Author : Cristina Bazavan

Sunt sigura ca aceste directii vor aparea curand in trenduri si in actiuni media.

Anul acesta avem un trend care se cheama ”comfort zone”, aparut din nevoia de liniste intr-o lume mult prea aglomerata de informatii. Acest blog care e creat in 2008 a fost de la inceput gandit ca o oaza de bine si frumos, o zona de confort.

Acum mai spun despre un trend pe care-l veti recunoaste curand si pe care e construit urban.ro: Educatia va fi prin divertisment. Pe urban.ro invatam cu totii zilnic despre arta, muzica clasica, literature… si lista ”lectiilor” informale se mareste mereu

Intr-o lume dominata de viteza, tehnologie si supraincarcare informationala, educatia traditionala, bazata exclusiv pe memorare si repetitie, devine tot mai putin eficienta..

Noile generatii invata diferit: prin experienta, emotie si interactiune. De aceea, educatia viitorului va fi strans legata de divertisment, un domeniu capabil sa capteze atentia si sa transmita informatii utile intr-un mod accesibil si memorabil.

Cred ca in anii care vor veni filmele, serialele, jocurile video, podcasturile sau platformele de social media nu vor mai fi doar surse de relaxare, ci si canale puternice de informare. Va fi de altfel si o usa de iseisre din interdictiile pe care incep sa le puna guvernele cand e vorba de social media.

Exista jocuri care ii invata pe utilizatori notiuni de economie, urbanism sau chiar medicina, fara ca acestia sa simta presiunea unui proces educational clasic. Invatarea apare natural, ca rezultat al dorintei de a progresa in joc. Platformele online si retelele sociale contribuie, la randul lor, la aceasta forma de educatie prin divertisment. Articolele realizate intr-un limbaj simplu si dinamic pot transmite informatii despre sanatate, drepturi civice, nutritie sau psihologie.

Si avem astazi o generatie de creatori de continut care explica pe intelesul tuturor cum functioneaza corpul uman sau cum sa recunosti dezinformarea, iar munca lor are un impact educational real asupra publicului larg.

Cred ca stand-up-ul poate stimula gandirea critica prin satira si umor intelligent, iar directiile de react politic sau social din social media dar si in stand up sunt exemplul perfect.

E important evident si responsabilitatea autorului sa nu livreze minciuni de dragul audientei, cum e importanta si cultura/educatia celui care recepteaza mesajele ca sa stie sa aleaga  calitatea… Va depinde de fiecare dintre noi, creatori sau receptori, daca divertismentul nu doar distreaza, ci provoaca reflectie si ofera perspective noi.

 Educatia prin divertisment nu inseamna superficialitate, ci adaptare la realitatile contemporane.

Atunci cand informatia este prezentata intr-un mod atractiv si relevant, dorinta de a invata creste. Educatia viitorului va imbina cunoasterea cu placerea, transformand invatarea intr-un proces continuu, natural si accesibil tuturor.

Duceti-va copiii la lectii informale – in parcurile educationale, in muzeele stiintifice, tehnice, in expozitii, la spectacolele educationale de muzica. Iar daca sunteti creatori, ganditi-va de pe acum sa puneti pe platforme chestiuni educationale intr-un format atractiv.

In cateva luni o sa-mi multumiti 😊

Sunt dintre persoanele care nu vor sa faca rabat de la timpul alocat lecturii, dar nici de la ceea ce pun in spatiu public. Stiu ca audiobook-urile si filmele video de format scurt consumate intensiv fac rau creierului nostru si vreau sa pun in spatiul public si chestiuni care sa indrepte lumea spre citit de forma lunga, stiind ca le va face bine pentru sanatate celor care ma citesc. Imi stresez si prietenii sa citeasca in print pe carte, pe hartie, pentru ca sunt antrenate alte functii ale creierului decat cititul in format electronic.

Stiu ca scriu des despre chestiuni sanatatea mintala, dar este o problema mare in acest moment si va fi si mai mare in anii urmatori. Din aceeasi directie e si studiul despre care scriu mai jos.

*

Cand deschidem o carte buna, ne asteptam la o poveste captivanta, personaje memorabile si o lume in care sa ne pierdem – dar stiinta ne spune ca beneficiile merg mult mai departe.

Un studiu publicat in Social Cognitive and Affective Neuroscience (PMC) a explorat un aspect fascinant al cititului de fictiune: legatura dintre lectura literaturii si capacitatea noastra de a intelege si simti ceea ce traiesc altii – fenomen cunoscut in psihologie ca „teoria mintii” (theory of mind).

Cercetatorii, printre care Diana Tamir si colegii sai, au folosit imagistica cerebrala pentru a urmari cum reactioneaza creierul cititorilor in timp ce acestia parcurg texte diferite – unele pline de scene vii, pline de detalii, altele abstracte, cu sau fara continut social. Rezultatul? Zonele creierului implicate in imaginatie si simulare mentala – cunoscute colectiv ca reteaua implicita (default network) – se activeaza in mod semnificativ atunci cand citim fictiune sociala, adica pasaje in care sentimentele, gandurile si interactiunile dintre oameni sunt in prim-plan.

Ce inseamna asta pentru noi, in viata de zi cu zi?

Lectura de literatura nu e doar relaxare – e un exercitiu cognitiv care ne antreneaza capacitatea de a intelege starile emotionale ale altora. Intr-o lume in care comunicarea interumana este atat de importanta – de la relatii personale la negocieri la locul de munca – aceasta abilitate este esentiala. Cu cat citim mai multa fictiune de calitate, cu atat ne oferim oportunitatea de a „exersa” empatia, adica abilitatea de a ne pune in pielea cuiva, de a anticipa reactii emotionale si de a raspunde in moduri mai sensibile si mai adaptate.

Studiul sugereaza ca nu orice text are acelasi impact. Lectura de non-fictiune sau de texte monotone nu activeaza in acelasi mod reteaua neurala responsabila pentru simularea mentala, iar beneficiile empatice sunt mai reduse. In schimb, povestile care ne provoaca sa simtim, sa ne imaginam trairile personajelor si sa construim mental intregi lumi sociale ne solicita creierul in moduri care transcind simpla acumulare de informatie.

Pentru cititorii pasionati, aceasta confirma ce poate ati simtit deja: lecturile profunde nu sunt un moft, ci o forma de antrenament personal. Intr-o era digitala in care interactiunile fata-in-fata sunt adesea inlocuite de mesaje rapide si superficiale, lectura de fictiune poate fi o oaza in care ne regasim capacitatea de a iubi, de a intelege si de a relationa profund.

Pe scurt, urmatoarea data cand te pierzi intr-o carte — fie ca e un roman clasic, o poveste contemporana sau un volum de fictiune literara – gandeste-te la citit ca la un antrenament pentru inima si mintea ta: nu doar relaxare, ci o practica subtila de crestere a empatiei si a conexiunii cu ceilalti.

 Cartile care „antreneaza” empatia sunt de obicei cele in care povestea este construita din perspectiva unui personaj interiorizat, cu emotii si ganduri complexe – cum sunt multe romane clasice, fictiuni psihologice sau povestiri din zone culturale diferite. Citeste si autori contemporani care spun povesti despre oameni obisnuiti, despre solidaritate si rezilienta – aceste perspective te ajuta sa intelegi mai bine trairile celorlalti si sa-ti extinzi intelegerea emotionala.

Ieri cand ma pregateam sa citesc The New Yorker, parte din rasfatul meu de week end, m-a lovit intrebarea: cum a aparut amandina in Romania?

Si mie imi vine sa rad acum ca am avut aceste preocupari, dar mi-am petrecut cateva minute bune cautand informatii despre amandine… dar deviza mea in viata este ”Fiecare zi in care invatam ceva e o zi buna” (bine m-am apucat si de un curs online de la Oxford, dar o sa scriu despre experienta dupa ce-l termin)

Amandina mea preferata e cea de la Zelateria, fosta Braseria Zexe, facuta de Ana Consulea. Acum ca am stabilit asta, sa va spun ce am gasit ca istoric despre aceasta prajitura…

Amandina romaneasca a aparut cel mai probabil in anii ’50–’60, in perioada comunista. Este considerata o adaptare locala a prajiturilor frantuzesti de tip „Amandine / Amandin”, care contineau migdale („amande” in franceza), doar ca in Romania, reteta a fost simplificata si standardizata: cacao in loc de migdale scumpe, sirop cu rom, crema de unt cu cacao si glazura de fondant.

Nu exista un cofetar sau o cofetarie documentata clar care sa fie autorul, dar se presupune ca a fost dezvoltata in laboratoarele de cofetarie de stat sau in cofetarii mari (gen cele bucurestene celebre din epoca), ca parte a unei oferte standard. Uneori este asociata, fara dovezi ferme, cu traditia cofetarilor de la Capsa, dar nu exista o confirmare istorica.

A devenit atat de popular oentru ca… rezista bine in vitrine, avea ingrediente relativ accesibile, sugera bogatie si ca e festiva deci eraperfecta pentru nevoile mai ales emotionale din epoca respective

Amandina romaneasca vs. „Amandine / Amandin” frantuzeasca

 Amandina romaneasca (clasica) are urmatoarea compozitie

• Blat: pandispan cu cacao, uneori mai dens
• Sirop: foarte important – cu rom (esenta sau rom adevarat)
• Crema: crema de unt cu cacao (greoaie, dar emblematica)
• Glazura: fondant de cacao lucios
• Gust: intens, dulce, „greu”, memorabil

In vremea comunistilor prin aceasta prajitura se urmarea sa sature consumatorul, sa impresioneze, sa tina bine si mult in vitrina.

 Amandine / Amandin frantuzeasca

• Ingredient-cheie: migdalele (faina de migdale, crema frangipane)
• Blat: mai degraba un blat umed, fin, nu pandispan clasic
• Crema: delicata, pe baza de migdale, ou si unt (nu unt pur cu cacao)
• Sirop: discret sau inexistent
• Glazura: absenta sau foarte fina (zahar pudra, glazaj subtire)
• Gust: echilibrat, mai putin dulce
• Scop: eleganta si aroma, nu „impact”

 In Franta, nu exista „amandina” ca prajitura cu cacao si rom, aceea este creatia noastra.

Greseli frecvente in amandinele de azi . Din pacate, multe cofetarii au stricat exact ce facea prajitura buna:

1. Blatul uscat Pandispan prea copt sau prost insiropat, amandina trebuie sa fie umeda, nu sfaramicioasa

2. Sirop artificial agresiv Prea multa esenta de rom chimica face ca gustul sa devina intepator, nu rotund

 3. „Crema” e din margarina in cofetariile ieftine. Untul adevarat da gustul autentic si textura corecta

 4. Glazura groasa, opaca. Fondantul corect e subtire, lucios, nu strat de plastic. Prea mult zahar face ca prajitura sa fie dulce fara profunzime

5. Zgarcenie la cacao. Se folosesc amestecuri ieftine cand de fapt, amandina trebuie sa aiba gust de cacao, nu doar culoare

Cum ar trebui sa fie o amandina buna (test rapid) moale, dar stabila, sirop prezent, dar nu baltind, crema fina, cu gust real de unt si cacao, glazura subtire, care crapa usor la taiere, nu excesiv de dulce

Saptamana aceasta am cateva vesti simpatice pe care sa le impart cu dvs care v-ar putea aduce un zambet si s-aar putea sa va inspire sa faceti ceva bun si frumos pt dvs si cei dragi.

Am mai povestit ca pentru mine e important sa punem in spatiu public, prin urban.ro sau prin acest blog, lucruri din care oameni sa invete si caare sa-i inspire sa fie mai buni – nu doar ca altruism, ci mai buni pt ei – mai educati, mai rafinati.

 Inceputul de an a aratat ca munca noastra, asta de nisa in care vorbim de carti filme teatru balet, fara barfe si scandaluri, conteaza si inspira oameni.

Stiu persoane care si-au cumparat cartea lui Stephanie Grisham (care nu e tradusa la noi, si despre care am scris aici), cum vad in clasamentele de inceput de an ca am fost relevanti pentru multi oameni.

Iar texteele noastre despre cursurile gratuite pe care le puteti face la Oxford (cititi aici) sau Harvard (aici) au avut zeci de mii de cititori. Chiar sper ca vor fi cateva sute dintre aceste mii de cititori care vor studia  ceva nou… si se vor bucura de cursuri pentru evolutia lor.

Ma bucur mult de succesul serialului Plaha care e pe youtube acum pt, dincolo de realizare si dramatizare,  ne arata o parte din Moldova zilelor noastre.

Altfel, a devenit viral colajul meu cu Plaha, facut din printscreens in timp ce ma uitam in septembrie la serial (cand era pe youtube inaintea alegerilor in Republica Moldova). Iar intamplarea asta, dincolo de bucuria ca acest colaj circula pe net si de succesul lui Iulian Postelnicu din acest moment – care e genial si un om minunat -, m-a facut sa ma gandesc cum s-a schimbat mentalitatea noastra si credem ca orice e pe net e gratis si ni se cuvine.

Nu stiu cine e domnul in cauza, sunt oricum multe conturi care au preluat acest colaj (nu e afisul filmului sa stiti, atat m-a dus pe mine capul sa fac atunci, acum as face altfel colajul), nu sunt deloc suparata ca e preluat acest colaj si e considerat deja parte din film, e doar o observattie despre comportamentul media.

Am  citit trenduri media la acest inceput de an si am vazut inca o data ca oamenii cauta extremele – fie sa li se spuna lucrurile care le plac deja, ca sa li se confirme credintele, sa aiba o validare, fie sa li se vorbeasca despre lucrurile care ii enerveaza teribil, daca se poate intr-o forma ironica si cat mia accesibila.

Cred sincer ca viitorul va fi prin educatia prin divertisment.

Am citit zilele astea ca invatarea unui instrument muzical antreneaza creierul mai complex si mai profund decat temele scolare obisnuite, deoarece implica simultan procese cognitive, motorii, senzoriale si emotionale: citirea notelor, coordonarea mainilor, controlul respiratiei, ascultarea activa si autoreglarea atentiei.

 In timp ce temele clasice consolideaza de obicei o singura abilitate (memorare, calcul, citire), practica muzicala dezvolta functiile executive, memoria de lucru, capacitatea de concentrare si conectivitatea dintre emisferele cerebrale, cu efecte transferabile catre matematica, limbaj si gandire critica. Din acest motiv, cercetatorii considera educatia muzicala nu doar o activitate artistica, ci un „antrenament global al creierului”, cu beneficii cognitive pe termen lung care pot depasi impactul exercitiilor scolare repetitive.

Poate va ganditi la asta cand e vorba de educatia dvs si a copiilor dvs.

De asta imi place podcastul lui Florin Ristei care spune lucruri din culisele invatarii unui instrument (inclusiv vocea)

*

Mi-a placut la nebunie evenimentul creat de David Popovici Sprint with the Stars... o licenta britanica adusa si in Romania  in care e promovat inotul la un nivel de neimaginat acum cativa ani: copii de 6-10 ani au inotat alaturi de capioni mondiali din toata lumea. Un eveniment in care David Popovici, cu sufletul lui mare, incearca sa-si folosesca notoritatea ca sa faca un bine sportului romanesc.

Stiu o parte din echipa lui din Ro, oameni foarte faini care sunt in jurul lui, si ma bucur foarte mult pentru ce se intapla. Stiu sigur ca pentru copiii care au participat e mai mult decat un eveniment exceptional, la varsta lor sa -i intalneasca si sa vorbeasca, ba chiar sa inoate cu mari capioni din toata lumea e ceva ce le va da aripi pt multa vreme.

Bravo David Popovici si echipa din jurul tau; sunteti  minunati si eu din acest colt de internet va multumesc tare pentru efortul vostru si pentru ca va ganditi la cei mici.

Mi-a placut tare ca domn Nicusor Dan a  pus la dispozitie gratuit  sala de teatru de la Palatul Cotroceni pentru companii independente de teatru si pentru trupe de liceeni. Mi se pare minunat si foarte foarte motivational pentru orice actor de orice varsta.

Sala de teatru din Palatul Cotroceni din Bucuresti a fost amenajata ca sala de spectacole in cadrul palatului construit de Regele Carol I cu ajutorul arhitectului Paul Gottereau, parte a evolutiei istorice a cladirii care dateaza din secolul al XIX-lea, dupa ce pe acest amplasament fusese o manastire ctitorita de Serban Cantacuzino; Capacitatea sa este de aproximativ 120 de locuri dispuse pe mai multe niveluri, ceea ce o face un spatiu intim potrivit pentru reprezentatii ale trupelor mici.

Altfel urmaresc cu interes proiectul Samsung „Solve for Tomorrow” — idei pentru binele comunitatii. In Romania, 25 de echipe finaliste din competitia de proiecte Solve for Tomorrow combina tehnologie, educatie, sport si protectia mediului pentru a gasi solutii reale la probleme din viata comunitatilor lor. (Samsung Global Newsroom)

Am mai citit in trenduri ca cercetatorii dezvolta ecrane OLED flexibile si extensibile care pot fi integrate in haine sau dispozitive purtabile, deschizand noi posibilitati pentru sanatate, sport si comunicare.

Mie imi placesa citesc biografiile oamenilor mari din lumea asta, mari in sensul realizarilor la scara istoriei. Si am invatat ceva din vietile lorS se concentreaa mai mult pe aptitudinile lor, pe ce atu-uri au ei (fizice sua intelectuale) ca sa poata sa-si depaseasca adversarii – insport sau business.

Din perspectiva asta cred ca daca ne-am concentra pe ce e frumos in viata noastra si pe ce putem face sa fie mai frumos in jurul nostru ne-ar fi mult mai bine.

Va las si o doamna minunata cu muzica ei, Hania Rani care este o pianista, compozitoare si cantareata poloneza, cunoscuta international pentru muzica sa minimalista si cinematografica, care imbina pianul clasic cu electronica delicata si influente ambientale.

P.S. incepe Australian Open, revelionul de doua saptamani al tenisului … ne trezim la ore mici ca sa vedem meciuri mari…

Astazi intimitatea a devenit ceva ce se poate pierde la fel de usor ca o parola. De obicei, se intampla cand cineva iti spune „stai asa, nu posta inca, nu e story-ready”. In acel moment, stii ca traim vremuri in care apropierea nu mai este suficienta daca nu este si publicabila.

Pe vremuri – adica acum cincisprezece ani, ceea ce in epoca internetului inseamna Paleolitic – intimitatea era ceva ce se intampla pe canapea. Acum se intampla intr-un dreptunghi de 1080 pe 1920 de pixeli, cu lumina buna si o fraza care pare spontana, dar a fost editata de trei ori. Intimitatea nu mai este doar intre doi oameni; este intre doi oameni si publicul lor fidel, care asteapta confirmarea ca iubirea exista, ca tristetea e reala si ca fericirea merita un emoji potrivit.

Social media ne-a promis conexiune. Si, ca toate promisiunile mari, a venit cu un asterisc. Da, suntem mai conectati ca oricand, dar in acelasi timp ne este teribil de greu sa fim singuri cu cineva fara sa ne gandim cum ar arata asta din exterior. Intimitatea a devenit performativa. Daca nu a fost vazuta, daca nu a fost validata, daca nu a primit suficiente inimioare, exista suspiciunea ca poate nici n-a fost atat de profunda.

Exista un tip special de singuratate care apare cand stii totul despre viata cuiva – ce mananca, unde merge in vacanta, ce citat l-a „lovit” azi – dar nu stii cum ii suna vocea cand e obosit sau ce face cu mainile cand e nervos. Stim detalii, dar nu stim taceri. Si intimitatea, daca e sa fim sinceri, traieste mai ales in taceri.

Am ajuns sa negociem intimitatea: ce pastram pentru noi si ce „merge” online. Ce poate fi postat fara sa tradam prea mult si ce trebuie ascuns ca sa ramana adevarat. E un echilibru fragil. Prea multa expunere si relatia devine un serial. Prea putina si apar intrebari: „Dar de ce nu pui nimic?” – ca si cum absenta ar fi o forma de esec

Si totusi, in ciuda tuturor acestor lucruri, intimitatea nu a disparut. S-a micsorat. S-a retras. S-a facut mai discreta, mai incapatanata. Traieste in mesajele care nu sunt screenshot-uite. In conversatiile care nu devin podcast. In momentele in care telefonul ramane cu fata in jos pe masa si nimeni nu simte nevoia sa verifice nimic.

Poate ca adevarata intimitate, in epoca social media, este actul radical de a nu impartasi. De a avea ceva care nu este pentru toata lumea. Ceva care nu poate fi filtrat, decupat sau explicat intr-un caption. Ceva care exista doar pentru ca doua persoane au fost acolo, in acelasi timp, fara martori.

Si daca asta inseamna ca uneori iubirea noastra nu arata „bine” online, poate ca e un semn foarte bun. Pentru ca unele lucruri, cele mai importante, nu sunt facute ca sa fie vazute. Sunt facute ca sa fie traite.

Am parcus, mai exact ascultat, cartea I’ll take your questions now, scrisa de Stephanie Grisham,  care a fost White House Press Secretary si Communications Director (iulie 2019 – aprilie 2020), si apoi Chief of Staff si Press Secretary pentru Prima Doamna (2020–2021), adica a lucrat multa vreme in spiritul filosofiei Trump.

A fost recunoscuta drept primul Press Secretary din istoria Casei Albe care nu a tinut nici macar o conferinta de presa, toata comunicarea ei facandu-se in intalniri directe cu jurnalistii…

*

Mie imi place sa citesc carti ale celor care au lucrat in comunicare pentru marile nume din politica sau divertisment –    PR, Publicisti, secretari de presa – pentru ca invat multe lucruri despre comunicare dar si despre caraterul clientilor celor care scriu. Pun la sfarsitul textului si alte carti pe tema pe care le-am citit, poate va inspira.

*

Cartea „I’ll Take Your Questions Now”  este o marturie din interiorul Casei Albe Trump, scrisa de una dintre cele mai loiale persoane din cercul apropiat al Melaniei Trump, care ulterior rupe tacerea si isi asuma vina pentru complicitate. Grisham recunoaste ca a mintit de multe ori in timpul acestor joburi, povesteste cum, cand Trump era suparat pe o reactie a presei, era foarte agresiv verbal cu colaboratorii care erau pur si simplu umiliti fara sa li se dea ocazia sa raspunda.

Grisham seteaza printre randuri legile de comunicare dupa care se ghideaza Trump.

• Fiecare intalnire e gandita ca un show de televiziune care trebuie sa capteze audienta
• Nu conteaza ce spui, imaginile sunt mai importante
• Nu conteaza adevarul, ci impresia pe care o are publicul la final.

Stephanie Grisham scrie si gandeste mai degraba ca un publicist, nu ca o persona de comunicare in politici publice… adica e mai orientata catre trivia si anecdotica, in detrimentul strategiilor de comunicare.

Plus ca la ritmul si felul de lucru al lui Trump, pare ca nu a fost vorba nicio clipa – in primul mandat – de vreo strategie, ci mai degraba de instinct si raspuns bazat pe ego.

Cartea ar trebui citita si de diplomatii care vor sa dezvolte relatii cu administratia Trrump (pentru ca dincolo de trivia, intelegi cum functioneaza mintea lui Trump si ce ii place), dar si de oamenii de comunicare pentru ca arata niste diectii in comunicarea celor care sunt condusi de algoritmiii social media.

*

E o secventa in carte in care se vorbeste despre o intalnire cu Vladimir Putin. Trump ii spune “acum o sa fiu putin mai dur cu tine, dar e pentru camerele tv, te prinzi tu.”

Bonus, de partea cealalta echipa lui Putin a adus la intalnire o rusoaicaa superba ca traducatoare pentru a-i capta atentia lui Trump, dar si simpatia…

*

Sigur ca avem si povesti despre haos, lipsa de profesionalism si abuzuri constante. Grisham descrie administratia Trump ca fiind: complet dezorganizata, fara proceduri clare de lucru; dominata de tipete, umilinte, rivalitati toxice si barfe; un mediu in care competenta nu conta, ci doar loialitatea fata de Trump.

Ea recunoaste ca multi angajati erau nepregatiti si coplesiti, iar deciziile se luau impulsiv.

Povesteste ca Trump voia sa stie detalii personale despre jurnalistii care erau contra deciziilor sale si intreba multe lucruri personale si intime despre ei pentru ca apoi sa foloseasca informatiile ca sa-i agreseze verbal.

Printre cele mai grave dezvaluiri: Trump facea comentarii sexuale si misogine despre femei, inclusiv despre angajate; era frecvent furios, razbunator si obsedat de imaginea sa publica; refuza adevarul si ii pedepsea pe cei care il contraziceau.

Grisham spune de multe ori “aceasta era o situatie in care am stiut de la inceput ca trebuie sa mint si ca presa o sa ma considere din nou nebuna, dar asta e… e parte din job”

O parte importanta din carte e dedicata primei doamne  Melania Trump intrucat Grisham a fost purtatoarea ei de cuvant dar si sefa staffului, organizandu-i programul si vizitele.

Autoarea o descrie pe Melania ca distanta, pasiva si preocupata de imagine, spune ca este emotional detasata, rar implicata real in initiativele publice; mai preocupata de fotografii, haine si aparente decat de politici; constienta de comportamentul sotului, dar alegand sa nu intervina.

Povsteste ca Melania are doua iubiri mari in viata: fiul ei si albumul de fotografii cu ea. Si ca stilistul ei ii pregateste un lookbook cu tot ce poarta pentru fiecare aparitie publica, lookbook pe care il primesc si oamenii din stafful ei.

Stilistul Melaniei, Hervé Pierre (numele complet: Hervé Pierre Braillard) este  si designer de moda si este format profesional in Franta, cu o cariera solida in moda de lux, lucrand timp de peste un deceniu la Carolina Herrera, unde a ajuns director de creatie pentru colectiile de seara si haute couture. Pe langa Melania Trump a mai lucrat cu Michelle Obama, Laura Bush, dar si Céline Dion si Glenn Close, in special pentru aparitii de gala.

Exista un moment in carte in care este povestita intamplarea cu haina Melaniei Trump pe spatele careia scria I really don’t care, do you?…

Era o haina de la Zara pe care Melania si-o cumparase singura, nu se afla in lookbook-ul stilistului, haina pe care a purtat-o cand a fost la un centru de copii cu probleme.

Era insa prima aparitie in spatiul public dupa ce aparusera informatii cu prostituata Stormy Daniels pe care dl Trump o platise.

A fost iures mare atunci (aici o stire BBC despre incident), iar doamna Grisham povesteste cum a urlat Trump la Melania pentru ca a purtat acea haina si cat de multumit a fost cand a gasit el solutia de comunicare (a pus si pe twitter) spunand ca mesajul a fost la adresa presei care difuzeaza fake news. Grisham descrie cum Melania nu a spus nimic la intalnire, doar a zambit ironic cat timp Trump a tipat, dupa care i-a intors spatele, purtand aceeasi haina, si a plecat in apartamentele ei, in timp ce se vedea in continuare mesajul I really don’t care, do you?

Sunt multe anecdote in carte, iar Trump a fost  foarte suparat la aparitia cartii si a spus despre Grisham: „Stephanie didn’t have what it takes and that was obvious from the beginning.” („Stephanie nu a avut ce trebuie si asta a fost evident de la inceput.”) . A mers in linia pe care Grisham o descria in carte conform careia, cand cineva pleca din preajma lui, il denigra in toate comunicarile ulterioare, cu trimiteri inclusiv la etichete subiective sau inventate. Despre ea a mai spus ca  „had big problems and we felt that she should work out those problems for herself.” („avea mari probleme si consideram ca ar fi trebuit sa si le rezolve pe cont propriu.”).

In declaratia sa (difuzata de purtatoarea de cuvant), Trump a sustinut ca este doar o incercare de a „castiga bani” si de a „vinde minciuni” despre familia Trump, catalogand-o pe Grisham ca un „fost angajat nemultumit” si criticand editura.

Sa cititi/ ascultati cartea „I’ll Take Your Questions Now” pentru ca este: o radiografie dura a administratiei Trump; o carte despre tacere, complicitate si degradarea adevarului; o avertizare despre ce se intampla cand oamenii „normali” aleg sa nu spuna nimic.

Stephanie Grisham si-a depus demisia pe 6 ianuarie 2021, in ziua atacului asupra Capitoliului, marcandu-si retragerea din administratia Trump si incheierea activitatii sale oficiale in cadrul Casei Albe.

Cartea e relevanta pentru comunicatori mai ales din perspectiva schimbarii paradigmei intre adevar si perceptie. Nu e niciodata vorba despre etica, ci doar despre a manipula pentru ca perceptia sa fie cat mai aproape de obiectul tau.

Acum Grisham este activa in dezbaterea politica americana, criticand public pe Donald Trump si sustinand alte figuri politice, participa la evenimente publice si media, inclusiv la conventii sau interviuri TV. In plus, are un proiect personal legat de animale si viata offline, prezentat pe retele sociale.

***

Daca vreti sa cititi despre tehnicile de comunicare pe care le adopta  Trump exista cartie scrise de Roger Ailes care a fost directorul Fox TV si i-a facut campania lui Trump pt prima candidature pt presedintie: “OFF Camera”,  “You are the message” (care e o carte de self promo si cum sa te vinzi/prezinti mai bine pt un job)

Despre Ailes s-a facut si filmul The Loudest Voice , dupa cartea omonima scrisa de Gabriel Sherman.

Ca sa intelegeti comunicarea lui Trump, puteti citi despre lectiile lui Roy Cohn (care i-a fost mentor, il descoperiti in filmul The Appredince), iar una dintre cartile despre Cohn este  Time For Lies de CY Sein

Daca v-a placut  serialul West Wing, sa stiti ca au avut-o consultant pe Judy Smith, care  fost purtator de cuvant la Casa Alba si are cartea Good sell, Bad Sell.

Avem si in ro cartile doamnei Adriana Saftoiu, “Cronica de Cotroceni” si “Jurnal de Campanie” .

Se termina vacanta, viata incepe sa revina in ritm de foc si mi-am propus sa iau mai usor anul asta, sa nu mai trag ca o nebuna de mine, dar sa ma bucur si rasfat mai mult.

Am fost atat de obosita la sfarsitul acestui an ca multe zile am zacut pur si simplu, am mancat, m-am culcat, am mancat din nou si tot asa…

Cum viata ma inspira si in scris, la sfarsitul anului trecut am scris pt Cotidianul, in avans ca sa am zile libere un pic, fix despe oboseala si cartea Societatea Oboselii care reaseaza un pic perspectiva in care facem eforturi ca sa ne potrivim in puzzleul social. Si cat de mult rau ne-a facut mentalitatea ca progresul inseamna mai ales sa-ti tragi tare de tine ca sa-ti depasesti limitele.

Textul din 3 ianuarie din Cotidianul e  aici, cel de ieri care e despre imbratisari, Walt Disney si empatie e aici…

Altfel sunt uimita cum naiba ajung oamenii sa comenteze politica si la aceste texte care sunt despre stil de viata si nu e mentionat nimic, dar nimic despre politica.

Politica insa, cu un text de pe blog, a provocat ceva iures in online cu  1,8 milioane de vizualizari si cateva zzeci de mii de reactii. Ceva deranj doar pentru ca am aratat ca anul trecut am aavut femei care au facut lucruri faine prin curaj, inteligenta si determinare.

*

In vacanta am preparat ceva f f gustos si va spun si aici poate va inspira sa testati.

O salata cu fenicul, mandarine, ceapa rosie, masline, morcov, sos de tahini si iaurt. Poate incercati candva e super super gustos.

*

Voi scrie separat despre serialul Amadeus de la Skyshow time (5 episoade) pe care l-am vazut screener chiar inainte de vacanta…

E minunat interpretat conflictul interior al lui Salieri (Paul Bettany)  despre cand esti suficient de educat sa intelegi ca altul e genial si tu nu poti sa-l ajungi cu toata scoala ta… si puterea sociala…

Am mai vazut in aceasta vacanta filmele Cover Up (despre unul dintre jurnalistii de investigatie importanti din America), The Lowdown, tradus la noi Informatii confidentiale, si the  Newsreader – un serial in doua sezoane despre o redacctie de stiri din anii 80…

Si bonus dupa toate aceste filme cu jurnalisti, reali sau fictionali, am cautat sa revad Natural Born Killers ca sa simt ritmul de filmare si de montaj de la vremea aceea, adicca anii 90.

Am mai vazut cateva screenere dar o sa  povestesc pe rand despre ele pe insta… dar si putin din noile filme romanesti si m-am gandit ca sunt vremuri faine pentru actorii romani pentru ca au lucruri frumoase de munca.

O sa scriu separat si despre alte doua carti pe care le-am citit in vacanta.

 Una desteapta tare -am citit-o cu dictionarul alaturi si cautand pe net informatii suplimentare pentru ca nu aveam context si nu puteam intelege mult. E vorba despre cartea dlui profesor Theodor Paleologu  – Cine mai opreste apocalipsa.

(mi-au spus cei de la Editura Trei, unde a aparut cartea, ca se pregatesc de tirajul 2 pentru ca primul a fost epuizat, deci mai e o speranta in tara asta… sunt multi destepti care inteleg cartea asta)

O alta carte la limita dintre gossip si politica e cea a fostei purtatoare de cuvant a lui Trump  si fosta sefa de cabinei a sotiei lui – Melania, Stephanie Grisham –  now I’ll Take you questions, care da mult din casa si spune multe lucruri rele.

E o carte pe care ar trebui sa o citeasca multi dintre comentatorii politici de la noi si diplomati… o sa-i ajute sa inteleaga mai multe despre Trump care isi vede mandatele de presedinte ca un producator de televiziune in cautare de audienta maxima… ma rog o sa scriu separat pentru ca sunt multe de spus…

Mai fac cateva mentionari nu chiar de bine 😊

Mi se pare o mizerie ca Antena 1 a decis sa puna doi infractori – Calin Dunca si Cristian Boureanu – in Survivor, cred ca e f f gresit sa ii validezi si sa le speli imaginea printr-o emisiune de divertisment.

Nu m-am uitat, nu vreau sa vad acesti oameni cu un caracter infect care au facut puscarie,au inselat multi oameni, iar in caul lui Boureanu au si agresat femei… nu m-am uitat nici la emisiunea concurenta de la Pro TV, pt mine e pierdere de timp.

Am vazut insa doua episoade din Power Couple si sunt in continuare mai mult decat impresionata de echipa de safety a show-ului.

M-am gandit cam cat de grele pot fi unele probe daca o gimnasta ca Sandra Izbasa se vaita ca nu mai poate, ea fiind si foarte fit dar si cu un mental foarte puternic.  Imi place castul de la acest show…

Va rog sa incepem anul cu o fapte buna, putem schimba viata unui tanar cu o fapta mica si simpla.

Fiecare tanar merita sa aiba un „maine”. Dar pentru unii, viitorul nu incepe cu vise mari, ci cu sanse mici. Cu usi inchise. Cu lipsuri care apasa mai greu decat curajul din inima.

In Romania, mii de tineri talentati cresc in medii unde posibilitatile se numara pe degete. Tineri care vor sa munceasca, sa-si ajute familiile, sa devina independenti. Tineri pentru care un permis de conducere nu este un moft, ci o punte – spre un job, spre demnitate, spre libertatea de a-si lua viata in propriile maini.

De asta scriu anual despre proiectul Mol, „Permis pentru viitor”, care  le ofera exact asta: o sansa reala. O finantare completa pentru scoala de soferi la categoriile B, C sau D, pentru tinerii intre 18 si 25 de ani, care stiu ca volanul poate insemna un salariu, o meserie, un rost.

Este un proiect al Fundatiei pentru comunitate de la compania care detine benzinariile Mol si e unul dintre proiectele pe care le iubesc pentru ca stiu oameni care au beneficiat de el si care si-au schimbat viata fundamental odata avand carnet de conducere si access la o meserie pentru care familia lor nu i-ar fi putut sprijini.

Scriu  de multi ani despre acest proiect (nu e reclama, e doar dorinta mea de a ajuta pe cineva care cu o informatie isi poate schimba viata)

Din 2015 pana azi, 412 tineri au primit aceasta sansa. 412 destine care s-au schimbat pentru ca cineva a crezut in ele. 412 povesti in care „nu se poate” a devenit „uite ca se poate!”.

Dar inca sunt sute, mii, care asteapta randul lor.

Inscrierile sunt deschise pana pe 27 ianuarie 2026 si se pot face aici https://pentrucomunitate.ro/permis . Timpul  care a mai ramaas e scurt, iar visurile lor sunt mari.

Tu poti fi scanteia care aprinde un viitor.

Te rog  da vestea mai departe. Distribuie. Trimite unui profesor, unui asistent social, unui tanar care crede ca viata l-a uitat.

Poate nu putem schimba lumea intreaga. Dar putem schimba lumea unui tanar. Iar asta schimba tot.

O sansa spusa mai departe poate deveni o meserie. O meserie poate deveni o viata salvata din lipsuri. Iar o viata salvata poate deveni, la randul ei, un exemplu.

Nu lasa vestea sa se opreasca la tine.
Fa-o sa circule mai repede decat orice obstacol.

Pentru ca, uneori, viitorul unor tineri care pare ca nu au sanse incepe cu noi. Cu tine. Cu un SHARE.

Aici se pot face inscrierile https://pentrucomunitate.ro/permis

Scriam zilele trecute ca una dintre cele mai importante rezolutii pe care ar trebui s ale avem pe acest an este sa ne antrenam mintea sa faca fata asaltului de informatii si sa ne ajute la concentrare.

Sigur ca pentru o viata mai echilibrata si ca sa distingem ce stiri sunt fake si ce e real e nevoie de citit oameni de incredere, dar aceasta e alta discutie.

Acum sa ramanem la antrenarea mintii…

Concentrarea este mai mult decat o abilitate cognitiva – este un muschi mental care, antrenat constant, sustine sanatatea creierului, reduce stresul oxidativ indus de cortizol, imbunatateste neuroplasticitatea si incetineste declinul cognitiv asociat inaintarii in varsta. Activitatile care stimuleaza atentia focalizata, memoria de lucru si reglarea emotionala contribuie la un profil neurobiologic anti-aging: inflamatie mai mica, somn de calitate, risc redus de boli neurodegenerative si performanta mentala crescuta.

Mai jos sunt 10 exercitii practice care imbina antrenamentul cognitiv cu beneficii pentru longevitatea si vitalitatea creierului.

1. Respiratia 4-7-8 cu focus vizual

Inspira 4 secunde, mentine 7, expira 8, privind un punct fix timp de 2 minute.
Efect anti-aging: reduce stresul, scade cortizolul, imbunatateste oxigenarea creierului.

2. Meditatia “un singur gand”

Timp de 3 minute, urmareste un singur gand ales (ex: “claritate”), fara sa il modifici. Daca apare altul, revino la cel initial.
Efect: antreneaza atentia selectiva si reduce inflamatia neuronala.

3. Tehnica Pomodoro mentala fara ecran

Alege o activitate (citit, planificare), seteaza 10 minute si lucreaza fara intreruperi. Repeta de 3 ori cu pauze scurte.
Efect: imbunatateste memoria de lucru si reduce oboseala cognitiva.

4. Exercitiul lumanarii

Aprinde o lumanare si urmareste flacara 60–90 secunde, fara sa iti misti privirea.
Efect: creste atentia focalizata si calmeaza sistemul nervos.

5. Memorarea a 7 obiecte

Priveste 7 obiecte din jur 30 secunde, apoi inchide ochii si descrie-le mental in detaliu.
Efect: stimuleaza hipocampul si mentine memoria activa.

6. Cititul cu creionul

Citeste o pagina subliniind ideile principale, mentinand ritm constant, fara pauza.
Efect: imbunatateste atentia si procesarea informatiei.

7. Scrierea in flux 5 minute

Scrie 5 minute fara intrerupere, fara autocorectare, concentrandu-te doar pe idei.
Efect: activeaza cortexul prefrontal si aduce claritate mentala.

8. Ascultare activa 100%

Asculta o piesa instrumentala sau sunete din natura 3 minute, identificand mental elementele auditive.
Efect: imbunatateste atentia auditiva si reduce zgomotul mental.

9. Numaratoare inversa cu vizualizare

Numara de la 50 la 0 lent, imaginand fiecare numar scris mare pe un fundal alb mental.
Efect: disciplina a atentiei si antrenarea concentrarii sustinute.

10. Comutarea atentiei

Timp de 2 minute: 30 sec focus pe respiratie, 30 sec pe sunete, 30 sec pe corp, 30 sec pe un gand ales. Repeta ciclul.
Efect: flexibilitate cognitiva si atentie rezilienta.

De ce ajuta in procesul anti-aging?

Aceste exercitii sustin mecanisme biologice esentiale ale unui creier tanar:

• Neuroplasticitate crescuta duce la un creier adaptabil si activ
• Inflamatie redusa inseamna risc scazut de declin cognitiv
• Cortizol scazut inseamna imbatranire celulara incetinita

Iar atentie si memorie mai bune inseamna claritate si productivitate si o viata mai sanatoasa si mai echilibrata.

Cum sa le practici corect

Pentru rezultate optime:

• 3–5 exercitii/zi (10–15 minute in total)
• 5–6 zile pe saptamana
• Alternare intre focus static si comutare
• Practicate dimineata sau inainte de activitati care cer concentrare

Sanatatea si tineretea creierului nu depind doar de genetica, ci si de antrenamentul mental zilnic. Concentrarea practicata constant scade ritmul de imbatranire cognitiva, reduce stresul celular si imbunatateste calitatea vietii. Un creier concentrat este un creier mai calm, mai rezilient si biologic mai tanar.

Traim intr-un ecosistem informational dominat de viteza. Ideile sunt taiate in bucati tot mai mici, ambalate pentru consum instant, masurate in secunde de atentie si convertite in grafice de audienta. Dar creierul uman – organ plastic, avid de sens si structura – nu a evoluat pentru a gandi doar in titluri, ci pentru a construi lumi. Iar lectura textelor de forma lunga este unul dintre cele mai puternice exercitii de igiena mentala pe care il avem la indemana.

Perspectiva sanatatii: ce se intampla in creier cand citim lung

Cand citim un text amplu, creierul activeaza simultan retele multiple: limbaj, memorie de lucru, imaginatie, analiza logica, empatie, anticipare. Spre deosebire de continutul scurt, care functioneaza ca un stimulent, lectura lunga functioneaza ca un antrenament: intareste atentia sustinuta, reducand fragmentarea cognitiva; imbunatateste memoria prin exercitiul de a pastra context pe parcursul mai multor pagini; reduce anxietatea, pentru ca lectura profunda incetineste ritmul intern si scade cortizolul; creste rezerva cognitiva, factor protector impotriva declinului neurodegenerativ; dezvolta empatia, cititorul fiind invitat sa locuiasca mintea altcuiva pentru mai mult timp.

Daca social media este sprint, lectura lunga este maraton. Iar sanatatea mentala se castiga in probele de anduranta.

Perspectiva sociala: mintea hranita vs. mintea suprastimulata

O minte care consuma doar micro-texte traieste intr-o succesiune de impulsuri. Dopamina urca, scade, urca, scade – exact ca intr-un mecanism de recompensa dependent. O minte care citeste lung, insa, intra intr-un alt metabolism: serotonina sensului, satisfactia intelegerii, bucuria conexiunilor, tihna structurii.

Cititorul de texte lungi devine mai greu de manipulat, pentru ca poate urmari un fir argumentativ complex. Devine mai creativ, pentru ca isi antreneaza imaginatia. Devine mai calm, pentru ca a practicat atentia fara intrerupere. Intr-o lume polarizata, lectura lunga este un antidot civic.

Responsabilitatea noastra (nu doar a celor care scriu, ci si a celor care pot promovva ce scriu altii) nu este doar sa capturam minti, ci sa le crestem

Cei care scriem pentru spatiul public avem azi doua optiuni: sa ne luptam pentru atentie sau sa luptam pentru minte. Nu sunt acelasi lucru.

A produce doar continut scurt, emotional, viral, cu scopul de a maximiza audienta inseamna a trata publicul ca pe o resursa de exploatat. A produce si texte lungi, bine documentate, oneste, utile, inseamna a trata publicul ca pe o comunitate de care esti responsabil.

Vanitatea cifrelor – like-uri, share-uri, vizualizari – este trecatoare. Impactul asupra arhitecturii mentale a oamenilor este durabil. Responsabilitatea noastra etica este sa publicam si idei care fortifica, nu doar idei care excita.

Scrisul, ca act public, nu trebuie sa fie doar un reflector indreptat spre autor, ci un instrument de sanatate publica. La fel cum un oras are nevoie de parcuri, nu doar de reclame luminoase, mintea publica are nevoie de texte care ii cresc capacitatea, nu doar de continut care o consuma.

Lectura textelor de forma lunga este o practica de sanatate, un exercitiu de libertate interioara, un scut cognitiv si o sursa de dezvoltare emotionala. Iar scriitorii, editorii, creatorii de opinie au datoria sa lase in spatiul public si hrana pentru gandire, nu doar carlige pentru audienta.

De asta scriu texte de forma lunga, de asta pe urban.ro avem in fiecare sambata fragmente de carti pe care sa le descoperiti dimineata de week end la cafea (plus  ca poate sunt persoane care nu-si permit sa cumpere multe carti si asa gusta putin din magia unui anume scriitor).

Nu scriem ca sa dovedim cati oameni ne pot urmari. Scriem ca sa dovedim ca mintea lor merita ceva mai mult decat sa fie urmarita – merita sa fie ajutata.

Anul 2025 a purtat multe etichete: al tehnologiei accelerate, al tensiunilor geopolitice, al crizelor climatice. Dar, dincolo de statistici si rapoarte, 2025 a avut o vibratie dominanta: a fost, mai ales, anul femeilor care au aratat ca puterea nu inseamna zgomot, ci claritate; nu agresivitate, ci coloana vertebrala; nu promisiuni, ci fapte.

In Europa de Est, in centrul unei regiuni framantate, Maia Sandu a ramas simbolul intelepciunii politice. Lider al unui stat mic, dar cu provocari uriase, ea a demonstrat ca diplomatia poate fi ferma fara a deveni cinica si ca un presedinte poate fi integru fara a fi fragil. Vocea ei a fost calma, dar neclintita, iar lectia ei esentiala a fost aceasta: curajul de a apara democratia se exerseaza zilnic, prin rabdare, echilibru si luciditate. Intr-o lume dominata adesea de orgolii masculine, doamna Maia Sandu a aratat ca viitorul apartine celor care gandesc inainte de a lovi. Si a fost desemnata de The Telegraph politicianul anului.

In Romania, aceeasi energie s-a regasit in administratia de mediu, unde Diana Buzoianu, la Ministerul Mediului, a adus determinarea unui activist care a inteles sistemul si rigoarea unui profesionist care stie ca schimbarea reala nu se face din strada sau din birou, ci din ambele locuri simultan. Ea a impins proiecte dificile, a rezistat inertiei administrative si a tradus preocuparea pentru natura in politici aplicate. Determinarea ei a devenit un reper, iar forta cu care se opune PSD la orice actiune a doamnei Buzoianu e confirmarea ca face bine in ce face: protejarea mediului nu e un moft ideologic, ci o datorie morala fata de generatiile care vor veni.

In acelasi timp, in justitia romana, Raluca Morosanu, judecator la Curtea de Apel, a dat sens cuvantului „curaj”. Intr-un domeniu in care presiunile sunt intense, amenintarile sunt tacute, iar mizele sunt enorme, ea a aratat ca legea trebuie aparata chiar si atunci cand cei care o incalca par mai puternici decat institutiile. Curajul ei nu a fost spectacol, ci exemplu. Un curaj care inspira pentru ca nu striga, ci indreapta.

Pentru mine aceste trei femei de varste diferite — din politica, din administratie, din justitie — au format un triunghi simbolic al anului 2025. Intelepciune, determinare, curaj. Trei calitati care, atunci cand se intalnesc, nu doar descriu leadershipul feminin, ci il fac inevitabil.

Dar 2025 nu a fost doar despre ele. A fost anul in care am reinvatat sa ne pese public. Sa ne implicam fara sa asteptam aplauze. Sa spunem „ajunge” cand e nevoie, dar si „hai” cand apare o sansa de a construi. Sa credem in progres chiar si cand e lent. Sa ramanem blande, dar imposibil de clintit.

Si a fost anul care ne-a adus-o prima doamna pe Mirabela Gradinaru, partenera de viata a lui Nicusor Dan. Eleganta, desteapta, mama dedicata la propriu, nu de fatada, cu un bun simt care dezarmeaza, ea a devenit, fara sa-si fi propus, hartia de turnesol pentru ipocrizie, falsi moralisti, invidiosi si neputiciosi in propriile vieti.

Si e premiul nostru mare, pentru care n-am facut niciun efort dificil – doar ne-am exercitat dreptul la vot, dupa ce am inceput anul cu o spaima mare. Daca am privi putin in spate, am terminat anul 2025 avand ca lideri oameni integri si buni, ceea ce nu speram in ianuarie trecut.

 Asa ca oricat ne-ar spune unii si altii ca Nicusor Dan si Ilie Bolojan nu se inteleg (cand aceste vorbe cauta, de fapt, sa faca zgomot si sa provoace ura), oricat de greu ne-ar fi in lunile urmatoare (pentru ca trebuie sa se repare dezastrul furtului PSD-ului mincinos si ipocrit pus pe aranjat rude si furat grupa mare),oricat de greu va fi acum, se va face curatenie in mizeria din jurul nostru si avem nevoie majora de asta, chiar daca acum miroase urat…

Revenind insa, 2025 a fost anul femeilor care au condus prin valori, nu prin vanitate. Care au schimbat reguli, nu doar discursuri. Care au inspirat implicare, nu supunere. Si poate, tocmai de aceea, a fost un an in care lumea a parut — macar putin — mai matura, mai atenta, mai umana.

Si sunt absolut sigura ca domnii mentionati, Bolojan si Dan, sunt de acord cu mine si au o pretuire speciala pentru aceste doamne pe care le-am numit Careul de ASI…

Iar daca istoria va nota 2025 ca un an de rascruce, va fi pentru ca, in mijlocul furtunii, cateva femei au demonstrat ca lumina nu se cere, ci se aprinde.

Am fost atat de obosita la sfarsitul anului care s-a incheiat incat doua zile am mancat si am dormit, am mancat iar si apoi am dormit din nou.

Culmea e ca la inceputul saptamanii scrisesem (in avans ca sa am putin timp liber) pentru Cotidianul despre Rezolutii si oboseala. O sa cititi maine pe platforma publicatiei (am vrut sa scriu ziarului, pentru ca pentru mine e in continuare un ziar).

Intre timp s-au mai umplut din baterii si am reinceput sa simt nevoia sa scriu, caci scrisul e lucrul care ma bucura pe mine cel mai mult si imi da un confort mental (desigur, cand e in cantitati decente sa ma si bucur de ce scriu)

Altfel, anul incepe mereu cu aceeasi farsa colectiva: credem, cu o sinceritate induiosatoare, ca daca scriem ceva intr-un carnetel dragut, cu un pix scump, Universul va exclama: „In sfarsit, cineva cu un plan!” si va coopera imediat.

Dar traim in lumea lui „poti”, nu „nu ai voie”, exact cum spune Filosoful Byung-Chul Han in cartea sa Societatea oboselii (despre care o sa cititi maine in Cotidianul)— ceea ce suna minunat pana cand „poti” devine „trebuie”, iar „trebuie” devine „de ce nu am facut deja?”. Si uite asa, pe 2 ianuarie, in loc de zen, ajungem la o usoara hiperventilatie.

E un program atat de dens, incat nici apocalipsa nu si-ar gasi loc in el. Poate doar ca reminder intre pilates si hidratare.

 Ne dorim sa fim mai buni, dar fara sa trecem prin inconvenientul de a fi, temporar, mai slabi; vrem transformare, dar nu vrem haos; vrem progres, dar nu vrem sa arate ca o lista interminabila de bifat — desi exact asta ajunge sa fie.

Si totusi, intentia noastra nu e rea. E chiar adorabila. E ca atunci cand iti cumperi un jurnal cu 365 de pagini albe si iti spui: „Aici va locui noua mea viata organizata.” Ceea ce se intampla, in realitate, e ca jurnalul ajunge sa tina bonuri, parole uitate si un citat notat frumos, pe care nu-l mai gasesti niciodata cand chiar ai nevoie de el.

Odihna nu e o recompensa, e o conditie, iar „nu” e un muschi moral care merita antrenat la fel ca oricare alta parte a corpului.

La final, nu oboseala in sine e problema — ci faptul ca nu mai stim sa ne odihnim frumos, inteligent, cu umor, asa cum iti savurezi desertul preferat sau un text bine scris.

Asa ca, in 2026, va propun sa renegociem:
mai putine “trebuie”, mai multe “ar fi dragut”,
mai putina presiune, mai mult unt pe clatite,
mai putina auto-critica, mai multa auto-compasiune… si prajituri cu ciocolata

Sa lasam aer intre asteptari, sa lasam greselile sa fie fermecatoare, sa lasam lucrurile bune sa ne surprinda.
Iar lunile viitoare sa va prinda odihniti, indragostiti de lucruri mici si eliberati de propria lista de cerinte. Restul… e doar decor.

La multi ani!

Zilele trecute, la Curtea de Apel Bucuresti, Raluca Morosanu a facut un gest mult mai rar si mai costisitor intr-o societate obisnuita cu tacerea si resemnarea – a ales sa spuna adevarul intr-un spatiu al puterii, asumandu-si consecintele.

Seamana cu ce a fost in decembrie 89 si nu vreau sa pun presiune speciala si in plus, pe doamna aceasta minunata in jurul careia acum aerul vibreaza cu o incarcatura foarte puternica…

De ce conteaza un astfel de gest dincolo de persoana care il face? Pentru ca, asa cum arata numeroase studii din psihologie si sociologie, curajul nu ramane niciodata izolat. El se propaga, tulbura, deschide usi interioare si obliga o comunitate intreaga sa se priveasca in oglinda. Am vazut asta in decembrie 89, mai aproape de noi la Ordonanta 13 in 2017 si vedem acum cum creste bulgarul pe care a inceput sa-l rostogoleasca doamna Morosanu cu curajul dansei.

Sunt cateva carti pe tema asta si, pentru ca e un subiect care m-a interesat, pun mai jos cateva explicatii stiintifice citand specialistii, desigur.

Psihiatrul Judith Herman, una dintre cele mai importante voci in studiul traumei, spune ca reactia „normala” a societatii in fata abuzului sau nedreptatii este sa le impinga in afara constiintei: sunt prea incomode, prea dureroase, prea periculoase pentru ordinea existenta. De aceea, victimele sunt adesea incurajate sa taca, sa „mearga mai departe”, sa nu tulbure apele. Cand cineva rupe aceasta tacere in mod public, nu face doar o confesiune personala. Creeaza un moment de adevar colectiv.

Raluca Morosanu a facut exact acest lucru. A refuzat ca experienta ei – si, prin extensie, experienta multor altora – sa ramana nespusa. In acel moment, pentru multi oameni care au trait situatii similare, s-a produs o validare profunda: nu sunt singur, nu am exagerat, ceea ce am trait conteaza. Vindecarea, spune Herman, nu poate avea loc in izolare. Ea are nevoie de martori. Iar comunitatea, vrand-nevrand, a devenit martor.

Curajul, insa, nu arata asa cum ni-l imaginam de obicei. Nu e zgomotos, nu e lipsit de frica.

 Cercetatoarea Brené Brown explica faptul ca adevaratul curaj este vulnerabilitatea: expunerea deliberata la risc emotional. Sa vorbesti stiind ca vei fi judecat, contestat, poate atacat, nu este slabiciune. Este una dintre cele mai pure forme de forta.

Mai mult, atunci cand cineva indrazneste sa se expuna astfel, se intampla ceva esential: ceilalti primesc permisiunea interioara de a face la fel. Poate nu imediat. Poate nu public. Dar harta posibilului se schimba. Se poate vorbi. Cineva a mers primul.

Psihologul Albert Bandura a aratat ca oamenii invata comportamentele nu doar din reguli, ci observandu-i pe ceilalti.

 Curajul este, in acest sens, contagios. Nu pentru ca toti devin brusc curajosi, ci pentru ca frica isi pierde din putere atunci cand nu mai e traita in singuratate.

Acest proces nu este confortabil. Sociologul Kai Erikson explica faptul ca momentele care scot la suprafata adevaruri dureroase produc o zguduire a tesutului comunitar. De aceea, aproape inevitabil, apar reactii de respingere, minimalizare sau furie. Nu pentru ca adevarul ar fi gresit, ci pentru ca el ameninta o ordine veche, bazata pe tacere si conformism.

Si totusi, aceste reactii sunt semnul ca ceva s-a miscat. Ca o norma a fost fisurata. Ca nu mai putem spune, cu aceeasi usurinta, „nu se poate”, „nu are rost”, „mai bine taci”.

Gestul Ralucai Morosanu nu rezolva de unul singur problemele sistemice ale justitiei sau ale violentei institutionale, dar creeaza un precedent emotional si moral.

Deschide un spatiu in care adevarul poate circula. Si, poate cel mai important, schimba respiratia unei comunitati: dintr-una tinuta, fricoasa, intr-una care incepe, timid, sa traga aer in piept.

Istoria nu se schimba doar prin legi sau decizii oficiale. Uneori, se schimba atunci cand cineva spune, cu voce clara si corpul tremurand: ajunge.

Iata alte cateva exemple de alte femei curajoase.

Istoria Romaniei nu a fost schimbata doar de domnitori, revolutii sau tratate. Ea a fost modificata, adesea discret, de femei care au avut curajul sa spuna „nu”, „ajunge” sau „se poate altfel”. Ana Ipatescu, in timpul Revolutiei de la 1848, a iesit in strada intr-o epoca in care femeilor li se cerea sa stea in umbra. A riscat nu doar reputatia, ci viata, pentru o idee de libertate. Curajul ei a fost unul fizic, vizibil, aproape brutal prin expunere.

Elena Cuza a schimbat istoria fara discursuri publice, dar cu o forta morala rara. A ales sa creasca si sa recunoasca drept fii proprii copiii nelegitimi ai sotului ei, intr-o societate rigida si profund patriarhala. Gestul ei a fost un act de curaj intim, care a redefinit ideea de demnitate si responsabilitate feminina.

In secolul XX, Elisabeta Rizea a demonstrat ca rezistenta nu are nevoie de arme sofisticate, ci de o coloana vertebrala imposibil de frant. A indurat tortura, umilinta si ani de detentie fara a-si trada convingerile. Curajul ei a fost unul al supravietuirii, al refuzului de a ceda chiar si atunci cand statul insusi devenise opresor.

Mai aproape de noi, femei precum Doina Cornea au aratat ca vocea poate fi o arma. Intr-un regim care pedepsea orice forma de opozitie, ea a ales sa vorbeasca, sa scrie, sa protesteze. Curajul ei intelectual si moral a contribuit la fisurarea unui sistem bazat pe frica.

Felicitari doamnei Morosanu, m-a emotionat profund curajul dansei si m-a facut sa ma gandesc in dreptul meu, in curtea mea, daca am resurse pentru acest curaj.

Scriu zilele astea intr-o veselie, dar sunt multe proiecte pe urban.ro si viata e aglomerata.

Astept vacanta ca pe o prajitura, am si scris zilele trecute despre cum folosesc eu vacanta ca sa fac curatenie emotionala.

Tot in aceasta saptamana, cand am comemorat 8 ani de la decesul Regelui Mihai, am scris despre experienta mea cu familia regala a Romaniei si despre ce exemplu de lidership si demnitate este Regele, pacat ca nu studiaza copiii la orele de istorie si nu se intalnesc mai des cu discursurile si interviurile Sale ca sa-l descopere ca om.

Saptamana asta am mancat mult picant, mi se pare ca imi da mai multa energie. Prin meniul saptamanii s-a aflat omleta care a fost asezonata cu iaurt si putina dulceata de ardei iute (de la simpaticii de la Pofta Focului, de unde mananc salate si zacusca divine, sa le cautati), un curry de vita cu fasole asezonat cu quinoa (s-a mancat chiar ieri, e parte din stradania mea de a include multe proteine in alimentatie) si de  1 decembrie s-a mancat cu mici si multa carne (micii foarte faini i-am primit de la Iordache N Ionescu am si impartit la prieteni, am si mancat… si exact cum spun ei in prezentare, sunt fara smechereli, nu au chimicale, aditivi, carne dubioasa si lucruri stranii prin ei… respecta reteta lui Iordache Ionescu de la 1859.)

Sa stiti ca am pus pe instagram ce carti sunt super simpa de pus sub brad. Eu le-am asezzonat cu praline Leonidas pentru ca fac aceasta combinatie in fiecare an. Si da, si bobbonul bun belgian a fost impratit cu prietenii.

Am remarcat zilele acestea ca Festivalul Brazilor de Craciun organizat de Salvati Copiii a strans anul acesta peste 1 milion de euro care vor fi folositi in programe pentru copiii din onele defavorizate. Am participat si eu la workshopuri pentru copilasi in programele Salvati Copiii si stiu cat de importaant este sa iasa din mediul lor emotional si sa vada ca lumea are si alte perspective. E foarte motivational pentru educatia lor.

Saptamana asta  Lidl Romania, alaturi de Federatia Bancilor pentru Alimente din Romania, deruleaza cea de-a treisprezecea editie a colectei de alimente, cu scopul de a sustine comunitatile aflate in dificultate. Campania are loc in toate magazinele Lidl din tara, unde clientii pot dona produse alimentare neperisabile in cutiile dedicate, amplasate la iesirea din magazine, dupa casele de marcat. Donatiile vor fi distribuite de sarbatori catre persoane varstnice, copii si adulti care traiesc in saracie, precum si catre persoane cu dizabilitati sprijinite de ONG-urile partenere ale retelei.

Stiu ca valoarea cosului de cumparaturi e tot mai mare pentru fiecare dintre noi, dar o conserva, o punga de faina sau malai, o sticla de ulei adaugate in cos pentru Banca de Alimente poate ajuta mult.

Mai am o campanie pe care eu o iubesc si scriu in fiecare an de ea: cea organiata de fundatia Mol (cea cu benzinariile) care plateste scoala de soferi pentru tinerii cu situatii financiare grele. Mi se pare un gest minunat, pentru ca un permis de conducere inseamna o sansa in plus pentru un job si o sursa de venit. Inscrierile sunt pana pe 27 ianuarie si se pot face aici. Voi mai scrie si zilele viitoare, dar va rog daca stiti pe cineva care nu-si permite scoala de soferi aratati-i acest proiect si invatati-I sa completeze actele.

Programul Permis pentru viitor prin care se acopera costurile scolii de soferi pentru tinerii din medii defavorizate a ajuns la cea de-a 11-a editie; in decursul celor 10 ani de la lansarea programului au fost sprijiniti 412 de tineri pentru a urma cursurile scolii de soferi pentru diferite categorii de permise de conducere.

*

Altfel, la anivel international am vazut stirea asta: cercetatorii au descoperit ca un hormon natural — FGF19 — actioneaza in creier pentru a stimula arderea grasimii si cresterea consumului de energie, deschizand calea spre tratamente mai bune pentru obezitate si boli metabolice. (ScienceDaily)

In plus, FGF19 pare sa reduca inflamatia si sa imbunatateasca toleranta la frig — semne ca ar putea avea efecte largi asupra sanatatii generale si metabolismului.

*

N-am avut timp sa vad screenere sau filme (desi in curand  tre sa particip la lansarile unor seriale de super succes care sunt deja in preview in conturile mele din platformele de streaming), am vazut insa pe amazon (va fi pe prime video la noi) cateva episoade din sezonul 4 –  The Morning Show. Ma relaxeaza un film despre culisele televiziunii (si imi da confort sa stiu ca nu mai am treaba, la scala mea de joburi, cu intrigile si jocurile de culise care exista si in redactiile din Ro, chestiuni pe care le uram, imi generau reactii fizice acum ceva ani)

Sezonul 4 din The morning Show i-a adaugat in distributie pe Marion Cotillard si Jeremy Irons. 😊

Mai avem un pic mic pana la vacanta 😊 Asta imi spun in fiecare dimineata, la 5 cand ma trezesc. Sa avem o saptamana buna.

Vacanta de iarna este, pentru multi dintre noi, singura perioada a anului in care ritmul vietii incetineste fara sa simtim vina si fara presiuni.

Am mai povestit ca eu astept vacanta de iarna ca pe un premiu, nu doar pentru ca sunt obosita (voi scrie mult in avans ca sa am liber de Sarabatori) ci pentru ca am un ritual in care imi fac curatenie in minte si suflet incercand sa elimin cat mai multe din frustrarile de peste an si sa gasesc noi obiective care sa ma motiveze in noul an.

Cred ca aceasta perioada este momentul ideal pentru o curatenie interioara – un proces de ordonare, limpezire si vindecare a mintii si emotiilor adunate peste an.

Prima etapa in aceasta curatenie interioara este oprirea. Ne petrecem viata in miscare: alergam dupa rezultate, termene, probleme, responsabilitati, iar mintea ramane prinsa intr-un flux continuu de ganduri. Vacanta de iarna ne ofera un prilej rar: posibilitatea de a ne decupla. Oprirea nu inseamna lenevie, ci o alegere constienta de a iesi din modul automat si de a intra in prezenta. Poate insemna sa lasi telefonul intr-o alta camera, sa petreci cateva ore fara ecrane sau doar sa stai langa fereastra cu o cana de ceai si sa privesti ninsoarea. Aceasta incetinire deschide „usa” catre propria minte.

A doua etapa este observarea. Curatenia nu poate incepe inainte sa vezi dezordinea. In zilele linistite ale vacantei, incearca sa te intrebi ce ai purtat cu tine tot anul: ce temeri ti-au marcat deciziile, ce suparari ti-au incarcat sufletul, ce vise ai amanat si de ce. Poti nota aceste lucruri intr-un jurnal sau le poti dicta intr-un fisier audio. Scopul nu este sa te judeci, ci sa observi cu sinceritate ce loc ocupa in tine. Uneori, simplul act de a pune in cuvinte ce simti este un mod de a elibera tensiunea.

Urmeaza apoi etapa clarificarii. Aici incepi sa separi ce este al tau de ce ai preluat de la altii, ce mai serveste evolutiei tale si ce doar te ingreuneaza. Poti face un exercitiu simplu: scrie toate preocuparile care te insotesc si intreaba-te pentru fiecare: „Am control asupra acestui lucru?”. Daca raspunsul este „nu”, atunci el nu merita energia ta. Daca raspunsul este „da”, stabileste ce pasi mici ai putea face in anul viitor. Acest proces creeaza ordine mentala si reduce incarcatura emotionala.

Pentru a continua curatenia, iarna este momentul potrivit pentru iertare. Nu exista igiena emotionala mai eficienta decat eliberarea de resentimente. A ierta nu inseamna a scuza comportamente sau a minimaliza durerea traita, ci a decide ca povara nu te mai reprezinta. Iertarea poate fi adresata altora, dar si propriei persoane. Fiecare greseala a ta este o versiune trecuta a ta, care nu stia ceea ce stii acum. Vacanta, prin atmosfera ei calma si simbolistica de „incheiere” a anului, creeaza cadrul ideal pentru un astfel de exercitiu.

Un alt pas esential este recunostinta. Ea functioneaza ca un detergent bland al mintii. Notand in fiecare zi cateva lucruri pentru care esti recunoscator, atentia se muta dinspre lipsuri catre abundente. In timp, mintea devine mai luminoasa. Emotiile se asaza. Chiar si amintirile grele capata contururi diferite atunci cand sunt privite prin prisma a ceea ce ai castigat sau ai invatat.

De asemenea, vacanta de iarna este un moment bun pentru reconectare – cu oamenii care iti fac bine si cu activitatile care iti aduc bucurie. Curatenia mentala nu inseamna doar eliminare, ci si aducerea in interiorul tau a lucrurilor care te hranesc. O plimbare cu un prieten, o masa calda impartita cu familia, un joc, un film bun sau o carte citita sub o patura sunt forme simple, dar extrem de eficiente, de regenerare emotionala.

In final, pentru ca aceasta curatenie sa fie completa, ai nevoie de intentie pentru anul ce vine. Nu rezolutii rigide, ci directii blande: ce vrei sa simti mai des? Ce vrei sa lasi in urma? Ce obicei mic ar putea sa-ti schimbe viata daca il repeti zilnic? Scrierea acestor intentii functioneaza ca un act de igiena psihologica: iti centreaza atentia si iti da o senzatie de continuitate.

Vacanta de iarna nu este doar o pauza, ci o oportunitate: aceea de a te curata pe interior pentru a incepe noul an mai usor, mai impacat, mai impamantat in tine. Curatenia mentala si emotionala nu este un lux, ci o necesitate – iar iarna, cu linistea ei, ne ofera exact cadrul pentru a o face cu adevarat.

Am sa scriu  in perioada vacantei ce filme motivationale vad si ce carti ccitesc intru curatenia emotionala poate va inspira.

Saptamana aceasta am scris cat pentru o carte… si inca nu am terminat de scris toate cele necesare in zilele viitoare la urban.ro. Si astazi voi avea o zi cu mult scris, dar nu pot sa ma plang (desi stau pe scaun pana la 12 ore in unele zile) pentru ca imi place mult sa scriu si imi creez chiar eu provocari care sa ma tina in priza.

De exemplu, stilul narativ pentru textele din Cotidianul din fiecare sambata e diferit de ce/cum scriu pe blog si foarte foarte diferit de  ce e pe urban.ro. La Cotidianul e o opinie, uneori ironica, alteori acida, cu fraze mai scurte si dinamice.

Pe blog e un stil epistolar, iar pe urban.ro e jurnalistic curat, fara opinii doar informatii.

Pe mine ma ajuta aceste diferentieri care probabil ca nu sunt pricepute in detaliu de dvs, cititorii, dar ma ajuta sa-mi tin mintea activa si atentia constanta la ce scriu. (desi scriu rpd, nu verific, si sunt in glorie la typos)

Pt sambata asta la Cotidianul am scris despre romanii care fac lumea din jurul lor mai frumoasa prin actiunile lor care vizeaza cultura si educatia.

Pe urban am scris profile de sportivi, la unele m-am emotionat si eu in timp ce scriam pentru ca mi-am adus aminte de emotiile din arenele unde ma aflam cand oamenii acestia concurau.

Acum sa trecem la ce mi-a placut saptamana asta.

• Am ascultat cu intarziere podcastul 21 al lui Alex Macavei, episodul cu Horia Tecau. Imi plac mult si Alex si domnul Tecau pentru seriozitatea lor si intelegerea empatica si asezata a lumii din jurul lor.

Ma bucur ca Alex face acest podcast in care vorbeste cu invitatii despre ce-i ghideaza in viata, emotii si frici, iar apoi una directiile abordate de invitat e analizata de o doamna psiholog. (am fost si eu invitata anul trecut la podcastul asta si-am oftat raspunzand cat pentru 2-3 ani)

Horia Tecau e o inspiratie, e un om foarte onest cu sine si emotiile lui si, desi e introvert, are relaxarea sa expuna o parte din emotii si pentru noi, si mai ales sa explice etapele pe care le-a adus in viata lui din antrenamentul mental pentru tenis. Ma bucur ca acum are masterclassuri pentru tinerii sportivi si, daca aveti adolescenti care fac un sport, orice sport va rog tare  sa le aratati platforma educationala Mind.Set.Match. Am pus pe urban zilele trecute despre aceste masterclas-uri (aici)

Zilele astea in haosul multelor deadline-uri, am rupt ritmul cu doua chestiuni.

1.  O cafea cu un blend special de iarna si sarbatori pe care mi l-au trimis cei care organizeaza coffeeast festival ( o sa fie din nou intre 5-7 decembrie la Unirea Shoping Center ), blendul e cu arome de ciocolata, vanilie si afine. Si e asa de bun si de parfumat ca ma culc cu gandul ca dimineata la prima ora o sa beau din cafeaua asta aromata (as bea si la culcare, dar stiu ca nu e sanatos). Sigur o gasiti la magazinul organizatorilor in targ, sau la magazinul origo din targ. Si o sa-mi dati dreptate (acum cand scriu, zambesc pentru ca am fix cafeaua asta langa mine)

• Al doilea lucru care mi-a adus liniste si bucurie in aceasta saptamana este  o carte pe care am simtit nevoia sa  o recitesc. Alexandru Paleologu- Bunul simt ca paradox.

Este una dintre cele mai cunoscute si influente carti ale domnului, publicata prima data in 1972 si reeditata de mai multe ori. Am vazut o mizerie in social media de la domnul Miky Neamtu cel care le numea prostituate (ca sa ma exprim elegant) pe mamele celor care nu erau de acord cu el, dansul fiind seful comisiei de cultura a Camerei Deputatilor, o functie dobandita prin partidul AUR si pentru care s-a ”calificat” cu panglici verbale semidocte si ”dropping names” ca sa para destept si influent. Si ce sa vedeti, avea probleme exprimate mizerabil si cu multe minciuni, cu ceea ce a scris/trait regretatul domn Alexandru Paleologu.
Cartea Bunul simt ca paradox  este o colectie de eseuri in care Paleologu discuta despre: bunele maniere, vazute nu ca reguli rigide, ci ca expresie a inteligentei sociale; morala cotidiana, raportul dintre instinct, educatie si judecata personala; paradoxurile comportamentale, adica situatiile in care adevaratul bun-simt presupune uneori incalcarea aparentelor, a conventiilor sau a „regulilor” superficiale; importanta firescului, a libertatii interioare si a nuantei in viata civilizata.
Paleologu sustine ca bunul-simt nu este conformism, ci, paradoxal, capacitatea de a judeca liber, cu inteligenta si empatie. Adevaratul bun-simt: nu se reduce la „ce se face si ce nu”; poate contrazice regulile atunci cand acestea sunt rigide sau absurde; presupune o morala flexibila, orientata spre oameni si situatii reale.

Cartea a aparut la editura Polirom intr-o colectie de buzunar si e perfecta pentru zilele acestea de dinainte de Sarbatori, ca echilibru mental   fata de invazia idiotilor semidocti.

Va las mai jos cateva  ONG-uri & campanii care strang daruri acum pentru copii

La capitol  initiative emotionante de Sarbatori marchez un eveniment care i-ar putea inspira si pe soferii de taxi sau Uber de la noi. Cativa soferi de black cab din Londra, au vorbit cu spitalul de copii care are grija de copiii cu probleme oncologice si au organizat tururi gratuite cu copiii si familiile lor ca sa vada luminitele din Londra, sa simta atmosfera de Sarbatori.

Si pentru ca tot am pomenit de Mos Craciun, va recomad sa-i duceti pe cei mici la cinema la filmul Craciun cu Ramon. E un film simpatic, cu poveste magica specifica Sarbatorilor si e frumos ca micutii sa vada un film cu romani despre Craciun… ajuta la magie si la bucurie 😊

Mie mi se pare frumos cum Pavel Bartos isi construieste o lume magica, pe banii si timpul lui, in care ia puncte speciale si ca actor, dar si ca tata.  Si sotia lui Ramon in filmul asta e Andreea Vasile pe care eu o numesc Sandra Bullock de Romania (si ea se mai incrunta la asta). Mi se pare un privilegiu ca peste foarte multi ani de cand am vzt-o prima data la tv si tineam cu ea intr-un reality tv, am ajuns sa o cunosc, sa stiu cat de mult citeste (si ce citeste😊 ), dar si ce mama simpatica este… (daca ati vazut-o in Umbre, nu va ganditi la ea ca Sandra Bullock de Ro, stiu, dar asta e farmecul meseriei si talentului ei, ca e f versatila in roluri)

La multi ani Andreea, si tuturor celor care sunt patronati de Sf Andrei.

Traim intr-o lume in care presiunea noutatii pare sa cantareasca mai mult decat impactul real. In fiecare industrie, in fiecare initiativa, in fiecare idee pe care o construim, pare ca trebuie sa venim cu ceva nemaivazut. Dar adevarul este ca binele nu are nevoie sa fie original: are nevoie sa fie facut, repetat, multiplicat, dus mai departe.

Aceasta este premisa de la care a pornit noua platforma unOriginal, lansata recent de Raiffeisen Bank Romania impreuna cu MullenLowe Romania — un spatiu digital construit special pentru ONG-uri. Ideea este atat de simpla, incat simti ca ar fi trebuit sa existe de mult: daca o campanie sociala a functionat intr-un loc, de ce sa nu fie folosita mai departe, adaptata si replicata acolo unde poate genera un bine nou?

Platforma unOriginal devine, astfel, o arhiva vie a campaniilor validate in timp. ONG-urile, agentiile sau creatorii de initiative sociale pot gasi acolo key visuals, clipuri video, studii de caz, insight-uri — tot ce au nevoie pentru a porni rapid un proiect cu impact, fara sa reinventeze roata de fiecare data. Intr-un ecosistem in care resursele sunt adesea limitate, iar timpul crucial, eficienta devine noua forma de originalitate.

Raiffeisen Bank a sustinut mereu initiative care creeaza valoare reala pentru comunitate. Cu unOriginal, duce mai departe acest angajament, oferind ONG-urilor o resursa care transforma ideile validate in solutii scalabile. E o invitatie la colaborare, nu la competitie, pentru ca binele nu are nevoie sa fie original, are nevoie sa fie facut.

Peste tot in lume, ONG-urile se confrunta cu aceleasi provocari: educatie, incluziune, sustenabilitate, egalitate. Si de prea multe ori o iau de la capat, inventand solutii deja testate de altii. unoriginal.work schimba aceasta perspectiva, devenind locul unde ideile dovedite se transforma in resurse comune. Aici, succesul unei organizatii poate deveni inceputul alteia, pentru ca o idee care a facut un bine undeva nu ar trebui sa se opreasca acolo. Prin partajarea campaniilor de succes, platforma le permite organizatiilor sa adapteze ceea ce functioneaza deja in loc sa reinventeze roata si transforma creativitatea dovedita intr-o resursa globala comuna, ajutand ideile bune sa circule mai rapid si sa aiba un impact mai mare.

Pentru mine, acest demers are o rezonanta personala. Eu sunt foarte recunoscatoare pentru viata pe care o traiesc, chiar daca am muncit mult pentru tot ce am, cum sunt foarte recunoscatoare ONG-urilor care au facut educatie in Romania, curatenie morala si spirituala si ne-au deschis mintile. Multe dintre actiunile lor au fost exemplu indirect pentru vietile noastre, veneau cu experienta internationala si au ajutat romanii, iar cei care au vazut efectele au fost convinsi si ei sa fie mai buni si sa aiba actiuni catre comunitate.

De multi ani, la fiecare proiect pe care il dezvolt, aleg sa donez un procent din fee-ul meu catre o cauza umanitara. Este modul meu de a transforma fiecare colaborare profesionala intr-un mic bine recurent — pentru ca, exact ca in filosofia unOriginal, nu conteaza daca gestul este spectaculos, ci daca este constant si are impact. Cred profund in ideea ca binele se invata, se multiplica si se transmite si ca e nevoie de un gest mic mic ca sa poti schimba in bine lumea din jurul tau.

Si pentru ca aceasta platforma traieste prin contributiile comunitatii, vreau sa punctez o campanie de CSR care merita inscrisa pe unOriginal: Festivalul de lectura pentru Copii – Narativ realizat de Asociatia Curtea Veche. O initiativa excelenta pentru promovarea lecturii in randul copiilor, cu rezultate tangibile in comunitati vulnerabile. @asociatiacurteaveche, va invit sa incarcati aceasta campanie in platforma — poate deveni inspiratie pentru zeci de alte organizatii.

De asemenea, cred ca @AsociatiaZiDeBine ar putea beneficia enorm de resursele deja existente pe unOriginal — atat pentru inspiratie, cat si pentru oportunitatea de a pune acolo propriile proiecte care sa-i poata inspira pe altii.

Te invit si pe tine sa intri pe unoriginal.work, sa descoperi campaniile deja populate acolo si, daca lucrezi intr-un ONG sau cunosti unul, sa-l incurajezi sa contribuie. Fie ca ai o campanie de inscris sau doar vrei sa dai tag unui ONG in comentarii, fiecare gest ajuta platforma sa creasca si sa circule binele mai departe.

Pentru ca, la finalul zilei, binele nu trebuie reinventat. Trebuie doar repetat.

foto Cristina Bazavan by Andrei Tanase

Exista o lista lunga si melancolica de meserii disparute, pe care o putem privi ca pe o vitrina de muzeu: frizerul ambulant, lustragiul, baiatul cu telegrame si, desigur, dactilografa — acea creatura misterioasa, cu degete iuti, disciplina de calugar tibetan si o rezistenta legendara la cafea reincalzita. Daca ai avut vreodata impresia ca tastatura face un zgomot insuportabil, este doar pentru ca nu ai prins vremurile cand o masina de scris Olympia batea ca o furtuna tropicala, iar dactilografa continua, imperturbabila, ca un metronom care isi stie valoarea.

Candva, dactilografa era indispensabila. Nu exista birou respectabil fara una, dupa cum nu exista roman american respectabil fara o femeie inteligenta, ironic subestimata, care sa transcrie capriciile unui sef cu mult ego si putina ortografie. Dactilografa era Google Docs-ul vremii, Grammarly-ul cu pulover bej, ChatGPT-ul, daca ChatGPT ar purta fusta creion si ar putea ofta exasperat.

Apoi, pe nesimtite, a venit calculatorul personal. A venit tastatura electrica. A venit e-mailul. Si, in final, a venit dezastrul suprem: toata lumea a inceput sa scrie. Toata lumea. Inclusiv acei sefi care nu stiau sa puna virgule nici daca viata lor ar fi depins de asta. Si pentru ca omenirea are o placere bizara de a crede ca poate face orice singura, meseria de dactilografa a fost trecuta la capitolul Multumim, dar nu mai e nevoie de tine.

Dar disparitia unei meserii nu e niciodata doar un fapt economic. Este o tragedie in trei acte:

1. Actul I – Iluzia progresului, in care ne entuziasmam ca avem un dispozitiv nou care „face totul in locul nostru”.
2. Actul II – Realitatea: descoperim ca dispozitivul nu face chiar totul, dar face destul cat sa ne puna pe noi la treaba.
3. Actul III – Nostalgia, in care recunoastem ca, de fapt, lucrurile erau mai usoare cand aveam pe cine sa rugam: „Poti sa-mi pui si mie asta frumos, pe doua pagini, cu diacritice?”

Nu doar dactilografa a disparut. Au disparut si operatorii de centrala telefonica, cu acele casti gigantice de parca ar fi gestionat aterizarea unei navete spatiale. Au disparut proiectionistii de cinematograf, care isi petreceau serile alergand dupa pelicula care se bloca fix in scenele importante. Au disparut chiar si vanzatorii de ziare de la coltul strazii, care anuntau stirile cu vocea unui crainic de hipodrom.

Acum, desigur, avem aplicatii. Avem AI. Avem butoane care fac lucrurile „instant”. Si totusi, ironia suprema este ca ne simtim mai ocupati ca niciodata. Intr-o lume in care aproape toate meseriile se automatizeaza, noi am reusit performanta sa fim angajati full-time cu a apasa butoane.

Poate ca, intr-o zi, nostalgia va fi atat de puternica incat cineva va deschide un „atelier vintage” in care poti angaja o dactilografa doar ca experienta retro, exact cum mergi la un barbershop ca sa te tunda ca in 1920. Pana atunci, insa, ramanem doar cu fantoma eleganta a unei profesii care a disparut nu pentru ca nu era utila, ci pentru ca era prea utila ca sa supravietuiasca.

Asa sunt meseriile disparute: nu mor cu adevarat — doar isi iau o pauza lunga de la noi. Si poate, in secret, ne rad in fata.

Intotdeauna am banuit ca viata mea se poate reduce la o cifra. Sau, mai exact, la o cifra calculata din data mea de nastere, numele de botez, initiala cusuta pe emplema din clasa a sasea si, desigur, vibratiile universului care isi iese din fire in fiecare joi. Asa am ajuns, intr-o zi ploioasa, sa ma uit la numerologie — o pseudo-stiinta care iti promite tot ce iti promite si horoscopul, doar ca implica mai multe operatii matematice si mai putin Saturn retrograd. Iar eu am fost buna la mate intotdeauna 😊

Mi-am spus: De ce nu? Daca tot existam intr-un univers in care oamenii isi aleg partenerii dupa „compatibilitati de vibratie”, macar sa stiu si eu daca cifra mea de destin imi permite sa cumpar o pereche noua de pantofi. Sa nu risc karmic.

Asa am aflat ca numerologia vine din antichitate, de la Pitagora — un om genial, care a inventat teoreme, dar aparent, in timpul liber, se intreba daca numarul patru are sentimente. Asta m-a linistit. M-am simtit intr-un fel validata: daca un matematician antic a putut sa creada ca universul e o combinatie intre muzica si tabla inmultirii, atunci si eu pot sa cred ca cifra destinului meu e sapte, chiar daca am calculat gresit.

De-a lungul secolelor, numerologia a devenit tot mai rafinata. A trecut prin culturi, prin scripturi sacre, prin Evul Mediu, prin Renastere, iar in secolul XIX cineva a spus: Stiti ceva? Hai sa punem literei A un 1 si literei B un 2… si sa le dam oamenilor impresia ca ne inteleg vietile. *pentru conformitate, existau  practici in care literele alfabetului (grecesc) erau atribuite unor valori numerice, iar cuvintele erau reduse la sume numerice – o practica similara cu gematria iudaica.

A fost un succes.

Astazi, numerologia traieste si respira in Romania, unde are mai multi adepti decat are un detergent bun recenzii false. Exista asociatii, calculatoare numerologice, cursuri acreditate si, desigur, personalitati in domeniu invitati la tv-uri, intr-o forma de validare a prostiei si sarlataniei. Oameni care iti pot spune, cu o gravitate impresionanta, ca daca ai prea multi de 3 in matrita e recomandat sa nu tii cont de nimeni, nici macar de logica.

Stiinta, desigur, nu are nimic de-a face cu asta. Stiinta e rigida, plicticoasa si insista pe chestii enervante — precum dovezi, replicabilitate si testare. Ce pierdere de timp. Numerologia, in schimb, functioneaza dupa principiul: Daca se poate interpreta vag, atunci e perfect. Este, sa recunoastem, mult mai apropiata de un brunch cu prietenele decat de un laborator.

Si totusi, oamenii adora numerologia. Poate pentru ca ofera ordine intr-o lume care pare creata de cineva care si-a uitat ochelarii acasa. Poate pentru ca ne plac explicatiile frumoase, chiar daca sunt gresite. Sau poate, pur si simplu, pentru ca e reconfortant sa stii ca problemele tale nu vin din decizii proaste, nici pentru ca nu ti-a placut cartea si n-ai facut multa scoala, ci  vin fix din vibratia nefericita a lui 5.

Acum cativa ani, am nimerit intr-un taxi cu un domn sofer care se recomanda, cu aerul cuiva care preda la Harvardul ezotericului, drept numerolog. Un numerolog adevarat, cu scoala in Rusia, unde — aparent — cifrele au acces la informatii confidentiale despre viata ta. Am schimbat doua-trei vorbe de politete, nimic spectaculos, cand, deodata, cu o gravitate demna de o scena din „Doctor Strange”, m-a intrebat care e ziua mea de nastere.
Mi-am dat seama imediat ca urma sa-mi citeasca destinul direct din tabla inmultirii. Asa ca i-am spus o data complet inventata. Mi s-a parut un gest de autoconservare.

El a inceput sa bolboroseasca interpretari, uitandu-se la mine in oglinda retrovizoare cu o expresie de parca cifrele tocmai ii dezvaluisera un mare secret de stat. Dupa doua fraze pline de metafizica de taxi, l-am intrerupt calm si i-am spus:

— Am studiat matematica. Stiu ca numerologia e o vrajeala. Nu are nicio dovada stiintifica, nu se poate proba nimic din ce spuneti. E ca ghicitul in bobi sau in cafea, doar ca implica mai multa adunare.

Nu a apreciat. A ridicat tonul, ca si cum tocmai ii insultasem familia numerelor prime, si mi-a explicat ca ziua mea de nastere — cea inventata — arata dezastre, tragedii, poate chiar putin Apocalipsa, si ca ar fi gratis din partea lui sa ma salveze.
Cand am coborat, i-am spus:

— Nu era ziua mea de nastere. Ati batut campii ca sa ma speriati.

A urlat ceva dupa mine care nu parea tocmai o binecuvantare numerologica. Am zambit.

Ce ma scoate din minti este ca televiziunile ii promoveaza pe acesti sarlatani cu o nonsalanta tulburatoare. La Pro TV, in „Tradatorii”, apare o doamna prezentata ca numerolog, iar la Antena 1 sunt niste surori-carbon-copy care tot ofera predictii din cifre pe la Observator.
Mi se pare incredibil ca asemenea fantezii sunt impachetate ca profesii legitime si oferite publicului cu fundita.

Nu cred ca ar trebui popularizate, validate sau transformate in divertisment respectabil. Intr-o lume deja plina de pseudo-stiinte, conspiratii si solutii-minune, nu mai avem nevoie si de cifre care pretind ca stiu tot — in special cand nu stiu nimic.

Numerologia ramane o pseudo-stiinta, chiar daca pentru unii are  farmecul ei. Ca o prajitura fara gluten: stii ca nu are substanta, dar o mananci oricum, doar pentru ca arata dragut. Si chiar daca nu schimba viata nimanui, schimba macar modul in care ne facem calculele. Iar uneori, intr-o lume complet irationala, putina matematica imaginara e tot ce ne lipseste. Doar sa invatam bine tabla inmultirii si ordinea operatiilor

*Desi pentru multi este un instrument de autocunoastere sau de orientare spirituala, din perspectiva stiintifica numerologia este considerata o pseudo-stiinta, intrucat nu are un fundament solid, nu poate fi testata riguros si nu produce efecte reproducibile.

Stiu asta nu mai e funny, dar e marfa buna pentru sarlatani.