Luni 29 iunie

La a doua vizita la Penitenciarul Tirgsor pentru proiectul Atelier de fotografie, ne-am fixat tabara in sala in care se fac cursurile de alfabetizare. E ziua in care Cosmin Bumbutz trebuie sa aleaga detinutele care participa la atelier. Cristan Petrescu e pregatit sa le explice detalii tehnice, iar eu sunt observator ca sa pot scrie acest jurnal.

Sala arata foarte cochet; ca o clasa de gradinita cu scaune amestecate, unele sunt din lemn galben, altele imbracate in negru. Bancile au un singur loc si sunt asezate in trei rinduri verticale, cu trei siruri orizontale. In spate e o tabla care se poate transforma in ecran electronic, cablata la un computer – donatie de la un ONG.
Pe peretii de faianta alba sunt desene de mina. Facute la atelierul de pictura, in creion sau acuarela, exemplificind literele alfabetului – utile pentru lectii. E o regula importanta a penitenciarului Tirgsor: nimeni nu pleaca de aici fara sa stie sa scrie si sa citeasca.

Am primit aparatele cu fotografiile pe care detinutele le-au facut peste week end si pentru ca astazi anuntam cistigatoarele care vor participa la atelier, Cosmin trebuie sa aleaga 5 femei din 13. Avem 5 aparate, desi speram sa mai primim unul de la sponsorul nostru, F64 studio.

Cosmin a stabilit regula de selectie: alege fotografiile cele mai bune, apoi aflam cine sunt autoarele. Cine are cele mai multe fotografii bune se califica pentru atelier.

**
In timp ce ne uitam la fotografii fara ca fetele sa fie linga noi, apar primele surprize.
T, despre care noi spuneam ca arata ca o studenta la arhitectura, a ales ca in jumatate dintre fotografii sa fie chiar ea. Intr-unele plinge. Fals si ostentativ.
Sunt dezamagita: tema pentru “acasa” era sinceritatea. Cosmin, ca de obicei, nu lasa sa i se vada nimic pe fata. Priveste pe ecranul Mac-ul lui, fotografie dupa fotografie – sunt citeva mii – si marcheaza cu o tasta cind ii place cite una.

Remarcam citeva fotografii cu umor. Banuim ca sunt ale lui Y.
Y nu vorbeste bine romaneste si are un chip cu trasaturi amestecate care face incerta nationalitatea ei.
Are simt pentru reportaj. Cosmin a remarcat asta inca de la prima noastra intilnire, cind Y a luat unul dintre aparate si a tras din mina, scurt, citeva fotografii.

Dupa mai bine de o ora am selectat 50 de fotografii si le asteptam pe fete sa intre in sala, ca sa aflam cine sint autoarele.

***
La intilnire, vin insotite de dra colonel Radulescu. Imediat apare primul conflict: au disparut 2 acumulatoare.
“Au fost, dar nu stim ce s-a intimplat cu ele. Poate au cazut prin club”, spune C privindu-ne cu niste ochi mari si inocenti.
“Daca nu avem toate accesoriile aparatelor nu mai facem cursul”, e ferma dra colonel.
“Le cautam si le aducem pina data viitoare”, cistiga ceva timp C.

Pe ecranul de proiectie din sala incep sa curga fotografiile.
“Spuneti-va numele, va rog”, le cere dra colonel care noteaza cui ii apartin fotografiile. Cadrele de pe ecran incep sa fie insotite de voci care vin din colturi diferite ale salii: S, R, T, Y, C, L …
E tensiune in sala; grupul fetelor “de dorobanti” e competitiv si isi doreste mult sa participe la acest atelier. E una dintre legaturile cu lumea de afara, cu lumea educata dupa care rivnesc. Femeile trecute de 40 de ani raspund sec, fara nicio miza.

30 de minute mai tirziu, tragem linie si facem bilantul. T isi musca buzele in timp ce se aduna fotografiile din dreptul fiecarui nume, C e incruntata. Se rostesc rind pe rind Y, S1, S2, T si C.
Sub linie, la cite o fotografie distanta, L si M, ambele trecute de 40 de ani, ambele cu putine fotografii facute peste weed end.
“N-am avut timp”, spune M care are de executat o pedeapsa de 25 de ani.

“Pauza. Cind ne intoarcem analizam fotografiile, ok?”, spune Cosmin si tinerele pleaca vesele in timp ce femeile in virsta, resemnate, se reintorc la programul obisnuit: nu vor participa la atelier; nu va fi nimic nou in viata lor in urmatoarele zile.

***

“Uite fotografia asta e aproape buna. Ar avea o poveste, daca am lasa doar femeia care citeste in coltul de jos si lenjeria care e la uscat, colorata, in spate” , spune Cosmin despre un cadru in care mai apare in mijloc, in fatza lenjeriei, agatata de un gard, o alta femeie care se uita ostentativ in camera.

Rind pe rind Cosmin analizeaza fiecare fotografie.
“Asta a cui e?”, iar T ridica mina. “Mai bine faceai din astea, in loc sa plingi in fotografii”.
T il infrunta cu privirea, incruntindu-se.
Citeva minute mai tirziu, raspunde din nou la intrebarea “a cui e fotografia asta?”, asumindu-si-o. Peste banci, dintr-un capat in altul al salii, Y schimba priviri grele cu C. Amindoua stiu, cum imi amintesc si eu din selectia initiala, ca fotografia ii apartinea lui L.

Se dau teme pentru data viitoare: nu folositi zoom-ul optic; nu folositi blitz-ul. Cristi exemplifica zoom-ul optic, seteaza orele de la aparate, le arata fetelor alte chestiuni tehnice. Fiecare participanta primeste un aparat.

In zilele pina la urmatorul atelier, detinutele se vor transforma in adevarate paparazzi. Intre timp, pentru ca le stim numele, noi vom afla pentru ce se afla in penitenciar si vom fi pregatiti sa le confruntam povestile. In ziua 3.

intregul jurnal al atelierului de fotografie de la Penitenciarul Tirgsor, cronologic