La noapte se dau Globurile de Aur si Meryl Streep ia o statueta (pentru intreaga activitate) si e nominalizata la una (pentru cea mai buna actrita intr-un film de comedie sau musical): rolul din Florence Foster Jenkins.
Are 30!!! de nominalizari la Globurile de aur, o cariera pe care o invidiaza toata industria si face filme care surprind de fiecare data.
Cum in Romania a aparut la editura Publica cartea “Becoming Meryl Streep”, m-am gandit sa ma folosesc de pretextul Globurilor ca sa va povestesc cate ceva din carte, poate va conving sa o cititi:)
Asa cum reiese din carte, Meryl e o combinatie de instinct cu multa actorie zilnica rezultata din ceea ce isi doreste sa para in fata oamenilor. Sau cel putin era in tinerete.
Asta pleaca de la faptul ca in copilarie a fost o fetita care se considera urata si a luptat o mare parte de adolescenta ca sa-si cultive gesturi gratioase, o atitudine eleganta ca sa poata sa compenseze ceea ce ei i se parea a fi o catastrofa – nasul foarte lung.
Ce a facut ambitia din ea si aceasta frustrare a look-ului? Si-a dorit mereu sa fie cea mai buna, sa iasa in evidenta cu ceva –a fost in echipa de majorete, a fost regina balului absolventilor, si-a luat miza sa fie iubita celor mai curtati/populari baieti, asta pana cand tatal ei a trimis-o la un colegiu exclusiv de fete – Vassar – unde n-a mai fost concurenta pentru baieti si frumusete – si a inceput sa citeasca.
Mai tarziu a ajuns la Yale – la teatru – si e o secventa in carte care e o cheie frumoasa despre cum si peste ani si-a ales roluri total iesite din tipare ( de la doamna eleganta care conduce o revista de moda din Diavolul se imbraca la Prada pana la vrajitoarea nebuna din Into the Woods – ca sa numesc doar doua dintre filmele relativ recente)
Secventa de mai jos e de la absolvirea de la Yale unde avea colegi astazi super faimosi – Garry Marshall (domnul care a regizat Pretty Woman) e unul dintre ei.
Si e un capitol frumos in carte care ne atinge orgoliul patriotic – despre munca lui Meryl Streep cu regizorul roman Andrei Serban.
Stiam povestea din perspectiva lui Andrei Serban care povesteste in O biografie – cartea domniei sale – despre cum Meryl, o actrita tanara care tocmai terminase actoria si care ar fi putut avea orice rol pe Broadway pentru ca era f f talentata, acceptase sa joace in montarea sa Livada de visini, intr-un rol mic, la La Mama pentru ca voia sa vada actori mai in varsta la lucru. Domnul Andrei Serban povestea undeva cum Meryl venea si la repetitiile la care nu era implicata doar ca sa invete de la ceilalti.
Ce nu stiam e povestea din perspectiva ei si trebuie sa recunosc ca am ras putin, recunoscandu-l pe Andrei Serban in nebunia pe care i-a provocat-o actritei pentru a o curata de orice sablon si a o provoca sa ajunga la esenta…
Iata cum e descrisa in carte aceasta colaborare.
Repetitiile au inceput ciudat. Serban nu o vazuse pe Meryl decat in 27 de vagoane pline cu bumbac, iar cand actrita a intrat pe usa in prima zi s-a uitat la ea scandalizat. “Nu esti grasa!”, a marait el, cu accentul lui romanesc intens. “Nu grasa, nu amuzant”.
In continuare, tensiunea n-a facut decat sa creasca. Serban detesta conceptul de stil si le-a spus actorilor ca voia sa joace “simplu”. Dar ce inseamna asta? Meryl l-a intrebat: Nu era “simplu” un stil anume?
Si mai frustrante erau exercitiile de improvizatie pe care le organiza Serban la repetitii. Intr-unul, i-a pus pe asistentii de regie sa citeasca textul cu voce tare, in timp ce actorii mimau actiunea. Irene Worth a pus in aplicare tehnicile lui Serban si, la un moment dat, a imitat o lebada in atac. Dar Meryl era nerabdatoare. Poate era nemultumita ca juca rolul servitoarei sau poate ca jocurile de improvizatie ii aminteau de oribilele zile de inceput de la Yale. Iritarea i-a dat pe dinafara intr-un exercitiu, in care a exprimat sentimentele Duniasei, care deja pareau sa se fi impletit cu ale ei.
“N-am vazut improvizatie mai furioasa decat a lui Meryl cand i-a cerut sa-si imagineze cum isi vedea viata persoana aceasta, servitoarea”, avea sa-si aminteasca Mary Beth. “Se tara pe podea, scuipa si horcaia. Fata era foarte furioasa pe Andrei Serban.”
Dar Serban era multumit.
“Nu-i era frica de nimic”, avea sa-si aminteasca el. “De obicei ne temem sa ne aruncam in afara normei acceptate drept metoda standard si dura de a-I juca pe rusi: o atitudine emotionala artificiala, sentimentala fata de personaj. Dar pe Meryl n-o interesa decat ce era valid si viu in clipa aceea. Pe ea n-o ajuta nicio metoda, doar pura descoperire care se naste din improvizatie”.
Pe Meryl o puteti vedea in cinematografe in filmul Florence Foster Jenkins pentru care e nominalizata acum la Globurile de aur. Cartea Tot Ea, Becoming Meryl Streep poate fi cumparata de aici
Cele mai recente spectacolele ale lui Andrei Serban – Omul cel bun din Seichuan si Carusel se joaca la Bulandra, respectiv Teatrul Odeon – Soldatul de Ciocolata, precum si la Opera – Vaduva Vesela.
Autobiografia lui Andrei Erban, aparuta a Polirom, poate fi cumparata de aici
[…] o imagine de persoană puternică. Sau cel puțin așa o văd eu. Zilele trecute chiar citeam pe blogul Cristinei despre cartea „Becoming Meryl Streep” de Michael Schulman. m-a convins să o citesc așa că […]