Tag : neagu djuvara

neagu djuvaraNeagu Djuvara – o poveste despre doua dintre contrastele lumii: Enescu si razboiul

Neagu Djuvara – o poveste despre doua dintre contrastele lumii: Enescu si razboiul

O poveste reala despre frumusetea muzicii, a artei si rolul ei ca un echilibru intr-o lume dominata de lucruri care nu ne fac placere. Povestita astazi, 30 iunie, de domnul Neagu Djuvara la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu.

***

Am fost trimis pe front, pe Prut, cu 8 zile inainte sa inceapa razboiul, in 1941.

Dupa citeva luni am fost ranit, din fericire usor, am stat o luna in spital. Si era regula ca sa ai 6 zile libere convalescenta, concediu. Ghinionul lui Mos Neagu e ca in ziua in care eu ieseam din spital se raporteaza ordinul acela; nu se mai da libere cele 6 zile. Aoleo, iata-ma trimis la Tiraspol la un centru de recuperare inainte de a fi trimis pe front.

Eram nenorocit. Voiam si eu sa ma mai duc acasa 6 zile. Intimplarea facea ca seful lagarului de recuperare de la Tiraspol era un colonel locotenent de la Mihai Viteazu care ma cunostea. Ma cheama.

– Ma Djuvara, sa stii ca s-a raportat din nou ordinul ala, aveti 6 zile.

– Da, domnule colonel, dar 6 zile de aici… 2 le pierd pina ajung la Iasi…

– Nu, uite e un avion acolo pe cimp. Te duci cu el.

Nu ma urcasem intr-un avion niciodata. M-a adus pina la Bucuresti pe neasteptate.

Sosesc la Bucuresti, nevasta-mea surpriza mare: cum sa ajung asa in citeva ceasuri.
Ea avea un bilet la Ateneu, cu o prietena, unde tocmai Enescu cinta concertul lui Beethoven pt vioara si orchestra. Bineinteles ca prietena nevesti-mii renunta la bilet si eu in graba scot cizmele, hainele…

Mi-aduc aminte, va dau un amanunt – cum sa-i zic – vulgar… Aveam un fel de centura la briu, din cauza frigului, si cind am scos-o au colcait paduchii. Nevasta-mea a aruncat-o in baie si se vedea in apa cum inotau paduchii.

Bineinteles ca m-am spalat, m-am dat cu odicolon pe mine si imbracat in tol festiv – cum spune vulgar lumea – ma simteam asa de usurel… O haina frumoasa de lina fina ma facuse alt om.

Si sosesc in rindul intii la Ateneu si cinta Enescu concertul pentru vioara si orchestra  a lui Beethoven.
(pauza lunga)
Contrastul dintre viata pe care o dusesem pe front, mizeria aceea, noroiul, bombardamentele si splendoarea acestei muzici divine si cintate de un om ca Enescu…
(pauza)
Cind a terminat prima parte a concertului, plingeam. Si plingeam asa de tare ca nu aveam curajul sa ma intorc catre sala.

(pauza lunga)
Chiar acum, vedeti, imi vine un nod in git cind imi amintesc de acel moment.
(pauza)
Imi ziceam: cum se poate ca in acelasi moment pe lumea asta sa existe mizeria de pe front – bombardamentele in picaj, bombele care stii ca sunt pentru tine, infernul ala – si o sala de muzica in care il vezi pe Enescu cintind.

Si acum am un nod in git gindindu-ma ce emotii poti sa ai in viata fata de asemenea contraste.

 ****

(din aceeasi intilnire Picioarele Domnului Neagu Djuvara )

3200
cubPicioarele Dlui Neagu Djuvara

Picioarele Dlui Neagu Djuvara

Sunt oameni care atunci cind vorbesc o fac cu tot corpul, ba chiar si cu sufletul. Ii simti usor, chiar si fara sa te uiti la ei; ii asculti cu ochii inchisi si stii ca au umplut tot ce e in jur cu energia lor.

Pot vorbi despre copilarie sau despre mincare, despre dragoste sau despre razboaie, energia pe care o lasa vorbele lor e aceeasi si o vezi reflectata in atentia celor din jur. In trupurile lor indreptate catre centrul de energie al locului, in ochii lor cu lacrimi fine chiar daca, aparent, nu e nimic emotionant acolo.

Cind deschizi ochii – cind te uiti pe bune la oamenii astia speciali –  vezi detaliile.

***

Picioarele Dlui Neagu Djuvara, astazi, la Dumincile Muzicale ale Festivalului Enescu. dinsul vorbea despre cum l-a auzit prima data pe Enescu cintind Beethoven si cit de emotionant a fost (si retraia emotia pentru ca avea, din nou, lacrimile in git), picioarele dinsului erau jucause, hitre si foarte vii.

Iar sosetele coborau la fiecare noua fraza, incurcate de miscarile din jurul lor.

 

(povestea emotionanta a primei intilniri muzicale a Dlui Neagu Djuvara cu George Enescu aici)

1642
djuvaraSmaraldul lui Neagu Djuvara

Smaraldul lui Neagu Djuvara

text de Ana Maria Onisei

“Ati vrea un pahar cu apa?”, spune Neagu Djuvara. “Sa fie rece sau la temperatura camerei?”, si-aduce o carafa din sticla, cu gitul inalt. “Eu m-am obisnuit s-o beau la temperatura camerei in perioada in care eram in Africa”.

Ne pregatim pentru interviul pe care a acceptat sa-l acorde cu ocazia lansarii editiei aniversare a volumului de memorialistica, „Amintiri din pribegie”, publicat la Editura Humanitas. E unul dintre cei mai iubiti si vinduti autori romani, toate cartile lui sint bestselleruri si fiecare titlu are mai bine de doua sau trei reeditari – „Amintiri din pribegie” a ajuns la editia a X-a.

***
La cei 96 de ani, cea mai mare bucurie a lui Neagu Djuvara pare sa tina tot de carti. O spun ochii, care se lumineaza a mindrie, in timp ce analiza lasa loc unei povesti: „Eram in Franta cind sora mamei, in virsta de 90 de ani, fiind pe moarte, mi-a trimis printr-un diplomat strain un smarald de o mare frumusete. L-am vindut cu 10.000 de franci vechi si am impartit banii cu fratele meu. Cu partea mea, 5.000 de franci, am reusit sa public editia franceza a primei mele carti de filozofia istoriei”. Se ridica si se-ndreapta spre biblioteca de unde ia o carte. Miingie coperta c-un zimbet de adolescent. „Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparativ al civilizatiilor” scrie cu litere albe pe fondul verde al cartonului, ca de smarald.

foto: Marian Vilau/ Adevarul
***
Ana Maria Onisei este jurnalist la Adevarul, a scris pentru Esquire si Dilema Veche

1438

amintiri si povesti mai deocheate

e o carticica mica de 145 de pagini, cu tot cu ilustratii.
dar e o bijuterie: despre lucrurile lumesti care se pterec si intre ministrii sau printi, despre conversatiile de alta data, despre conversatii in general (cind conversatia inseamna cultura si charisma), despre iubirile si ratarile dlui Djuvara, despre zimbete si intristari.

o mi-nu-na-ti-e de carte pe care o cititi in maxim o ora.
si va rog eu tare tare sa o cititi.

uite ce scrie pe coperta IV

Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o… poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roşu!) pentru după moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Aşa că, după nu puţine şi nici uşoare exerciţii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat şi ne-a îngaduit să adunăm în volum cele patru poveşti risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveştile s-au îmbogăţit cu noi, spumoase şi irezistibil istorisite întâmplări.

1493

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!