Cand am anuntat in urma cu cateva zile ca doresc sa colectionez povesti despre obiectele care va aduc confort emotional in aceasta perioada de izolare, un timp istoric care va fi mentionat si peste sute de ani, nu m-am gandit ca marturiile vor fi atat de emotionante.

Regretam ca am povestit obiectele mele de confort ( o cafea si un parfum cu care imi incep mereu ziua) pentru ca mi se parea ca dau o directie superficiala a povestilor pe care le-as fi asteptat de la voi.

Am primit zeci de povesti, incep sa le postez treptat, sunt foarte foarte emotionante fara sa fie intruzive sau ostentative, fara sa fie “barfa”. Ele fac o radiografie a emotiilor noastre din aceasta perioada, dincolo de orice declaratie si tocmai de aceea mi se par demne de un muzeu virtual al emotiilor din izolare.

Va multumesc foarte mult pentru fiecare poveste trimisa si va astept in continuare, povestea si fotografiile, pe [email protected]. E posibil sa revin pe mail cu intrebari care sa ma ajute sa scriu aici o poveste mai completa, mai directa, mai puternica despre dvs.

Stiu ca in maximum doua saptamani viata noastra, cel putin la nivel mental, ni se va parea mai “libera” (desi nu va fi asa, de aceea va rog ca acum – in izolare – sa va ganditi la ce va adus confort si sa-mi spuneti si mie:) pastram anonimitatea povestii daca doriti acesti lucru.

 

Lucia,

 Pentru mine, o butelie de sampon de corp L’Occitane cu aroma de lime si verbina este rutina care m-a salvat si mi-a dat curaj anul trecut in chimioterapie si radioterapie si pe care continui sa il folosesc in fiecare zi. Parfumul lamaii care da nota proaspata si plina de speranta a zilei iar verbina da o oarecare eleganta.

 

Iulia Dobos

Eu lucrez in IT asa ca de pe 16 martie lucrez de acasa. Pe mine “m-a salvat” tata, ca sa spun asa, pentru ca a decis sa conduca 600 de kilometri intr-o seara (300 dus, 300 intors) ca sa ma ia la tara, de teama faptului ca se va restrictiona circulatia  (cea ce s-a si intamplat 2 zile mai tarziu). Asa ca de 2 saptamani imi petrec izolarea la ai mei.
Ca sa imi protejez mintea, cel mai important pentru mine a fost sa mentin cat mai multe din rutinele care functionau si cand nu eram in izolare, astfel incat sa ma simt in normal.
Dimineata, imi beau cafeaua in gradina din fata casei ca sa iau putin soare (daca ploua stau pe balcon, macar aer curat sa iau). De obicei, bantuie pe langa mine patrupezii alor mei si se aud pasarelele in copaci. Dupa micul dejun, ma apuc de munca, iar in timp ce lucrez, imi place sa ascult coloanele sonore ale musicalurilor mele favorite. Saptamana asta ascult We Will Rock You! in versiunea celor in Londra, 2003 (cum castul nostru nu are album). Dupa munca, in functie de starea de spirit, imi fac un ceai, sau beau un pahar de vin. Mi-am adus cu mine si vioara (mostenire de la bunicul matern). Nu ma pricep foarte bine pentru ca am mai putin de un an de cand iau lectii si de cand cu izolarea nu am mai facut cursurile.

Cand se aduna prea multe in cap, scriu sau desenez in bullet journal, pe care il folosesc atat ca planner cat si ca loc de varsat nervii si emotiile. Si citesc indemnul pe care mi l-am notat pe prima pagina pentru anul acesta: Allow yourself to do less. Stiu ca suna egoist dar nu este, nu e in sensul ca sa nu fac nimic sau sa ma culc pe o ureche, ci in sensul de a nu ma stresa cerand de la mine mai mult decat pot. In afara de asta, incerc sa mai fac sesiuni de meditatie, yoga si stretch.

Am si eu triggerele mele cand vine vorba de auz sau miros. M-am indragostit de Vetiver Fatal de la Aterlier Cologne si in ultimele luni il purtam mereu la teatru. Asa ca il mai folosesc acum cand mai prind cate un spectacol online, ca sa imi amintesc de atmosfera din sala.

 

Mihaela Carata

Anul acesta se fac 47 de ani de privit albastrul cerului, am terminat o facultate de științe politice (dar nu am profesat din motive lesne de înțeles), am o firmă care se ocupă cu transporturi speciale, o asociație culturală, un licurici cârlionțat (17 ani) și doi blănoși.

Sunt ceva zile de stat in casa si probabil vor mai fi. Pe langa tot ce fac in mod curent (citit, gatit, curat) am ales sa imi refac un site de suflet. Sunt sute de articole legate de traditii, oameni faini din Romania iar acest „job” imi ține mintea ocupata zilnic.

Cozonacul este o prăjitura care imi aduce aminte de copilarie si am ales sa imi comand (la o amica care din asta traieste… plamadit de paine si cozonac).

Zilnic savurez cozonac si cafea (musai etiopia) pe micuta mea terasa.

Parfumul este o ancora dintr-o perioada cand aveam voie afara, dar eu alesesem să stau on casa (2004).

Atunci, eram prea tanara din punct de vedere economic, nu am anticipat caderea/ criza. Aveam un job bun, un salariu pe masura, chiar si o chirie intr-un centru rezidential (la vremea aceea era o mandrie pt mine). Caderea a fost cu o saptamana inainte de ziua mea (dec 2009), moment la care nu prea am stiu ce sa mai fac, a fost ca un cutremur de 9 grade.

Dupa 2 luni m-am mutat cu iubitul meu iar in toamna fetita mea a inceput scoala. Am trait perioada aia mai mult pentru ea, trebuia sa imi pun zambetul pe buze, parfumul, pentru a merge sa o iau de la scoala.

Tot in perioada aceea am trimis zeci de cv-uri, aveam sute de numere de telefon in agenda si mai nimeni nu suna (doar cei de la banci), am avut momente in care m-am indoit de tot ceea ce stiam, am avut momente de furie, am acceptat sa merg sa fac curatenie pe la prieteni, am ingrijit o persoana bolnava (intr-o faza terminala), am citit foarte mult si am facut terapie (pentru aceste ore de terapie am facut curat si cumparaturi).

Cu pasi mici am inceput sa dau jos “hainele sclipiciase” pe care le-am crezut valoarea mea. In aceea perioada am stat foarte mult in casa pentru ca nu stiam sa traiesc cu bani putini si bine dramuiti, a fost un fel de pedeapsa impusa.

Impreuna cu domnul meu in 2012 am “turnat fundatia” firmei care functioneaza si astazi.  Am asezat perioada aceea in cutiuta mea cu amintiri de colectie, pentru ca a fost restart-ul meu.

Iar acum daca as fi avut voie sa merg putin prin parc sau la mare ar fi fost perfect, afacerea merge (nu la capacitate maxima, dar nu ne-am oprit), copilul a crescut frumos si nu a avut momente de isterie sau plictis, relatia este ok.

Nu am facut curatenie obsesiv, nu mi-am facut loc de dat cu capul. Am mai si plans in aceasta perioada pentru ca o planta pe care o tii intr-un ghiveci mic, nu moare, dar nici nu infloreste.

Chiar de ar fi sa o iau iarasi de la un zero… nu as mai fi pierduta sau rusinata.

*

(va urma)

*

Va multumesc foarte mult pentru fiecare poveste trimisa si va astept in continuare, povestea si fotografiile, pe [email protected]