M-am oprit pe la mine zilele astea si am avut o revelatie. Stiu ce ma face sa nu ma simt bine eu cu mine. O sa ziceti ca am innebunit si ca m-am pierdut, dar totusi o sa va spun. Probabil unul dintre voi o sa se regaseasca in ceea ce zic si atunci o sa ma bucur foarte tare ca nu sunt singura 🙂
Problemele mele cele mai mari cu mine, nu sunt ale mele, sunt ale mintii mele.
Cel mai mare dusman al meu este mintea, care nu-mi da pace si care e foarte perversa. Ea imi pune o mie de intrebari, ea vrea raspunsuri, certitudini si siguranta. Ea ma tine undeva incorsetata si nu-mi da voie sa simt. Ma santajeaza si are asteptari. Gandurile mele sunt hrana ei. M-am suparat pe ea zilele astea si m-am hotarat sa nu o mai hranesc, iar rezultatul a fost minunat.
Am inceput sa-mi simt corpul cum traieste, am inceput sa-mi simt inima cu ritmul ei nebun si am simtit emotie non stop. Nu am facut altceva in afara de a NU gandi. Am facut doar ce am simtit. M-am surprins tremurand de emotie, mergand pe strada, m-am surprins zambind si scriind fara sa gandesc…stiu pare ireal, dar credeti-ma merita sa faceti exercitiu asta si pentru o jumatate de ora. Nu o sa va vina sa credeti cat bine va simtit cu voi.
Cand i-am povestit surorii mele, a fost socata. A spus ca a mai auzit lucrul asta, dar nu credea ca poate fi suta la suta adevarat si i-am spus ca are doua optiuni: sa ma creda sau sa nu ma creada, dar merita sa incerce. Evident m-a intrebat cum am reusit sa fac treaba asta. E simplu: in momentul in care iti vine un gand in cap, il ignori si nu faci altceva decat sa respiri si sa inspiri si-ti concentrezi atentia pe asta, iar restul vine de le sine. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa simti. Raspunsurile vor veni de la sine si nu va mai fi nevoie sa va intrebati “si ce trebuie sa fac?”
De cateva zile sunt dependenta de starea asta. Ma surpind in continuare ca am momente in care ma opresc si gandesc si imi dau seama de asta in momentul in care nu ma mai simt bine cu mine si atunci stiu ce am de facut.
Pana acum am fost invatata sa gandesc totul inainte sa fac ceva…am vazut cum e.
Acum m-am decis sa fac invers, sa simt si sa vad ce iese.
Go with the flow…:)
Sper sa va placa!
*
Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC
Te cred, dar nu chiar pe cuvant, ci pentru ca acum zece zile, daca am inteles bine ce ai scris, am luat cam aceeasi decizie si a fost incredibil. Spun cam aceeasi, pentru ca procesul seamana cu ceea ce-ai scris.
Nu ma simteam deloc bine cu mine insami, parca ma apasau toate si ma gandeam la tot felul de scenarii, daca era sa mi se imtample un anumit lucru, un alt lucru si tot asa.
Pana cand am decis sa fac lucrurile din instinct. Mi-am dat seama ca stiu ce trebuie sa fac si iau decizii foarte bune, dar aveam nevoie sa am incredere in mine. Am decis sa renunt la a bate apa in piua si sa ma concentrez foarte mult pe ceea ce mi se intampla in fiecare moment, sa fiu prezenta acolo, nu sa-l disec, sa-l analizez, ci sa ma las “patrunsa” de emotia acelei secunde si sa reactionez asa cum simt. De-abia atunci, am simtit ca traiesc.
Pentru mine, in tot acest proces, a fost important sa nu ma mai gandesc la ceea ce cred si ce spun ceilaltii.
Din ceea ce-ai scris nu sunt de acord insa cu faptul ca nu mai gandesti, desi mi se pare ca ai folosit metaforic “a gandi”. Ba da, in acele momente gandesti cel mai bine, numai sa se intampla totul cu o viteza atat de mare, incat nu mai esti constient de faptul ca tu gandesti. Mie mi s-a parut doar ca nu ma mai “(psih)analizez”, inutil.