Tag : sutu

area 41 -2Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

text de Elena Prodan

Dupa ce ai intrat in Aria 47 primul lucru pe care il auzi este susurul unui rau. Apoi vezi o minunatie de munti cu varfurile pline de zapada pravalindu-se parca peste tine. Totul este natural, iar filosofia locului este back to basics. Ne-am cazat in cabane si conceptul de tabara de fotografie a devenit  tare firesc in locatia data. Am stat in cabana 15. Doua camere in care gaseai doar cate doua paturi, un sifonier mare si o noptiera. Nimic pe jos. Totul simplu. Spatiul utilizat la maxim. In fata aveam rau, iar in spate o limba de padure unde am gasit fragute. Si totul era ca in povesti.

Ne-am trezit la prima ora :”mancam repede si apoi ne aruncam in cap, da?”, am convenit toti cumva. Am plecat spre locul de intalnire spre cei care aveau sa ne pregateasca pentru flying fox. Tradus inseamna tiroliana. Din 12 plecat-am 10 la razboi, 6 ne-am pus hamurile, in final 4 s-au dat cu tiroliana si 2 au continuat. Eu am fost convinsa ca voi sari. M-am mai jucat in trecut cu genul acesta de activitati si mi-a placut senzatia.

Ni s-a facut instructajul si apoi, cand am fost gata, aratam pregatiti ca pentru a intra in mina: casti de protectie, un dispozitiv cu 2 role pentru tiroliana extrem de greu si hamuri. Am mers pe o carare pana la un pod. Podul il observasem deunazi cand ne-am cazat. Din cand in cand de pe el mai sareau oameni cu un strigat ca a lui Tarzan: aaaaaaaaaaaaaaaa. Si apoi din nou linistea muntilor. Parea usor.

Cand am ajuns la pod, Cristina s-a oprit. A stiut ca nu mai vrea. Cosmin si Mariciu au urcat si eu i-am urmat. In spatele meu Papen si Toma. Nu au vrut sa ma lase ultima. Asa ca au avut grija sa  fiu in vizorul lor. Totul bine. Mi-am legat clipsurile de funie. Totul bine. Am facut cativa pasi. Nu mai era asa bine. Mergeam pe un pod facut din funii si calcam pe scanduri de lungimea antebratului meu, late cat doua palme de-ale mele. Si credeti-ma nici antebratul si nici palmele mele nu sunt foarte mari. Nu prea mai vorbeam intre noi si senzatia era ca jucam in filmul Indiana Jones.

Si au inceput sa se clatine scandurile si funiile si m-am uitat in jos si am vazut un hau. Cu tiroliana te dai de la 27 m….Insa, pana sa ajungi la tiroliana trebuia sa treci de incercarea acestui pod si apoi sa mergi pe scanduri nu mai late decat talpa unui barbat, lipit de un zid pana la postamentul de unde efectiv iti dai drumul pe tiroliana.”Pas. Eu cobor”. Toata lumea s-a oprit. “Esti sigura?” Instructorul care ne insotea astepta sa ma decid. Insa, pana sa termine de intrebat Cosmin eu deja trecusem pe langa Papen  si eram la doi pasi distanta de scari. “ii vedem de jos pe baieti, ok?”, mi-a spus Cristina. Aaaaaaa am auzit de la fiecare domn, dar le-a placut tare. Doar doi domni au incercat si Mega swing, adica un fel de coarda elastica care te zgaltaie serios pret de cateva minute.

In timp ce coboram de pe pod ma uitam la cei cinci domni. Nu aveau cum sa renunte. Poate le era frica, poate nu. Dar cum ar fi putut renunta? Pentru ca esti femeie toate aceste lucruri inseamna cumva sensibilitate, feminitate, fragilitate. S-au asigurat ca eu sunt ok si m-am simtit din nou protejata si rasfatata si au mers mai departe. Stiu sigur ca unora le-au tremurat genunchii (puteti citi la Papen un text foarte dragut despre frica), dar au mers pana la capat.

Dupa acest start cu o doza de adrenalina faina ne-am bucurat toti ca niste copii de tot ce oferea Aria 47. Si credeti-ma este vis: motocross, blobbing…sfidezi gravitatia efectiv. Vedeti aici despre ce este vorba. Daca v-ati tinut respiratia, ei bine, aveti si de ce.

Un alt cuvant cheie pentru Aria 47 este fun. Aici s-a facut un Harlem shake care este in top  world wide. Pe langa multe sporturi extreme poti participa si la multe petreceri fun fun fun.

Unde ne-am intalnit cu totii a fost la rafting. Sa faci rafting cand afara sunt mai putin de 15 grade intr-o apa cam de 5 grade poate fi …interesant. Costumele de neopren  ne-au ajutat mult, iar dupa ce am inteles toate regulile explicate in timpul instructajului am vaslit toti cot la cot si: nu ne-am rasturnat, am ras cu lacrimi, am functionat ca o echipa, ne-au batut inimile tare, tare, tare.

Concluzia a fost ca niciunul dintre noi nu mai putem spune ca Austria este frumoasa doar iarna. Va veti convinge de acest lucru daca urmariti pe Instagram si pe Facebook hashtagurile #TFB5 #occupyTyrol

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea.

(fotografiile sunt realizate de Cristian Sutu)

2431
happy-kidscitesti si daruiesti

citesti si daruiesti

Citesti si daruiesti e una dintre cele mai frumoase cea mai frumoasa campanie in care am fost implicata pina acum.

sunt bucuroasa ca sunt parte din ea si va invit, va rog, sa va alaturati mie.

*

in campaniile umanitare de pina acum ati fost rugati sa donati (timp, bani, atentie), dar nu v-a rugat nimeni SA CITITI.

asta e ce va rog eu acum.

am o carte, din colectia Strada Fictiunii a editurii ALL, Portretul unui barbat imatur, si cu cartea asta putem stringe cit mai multe carti ca sa bucuram niste copii. cum?

pentru ca eu scriu despre aceasta carte, editura ALL pune in cosul meu de donatie 10 carti. mi-am luat 4 ajutoare (ruxa, chinezu, manafu si sutu) si cind vor posta ei despre cartea pe care o citesc, mai primesc cite 5 carti. apoi totul e in curtea voastra. pentru fiecare comentariu (trebuie sa fie legat de carte, nu asa aiurea) mai primim o carte. comentariul poate sa fie la mine pe blog sau la ei pe bloguri.

toate cartile adunate le ducem la copiii din asociatia Up Down, o asociatie care are in grija familiile si copiii cu sindrom Down. aceasta asociatie este in programul Vodafone – Voluntar de profesie al carei ambasador sunt.

acum sa va explic de ce am ales sa donam cartile pentru copiii cu sindrom down.

in urma cu citeva zile am fost la Special Olympics unde era Serban, un tinar de 30 de ani cu sindrom down. a stat de vorba cu mine si imi raspundea cu maxima atentie si concentrare la toate intrebarile mele. isi tinea mina dreapta pe telefon si o vedeam cu tremura usor cidn nu-si mai amintea numele unui oras in care fusese in urma cu 5 ani la o competitie sau numele vreunui prieten pe care si-l facuse atunci.

ceea ce pentru mine erau detalii, pentru el erau date la care nu trebuia sa dea gres; pentru ca asta era confirmarea ca performeaza, ca stie, ca face fatza.

m-a impresionat concentrarea lui si dorinta de a raspunde la absolut orice mica intrebare si am constientizat, pentru inca o data, cit de multa presiune punem noi pe copiii cu dizabilitati.

de asta acum vreau doar sa-i rasfatam. sa citim noi pentru ei, iar ei sa primeasca carti de colorat sau carti cu povesti, fara alta miza decit bucuria lor. ca orice alt copil.

stiu ca o sa ma ajutati. stiu ca o sa stringem multe multe carti. (500 de carti e maximum, sigur putem sa-l atingem:) )

*

Portretul unui barbat imatur (Luis Landero, 160 pag) este povestea unui domn nesigur. prefera sa stea “cu servitorii”, in loc sa faca fatza celor mai bine pregatiti, de frica unui esec. plinge la concerte cu Dunarea Albastra, dar si la finalul lui Pretty Woman. Si da, isi inseala nevasta. Cu doamna urita si vulgara care vine sa-i plateasca chiria. e proprietarul unei pravalii, papetarii si, intr-o noapte, isi revede si revizuieste viata. Despre noapte asta ai sa citesti tu. Si despre prietenii pe care si i-a facut de-alungul vietii, despre greselile adunate. Fara sa judece, fara sa se vaite.
Daca suntem onesti cu noi, ni se intimpla si noua sa ne trezim dimineata, sa ne uitam in oglinda sa vedem acolo pe cineva matur, dar sa ne gindim “ok, si eu cind o sa simt pe dinauntru ca m-am facut mare?”


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!