Tag : rromi

scoalaintre rromi si tigani e inca o lume

intre rromi si tigani e inca o lume

tinarul din primul plan e Luci.

cind a dat la facultatea de Drept, stia istoria ca-n carte; la examen a scris pagini dupa pagini si profesorii au inceput sa-l verifice: i-au ridicat foile sa vada daca are copiute, l-au ridicat din banca. el s-a lasat verificat, apoi s-a intors la scris. dupa a treia verificare i-a intrebat ce au cu el si, ca sa nu para ostentativi, profesorii au inceput sa-i verifice si pe alti colegi de examen.

astazi se pregateste pentru intrarea in Barou, apoi vrea sa dea examen sa se faca procuror si ii datoreaza perseverenta lui in ale studiatului mamei care l-a obligat in copilarie sa mearga la scoala. are o iubita romanca, dar familia lui nu e suparata ca nu e “de-a lor”, sunt mai suparati ai ei: “cu tiganul ala te-ai gasit si tu sa iesi?”

***

domnul in camasa verde se numeste Ganea, are 38 de ani si de fiecare data cind aude cuvintul “incendiu” se gindeste la o intimplare din clasa III-a.

erau la o lectie deschisa si l-a intrebat invatatoarea despre un incendiu, iar el n-a stiut sa raspunda. invatatoarea a insistat, era cel mai bun elev din clasa, dar el n-a scos niciun cuvint. dupa ce-a plecat inspectia, a replicat: “nu stiam ce inseamna incendiu, la noi in familie se vorbeste tiganeste si n-am mai auzit acest cuvint”

tine minte intimplarea pentru ca i-a aratat diferentele dintre lumi, uneori – pentru ca avem culturi diferite – nu ne intelegem, desi vorbim cuvinte pe care le pricepem toti. si mai tine minte intimplarea pentru ca l-a marcat: a fost printre putinele momente cind in fata unui profesor n-a stiut sa raspunda. altfel, era invatat de acasa ca trebuie sa stie de citeva ori mai bine decit ceilalti copii lectia ca sa poata sa reuseasca in viata. mama lui are 4 clase, dar si-a obligat copiii, cu nuiaua, sa mearga la scoala.

astazi dl Daniel Ganea este director al asociatiei Centrul Cultural al Rromilor O Del Amenca si lupta pentru egalitatea de sanse si pentru drepturile rromilor.

***
pe domnul Gheorghe nu-l am in fotografii, e jandarm si n-are voie sa apara asa, oricind-oriunde, in poze. si el e rrom, are un frate geaman postas in Fetesti. au invatat carte si sunt mindri ca au cistigat increderea comunitatii, dar se necajesc cind aud clasicele “tiganii astia, niste hoti/criminali/escroci/ etc”, iar cind colegii remarca supararea lor aud invariabil “hai, mai, ca tu nu esti tigan”. sunt satenti blonzi, cu ochii verzi, dar acasa vorbesc tiganeste, iar doamna Adriana Gheorghe – care face cele mai bune prajituri din lume – e sotia traditionala: nu se imbraca niciodata in pantaloni, in semn de respect pentru barbatul ei.


***

intre romani si romi, pe un teritoriu fin al-tarimului-dintre-doua-culturi, sunt tiganii romanizati care-si trimit copiii la scoala, care au facut si ei scoala si care mai pastreaza din cultura etniei lor limba si respectul pentru capul familiei, barbatul.

pina sa-i cunosc pe citiva dintre ei, cind ma gindeam la discriminarile etnice, ma gindeam mai ales la romii care arata a tigani. doar ca cei pe care i-am intilnit astazi sunt sateni si albi la chip, au ochii verzi si nu mai poarta haine traditionale, nici salbe-n par decit in scenetele copiilor de la scoala. nu se ascund ca sunt rromi, dar au evoluat.

vor mai trece 30-40 de ani, poate mai mult, pina acesti rromi – care s-au desprins prin educatie de tigani – nu vor mai simti presiunea a doua lumi; una din care aproape au iesit si cealalta care nu-i accepta inca.


***
am fost in comunitatea de tigani din Fetesti Sat la initiativa Active Watch. zilele viitoare am sa va povestesc despre un proiect special Burse Romi in Domeniul Medical. (nota mea. in Romania niciun medic nu recunoaste ca e de etnie rroma pentru a nu fi marginalizat, desi exista cazuri de medici de succes)

S de la Sansa in Esquire

prietena si colega mea, ana onisei, a scris pt esquire un story despre o familie de rromi care merge la scoala la 40, 20, respectiv 7 ani. toata familia, toti in clasele primare.

pina sa scrie ea articolul asta nu mi-am pus niciodata cu adevarat problema “ce inseamna discriminare pentru rromi?”. acum cred ca rromi nostri de astazi sunt un fel de negrii americanilor de acum 30-40 de ani. nu sariti in sus la gindul urmator, chiar cred ca e viabil: vom avea nevoie de un presedinte rrom ca sa ne dam seama ca si ei sunt ca si noi.

iata unul dintre cele mai emotionante fragmente din textul Anei, care contine pe la mijloc, un extraordinar monolog al personajului principal, anton, 40 de ani.

*
M-am născut ţigan. Câteodată e şi bine, câteodată e şi rău. Aş vrea şi să nu fiu, dar până la urmă îmi place. De fapt, problema e că sunt momente în viaţă care te fac să spui: Băi, de ce m-am născut ţigan? Ai multe uşi închise. Indiferent, oriunde. Se uită lumea aiurea la tine. La angajat. Sau în maxi taxi, că îţi e şi ruşine. Oameni serioşi, se vede pe ei ca au învăţat carte. Şi la un moment dat iţi fac o impresie că-s tâmpiţi. Îi zic copilului: Stai cuminte, ca acuma te dau la ţigani! Parcă eu aş fi sperietoarea copilului lor.
(…)
Poate că generaţia asta de tineri n-or să mai fie “ţigani”. Şi n-o să mai fie nici o ură din asta rasială. Le-am spus copiilor: Măcar şcoală să aveţi! Că cu 8 clase nu te angajează nici la salubritate. Nu v-aţi săturat să strigaţi pe strada “Gunoiul”?
Aşa că mi-am zis că nu se mai poate fără carte. Pentru prima zi de şcoală, ne-am pregătit cu caiete de la nepotu-meu, că el avea mai multe. I le-am pus după înapoi. Mi-a fost şi ruşine. Să stai cu nişte copilaşi… Bine, ca şi ei erau ca mine, doar ca ori n-ascultaseră de părinţi, ori au stat pe acasă şi nu terminaseră şcoala. Dar eu eram cel mai cu părul alb din clasă. Doar că nu ştiam că o să fiu cu copiii mei în aceeaşi clasă. M-am trezit cu nora-mea în bancă. Ce era sa fac? Râdeau şi doamnele profesoare că mai rămâne s-o aducem şi pe bunica la şcoală.
Cartea s-a simţit. Şi la serviciu, şi în lume. La magazine: e ceva să întrebi doamna “Când aveţi program?”, iar când ea îţi raspunde “Uite programul, nu-l vezi pe uşă?”, tu să poţi să-l citeşti.
Adevărul e că ruşinea îţi trece repede. Dacă te ia de la stomac foamea, nu te mai gândeşti la ruşine. Doar nu cer nimic, m-am dus să pot să învăţ ceva. Şi acum am spus la toţi, şi la serviciu, că suntem la şcoală. Asta aş şi încerca: să fie un exemplu familia mea.

ana maria onisei, esquire, ian feb 2010

1797

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!