Tag : emotii

brain-transplantOrice emotie – furie, suparare – tine biologic doar 90 secunde. Restul e alimentat de tine. Stiai? –

Orice emotie – furie, suparare – tine biologic doar 90 secunde. Restul e alimentat de tine. Stiai? –

Am citit o carte despre cum functioneaza creierul si despre cum putem, intelegandu-i mecanismele, sa-l folosim la capacitatea lui optima (nu maxima) pentru fericirea noastra.

Cartea se numeste My Stroke of Insight: A Brain Scientist’s Personal Journey, si e scrisa de un medic neurolog care a avut un atac cerebral – Jill Bolte Taylor, o puteti gasi aici in varianta Kindle, iar in print exista si in romaneste la editura Curtea Veche.

Eu am citit-o in versiunea electronica in engleza pentru ca am ajuns la ea via o alta carte (Impacarea cu noi insine – Pema Chodron) si n-am avut rabdare sa o comand / sau sa merg la librarie sa o cumpar in romaneste.

Pema Chodron povesteste cum, in cartea sa, Jill Bolte Taylor explica mecanismul psihologic care sta la baza emotiei: o emotie precum furia, care este o reactie mecanica, dureaza doar 90 de secunde din clipa in care s-a declansat pana isi incheie parcursul. Un minut si jumatate. Cand dureaza mai mult, si de obicei dureaza mai mult, este pentru ca noi am ales sa o reactivam. Sa o alimentam cu gandurile noastre, cu cuvintele noastre si ceea ce ar trebui sa dureze 90 de secunde poate ajunge si pana la …20 de ani!

In completare Dr Jill Botle Taylor spune in cartea ei –

If, however, I remain angry after those 90 seconds have passed, then it is because I have chosen to let that circuit continue to run. Moment by moment, I make the choice to either hook into my neurocircuitry or move back into the present moment, allowing that reaction to melt away as fleeting physiology. The really exciting news about acknowledging my right and left characters is that I always have an alternative way of looking at any situation-is my glass half full or half empty? If you approach me with anger and frustration, then I make the choice to either reflect your anger and engage in argument (left brain), or be empathic and approach you with a compassionate heart (right brain). What most of us don’t realize is that we are unconsciously making choices about how we respond all the time. It is so easy to get caught up in the wiring of our pre-programmed reactivity (limbic system) that we live our lives cruising along on automatic pilot. I have learned that the more attention my higher cortical cells pay to what’s going on inside my limbic system, the more say I have about what I am thinking and feeling. By paying attention to the choices my automatic circuitry is making, I own my power and make more choices consciously. In the long run, I take responsibility for what I attract into my life.


When my brain runs loops that feel harshly judgmental, counter-productive, or out of control, I wait 90 seconds for the emotional/physiological response to dissipate and then I speak to my brain as though it is a group of children. I say with sincerity, “I appreciate your ability to think thoughts and feel emotions, but I am really not interested in thinking these thoughts or feeling these emotions anymore. Please stop bringing this stuff up.” Essentially, I am consciously asking my brain to stop hooking into specific thought patterns. Different people do it differently of course.


The secret to hooking into any of these peaceful states is the willingness to stop the cognitive loops of thought, worry, and any ideas that distract us from the kinesthetic and sensory experience of being in the here and now. Most important, however, our desire for peace must be stronger than our attachment to our misery, our ego, or our need to be right. I love that old saying, “Do you want to be right, or do you want to be happy?” Personally, I really like the way happy feels inside my body and therefore choose to hook into that circuitry on a regular basis. I’ve often wondered, If it’s a choice, then why would anyone choose anything other than happiness? I can only speculate, but my guess is that many of us simply do not realize that we have a choice and therefore don’t exercise our ability to choose. Before my stroke, I thought I was a product of my brain and had no idea that I had some say about how I responded to the emotions surging through me. On an intellectual level, I realized that I could monitor and shift my cognitive thoughts, but it never dawned on me that I had some say in how I perceived my emotions. No one told me that it only took 90 seconds for my biochemistry to capture, and then release me. What an enormous difference this awareness has made in how I live my life.

Dr Jill Botle Taylor face o lista cu 40 de lucruri pe care apropriatii celor care sufera un atac cerebral ar trebui sa le stie despre recuperarea prietenilor/ rudelor lor. Cum se vede recuperarea din partea cealalta, mai ales cand esti medic si intelegi toate procesele care ti se intampla.

Le las mai jos in print screen ca sa fie usor de dat mai departe, pentru ca asta este dorinta doctorului exprimata direct in carte. (atentie! dupa listele din carte, mai urmeaza doua observatii importante ale doamnei doctor:) )

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke 1

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke 2

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke  3

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke  4

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke  5

Si doua observatii ale doamnei doctor de dupa recuperarea personala dupa atacul cerebral, observatii care o sa va faca sa va ganditi la oamenii din jurul vostru care au trecut prin situatii extreme de viata si …”au invatat sa nu mai puna la suflet” si “sa fie intelegatori si buni cu altii”.

For me, it’s really easy to be kind to others when I remember that none of us came into this world with a manual about how to get it all right. We are ultimately a product of our biology and environment. Consequently, I choose to be compassionate with others when I consider how much painful emotional baggage we are biologically programmed to carry around. I recognize that mistakes will be made, but this does not mean that I need to either victimize myself or take your actions and mistakes personally. Your stuff is your stuff, and my stuff is my stuff. Feeling deep inner peace and sharing kindness is always a choice for either of us. Forgiving others and forgiving myself is always a choice. Seeing this moment as a perfect moment is always a choice.


To experience pain may not be a choice, but to suffer is a cognitive decision. When children are ill, it is often more difficult for the child to handle parental grief than it is for the child to endure the illness. The same can be true for anyone who is ill. Please be very careful what circuits you stimulate when you visit someone who is not well. Death is a natural process we all must experience. Just realize that deep inside your right mind (deep within your heart’s consciousness) rests eternal peace. The easiest way I have found to humble myself back into a state of peaceful grace is through the act of gratitude. When I am simply grateful, life is simply great!

povesti Christo Dagorov 1incredibile desene care spun povestile buzelor

incredibile desene care spun povestile buzelor

spun povestile noastre cind folosim cuvinte; spun emotiile noastre cind tacem; vorbesc despre virsta si sanatatea noastra dintr-o privire; cum vorbesc despre dorintele noastre.


un minunat artist  bulgar (adica, cu minunat singe slav), Christo Dagorov pe numele lui a desenat in creion povestile pe care le spun buzele oamenilor. imagini suprarealiste despre emotii, cuvinte, virste, dorinte.

un proiect absolut genial si f f f emotionant. priviti desenele cu atentie.


mai multe dintre desenele domnului Christo Dagorov puteti gasi aici. imi doresc foarte tare sa-l intilnesc cindva in viata asta pe domnul Dagorov sa-i spun ca este minunat. cred ca stie, simte asta, dar… intotdeauna e frumos sa stii ca te apreciaza lumea.

love1s- a demonstrat stiintific ca e bine sa ne imbratisam!!!

s- a demonstrat stiintific ca e bine sa ne imbratisam!!!

sunt o mare cersetoare de imbratisari. de fiecare data cind mi-e greu (oboseala, presiune emotionala foarte mare … orice) cersesc imbratisari de la prietenii mei.

in urma cu citeva minute tocmai am cersit o imbratisare pentru ca am trait mai devreme, la o filmare, o emotie foarte puternica pe care trebuia sa o descarc cumva ca sa pot merge mai departe.
si tocmai pentru ca mi s-a intimplat asta, m-am gindit sa public un articol care se afla de multa vreme in draft.

e demonstrat stiintific ca imbratisarile sunt foarte bune pentru sanatatea noastra. asa ca… imbratisati-va des.

1 Imbratisarile stimuleaza Oxitocina
Oxitocina e un neurotrasmitator care lucreaza direct cu centrul emotional din creieras, reducind stresul si anxietatea. sunt unele studii care spun ca Oxitocina influenteaza animalele catre monogamie. Practic e neurotrasmitatorului caruia ii datoram evolutia de la animal la vertebrata glasuitoare.

2. Imbratisarile influenteaza cresterea rabdarii.
In timpul unei imbratisari simturile iti sunt altfel activate si incepi sa fii atent la celalalt. Rabdarea se formeaza, evolueaza odata cu disciplina de a fi atent si la nevoile celuilalt.

3. Imbratisarile previn imbolnavirile

Exista studii sofisticate care arata ca atentia acordata celuilalt, afectiunea/dragostea/caldura pe care o trimiti catre cineva printr-o imbratisare ajuta la reducerea stresului persoanei respective. Iar stress-ul e sursa majora a multor boli contemporane.

sunt studii care arata ca imbratisarile cresc secretia de serotonina (reductorul de perceptie a durerii)si dopamina (influentatorul fericirii), dar mie imi plac pentru ca e forma cea mai frumoasa de a simti (fara sa fie nevoie de niciun cuvint) ca ti-e bine linga cineva.

sunt o forma frumoasa a limbajului non verbal prin care te poti intelege si cu un om dar si cu un animal. si exista studii ca efectul asupra celui imbratisat e atit de puternic incit devine receptiv sa faca asta la rindul lui.

sa… pay it forward.

theatre1sa scriem un ebook despre teatru

sa scriem un ebook despre teatru

De ce joaca actorii in teatrele independente?

V-ati intrebat vreodata?

Unii o fac pentru ca in teatrele lor nu sunt distribuiti in roluri care sa le exploateze abilitatile; altii o fac pentru ca in teatrele in care sunt angajati nu sunt distribuiti deloc; unii o fac pentru ca vor sa experimenteze si un alt gen de abordare a publicului; altii pentru ca doar acolo, in circiumi mai speciale, sau in teatre mici, sau in spatii care sunt orice – magazine, bulevarde etc –, pot sa vorbeasca.

Dar toti actorii fac teatru in companiile independente pentru ca-si iubesc meseria. Sigur ca tremura de emotie la fiecare aparitie (ne-a povestit minunat Marius Manole pe blogul lui ), sigur ca primesc bani putini, sigur ca le e greu sa joace cind in dreapta se ciocnesc halbele de bere, dar… ei se bucura pentru fiecare sansa de a juca. Si daca observa in sala oameni care uita de bere sau de vorba si privesc transpusi la/in ei, seara aia e o victorie mare.


Cu ocazia festivalului de teatru independent (de orice) – UNDERCLOUD – va propun sa le aratam actorilor cit de mult ne bucura pe noi, spectatorii, pasiunea lor de a juca.

Spuneti o definitie personala a teatrului sau a actorului pe hashtag-ul #undercloud pe twitter, le voi aduna pe toate intr-un ebook s!mpa pe care-l vom trimite tuturor actorilor din festival.

Si tuturor actorilor care ne-au bucurat vreodata. Va fi o multumire publica, colectiva pentru munca si talentul lor.

Hai! E momentul sa spunem si noi cit de mult ne bucura ei, actorii, si cum n-am putea trai fara emotiile pe care ni le dau.
Ca sa fim cit mai eficienti, am sa va rog sa faceti cunoscut celor care va citesc aceasta initiativa: un ebook despre emotiile pe care ni le-au adus actorii si teatrul, definitii personale ale teatrului, realizat din statusuri de twitter. Si hashtag-ul #undercloud.

Apoi, evident sa scrieti despre emotiile voastre pe twitter.

Multumesc frumos.

Undercloud – Festival de teatru independent de orice – incepe miine 29 august si se incheie pe 10 septembrie. Toata spectacolele au loc la Muse, in centrul vechi, biletele costa 30 ron. Programul spectacolelor l-am postat aici.

TheWomenDe ce iubesc femeile

De ce iubesc femeile

De la începutul anului am participat la mai multe evenimente de sau despre business, la care invitatele erau femei. Nu știu dacă a fost întâmplător sau nu, dar așa s-au legat lucrurile și parca în jur aud tot mai des de asemenea întâlniri women only.

Nu sunt mare fan, a priori. Am făcut Liceul Pedagogic și Facultatea de Jurnalism și cunosc și metehnele majorității feminine. În plus, de regulă, mă deranjează să constat și cea mai mică diferență, și cea mai nevinovată segregare pe criteriul genului. O fi și asta o definiție a feminismului, poate.

Trebuie să recunosc, însă, după vreo cinci asemenea întâlniri petrecute numai în ultimele trei luni, că discuțiile femeilor sunt foarte diferite de cele ale bărbaților sau cele generale.

Subiectele sunt mai telurice – adică mai de-aici, de la noi de pe planetă. Nu vorbim economie globală, ci încercăm să aflăm unde am putea să găsim recepționista ideală, un furnizor de textile serios, o echipă de construcții ca lumea sau cel mai bun coach.

Nu suntem obsedate de reducerea costurilor în companiile proprii, ci ne întrebăm cum am putea să ne păstrăm angajații la care ținem, cum să le ajutăm familiile și să le asigurăm cumva ratele la bancă. Nu urmărim încruntate cursul valutar, ci ne minunăm privind în urmă la soluțiile de ultim moment pe care le-am găsit, la creativitatea pe care ne-am redescoperit-o, la vreo pasiune de care uitasem și care ne-a ajutat să trecem peste clipele de depresie care ne-au atins, invariabil, în ultimii trei ani.

Nu ne lăsăm intimidate de amenințările macroeconomice, ci ne retragem în weekend în Centrul Vechi cel recucerit; în vreun parc în care se adună juniorii; cu vreo carte de business care n-o fi panaceu, dar în care tot sperăm să găsim o idee interesantă; la vreo expoziție de artă pe care în alți ani n-am fi avut timp s-o vedem; cu o cafea bună și un parfum de tei pe care le remarcăm cu nesaț.

Urmărim lucrurile mici, rezolvăm problemele de azi și de mâine, deschidem tot mai rar televizorul ca să nu ne contamineze pesimismul general și ținem în continuare capul sus și zâmbetul pe buze. Ne dezbărăm, încetul cu încetul, până și de milenarul obicei al bârfei, aplaudând, în schimb, o idee bună, o carieră remodelată deștept, un sfat prietenesc primit de la o necunoscută cu care ai schimbat doar o carte de vizită.

La toate întâlnirile despre care vorbeam, cred că am cunoscut sau urmărit 100-200 de femei, tinere, dinamice, mediu urban, mediu de business, educație superioară, venituri medii și peste, știți voi… Eșantion reprezentativ? Poate da, poate nu. Dar reprezentativ, pentru mine, și plin de inspirație, într-o perioadă în care amărăciune și blazare găsești pe toate gardurile. D’aia iubesc femeile…


Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication si sunt onorata ca a acceptat invitatia de a fi special guest star pe S!MPA. cb


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: