cred ca sinuciderea poate fi un act de curaj. cum uneori e efectul unui moment de nebunie/disperare.
o persoana educata care decide sa se omoare – si duce la indeplinire gestul – e o persoana care are vointa mai puternica decit instinctul.
dorinta noastra de supravietuire e atit de puternica incit e nevoie de o vointa de fier ca sa-ti duci la capat gestul.
oricit ar parea de ciudat, eu am tot respectul pentru curajul acestor oameni.
***
mi se pare urit f urit cum injuram si judecam astazi. ne injuram intre noi si pe altii, ii judecam pe toti ceilalti neuitindu-ne la noi. suntem intr-o vreme in care ura pluteste in aer si oamenii nu mai pot avea o parere fara sa nu fie etichetati intr-o tabara sau alta.
(cred ca televiziunile au avut un mare rol in aceasta noua forma de “dialog”, dar am sa dezvolt zilele viitoare cind se vor linisti apele)
***
daca nu ne oprim din injurat si urlat si nu incepem sa construim ceva o sa ne prabusim. si-asa ne tinem de un fir de atza.
***
si mi se par extrem de emotionante imaginile cu fiul cel mare al lui Adrian Nastase care a trecut printre jurnalisti uitindu-se fix in camera, fara clipeasca, dar si fara sa rosteasca nimic. si-a mers printre ei citeva zeci de metri in tacere, cu spatele drept, pina a intrat in spital, azi noapte, ca sa stea cu tatal lui.
aici mesajul postat de fiul sau, Andrei, pe facebook.
altfel, sper ca adrian nastase sa se faca bine, iar legea sa-si urmeze cursul. corect. pentru toata lumea.