Melanie Benjamin 2© Deborah FeingoldMelanie Benjamin 2© Deborah Feingold

(Interviu) Melanie Benjamin, autoarea bestseller-ului Lebedele de pe Fifth Avenue – despre adevarul emotional din vietile unor oameni faimosi –

Daca e sa cititi o carte in vacanta aceasta de inceput de primavara, atunci aceasta ar putea fi Lebedele de pe Fifth Avenue scrisa de Melania Benjamin.

V-am mai povestit despre carte: e o poveste inspirata de realitate, de prietenia lui Truman Capote cu cele mai bogate si mai stilate femei din New York-ul anilor 50-60, e o carte care dezvaluie cum erau crescute si educate aceste femei care excelau prin eleganta, tineau prima pagina a marilor reviste de moda si erau muzele marilor designeri (adevaratele influencer :) ), e o carte despre prietenie si tradare, despre cum aceste femei spectaculoae ascundeau dincolo de aparitiile senzationale vieti triste cu infidelitati, cu spaime despre imbatranire sau despre trecutul lor nu foarte curat.

Daca vreti sa va petreceti vacanta ca si cum ati fi intr-o mica excursie in HiLife-ul new yorkez din anii 60, cititi aceasta carte, credeti-ma e o delectare si de stil (in senul de moda), dar si de scriere.

Lebedele de pe Fifth Avenue

Am avut norocul si privilegiul sa citesc cartea inainte de aparitia ei in Romania, sa am logo-ul blogului meu alaturat de acest titlu de carte si… sa fac un mic interviu cu autoarea cartii – Melanie Benjamin.

Numele Melanie Benjamin e un pseudonim rezultat din numele scriitoarei (Melanie Hauser) si numele baiatului ei cel mare (doamna are 2 baieti si locuieste in Chicago impreuna cu sotul sau, Dennis Hauser)

A devenit cunoscuta in toata lumea pentru cartile in care readuce in prim plan viata unor femei care au influentat vremurle in care au trait, dar pe care istoria le-a consemnat foarte pe scurt. Trei dintre cartile domniei sale vor fi transformate in film.

Iata micul nostru interviu, realizat via email.

 (aici puteti citi un fragment din cartea Lebedele de pe Fifth Avenue.)

Melanie Benjamin 2© Deborah Feingold

Din cartile dvs reiese ca aveti un interes special pentru povestile femeilor care au facut lucruri importante dar istoria le-a pierdut cumva printre alte intamplari. De ce scrieti despre aceste femei nu foarte cunoscute? Va considerati o feminista?

Am inceput cautand povestile care s-au pierdut cumva in istorie si am realizat in timpul documentarii ca erau mai ales povestile femeilor. Asa a aparut acest pattern al personajelor mele. Evident, intotdeauna caut o poveste buna, asta e primul lucru pe care-l caut, asa ca nu e trebuie sa fie numai povesti despre femei.

Si da, ma consider feminista. Daca a fi feminist inseamna sa lupti pentru plata egala cu barbatii, pentru aceleasi oportunitati, indepartarea barbatilor care hartuiesc femeile, inclusiv in zona culturala, atunci da, sunt feminista.

 Pare ca aveti o obisnuinta sa va imaginati ce s-a intamplat cu oamenii dincolo de ceea ce au consemnat ziarele vremii…

Da, sunt interesata de ceea ce e dincolo de usile inchise, de colturile ascunse ale vietilor publice – dincolo de ce scriu ziarele sau a pastrat istoria. Asa pot, ca scriitor mai degraba decat ca istoric, sa –mi gasesc un loc unde imaginatia sa se desfasoare.

Cat timp faceti research pentru o carte? De exemplu, cat timp ai facut documentarea pentru Lebedele…

Obisnuiesc sa scriu despre o perioada istorica cu care sunt deja familiara, despre oameni ale caror obiceiuri de baza le stiu. Asta face ca documentarea mea despre perioada istorica sa fie mult mai mica decat isi imagineaza oamenii ca ar fi…De obicei e vorba de cateva luni in care citesc carti, reviste vechi, ma uit la filme despre subiectul meu acolo unde este posibil, uneori vizitez locurile in care s-a petrecut actiunea. Apoi ma asez la scris.

Pentru Lebedele… ati avut mood board cu obiecte de moda din acea perioada? Ati facut o documentare separata pentru partea de fashion?

N-am facut mood board-uri dar m-am distrat o vreme uitandu-ma la reviste vechi Vogue, uitandu-ma pe Pinterest, citind carti despre moda care prezentau fotografii din acea vreme… Chiar a fost un mic rasfat sa fiu inconjurata cu toate aceste detalii despre frumusete!

Ma gandesc ca atunci cand lucrati pentru un roman, petreceti mult timp gandind  si traind in mintea personajelor. Vi s –a intamplat sa va dea batai de cap vreun personaj?

Cateodata am batai de cap, dar nu la aceasta carte… Chiar si cu Truman care ar fi putut fi mai dificil, mi-a fost usor sa-l inteleg, sa-I “intru sub piele”.

V-ati gandit ce ar fi spus Babe sau Slim (nota mea. Doua dintre femeile cheie din carte) despre cartea dv?

Probabil n-ar fi fost foarte bucuroase. In ciuda faptului ca Slim si-a scris memoriile (Babe nu a facut-o), cred ca amandoua erau persoane foarte atente la intimitatea lor. Se bucurau sa fie fotografiate, dar voiau sa arate doar perfectiunea imaginii lor, nu ceea ce era in viata lor tumultuoasa.

Lebedele sunt pe cat de diferite pe atat de asemanatoare, in comportament si stil de viata. A fost vreuna de care v-ati smtit mai apropiata?

Cred ca Slim. Ea avea o atitudine mult mai sanatoasa despre viata pe care o traia, a stiut sa gaseasca ironia pentru ce traia, absurdul. Ea imi place foarte mult.

Cred ca la momentul la care va pregateati sa scrieti cartea, Marella Agnelli (nota mea. Personaj descris in carte pe larg) mai traia. Ati vorbit cu ea despre carte?

Nu, i-am respectat intimitatea.

Cum arata o zi de lucru pentru dvs?

E foarte plictisitoare, de fapt. Ma trezesc, verific mailurile, beau cafea, apoi scriu. Scriu cam 2000 de cuvinte zilnic cand ma aflu la primul draft. Scriu in biroul de acasa – care e de fapt cel de-a doilea dormitor al casei – in fata unei ferestre prin care vad un perete de caramizi al unei cladiri de langa mine. Deci n-am nici macar o priveliste fabuloasa.

Care sunt scriitorii care v-au influentat scrierile? Si, luand in considerare, experienta dvs din lumea teatrului, ce piese v-au influentat?

La inceputul carierei mele, inainte de a fi fost publicata, cred ca Anne Tyler a fost cea care m-a influentat cel mai mult. Ii iubeam cartile, as fi vrut sa scriu ca ea. Am realizat insa repede ca lumea nu are nevoie de inca o Anne Tyler si ca e mai important pentru mine sa-mi gasesc propria voce ca scriitor.

Cred ca ma influenteaza si cartile, si spectacolele, si muzica, dar si ce vad in muzee sau la televizor. Ma incarc constant cu creatiile altora pentru a-mi hrani propria seva creativa.

Mai aveti timp sa mergeti la teatru?

O, da! Locuiesc in Chicago la cativa pasi distanta de unul dintre cele mai bune teatre din regiune, Steppenwolf Theater. Multe dintre spectacolele montate aici au ajuns si pe Broadway. Mergem des la acest teatru, cum mergem si la un alt teatru mare din Chicago, The Goodman Theater.  Plus ca vedem si spectacolele de teatru care vin in turneu aici. Chicago este un oras minunat pentru cei care iubesc teatrul.

Este o linie fina intre fictiune si non fictiune in scrierile dvs… Cum reusiti sa va manageriati propriile emotii ca sa nu va judecati personajele, sa nu puneti – in partea fictionala – lucruri care sa schimbe perceptia in spre bun sau rau?

De fapt, sper sa schimb perceptia oamenilor despre personajele mele. Vreau ca oamenii sa poata sa se gandeasca la personajele pe care le stiu dintr-o pagina de istorie ca la niste fiinte reale, ca noi toti, care nu sunt intotdeauna eroi sau fiinte idealizate asa cum ne imaginam noi ca sunt. Sigur ca fac asta din imaginatie, dar intotdeauna ma bazez pe lecturile despre faptele respective, e o interpretare a mea asupra lor. Ma straduiesc sa gasesc adevarul emotional in aceste vieti faimoase.

Imi imaginez ca la fiecare carte, odata cu fiecare documentare despre o anume perioada si cu o vreme petrecuta in imaginatie alaturi de niste personaje reale, descoperiti lectii de viata si pentru dvs. Ati invatat ceva nou despre dvs lucrand pentru Lebedele…

Cred ca am invatat ca intre mine si Truman Capote exista o asemanare. Ceea ce le-a facut el Lebedelor  fac si eu prin cartile mele. Amandoi spunem povestile altora. Diferenta dintre noi este ca  el a facut asta unor prietene, le-a povestit viata intima, cand ele ii facusera confesiuni ca unui prieten nu unui scriitor. Eu scriu despre oameni pe care nu-i cunosc, care nu mai traiesc. Dar chiar si asa, ca scriitori, exista o asemanare intre noi.

 

Leave a Comment


8 + = fifteen

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!