Category : filme simpa

Zilele astea m-am gandit ca sunt cateva filme care au avut premiera anii trecuti si care au actiunea in 2025. Si e amuzant si interesant sa vedem cat de aproape sunt de realitate. Sigur ca vorbim de fictiune si poate ca miza filmelor n-a fost sa intuasca viitorul, poate n-au lucrat cu specialisti in tehnologie ca sa li se spuna cat de cat unde merg cercetarile, dar tot e amuzanta comparatia. Cel putin pentru mine. In plus, ma chinuie reclama de la noul serial Antena 1 cu “mi-ai fost scris in ADN” care ma duce mereu cu gandul la un super film cu Ethan Hawke. Singura legatura e ADN-ul, dar explic mai jos 🙂

*

Filme vechi cu actiunea in 2025.
“Moonfall” (2022)… povestea din film suna asa: omenirea este amenintata de o catastrofa cosmica in 2025, cand Luna este pe cale sa iasa de pe orbita si sa se prabuseasca pe Pamant, iar un grup de eroi incearca sa salveze planeta.
E destul de departe de realitate desigur, dar nici nu era miza lui sa se apropie de ceva real, ci doar sa ne sperie 😊 adica un alt film despre sfarsitul lumii.
“RoboCop” (2014), un film cu Michael Keaton, Samuel L Jackson si Gary Oldman. O parte a actiunii are loc in 2025, cand tehnologia de supraveghere si utilizarea robotilor pentru aplicarea legii au devenit o realitate. Este o reinterpretare a clasicului din 1987 si e foarte foarte departe de realitatea de acum, desi avem deja roboti umanoizi care fac o multime de lucruri, nu neaparat justitiare, mai pe love (roboti pentru satisfactie sexuala) 😊
“Edge of Tomorrow” (2014)… povestea e in formatul deja classic SF si cum 2025 e un an care suna bine, era frumos de pus acum 10-11 ani intrun film. Pamantul este invadat de extraterestri, iar oamenii lupta pentru supravietuire. Filmul il urmareste pe domnul Tom Cruise care retraieste in bucla ziua in care a fost ucis intr-o batalie si incearca sa gaseasca o bresa in insiruirea de evenimente ca sa se salveze.
*

Pentru mine, care nu iubesc SF-urile si nici nu inteleg de ce , ca spectator, vrei sa te duci sa te sperii la un film (nu-mi plac nici filmele de groaza), imi plac mult doua filme care au avut premiera la inceputul anilor 2000 si care vorbeau despre viitor, iar astazi s-a cam adeverit ce era in ele: Gattaca si Minority report.
Gattaca e facut in 1997 de Andrew Niccol cu Ethan Hawke, Jude Law si Uma Thurman in rolurile principale si este o poveste despre genetica, destin si determinare. Este un thriller stiintifico-fantastic care exploreaza o societate distopica in care viata oamenilor este strict determinata de ingineria genetica. Actiunea are loc intr-un viitor in care tehnologia genetica avansata permite parintilor sa selecteze si sa modifice genetic trasaturile copiilor lor inainte de nastere. Acesti copii “perfecti”, cunoscuti drept “valizi”, primesc automat privilegii sociale si profesionale. Cei nascuti pe cale naturala, fara interventii genetice, sunt considerati “invalizi” si sunt discriminati, fiind blocati din start din anumite domenii de activitate.
Multe dintre temele si tehnologiile din Gattaca au ramas relevante si s-au intersectat cu progresele stiintifice actuale. Se discuta deja despre etica si discriminarea genetica si sunt multe lucruri devenite realitate.
In film parintii pot selecta genetic trasaturile copiilor lor, eliminand boli sau predispozitii genetice si maximizand performantele intelectuale si fizice.
Astazi tehnologia permite modificarea precisa a ADN-ului uman. Aceasta a fost deja utilizata pentru a elimina gene care cauzeaza boli genetice.
In 2018, cercetatorul chinez He Jiankui a anuntat nasterea primilor copii modificati genetic pentru a fi rezistenti la HIV, declansand o isterie internationala.
O alta situatie devenita realitate: in film ADN-ul este scanat instantaneu pentru a determina predispozitii la boli si niveluri de performanta. Astazi testele genetice moderne pot analiza riscul de a dezvolta boli precum Alzheimer, cancer sau boli cardiovasculare. Exista astazi companii care au teste care dezvaluie predispozitiile genetice ale oamenilor. De exemplu, un test poate indica daca cineva are o mutatie asociata cu un risc crescut de cancer la san.

Pe masura ce progresele tehnologice fac posibile interventii mai profunde asupra ADN-ului, dilemele etice din film devin din ce in ce mai relevante. De exemplu:
– Trebuie sa folosim tehnologia pentru a “imbunatati” specia umana sau doar pentru a preveni boli?
– Cum prevenim discriminarea pe baza informatiilor genetice?
– Cine ar trebui sa aiba acces la astfel de tehnologii?

La momentul premierei filmului, Andrew Niccol a spus ca a lucrat cu o echipa de geneticieni pentru consultanta la scenariu, dar nu a vrut sa spuna niciun nume concret.
Mai generos a fost Steven Spielberg care a povestit ca pentru Minority Report a avut un Think Tank cu specialisti de la NASA dar si de la cele mai mari companii de tehnologie.
Astazi avem aproape toate miunile tehnologice din film, de la case inteligente, reclame personalizate, Touchless control care e acum in telefoanele mobile si multe multe altele.
Scriu zilele viitoare mai mult despre Minority Report vs realitatea de acum pentru ca Spielberg a fost f generos cu informatiile si stiu si cateva carti ale domnilor cercetatori care au lucrat la film.

Daca v-au enervat sau contrariat multe dintre reactiile “political correctness-ului” si consecintele uneori extreme ( cu statui celebre daramate, povesti clasice modificate, fragmente din carti celebre eliminate) va rog sa va uitati pe Skyshowtime la miniseria Douglas is cancelled.

4 episoade  scrise de Steven Moffat care e domnul care a scris pentru Doctor Who, a creat serialul Sherlock si mai are in portofoliu cateva comedii/satira scrise pentru BBC.

Aceasta miniserie o sa va enerveze tare la inceput pentru ca arata toate sabloanele uneori aberante ale political correctness- ului, dar apoi cand actiunea merge intr-o dementa absoluta a evenimentelor va veti distra foarte tare.

E un umor britanic superb care marcheaza absurdul unor situatii contemporane.

Pe scurt, fara sa fac spoilere miniseria este despre un prezentator tv al emisiunii de seara de stiri de la o televiziune importanta care, la o nunta a unor prieteni, face o gluma care pare misogina (sau i se spune ca a facut o gluma pentru ca el nu isi aduce aminte ce a zis ).

Cineva posteaza pe twitter cum ca marele prezentator de stiri a facut o gluma misogina, stiristul refuza sa ia in seama postarea (contul are 300 de urmaritori), doar ca mai tanara sa colega de emisiune cu 2 milioane de urmaritori da un retweet si astfel incepe nebunia. Cand colega Madeline retweeteaza tweet-ul cu mesajul – „Nu credeti asta. Nu co prezentatorul meu” – acesta devine, desigur, viral.

Douglas crede ca aceasta a fost o greseala nefericita, dar bine intentionata. Sotia sa, un uragan de femeie si un editor de ziar tabloid lipsit de constiinta si etica, are o parere cu totul diferita.

Acesta este primul episod din ceea ce va deveni un vartej de naratiuni concurente si ambiguitati puternice care ii permit lui Moffat sa faca haz de necazul in care se afla lumea moderna si sa sublinieze pericolele profunde pe care le aduce.

 Exista o scena minunat de infricosatoare intre Douglas si fiica sa (proaspat studenta si  activista) Claudia  care este o revolta glorioasa si perfecta de idealism tineresc, ipocrizie, certitudine patologica si ignoranta innebunitoare (“Vrei o lista a tarilor in care homosexualitatea este pedepsita cu moartea?” „Nu” ”De ce nu?” „Pentru ca este rasist”). Tatal si fiica au un scurt moment de legatura, iar Claudia ii spune ca spera ca totul sa se rezolve – pentru ca, adauga ea, „Chiar nu vreau sa fiu nevoita sa te anulez”.

Situatia merge in directii spectaculoase pentru ca producatorul de la stiri, cunoscand mecanismele manipularii media, vrea sa puna el in spatiu public un banc pe care sa-l fi zis Douglas pentru a controla “narativul”, mai ales ca nimeni nu stie care a fost bancul sexist pe care l-a spus prezentatorul.

Social media abereaza in comentarii, sotia prezentatorului incearca si ea sa controleze subiectul (are o asistenta delicioasa, o satira a angajatilor care cred ma muncesc prea mult si daca nu au nimic de facut), colega prezentatoare incearca sa se foloseasca de valul de atentie si il manipuleaza pe Douglas.

“Douglas is cancelled” este o interogare a modului in care atat de multa putere a ajuns in maini gresite  si cum poate fi mentinuta orice fel de ordine atunci cand afirmatiile si interpretarile sunt totul, iar faptele si dovezile nimic.

E despre lumea nebuna in care traim, si despre puterea si manipularea presei – prin tv sau social media.

Uitati-va, e un rasfat mental, cu umor britanic stralucit. Gasiti miniseria pe Skyshowtime

Am vazut in avanpremiera doua episoade din sezonul 2 al serialului francez „Paris Police 1905” si mi s-a facut dor sa citesc carti despre La Belle Epoque, perioada in care Parisul a pus bazele culturii noastre moderne, perioada in care Parisul i-a gazduit pe Paul Gauquin, Henri Matisse, Toulouse Lautrec sau Picasso, iar Moulin Rouge si Folies Bergere si-au inceput activitatea.

Serialul va putea fi vazut din 30 martie, in exclusivitate in Aplicatia Focus Sat, acolo unde gasiti si primul sezon „Paris Police 1900” care in Romania s-a difuzat in octombrie 2021.

In ultimii ani am inceput sa avem tot mai mult acces si la alte productii decatde acum clasicele filme americanesi am inceput cu totii sa prindem gustul productiilor europene cu seriale in care dinamica actiunii e altfel, avem mai multe planuri ale povestilor si, mai presus de orice, un alt gen de actorie: mai fin, mai estetic, mai bogat in emotii interioare.

Sigur ca nu verbalizam asta cand ne uitam, dar simtim ca e “altfel” un serial european la nivelul povestii, al felului in care e montat si interpretat.

Imi place mult aceasta varietate care ne imbogateste cultura cinematografica si pot sa va spun ca, daca Sherlock Holmes ar fi fost francez si ar fi trait la inceputul secolului trecut, ar fi fost cam ca detectivul Antoine Jouin (interpretat de Jérémie Laheurte) din “Paris Police 1905”.

Rafinat, intepator, emotionant, plin de suspans si de personaje tulburi, “Paris Police 1905” descrie povesti aflate la extremele societatii – bogatie si saracie, ipocrizia clerului, o burghezie distrusa si, in esenta, un oras aflat in plina agitatie. E foarte mult suspans in poveste, imbinat cu seductie, bogatie si coruptie…

“Paris Police 1905” are o poveste foarte frumos scrisa de scenaristul Fabien Nury, pe care l-am cautat special sa inteleg ce background are, pentru ca povestea e si cool, si cu o dinamica aparte. Ei bine, domnul Nury vine din zona de benzi desenate, are premii internationale pentru munca lui si asta explica mult din partea de cool a povestii, cu bogatia emotionala a personajelor.

Povestea se invarte in jurul unei crime descoperite in Bois de Boulogne, marele parc de la marginea Parisului care si astazi este o zona in care sunt evenimente periculoase. Dar crima e doar un pretext pentru a prezenta viata acelor vremuri, cu prostituate care devin patroane de cazinouri si incearca sa urce pe scara sociala, cu politisti corupti, cu bogatie si saracie extreme in contextul unor boli date de lipsa igienei si a unor medicamente pe care abia mai tarziu istoria le va consemna.

Ce e cu adevarat spectaculos la serial vine din zona vizuala – costumele si imaginea care duc la o imersiune a spectatorului intr-o epoca foarte frumoasa.

Vedeti cateva episoade (sunt sigura ca va va prinde actiunea si veti dori sa stiti cine e criminalul si eu imi doresc acum 😊 ) mai ales pentru imaginea superba si costumele de epoca spectaculoase care acopera toata gama de personaje – de la lux la super saracie.

In plus e un serial foarte foarte destept si suspansul e construit foarte inteligent, din poveste dar si din montaj, incat il veti urmari cu foarte multa placere. Personal m-am gandit ca nu intamplator filmul ca forma de exprimare, mijloc artistic, a fost inventat in Franta (Lumiere a creat proiectorul putin inainte de momentul in care se desfasoara actiunea acestui serial).

Daca va spun ca episoadele din noul sezon „Paris Police 1905” sunt regizate de Julien Despaux („Zona neagra”/„Black Spot”) si Frédéric Balekdjian (premiat la Festivalul de Film de la Berlin 2005, pentru „Les mauvais joueurs”) intelegeti ca e o cu totul alta abordare care arata ca se poate si comercial, dar si foarte inteligent si stilat in aceelasi timp.

Decorurile au fost concepute de Pierre Quefféléan (castigator al Premiului César 2018, la categoria „cele mai bune decoruri”, pentru filmul „La revedere acolo sus”/„Au revoir là-haut”). Iar de garderoba – care este axata pe piese vestimentare de iarna, cand are loc actiunea – s-a ocupat Anaïs Romand (castigatoare a 3 Premii César, pentru costume).

Tineti minte din 30 martie, la Focus Sat TV in exclusivitate in Romania noua productie Canal+ Original „Paris Police 1905” (sezonul 2 al serialului noir francez „Paris Police 1900”)va putea fi urmarita in fiecare luni si joi de la ora 22.00 in  Aplicația Focus Sat si la Focus Sat TV.

Cei care nu sunt clienti Focus Sat au posibilitatea sa testeze gratuit timp de 7 zile Aplicatia Focus Sat.

*

Am fost în pușcărie. De 7 ori, câte o zi. În 2 ani.

Și au fost unele dintre cele mai emoționante și mai dure experiențe pe care le-am trăit. Încă o dată am avut în față dovada că oamenii nu sunt 100% buni sau 100% răi, nici măcar intențiile lor nu se împart în bun sau rău.

Am mai povestit despre asta și experiențele de atunci, care sunt în continuare foarte emoționante pentru mine, pot fi citite aici

Mi-am adus aminte de aceste experiențe zilele astea pentru că am văzut cele 3 episoade din primul sezon al mini seriei BBC – Time.

E un serial artistic, nu documentar, scris de Jimmy McGovern, care spunea la momentul lansării în vara anului trecut că speră să pună în lumină realitatea sistemului penal britanic.

McGovern, un scenarist renumit, care s-a aflat și la originea filmelor Broken și Accused, a povestit că a avut inițial ideea de a plasa o dramă într-un bloc de celule în urmă cu aproape patru decenii. Și numai cine nu știe cum e pe bune într-o pușcărie (sincer nici nu vă doresc să aflați, dar nu e chiar ca în Umbre, Clanul sau serialul Vlad, sau ce ați mai văzut în filmele românești), nu înțelege că ai nevoie de multă onestitate cu tine și de întelegere a sensului vieții, de înțelepciunea de a nu judeca și a pune etichete înainte de a vedea întreaga poveste.

McGovern a recunoscut că a comis infracțiuni fără violență în tinerețe și asta dă o perspectivă onestă asupra felului în care se uită la răufăcătorii din film.

Cea mai recenta dramă a lui McGovern, Time, îl urmărește pe Mark Cobden (interpretat de Sean Bean), un fost profesor care a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, după ce un accident rutier în care a fost implicat a provocat moartea unui biciclist.

Pentru  început, impresia pe care o are spectatorul este că locul lui Cobden nu este în pușcărie. Este un om blând, educat, care s-a trezit închis cu niște tineri foarte violenți, care nu se gândesc decât cum să se tortureze, la propriu, unii pe alții.

Serialul e greu de vizionat pentru că ilustrarea faptelor e foarte imersivă, atmosfera e foarte sumbră și te doare carnea pe tine, la propriu (mai ales că sunt și secvențe de automutilare), când urmărești acțiunea.

Deși e un serial ficțional, la momentul premierei în Marea Britanie, purtătorul de cuvânt al Serviciului Penitenciar a simțit nevoia să facă o declarație publică despre importanța educației în reabilitare și despre preocuparea instituțiilor britanice pentru reintegrarea deținuților. Cam atât e de puternică, autentică și credibilă această miniserie.

E despre pușcării și deținuți și nu are partea de „relaxare” din Orange Is The New Black unde e și o perspectivă feminină, dar Time e de văzut și de către femei nu doar de bărbați, cum v-ați gândi la o primă citire. Pentru că sunt acolo și laturi ale poveștii care pun problema moralității din perspectiva alegerii dintre familie și corectitudine, iar acesta e un pretext să ne uitam puțin la propriile alegeri și decizii.

Mă întorc la experiența mea din penitenciar pe care am descris-o în prefața ediției române a cărții Orange Is The New Black. Povesteam acolo cum deținutele au vrut să ne facă un cadou pentru cursul și întâlnirea noastră cu ele, așa că au invitat-o pe o colegă de-a lor să ne cânte ceva. Fata – care cânta dumnezeiește – n-a avut curaj să cânte uitându-se la noi, așa că s-a dus într-un colț și întoarsă spre perete a început să cânte.

Cand s-a întors, ea plângea, noi plângeam.

Întotdeauna e o cale să fim pe aceeași lungime de undă cu cei pe care nu-i dorim aproape pentru ca au luat niște decizii greșite în viață. Mă emoționează în continuare gândul la acea întâmplare și seamănă mult cu ce veți vedea în miniseria TIME.

TIME poate fi urmărit pe BBC First, cu subtitrare în limba română, începând din 26 ianuarie, în fiecare joi, de la ora 22.30. BBC First, locul dramelor britanice premium, poate fi găsit pe poziția 99 în grila de televiziune digitală DIGI.

Am povestit de multe ori ca, la 22 de ani, cand lucram la radio si am realizat ca am colegi mult mai destepti si mai cititi decat mine, am luat decizia – si mi-am facut o promisiune – sa citesc o carte pe luna.

M-am tinut de promisiune in ritmul o carte pe saptamana, uneori si mai multe fie pentru ca imi trebuiau pentru vreun proiect, fie pentru ca (in ultimii ani) una o citeam, alta o ascultam in trafic.

Bine, acum de cand am abonamente la toate aplicatiile cu audiobook romanesti sau straine am uneori aceeasi carte si ebook si audiobook si depinde de dispozitie loc si timp ce formula aleg pentru citire.

Si in continuare am si carti in versiunea print, format clasic, pentru ca sunt unele pe care pur si simplu imi place sa le pastrez in biblioteca sau sa le fac cadou (de multe ori cand imi place o carte f f mult, am mai povestit, o cumpar in multe exemplare si imi chinui prietenii cu ele, la lectura obligatorie)

Relatia mea cu cartile e de notorietate, scriu si aici la cateva luni distanta ce am mai citit, ce am mai ascultat.

Acum vreau sa va prezint o provocare pe care o lanseaza Voxa la inceput de an si mi se pare simpatica pentru ca va ajuta sa va formati o obisnuinta noua utila pentru dvs, o carte pe luna de ascultat, obicei care poate fi mixat cu timpul in care stam in trafic, in care gatim sau facem curat si, cum spun mereu, e o forma foarte eficienta de a folosi timpul (si, sincer, de a ne distrage atentia de la unele activitati care nu sunt intotdeauna placute)

Si cum scriam candva, timpul e cea mai valoroasa avere a noastra.

La inceput de an ne facem promisiuni si rezolutii, ne dorim sa fim mai buni, sa progresam personal si profesional. Toate astea se intampla doar cu efortul nostru, nimeni nu poate sa faca asta in locul nostru. Oricat ne-am dori, fara a actiona noi, nu se intampla.

Asa ca la capitolul sa fiu mai bun – mai educat, mai cunoscator, mai rafinat – parcursul unor carti (citit sau ascultat) e unul dintre cele mai sigure drumuri.

Am intrat in jocul voxa.ro si iata-ma cu propuneri pentru fiecare luna a anului, in functie de ce cred eu ca v-ar ajuta, v-ar complete o parte din cunostinte, dar audiobook-ul ar fi si un companion simpatic pentru activitatile cotidiene.

Ianuarie. Daca sunteti ca mine si vreti sa incepeti anul curati la minte si la suflet, sa eliminati cat mai multe din frustrarile de anul trecut, va recomand sa incepeti in ianuarie cu De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum, Dr Julie Smith. (am mai scris despre ea, pentru ca in ultimele 2 luni de cand e lansata audio, m-am intors de multe ori la ea)

in Februarie o sa se vorbeasca mult despre dragoste, o sa fie totul cu inimioare si ciocolata, iar eu va recomand o carte cu proze scurte, mici bijuterii despre iubirea la prima vedere. E o carte calda ca o zi de primavata si ca o imbratisare. E perfecta de ascultat in trafic prin orasul pregatit de Valentine’s Day.

Povesti de dragoste la prima vedere, in lectura Gabriel Liiceanu, Mariana Mihut, Radu Paraschivescu

Martie. In 2011 cand a aparut Cea mai frumoasa carte din lume, de Eric Emmanuel Schmitt am rmandat cartea tuturor prietenilor mei. Pe voxa.ro e in lectura Medeei Marinescu si vocea ei calda si eleganta da o alta perspectiva asupra povestilor. Mai jos ce scriam acum 12 ani despre carte, sunt si cateva fragmente din ea…

Aprilie. Ce e cu adevarat fascinant la marii oameni de afaceri ai lumii e modul sintetic in care gandesc, cum isi organizeaza mintea si cum triaza informatiile, relaxarea cu care trec mai departe in diverse situatii in care unui alt om i-ar fi fost afectata mandria, ego-ul si curajul de a risca. Cartea lui Jeff Bezos Inventeaza si viseaza e despre asta. Sa o ascultati pentru a capata curaj sa mergeti pe drumul vostru

Mai. O carte exceptionala. Apeirogon – Colum McCann. Prietenia dintre un iranian si un palestinian. O poveste despre toleranta si intelegere, despre lumea nebuna in care traim. O lectie despre a fi mai buni, la propriu.

Iunie. Poate ca n-ati citit nimic pana acum de Ludmila Ulitkaia, poate ati citit capodoperele ei. Carticica asta e de fapt un scenariu si vorbeste despre Rusia care e cea de la stiri, dar si cea din lectiile de literatura de la scoala.

E un scenariu pe care autoarea l-a gasit intr-un sertar in perioada pandemiei, e scris de multi ani, si e frumos sa vedeti cum a surprins spiritul unui popor si cat de actuala e. E foarte scurta, 2 ore jumatate, intr-o duminica dimineata in bucatarie, invatati si simtiti multe despre Russia de la o mare doamna a literaturii.

Iulie. Suntem la un pas de vara, ne pregatim de vacante. Iata o carte care va plimba intr-o lume glamour, dar si a curajului.

Riviera lui Chanel, de Anne de Courcy… o poveste si despre feminism, si despre moda, si despre minunata Franta. Ca o vacanta

Pentru august si vacanta va recomand o carte care o sa va surprinda. Pema Chodron, Cand totul se prabuseste in jur.

Am mai scris despre Pema e o calugarita budista cu o minte de matematician, clara, concisa si cu intelepciune. Daca vreti ca dupa vacanta sa aveti incarcate si bateriile mintii, sa aveti un creoer care sa aseze frumos lucrurile, asta ar trebui sa ascultati.

In septembrie ne e greu sa ne intoarcem la munca, desi psihologii spun ca e momentul in care incepe anul biologic si putem reseta cel mai bine lucruri. Am o recomandare super motivationala super emotionanta . Viata fara limite de Nick Vujicic

Octombrie e cu lumina calda, copaci ca niste picturi si mancare divina pentru ca avem multe legume si fructe. E vremea pentru un Llosa, pentru un Eugenides, pentru un Johnathan Franzen sau o Zadie Smith. e vremea pentru o literatura mare contemporana. orice veti alege va fi minunat.

Viktor E Frankl e supravietuitor al Holocaustului si cartile lui despre a trai cumpatat si intelept fac mai mult decat ale oricarui guru de birou care scoate carti astazi. Daca vreti o carte care sa va faca educatie si training pentru viata asta e foarte potrivita “Spune Da Vietii, orice s-ar intampla”

Stiu ca in decembrie e cu “de Craciun fii mai bun”, dar asta ar trebui sa se refere nu doar la donatii financiare si ci la felul in care ne comportam noi in societate, felul in care avem abilitatea si intelepciunea sa-i punem in valoare pe cei din jurul nostru, cum ii protejam si ii respectam pe cei dragi noua.

E o carte pe care o fac adesea cadou si catre e frumos sa fie parcursa in decembrie. Ne ajuta sa fim mai buni.

Codul bunelor maniere – Aurelia Marinescu

Acestea sunt recomandarile mele pentru cineva care vrea sa intre in provocarea o carte pe luna pentru 2023. Sunt sigura ca la sfarsitul anului veti fi o alta persoana si noul obicei de consum – ascultatul cartilor – va intra in ritmul vostru de viata pe termen lung.

Toate aceste titluri le gasiti pe voxa.ro. Sigur ca in acest an vor fi noi lansari de carte, voi mai scrie si eu despre unele titluri de la noi sau international, dar daca va tineti de programul de a asculta o carte pe zi, timp de un an, poate chiar cu recomandarile mele, veti fi la sfarsit foarte castigati. Si veti avea multumirea de sine ca ati facut ceva pentru dvs personal, pentru mintea si sufletul dvs.

Un an bun

Prin amabilitatea BBC First am văzut serialul Guilt care are premiera și pe TV săptămâna aceasta, vineri 20 ianuarie de la ora 22.30. (găsiți BBC First, cu subtitrări în română, pe poziția 99, în grila de televiziune digitală DIGI).

Serialul e un thriller polițiste cu mult umor scoțian, cu o vorbire și un ritm (dat mai ales de muzica foarte faină) care mi-au adus aminte rade Trainspotting și cu o miză filosofică fină – despre ce e vinovăția și cât de curați (nevinovați) suntem fiecare.

Avem doi frați Max și Jake care au un trecut cu multe infracțiuni (Max tocmai iese din pușcărie pentru că a luat asupra lui vina fugii de la un accident mortal) și o dorință de răzbunare pe care o intuiești din primele clipe, dar nu știi cum și de ce se întâmplă asta. Știi că are legătură cu o tânără înstărită și rafinată care are doi morți în piviniță, unul e soțul ei – dependent de droguri –  care a furat o geantă cu 100.000 de lire și altul e proprietarul genții, dar te intrigă asocierea ei – care pare foarte educată – cu această lume dubioasă.

Nu am să vă dezvălui mult din poveste pentru că are farmecul ei: felul în care e scrisă și e construită, cum îți arată că fiecare personaj are doza lui de vinovăție raportat la lege și morală în ceea ce a făcut în viață, dar de dragul așteptării vă spun că femeia rafinată, Erin, e fiica unui mare răufăcător, pe care vrea să-l răzbune Max.

Guilt e o mini serie deșteaptă, criticii au asemănat-o cu Fargo poate și pentru că femeile sunt foarte puternic prezentate și vor să „repare” o lume care o ia razna. Erin este una dintre aceste femei. La fel și detectivul Yvonne, care a căzut în dizgrație și de care Kenny, fostul prieten al lui Max, se îndrăgostește la o cafea proastă, la o întrunire a alcoolicilor anonimi.

Dar inima serialului nu este cine ce a făcut, cui și de ce, ci montajele muzicale, paleta sa vizuală sumbră și ritmul cu care vorbesc personajele, aruncându-și glume seci înțepătoare când te aștepți mai puțin (poate și de asta m-am gandit la Trainspotting, pentru că muzica e foarte cool, rock indie britanic contemporan, iar dialogul pare uneori un duel în ironii, cu accent scoțian)

Sezonul 2 din „Vinovăția” este o aventură criminală solidă, cu actori fascinanți.

Titlul Guilt – Vinovăția dă o cheie filosofică serialului care oferă versiuni contradictorii ale semnificației acestui cuvant. Pentru Jake, vinovăția este personală – ceva ce simți atunci când faci ceva ce știi că este greșit. Pentru fratele lui, Max, este o noțiune juridică fără moralitate sau emoție atașată – dacă scapi nepedepsit, nu ești vinovat. Între ele, se află celelalte personaje ale serialului care, în grade diferite, fac cu toții lucruri pe care simt că nu ar trebui să le facă cu adevărat. Ca în viață.

Să vă uitați la acest serial, e foarte smart și cu totul altfel față de ce seriale polițiste avem acum la TV. Sunt curioasă dacă și vouă vă aduce aminte de Trainspotting și dacă vă face să zâmbiți amar gândindu-vă la multe laturi ale vinovăției (Anul trecut am avut în cinematografe un film românesc – Marocco – care punea problema vinovăției din perspectiva consecințelor micilor gesturi fără intenții rele care duc la mari catastrofe… cumva Guilt abordează aceeași temă, deși intențiile personajelor de aici sunt ceva mai rele).

Guilt are premiera vineri, 20 ianuarie, de la ora 22.30. (găsiți BBC First, cu subtirari în română, pe poziția 99, în grila de televiziune digitală DIGI).

Pentru cine nu s-a întâlnit până acum cu Doctor Who e bine să știți că e una dintre cele mai importante serii britanice care se difuzeaza din anii ‘60, o versiune de serial SF cu puterea lui James Bond, doar că pe televiziune.

Serialul e în Cartea Recordurilor pentru longevitatea sa, iar distribuția pentru Doctor Who, personajul principal a generat de-a lungul anilor dispute mai ceva ca alegerea actorilor pentru James Bond. În plus, cine ajunge să fie distribuit în Doctor Who e sigur că va avea o carieră spectaculoasă apoi în filme pentru cinema sau teatru.

Doctor Who urmărește aventurile personajului principal, un Lord al Timpului cu origini oarecum necunoscute, care poartă numele de “Doctor”. Doctorul a fugit de pe Gallifrey, planeta Lorzilor Timpului, cu un TARDIS furat (“Time and Relative Dimension in Space”), o mașină a timpului care călătorește materializându-se în vortexul temporal și dematerializându-se din el. TARDIS are un interior vast, dar pare mai mic la exterior și este echipat cu un „circuit cameleonic” menit să facă mașina să ia aspectul obiectelor locale ca o deghizare.

De-a lungul timpului, numeroasele încarnări ale Doctorului găsesc adesea evenimente care le stârnesc curiozitatea și încearcă să împiedice forțele malefice să facă rău unor oameni nevinovați sau să schimbe istoria, folosind doar ingeniozitatea și resurse minime.

Pentru cei care au fost fanii serialului Star Trek, Doctor Who îi duce în acea atmosferă, cu o notă ceva mai intelectuală și mize istorice mai mari în subiecte (asta și pentru că inițial a fost conceput ca „ramă”/context pentru un program educațional care le oferea spectatorilor posibilitatea de a descoperi istoria prin călătoria în timp).

Serialul este, în continuare, pentru multe familii britanice, definiția ideii de a petrece sâmbătă seara în familie. La noi va fi difuzat pe BBC First în fiecare zi, pe platforma Digi, de luni până vineri, pe canalul 99, de la ora 18.00 și este o producție care va fi foarte pe gustul adolescenților.

Sezonul 11 care se va difuza la noi o aduce drept Doctor Who pe prima femeie care preia acest rol, Jodie Whittaker.

Zic să vă uitați la Doctor Who ca să înțelegeți de ce este un așa fenomen în Marea Britanie. Acesta are declinări în benzi desenate, jocuri pe computer și podcasturi. Un fun fact: asasinarea președintelui Kennedy a fost o mare problemă pentru britanici, din cauza știrilor despre aceasta, s-a întârziat începutul serialului cu câteva minute.

De miercuri, 11 ianuarie în Romania, pe BBC First, la ora 18.00 – Doctor Who.

De duminica pe BBC First, canalul cu seriale britanice super premium pe care-l vedeti in reteaua Digi, cu filme cu subtitrare in romaneste, avem Dracula lui Bram Stoker adaptat de domnii care au facut serialul Sherlock,  Mark Gatiss & Steven Moffat.

 De-a lungul anilor ati intalnit multe referinte la cartea Dracula lui Bram Stoker, cel care a facut celebra o legenda populara din Transilvania si care apoi a fost dezvoltata in multe alte idei si productii, dar cred ca foarte putini au vazut primul film inspirat de roman in 1922, precum si productia regizata de Francis Ford Coppola in 1992 cu un Gary Oldman exceptional in rolul lui Dracula.

Asa ca avem acum sansa sa vedem o versiune relizata cu mijloacele moderne de productie, sub managementul unor britanici de super succes (ceea ce aduce o pedanterie si o eleganta speciale si pentru actori, dar si pentru productie  – costume, decoruri) si cu un actor superb care-i da viata lui Dracula, Claes Bang. O versiune care se intoarce la origini (au fost filmate inclusiv exterioare cu castelul care apar in primul film cu Dracula), iar scenaristii au mers mult mai departe si au luat din arhivele bibliotecilor din Londra si Philadelphia, unde se afla arhiva lui Bram Stoker, toate insemnarile legate de legenda lui Dracula si cum isi imagina scriitorul ca ar trebui sa fie Dracula, ce face si ce nu poate face personajul, detalii neintrate in romanul final.

Cine a urmarit seriale britanice de-a lungul anilor, cu influenta succeselor din ultimii ani – cu revolutionarul The Black Mirror in frunte, dar si cu Peaky Blinders, Tokyo Vice sau The English cu Emily Blunt in rolul principal, stie ca marile atu-uri ale acestor productii vin dintr-o interpretare actoriceasca devenita brand de tara, foarte fina si foarte puternica, avand actori care au super experienta si in teatru (la urma urmei, ei il au pe Shakespeare si fac teatru de cateva sute de ani). Evident si intreaga distributie de la Dracula se incadreaza in acesti parametri cu o Dolly Wells (pe care ati vazut-o si in The Inside Man) in rolul calugaritei Agatha si cu un Dracula, sexy super inteligent si provocator in persoana actorului Claes Bang.

(Claes Bang e cel care a detinut rolul principal in The Square al lui Ruben Ostlund, film castigator la marelui premiu la Cannes in 2017 si nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain.)

De data aceasta Claes are o transformare spectaculoasa (povesteste in making of ca statea si cate 4 ore la make-up), dar chiar si imbatranit in unele momente, e in continuare foarte sexy si seducator.

Dracula in versiunea noua de la BBC First e evident un film de groaza, e fidel povestii originale, dar reuseste sa-si faca un loc unic intre multele productii cu vampiri din ultimii ani, precum si multele productii cu Dracula (care cred ca e un fel de Romeo si Julieta raportat la puterea brandului declinat in nenumarate productii teatru, film, musical).

Si cred ca partea de unicitate o castiga la actoria in spirit britanic, nationalitatea lui Bram Stoker, si la mijloacele pe care le foloseste de la imaginea cu filtre speciale ca sa nu te deranjeze sangele pana la machiajul spectaculos.

Simona Dinu a fost al doilea asistent de regie adica mana dreapta a regizorului secund pentru filmul Dracula; ea are un CV foarte bogat cu proiecte care includ Wednesday al lui Tim Burton sau The Protégé al lui Martin Campbell (cu Samuel L Jackson si Michael Keaton), si am vorbit putin cu ea despre participarea la acest film

In ierarhia standard a pozitiilor si job-urilor de pe un platou de filmare, Simona s-a ocupat de organizarea interdepartamentala si realizarea programului pe ore si minute pentru fiecare om de pe platourile de filmare. Programul se numeste in limbaj tehnic intern Call Sheet si are pe ore implicarea fiecarui om de pe set, de la actori, make-up, scenografi, costumiere, masinisti, operatori, soferi, oamenii de la catering etc. Un asemenea call sheet este un document foarte complet care are inclusiv previziunile meteo, distanta pana la cel mai apropiat spital, numere de telefon in caz de urgente, pe categorii.

“Al doilea asistent de regie este responsabil de a anunta sau a comunica cu toti cei care trebuie sa faca ceva pentru a doua zi, la ce ore sa fie gata, cu ce sa fie gata etc. Este persoana care comunica cu toate departamentele si organizeaza a doua zi de lucru conform unui program de filmare, conform unor asteptari si planificari din partea productiei, a secundului, a regizorului etc. Adica este o persoana care trebuie sa comunice cu foarte multi oameni.

El sau ea este acela care impreuna cu directorii de productie trebuie sa stie cam care este situatia tuturor departamentelor in evolutia pregatirilor pentru filmarile din zilele viitoare, ce probleme au etc. Timpul pe care il avem la dispozitie pentru a filma orice este intotdeauna limitat, oricat de mare ar fi bugetul.” explica Simona job-ul pe care l-a facut pe platourile de la Dracula.

Unde s-a filmat?

S-a filmat in mare parte in Londra. Este in mare parte film de studio, iar majoritatea filmarilor de locatie, de exterioare, au fost in Slovacia. Una dintre locatiile din Slovacia a fost castelul Orava, care apare in primul film cu Dracula din 1922, Nosferatu simfonia groazei.

Au vrut sa reviziteze peste ani acelasi castel, ca loc cunoscut pentru Dracula, dar si ca sa se intoarca la cea mai bine cunoscuta ecranizare a lui Dracula. La fel si cu scenariul, unde au vrut sa fie cat mai aproape de carte, sa se intoarca cumva la origini. Scenaristii sunt foarte talentati. Cu unul dintre ei, cu Mark Gatiss, care este actor in acelasi timp scenarist si producatorul executiv al filmului, mai lucrasem in Romania, la fostul MediaPro si ne-a facut mare placere amandurora sa ne regasim. Ne-am recunoscut dupa aproape 17 ani.

Care e amintirea ta cea mai draga de la aceste filmari?

Mi-a facut foarte mare placere sa lucrez cu artistii prosteticieni de la Dracula – Dave si Lou Elsey. Imi amintesc cu mare, mare placere de ei. Eu am crescut la Castel facand filme de groaza, asa ca pentru mine machiajul prostetic nu este un domeniu pe care nu-l inteleg, ba dimpotriva. Intelegeam procesele lor, nevoile lor si am facut echipa foarte buna cu ei.

Altfel, amintirile si emotiile mele speciale sunt legate mai mult de locuri. In Anglia s-a filmat in Bray Studio, locul unde Eric Clapton a filmat concertul/albumul Unplugged iar eu ii ascultam si imi placea foarte mult. Pentru mine a fost impresionant sa calc pe acelasi pamant pe care au calcat si ei si sa lucrez in acelasi loc.

Imi amintesc ca la un moment dat m-am dus la Mark, pentru ca pe Mark Gattis pe producator, care e scenarist, il stiam mai bine decat pe restul, m -am dus la urechea lui si am zis  “nu vrea să mă bag. Dar, aveți voi niste cuvinte romanesti acolo, in scenariu, nu sunt rostite cum trebuie”. Si apoi i-am povestit lui Claes, cum trebuie sa pronunte, ceea ce l-a facut sa rada si sa spuna “Normal ca trebuie sa avem o romanca in echipa. Cum sa vorbim altfel de Dracula?!” “

(povestea Simonei Dinu o cititi pe urban.ro zilele viitoare)

*

Ca fapt divers, cateva informatii simpatice.

1. Pentru ca tot vorbeam de influenta actorilor de teatru asupra elegantei serialelor britanice, Bram Stoker a fost directorul Lyceum Theatre din Londra, o institutie creata la 1765 care functioneaza si acum. Stoker s-a apucat de scris romane fantastice intr-o perioada (anii 1880) in care scriitorii epocii reambalau miturile britanice si povestile populare care circulasera pe cale orala, iar el a vrut sa vada aceste povesti dintr-o perspectiva noua si a ales ca “dusmanul” – eroul negativ – sa fie din Estul Europei, din afara Angliei.
2. Pentru ca serialul pe care-l vedem acum pe BBC First e creat de cei care au facut si serialul Sherlock, e simpatic sa stiti ca istoria e ciclica; autorul lui Sherlock, Sir Conan Doyle era mare admirator al lui Bram Stoker si in istorie sunt consemnate scrisorile pe care Doyle le trimitea lui Stoker ca sa-l felicite pentru munca lui.
3. Actrita care o interpreteaza pe calugarita principala, Agatha, Dolly Wells, a fost in Romania in urma cu doi ani; a filmat la Castel Film,tot un serial britanic, Ocolul Pamantului in 80 de zile dupa romanul omonim al lui Jules Verne.

*

Dracula poate fi vazut in fiecare duminica incepand de la ora 22.00 pe BBC FIRST Romania, canalul 99 in reteaua Digi.

Cel mai nou dintre filmele cu Batman e pe ecrane din acest week end si aveti cum nu se poate mai multa nevoie de el: traim vremuri complicate si simtim nevoia unei evadari intr-o lume a fantasticului cu eroi care fac lumea mai buna.

Noul Batman il aduce pe ecrane pe Robert Pattinson care este un actor bun si si-a castigat fanii lui inca de la seria Twilight. De data aceasta ne arata un Batman care atunci cand poarta costumul munta muntii si invinge raul, iar cand e doar Bruce e vulnerabil, putin adolescentin.

Filmul are atmosfera peliculelor noir, un sunet impresionant si efecte speciale care trebuie vazute si simtite in cinematograf la toata capacitatea cu care au fost gandite.

2022 ne aduce si un nou parteneriat de imagine intre Warner Bros Pictures si Nissan

Nissan sprijina debutul cinematografic al noului film „The Batman” si aduce in prim plan emblematicul crossover Nissan JUKE, cu accente inedite de design,  care-i subliniaza spiritul liber, puternic, indraznet, asemenea personajului principal al filmului.

Va las mai jos cateva imagini de la lansarea oficiala si va invit pe Instagram unde am cateva provocari care, gratie Nissan, le ofera celor care reusesc sa raspunda corect bilete la The Batman.

P.S. Va recomand sa faceti un test drive cu Nisan Juke si sa-i testati sistemul Around View Monitor, care ofera vedere 360 de grade, dar si optiunile Advanced Safety și Driver Assist care ofera o siguranta de parca ar avea grija de tine un super erou.

Ne vedem pe instastories la provocari 🙂

Am avut ocazia, prin amabilitatea Discovery Channel, sa vad in avanpremiera documentarul Planeta Plasticului pe care il puteti vedea duminica pe Discovery intr-o actiune care celebreaza Ziua Oceanelor si isi propune sa ne faca constienti de actiunile noastre.

Scriu aceste randuri la putine minute dupa ce am terminat de vazut documentarul, timp in care am analizat ce plastic am in jurul meu doar pe birou: 2 sticle de apa, ambalaj de biscuiti, ambalaj la un buchet de flori, cutii de vitamine/medicamente, rechizite (pix, folie de pastrat documentele etc).

Fara sa ma duc in bucatarie stiu ca acolo e invazie de plastic, de la cateva pungi (cele mai multe sunt biodegradabile dintre ce folosesc, ambalaje de la legume congelate, cutii in care pastrez alimente in frigider, canile multora dintre ustensilele care-mi fac viata mai usoara la prepararea alimentelor.

In baie trebuie ca e haos de plastic – de la ambalaje de crème, sampoane, geluri de dus (si am o varietate bogata, sunt sigura ca sunt peste 20 de tuburi de produse cosmetice doar langa cada) pana la pensulele de make-up, cutiile produselor de make-up si ambalajele produselor de igiena intima.

Asa la o estimare rapida – fierul de calcat are o parte din plastic, steamer-ul pt calcare verticala are si el o parte din plastic, aspiratorul meu destept care si spala parchetul are o parte din plastic.

Acest plastic e la o estimare rapida intr-o singura casa din Bucuresti, la mine, care cred despre propria persoana ca sunt responsabila, inteleg impactul nociv al plasticului asupra planetei, am participat si particip constant la actiuni de reciclare si reciclez si acasa.

Si primul meu gand dupa ce am terminat de vazut documentarul a fost “cat de mult contribuim la poluarea locului in care traim, e ca si cum am face multa mizerie in casa si am incerca sa locuim prin ea”

Documentarul Planeta Plasticului spune povestea acestui material de la momentul descoperirii – cand a fost considerat un material minune pentru resistenta si elasticitatea sa – si pana astazi cand plasticul ne-a invadat nu doar in casa ci si in natura pentru ca noi il ducem la reciclare, sau la gunoi si de acolo trebuie dus undeva: pe camp, in fabrici de reciclare, in oceane, rauri, in mare.

Nu m-am gandit niciodata cate abuzuri sunt pe drumul plasticului. O vreme cea mai mare parte din plasticul reciclat mergea in China, iar acolo familii super sarace lucrau pe bani extrem de putini si in conditii insalubre la sortarea deseurilor si spalarea plasticului. Am vazut in documentar imagini cu oameni care sorteaza plasticul si am si acum un sentiment de greata profunda, vecina cu voma.

Documentarul e onest si spune si multele beneficii in medicina (aparatura medicala, protezele, castile de protectie etc) care s-au realizat cu ajutorul plasticului. Dar oare am putea tria si, la nivel gobal, sa se stablileasca doar anumite categorii de bunuri care pot fi facute din plastic si pentru restul sa fie produse degradable?!

Trebuie sa vedeti documentarul ca sa intelegeti. Pentru ca auzim zilnic “reciclare reciclare” si “plasticul e daunator”, sunt atat de frecvente aceste cuvinte incat vorbele au inceput sa treaca pe la urechile noastre fara vreun impact real.

Documentarul nu indeamna pe nimeni, ca persoana particulara sa faca ceva anume, doar te informeaza asupra lucrurilor. Face educatie pe mai multe niveluri si sper sa va faceti timp sa-l vedeti: dureaza o ora si 40 de minute.

Sigur ca marile decizii si schimbari se pot face la nivelul corporatiilor prin intelegeri de refolosire a plasticului reciclat si transformat in noi ambalaje, dar eu cred ca schimbarea vine de la fiecare dintre noi, in gesturi mici si sustinute.

*

Va rog mult sa va uitati la documentar, pentru cultura voastra, pentru o mai buna intelegere a functionarii “casei” in care locuim.

E duminica de la ora 21.00 pe Discovery.

Maine, sambata 6 iunie, de la ora 21.00 e documentarul Razboiul balenelor: Povestea capitanului Watson fondatorul Sea Shepherd, care navigheaza prin toata lumea, cu misiunea de a proteja oceanele si viata marina, pentru care e gata sa-si riste si viata.

Si tot duminica, 7 iunie, de la ora 23.00 puteti vedea Oceanele si gigantii lor, povestea oamenilor de stiinta care au descoperit, prin dovezi video si decodarea unor inregistrari ale sunetelor transmise de balene, cum vaneaza acestea.

Documentarele pot fi urmarite si in reluare, chiar pe 8 iunie, de Ziua Mondiala a Oceanelor. Razboiul balenelor: Povestea capitanului Watson va rula incepand cu ora 00:00, urmat de Planeta Plasticului, de la 01:00.

Va rog uitati-va cu copiii vostri in acest week end la ele. In zilele de izolare am constientizat cu totii cat de importanta e natura pentru sanatatea noastra si fizica si mentala. Documentarele acestea ne ajuta sa ne schimbam putin in bine.