cind sunt obosita, ma redresez, ma incarc, din intilnirile cu prietenii. e deja celebra dorinta mea la maxima oboseala “vreau si eu o imbratisare, atit.” pe care o rostesc cu un ton necajit ca si cum imbratisarea aia e mai importanta decit o gura de apa in Sahara.
si pentru mine, in momentele alea de oboseala, chiar este nepretuita.
*
vin dupa niste zile grele si complicate cu multe speech-uri si seminarii (partea care ma consuma cel mai mult in activitatea mea) , zile – ba chiar saptamini bune – cind n-am avut prea mult timp de vorbe cu prietenii mei.
nici macar vorbe in chat-urile private de pe FB sau pe mail-uri.
asa ca miercuri seara, dupa ultimul task in spatiu public in primavara asta (lansarea cartii Copilaria lui Isus despre care am scris aici), am iesit cu prietena mea Ana Maria Onisei la cina la Stadio.
nu mai vorbisem cu Ana, de ale noastre, de aproape doua luni si ma uitam la ea, cum statea in fata mea cu un pahar de vin alb alaturi (ma rog, si cu scrumiera, asta e) si cum povestea ce a facut in saptaminile astea. povestea cu patos, in timp ce-mi spunea care sunt problemele pe care le-a identificat, isi dadea si solutiile.
ea se uita la mine si, povestind, isi rezolva niste lucruri; eu ma uitam la ea si, ascultind, imi rezolvam niste lucruri.
in mod straniu, desi trecusem in lunile astea prin experiente diferite ne aflam la acelasi punct al drumului; cu aproape aceleasi senzatii fizice.
*
la Stadio, pentru ca era miercuri, era meci. iar din Atrium se auzeau din cind in cind urale sau oftaturi in cor, asa ca am intrebat-o pe chelnerita cine joaca. “Barcelona cu…(am uitat cine)”, ne-a zis ea si pe parcursul cinei a mai revenit cu informatiile despre scor, fara sa o mai fi intrebat noi:)
*
ii spusesem Anei ca ma duc in week end la Mangalia la herghelie si la o supa de midii la Cazemata lui Nicu, cum ea nu mergea, ne-am comandat supa de fructe de mare, iar ea mi-a adus pentru vremurile mele viitoare de liniste de pe malul marii o carte a unui rus. care avea pe coperta un cal.
imi zisese de carte inca de cind o citise, dar intimplarea a facut sa ne vedem abia inainte de anuntata mea plecare.
pe drumul catre casa m-am gindit ca si despre asta e prietenia: sa poti sa stai la masa, sa-l asculti pe celalalt si sa-ti gasesti drumul uitindu-te la drumul lui.
***
sunt locuri in Bucuresti care aduc cu ele o liniste a lucrurilor simple. Stadio e unul dintre aceste locuri, prin designul lui interior, prin felul in care arata meniul si cum sunt mincarurile. ba chiar si prin zimbetul chelneritelor care vorbesc intre ele prin microfoane ca si cum ar fi agenti secreti:)
Stadio e unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.
