de la articolul din new york times despre designerii care vin din hip hop si au ajuns la marile case de moda (am scris despre, aici), ma tot gindesc de ce e acum hip hop-ul in prim plan.
mi-e clar ca e o tendinta care vine dintr-o generatie care a crescut cu hip hop-ul si care are acum ceva mai multa putere , dar la fel de clar imi e ca , dincolo de hanorace, glugi, bocanci si vorbe scurte dar grele, e o lume pe care eu nu o inteleg. si probabil ca nici voi, cei mai multi dintre voi. ceilalti care stiu cum e cu hip hop-ul sunt invitati la dialog:)
de asta am pus in dezbatere in aplicatia Piraeus “intra in dialog” tema aceasta si, cum spuneam si saptamina trecuta, am acceptat sa scriu despre arta, cultura (chiar cultura urbana) in aceasta aplicatie tocmai pentru ca putem aduce in discutie acest gen de subiecte in fata unui public mai obisnuit cu costumele decit cu hanoracele … iar asta ajuta la o informare frumoasa si la a deschide mintea oamenilor.
puteti vedea argumentatia mea pt tema de discutie si sa comentati aici. multumesc
P.S. si pentru mine e o uimire ca am scris des in ultima vreme despre asta, desi – ma iertati – nu am cunostinte in domeniu, dar vreau sa inteleg cum e cu lumea aceasta pentru ca imi e clar ca nu au ajuns intimplator atit de multi oameni pasionati de hip hop in show-uri ca X factor sau Romanii au talent. sau in cover story la New York Times.
Sunt mai multe motive, unele social-istorice, altele culturale, iar altele de conjuctură. Aș sublinia două aspecte pe care le-am observat ca artist în interiorul industriei muzicale:
1. Muzica este un fenomen ciclic: o dată la 10-15 ani revin modele în muzică, stil, îmbrăcăminte. Au trecut 10-15 ani de la marele curent hip-hop american. În anii 1994-1998 hip-hop-ul american a dat câțiva artiști care au revoluționat lumea muzicală: 2Pac, Notorious BIG, Snoop Dogg, Dr Dre. Apoi europenii au preluat stilul și au apărut hituri semnate de euro-rapperi precum Nana, C-Block, Down Low, Tony Cottura și mulți alții. La noi muzica hip-hop nemțească a prins foarte bine și atunci au apărut primele trupe ’dance’ care practic erau clone ale trupelor euro-dance-hip-hop: TShort, Genius, MB&C, U-Nite, 3SudEst. Din America ne-am inspirat direct și au apărut în main-stream trupe hip-hop adevărate: BUG Mafia, Paraziții, La Familia, Il-egal, Morometzii, RACLA.
Din 2008 vedem un nou val de hip-hop: vechii rapperi modernizați și adaptați vremurilor (Paraziții, Puya, Don Baxter, BUG Mafia, CTC) dar și noi rapperi care au crescut cu muzica hip-hop românească din 1996-2000 (Guess Who care a pornit ca protejatul trupei Paraziții, Maximilian și Grasu XXL care erau descoperiți de BUG Mafia etc.)
2. Catalizarea unei mișcări rap elitiste: dacă în 1996-2000 rapul venea din stradă, toți artiștii erau “bagabonți” și vorbeau despre “problemele din cartier”, în 2006-2007 hip-hop-ul a devenit un stil cult, aflat de asemenea în antiteză cu muzica comercială de la radio, dar nu pentru că vine de la periferie ci dimpotrivă… pentru că abordează filosofic teme sociale, istorice, culturale. Guess Who și cei doi producători Agresiv care a dat practic un ReStart muzicii hip-hop românești sunt băieți cu facultate și job-uri bine plătite, care dezavuează prejudecata că rapul este pentru periferie și că trebuie să fie underground pentru a fi “adevărat”. Abordarea lor “curată” a ajutat un întreg curent muzical să se reinventeze.
Un alt motiv care ajută :-/ muzica hip-hop în ultimii ani este criza internațională și națională… Se știe că în perioadele de criză, de recesiune, tensiunea socială se simte și în muzică. Iar muzica hip-hop (alături de cea rock) este prin definiție una anti-sistem.
Iată că s-a transformat într-un articol acest comentariu, așa că vom continua discuția pe blog…