n-am ajuns din cauza de febra si… (toate cele care vin cu o gripa/viroza/sau ce naiba am) dar mi s-a relatat prin sms-uri de la fata locului mai ceva ca seria de live-uri tv de la arestarea lui Vintu.
va multumesc tuturor celor care v-ati gindit la mine sa ma linistiti ca iese bine, cum multumesc frumos tuturor celor care au raspuns invitatiei si au venit la film. si mai multumesc si Adei Teslaru pentru ca a avut grija de tot si toate 
am vazut filmul la TIFF si mi-a placut foarte mult, dar de data asta eu nu scriu nimik despre el.
am rugat o parte dintre invitati sa scrie parerea lor, aici pe blogul meu.
primul – Toma Nicolau – blogger, student & fotbalist- despre care eu cred ca are un talent mult prea mare la scris ca sa fie fotbalist.aici unul din exemplele mele preferate
*
În acea Marţi, după Crăciun, deja totul se terminase. Se terminase de luni sau duminică, se terminase de “aproape cinci luni”. Familia celor doi arăta că un oraş după bombardament, un oraş în care toate clădirile au fost distruse. În special biserica. Din ea n-a mai rămas decât crucea aia mare pe care, culmea, micuţa Mara trebuie s-o poarte până-n alt oraş, unul nou, în care n-o să se acomodeze. De fapt, a mai rămas ceva. A rămas living-ul Ralucai, cu aşternuturi răvăşite şi beri pe uşa frigiderului. Singura încăpere. Cu-n acoperiş mai fragil decât toate celelalte la un loc, şi pe deasupra şi cu-n bullseye cu buline colorate pe el, numai bun de bombardat.
Îmi place mult faptul că Radu Muntean încearcă să educe publicul şi nu să-l mulţumească. Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor joacă ex-ce-lent, de tatuajul Mariei Popistaşu tot n-am aflat mai multe, iar pe Dragoş Bucur şi dacă-l trezeşti la 4 dimineaţa şi strigi “Acţiune!”, joacă la fel de charismatic şi dezinvolt.
Toma Nicolau despre Marti, dupa Craciun
mai vin si alte pareri.
