IBU Publishing lanseaza o carte eveniment pe 14 februarie: Armata Salvarii de Abdellah Taia
e povestea reala a primului marocan care a recunoscut public ca este gay, cu toate problemele pe care i le-a adus aceasta marturisire.

dupa ce am citit cartea, nu stiu ce a fost mai greu, sa se expuna public spunind ca e gay sau sa povesteasca – post factum- toate ororile prin care a trait, si sa le retraiasca astfel.

pe 14 februarie voi fi la lansarea cartii sa va povestesc mai mult despre “de ce trebuie sa cititi aceasta carte”, acum in exclusivitate un fragment

Câteva luni mai târziu, Jean mi-a mărturisit că a fost foarte impresionat de povestea mea cu Pasolini, mai ales de ceea ce nu spusesem, dar lăsasem să se înţeleagă. Cu timpul, Pasolini avea să devină martorul nostru, preotul-imam1 care ne binecuvânta relaţia.
Când a venit timpul să părăsim plaja din Salé, Jean şi-a apropiat capul de al meu şi m-a mângâiat pe umăr cu mâna dreaptă. Eram mirat, dar, de fapt, nu chiar atât de mirat de această dovadă de afecţiune.
Câştigasem ceva, pe cineva. eram mândru, fără să ştiu exact de ce.
În barca de pe drumul de întoarcere spre Rabat am fost tăcuţi. Ne spuseserăm esenţialul, poate chiar un pic mai mult. Aşa că învăţam să ne simţim bine împreună, în tăcere.
Pe drum spre întâlnirea cu colegii lui, profesori, ca şi el, la Universitatea din Geneva, cu care urma să luăm cina într-un cartier burghez din Rabat, Agdal, i-am dat o veste încă recentă şi de mare importanţă: catedra franceză de la Universitatea Mohamed V îmi făcuse rost de o bursă care îmi permitea să-mi termin studiile la Geneva, dar nu imediat, ci peste doi ani. Mai întâi, timp de vreo douăsprezece secunde, care mi-au părut o eternitate, n-a spus nimic. Apoi m-a surprins trecându-şi mâna stângă prin părul meu. În sfârşit, a murmurat rar şi cu mult efort: „Mabrouke!“ Nu l-am întrebat cine îl învăţase să spună „felicitări“ în arabă. Se bucura pentru mine (pentru noi?)
Mi-a lăsat coordonatele lui.
După cină m-a sărutat de trei ori, pe obraz, chiar în faţa colegilor lui, ca să-şi ia la revedere, rămas-bun.
S-a întors să mă viziteze de trei ori în Maroc. Am văzut împreună trei oraşe marocane: Marrakech, Tanger, Ouarzazat. Eu l-am vizitat în elveţia de două ori.
Ne scriam cel puţin cinci scrisori pe săptămână.

ne vedem luni, 14 februarie, la ora 18:00, in Art Jazz Club din Bucuresti (B-dul Nicolae Balcescu 23 A – subsolul Galeriilor Orizont) la lansarea cartii