acum vreun an scriam ca “florile-s ca iubirile: investesti ce investesti si, daca doamne fereste obosesti si o lasi mai moale cu ingrijitul, gata – s-au dus. mor.”

de vreo 2 saptamini, m-am razgindit. florile sunt mai tari decit iubirile.

ea e violeta – cind e simpatica infloreste cu flori mici, violete – si mi-a demonstrat contrariul.

cind m-am mutat in casa noua, violetei nu i-a priit locul. oricita grija am avut de ea, a inceput sa se usuce. de la o zi la alta se mai usca un buchet de radacini. in cele din urma a ramas o singura radacina cu 2 frunzulite verzi.

am continuat sa o ud zi de zi, sa-i zimbesc si sa o rasucesc dupa soare. cit a fost frig am tinut-o linga calorifer si, usor, usor, cele doua frunzulite au facut copii, acum au si nepoti. ba chiar inca o familie vecina de radacini.

restul ghiveciului e gol. pastreaza aminitirea pentru partea care a murit.

deocamdata.

****

si-acum ma gindesc ca florile-s mai tari decit iubirile.
pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos.

pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.