Tag : Cristi Stan

Vunk HRC 6mar2014 publicVUNK #numaila2 HRC – secvente care nu isi gasesc locul in nicio stire

VUNK #numaila2 HRC – secvente care nu isi gasesc locul in nicio stire

“cele mai tari momente nu pot fi scrise si nu-si gasesc locul in niciun comunicat de presa”, o sa auziti aceste cuvinte de la orice PR de pe lumea asta. uneori se refera la lucruri care tin de etica profesionala (nu poti spune intimplari cu valoare anecdotica daca implica si alti colegi de breasla), alteori sunt secvente de viata, mici detalii, care dau culoare intimplarilor din jur si spun multe despre caracterul oamenilor, dar care nu sunt “newsworthy”, desi si-ar gasi oricind locul intr-un documentar sau un film.

ca aceste secvente pe care le pastrez in minte de la concertul VUNK – #numaila2 de aseara din Hard Rock Cafe.

***

in timp ce Cornel Ilie cinta “Balada pentru o minune” singur la pian pe scena, restul baietilor se odihneau pe niste scari dintr-o laterala a culiselor.

bateristul trupei, Nicu Sarghea, care avea o mina accidentata – ligamentele intinse – isi dadea cu un spray din acela pe care-l folosesc sportivii pentru anestezie locala. cind l-am intrebat “te doare tare?” mi-a raspuns sincer si scurt “e ok, facem treaba”. dupa o clipa s-a uitat curios, cu capul aplecat usor intr-o parte:  “n-a fost bine ceva?!”

cind venise la sala purta o atela si primul lucru pe care l-a spus, uitindu-se in ochii lui Cornel, a fost: “am sa cint, nu va faceti griji.”

*

in varianta de concert a piesei FIECARE e un intro lung instrumental in care Cornel se duce in culise si se schimba; are mereu tricourile fleasca si-asta e un indicator vazut “de aproape” pt efortul pe care-l depune, pentru ca altfel pare ca tot ce se intimpla pe scena e foarte usor.

pe intro-ul ala alearga pur si simplu ca sa tina cit mai mica pauza. aseara, cind s-a intors catre scena, din culise i-a iesit in fata o spectatoare; a luat-o in brate, a ocolit-o printr-o saritura si cu inca o saritura a urcat pe scena.

am in minte imaginea saltului care a cuprins in doi timpi treptele de la baza scenei – cu amplitudine, foarte sportiv, ca un cal de rasa la o cursa cu obstacole. cind a ajuns la microfon parea ca nu depusese niciun efort, ca nici macar n-ar fi fost plecat.

altfel, avea in culise sirop de tuse pt ca era racit.

**

cind au inceput primele acorduri de la “Numai la doi” publicul a izbucnit in urale. Diana – sora si asistenta managerului trupei, Cristi Stan – cea care are grija sa nu se uite niciun detaliu si sa ne tinem de toate cele planificate in strategii, Diana si-a schimbat intr-o fractiune de secunda expresia chipului: parca tocmai primise un tort mare mare.

uralele acelea (cind inca Andra nu era pe scena), faptul ca publicul recunoscuse din citeva masuri un cintec nou, erau pentru Diana un semn ca acest cintec va avea o viata frumoasa. si asta e mai mult decit orice tort mare mare.

*

cind pe scena era bis-ul si baietii cintau inca o data piesa noua, “CURAT”, managerul trupei – Cristi Stan – era in cabina artistilor. se oprise pentru doua momente cu mine si cu Cosmin Florea, cel care are in grija look-ul baietilor. avea citeva clipe de relaxare pentru ca imediat ce baietii terminau de cintat urma o sesiune de autografe si el, ca de obicei, devenea gardian protector pentru fiecare membru al trupei.

dar in clipele alea cit inca se mai cinta pe scena, Cristi si-a ridicat genunchii la piept, si-a pus picioarele pe canapea si, in pozitia care amintea de un copil putin necajit care vrea protectie si odihna, ne-a zis “mi-a venit sa pling!”. se referea la o secventa in care avusese un delay de citeva secunde la ceva ce-i spusese Cornel de pe scena.

nimeni din public nu se prinsese de intirzierea in reactie, nici macar noi care eram din echipa. stia el, si stia Cornel.

si in energia dintre cuvintele “mi-a-venit-sa-pling-pentru-faza-asta” era atit dorinta lui de perfectiune cit, mai ales, dorinta de a nu-l dezamagi pe Cornel.

astazi am aflat ca atunci, in timpul spectacolului, Cristi i-a trimis un sms lui Cornel, desi stia ca il va citi abia dupa ce se va fi incheiat concertul.

***

si-o secventa la care n-am fost martora, dar mi-a povestit-o Cornel.

exista o regula nescrisa ca ultimele 10 minute dinaintea oricarui spectacol sunt ale trupei si numai ale trupei. pentru concentrare, pentru intrarea in atmosfera. Cristi are grija mereu ca momentele de intilniri cu fanii care au loc inainte de concert (cel mai adesea sunt post show, dar mai sunt si exceptii) sa se incheie in timp util ca artistii sa aiba cele 10 minute doar ale lor.

aseara cu 2-3 minute inainte de inceputul show-ului, Cosmin Florea era cu meniul de la Hard Rock Cafe in mina si-l intreba pe Cornel daca vrea si el ceva de mincare. Venea de la o prezentare de moda, unde avusese treaba, ii era foarte foame, stia ca va sta acolo pina la 12 noaptea. Voia sa manince, dar se gindea si la ceilalti. Intimplarea a fost amuzanta pentru baieti care, desigur, atunci erau cu gindul la show.

***

mai am imagini din show-ul de aseara: copiii foarte mici (3-5 ani) care topaiau pe scena la “asa si” stind toate versurile si gindul meu ca in 2-3 ani VUNK va fi cea mai mare trupa rock din RO (stiu, sunt aroganta. dar stiu si cit muncesc baietii astia si ce disciplina si vointa au), nebunia de telefoane care s-au deschis cind Cornel i-a invitat pe spectatori sa faca ei un videoclip pentru “Scapa-ma de ea”, tricourile ude ale baietilor cind au venit in culise in pauza dintre concert si bis, oftatul de relaxare al lui Gabi Maga cind s-a terminat show-ul, tensiunea si incordarea lui Bogdan Crucianu de dinainte de spectacol (aveau o piesa noua pe care o repetasera putin).

***

din ianuarie 2013 mi-am pierdut privilegiul de fan VUNK, nu ma mai uit la concerte ca un spectator, sunt focusata pe cu totul alte lucruri in timpul spectacolelor. fac parte din echipa de comunicare a trupei.

in viata, cistigi ceva, pierzi altceva:)

P.S. Pentru a respecta etica, am cerut voie baietilor sa scriu despre aceste secvente.

2093
cover fila 331013 asasishow VUNK

31013 asasishow VUNK

daca ma enerveaza ceva cu adevarat la colaborarea mea cu baietii de la VUNK sunt doua lucruri: faptul ca nu mai pot sa scriu despre ei ( nu e etic *) si ca nu mai pot fi spectator.

au trecut 10 zile de la 31013 #asasishow, un concert despre care multi oameni din industria muzicala au spus ca a fost cea mai buna productie a unei trupe romanesti realizata in ultimii 20 de ani. cuvintele astea asezate exact in aceasta ordine nu o sa-mi mai spuna nimic peste 3 ani, 10 ani. sunt insa niste secvente pe care as vrea sa le tin minte. si le scriu aici.

*

mina domnului Beligan

inregistrarea mesajului domnului Beligan din deschiderea show-ului s-a facut la Teatrul Metropolis (e descrisa ziua aceea in fila de jurnal a trupei aici). ce nu scrie acolo are legatura cu drumul pe care domnul Beligan l-a facut de la scaunul din mijlocul scenei, unde a asteptat sa fie pregatit cadrul si si-a repetat textul, pina la canapeaua de piele rosie pe care a fost facuta filmarea.

la cei aproape 95 de ani, dupa un accident cerebral, Dl Beligan se deplaseaza folosindu-se de baston si sprijinindu-se de cineva. Mona, asistenta domniei sale, este cea care ii este sprijin de obicei, dar, de data asta, sprijin pentru drumul catre canapeaua pentru filmare i-a fost Cornel Ilie.

cind au ajuns la canapea, Cornel a schimbat priza cu care tinea mina domnului Beligan, transformind-o intr-o punte orizontala ca sa aiba suport si mai mare pina urma sa se aseze. o priza foarte masculina, ca la skandenberg, doar ca palma nu era vertical, ci orizontal spre in sus.

ambele brate s-au incordat si au inceput sa vibreze.

Cornel – care face mult sport si se vede pe corpul lui – sustinea toata greutatea trupului dlui Beligan in palma, iar dinsul – pe muschii caruia anii au inceput sa vorbeasca – se sprijinea cu toata increderea.

in tensiunea aceea care era in ambele brate se afla o emotie enorma. am imaginea asta in minte, precum si momentul in care dl Beligan s-a asezat complet pe canapea: in sincron s-au auzit respiratii de usurare. una lina, inteleapta, asumata cu anii, alta ca de dupa o mare ingrijorare si emotie.

*

fericirea

cind concertul s-a terminat in culise era o altfel de tensiune decit cea care incarcase spatiul in timpul zilei. nu mai era febra pregatirilor, era ceva cald si electrizant si oricare dintre membrii echipei avea nevoie de doar citeva vorbe bune ca sa aiba lacrimi in ochi de fericire.

povesteste foarte frumos despre asta Cristi Stan, managerul trupei, in ultima fila de jurnal pe care a scris-o in filele in care e povestita aventura concertului aici.

acolo, imediat dupa ce Polivalenta se golise de spectatori, am vazut aceasi inclestare a miinilor, aceeasi priza, de data asta putin mai catre vertical, aproape ca la skandenberg, intre Cornel Ilie si Gabi Maga. altfel de sprijin – intru validare, confirmare a muncii si succesului pe care l-au construit impreuna.

putin mai tirziu l-am vazut pe Cornel controlindu-si greu emotiile (cind profesoara de muzica din scoala generala, cea care l-a incurajat sa faca muzica si l-a pus linga Nicu Sarghea, bateristul, intr-o trupa de scoala care acum e VUNK, ii povestea detaliile inceputului), iar  -si mai tirziu – l-am auzit rostind: “sunt fericit”.

*

oglinda spectatorilor

daca am invatat ceva din experienta asta, dincolo de lucrurile profesionale pe care sper ca le voi slefui pentru o data viitoare, am invatat ceva tot din perspectiva spectatorului: cind se termina un concert/ spectacol care va place, spuneti-le asta protagonistilor pe orice cale.

de a doua zi, epuizati fizic si emotional, se incarca si prind aripi din vorbele publicului. asta e de fapt unica unitate de masura care conteaza pentru ei.

altfel, in 2014, la 15 ani de VUNK, stiu sigur ca vor dori sa se spuna ca s-au depasit pe ei – adica “cel mai mare show facut de o trupa romaneasca” – si-o sa dea iarasi pina la ultima picatura de energie pentru asta.

*ca sa rezolv problemele de etica si sa pot scrie pe blog despre concert, am asteptat suficiente (sper) zile ca sa nu para ca folosesc informatiile la care am avut acces pentru cistigarea unei audiente noi. si am cerut voie managerului sa scriu rindurile de mai sus. imi place insa data de astazi 13.10.13 si mi se pare frumos sa pun un punct personal la proiectul 31013, astfel.

foto Petru Ivu si  Mircius Aecrim

3308
vunk sibiuciteodata am privilegiul de a ramine fan – VUNK la FITS

citeodata am privilegiul de a ramine fan – VUNK la FITS

la ceva mai bine de o luna dupa ce am inceput sa lucram impreuna (prin martie adica), am aflat ca trupa VUNK merge la Sibiu in iunie. intr-o intilnire cu Cristi Stan si Cornel Ilie, ne confruntam programele pe termen mediu ca sa stim cum planificam proiectele si am anuntat ca intre 9 si 17 sunt la Sibiu, unde urma sa ma ocup de comunicarea online a festivalului international de teatru.

“pe 15 si noi suntem la Sibiu”, a zis Cornel.

“ce faceti acolo?”

“cintam in Piata Mare”.

“in Festival?”

“da.”

am facut ochii mari, m-am bucurat. era inca una din coincidentele simpatice care sunt in jurul colaborarii noastre. ne adunam la Sibiu, intr-un loc in care ne e drag tuturor.

***

cind mai erau citeva saptamini au inceput sa se pregateasca pentru concert. si intr-o zi a aparut filmuletul asta.

a fost ideea lui Cornel, scenariul lui si l-au produs singuri. singura mea participare a fost sa-l transform in stire (de la distanta, pentru ca eram plecata din Bucuresti) si doar pentru ca am fost  incintata de rezultat.

dar, inainte de orice, a fost un semn pentru mine ca e important pentru ei acest eveniment. era important si pentru mine – ego-ul isi spunea cuvintul, trebuie sa recunosc – pentru ca veneau in lumea mea: mai aproape de teatru si film, nu erau in lumea rockerilor, a muzicilor. dar nu le-am zis asta pentru ca nu e parte din job, iar ego-ul meu poate sa se descurce in orice conditii, a trecut prin multe.

***

iar simbata seara a fost concertul. habar nu aveam ce au pregatit si, pentru ca backstage-ul mi se pare o chestiune foarte intima si nu-mi place sa fiu acolo (daca nu e vorba de reporting pentru un articol nu gasesc nicio bucurie in a vedea emotiile oamenilor de dinainte de un spectacol, mi se pare ca pierd o parte din ceea ce inseamna magia de pe scena), mi-am gasit un loc bun in public sa ma bucur ca orice fan.

cind a inceput jocul de lasere din deschiderea concertului, o fetitza de 4 ani din fata mea a ramas cu gura cascata. ii arata tatalui ei cu degetul licuricii care ramineau pe acoperisul cladirilor din Piata Mare; locurile unde razele verzi ale laserelor  intilneau o forma plana.

cind s-a lasat noaptea, turnul din Piata Mare se vedea demential pe un cer suparat putin, iar scena luminata, plina de lasere arata foarte occidental.

mai tirziu, o doamna care isi tinea sotul de mina (undeva pe la 30 de ani si ea si sotul), l-a luat in brate si l-a sarutat. erau versurile “Stiu ca nu mai esti ‘amore mio’/ Dar mai da-mi doar o noapte de-adio”.

la “Pierderea lor” o alta fetita care statea pe umerii tatalui ei a inceput sa le faca cu mina baietilor de pe scena. erau la mare distanta de ea, era si intuneric, nu aveau cum sa o vada, dar in gestul ala cu mina ca si cum ai saluta pe cineva pe care-l stii, era mult din ceea ce eu cred ca inseamna magia spectacolului. si era real pentru ca fetita era prea mica pentru a avea orice alta reactie decit una organica, sincera.

la “Vreau o tara ca afara”, au cintat miile de oameni din piata. Cornel le spusese ca tot ceea ce a vazut legat de festival arata ca afara. si oamenii de linga mine erau fericiti ca le era validat orasul si, implicit, erau validati si valorizati si ei.

la “Pleaca”, desigur, a fost delir. sareau ca mingiile, cu mic , cu mare.

au fost peste 15.000 de oameni. super concert. super energie. super trupa. super public.

a aratat si a sunat super occidental (si am putere de comparatie pentru ca am vazut toate celelalte concerte din piata) si,  intr-un mod straniu, desi ma bucuram f mult pentru ce au facut pe scena, pentru prima data mi-a parut rau ca lucrez pentru ei, pentru ca orice as scrie/spune poate fi considerata reclama. (nu e. scriu rar despre ei si tin la etica, nu amestec lucrurile)

*

altfel, me – super happy & super proud. a fost nu doar unul dintre cele mai bune concerte ale lor la care am fost, dar a fost si unul dintre cele mai bune din Ro pe care le-am vazut. de asta am si scris. ca sa pot pune multe fotografii si sa vedeti ceea ce ati pierdut pentru ca nu ati fost in Sibiu.

P.S. in cele 10 zile de FITS, am masurat distantele in “cite Fiecare“: de unde locuiam pina la Teatru – ascultam piesa de 5 ori, iar pina in Piata Mica, unde mi-am petrecut multe dimineti – de 6 ori. desigur, am intrebat in avans daca e piesa in playlist. a fost.

1809
cristian stanDave Gahan si-un prieten de-al meu:)

Dave Gahan si-un prieten de-al meu:)

fetelor invidiati-ma: il stiu pe Dave Gahan de Romania. il stiu de atit de multi ani, incit nu mi se mai pare vreo smekerie.

plus ca nu are niciun merit ca seamana cu Dave, mamei lui ar trebui sa-i multumeasca…

domnul din fotografia de mai sus se numeste Cristian Stan si mi-a fost coleg de scoala. cind era in liceu rupea toate inimile fetelor fix cu look-ul asta de Dave din fotografia de la tinerete:)

pe vremea aia mai si cinta la chitara, acum nu mai stiu daca mai are aceasta activitate, dar stiu ca face fotografii foarte frumoase si-are o meserie nashpa, cu multe cifre si planificari. lucreaza in publicitate.

l-am exploatat in 2006 ,cind a venit pentru prima data Depeche Mode in Ro, intr-un supliment special pe care l-am facut pentru revista la care prestam activitati. el s-a supus (singura data in viata cind a facut asta:)) ) doar ca sa ne spuna ca , de fapt, cu look-ul lui de Dave agatza femei care nu-i placeau .

vine diseara la concert. din orgoliu desigur, sa vada daca el sau Dave arata mai bine 🙂 ma rog s-a exprimat “vin sa vad cum mai arat”

fetelor va pot da nr lui de telefon:)

P.S mi-am dat seama ca am trei prieteni care se numesc Cristi Stan, as putea sa-i intilnesc si, mai mult, sa scriu un story care se numeste chiar asa: Cristi Stan (domnilor, va stiti voi care sunteti, ma lasati sa va fac celebri?:) )

 

 

1776

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!