text de Eliza Manolescu

Artistul si arhitectul Philip Beesley imbina o gama larga de tehnologii si sisteme in lucrarile sale de arta care sfideaza in mod legitim
descrierea, dar impactul imediat al intalnirii cu aceste instalatii interactive este visceral si surprinzator. Beesley este directorul Living
Systems Architecture Group si profesor de arhitectura la Universitatea din Waterloo.

Lucrarea sa, Astrocyte, conecteaza chimia, inteligenta artificiala si un sunet surprinzator pentru a crea o piesa de arhitectura vie, care sa
raspunda prezentei spectatorilor. Compusa din 300.000 de piese individuale, lucrarea a fost realizata cu ocazia Expozitiei de Design, Inovatie
si Tehnologie din Toronto.

Structura este alcatuita din modele geometrice rezistente, usor acrilice, formate termic, cu laser, optimizate pentru productia minima de
deseuri. Piesa include de asemenea componente 3D de iluminat tiparite si ochelari particularizati, care contin o combinatie de ulei, produse
chimice anorganice si alte solutii pentru a forma un fel de piele chimica.

In centrul cercetarii lui Beesley se afla intrebarea daca arhitectura poate fi cu adevarat “vie”, deschizand posibilitatea unor structuri de
auto-reparare sau a unor medii organice, unde inteligenta artificiala exista la aproape toate nivelurile de proiectare. Indiferent de
complexitatea si ideile lucrarilor, acestea sunt interesante din punct de vedere estetic, ceva direct din fictiune stiintifica.