Am fost in week end-ul care a trecut unul dintre miile de romani care au facut galerie la Rouen pentru echipa Romaniei de FedCup. Spun mii pentru ca in sala, dincolo de tricourile galbene pe care le-ati vazut la tv, au fost multi oameni care erau in haine civile dar scandau la fel de tare ca galeria oficiala.

Am stat in mijocul galeriei, in randul din spatele familiei Halep si, cand m-am vazut acolo, la doi pasi de teren, si-am simtit energia multimii, mi-au dat lacrimile.

Sunt dintre cei care iubesc tenisul de mica, am un istoric amuzant cu plecat de la examenul de admitere la facultate direct la meciurile de la Progresul pentru ca, pe vremea aceea, in septembrie era turneul de baieti la Bucuresti. Mai am in „palmares” deplasari la Cluj pentru Fed Cup, dar n-am fost niciodata pana acum in strainatate pentru o competitie in care sa-i sustin pe romani. Nu stiu daca asa sunt mereu romanii care merg sa-si sustina favoritii, dar va spun cum i-am vazut pe cei pe care i-am intalnit in Rouen.

Am intalnit o doamna care venise cu trenul din tara. 2 zile pe drum, mai multe trenuri schimbate. Singura. Am vazut-o intr-o pauza cand am iesit pe terasa la aer, vorbea cu sotul la telefon si-i spunea ce nu putea vedea el de acasa, de la tv.

In scaunele cele mai de sus ale salii pe ambele laterale erau multi romani, foarte multi. Un domn mi-a zis „noi, romanii, suntem la fel cum e Coca-Cola: peste tot in lume.” Nu parea o persoana instarita, dar era acolo cu sotia si fiica si striga din toata inima lui „Hai Romania”.

In dreapta mea, era o familie cu o fetita – Alexandra- care joaca tenis in Bucuresti. Tatal, fost poloist de performanta, mi-a povestit ca fata iubeste foarte mult tenisul, atat de mult ca ar renunta oricand la scoala pentru performanta, dar cum dansul a trait sacrificiile de campion nu vrea inca sa ia o decizie radicala pentru viitorul ei. Copila se rugase atat de mult de parinti sa vina la Rouen, incat acestia cedasera. Duminica, Alexandra a fost cea care a prins racheta pe care Simona a aruncat-o in public si-a fost un dar magic pentru ea.

Am vazut in sala si oameni pentru care o excursie la Rouen nu e o problema financiara – de la Ion Tiriac, familia Geoana pana la domn primar Boc care era cu galeria din Cluj sau Mihai Morar (care a venit la meciurile de duminica), trecand prin medici, fosti sportivi sau oameni de afaceri.

Am intalnit pe strada zeci de romani. Duminica, la una dintre bisericile superbe din oras, la slujba erau atat de multi romani ca paream in Bucuresti, de Pasti.

Pe strada unde era hotelul nostru, am descoperit un magazin cu produse romanesti care apartinea unei familii de romi. Am fost sa-i salutam dupa prima zi si sa vedem ce produse au, si – desi nu fusesera in sala la meci – stiau tot despre victoria Simonei, „fata noastra” cum a numit-o doamna de la casa.

Intr-o vreme in care societatea noastra e atat de polarizata si in dispute fara de sfarsit, acesti oameni, atat de diferiti social, au facut un efort generos de timp si bani ca sa mearga in Rouen pentru o competitie sportiva. Au stat uniti, umar langa umar, si-au scandat ore in sir in fiecare moment in care nu se juca pe teren, incercand sa ajute emotional o echipa exemplara de sportive.

Ca sa unesti o multime de oameni atat de diversificata social si sa o transformi intr-o inima mare trebuie sa fii un mare lider. Trebuie sa ai charisma, sa „vinzi” o emotie puternica-autentica, sa fii chiar tu un model prin ceea ce traiesti pentru ca lumea sa te urmeze.

Frumusetea intamplarii este ca liderul echipei, Simona Halep, cea care uneste oamenii si-i plimba peste tot in lume pentru emotia victoriei, nu o face cu un scop. Nu se aseaza glorios pe puterea multimii, ci ramane smerita, atenta la obiectivul ei personal – victoria in sport si pentru tara ei -, cu determinarea, disciplina, puterea incredibila in fata unui efort urias, elemente care o definesc si care ii cuceresc pe oameni.

Cand vezi un meci de tenis de la marginea terenului, atat de aproape ca simti fiecare rasuflare a jucatorilor, ti se pare ca timpul si spatiul se dilata: terenul e mai mare, sportivii alearga mai mult, simti mingea cum rupe aerul si ia traiectorii surprinzatoare.

Domnisoara Halep vazuta de la cativa metri distanta de teren e un ghem de energie, concentrata in esenta ei catre un singur scop – victoria.

E evident ca vorbim despre o tanara care are un grad de inteligenta peste medie, cu o intuitie si o empatie foarte bine dezvoltate (probabil ca daca nu ar fi facut sport, ar fi fost buna la oricare alta materie scolara pentru ca are un mindset de a face cel mai bine din orice provocare), dar ceea ce o detaseaza de grupul colegelor ei e puterea incredibila de concentare. Simti ca e ca un animal de prada pe teren, i se schimba expresia fetei, respiratia, energia corpului… Dupa ce a obtinut victoria, chipul ei are eleganta unei printese, iar bucuria cu care-si saluta prietenii contine ceva dintr-un salut regal.

Daca esti fan Halep, stii cat de importanta e familia pentru ea, dar acolo – cu ea la doi pasi si cu rudele ei in fata ta – simti cum se incarca din privirile echipei si familiei, simti un dialog intr-o limba stiuta doar de ei. Tata Halep e vulcanic, temperamental si pare ca preia spre descarcare o parte din ceea ce nu poate tine Simona pe teren, o frustrare, un gand legat de o minge gresita. Mama Halep e calma, un punct de sprijin pentru intreaga familie atat de bine ancorat incat pare, ca sprijinindu-te de ea, poti sa muti muntii din loc. Undeva intre aceste receptari diferite ale emotiilor s-a creat aluatul in care s-a dospit bunul simt si timiditatea Simonei.

E o balanta frumoasa in primirea emotiilor in familia Halep care se vede pentru spectatori in felul in care se „culcuseste” Simona in imbratisarile parintilor imediat dupa victorie.

M-am uitat mult la Florin Segarceanu, capitanul nejucator de Fed Cup, cum a relationat cu jucatoarele pe teren. Tot timpul calm, tot timpul cu o grija speciala sa pastreze echilibru intre un sfat care sa vina acolo unde e nevoie, dar si sa lase un spatiu de odihna mentala necesar intr-un meci care a depasit 2 ore. Cred ca e nevoie de multa intelepciune, empatie si lipsa de ego sa poti sa fii plasa de siguranta emotionala si mentala pentru fetele care se afla intr-o competitie incarcata de o miza atat de puternica.  Si daca echipa de Fed Cup isi traieste un moment istoric acum, cred ca se datoreaza unei combinatii fericite de sportive aflate in forma buna de joc puse la un loc cu un antrenor care are aptitudini de lider, un interes deosebit pentru educatie in general si intelege nu doar tenisul, ci si cum sa vorbeasca cu fetele pentru ca are o adolescenta acasa.

Cum spunea Horia Tecau dupa meci, domnul Segarceanu poate fi o inspiratie pentru cei care vor sa devina antrenori, echilibrul pe care l-a adus echipei e nepretuit.

Vezi această postare pe Instagram

Ce am văzut în weekend la Rouen a fost mai mult decât tenis.. 🇷🇴 A fost suflet, pasiune, atitudine, dăruire, asumare, responsabilitate. Asta este deja o mare victorie! 👍 Ca sportiv, sunt inspirat de dăruirea acestei echipe, de efortul Simonei, care și-a luat rolul de lider si a luptat cu tot ce a avut! De efortul întregii echipe! Antrenorul din mine e inspirat de calmitatea, asumarea și prezența lui Florin Segărceanu! Ce echipă a format! Unele înlocuite, altele accidentate, trăind momentul și susținându-se până la capăt. Își doreau să fie acolo una pentru cealaltă. Mare lucru! Și, nu în ultimul rând, ca suporter, am fost inspirat de susținerea neobosită, necondiționată a unui grup de suporteri ‘uriași’, la Rouen și peste tot în lume. Ați ridicat standardul! 👏👏👏 Noi, restul, ce hotărâm să facem? Ce luăm din această experiență? Cu ce atitudine continuăm? E doar alegerea noastră! 🙏

O postare distribuită de Horia Tecău (@horiatecau) pe Apr 22, 2019 at 3:48 PDT

*

Am o istorie personala cu o parte de magie, de sincronicitati incredibile, legata de acesta semifinala de Fed Cup.

Am decis ca voi merge la semifinala imediat dupa meciul cu Cehia, habar nu aveam daca va fi in Romania sau in Franta. In aceeasi zi Amalia Nastase a avut grija de mine si mi-a spus ca meciul va fi in Franta, asa ca am inceput sa cercetez care e procedura pentru achizitionarea de bilete. La cateva minute am primit un mesaj pe instagram de la Diana Segarceanu, sotia domnului Segarceanu, care spunea ca i-ar placea sa-mi ofere biletele pentru ca stie pasiunea mea pentru tenis, exprimata public de atatea ori.

Nu o cunosteam personal, stiam insa ca e unul dintre oamenii care pun caramida cu caramida pentru cresterea unui sistem educational bazat pe aptitudini si pe dezvoltarea emotionala completa a copiilor (e fondatoarea colegiului Avenor unde am prieteni profesori).

Astazi am privilegiul sa-i pot spune pe nume si detin amintirea unei conversatii superbe despre educatie si dezvoltarea personala la orice varsta. Ii mai multumesc si aici inca o data pentru bilete si pentru ca ne-a luat in „custodie” pe mine si prietenii mei.

Prieteni care au devenit „ai mei” printr-o alta magie. Cateva zile mai tarziu de la mesajul Dianei Segarceanu, am primit un alt mesaj de la o tanara pe care nu o cunosteam dar care aflase din postarile mele online ca merg la semifinala. Alexandra Faciu locuieste in Paris si mergea la semifinala de Fed Cup, asa ca voia sa stie daca am rezolvat cu transportul spre Rouen pentru ca avea locuri libere in masina.

Cateva saptamani mai tarziu eram in masina spre Rouen, alaturi de bunul meu prieten Edi, de Alexandra si prietenul ei, medicul Bogdan Ene care este unul dintre cei mai tineri si mai importanti neurochirurgi ai Spitalului Militar din Paris.

Este una dintre cele mai suprarealiste intalniri pe care vi le puteti imagina – am o multime de lecturi similare cu ei, experiente de viata asemanatoare si preocupari de dezvoltare personala care se inscriu pe aceeasi directie. Bine, domn doctor e mai destept si mai educat spiritual decat noi, dar el opereaza pe creier si nimic nu e intamplator pe lumea asta:)

De ce povestesc aceasta parte personala a experientei mele la FedCup?

Energia, ambitia, determinarea si calitatea umana a Simonei Halep ne-a adus pe noi toti laolalta si stiu ca vom ramane prieteni si vom avea amintiri frumoase impreuna. Sunt sigura ca intre miile de romani care au fost in sala la Rouen mai sunt oameni care s-au imprietenit si isi vor face amintiri comune de acum incolo.

Iar asta e puterea unui mare lider si e mai presus de orice trofeu: sa uneasca oamenii in mod natural, fara un efort special, sa faca totul organic ca rezultat al actiunilor care ii aduc bucurie propriei persoane.

Simona Halep e un lider care uneste organic multimile si, in aceaste vremuri complicate, personalitatea ei e ca un diamant care trebuie pastrat cu respect si grija in locuri pretioase.

In arta bijuteriilor, celor mai valoroase diamante din lume li se schimba montura – lucrarea din aur/platina etc in care sunt incrustate –  la intervale regulate de timp pentru a fi repuse in valoare. Cam asa cred ca e si in echipa de Fed Cup care beneficiaza astazi de un diamant rar, dar si de o montura care-l pune in valoare, cu jucatoare care sunt gata sa faca sacrificii una pentru alta, care lupta pentru victorie pana la epuizarea fizica si mentala, dincolo de orice accidentare si care sunt atat de unite ca par sudate intr-un lant.

Si cam asa ar putea fi cu noi romanii, care putem forma o montura solida in jurul valorilor date de un lider autentic, diamant.

In plus, daca am invata sa traim ca niste jucatori de tenis –dublu, dublisti, adica daca am avea ambitia, disciplina, determinarea de a fi campioni, dar in acelasi timp am avea atentia in fiecare moment la colegul de echipa si la nevoile temperamentului lui expus la stress si efort, dar si intelepciunea de a nu ne scalda in propriul ego la o greseala sau un punct castigator si a ne regrupa in cateva secunde pentru a merge mai departe spre victorie, daca toata tara ar avea mentalitatea „unei echipe campioane de tenis dublu” am fi o natiune fericita, unita si – cu siguranta – mai bogata din toate punctele de vedere.