Tag : le monde

5 filme romanesti in finala la filminute

5 filme romanesti in short listul de 25 de la filmminute.

s-au vizionat peste 2000 de filme si 5 finaliste sunt ale romanilor.
critica internationala zice ca e inca un semn ca cinematografia noastra e minunata si ca e uns pirit aparte in romania.

filmele romanesti din finala sunt:

HOW DO YOU DO, de Gabriel Achim

HEATWAVE, de Mirel Bran ( corespondent Le Monde din Bucureşti) ( cu Nicoleta Lefter, Marius Manole si Mihai Smarandache)

GELU VS. ALEX de Bogdan Dumitrescu

THE GOATS de Razvan Parlog

RAPTURE de John Riley ( aici nu stiu de ce e cotat roman, desi il are pe Hostina in distributie)

restul filmelor aici

votam si noi sa cistige un roman?

1454
une_journee_avec_eric_fottorino_image_dossier_portraitEric Fottorino (director Le Monde) – Sarutari de cinema

Eric Fottorino (director Le Monde) – Sarutari de cinema

Eric Fottorino
Directorul Le Monde scrie despre Sarutari de cinema

E unul dintre cei mai influenti jurnalisti din Franta, e pasionat de cinema si de ciclism si conduce cotidianul „Le Monde”. A avut un parcurs profesional care pare de film: a scris un articol pentru Le Monde ca reactie la ceva ce-l impresionase, editorul l-a citit, l-a publicat si l-a angajat. A facut de atunci reportaje, interviuri, a fost redactor sef Le Monde, iar de la inceputul acestui an este directorul ziarului. Cu toate acestea, ramine fidel pasiunii sale pentru scris (8 carti si tot atåtea premii), iar din noiembrie ii puteti citi o prima carte si in Romånia, Sarutari de cinema, o poveste despre un tånar, care dupa decesul tatalui, incearca sa-si gaseasca mama despre care banuieste ca e o actrita celebra.
Eric Fottorino vorbeste despre pasiunea sa pentru literatura, intr-un interviu realizat via e-mail.
(Tabu, 2009)

Care sunt filmele dvs preferate? Citind cartea mi-am amintit de filmul „In the mood for love”, apoi de „Cinema paradiso”.

Filmele care-mi plac sunt cele din Noul Val, in special cele ale lui Francois Truffaut „Les quatre cents coups”, „L’enfant Sauvage” sau povestile lui Antoine Doisnel ca Baisers voles. |mi mai plac foarte mult si filmele lui Claude Sautet (César et Rosalie sau Les Choses de la vie), cum imi mai plac si filmele lui Clint Eastwood ca Million dollar baby pentru sensibilitatea si umanismul care e dincolo de violenta.

Care a fost prima intålnire cu cinematografia? Ce va amintiti de atunci? Care a fost momentul (filmul) la care v-ati emotionat atåt de mult incåt sa deveniti fan cinema?

Prima mea intålnire adevarata cu cinematograful a fost cu Jacques Tati si filmul lui „Les Vacances de M. Hulot”, din cauza burlescului personajului care desi pare de neinteles pentru cei din jur, e un exemplu pentru comunicarea intre oameni. Filmul mi-a devenit apropiat insa cu Truffaut pentru ca mi se parea ca peliculele lui vorbesc despre mine.

Ati facut research special (in partea de trimiteri cinematografice) pentru aceasta carte?
Nu m-am documentat in mod special. Merg constant la cinema de mai bine de 30 de ani!

V-ati dorit vreodata sa lucrati in industria filmului?
Nu, nu in industrie. Prefer intimitatea scriiturii. Filmul se face cu echipe intregi, iar eu prefer aventurile solitare.

De unde pasiunea pentru ciclism?
Am ajuns sa concurez la ciclism gratie unei mari admiratii pe care o am pentru un marii campioni precum Coppi sau Merckx. Ciclismul mi-a dat intotdeauna o senzatie de libertate, de evadare din viata normala.

Aveti articole publicate inca de la 20 de ani. Le pastrati? Va arhivati undeva articolele preferate?
Da. Mai pastrez articolele despre ciclism si cele despre despre formarea celei de –a cincea republici.

De ce ati simtit nevoia sa va exprimati si prin literatura, nu doar prin articolele/editorialele din ziar?
Literatura imi aduce altceva decåt jurnalismul, pentru ca avem nevoie de fictiune ca sa traim. Jurnalismul este o confruntare permanenta si in forta cu realitatea. Literatura e precum ciclismul, iti permite sa evadezi.

Ca jurnalist stiti foarte bine cåt de usor o informatie care e facuta public, poate lua amploare, poate fi speculata, poate fi intoarsa pe toate partile. Cu toate acestea ati ales sa scrieti carti despre relatiile de familie (tata fiu, mama fiu), stiind ca jurnalistii vor reveni cu intrebari asupra copilariei dvs si a momentului in care ati fost adoptat, precum si a celui in care v-ati cunoscut tatal biologic.
Nu v-a fost teama sa va puneti o parte din viata privata in fata jurnalistilor, a publicului?

Viata privata nu e tema romanelor mele. |n cartile mele sunt autobiografii de sentimente, nu de fapte. Toate romanele mele „personale” povestesc viata unui personaj care a imprumutat mai degraba sentimentele mele decåt faptele pe care le-am trait. Asa ca nu ma regasesc in personajele mele, ele sunt dublu deformate, marite, remodelate, prin fictiune.

N-ati fost niciodata tentat sa scrieti sub pseudonim? (Sa nu duceti dintr-o parte in alta – presa/literatura – identitatile dvs private si publice?)
Mi-am schimbat numele cånd aveam 10 ani. (nota red. Mama sa avea 16 ani cånd a ramas insarcinata, iar cånd Eric avea 10 ani a fost adoptat de un medic). Sa scriu sub pseudonim ar fi insemnat sa-mi mai schimb o data numele si cred ca as fi innebunit.

Aveti obiceiuri diferite de lucru atunci cånd scrieti o carte fata de momentele in care scrieti articole?
|mi scriu romanele cu stiloul pe hårtie, de måna, articolele intotdeauna la computer.

Ca director Le Monde aveti destul de mult contact cu bugete, cifre, previziuni de dezvoltare a pietei etc. E o jungla in care daca nu esti cel mai bun, nu poti supravietui. Cum se impaca toate acestea cu latura delicata, sensibila, rafinata, discreta care se simte din romanele dvs?

Cånd scrii esti intr- o lume magica, esti intr-o gradina secreta, linistita si plina de vise, de momente in care timpul zboara. Pot sa ma retrag in acest univers seara, in week end, in vacante. A scrie e forma mea de a respira. {i cine m-ar putea impiedica sa respir?

Trebuie sa recunosc ca aceasta este prima dintre cartile dvs pe care am citit-o, Daca as fi citit ca directorul Le Mode a publicat carti, mi-as fi imaginat ca sunt analize politice, nicidecum observatii fine ale relatiilor interumane. De ce ati vrut sa scrieti genul acesta de literatura?
N-am ales sa scriu un anume gen de literatura. Scriu despre ce mi se pare esential, dincolo de politica. Literatura mea dezvaluie intotdeauna o felie din realitate, din dragoste, din sentimente.

De ce ati optat pentru titlul acesta un pic romantios, Sarutari de cinema (Blaisers de cinema) in locul celui intial, de lucru, Femeia necunoscuta (Femme inconue) ?

E un titlu mai aproape de roman, care are avantajul ca te indeamna la visare.

Copiii dvs va citesc cartile? Le comenteaza?

Sigur ca imi citesc cartile. Cred ca le apreciaza, dar nu vorbim prea mult despre asta.

Sa amestecam putin literatura de fictiune cu realitatea: care dintre actritele anilor 60-70 v-ar fi placut sa va fie mama?

Mama mea? Sa spunem Romy Schneider, cu Anouck Aimée drept matusa!

Continuånd mixul realitate fictiune, care dintre calitatile lui Gilles v-ar placea sa le aveti? (|ntr-una din cronicile pe care le-am citit sunteti asemanat ca infatisare cu Woody Allen, tot asa cum este descris si personajul dvs in carte)

|mi place ca Gilles are mult timp ca sa-si traiasca pasiunea.

Exista vreo istorie in spatele alegerii parfumului Jardins de Bagatelle de la Guerlain pentru eroina? Parfumul e in carte aproape personaj, de ce v-ati oprit la acesta?

E un parfum incåntator, diabolic, care trezeste in mine senzatii foarte puternice.

Un singur subiect a fost ocolit in raspunsurile lui Eric Fottorino. Era ultimul in seria de intrebari trimise pe mail si facea referire la povestea adulterina din cartea sa, Saruturi de iubire. |ntrebarile erau „Credeti in fidelitatea ‹‹pentru totdeauna›› a unui cuplu? Poate sa fie adulterul o masura a iubirii?”

1421

motiv d mindrie – fottorino part 2

de azi, directorul le monde, eric fottorino, are un tabu acasa.
” il iau cu mine. il vreau acasa. ”

me happy.

a fost curtenitor si mi-a turnat ceai intr-o canutza ca de lut cu desene albastre. rozmarin & yogurt.
si s-a amuzat cind am povestit ca dupa ce am citit prima pagina din cartea lui, am cautat pe google numele fotografului din poveste, sa vad daca a existat in realitate.
are un background al concretului prin meseria lui si ma gindeam ca se folo d realitati.

“acasa evadez”

1342

fottorino – sarutari de cinema – la bucuresti

se trezeste la 5 juma d dimine, isi ia bicicleta si pleaca la munca. la 7 juma incepe sedinta de redactie. ziua de munca se termina la 10 seara.
cind a fo instalat in functie, a dat jumatate din angajati afara.

arata ca un tatic domestic si e un pic timid. cind vorbeste in engleza isi cauta cuvintele cu vocea la volum mic si are accentul simpatic al francezilor.
scrie carti despre lucrurile ascunse in oameni, despre emotii si fragilitati. despre infidelitati.

*
directorul le monde este azi si miine la bucuresti pt a-si lansa cea mai recenta carte Sarutari de cinema.

am fost la lansare mai devreme, unde trebuia sa glasuiesc. evident ca n-am avut timp sa ma gindesc ce sa povestesc, evident ca am ajns pe ultima suta de metri (noroc ca a mai intirziat si autoru’). asa ca am fo sincera si am spus ce m-a surprins: un domn care e obisnuit cu strategii concurentiale, tabele si bugete, scrie atit de fin despre oameni in loc sa dezbata problemele universului, politice si economice in chestii stufoase si alambicate.

“n-am fost intotdeauna director le monde”, a raspuns incurcat la remarca mea.

cind faceam cunostinta si i s-a spus ca eu sunt cea cu interviul pe care l-a acordat in romania luna trecuta, s-a uitat lung la mine: “femeile citesc mult mai mult decit barbatii. se intimpla in franta si cred ca se intimpla si aici. dar au fost personale o parte din intrebari”.

cam da. dar care-i altfel farmecul? oricum la hardcore-uri n-a raspuns:(

interviul cu dl fottorino aici

1959

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!