In librarii, standurile de carti pentru copii din categoria enciclopedii, “corpul uman”, “1001 intrebari importante” sunt de trei ori mai mari decit cele cu povesti.
Pare ca le bagam in cap stiinta cu forta (“ia-o si pe asta”, “ba citeste-o si pe asta”, “nu nu si asta e importanta”) si nu ii mai lasam sa viseze, sa-si imagineze istorii.
In schimb regretam cind apropiatii nu sunt interesati decit de informatia bruta, de efectul faptelor si nu de istoria lor, cind n-au rafinamentul observatiei lucrurilor din jurul lor.
Ne stricam la cap inca de mici. Si-i stricam si pe altii.
“Nu-i asa ca e destept copilul meu? Uite a citit si enciclopedia asta; intreaba-l, sa vezi cite stie”.
*
Azi, dupa o tura prin librarii si o vizita la o prietena, mama de copil de 8 ani.
Eu am inceput sa deschid Gazeta Matematica prin clasa a II-a si a fost prima data cind m-am apropiat de ceva cu numere si informatie “tehnica”. Nu am citit enciclopedii, habar nu am care e capitala Botswanei si cite oase are corpul uman (mi-ar fi placut sa stiu, dar nu mor de ciuda ca nu stiu).
Insa pina in clasa a II-a ma imprietenisem deja cu Buratino, traisem Captiv in Defileul Panterei, ma catarasem pe munti cu Ciresarii, stiam cine sint Habarnam si Cei trei grasani. Am crescut cu povesti si mi-am imaginat ce se intimpla cind Apolodor si Mowgli se intilnesc. Si asta ma face si acum sa imi imaginez tot felul de intilniri improbabile si sa le fac posibile.
Primele carti “stiintifice” pe care le-am descoperit au fost romanele lui Jules Verne. Le-am amestecat si le-am completat in cea mai lunga si mai pasionanta poveste pe care i-am spus-o surorii mele. Si acum daca o intreaba cineva de povestile copilariei intii spune povestea povestii pe care i-am spus-o eu in nenumarate dupa-amieze si apoi vorbeste de alte si alte povesti pe care le-am impartit.
Ma intristeaza ca acum parintii nu mai cauta povesti. Ma intristeaza si cartile de povesti de acum, care ofera doar scheletul povestii, varianta prescurtata, pentru parinti grabiti. Printul trece prin padure, dar nu asta e important, ci faptul ca acea padure are copacii de cristal si fiecare copac incearca sa il opreasca pe print cu cintecele lor si ale vintului. Important nu e ca Vrajitorul din Oz e un farsor, ci ca drumul pina la el e pavat cu caramizi galbene si ca lui Scarecrow ii ies paiele din cap. Detaliile fac povestea, nu actiunea propriu-zisa. Daca renuntam la detalii, ajungem sa avem doar o stire, mai interesanta sau mai plicticoasa, dar seaca.
Unul din cele mai dragi proiecte ale LiterNet-ului a fost cel cu magarusul, o serie de imagini pe marginea carora mai multi oameni au scris povesti. Le gasiti la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/2/Carti-pentru-copii.html. Sint povesti simpatice, vioi, inovative, destepte, fiecare diferita de celelalte. Si sint povesti pentru cei care nu au uitat sa fie copii.
Nu stiu exact ce am vrut sa spun, dar am simtit ca vreau sa spun ceva. Cele de mai sus.
Cu drag,
Razvan.
am niste prieteni medici care nu-i cumpara copilului jucarii si nu-i citesc povesti pt ca nu fac parte din realitate si sustin k pt asta isi pregatesc copilul. pt realitate. copilul stie pe de rost toate animalele si parasile din atlasele cumparate. insa la 6 ani stie maxim 3 personaje de desene animate si abia reuseste sa schiteze ceva intr-un desen. unicele lucruri care-i ies cat de cat sunt norishorii. sincer, mi se pare trist.
fara povesti, cum s poti sa-ti devolti creativitatea? cum pori sa-ti exersezi simtul umorului, de exemplu?
alti parinti imi spun ca tre sa evita sa-si lase copiii sa traiasca fantezist, pt ca vor ajunge sa se izoleze.
sunt aceiasi oameni care cu catva timp in urma povesteau amuzati despre prietenii lor imaginari, despre lucrurile pe care le inventasera, personajele care le erau f dragi…
razvan, gazeta matematica la clasa a II-a nu e chiar pt orice copil.
si sunt extrem de putini oameni care fac testul Raven in metrou:)
ieri am cumparat apolodor. era ciufulita pe un raft, trista, nebagata in seama, si m-am gindit ca o voi face eu cadou cuiva.
Adevarul e ca societatea anilor 70 e diferita de cea actuala. Comunismul ne pastra cumva la adapost; capitalismul, cu dezumanizarea lui (aha, ce real suna acum formula!) era departe.
Se vede clar ca nu ai copii. Inchipuie-ti ca ai un copil de 4 ani care vine si te intreaba urmatoarele: de ce arde soarele? cum arde soarele? de ce este inima in corp si cum “merge ea? de ce misc eu mainile si papusa nu le poate miscaetc, etc ce-i raspunzi…uite-te la Alba ca zapada?
Generatiile de azi nu mai sunt asa cum eram noi..curiozitatea lor este pe masura accesului lor la informatii (mult mai mare decat il aveam noi!)…daca pe noi ne multumea sa ne spuna mama ca “soarele arde ca sa incalzeasca Pamantul” si ca inima face tic-tic in corp …pe ei nu-i multumeste…interesul lor catre zona stiintifica este mult mai mare decat pentru cartile de povesti…partea de poveste si-o iau ultrasuficient din desenele animate (din pacate!)..pe cand partea de realitate, explicatii si raspunsuri la intrebari si-o iau din aceste enciclopedii. Mie una mi se pare extrem de important ca tu, parinte fiind, sa stii sa gasesti un echilibru intre cele doua…povesti si enciclopedii astfel incat sa faci fata unor intrebari absolut senzationale pe care din ce in ce mai multi copii le pun la varste din ce in ce mai mici.