Tag : din dragoste cu cele mai bune intentii adrian sitaru

alina-grigore1Din dragoste… – Alina Grigore

Din dragoste… – Alina Grigore

in decembrie trecut am realizat un interviu cu Alina Grigore pe care o vom putea vedea curind in proaspat premiatul la Locarno, Din Dragoste, cu cele mai bune intentii (premiul pentru regie Adrian Sitaru, premiu pentru cel mai bun actor Bogdan Dumitrache)

din dragoste pentru premiul lor, ca sa-i cinstesc cum pot eu, pun aici interviul de atunci.

(am fost si la o zi de filmare la pelicula aceasta… cum a fost?🙂 )

aaaa… si mi-as dori sa fac un interviu cu Boggie, dar toate la vremea lor:)

*
un interviu cu Adrian Sitaru puteti citi aici (pentru ca Ana Maria Onisei a fost rapida si bine conectata la actualitate)

*

Alina Grigore – Din Buftea, in America

Ne gåndim adesea ca fetele tinere care joaca in telenovele sunt frumoase si-atåt. Daca suntem generosi sau mai deschisi la minte, le dam ceva credit gåndindu-ne ca au terminat o facultate de profil, deci stiu ele ceva scoala. Uneori, insa, sunt mai mult de atåt.

Tabu, decembrie 2010

Alina Grigore are 24 de ani si o stiti din „Ingerasii”, „Aniela” sau „Om sarac, om bogat”. Casatoria cu actorul Bogdan Albulescu, coleg pe platourile de filmare din studiourile Media Pro, a fost un punct de atractie pentru revistele de can can-uri, dar Alina a revenit in atentia presei cånd a anuntat ca renunta la tot ce a construit aici, ca s-o ia de la capat in America. |nainte de plecare jucase teatru in regia lui Dragos Galgotiu, facuse film cu Cristi Puiu si era una dintre vedetele Media Pro. Nu exista niciun motiv pentru care sa se duca in celalalt colt al lumii, unde n-avea niciun contact cu industria filmului. Dar in cåteva luni, Alina a ajuns sa fie reprezentata la Chicago de una dintre cele mai bune agentii, Lily’s Talent Agency, sa aiba un agent al ei (Stephanie Potakis), sa fie pe short list-ul rolului principal pentru un film american produs in Paris, dar si sa joace rolul principal al noului lungmetraj al lui Adrian Sitaru, „Din dragoste, cu cele mai bune intentii”.

„Am invatat sa ma vånd. In scoala la noi nu-ti spune nimeni cum sa-ti faci un book de prezentare pentru o agentie, nici cum se face un reel (nota red. un mix comercial din toate productiile – teatru, film, tv, reclame – realizate). Ba chiar e indus cumva ca e rusinos sa stii sa te vinzi pentru ca asta inseamna ca nu mai esti actor”, spune Alina dupa experienta primelor luni americane. Nici ei nu i-a fost usor sa invete lectia „uita-te la tine ca la un produs” si i-a fost rusine sa aplice in Romania, la filmul lui Adrian Sitaru, ceea ce o invatase agentia: exploateaza-ti imaginea.

„Sper ca peste 20-30 de ani sa fim, si eu si Bogdan, suficient de relaxati in vietile noastre si sa ne intoarcem in tara ca sa aducem o parte din experienta, din knowledge-ul industriei americane de cinema. Acolo esti tratat ca un actor, chiar daca mai dur, dar nu am simtit niciodata abordarea de aici «daca esti actor, esti sarac». Conteaza ce stii sa faci, ce ai facut si ce imagine ai”.

Pustoaica baietoasa din „Om sarac, om bogat” e, de fapt, in viata de zi cu zi, cerebrala si disciplinata, mult mai matura decåt vårsta pe care o afiseaza. Dar asa a fost inca din copilarie. Era in clasa a X-a la liceu, in Piatra Neamt, cånd a fost aleasa sefa trupei de teatru. |n job-ul ei intra sa strånga bani pentru realizarea spectacolelor, sa inscrie trupa la festivaluri din strainatate, dar si sa fie trainerul tuturor elevilor actori, chiar daca unii mai mari decåt ea. Cånd priveste in urma nu-si poate explica cum de aveau parintii incredere sa–si lase copiii cu ea in deplasarile din tara, la festivalurile de teatru pentru liceeni. „Eram o chestie mica si pasionata de ceea ce faceam, asta e imaginea pe care pastrez”. A intrat din prima la actorie, la UNATC, dar experienta din liceu a pus-o in fata unor noi provocari. „Eram prima la toate jocurile de actorie din anul intåi pentru ca eu le facusem patru ani de liceu. Vrånd, nevrånd, in primele luni, am fost un singura care am luat 10. Cumva a fost bine, dar pe de alta parte putea fi foarte periculos pentru mine sa fiu un copil care stia prea multe. |n meseria asta e important sa te integrezi, nu sa fii prima si sa iei zece peste tot.” Erwin Simsensohn, sufletul cercului de teatru din Piatra Neamt – initiatorul primei trupe de teatru din liceu, acum absolvent de regie – o avertizase de importanta lucrului in echipa. Si-a respectat toate sfaturile lui. Astazi crede ca anii de teatru din liceu au ajutat-o sa dobåndeasca o disciplina a muncii.

„E o limita foarte ingusta intre a fi firesc si a cadea in «micul adevar», in vorbitul usor din buze, incet. Sunt niste etape pe care trebuie sa le parcurgi, asa simt eu… Am parcurs in liceu o etapa, iar in facultate am trecut la urmatorul nivel.
Am fost colega cu Alexandru Potocean, Florina Gleznea, Cristina Casian care facusera si ei teatru in liceu. Iar ei, care aveau un pic de experienta, erau cei mai modesti, cei mai disciplinati la ore.”
La un festival de teatru pentru elevi la care a fost chemata ca trainer in perioada studentiei a primit diploma pentru „cel mai creativ trainer”, iar premiul – care nu conteaza in CV – e cel la care tine cel mai mult.

In povestea pe care a filmat-o recent pentru lungmetrajul lui Adrian Sitaru, „Din Dragoste, cu cele mai bune intentii”, e sotia personajului principal. Delia e psiholog, dar există şi în viaţa reală, iar Alina i-a studiat mult gesturile si modul de a actiona, cumva „pe ascuns”, provocånd-o la povesti.
A mai facut asta in copilarie cånd isi dorea foarte mult sa invete sa cånte la pian, iar mama – care studiase vioara in copilarie si stia ce sacrificii inseamna – a vorbit cu profesorul sa nu o accepte la liceul de muzica.

„Aveam o prietena care avea pian acasa si ma duceam la ea in fiecare zi, cåte o ora pentru ca nici pe ea nu o lasau parintii. |nvatam pian cu ea. Mamei nu i-am spus påna tårziu, in clasa a X-a. Dupa aceea am invatat cu cineva din trupa. Dar s-a vazut ca n-am studiat disciplinat. Eu nu pot sa cånt la pian bine daca ceva nu-mi merge bine in viata. Daca sunt trista, pur si simplu, nu-mi dau drumul, nu iese. Nici sa compun, nici sa reproduc. La pian informatia vine din ochi se duce spre måini, iar la mine se intrerupe undeva fluxul. Cu actoria nu e la fel, pentru ca am invatat-o profesionist.”

La sfårsitul lui octombrie s-a intors in America, unde incepe cu Bogdan un proiect pentru televiziune. A intrat deja in ritmul industriei si stie ca „daca esti activ, proiectele vin”. Stie ca in cele mai multe cazuri va obtine roluri de emigranta, de prostituata din Europa de Est sau de latino americana. Dar si-a asumat asta, pentru ca vrea sa invete meseria si acolo. {i-a promis sa se intoarca in tara pentru orice proiect de lung metraj, stiind ca in limba ei poate juca orice rol. Stie ca ii va fi greu, probabil ca va si plånge uneori, cum a plåns si in primele saptamåni la sosirea in America, chiar daca nu s-a gåndit nicio clipa ca nu va reusi ca actrita, in tara filmului.

„In Romånia, din pacate, mi se pare ca la orice nivel te-ai afla, social, material, undeva trebuie sa minti sa furi … Imi pare rau, dar cred ca trebuie spuse lucrurile astea…
La constructia casutei noastre am fost inselati pe toate partile. Omul care a venit sa ne zugraveasca casa a fugit cu toti banii pe care i-am dat… Nu mai spun de spagile pe care le-am dat. Cred ca asta e sistemul. E vorba de un tip de mentalitate pe care si noi l-am promovat: «vai, tara asta». Eu si Bogdan ne saturasem si am decis sa plecam. Dar uite, am venit mult mai deschisi catre Romånia acum sa lucrez la filmul lui Adrian Sitaru, cu mai multa incredere. Numai ca, fiind in interior, foarte greu mai poti sa vezi si partea buna a tarii…”

Filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intentii” va avea premiera in toamna lui 2011.

3099

la filmari la “din dragoste, cu cele mai bune intentii”

Azi a fost penultima zi de filmare de la “Din dragoste, cu cele mai bune intentii” (regia Adrian Sitaru), iar eu am facut o mica excursie pe patourile de filmare.

Iata citeva info simpatice, pe care nu le veti vedea niciodata pe ecran.

*
Pentru ultimele doua zile de filmare sunt in lucru inceputul si sfirsitul filmului care se petrec in casa personajului principal (filmul e povestea unui tinar care e anuntat ca mama a avut un atac cerebral, pleaca acasa la parinti, iar drumul dus-intors inseamna o puternica transformare emotionala)

Casa eroului e localizata in realitate in mansarda unei case aflata pe o strada cu nume de scutire scolara. (nu-i scriu numele pt ca oamenii mai au de muncit si miine acolo)

Astazi filmarile au inceput la ora 13, iar primul om din echipa pe care l-am vazut a fost Bodgan Dumitrache (Boogie)- actorul din rolul principal – care a aparut vorbind la telefon. Era imbracat “in personaj” – jeans, tricou roshu, bascheti asortati plus o bluza de trening albastra pe care scria Kodak. N-a apucat sa intre la machiaj ca a trebuit sa dea un interviu. Nu mie:) ; pt tvr.

Am ris apoi de vorba de duh pe care a scos-o pentru making of, cind dupa o zi grea de filmare, unul dintre baieti i-a pus o camera in fata si i-a spus “zi ceva misto”
Si-a spus: “treaba noastra la filmare e sa terminam repede ca sa fumam o tigara”

*
Cel mai tare personaj pe care l-am intilnit a fost Mirela – directorul de locatie. Suuuper povesti, de la preproductia pentru acest film dar si pentru altele.
Pentru a stabili care e “locuinta” personajului principal a vizionat 40 de case, ca sa aleaga 10 pentru vizionare. Operatorul si regizorul au avut ultimul cuvint, ei au ales. Cu casele a avut noroc, mai greu a fost cu spitalele: a avut 10 spitale in short list, toate cu aprobari pentru filmare, dar operatorul nu a ales niciunul pentru ca nu avea conditiile tehnice (spatiile de manevra necesare, ferestre etc).

Primul job in cinematografie pentru Mirela a fost sa gaseasca un …WC. Pentru secventa in care mama si fiica isi schimba hainele in filmul Cea mai fericita fata din lume. Timp de 2 saptamini a vazut toate toaletele din benzinariile din si de pe linga Bucuresti. In cele din urma a gasit una – suficient de mare ca sa incapa si aparatura – la 30 de km distanta de Bucuresti.

Mai am si o poveste cind a trebuit sa gaseasca ciini pentru un film: in rolul principal era un pechinez, in rolul secundar un Labrador… cu asta va distrez insa alta data.

*
cea mai tare faza a zilei a fost intilnirea dintre Alina Grigore (actrita care, in film, e sotia eroului principal) si Ana Maria Onisei (jurnalist la Adevarul, prietena cu mine, colega mea de vizita pe platou).
– Te stiu de undeva?, a intrebat Ana…
– Si eu te stiu de undeva, a zis Alina in timp ce-i intindea mina
– Esti din Piatra…?
– Da, si tu? Unde ai facut liceul?

Si de aici incolo totul a fost ca o cascada de amintiri: despre trupa de teatru din care au facut parte amindoua, despre cit de mult a insemnat pentru gasca de liceeni din Piatra Neamt un tinar care se numeste Erwin Simsensohn care i-a invatat actorie si i-a dus la toate festivalurile de teatru, despre colegi care acum sunt actori, sau scenografi, sau regizori.

Mi-a placut Alina, vorbea cu maturitate despre cum scoala nu te invata sa te vinzi si cum si-a obtinut un contract de impresariere in America, la Chicago, la agentia care l-a reprezentat si pe Chandler din Friends:)

La fel de natural vorbea despre cit de greu e sa cinti la pian Rapsodia Ungara a lui Liszt.

*
Cel mai amuzant personaj a fost Vali Duba, proprietar de covor roshu – care la acest film se ocupa de catering si transporturi. Domnu’ Vali Duba detine (si inchiriaza) covorul roshu care a fost la premierele de la Orient Express, Kapitalism – reteta toastra secreta, Cea mai fericita fata din lume, Mar Nero si, in curind, Medalia de onoare.

*
Dupa ce au terminat de filmat prima secventa (cam la 3 ore de la start), echipa a sarbatorit ziua de nastere a unei fete din echipa de productie. Cu tort si cintece. Iar apoi, cind toata lumea s-a regrupat pentru secventa urmatoare – masinistii asezau luminile, scenografa muta magneti pe frigider, regizorul verifica secventa filmata etc – Boggie a inceput sa se pregateasca pentru cadrul urmator pe care-l filma singur.
Si-a luat scenariul – infasurat intr-un dosar de plastic albastru – si-a inceput sa citeasca pe un scaun in bucatarie, la citiva centrimetri de noi. Erau multe insemnari cu pixul pe marginile de garda, dar si pe verso-urile paginilor de scenariu.

Cind s-a prins ca in jur se lasase linistea a zis “ei, acu’ nu trebuie sa taceti daca am venit aici”
Dar noi stiam una si buna: daca actorul munceste, trebuie sa taci si sa stai cuminte.

*
Multumesc frumos Catalin Anchidin pentru excursia de astazi pe platourile de filmare

2085

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!