Tag : calin goia

afis-voltaj-concert-cluj-napoca-2015Reportaj: Cum am vazut concertul Voltaj – Din toata inima – cu un nevazator

Reportaj: Cum am vazut concertul Voltaj – Din toata inima – cu un nevazator

Joi am fost la Cluj pentru a participa la concertul Voltaj- Din toata inima care a avut loc in Sala Polivalenta. A fost o invitatie speciala din partea baietilor de la Voltaj care stiau ca mi-am dorit sa vad show-ul lor de la Sala palatului, dar n-am fost in tara atunci, si care s-au gindit sa ma bucure putin: m-au invitat la Cluj si mi-au platit drumul cu avionul pina acolo ca sa fie eficient ca timp pentru mine.

(m-au bucurat putin mai mult:), pentru ca asa cum am mai spus, m-a emotionat foarte tare gindul lor catre mine, ca au tinut minte ca imi doresc sa vad show-ul. pe aceasta cale ii mai multumesc o data lui Gabi Constantin)

Daca tot am ajuns in Cluj m-am intilnit si cu S. R., un tinar de 21 de ani, nevazator, despre care urmeaza sa scriu un articol zilele viitoare. Am folosit prima parte a zilei mele in Cluj pentru o intilnire cu S. ca sa aflu o parte din povestea emotionanta pe care urmeaza sa o scriu si, la sfirsitul dialogului nostru, i-am spus ca urmeaza sa ma duc la Sala Polivalenta la repetitiile trupei Voltaj.
M-a intrebat daca va fi si Calin acolo, i-am spus ca da si, dupa ce Gabi Constantin mi-a dat acordul via sms ca pot veni cu un invitat la repetitii, iata-ne impreuna in Sala Polivalenta din Cluj.

voltaj din toata inima cluj
*
La intrare ne-am ratacit. Pentru mine era prima vizita in Sala Polivalenta, S. insa mai fusese – la meciurile de handbal ale echipei nationale. Am intrat pe o laterala unde scria “intrare VIP” si ne-am plimbat la etajul 2 intr-o super sala de meeting, apoi am coborit la minus 1.

Cind am deschis usa liftului aveam in fata un perete alb, iar drumul parea sa fie spre dreapta unde se afla o usa intredeschisa. N-am apucat sa fac 2 pasi in afara liftului ca S. a spus “Nu suntem bine. Dupa miros si aer suntem in parcarea subterana”.

Citeva secunde mai tirziu, cind am deschis usa, am vazut parcarea subterana.

S. a stiut cu citeva clipe mai repede decit mine, fara sa vada, ca drumul era gresit. Si asta m-a impresionat atunci, cum ma impresioneaza si acum.

A fost prima lectie despre cum daca ne-am dezvolta abilitatea pentru a ne folosi toate simturile, ne-ar fi mult mai bine. O lectie despre cit de lenesi suntem, de fapt.

*
In sala de concert, asezati pe scaune in mijlocul terenului, la mijlocul scenei, am inceput sa-i descriu tot ce vedeam.

“Stii cum e terenul de handbal. Pe o laterala, acolo unde sunt de obicei portile de handbal, dintr-o parte in alta a tribunelor e scena. Cit toata latimea salii. In stinga si-n dreapta sunt doua schele metalice care au doua boxe convexe cam de doua ori mai inalte decit tine”

Au urmat descrieri despre cum sunt instalate pe alte 5 schele in adincimea scenei, luminile. Pe unele le-am comparat cu cofrajele de oua pentru ca erau dispuse grupat intr-o forma asemanatoare. Am numarat la becuri, cum n-am numarat in viata mea. Apoi i-am spus despre cei 45 de muzicieni de pe scena (orchestra simfonica condusa de Simona Strugariu cu care cintau baietii de la Voltaj) si despre unde sunt aplasate instrumentele baietilor din trupa.

S. m-a intrebat despre ecranele de proiectie, daca sunt din led-uri si daca e publicitate pe ele.

Cind am ajuns la culorile pe care le aveau laserele si luminile de pe scena m-am blocat. Dar S a zis ca stie tricolorul, stie si culoarea verde (cu care se jucau laserele care trasau multe linii peste sala, deasupra capetelor noastre).
I-am explicat unde sunt aplasate camerele de luat vederi care urmeaza sa proiecteze pe ecrane imagini de aproape cu Calin Goia sau colegii lui, dar si cu spectatorii din Sala Polivalenta si ne-am amuzat foarte tare ca, pe toata durata repetitiilor, citiva tehnicieni s-au chinuit sa monteze o pinza uriasa, neagra, pe o schela, pinza care cadea sub efectul gravitatiei de cite ori incercau sa ridice schela. Niciunul dintre tehnicienii care au rezolvat aceasta cortina temporara (era destinata acoperirii scenei pina urma sa inceapa spectacolul) nu s-a suparat, nu s-a enervat, desi au repetat operatiunile de prindere – cu diferite cirlige – mai bine de 3 ore.

S. a zis ca nu si-a imaginat niciodata ca e atit de multa munca la un concert. Pentru ca spectatorii vin, se bucura de intimplare si nu se gindesc cit se munceste inainte sau citi oameni sunt implicati.

Cind Calin a inceput sa cinte, S. s-a transformat intr-un spectator adevarat, s-a ridicat in picioare, a inceput sa danseze si sa aplaude in ritm. Pe alocuri, sa si fredoneze dintre piese.

Pret de mai bine de o ora din repetitii am fost doar noi doi in sala, practic Voltaj si orchestra cintau doar pentru noi, dar S. n-a fost impresionat de asta, ci de faptul ca ii vedea cealalta fata a lui Calin Goia: cea de regizor artistic al show-ului. Calin conducea repetitia, dadea indicatii despre unde trebuie oprita o anumita lumina, cine pe unde intra (au avut in show si un cor urias de copii).

Cind i-am spus lui S ca si mie imi plac foarte mult repetitiile de la show-uri pentru ca acolo poti vedea cit de organizata e echipa, cit de disciplinati si de profesionisti sunt, cit de perfectionisti sunt toti cei care lucreaza, c repetitiile iti arata de fapt caracterul oamenilor a inceput sa zimbeasca. “Asa este, nu poti vedea astea intr-un concert.”

Vizita lui S s-a incheiat cu fotografii cu Gabi si Calin, cu un autograf al lui Calin. Eu am ramas sa vad si spectacolul si, cind s-au aprins niste lumini foarte frumoase pe spatele scenei, m-am gindit “oh, pe astea nu i le-am explicat lui S”.

*
Am plins de 3 ori la concert.
O data la momentul dedicat victimelor de la Colectiv, o data la povestea pe care a spus-o Prunus si o data la momentul lui Oliver Sterian.

voltaj din toata inima cluj3

Show-ul a fost construit avind rama unor povesti despre momente de cumpana, emotionante din viata membrilor trupei. Momente pe care spectatorii le-au descoperit in povestile proiectate pe ecrane. Oliver a povestit despre tatal lui, Valeriu Sterian, despre cum a crescut printre muzici, despre cit de mult l-a iubit si il mai iubeste. Apoi a cintat Balada Haiducilor, la chitara, singur pe scena. O piesa a tatalui lui.

In uralele publicului.

Prunus – Vali Ionescu – a povestit cu emotie despre accidentul de acum multi ani in care a pierdut oameni dragi, iubita si copilul lor, spunind ca multa vreme i-a fost greu sa cinte in concerte versurile “numar zilele, numar noptile…” pentru ca ii aminteau de marele necaz prin care a trecut. Dar ca acum, numara zilele si noptile pina in ianuarie cind o sa devina tatic de fetita.

Si, din nou, au fost urale ale publicului.

voltaj din toata inima cluj2

Momentul Colectiv a fost cu aplauze lungi si sacadate, ca picatura chinezeasca, gata sa sape in memoria colectiva, iar Calin a precizat ca toti banii incasati din vinzarea biletelor – plus dublarea sumei de catre Kaufland, sponsorul lor – vor merge catre victimele dezastrului din clubul Colectiv, prin Crucea Rosie.

La petrecerea de dupa concert, i-am spus lui Calin ca mi-a placut foarte mult firul narativ pe care l-au construit cu povestile si ca, indirect, prin povestile astea au transformat concertul intr-o multumire pentru oamenii care i-au ajutat, asa ca titlul “din toata inima” capata alte semnificatii.

Asa am aflat ca au plecat de la povestea lui Oliver (care e ultima in show) si ca le-a fost foarte foarte greu sa-l convinga sa cinte piesa tatalui lui pentru ca ii era teama ca nu se va ridica la nivelul interpretarii lui Valeriu Sterian.

Lacrimile si aplauzele publicului sunt sigura ca au fost o rasplata nepretuita pentru acest efort emotional foarte foarte mare.

voltaj din toata inima cluj 1

*
Joi, 3 decembrie, a fost Ziua internationala a persoanelor cu dizabilitati.
Habar n-aveam, dar cumva, planetele s-au aliniat frumos si am dat mai departe o parte din darul primit de la baietii de la Voltaj. Si-asa am avut ocazia sa vad concertul cu o atentie si o intensitate pe care, altfel, le-as fi pus pe hold. (n-as fi analizat niciodata atit de mult partea tehnica si as fi ratat o parte din munca intregii echipe)

S. a vazut pe limba lui, in lumea lui (putut sa si atinga unele dintre obiecte), concertul Voltaj, Din toata inima.

Un spectacol care – intr-o vreme in care toata lumea face efecte speciale si desfasurari masive de costume si aparatura – s-a intors la esenta: la emotiile din viata fiecarui membru al trupei, emotii din intimplari bune sau mai putin bune, dar care i-au facut ceea ce sunt. Si pentru care ei sunt recunoscatori. Din toata inima.

P.S. Cu S. va veti reintilni curind intr-o poveste aici, pe blog. Cind e cald, merge pe bicicleta, in tandem, prin Cluj:)

fotografii: Andreea Goia.

2332
Voltaj1despre problemele din trupa Voltaj

despre problemele din trupa Voltaj

citesc in presa ca vineri a fost ultimul concert cu Voltaj in formula pe care o stiam cu totii si ca Bobby Stoica a parasit trupa, fiind inlocuit cu Adrian Cristescu.

unii spun ca Voltaj se va pierde odata cu aceasta plecare, pentru ca Bobby era, in opinia lor, creierul trupei.

eu nu cred asta.

am avut onoarea si bucuria de a lucra cu Voltaj acum ceva ani pentru 2 proiecte (pe copertele Best Of-ului din 2003 se afla interviuri cu membrii trupei facute de mine) si i-am vazut la lucru. cum i-am vazut, pe vremea cind administram brandul Europa FM, si din perspectiva muzicienilor care fac business. pentru mine, oamenii care impingeau formatia in fata, care se luptau pentru viitorul ei, erau Gabi Constantin si Calin Goia.

si sunt sigura ca o sa mearga mai departe.

imi dau seama ca e greu sa tii pasul cu vremurile, sa gasesti o cale ca sa fii pe placul pustilor cind tu inaintezi in virsta si tii la directia ta muzicala, dar sunt sigura ca vom tot auzi de Voltaj.

nu cred ca nu va place “lumea e a mea”, single-ul Voltaj aflat acum in difuzare.

multa bafta baieti!

2227
IMG4336 lectii dintr-o zi de voluntariat

6 lectii dintr-o zi de voluntariat

nu construiesti in fiecare zi o casa; adica, sa construiesti pe bune, cu mina ta: sa pui pereti, sa dai cu gled glet, sa montezi acoperisul.

cind o faci, daca ti se intimpla vreodata in viata asta, trebuie sa fii responsabil. pentru ca o casa e pentru totdeauna.

*

responsabilitatea a fost prima lectie pe care mi-am reamintit-o in timp ce participam la constructia uneia dintre cele 10 case din proiectul Big Build 2011, Habitat for Umanity. Robi, seful de santier pentru casa nr 6, m-a invatat sa gleduiesc, sa dau cu un maglavaiz gri (care devenea alb cind se usca) in locurile in care placile peretilor se imbinau, sau acolo unde fusesera puse cuie.
parea usor ce trebuia sa fac; luam cu o unealta maglavaiz, il puneam in locul “care trebuia tratat” si aveam grija sa umplu/acopar, apoi sa nivelez frumos. simplu. nu mi-a iesit din prima. dar nu asta m-a pus pe ginduri, ci explicatiile lui:

– daca tu lasi glet-ul neintins bine, miine cind finisam, inainte de vopsire/varuire, cineva o sa munceasca mai mult. pentru ca peretele trebuie sa fie drept, fara denivelari.
– daca nu acoperi cuiele bine, sau daca ele sunt in relief, cind vopsim o sa favorizam ruginirea lor. si vor aparea pete de rugina pe pereti.

nu era casa mea si e foarte posibil sa nu ma mai intilnesc niciodata cu domnul pentru casa caruia am voluntariat, dar explicatia lui Robi m-a responsabilizat foarte mult. iar cind eu am spus-o mai departe, colegilor bloggeri parteneri in gleduirea unui dormitor si ei au tresarit: “na, acum ca stim trebuie sa facem si cu mai multa atentie”

*

validarea, recunoasterea e a doua lectie pe care mi-am reamintit-o in ziua mea de voluntariat pentru Habitat for Umanity.

Calin Goia de la Voltaj a muncit la aceeasi casa nr 6. Cind a inceput sa-i explice cum trebuie sa gladuiasca, Robi avea vocea mai ferma, spatele mai drept si era extrem de bucuros. vedeai in gesturile lui bucuria ca munca ii e recunoscuta si ca el, om de santier, il invata pe Calin ceva, care e vedeta, deci mai sus decit el in reperele publice.
Calin a fost un voluntar exemplar, a muncit mult si ne-a mai reamintit o lectie.

*

Bunul simt, modestia. Calin Goia a muncit la casa 6 alaturi de 3 bloggeri, 6 angajati Vodafone, Robi si viitorul proprietar al casei Vasile Stefan, citeva ore bune. Nu trebuia sa munceasca, el fusese invitat pentru a le face o surpriza voluntarilor, a-i sustine moral si a-i bucura stind de vorba cu ei (stiti voi, bucuria de a fi aproape de o vedeta, de a o intreba orice vrei si a-ti face o fotografie amintire), dar Calin a muncit, muridarindu-se de var si glet. apoi s-a dus sa-si faca treaba, s-a fotografiat cu toti cei care si-au dorit sa-l cunoasca, a dat interviuri si, inainte sa plece, s-a intors la membrii echipei cu care muncise: sa le multumeasca si sa-si ia la revedere.

*

Rasplata emotionalaomul e un animal ciudat, are nevoie de vorbe bune si poate sa miste muntii din loc. – cel mai adesea uitam vorbele astea, dar in ziua de voluntariat la Habitat for Umanity mi-am adus aminte cit de important e sa-i motivezi emotional pe oamenii care muncesc. in ziua in care noi am fost acolo, au venit pentru a face o bucurie muncitorilor Laura Cosoi, Alexandru Arsinel, Dani Otil si Calin Goia. poate parea putin ca ei au venit acolo, dar pentru niste oameni care-i vad doar la televizor, sa poti sa stai 5 minute de vorba cu ei, sa poti sa -ti faci o fotografie cu ei, inseamna o amintire minunata. si e o altfel de rasplata pentru munca pe care au prestat-o.

*

Daca dai, primesti – asta e lectia pe care o invata si familiile beneficiare ale programului; nu ti se construieste casa daca nu participi la constructia ei, daca nu te angajezi sa ai 600 de ore de munca pentru Habitat for Humanity (la constructia unor alte case) si nu poti plati 200 ron chirie pe luna. nu vorbim de case pentru saraci, vorbim de case pentru oamenii in nevoie, care odata ajutati, pot ajuta pe altii. Robi, responsabilul casei la care am lucrat, lucreaza de 13 ani pentru Habitat; abia dupa 3 ani s-a calificat in program, are casa construita de Habitat de 10 ani, dar vine si munceste pentru alte case.

*

Spiritul de echipa – asta pare asa o vorba mare, un sablon, un cliseu. dar si asta s-a intimplat in ziua aia. nu stiu sa explic cum si de unde, dar la pauzele de tigara ne faceam planuri cum sa venim inapoi peste 2-3 luni la mini cartierul care tocmai se construia, sa le aducem daruri oamenilor pentru care am construit si sa vedem cum mai arata casele noastre.
si absolut nimanui nu i se parea straniu ca spuneam casele noastre desi noi eram acolo de doar citeva ore.

*
daca intrebati pe oricare dintre cei 30 de bloggeri care au voluntariat pentru o zi pentru Habitat for Humanity o sa va spuna ca tema sub care noi ne-am adunat – “construim” – n-a fost doar despre case. a fost si despre cele de mai sus, dar si despre altele pe care n-ai cum sa le explici, dar le simti: esti pe drumul catre casa, frint de oboseala, dar esti vesel , spui bancuri si te simti printre ai tai, intr-un banal autobuz cu 30 de oameni pe care i-ai intilnit prima data cu doar citeva ore in urma, sau de doar citeva ori in viata.

au voluntariat pentru Habitat for Humanity Cristian SutuAlex TunaruDoru PanaitescuDavid Pripas, Carmen Albişteanu, Sebastian Morea Tina FloreaAndreea BurlacuOana BrătilăPandutzuIonuţ BunescuIvo BobalAdi Zăbavă,ByubayAndrei ZdetovetchiBogdan SanduBogdan CiungaraCezar VasileAlex ConuRăzvan BaciuDiana StoleruAndreea VasileCorina AnghelCristian ClitaLucian GhindăLavinia MaricaDaniel Vrăbioiu.

*

in fiecare an Habitat for Umanity construieste case sociale pentru familii in nevoie; va puteti inscrie in programul de voluntariat pentru Habitat for Humanity aici

3924

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!