Dl Liiceanu pune accent pe responsabilitatea individuala in a nu lasa ura sa devina motorul actiunilor.

De asta spun ca e gresit rau implementarea campaniei cu ura, desi e nevoie de o campanie pe tema, dar ea ar fi trebuit abordata si explicata de filosofi, psihologi si sociologi, de Mihnea Maruta si Gabriel Liiceanu, inclusiv pentru reporterii care s-au dat cu presupusul despre ura pentru ca cel putin 3 promouri instiga la ura si polarizarea opniilor, cu superioritate si agresivitate, si muuuulta superficialitate pe tema.

Chris Voss, negociator FBI, are si el o carte in care dezbate cum sa abordezi discutiile/situatiile agresive. In „Never Split the Difference” sunt explicate cateva tehnici care se aplica si in cazul unei persoane care te abordeaza agresiv verbal – fata in fata, dar ele sunt valabile si pentru abordarea online unde “ba pe a ma-tii” nu e o solutie…

Ton calm si voce joasa („late-night FM DJ voice”) – Voss spune ca daca celalalt ridica tonul, tu faci invers: vorbesti incet si calm. Asta scade tensiunea.

Etichetarea emotiilor („labeling”) – pui in cuvinte ce observi: „Se pare ca esti foarte suparat.” / „Suna ca si cum te simti atacat.” – asta il face pe celalalt sa se simta auzit, ceea ce poate reduce agresivitatea.

Tacerea intentionata – dupa ce spui ceva, lasi o pauza. Multi oameni isi reduc intensitatea cand nu mai primesc „combustibil” din partea ta.

„Nu”-ul strategic – in loc de a te contrazice direct, formulezi raspunsuri de tipul „Pare ca nu esti de acord” sau „Nu ar fi corect pentru tine sa…” – asta muta conversatia de pe atac direct pe negociere.

De-escaladarea prin empatie tactica – arati ca intelegi emotia, fara sa fii de acord cu continutul jignirilor.

Am sa pun intr-un document separat cateva carti despre ura si gandire polarizata chiar extremista in online precum si un chestionar al urii, dintr-una dintre carti.

P.S au fost in viata mea profesionala multe situatii in care  nu am fost in aceeasi linie cu opiniile majoritatii. Poate cea mai notorie si puternic agresiva e cea in care am facut la revista Tabu un pictorial in care reinterpretam cu artisti din mai multe zone lucrari de arta ca Geneza, Cina cea de taina, Pieta. Cand revista a aparut la chiosuri, pentru ca eram redactorul  sef al revistei si semnasem si un text pe tema pictorialului, au fost sute de mesaje pe mail in care eram amenintata – multe cu trimiteri la perversiuni sexuale. S-a ajuns pana la oameni care m-au cautat la redactia revistei sa ma bata. In mai putin de  o saptamana s-au linistit spiritele.

Nu m-am gandit nicio clipa ca oamenii aceia ma vor ura pe viata si nici nu m-a interesat asta. Am vrut sa pun un mesaj de egalitate in spatiu public, intr-o forma artistica si, pentru mine, cateva zile de bullying nu au contat foarte mult. Dar, da, am fost speriata, si in acele zile mergeam oriunde insotita de prieteni. Dar am inteles inca dinainte de a face pictorialul ca vor fi reactii negative puternice si le-am respectat opiniile oamenilor oricat de agresiv au fost formulate, nu mi-am dorit sale schimb, doar sa pun si alta opinie langa a lor.

Sezonul 2 al seriei Limitless (Disney+) in care Chris Hemsworth  face multe experimente si invata multe despre mintea si corpul sau m-a  antins intr-un mod foarte personal (am fost pe subiect, cu experienta din viata si activitatea mea, traite in varianta  hardcore).

Primul episod e despre cum iti antrenezi creierul ca sa-ti fie mai bine odata cu batranetea… si am publicat pe urban.ro un interviu cu doamna Dr. Maya Shankar, specialist in stiinte cognitive, cea care face teste cu Chris Hemsworth si il provoaca  sa invete lucruri noi ca sa-si tina creierul antrenat. El invata, printre altele sa cante la tobe si canta cu Ed Sheeran pe Arena Nationala de la Bucuresti. Dar dincolo de deznodamantul acesta potrivit pentru un show tv (Chris canta In fata a 70.000 de oameni, totul e real si daca greseste e complicat la nivelul imaginii si pentru el si pentru Ed), dincolo de astea,  specialista ii face teste care amintesc de exercitiile pentru concentrare ale sportivilor, il duce la un antrenament Cirque du Soleil unde trebuie sa lucreze in echipa si sa aiba atentie distributiva…

Eu, inspirata de biografiile sportivilor pe care le-am citit, am mai scris despre traineri mentali ai campionilor si exercitiile lor…

Interviul cu doamna Dr. Maya Shankar, specialist in stiinte cognitive e aici (multumesc Gabi Preda, Disney Romania, pentru tot ajutorul)

Pe mine m-a “lovit” la nivel personal episodul despre  durere (episodul 2 din serie)

Chris Hemsworth invata cum e receptata durerea in creier si cum suferinta din spatele durerii are valori diferite de la om la om, iar perceptia poate fi schimbata. Si face teste in Coreea de sud cu calugari budisti, cu simulator de durere, cu soldati din armata… Trebuie sa vedeti episodul pentru ca e mai mult ca in orice altceva ce ati vazut pana acum  exemplificata expresia “cele mai mai razboaie sunt in mintea noastra, nu in afara ei”.

Mie mi-a dat un confort si o incredere foarte mare acest episod pentru ca, in lupta mea cu durerea, am ajuns cu ajutorul medicilor, psihologilor si a lecturilor cam la aceleasi concluzii.

M-am luptat multi ani cu dureri complicate (nu detaliez considerentele medicale) si, cum stiam ca este o chestiune cronica pe care o voi duce toata viata pe picioare, nu am vrut sa ma indop cu medicamente, nu am vrut sa dezvolt toleranta la cine stie ce analgezic puternic. Asa ca m-am luptat cu durerea “cu mainile goale”, desigur supravegheata de medici, nu de capul meu.  (astazi mai am foarte foarte rar aceste probleme si stiu sa gestionez durerea).

Tot ceea ce scriu mai jos e experienta personala; nu sunt medic, nu intentionez sa va recomand sa faceti ce am facut eu, vorbiti cu medici, psihologi, nutritionisti, durerea cred ca trebuie abordata integrativ din mai multe zone si domenii…

Undeva pe drumul asta eu am invatat, fix ca in acest episod de Limitless, ca nu ajuta daca te lupti cu durerea. Teoria mea empirica era cu “nu-mi consum putina energie pe care o am ca sa ma lupt cu durerea, mai bine ma scufund in ea”

Am invatat cu vremea ca endorfinele – lucrurile care-mi aduc bucurie (de la o mancare care ma bucura pana la muzica faina, sportul sau o discutie cu prietenii) – creeaza o bariera impotriva durerii si-am descoperit ca meditatia buddista care-mi coboara ritmul interior, ma ajuta sa trec mai usor peste crizele de durere acuta.

Toate astea sunt explicate super stiintific in episodul 2 din Limitless, va rog tare sa va uitati pentru ca – desi nu va doresc – e  posibil sa va intalniti in viata asta cu episoade de durere mare.

Va las aici cateva despre lucrurile care ajuta la gestionarea durerii… domnul care e trainerul lui  Chris Hemsworth in episod, este Dr. B.J. Miller, un reputat medic in ingrijirea paliativa. El zice asa: Durerea exista, nu contesta nimeni. Suferinta poate fi ameliorata prin antrenamente atat fizice, cat si mentale.

 Iata cateva strategii eficiente, impartite pe capitole.

 Miscare si exercitii

Plimbari usoare sau stretching – imbunatatesc circulatia si reduc tensiunea.

Exercitii pentru flexibilitate si forta – yoga, pilates, exercitii cu greutatea corpului.

Inotul sau aqua gym – apa reduce presiunea pe articulatii.

Relaxare si gestionarea stresului

Respiratie profunda – scade tensiunea musculara si activeaza sistemul nervos parasimpatic.

Meditatie / mindfulness – schimba perceptia asupra durerii.

Masaj sau automasaj – stimuleaza circulatia si elibereaza endorfine.

 Caldura si frig

Comprese calde – relaxeaza muschii si reduc rigiditatea.

Comprese reci / gheata – utile pentru inflamatii sau dureri acute.

Alternarea cald–rece – stimuleaza circulatia si relaxeaza tesuturile.

Alimentatie si stil de viata

Hidratare buna – deshidratarea poate amplifica senzatia de durere.

Alimente antiinflamatoare – peste bogat in omega-3, turmeric, ghimbir, fructe de padure, legume verzi.

Somn suficient – lipsa somnului face durerea mai intensa.

Activitati care cresc endorfinele

Rasul, dansul, ascultatul muzicii preferate.

Timp petrecut in natura sau cu animale.

M-au nominalizat la Digital Divas– best cultural content creator. (multumesc foarte mult)
Nu ma asteptam, cum nu ma astept nici sa fiu votata, sa castig nici atat. Mereu rad ca nu sunt suficient de populara sau nu par suficient de cultural desteapta ca sa ma voteze lumea, desi in zona culturala am cele mai tari interviuri internationale (doar in ultimele luni domnii Robert De Niro si Stanley Tucci, plus superba Michelle Williams si am mai scos in colaj un interviu pe care-l iubesc pentru ca m-a motivat sa fiu si mai indarjita in perfectionism. Panfil Mihai e minunat de pasionat cu ce face cu cafeaua…).

Cum ziceam nu ma astept sa castig (mi-au dat o data acum multi ani premiul al mai mare si acum nu mai conteaza ce fac profesional, desi de atunci am fct interviuri de ex si cu domnul Al Pacino sau cu doamna Sharon Stone si muuulti altii… plus niste scriitori exceptionali sau medici geniali si cel mai destept om din lume, demonstrat pe teste complicate ale specialistilor- Daniel Tammet). Plus ca voteaza comunitatile iar tinerele domnisoare scoreaza muuult mai mult pe tiktok (n-am ca mi se pare o prostie  ).

Eu folosesc acest prilej sa va invit pe urban.rounde sunt interviurile, sa va multumesc ca ne cititi si sa va spun doua lucruri: 1. Imi tremura inima de bucurie (si emotii  ) la fiecare interviu si ma pregatesc in draci multe ore indiferent cine e subiectul; 2. Iubesc ca pot face ce vreau ca meserie (sa scriu despre actori, filme, muzici, teatru fiind conectata international la cel mai inalt standard) si ca am gasit si oamenii faini care sa ma sustina in nebunia mea – colegul Eduard Enache, domn Orlando Nicoara si doamna Nicoleta Nedea pe care o stresez zilnic cu proiecte speciale (bine, nu stiu cum ma mai suporta nici cei doi domni , dar… asta e viata  )

P.S. stiu ca domeniul pe care l-am ales in jurnalism nu o sa schimbe lumea intr-un fel radical, dar o sa va aduca bucurie cateodata… si asta conteaza pentru mine. Cum conteaza, daca nu aveti bani necesari, macar sa cititi un fragment de carte ca sa intrati pentru cateva clipe intr-o lume noua (si sa va antrenati mintea) sau sa mergeti la un eveniment cultural cu intrare gratuita , eventual si cu copiii, ca sa inceapa sa simta si ei emotia unui spectacol.

Cum ziceam, nu fac anchete, reportaje, nu urmaresc scandaluri  de niciun fel, vreau doar sa va ofer informatii care sa va duca intr-o oaza de bine si de frumos, din care sa invatati ceva si care, pe termen mai lung, sa va faca bine.

Daca nu mai aveti idee ce sa gatiti, dar vreti multe proteine si sa mancati fara carne am eu o retata de mancare marocana cu fasole, linte si naut

Cate o conserva din fiecare – naut, fasole (de data asta am pus rosie, dar uneori pun fasoole alba) si linte rosie impreuna ca legume tocate: un ardei capia, un cartof mediu, 3 morcovi medii.

Am condimentat cu foi de dafin, boia ulce, usturoi, ceapa, chimen, turmeric, gran masala, zatar, lamaie si desigur sare, am pus totul pe foc cu putin ulei de masline. Dupa cateva minute am adaugat 2 litri de apa si am lasta la fiert 20 de minute.

Eu n-am rabdare sa toc marunt legumele, le curat si le pun vrac in blander care le face o pasta perfecta sa o pun eu pe foc cu condimente…

De cateva zile ma gandesc sa gatesc asta, si abia ieri pe racoare am gatit… acum am o oala plina, am mancat si ieri si astazi din ea, rece e cea mai buna.

Am slabit mult in ultimele doua luni, nu am facut nici mult sport si nici canicula nu m-a ajutat, asa ca acum sunt preocupata sa mananc multa proteina si chestiuni fara gluten, iar marocanii, turcii sunt geniali pentru asemenea mancaruri.

Sper sa va inspire si sa o preparati ca e foarte gustoasa si satioasa, plus ca pregatiti pentru toata familia foarte repede si usor. Se mai pote pune ceva branza ccubulete in ea, pentru cine doreste…

Acum 2 ani nu ma puteam atinge de turmeric, acum as putea manca cu lingura 😊 ce-i drept l-am introdus treptat in alimentatie si e divin pentru sanatate. in fiecare dimineata mananc iart turmeric, seminte de Canepa si susan, plus ulei de cod… multe vitamine si proteine.

La trei zile distanta de la vizita oficiala a presedintelui Nicusor Dan in Austria unde a mers insotit de partenera de viata si de cei doi copii, oamenii mai au de comentat “ce cautau copiii acolo”…

Stiu ca memoria oamenilor e selectiva si alegem sa tinem minte (oricum pe scurta durata, cam ca un pestisor de acvariu) doar lucrurile care ne convin, dar as vrea sa va spun ca la prima vizita in Romania a lui Joe Biden (era vicepresedinte atunci, in 2009) acesta a venit insotit de nepoata minora care avea 11 ani pentru ca si-a dorit sa-i arate copilului o parte din istorie si sa-i explice contextul acestei zone. De altfel Biden si-a  luat copiii intr-o vizita de stat cand a mers si la la Dachau in timpul adolescentei fiilor sai.

In discursul sau sustinut la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti pe 23 octombrie 2009, Biden a prezentat-o pe nepoata Finnegan ca parte a delegatiei familiilor sale, spunand: „…I want them to understand, particularly my granddaughter … I want them to see and understand first‑hand the story of this region and of this continent. My granddaughter is visiting museums and monuments …”

Intalnim mai des copii in vizite de stat atunci cand e vorba de familiile regale, Kate si William i-au plimbat pe copiii lor in multe dintre vizitele lor oficiale, iar  mai recent, acum cateva saptamani, Pritul si Printesa de Monaco i-au adus pe copiii lor gemeni la intalnirea cu Emanuel Macron cand presedintele Frantei a vizitat principatul de Monaco.

Sigur ca aceste vizite cu familia sunt exceptie, nu regula, fiind rare in protocolul diplomatic, dar vizitele sunt organizate in detaliu cu mult timp inainte si ambele parti stiu ca vor participa si copii.

Mie mi s-a parut absolut minunat ca presedintele a fost insotit de familie la o vizita care avea si multe momente culturale si, desi s-a discutat mult despre afacerile dintre Austria si Romania, precum si chestiuni de Securitate, prezenta copiilor a fost foarte in identatea presedintelui: un parinte implicat, care nu este show off cu niciuna dintre activitatile sale, dar le imbina discret.

Plus ca fetita si, mai ales, baiatul Antim – cu inocenta si candoarea lor – au adus un plus de dragalasenie si caldura vizitei, mai ales ca nu am fost chiar foarte prieteni cu Austria, sau Austria nu a fost cea mai prietenoasa cu noi.

Eu am scris acum doar ca sa va reamintesc ca nu e nici primul nici singurul reprezentant al unui stat care merge intr-o vizita oficiala si cu copiii.

Cat despre beneficiile unei asemenea vizite pentru cei mici…

Scoala spune ca e important sa fie integrati copiii in activitatile adulte. Si cre ca pentru cei mici ai domnului presedinte e complicat sa inteleaga cantitatea de timp pe care o aloca muncii in locul familiei, oricat effort ar face sa fie in acelasi rimt alaturi de ei,

Calitatea locului de munca al parintilor — autonomia, satisfactia profesionala, echilibrul munca‑viata personala — pot influenta cum isi exercita rolul parental. Astfel, joburile psihologic gratifiante se pot traduce in parenting mai angajat si mai calm, iar copiii dezvolta abilitati adaptive si emotionale mai bune .

Eu cred ca ar trebui sa ne bucuram de prezente asa frumoase si reprezentari cu bun simt la nivel international, precum si de felul discret si elegant in care presedintele are familia aproape si e mereu un sprijin pentru ai lui.

Uitati-va la filmuletul asta, de la echipa sa de comunicare… altfel, sper tare ca partenera de viata a presedintelui sa se implice mai mult in viata publica decat celelalte prime doamne pe care Ro le-a avut.

Vara e vremea pentru citit, la soare, la mare sau la munte, momente de liniste pe care le folosim pentru a evada in alte lumi.

Am ales cateva carti, in marea majoritate noi, cu o exceptie – pentru ca editura are reuceri f mari, iar cartea care e superba, cost acum 15 lei.

E vorba de Dinti Albi, Zadie Smith. Una dintre cele mai talentate scriitoare contemporane britanice (eu o iubesc atat de mult ca, acum ceva ani, m-am dus la Londra special cand lansa una dintre carti si am luat autograf)

Dinti Albi e povestea prieteniei a doi veterani de razboi, Archie Jones si Samad Iqbal.

Archie se afla la a doua casatorie, cu o jamaicana care are pe jumatate varsta lui, si au impreuna o fiica, un copil precoce, cu o personalitate complexa. Casatoria aranjata conform traditiei ii aduce lui Samad fii gemeni, dar intru totul diferiti, si reinnoirea, pe baze selective, a devotamentului pentru islam.Pe fundalul diversitatii rasiale si culturale a Londrei, Dinti albi reda talmes-balmesul modernitatii si al asteptarilor confuze, cocheteaza cu dezastrul si imbratiseaza comedia existentei cotidiene.

Dinti albi Zadie Smith, editura litera, costa in aceste zile 15 lei si o gasiti aici.

Zilele abandonului Elena Ferante, Editura Trei

Cartile Elenei Ferante prezinta lumi in care sa te scufunzi cu multa emotie. De data asta avem povestea unei doamne care voia sa devina scriitoare, dar a renuntat la dointele ei dedicandu-se casniciei si cresterii copiilor. Cand e parasita de sotul ei, Mario, se refugiaza in propria nefericire si descrie zilele care au urmat plecarii lui ca pe un iad personal. Are treizeci si opt de ani, doi copii si un caine-lup de care trebuie sa aiba grija in continuare, desi i se pare ca viata s-a sfarsit.

Bestseller in Italia timp de aproape un an, Zilele abandonului descrie incercarea unei femei parasite de a gasi, dupa luni de furie, indoieli, autocompatimire si disperare, o cale de a-si depasi suferinta si de a-si construi o noua viata.

Ce am mancat intr-un an si alte ganduri, Stanley Tucci, Editura Publica

E o carte care o sa va inspire la noi meniuri de vacanta, dar o sa va si emotioneze pentru ca Tucci vorbeste si despre lupta lui cu cancerul (pe care l-a invins)

O vara doar pentru noi – Anne Prachet, Editura Humanitas

O tanara doamna care se indragosteste de un actor si o poveste de o vara care e un pretext pentru a rememora greselile tineretii, dar si curajul de a face aceste greseli.

In virtutea ineptiei, Radu Paraschivescu, Humanitas

O colectie de ziceri care de care mai amuzante si mai aiuritoare spuse in spatiu public de politicieni, vedete din multe domenii,  persoane publice. Nu e o carte care sa arate cu degetul pe cei vinovati de greseli de exprimare, e mai degraba un compendiu amuzant din care sa invatam sa nu facem si noi – prea multe – greseli similare.

Sapte ani stranii, Mircea Cartarescu, Humanitas

E un jurnal, al treilea, tinut de Mircea Cartarescu; se refera si la perioada pandemiei si e interesant cum vede un scriitor, care are oricum o lume speciala pe care o expune, viata din jurul lui.

Sa nu clipesti, Stephen King, Nemira

Stephen King reuneste personaje memorabile si fire narative tensionate intr-un roman care pulseaza de furie, durere si adevaruri tulburatoare. Sa nu clipesti nu e doar un thriller: este o radiografie a justitiei, a fricii si a unei Americi framantate de ura si obsesii. Paisprezece victime anuntate – treisprezece nevinovate si una vinovata.

E cea mai recenta carte a lui Stephen King, avem pe urban si un fragment din ea, il gasiti aici.