Ar fi frumos sa incetam sa mai judecam oamenii.
Ar fi frumos sa ne gandim “cu ce ajuta parerea noastra evolutia acestui fapt, eveniment, sentiment?” Daca putem da o mana de ajutor, ok, hai sa ne spunem parerea. Daca nu, mai bine sa ne odihnim putin mintile si sufletele.
*
De ieri dupa amiaza toata lumea are o parere despre parintii lui Dor Geta Popescu, micuta alpinista de doar 14 ani care a murit intr-o avalansa din Retezat.
Nu o sa reproduc parerile. Cu tot respectul pentru fiecare dintre voi cei care cititi aceste randuri, cred ca parerile voastre/ ale noastre nu conteaza si nici nu ajuta. Ele vorbesc mai degraba despre frustraile noastre, despre nereusitele noastre.
Aseara, undeva in Retezat doua trupuri de copii – unul de 14 si altul de 12 ani – au ramas in noapte si in frig singure. In loc de priveghi.
Se spune ca priveghiul e o forma prin care apropiatii celui care pleaca ii sprijina sufletul ca sa-i fie mai usor drumul. Iar trupurile celor doui copii au ramas in noapte, in zapada, in frig. Singure.
Nu cred ca ne putem imagina durerea parintilor lor. Nu cred ca o poate descrie cineva in cuvinte.
Sa stii ca ti-a murit copilul si tu i-ai lasat trupul pe munte, fie si pentru o noapte, pentru ca asa era cel mai sigur pentru ceilalti din grup.
*
Astazi avem cu totii pareri. Dar in decembrie trecut, ca si in anii precedenti cand sora lui Dor – Coco – cucerea muntii, ne mandream cu copiii astia. Ne uitam la ei ca la niste super eroi.
Cum ne uitam astazi la ultra maratonistul Tibi Useriu, sau la Toma Coconea – supra omul care a iesit al doilea la Red Bull X –Alps traversind Alpii pe jos sau in zbor cu parapanta in 5 zile, si ne gandim la ei ca la niste eroi.
Vedem doar victoriile si chiar daca, in marturisirile lor de dupa competitii, intuim ca au fost si momente de cumpana – la pragul dintre viata si moarte -, le scoatem usor din minte. Ei sunt supereroi si noi ne traim victoriile prin ei, si ne dau si noua sperante ca putem fi mai mult decat suntem.
*
Ar fi frumos sa incetam sa mai judecam oamenii. Sa ii incurajam cu tot ce putem sa-si urmeze visurile, oricat de nebunesti ni se par noua ca ar fi. Si sa le transmitem – cu toata puterea pe care uneori nici nu stim ca o avem – gandurile noastre bune cand sunt in momente grele.
Cum sunt acum Coco Popescu si parintii ei. Dar si parintii baietelului care era cu Dor Geta, Erik Gulacsi – si el un campion alpinist.
Nu ii judeca nimeni, doamna draga. Este doar libertatea de a exprima o opinie. Plus ca e necesar sa tragem un semnal de alarma privind unde duc inconstienta si teribilismul. Este vorba totusi de niste copii aici, nu de adulti precum cei pe care ii dati exemplu.
mai cititi o data textul de mai sus.
cu tot respectul, n-ati inteles nimic
Imi pare rau, dar Tibi Useriu nu are 14 ani si raspunde pt deciziile luate. In cazul de fata decizia a fost a tatalui, iar copilul a platit. Si nu, nu m-am mandrit cu reusitele unor copii fortati de un tata care voia sa se afirme prin copii lui.
am scris despre proiectiile oamenilor asupra celor care fac performante de “super eroi”, nu le-am comparat calitatile si aptitudinile celor numiti. asta ati inteles dvs. eu vorbesc despre cum ne uitam la ei cand sunt sus, si cat de usor inalturam din minte ceea ce pare rau pe parcursul unei victorii, pentru ca sa fim paralei la infringere. nu vorbesc despre ei, ci despre noi:)
Doamna Cristina….Prin discuțiile create putem ajuta ca alți părinți să înțeleagă că cei mici nu sunt născuți pentru a-şi satisface propriile idealuri și/sau pasiuni si mai ales să nu îi mai pună pe picior de egalitate cu adulții profesioniști în diferite sporturi.
Dincolo de soc,de ieri am o durere surda in suflet…Binenteles ca nu putem nici macar sa ne imaginam ce este in sufletul acestor parinti.Ceea ce ma innebuneste e ca era perfect previzibila nenorocirea si se putea evita 100%…Un copil isi urmeaza parintele,e eroul lui..dar parintele??Nici un regret din lume nu le va aduce copiii inapoi..Vor trebui sa traiasca stiind ca i.au dus spre moarte..De ce?? Asta ma innebuneste
Si eu cred ca trebuie sa ne gandim la doi pui de oameni care au ramas singuri noaptea, fara mami, fara tati alaturi, doua suflete care trei zile sunt inca cu noi. Sa ne gandim si ca suntem inca in Saptamana Luminata si, poate, durerea parintilor va fi alinata stiind ca puii lor vor fi prieteni cu ingerii. Dumnezeu sa-i ierte!
În sfârșit o părere corectă. Okey, sunt idioți, au greșit, sunt de vine, bine. Dar gata, să-i lăsăm în pace. Le-au murit copiii, înțelegeți? Ce mai ajută dacă-i condamnăm, acum? Ba mai mult, vă dați seama cum îi doare când îi condamnăm acum? Pe deasupra după cât îi doare că le-au murit copiii? Să fim serioși, o bună parte dintre noi nu știm cum e să simți durerea de a-ți muri copilul. Atunci, să-i lăsăm în pace. Au plătit destul de crunt.
Din pacate in lumea alpinismului ceea ce faceau cei doi copii nu sunt recorduri. Doar pentru cartea recordurilor. Lumea alpinismului este cu totul alta dar lipsa de informare, educatoie despre munte, publicitate excesiva, face ca orice lucru ceva mai neobisnuit sa fie luat drept adevarat. Adevaratii alpinisti in Romaina sunt Horia Colibasan, Zsolt Torok, Alex Gavan, Ticu Lacatusu. Dar cati stiu oare despre performantele adevarate intr-un sport care apare la stiri doar in caz de catastrofa. Alpinismul este un sport pentru oameni maturi nu pentru copii.
In afara de media in cautare de senzational si cei care au adoptat stirile fara sa le treaca printr-un filtru critic, cine s-a laudat cu acesti copii?
“Lumea alpina” a sanctionat inca de cativa ani actiunile acestui tata orbit de recorduri, insa evident ca vocile lor nu au avut ecou, prinde mult mai bine o stire bombastica decat o parere critica. Alpinismul de altitudine nu este un sport pentru copii, sa faci recorduri de tipul “cel mai tanar” in acest sport este o mare ineptie din punct de vedere medical, ca sa nu mai vorbim ca din punct de vedere strict sportiv recordurile acestor doua fete nu reprezinta o performanta de top, cum este cazul lui Toma Coconea sau Tibi Useriu. In acest caz, faptul ca nu a fost nimeni atat de inconstient incat sa faca toate acele varfuri la o varsta atat de frageda ar trebui sa ne puna pe ganduri…
La ce bun toate parerile “sfatoase” care mustesc de ura? Cui fac bine? Este doar inconstienta noastra care a iesit la suprafata si am gasit asupra cui sa o proiectam.
Dumnezeu sa ii odihneasca pe copii!
Nici nu vreau sa ma gandesc ce poate fi in sufletul parintilor si mai ales in sufletul celor doua mame, avand in vedere ca cei doi copilasi au fost singuri in noaptea inghetata…
Pacat ca trebuie sa se intample astfel de lucruri, pentru ca noi, adultii, sa invatam pana la urma ca nu trebuie sa ne realizam prin copii.
Orice sport implica un risc. Important este sa inveti copilul sa se descurce si sa estimeze pericolul. Pentru ca protectie totala nu exista in viata. Alpinismul este un sport de echipa si necesita multe cunostinte, pregatire fizica. Numai un alpinist experimentat poate evalua un altul si poate spune cat de aproape e Dumnezeu de fiecare data cand escaladeaza.
Iubitorii muntelui sunt cei care nu pot sa traiasca fara asta indiferent de riscuri. Este un sport extrem cateodata.
Parintii copiilor disparuti sunt din aceasta categorie. Iar daca copii lor au ajuns sa faca performanta PROFESIOANALA din asta se cheama ca i-au indrumat catre o cariera frumoasa, riscanta si destul de banoasa.
Vreunul dintre cei care ii acuza acum pe parintii micilor alpinisti, deplange soarta unei gimnaste care isi rupe oasele pe barna si nu va mai putea face sport niciodata? Sau pe multi alti sportivi decedati in teren? In schimb, tot poporul va fi mandru de performantele sportivilor care “reprezinta tara”. Sunteti ignoranti si ipocriti.
Unica diferenta este data de raspunderea in fata legilor si prezumtiva “ratiune” a unei persoane majore. Dar in practica, pe munte, mor la fel de usor adulti sau copii, in avalanse, caderi de pietre, etc.
Scurt pe doi!Acasta varsta(8-10-12-14…-16 ani)nu este potrivita pentru acest sport extrem!O drumetie montana ramane drumetie montana,dar ceea ce s-a intamplat este inconstienta(referire la parinti)!Un alpinist bun nu este neaparat si un montaniard cu experienta(drept dovada este alegerea facuta de parintii acestor copii,alegerea traseului!)Si eu imi educ copii in ale muntelui,sa iubeasca natura,dar mai ales sa o respecte si nu uit niciodata sa le amintesc ca”muntele nu iarta,odata greseti si te poate marca pe viata sau ucide!”In asemenea sporturi,ok initiezi copii,dar nu sa ii expui unor riscuri inimaginabile!Un montaniard adevarat este cel nascut in zona montana,cel crescut pe munte,nu un turist de sfarsit de saptamana!
Parerile noastre sunt un mare fssssssssss…..ce mai conteaza….??! Si oricum din comentariile avute despre acest subiect vorbesc toti nestiutorii…Oare performanta cum se ajunge la ea??Prin munca..tenacitate…Vorbiti doar sa va aflati in vorba…Acest copil….Dumnezeu sa-i odihnesca sufletul!….si-a dorit acest lucru cu o placere pe care la alti copii o gasec in fata calculatorului…si ca orice parinte care practica o meserie, un hobby….fara sa vrea influenteaza, pe cei din jur, din pasiunile lor…..Voi cum va influentati copiii vostri?? Prin un mare NU…faceti ca ei….NU …este voie sa faci asta….Iar performanta in orice domeniu cere sacrificii….Voi adultilor cand vrei sa obtineti o functie..sa va luati o masina mai “bengoasa” ce sacrificii faceti??? Durerea este prea mare….Iar muntele indiferent unde te aflii pe acest “colt de lume” isi va lua tributul…putea sa fie oriunde in lumea asta….dar a fost aici…Muntele trebuie sa fie respectat…iar noi am uitat sa ne mai respectam pe noi…dar ceea ce mai este si pe langa noi…?! Dumnezeu sa fie cu sufletele lor si sa le dea linistea cuvenita!
Ba sa-m fie cu iertare, mie mi se pare ca acel copil nu era educat corect. Era invatata sa-si asume riscuri inutile, la o varsta cand se stie ca modificarile fiziologice din creier fac ca procesul de luare de decizii sa fie puternic alterat ( vorbesc de adolescenta). Ca multi copii de varsta ei voia sa fie cea mai tare si se credea invincibila. Iar parintii ar fi trebuit sa fie vocea ratiunii. Daca cititi pe blogul ei veti vedea ca traia cu impresia ca altii sunt “rai” sau probabil “gelosi” pe performantele ei. Un fel de gandire nesanatoasa si sectara, care in mod cert vine de la parinti, altfel chiar ei i-ar fi atras atentia sa-si schimbe gandirea. Acel copil era o victima, spalata pe creier de fanatismul parintilor.
Faceti o eroare logica de tip straw man de toate frumusetea (cautati ce inseamna, daca nu stiti).
Nu s-a laudat si mandrit nimeni cu performantele copiilor respectivi in afara de presa de doi bani, avida de senzational si de recorduri stupide. Cei din domeniu au tras de atunci un semnal de alarma, ba chiar a fost depusa si o plangere pe numele tatalui la protectia copilului, plangere ramasa fara rezultat. Cautati daca sunteti curioasa, informati-va, doar sunteti (teoretic) jurnalista. Sau macar cititi ce a scris Vlad Petreanu despre asta.
Iar analogia cu persoane adulte, majore, care fac alegeri informate si-si asuma riscurile la care se supun nu merita vreo consideratie.
Parintii respectivi sunt iresponsabili si trebuie spus asta clar, nu vom mai invia mortii, dar e un semnal de alarma util, poate pe viitor asemenea tragedii vor putea fi evitate.
@Andrada, opiniile neavizate, deși au tot dreptul să existe și să se manifeste, sunt complet inutile și nu fac nici un bine nimănui. Moral, eu cred că ar trebui să ai bunul simț necesar și să te abții de la avea păreri despre chestii pe care nu le cunoști, nu le înțelegi și în general despre care n-ai habar. Dar sigur, libertatea e sfântă, nu!? Partea tristă e faptul că aceste păreri aruncate aiurea de cele mai multe ori le înăbușe pe cele care ar avea puțină relevanță și ne-ar putea aduce tuturor ceva cunoaștere în plus despre diverse întâmplări.
Moartea pe munte nu este un act eroic, demn de admiratie, ci o consecinta a unei neglijente.
sau cum spunea Reinhold Messner: “Mountains are not fair or unfair – they are just dangerous.”
Profesionalismul nu consta in atingerea obiectivului cu orice pret, ci in atingerea lui cu pretul cel mai scazut…
Conteaza Alvaro! In Argentina, Nepal si alte tari nu se poate face alpinism cu copii sub 16 ani! Alpinistii nostri profesionisti ar trebui sa aiba pareri si daca este cazul sa se schimbe ceva in sensul acesta
Foarte frumos si lucid scris, Cristina. Dacă toti am trai cu atitudinea de care vorbesti, lumea in care traim ar fi, in mod sigur, mai buna.
Haide hai! Cand iti duci copilul pe munte, intr-o zi cu risc maxim de avalansa, fara casca de protectie si mai faci si alte greseli pe drum n-ai cum sa nu-ti atragi judecata celorlalti. Ne e vorba ca a fost un accident greu de prevazut, inerent unui sport extrem. Nu mi se pare ca acei copii erau educati corect prin aceasta experienta, li se arata ca e acceptabil sa-ti asumi riscuri inutile. Si evident ca e util ca se discuta situatia, fiindca Romania este deficitara in legislatia privind protectia minorilor. Da, ne pare rau de parinti, ne pare rau ca si-au pierdut incet, dar sigur mintile, pana au ajuns sa-si faca singuri atata rau. Ne pare rau ca nu au fost opriti din nebunia lor mai devreme, ca nu i-a ajutat nimeni. Dar mult mai rau ne pare de copii.
De…. Semințe ce înseamnă sacrificiul și munca ptr a ajunge sus, în vârf și la propriu și la figurat. Dacă ar fi toți ca voi, comentatori la colțul străzii, nu am mai avea campioni și olimpici! Rușine, că nu ați învățat, să respectați durerea, suferința și sacrificiul ptr. un țel!!!!!
Un text bine scris! Multumim Cristina!
PS. Pentru cei care dau lectii despre cum si cand se incepe performanta in alpinism vreau sa le reaminteasc ca marele alpinist Messner a urcat primul varf la 6 ani cu tatal sau iar la 13 ani facea primele trasee de alpinism avand ca partener de coarda pe fratele sau Gunter de…11 ani !! Din fericire pe vreme aia nu existau feisbucisti moralisti si nici jurnalisti atotstiutori care sa-i reclame la protectia copilului.
PS 2. Pe toti cei care fac pe moralistii si il judeca pe domnul Popescu i-as ruga sa se abtina . Macar cateva zile. Si nu in ultimul rand sa se informeze despre ceea ce inseamna alpinismul/avalansele/ muntele etc.
O zi buna tuturor!
Întrebarea care rămîne este cine şi ce învaţă din tragedia asta? Erau copii minori, şi nu ei au decis traseul, nu ei conduceau grupul. Cine îşi asumă pierderea vieţii lor? Şi dacă şi-o asumă, nu e prea tîrziu pentru cei doi? Măcar pentru viitor… Măcar pentru alţii…
Dacă erau într-o maşină şi şoferul adult făcea accident, se deschidea dosar penal, sau nu? Şi dacă se dovedea vinovăţia şoferului, plătea pentru vieţile pierdute în accident? Plătea. Aşa e şi în cazul tragediei acesteia.
[…] performanta sportiva pentru mama, tata si copil? Petreanu . Cabral . Bazavan. Ajuta sa avem o opinie despre tragedie? Daca da, ce-ar fi sa citim si opiniile celorlalti, […]
Doamna blogger,
Ca parinte, nu vreau sa stiu ce e in sufletul lor ca au pierdut copilul.
Tot ca parinte, nu vreau sa stiu ce e in sufletul lor, ei insisi stiind ca sunt (partial) vinovati pentru accest accident. Pentru ca sunt.
Ma uit la poza de sus si nu imi pot imagina ca un om sanatos la cap vede in fetita aia
– un om cu asemenea aspiratii (de ce sa faca asta? performanta veti zice)
– un om care stie ce riscuri isi asuma.
https://dexonline.ro/definitie/p%C4%83rinte
Parinte, prin definitie, inseamna nu doar ca iti indrumi copilul spre culmi ci si ca il protejezi atunci cand el nu poate/nu stie. Iar un minor (nici nu indraznesc sa iau in calcul argumentul ‘legal’ care zice ca sub 18 ani, aia este) este minor pentru ca psihologic vorbind nu este copt. Nu stie inca destul de bine ce este lumea si viata si… riscurile. (unii ne dam seama si mult mai tarziu ca nu suntem pregatiti, dar sa lasam asta).
Mi se pare un foarte bun moment, nu sa dam cu piatra ci sa discutam totusi aspecte vitale le-as zice, despre cat este de ok sa lasi un copil sa isi riste viata. Probabil ca de asta se si face un dosar de omor din culpa…
Cristina, mie-mi place ce ai scris si reflecta mult din ce gandesc si eu. Si intr-adevar, echipamentul era responsabilitatea tatalui, dar asta e o cruce care e a lui si doar a lui de acum incolo. E complet stupid felul in care e demonizat acum, a facut o greseala grava, si cumva e demontat pentru absolut tot ce a facut cu fetele lui. Poate e important de vazut ca urcatul pe munte e o experienta aparte, care formeaza caracterul, ca poate a vrut sa isi creasca fetele altfel, puternice, libere, cu experiente pe care putini le traiesc.
Si e straniu cum cand e de bine ne mandrim, si cand nu iese prost dam cu pietre in ce ne mandream mai devreme. Poate e si asta o satisfactie, cand iata se confirma ca nu-s altii mai buni ca noi, cand in sfarsit avem cu ce-i judeca si da de pamant si pare ca avem si dreptate. Si poate ca asta e masura faptului ca ‘ce crede lumea’, fie de bine, fie de rau, e o chestiune volatila, si prea putin importanta in contextul vietii traite la nivel individual.
Este adevarat ca durerea cestor oameni este un pret destul de mare pentru greselile lor daca pot fi numite astfel. Cu toate astea, acoperirea mediatica, fie ea si negativa, poate trage un semnal de alarma asa incat astfel de tragedii sa fie evitate pe viitor. Dar oamenii care aplaudau inainte senzatioanlul afland ca un copil isi rsica viata? Poate stirile despre astfel de performante absurde vor fi si trebuie sa fie privite cu mai multa reticenta chiar si de amatorii de senzational. In alta ordine de idei, extrapoland, ce fel de record este cel bazat pe varsta? Ce record ar urma, primul copil de 5 ani care a facut traseu de altitudine? Primul bebelus?
fata a fost impinsa de obsesia bolnava si de neimplinirile/frustarile tatalui!!! nu din pasiune!!! vedeti ce s-a intamplat cu sora mai mare! de ce a renuntat brusc la alpinism, imediat ce a implinit 18 ani? nu cumva motivul a fost tocmai acesta? atunci a avut posibilitatea sa se impotrivesca abuzurilor tatalui.
Incă mă gândesc la Geta. Dar simt că pe tatăl ei l-a bătut Dumnezeu prin această tragedie căci nu a ştiut când să se oprească.
PS: Ce-i oare mai presus decât iubirea părintească (şi tot ce izvorăşte din ea)?