Dupa ce a murit Gheorghe Gheorghiu Dej, in 1965, trupul lui a fost depus la Mausoleul din Parcul Carol.
Oamenii, mai cu forta, mai cu drag, au venit “sa-i aduca un ultim omagiu”. Mii de oameni, asezati cuminti la coada – sarcina de partid – ca sa-si salute conducatorul, sarutindu-i mina.
Asa au invatat romanii ca trebuie sa-ti arati respectul pentru cind moare cineva drag. A fost lectia despre cum sa te comporti in public cind iti moare cineva pentru care (trebuie sa) ai respect.
Si repeta asta, fara sa constietizeze ca e un exercitiu pe care comunistii ni l-au plantat in cap, ani la rind.
Ca de altfel, multe altele.
*
se intimpla acum la inmormintarea lui Adrian Paunescu, s-a intimplat la toate inmormintarile publice: asezati in linie, in mars usor pe linga catafalc, facindu-si poze, ridicind copiii sa vada mortul, eventual sa-i si sarute mina. o secventa copiata 1 la 1 cu cea de la inmormintarea lui Dej.
Pina sa vad filmul lui Andrei Ujica Autobiografia lui Nicolae Ceausescu si sa ma socheze asemanarea omagiului de acum 55 de ani in fata trupului fara viata a lui Gheorghiu Dej, m-am intrebat de unde avem fascinatia asta pentru pupat mina mortului si fotografiat cu el.
Uitati-va la filmul dlui Ujica, o sa intelegeti cite alte lucruri ne-au ramas in cap si-n comportament, in mod aberant, dupa anii de communism.
Astazi o sa ne uimim iar de reactia unora in fata unui trup neinsufletit. A inceput deja circul.
*
Cred ca n-avem inca educatia de a sti sa vorbim despre moarte si morti.
*
Adrian Paunescu ramine in mintea mea cu niste versuri invatate in adolescenta ” Te-as cere inapoi insa ne-am cuit te cere/ Iar restul e numai Chopin si tacere.”
[…] Blogul Cristinei Bazavan » Blog Archive » Dej, Ceausescu, Paunescu – nu e ceea ce pare. bazavan.tabu.ro/2010/11/07/dej-ceausescu-paunescu-nu-e-ceea-ce-pare/ – view page – cached Dupa ce a murit Gheorghe Gheorghiu Dej, in 1965, trupul lui a fost depus la Mausoleul din Parcul Carol. Tweets about this link […]
Am fost la inmormantarea lui Dej copil fiind din curiozitatea de a intra in Palatul regal sa vad ce e acolo unde altfel nu aveam acces. presupun ca si multi s-au dus la inmormantarea lui Paunescu sa vada Ateneul pe dinauntru. La Dej nu s-au facut poze pt ca nu prea erau aparate foto pe vremea aceea.
Buna, Cristina! (imi cer scuze de tutuiala, e din dorinta de a transmite some friendliness online 🙂
Pupatul mainilor unei persoane neinsufletite mi s-a parut intotdeauna ceva ce n-ar trebui facut, la fel ca si perindarea sicriului dezvelit pe sub ochii diversilor oameni, unii dintre ei nu l-au vazut in viata… Unde e respectul in toate acestea? Eu, una, sa-mi fie iertat, nu-l vad deloc, de ce credem ca avem dreptul sa expunem trupul unui suflet care nu mai este printre noi?!
De altfel, ca sa nu scot din context mica mea parere, expusa pe blogul tau fara invitatie :), am nitica aversiune fata de multe lucruri care se incadreaza in categoria “asa se face, maica!”, probabil fiindca le-am vazut la un moment dat si din “afara”, dintr-o cultura complet diferita (am stat un an in Japonia, la studii).
Numai bine, la cat mai multe numere de Tabu pline de miez! 🙂
Sarutatul mainii, nu vine de la Dej, ci mult mai de demult… La turci, se saruta varful “ciubotei” sultanului de catre supusi… In Europa, mai ales clericilor de rang inalt, li se saruta inelul de investire. Apoi, a aparut obiceiul sa se cera “mana” domnisoarelor de maritat… In cazul sarutatului mainii in structurile inalte ale PCR, PMR.. era un act de fidelitate totala in cel mai pur stil mafiot. Si lui Ceausescu i s-a sarutat mana, in ultimele sale zile de putere, de catre unii din ministrii sai din guvern.
In cazul sarutatului mainii de catre cei apropiati: fii, nepoti ale parintelui decedat este un obicei de recunostinta si recunoastere in fata celor prezenti, ai rolului de parinte INDEPLINIT de catre defunct. Nu are nimic exagerat si nici nu cred ca e ceva de “invatat” de catre romani in acest sens, ca sa intre in randul popoarelor “civilizate”. Daca in alte parti se face altfel, e chestie de cutuma si nu de civilizatie “avansata”.
Dar hai sa inteleg ca ideea care doresti sa o transmiti este ca “ar trebui sa fim mai detasati” fata de moarte, care e un fenomen natural, etc…si ca noi, romanii, suntem prea atasati de “cele trecatoare”… Aici ar fi multe de spus, si despre dogma crestina dar si de alte concepte… Dar, poate gresesc, si interpretez prea departe…