jumatatejumatate

viata cu jumatate de masura

e ceva din educatia romanilor care duce la a face lucrurile cu jumatate de masura, “las ca se poate si asa”.

s-ar putea sa inceapa din copilarie, de la vacantele “pe jumatate”, chinuite, in care copiii vad cum parintii iau zarzavaturi si legume de acasa, in portbagaj, pentru o saptamina si gatesc pe balconul hotelului ca sa nu mai cheltuie bani si pe mincare. diferenta intre “jumatatea de masura” si “pina la capat” o vezi, in cazul asta, in nota de umilinta cu care membrii familiei maninca sau pregatesc mincarea.

sau in felul care doar privesc si nu se bucura in parcurile de distractie.

fara bucuria gastii, fara voiosie.

isi spun “sunt aici, in concediu, cei de acasa – din orasul/satul/ comuna mea – vor vedea ca m-am distrat dupa pielea care mi s-a innegrit si dupa locurile pe care le voi fi anuntat ca le-am vizitat, dovedind cu fotografii de la intrare”, dar pentru ca nu stiu sa duca lucrurile pina la capat, experienta e la jumatate. si n-are legatura cu banii, ci cu sufletul.

***

exista si cazurile cu” mincarea de acasa” a caror bucurie de familie sau curiozitate pentru o noua experienta se simte in energia din priviri si din vorbe.copiii lor vor fi dintre cei care stiu sa se bucure oriunde, oricind, in orice conditii.

***

dar ceilalti – care n-au invatat sa-si asume statutul social si sa se bucure cu ce au – s-ar putea sa-si creasca fiii si fiicele cu sentimentul ca lucrurile pe care le faci cu jumatate de masura sunt bune, atita timp cit faci la fel ca toata lumea.

si…

… s-ar putea sa iubeasca cu jumatate de masura, neducindu-se niciodata pina la capat cu emotiile lor.

… s-ar putea sa munceasca cu jumatate de masura, neimplicindu-se niciodata pina la capat in activitatea lor.

… s-ar putea sa traiasca cu jumatate de masura, bifind lucrurile care, dupa reguli, trebuie facute .

iar pina la sfirsit, pe dinauntrul lor, sa nu fi fost niciodata pina la capat, pina la limita superioara (sau inferioara, caci nu ajungi foarte sus daca nu ti-ai luat elan foarte din adincuri). sa nu fi trait niciodata cu sufletul la extrem. ci doar pe linia de plutire.

si totul sa fie influentat de primele vacante.

*

sunt pe litoralul romanesc, in Venus, pentru un eveniment Vincon Romania  –  o discutie despre carte si vin impreuna cu scriitorii Mircea CartarescuRadu ParaschivescuIoana Pirvulescu si Dan  C Mihailescu, parte din festivalul “Carte la nisip”

5 Comments Published

7 years ago / Reply

E o comparatie mai mult decit fortata care vrea sa generalizeze, si suna fals. N-am auzit pe nimeni care sa-si fi dus zarzavaturi in geamantan la hotel. Cine avea bilet la hotel, avea inclusa si masa, macar partial. Cine n-avea bani de hotel, statea in gazda, inchiria apartament si-atunci da, poate isi duceau mincare de acasa.

7 years ago / Reply

ieri am vazut in venus o familie ca in textul meu, cu portbagajul plin de zarzavaturi si cu mama care gatea in balcon si le dadea detalii copilor ce sa mai aduca din masina.
de aici si ideea textului.

7 years ago / Reply

Si eu procedez asa daca nu am micul dejun asigurat, cum s-a intamplat chiar anul trecut si am fost cazata in Mamaia la hotel, nu in gazda. Ai dreptate in articol, observ o oarecare legatura cu ceea ce ai mai scris(despre conformism). Eu sper si cred ca mi-am invatat copilul sa se bucure indiferent de cat de putin costa un lucru, caci nu in pret sta valoarea. Din pacate, ca o completare, vad tot mai multi reprezentanti ai tinerei generatii care primesc totul pe tava de la parinti si ma intreb oare ei cum o sa iubeasca? Cum o sa traiasca?

7 years ago / Reply

Pe primul mi l-am dorit cret, pe al doilea cu ochii verzi: asa au si iesit. Al treilea, daca ar fi (dar n-o sa fie) mi l-as programa MANCACIOS. Nu stiu cum e la altii dar eu trebuie sa am obligatoriu in camera macar doua variante de ceva mancabil fiindca nici la all inclusive nici la a la carte copiii mei minunati nu s-au hotarat ce sa comande. In schimb in camera s-au hotarat ca le e o foame pe la sfarsit de program de mi-ar fi trezit toti turistii. Recunosc insa ca zarzavaturile nu se afla printre preferintele lor.

7 years ago / Reply

Ma regasesc. Ca adult iti ia mult sa recunosti tiparul care te impinge sa nu mergi pana la capat si si mai mult sa faci ceva in privinta asta. Dar se poate si cred ca nu mancatul din portbagaj este problema ci neasumarea situatiei.

Leave a Reply to Cristina Bazavan Cancel reply


9 − = seven

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!