portocaliulportocaliul

(prefata carte Portocaliul este noul negru) Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani. –

Ieri a comentat cineva pe facebook ca a descoperit prefata cartii Orange is the new black si ca a plans, dupa ce a citit-o chiar de doua ori.

Nu mai stiam ce scrisesem, sunt aproape 6 ani de atunci, am cautat textul, il las mai jos, e despre cum oamenii nu sunt nici fundamentali buni, nici definitiv rai

prefata comentariu

Prefata pentru cartea Portocaliul este noul negru, aparuta la editura Publica in 2014. Cartea poate fi cumparata de aici.

Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani.

N-am fost condamnata, dar am stat cate 10 ore in fiecare dintre zilele respective inchisa intre portile mari de fier ale penitenciarului de maxima siguranta de la Targsor. Un penitenciar pentru femei.

Prima data, in 2005, in septembrie.  Motivul? Cel mai frivol dintre orice v-ati imagina: un pictorial pentru rubrica de moda a revistei Tabu, al carei redactor sef eram, pictorial in care vorbeam despre expunerea feminitatii in spatii care minimalizau esenta unei femei; protagonista – o tinara de 25 de ani condamnata pe viata.

Pastrez in minte o secventa foarte colorata, la propriu. In curtea destinata celor care erau la regim “inchis”, adica ieseau la plimbare doar o ora pe zi, era un perete pictat cu umbrele si flori mari in culori foarte aprinse. Genul de desen pe care l-ai gasi in curtea unei gradinite. Fotografului (Cosmin Bumbut) i-a placut locul si l-a ales pentru unul dintre cadre. Fata care poza fusese machiata si coafata, asa ca a fost imbracata de stilista in haine scumpe – camasa, fusta plisata, pantofi, toate intr-un violet pruna– si s-a trecut la munca.

Pentru ca nu era un model obisnuit, fetei nu i s-au cerut posturi speciale, miscari ale capului sau ale trunchiului pe care le fac, de obicei, modelele profesioniste in fotografiile de moda pentru ca hainele sa fie puse in evidenta. Trebuia sa se uite la fotograf si sa zambeasca. Fata a refuzat sa zimbeasca, avea probleme mari cu dantura, dar s-a uitat fix in cadru cu ochii ei albastri, senini, care nu lasau nimic de banuit din crima la care fusese partasa.

Locul de fotografie era foarte aproape de geamurile unui dormitor, asa ca detinutele de acolo au inceput sa se afiseze la ferestrele cu gratii si sa comenteze ironic. Una dintre ele si-a schimbat look-ul de trei ori cat in curte s-a realizat fotografia. Si-a pus peruci diferite, blonda cu par lung, blonda tuns bob si roscata cu par lung, si-a scos o oglinda pe geam si a inceput sa strige:

“Doamna, doamna, eu sunt mai frumoasa decat ea, pe mine nu ma fotografiati?” Si ea avea niste dinti lipsa.

*

Cea de-a doua imagine pe care o pastrez din acelasi penitenciar e o intamplare din 2010, 5 ani mai tarziu de la prima mea vizita.

In clubul penitenciarului (un fel de sala de clasa cu tabla, catedra, scaune rabatabile si o mica scena) o tanara statea intr-un colt, cu fata aproape lipita de un perete, si cinta “I will always love you”. Era imbracata in haine de strada potrivite cu o cafenea luxoasa din mijlocul Bucurestiului, parul blond il prinsese cu o cordeluta lata pe care o intuiai doar pentru ca printre buclele vesele se facuse un spatiu mare ca un sant.

Notele de sus de la refren le atingea ca si cum ar fi fost acolo langa ea pe zidul de care aproape ca-si lipea fata. Canta impecabil iar intre spatiile dintre note, sau dintre cuvinte, era mult mai multa tensiune si jale decat erau in cantecul original.

Tinara care canta era inchisa pentru trafic de droguri, reteaua din care facea parte plimbase pe teritoriul Romaniei cateva sute de kilograme de heroina. Cantecul era cadoul colegelor ei pentru mine si colegii mei la incheierea unui curs special pe care-l facusem prin revista: invatasera sa faca fotografii.

Fetei ii fusese rusine sa cante uitindu-se la noi, asa ca se auto pedepsise si se dusese in coltul scenei, ca sa cante cu fata la perete.

Cand a terminat si s-a intors catre public (erau 9 persoane in incapere – 7 detinute , un gardian si cu mine) i-am vazut lacrimile siroaie pe obraji  cum si ea a vazut lacrimile celor care erau in sala.

Toata lumea plangea. Fara exceptie.

*

Cea de-a treia amintire e despre mine si inceputul unui atac de panica.

Dupa 10 ore de stat in penitenciar, cu toate simturile alerte pentru ca e un loc in care ti se pare poti fi atacat de oriunde chiar daca e un gardian aproape, cu femei care vin la tine si-ti cer tigari, mai intai politicos, apoi mai ferm iar cind le refuzi trec pe linga tine injurand, cu alte femei care-ti spun povesti pe care le-au auzit de la tine cu cateva clipe inainte, doar ca-si imagineaza ca sunt ale lor intr-un transfer bizar de identitate in lipsa unei vieti reale si a unui contact cu realitatea asa cum o stiau cu multi ani in urma cand erau in libertate, cu dispute care se petrec in fata ta, plecate aparent de la nimic dar care  vorbesc despre dorinta de superioritate demonstrata in fata cuiva “de afara” care se poate revarsa in putere si autoritate asupra celor “dinauntru”, dupa 10 ore din astea, aerul de dupa gardurile mari ti se pare mai curat si vrei foarte mult sa fii afara.

In prima zi in penitenciar, aproape de ora la care ar fi trebuit sa parasim locul, pentru ca dupa ora 18.00 nu mai aveau voie barbatii in zona, am ramas fara aer. Eram in curte, a inceput sa ma stranga cutia craniana, inima sa-mi  iasa prin ochi si sa mi se para ca nu mai e nicaieri oxigen.

Am avut nevoie de citeva minute bune in care mi-am spus in gand “curand am sa fiu afara, curand am sa fiu afara” ca sa plece inima catre locul ei, iar respiratia sa revina la un tempo normal.

***

Ce ne imaginam noi despre penitenciare nu e chiar ceea ce vedem daca ajungem acolo. In Romania in penitenciare nu se mai poarta uniforme, ci haine de strada, detinutii care sunt la regim deschis – care merg la munca in timpul zilei si doar noaptea ajung in dormitoarele cu 6 sau 10 paturi – se pot plimba linistiti prin curtea mare care are si-un chiosc de unde isi pot cumpara lucruri de igiena sau suplimente la mancare.

Dar presiunea pe care o simti acolo nu vine din ceea ce stiai, ci din ceea ce nu credeai ca o sa simti.

Ai in jurul tau femei care ravnesc dupa atentie, care n-au notiunea de incredere in sine pentru ca nu prea au experimentat-o, care sunt tatuate din cap pana in picioare sau care poarta tocuri fine si machiaj sofisticat.

Si tu trebuie sa traiesti printre ele, sa-ti gasesti un loc fie si pentru o zi sau, in cazul celor care sunt condamnate, pentru cativa ani. Intr-un mod straniu, iti dai seama ca si dincolo de zidurile alea mari, in libertate, e aceeasi situatie.  Te lupti pentru ce-i al tau, incerci sa-ti faci loc si sa captezi atentia, ti-e incredibil de rusine cand esti in varianta ta cea mai sincera si mai curata, iar in mintea ta se creeaza tornade cand simti ca te ingradeste cineva si nu te lasa sa faci ceea ce-ti doresti.

Sunt foarte putini oameni care au privilegiul sa experimenteze ceea ce am trait eu. Cartea aceasta va ajuta insa sa va uitati la lumea dinauntrul penitenciarelor si sa nu mai judecati. Sa va ganditi ca nu exista om fundamental rau sau fundamental bun.

Si intelegeti ca libertatea e in mintea noastra cand suntem stapani pe noi si mintea noastra si cand ne gasim un loc potrivit in puzzle-ul care reprezinta imaginea lumii in care, pentru o vreme, traim.

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Comment


five − = 4

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!