Tag : michael gondry

mood-indigo-primo-trailer-ufficiale-gondry_newsMoon Indigo si aparatul care-ti face cocktailul dupa starea pe care o ai

Moon Indigo si aparatul care-ti face cocktailul dupa starea pe care o ai

e o secventa in filmul lui Michel Gondry Moon Indigo (da, cel in care incearca sa ecranizeze Spuma Zilelor a lui Boris Vian) in care Colin (care e interpretat de Romain Duris) isi duce prietenul in camera magica unde il invata sa-si prepara singur un cocktail.
are o instalatie prin care cintind la pian, starea pe care o imprima muzica e transpusa in ingrediente pentru cocktail.
cind gusta creatia spune ” cred ca e putin cam multa tristete in el”

*

ei bine, s-a inventat si in realitate, nu doar in imaginatia creatorilor de povesti, aparatul care creeaza cocktailuri amestecind bauturi cu … situatii si emotii.

Il cheama Monsieur si e un robot inteligent care inlocuie orice campion de bar-tendering; nu doar ca stie sa prepare bauturile in retelele perfecte dar stie sa tina minte unele lucruri si se prinde daca esti necajit, daca ai avut o zi grea,daca ai musafiri si… iti prepara bautura care sa te faca sa te simti mai bine

The true innovation isn’t so much the mechanical action, as it is the artificial intelligence integrated deep within the system’s software. The Monsieur utilizes a set of baked-in algorithms and other feedback-orientated features to learn each user’s personal taste and habits; it stores the data as part of a profile. If a user, for example, arrives home from work an hour later than usual, it’ll know that the person likely had a long day at the office and mix a double. And if the Monsieur senses an unfamiliar smartphone trying to connect to Wi-Fi, it deduces that its owner has a guest, in which case it prepares two drinks.

***

cit despre Moon Indigo, in cazul meu e unul dintre acele exemple ca lumea din mintea mea e foarte diferita fata de cea pe care si-o imagineaza altii cind citim aceeasi carte.

pentru mine, de data asta, cu tot Romain Duris si Audrey Tatou din dotarea distributiei, domnul Gondry n-a nimerit-o.

Spuma Zilelor din mintea mea e mult mai calda si mai tandra.

 

in schimb mi-a placut mult “Is the man who is tall happy” – conversatiile dintre Noam Chomsky si Michel Gondry, asezate de cel din urma intr-o forma animata. dar despre asta, alta data:)

1392

o nuvela minunata: Camera dupa camera – J. Safran Foer

Proza scurta scrisa de Jonathan Safran Foer in Antologia Granta (americana) 2007 e unul dintre cele mai rafinate si mai minunate lucruri pe care le-am citit in ultima vreme. O bijuterie de scriere.

Mai jos citeva fragmente si un hint despre cum este construita povestirea, ca sa va fac curiosi sa o cautati. Antologia Granta – cei mai buni tineri prozatori americani (editia a II-a – 2007) a aparut la Editura Leda.

 

Camera dupa camera

 

Femeia isi vede rasuflarea in camera viitorului ei.

Daca ar fi ceva mai cald, hirtia polaroid care tapeteaza peretii s-ar developa.

Isi misca degetul mare peste una dintre fotografii, ca si cum ar freca o lespede de mormint. Caldura face sa apara ochii caprui aai unui copil. Sunt ochii ei, dar cum sa mai fie ea copil in propirul ei viitor? Freaca in continuare pentru a revela mai mult – minute vinetii – si frigul trimite ochii inapoi in substantele chimice.

Doctorul i-a spus sa doarma. E ainsa recheama ganduri din copilarie, ca si cum gindurile acelea nu i-ar mai fi trecut niciodata prin minte. Gindurile sunt atit de opace, atit de voalate de chimicale, incit pare imposibil sa-i revina  a doua oara.

Freaca pe mai departe. Priveste in ochii copilului din nou. O aude parca pe maica-sa spunindu-i sa se imbrace mai gros, ca sa nu raceasca in viitorul ei, sau mai rau.

 

 

Inima ei este pastrata intr-o camera cu un sistem de securitate foarte scump.

Cind i-a spus doctorului ei care era cifrul, omului nu i- avenit sa creada cit de banal putea fi.

         Oricine te cunoaste l-ar putea ghici, a zis el, facind niste insemnari pe fisa ei de observatie.

         Devine evident doar daca il afli, i-a raspuns ea.

In plus, acela nu este decit primul nivel de acces. Exista palierul pe care nu-l poti atinge, matricea de lasere, ciinii hamesiti de zile intregi. Cind are ochii rosii si fisurati, nici macar ea nu reuseste sa scaneze cu retina.

 

Urmeaza capitole mai mari sau tot de lungimea celor doua de mai sus, fiecare dintre ele incepind cu o propozitie cu italice.

 

 

Doctorul isi trece unghia degetului mare prin direle de pe perete.

(…)

Camera trupului ei are marimea si forma trupului ei.

(…)

Constiinta lui este o camera cu oglizi cu doua fete.

(…)

Zidurile par negre dar nu sunt. Zidurile sunt albe.

(…)

Exista camere in care ea nu a intrat niciodata.

(…)

 

Exista camere in care el nu a intrat niciodata.

(…)

 

In fiecare dintre aceste paragrafe se merge inauntrul mintii unuia dintre personaje ( pacienta si medic) si sunt presarate discret detalii care sa te faca sa intelegi cu ce se ocupa pacienta.

 

Dupa care ti se da o noua cheie de interpretare.

Urmatoarele 2 paragrafe n-au decit lead-ul cu italice. Fara alte explicatii. Si e semnul ca daca ai citi doar propozitiile cu italice, de la inceputul nuvelei si pina la sfirsit, ai avea o povestire de sine statatoare.

 

Camera maturitatii lui este cleioasa, ca miezul de pine, si are culoarea mortarului.

 

Ochii ei sunt pastrati intr-o camera tapetata cu tifon inmuiat in ceaiul Darjeeling al mamei ei, oparit in vasul de portelan al strabunicii ei.

 

Apoi se reintoarce la lead si explicatii:

 

Camera trecutului lui este retapetata perpetuu.

El nu stie de ce. Hirtia nu se cojeste niciodata, nu se decoloreaza si nici nu se umfla peste tencuiala. Dar de fiecare data cind se intoarce in camera – optiunile care nu pot fi sterse sau acoperite cu vopsea -, gaseste altceva.

(…)

 

Ultimele capitole se deschid cu propozitiile:

 

Camera libidoului lui este tapetat cu casmir, si denim, si catifea reiata, si matase.

 

Fiecare plamin al ei este pastrat in camera lui, cu pereti plini de oglinzi.

 

Camera accidentului sau este tapetata cu monitoare de televizor.

 

Iar finalul, un flashback al dorintelor neindeplinite e darimator si in constructie si in rafinamentul scrierii.

 

Povestirea este f f vizuala si la sfirsitul lecturii mi-am dorit ca Michael Gondry sa afle de textul acesta ca sa-l transforme in film.

 

De ieri noapte, cind am citit-o, ma perpelesc insa la  gindul cum ar fi sa-i dau un sms lui Safran Foer si sa-i spun doar atit: “am citit nuvela, e minunata, cred ca esti genial”

Am numarul lui pt ca Ana Onisei a facut un interviu cu el pt Tabu si a sunat de pe mobilul meu, dar mi-e rusine si mi-e teama sa nu se sperie. Sa nu zica ca-s nebuna.

3163

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!