Tag : elisabeth gilbert eat pray love

si am spus daexclusivitate S!MPA Committed (fragment)

exclusivitate S!MPA Committed (fragment)

sunt onorata sa va prezint in avanpremiera si in exclusivitate un fragment din continuarea cartii Eat, Pray, Love, Committed care apare in romania, la editura Humanitas, pe 14 februarie.
mai intii insa citeva informatii pentru cei care nu stiu foarte multe despre fenomenul Eat Pray Love.

• Elizabeth Gilbert a devenit celebră ca autoare a megabestsellerului Eat, Pray, Love (carte apărută în SUA în 2006 şi devenită un fenomen cultural american, de fapt internaţional: • traduceri în 30 de limbi • 10 milioane de exemplare publicate în lume • film cu Julia Roberts şi Javier Bardem, 2010), trad. rom. Mănâncă, roagă-te, iubeşte, apărută la Humanitas în 2008 (bestseller şi la noi: 60 000 de exemplare publicate)

• Continuarea acestei cărţi, intitulată Committed (titlu greu traductibil în alte limbi cu toată bogăţia de conotaţii din engleză, v. sensurile verbului to commit), a apărut în SUA în ediţie hardcover în ianuarie 2010, într-un tiraj iniţial de 1 milion de exemplare (declaraţia editorului american). A ocupat imediat locul 1 pe lista de bestselleruri/nonficţiune a publicaţiei New York Times (cea mai importantă asemenea listă din SUA, pe care figurează încă în 2011 Mănâncă, roagă-te, iubeşte).

• La 1 februarie 2011, Committed apare în ediţie paperback cu o nouă copertă şi subtitlul A Love Story (subtitlul ediţiei hardcover era A Skeptic Makes Peace with Marriage)

• Committed este tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi: franceză: Mes Alliances. Histoires d’amour et de mariage , germană: Das Ja-Wort: Wie ich meinen Frieden mit der Ehe machte, italiană: Giuro che non mi sposo, spaniolă: Comprometida. Una historia de amor, rusă: Zakonnîi brak, polonă, bulgară, suedeză…, probabil în tot atâtea ca Mănâncă, roagă-te, iubeşte.

• În româneşte (traducere de Alexandra Baciu) va apărea la Humanitas la sfârşitul lui februarie 2011 sub titlul şi am spus da. O poveste de iubire. Apariţia va fi însoţită de o importantă campanie de promovare (lansare, publicitate outdoor etc.). Humanitas este editorul român al cărţilor lui Elizabeth Gilbert (pe lângă cele două cărţi în discuţie, Ultimul bărbat american, 2009; Pelerinii, 2010; Bărbaţii de pe punte, în pregătire).

• „Şi am spus da“ pentru că, da, Elizabeth Gilbert se căsătoreşte în cele din urmă cu iubitul ei brazilian şi acest nou memoir povesteşte cum au ajuns să se căsătorească, deşi îţi juraseră să n-o facă niciodată, traumatizaţi amândoi de divorţurile prin care trecuseră.

Şi totuşi, nu putem încerca măcar să minimizăm pericolele la care ne expunem? Există vreun mod în care s-o facem normal, fără să devenim nevrotici pe tema asta? Nesigură de cum ar fi trebuit să parcurg acest drum, am continuat să mă împleticesc printre pregătirile mele premaritale, încercând să acopăr toate unghiurile, să prevăd toate situaţiile posibile. Iar ultimul şi cel mai important lucru pe care voiam să-l fac, dintr-un nestăpânit impuls de sinceritate, era să mă asigur că Felipe e conștient de ce era pe cale să capete – şi în ce era pe cale să se bage – cu mine. Îmi doream cu disperare să nu-i vând acestui om un pachet promoţional, nici să-i ofer vreun spectacol idealizat şi seducător în locul meu, cea adevărată. Seducţia lucrează cu normă întreagă ca slujnică a Dorinţei: nu face decât să amăgească – în cazul ei, asta-i chiar descrierea postului –, iar eu nu voiam ca seducţia să ne împopoţoneze relaţia în timpul spectacolelor experimentale din turneu. De fapt, eram atât de hotărâtă în privinţa asta, încât, într-o zi, în Laos, l-am pus pe Felipe să stea jos chiar pe malul fluviului Mekong şi i-am prezentat o listă cu cele mai rele tare de caracter ale mele, doar ca să mă asigur că l-am avertizat cu toată sinceritatea. (Spuneţi-i, dacă vreţi, informare prenupţială pentru acord în cunoştinţă de cauză.) […]

Nu era o listă prea frumoasă. M-a durut când am citit-o; era clar că nu-mi mai sistematizasem cu atâta onestitate lipsurile niciodată şi pentru nimeni. Dar când i-am prezentat lui Felipe acel inventar al jalnicelor mele defecte de caracter, el a primit veştile fără vreo îngrijorare vizibilă. De fapt, n-a făcut decât să zâmbească şi să spună:

– Și-acum vrei să-mi spui despre tine şi ceva ce nu ştiu?

– Mă mai iubeşti? am întrebat.

– Te mai, a confirmat.

Cum?

Pentru că asta e întrebarea esenţială, nu-i aşa? Adică, odată trecut delirul dorinţei de la început, când ne pomenim faţă în faţă ca doi muritori proști şi limitaţi, cum se poate ca fiecare să mai aibă capacitatea de a-l iubi şi de a-l ierta pe celălalt câtuşi de puţin, darmite pe termen lung?

Timp îndelungat, Felipe nu mi-a răspuns. Apoi mi-a spus:

– Când mergeam în Brazilia să cumpăr pietre preţioase, cumpăram de multe ori ceva care se numeşte „pachet“. Un pachet e o colecţie de pietre adunate la întâmplare de miner sau angrosist sau cine te mai abureşte pe-acolo. Un pachet obişnuit conţine de obicei, nu ştiu, poate şi douăzeci sau treizeci de bucăţi de acvamarin, să zicem. Se presupune că în felul ăsta primeşti o ofertă mai bună – dacă le cumperi pe toate la grămadă –, dar trebuie să fii atent, fiindcă e clar că tipul încearcă să te jecmănească. Încearcă să-ţi paseze ţie pietrele lui proaste, şi le împachetează împreună cu câteva foarte bune. Aşa că, la început, când am pornit afacerea cu pietre preţioase, a continuat Felipe, de obicei o păţeam din cauză că mă bucuram prea tare de alea două sau trei pietre perfecte de acvamarin din pachet şi nu mai eram prea atent la mizeriile pe care le mai aruncau acolo. După ce m-am ars aşa de destule ori, în final m-am deşteptat şi am învăţat o chestie: trebuie să ignori pietrele perfecte. Nici nu te mai uita a doua oară la ele, fiindcă îţi iau ochii. Pune-le deoparte şi uită-te bine la pietrele cu adevărat proaste. Uită-te mult la ele, după care întreabă-te sincer: „Iese ceva de-aici? Pot să fac ceva din ele?“ Altfel nu reușești decât să dai o mulţime de bani pe una sau două pietre senzaţionale de acvamarin ascunse într-o grămadă de gunoaie fără valoare.

La fel e şi cu relaţiile, cred. Oamenii se îndrăgostesc mereu de trăsăturile cele mai frumoase ale personalităţii celuilalt. Cine n-ar face-o? Oricine poate iubi cele mai minunate părţi ale cuiva. Dar nu ăsta-i trucul. Trucul cu adevărat inteligent este: poţi să-i accepţi minusurile? Poţi să te uiţi sincer la minusurile partenerului şi să-ți spui: sunt în stare să mă descurc și cu chestiile astea? Pot să fac ceva din ele? Fiindcă lucrurile bune o să fie mereu acolo, şi o să fie mereu frumoase şi lucitoare, dar gunoaiele de dedesubt te pot ruina.

Luni pe Tabu.ro inca un fragment in avanpremiera.
Week end placut!

1457

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!