Apropo de postul tau de acum 2 zile…
Astazi am fost la biserica si am stat cu domnul Dinica aproape 4 ore. La un moment dat doamna Dinica s-a dus langa el, l-a mangaiat pe frunte si a ramas acolo privindu-l intr-un fel pe care nu l-as putea descrie in cuvinte. Daca s-a intrebat cineva vreodata cum e cand te dor urechile de liniste.. asa a fost in momentul acela.
Am facut poza asta cu 50 de noduri in gat si lacrimi in ochi…
Diana IURKIEWICZ
*
am primit mailul de la Diana, care e fotograf pentru mediafax, si de vreo 10 min imi curg lacrimile linistite pe obraji
Imi pare foarte rau pentru doamna Dinica, este cumplit. Insa raman de parere ca nu trebuie sa se faca fotografii sau sa se filmeze la inmormantari. Atat fotografiile cat si inregistrarile video sunt exclusiv pentru lucruri frumoase ori banale, dar nu pentur momente tragice. Nu este corect ca un monstru sacru sa ne fie prezentat in sicriu. El trebuie sa ramana viu in memoria tuturor. Militez pentru mai mult respect din partea televiziunilor, tabloidelor si oricaror fotografi (cu Nikon sau Canon ori cu telefonul mobil). Aceste momente nu se imortalizeaza. Nu mai vb despre transformarea lor in circ, din respect pentru acest mare actor.
cu tot respectul pentru opinia dvs, aceasta poza nu il “prezinta pe dl Dinica in sicriu” ci cat se poate de viu in ochii si zambetul dnei Dinica.
cat despre “fotografiile sunt exclusiv pentru lucrurile frumoase si banale”……
mda… Sunt convinsa ca dvs. faceti fotografii de calitate (ma refer si la continut, evident). Nu va criticam pe dvs. in special. Dar totusi, durerea acestei doamnei (si a nimanui aflat in situatia dumneaei) nu cred ca trebuie ilustrata nici de fotografii si nici de televiziuni. Aceasta este parerea mea. Ar trebui ca toti cei care fac audiente pe baza dramelor (si iar nu ma refer la dvs.) sa se puna macar pentru 5 minute in pielea celor care le traiesc si sa se gandeasca cat de mult si-ar dori in acele momente sa fie surprinsi de obiectivul unui aparat foto.
Recunosc, am exagerat putin cand am scris “fotografiile sunt exclusiv pentru lucrurile frumoase, banale”. Fotografiile ilustreaza lumea in care traim. Dar am facut-o tot din dorinta de a stopa modul grotesc in care presa exploateza dramele unor oameni. Si iar nu ma refer la dvs.
Stiu ca se exagereaza (eu personal am renuntat sa ma mai uit la tv din cauza asta) insa evenimentele (fie ele placute sau neplacute) se documenteaza (si) prin imagini.
Eu cred ca disparitia unui om de talia lui Dinica este mult mai mult decat o simpla drama de familie iar documentarea (evident pastrand un respect, o decenta si o distanta absolut necesare) in acest caz este justificata.
Cat despre modul grotesc in care presa exploateaza dramele umane – poate daca s-ar face astfel de comentarii (ca al dv) acolo unde grotescul chiar exista audienta nu ar mai creste odata cu el.
Nu vizionez emisiunile si nici nu citesc ziare/reviste/bloguri de o calitate indoielnica ca sa imi expun punctul de vedere acolo. Si sincer, nu cred ca ar avea vreun efect. Prefer sa citesc ceea ce scriu oamenii care, consider eu, pot schimba cursul “raului care duce Romania in prapastie”, ca sa spun asa. Noi, toti cei care gandim altfel putem schimba lucrurile doar daca ne unim si oferim o alternativa sanatoasa celor care au cazut in derizoriu. Un ratacit cu idei sanatoase intr-o mare de fani ai continutului tabloidizat nu poate face mai nimic sa indrepte gandirea colectiva.
Si eu lucrez in presa si stiu ce inseamna un mare eveniment, dar totusi nu mi se pare potrivit sa fotografiezi chiar si coltul unui sicriu. Daca ati fi imortalizat doar figura doamnei D., poate ar fi fost altfel, dar asa…
Nu stiu de ce, dar cred ca omul (nu fotograful) din dvs. imi da dreptate.
Din respect pentru acesti oameni nu voi mai posta comentarii.
Mada, ai dreptatea ta.
dar fotografia acesta nu este una intruziva or agresiva (or speculatoare a durerii doamnei Dinica), e – exact asa cum spunea Diana – o ilustrare a dragostei dintre ei.
si e f f f emotionanta. eu nu o pot privi fara sa am lacrimi in ochi.
daca ar fi fost o altfel de fotografie, n-as fi publicat-o.
cit priveste ceea ce fac colegii nostri de breasla la tv/ziare in asemenea momente, nu pot sa spun decit ca nu stim sa avem respect. nici in meseria noastra, nici in viata.
un detaliu: ma scoate din minti cind vreun jurnalist (doar pt ca are un microfon in fata si se vede la tv) vorbeste despre Domnul Dinica drep “dinica”.
C’mon!!!!
Ma face sa-mi aduc aminte de pozele tampite facute de varul meu la inmormantarea tatei. E, in continuare, odios sa faci poze la inmormantare. In scop de documentare nu poti plange pe ele, ca te ia revolta.
Am si eu fotografii de la inmormantarea bunicii mele si ne le-am inteles rostul. De ce sa-mi aduc aminte de ea tocmai asa? De ce sa retraiesc durerea si intr-un mod vizual?